27

Douăzeci și șapte. Anul trecut, am scris despre douăzeci și opt. Eh. Nu are nici o legătură, mi-a zburat doar gândul înspre postarea de atunci, că tot am deschis-o astăzi și pentru a-mi aduce aminte cum era anul trecut în această perioadă. Prin comparație...cam la fel, foarte multe idei de atunci se potrivesc și acum. Dacă m-ai întreba despre lucrurile care s-au mai întâmplat, nu aș putea să pun degetul pe mai multe, deoarece gândul îmi zboară la unul singur. Acel moment în care, cu ghilimelele de rigoare „barza a trecut pe deasupra casei noastre”. Atât. Ceea ce a fost înainte, ori după, sunt detalii, parcă lipsite de importanță. A-pro-pos de, azi m-am văzut cu Bogdan, pe care l-am chemat special ca să vedem dacă putem face ca șirurile de beculețe colorate se pot sincroniza cumva. Răspuns clar: nu! Așa și? Nimic. Din alte discuții, am ajuns și la subiectul revelion, că tot se apropie. Și el asezona cu ideile mele, conform cărora, avem împreună impresia că este ultimul revelion „ca în tinerețe”. De la anu' lucrurile se vor schimba, va fi altceva, cu un oarecare regret am spus amandoi că-i păcat că nu îl facem toți împreună, dar noh, cunoaștem și motivele alese de fiecare în alegerea petrecerii serii de 31 decembrie. Nu contează nici asta. Nu mai contează mai nimic. Sufletul îmi/ne este împăcat cu ideea că de acum este un singur lucru care contează cel mai mult. Restul detaliilor sunt neimportante. Cu toată criza asta trâmbițață și răs-trâmbițată, îți dai seama într-un final, că lucrurile care contează msunt simple. O îmbrățișare, un sărut...alea!
Happy new year everibody !!!

-.-.-.-.-.-.

Decembrie s-a instalat de-a binelea. Prognoza metei anunță temperaturi tot mai mici, aștept fulgii de nea, sărbătorile sunt aproape.
Ca și „ultimă postare” pentru anul acesta (pe care nu am să îl cataloghez), pot să mă folosesc de zâmbetul optimist, care vrea să transmită sărbători fericite tuturor care fie și din întâmplare au ajuns pe aici. Cu mulțumiri pentru timpul pierdut, preț de câteva minute, încheiem încă un an, pentru a porni mai optimiști la anu'. La anu'și la mulți ani, vor suna și colindele în curând. Clinchete de clopoței se aud deja tot mai des. Zâmbetul nu are o anumită sursă, dar este simțit pe dinauntru. Tot ce este mai bun urez tuturor. Și la sfârșit, în loc de punct, folosesc mai bine două+o paranteză :)
JINGLE - Sarbatorile sunt aici

Asculta mai multe audio rock

Cum să / How to

DYI adică Do It Yourself, că acesta a fost prima chestie care mi-a venit în minte. Cum să te descurci de unul singur, ar putea fi interpretată mult mai larg, această încercare de întrebare.
Dar acest cum să, pe care l-am abordat astăzi, vrea să te trimită de fapt la un răspuns la fel de vechi, precum vârsta naratorului, cel puțin. Și acesta este :"Ce naște din pisică șoareci mănâncă." Asta, din păcate a rămas constantă, cel puțin în perioada asta. Am văzut știrile legate de tigrul din grădina zoo, suntem la curent cu situația politică/economică, iar exemplele negative încă mai pot continua. Deci, răspunul la întrebarea cum să, ori mai nou how to, a rămas același. Cum am fost învățați. Și cum în acești 20 de ani de continuă „tranziție” multă lume nu a făcut cu bine față acestor vremuri, nu am prea avut exemple bune de urmat. Așa că realitatea zilelor noastre este compusă din acțiunile celor care nu au primit acea educație, părinții nu și-au făcut timp pentru ei, deci au făcut cum au făcut și au crascut îmbătrânit așa.
Concluzia e simplă : „ce naște din pisică șoareci mănâncă”

Decembrie

2001 sau poate 2002... Nu este decembrie 2011, cel puțin din punct de vedere publicitar. Scriu/spun asta și din cauza faptului că nu credeam ca acele lucruri / situații cu care m-am confruntat mai demult, pe când mă consideram „mic”, pe atunci la începuturi, se repetă din nou, acum în decembrie 2011. Mai demult era așa, ca să fiu mai eXact : clientul cerea un preț pentru un spot. Apoi, același client alegea cea mai bună ofertă, iar compania aleasă trebuia să îndure toaaaate fițele / modificările / ideile clientului respectiv, până în momentul când acesta era încântat de produsul final. Ideea este că produsul acesta final, despre care vorbeasc, nu are nici o legătură cu discuția inițială. Îmi aduc aminte de aceste situații și mă amuză că și acum se întâmplă la fel. În studioul radio Contact parcă, primeam scenariul care suna cam așa : promoíe de ...% la magazinul ... pe strada...nu mai țin minte toate detaliile. Și te apucai de tras voci / curățat voci, interpretat cât mai bine textul, ales fondul muzical să scoată în evidență spotul, etc.etc. Peste ceva timp, șefu' venea cu o altă idee, în urma discuției cu clientul, idee din care trebuia înțeles că acesta (clientul) dorește să zică și de noua colecție de haine de vară să zicem. Din nou, trebuia refăcut textul, astfel încât să pui accent și pe acest amănunt aflat mai târziu, tras voci...etc. Când erai aproape de gata cu spotul, mai venea o dorință, potrivit căreia trebuie menționat că poți găsi și becuri în aceeași locație (să zicem) .
Așa că spotul final suna ceva de genul Magazainul firmei...(bla bla) vă așteaptă cu reduceri importante. Vă așteptăm cu noua colecție de vară, la aceeași adresă. Nou, tot la ... vă oferim și becuri, pentru confortul cumpărăturilor dvs. Magazinul firmei ... (program / adresă / telefon).
eXact așa. Ideea care a pornit de la oferta respectivă, s-a concretizat într-un spot liniar, cu amănuntul becuri, care nu are nici o legătură cu hainele (profilul companiei), dar toaqte în cele 30 de secunde vândute.
Ei, în decembrie 2011, se întâmplă tot cam așa, cu toate că de atunci s-au mai schimbat și regulile jocului. Tot așa se pornește de la cafea și se ajunge la conuri de brad.
Asta ține de comunicarea aproape inexistentă ăntre cele 2 părți, dar și de dorințele inexistente. Altfel spus, este vorba despre 2 oameni, un patron care nu știe eXact ce vrea și un băiat care nu știe ce vrea clientul să zică.
2011? Nu prea. 2001? Poate. M-aș duce cu gândul mai jos, înspre anii '90, dar nu vreau să exagerz și simt că am tendința să o fac. Dar, vorba cântecului „te întreb pe tine soare”... știi eXact ce vrei? Sau măcar cam cum vrei să arate, treaba aia de o tot cataloghez drept cartea ta te vizită audio/video ?
Sunt aproape convins că nu, dar e bine că avem acum internet și alte tehnologii mult mai avansate ca în anii 2000, care îți pot furniza idei, care te vor face să tot modifici textul inițial. O dată și înc-odată și înc-odată...
Decembrie...dar nu de 2011. Nu prea.

Un pic de...

Punctele de suspensie le completează fiecare după bunul plac, în funcţie de aşteptările ori speranţele personale. Un pic de linişte în plus, un pic de agitaţie, să contez un pic mai mult, un pic de certitudine mi+aş dori, etc. Evident, asteptările diferă de la caz la caz, la fel cum şi ceea ce voi face peste ceva timp, diferă la fel de mult. Cineva va putea să spună "eu voi merge în Germania mâine", la fel cum altcineva va exclama la auzul acestei replici "eu de-abia aştept să ajung acasă. M-au stors ăştia astăzi". Din acest punct de vedere, al aşteptărilor ori speranţelor fiecăruie, viitorul sună foarte diferit de la caz la caz. Nu există bun sau rău, decât în măsura în care această catalogare se face pe baza comparaţiei cu experienţa personală, aia de-ţi răsună în cap "ştiu eu că e bine aşa". Într-o discuţie cu cineva mult mai tânăr, am dezbătut eXact acest fir de praf. X este bun sau rău dintr-un anumit punct de vedere, al celui care spune treaba asta. Dacă părerea majorităţii este că acel X este bun sau rău, părere bazată şi pe faptele pe care acest X le-a dus la bun sfârşit, atunci ar fi un argument în plus. Altfel, e doar o părere personală, care merită sau nu a fi băgată în seamă. Îmi amintesc de spotul publicitar video - ING - cu viitorul în culoarea roz. Tu cum îţi imaginezi viitorul!? parcă era şi întrebarea a cărui răspuns era roz, iar concluzia imediată - e bine să fi optimist.
Un pic de optimism, cred, nu ar strica, mai ales în aceste zile înfrigurate de noiembrie. Chiar dacă pot face paralela că nici compania cu sloganul "viitorul sună bine", CONNEX, nu mai există, nu am să o fac, deoarece astăzi contează mai mult ca ieri. E drept că acest astăzi se bazează pe ieri, dar maine nu poate avea o culoare optimistă dacă nu-ţi pasă ce se întâmplă azi. Că demult am fost învăţaţi că "azi un pic, mâine un pic..." şi aşa am crescut să putem să ne dăm cu părerea despe una sau alta, părere formată şi re formată şi pe baza a ceea ce am întâlnit pe drumul până la această vârsrtă. De aia am ajuns să folosim tot mai des "pe vremea mea", poate şi de aia am ajuns să înţelegem că nici acum nu le ştim pe toate, darămite atunci, iar acest atunci despre care vorbesc nu e chiar atât de îndepărtat, poate şi de aia lăsăm scris pe-ici pe undeva prostia asta, ca să o vadă şi alţii care încă mai cred că le ştiu ori le-au văzut pe toate şi încă, din păcate, tot ei consideră că au pus coada la prună. Iese soarele, e semn bun. Da, ştiu, nici o certitudine sub acest aspect, ştiu, dar odată cu raza asta de soar ce s-a aşezat pe buretele din incinta acustică a studioului, pot să mai las scris că sufletul îmi zâmbeşte. Şi asta mă bucură, că tot el e responsabil de toate lucrurile alea faine care se aud sau se văd în diferite ecrane publicitare. Şi asta, încă mai cred că face diferenţa între noi, cei care îţi comunicăm ţie mesaje care se numesc în lumea foarte reală...publicitare. Nu ştiu ce va fi mâine, dar astăzi, m-am rupt preţ de câteva minute din realitate, pentru a-mi aduce aminte de mine. Ăla care de mult timp a făcut toate alea, ca să poată astăzi să scrie astea. Mulţumesc Sibiu...mulţumesc România, vorba aia "wherever you are"

It's a beautiful day

îmi suna în minte refrenul de când m-am trezit. Și cam la asta se rezumă dimineața asta. Lucrurile, situațiile, claia de păr ori viitorul apropiat au intrat toate pe alt făgaș. Probabil cel normal, cel despre care nu îmi prea plăcea să spun că este și viitorul meu, pe când eram mai mic. Dar, viața nu este așa cum ți-o imaginezi de fiecare dată. Viața își urmează cursul normal, dacă asta ai ales și îți prezintă realitatea exact așa cum ai mai întâlnit-o, la o vârstă prea fragedă ca să poți să îți dai cu părerea dacă e bună sau nu.
Nu mă plâng, aș vrea să se înțeleagă acest lucru, de aia și scriu în cuvinte. Nu mă plâng. Observ doar că în noiembrie 2011 am ajuns în acea ipostază în care s-au mai aflat și alții (pe atunci) la vârsta lor. Deciziile au fost luate, viitorul se colorează încet dar sigur și cam așa va arăta lumea de aici încolo. Cu bunele și relele care vor veni. Cu soare și nori, cu...normalități până la urma urmei. Normalități de care ne aducem aminte și ne bucurăm că ele mai există, ori că sunt catalogate și acum drept normalități. Este o dimineață normală. Nici pesimistă, nici optimistă, în care fiecare a făcut, face sau va face, ceea ce face de ceva mult timp. Fie că e bine sau nu prea, nu mai contează. Contează doar că asta este. Așteptările nu mai există, istoria a tot fost disecată și răscomentată, deci nu mai intrăm și în acest subiect, este doar realitate. Ce va fi mâine nu știu. Ce a fost ieri nu mai contează Astăzi este momentul care contează. Acum scriu nimic. As usual (cum ar zice unii). Așa și? este întrebarea mea. Nu mai contează. Altele sunt cele care contează cu adevărat și ne vom capacita să le găsim rezolvarea rând pe rând.
Este sfârșit de noiembrie 2011. Am ajuns și aici. Așa și? Ah, nimic. Ei bine...da. Am ajuns. Mâine din nou de dimineață, poimâine la fel...mdeah. Vorba aia " 'om trăi și 'om vedea ". Astăzi..."It's a beautiful day"

Rock !

Şi totuşi în România se mai fac balade rock. Felicitări Trupa zero. New single aici

Nici un fel de problemă

Aşa aud folosit tot mai des, de la oameni a căror situaţie este prezentat, tot de către ei, ca fiin nu prea bună. Nu e nici o problemă zic ei, chiar şi repetativ, poate, dintr-un oarecare tic verbal, sau, poate din dorinţa de a te face pe tine, interlocutorul, să înţelegi că nimic nu este o problemă. Aşa că pentru ei, am să consult DEX-ul :
PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: DEX '98
Pot să înţeleg aşadar că acolo la ei, totul este foarte clar, aşa cum trebuie să fie. Mai ales dacă şi repetă acest lucru, în interval mic ca şi durată. Dar, folosit oarecum destul de des, într-o conversaţie, îmi ridică o altă întrebare. Care ar fi cu adevărat o problemă pentru acest spirit liber? Sau, atunci când există o aşa-zisă problemă apărută din varii motive, vor pute ei să găsească o rezolvare, fără a cere sfatul celor din jur?
Evident că este o aberaţie pe temă dată, dar m-am trezit pus în faţa unei situaţii, unde mi-ar fi venit, la rândul meu să zic nici o problemă, însă aş fi fost un mare mincinos dacă mai şi credeam asta. Deci, îţi urez, la rândul meu, să ai o viaţă în care să poţi să foloseşti din toată inima aceste magice cuvinte. "Fără nici o problemă, nu e nici un fel de problemă." Ca sa nu trebuiască să te afli în situaţia de a REZOLVÁ, rezólv, vb. I. Tranz. l. A găsi soluția unei probleme. ♦ A pune capăt unei controverse, unui litigiu, unui conflict; a soluționa. 2. (Despre instrumente optice) A separa, a distinge amănunte cât mai fine ale obiectelor studiate. – Din lat. resolvere, germ. resolvieren.
Sursa: DEX '98

Se vrea

nu ştiu ce se vrea (adică ce se doreşte mai eXact). Dar stau să observ că ceva se schimbă. De exemplu că Max este şi by night. Sau că Brylu face şi spoturi radio. Foarte bine. Sună chiar OK. Aud pe acelaşi post de radio, mai nou, că suntem invitaţi la proiecţii blueray pe ecrane HD. Şi, de ce oare ar trebui ca aceste detalii să fie prezente în spot? Eu nu mă mai pricep la nimic. E drept că nu am avut niciodată treabă cu publicitatea sau cu media, dar chiar aşa?! Da, uite, chiar aşa. Am mai auzit tot felul de reclame în care se revenea la ideea de acum vreo 15 ani. La Gigi (să zicem) găseşti cauciucuri, canistre, becuri şi pâine proaspătă. La Gigi, pe strada...la numărul..., telefon 07....
Mai demult, acum vreo 11 ani, împreună cu Claudiu, am făcut un spot de genul ăsta. Am înregistrat următorul text:
Magazinul.....vă oferă......şi... Program, de luni până vineri, între...şi... Relaţii la telefon 07......
Dar asta era acum muuuuulţi ani, pe când credeam că astfel de prostii nu au cum să se mai facă peste ceva timp. Ei, uite că am ajuns în 201 să auzim tot aia. Pentru că cei care decid ce e bine şi ce nu, au rămas tot ăia. Aşa că revin, anii u trecut, ridurile au apărut. Dar, defapt ce se vrea? Ce mai contează cu adevărat?
Răspunsul, poate data viitoare. Şi această dată viitoare să nu fie peste alţi 10 ani.
Mike off air...

M-a trezit...

O idee aiurea. În ea este vorba despe a ne reîntoarce la „basic”. Tot mai multă lume vorbește despre treaba asta. Despre reîntoarcerea la normalitate. Însă, normalitatea aceasta este interpretată de fiecare ăn felul său. Ei bine, ideea ce m-a fulgerat în vis atăt de tare, încât m-a făcut să deschid ochii este legată tot de acest subiect dar dată cumva de pereți. Acest „back to basics” era interpretat în visul meu ca o reăntoarcere la acele vremuri unde nu existau banii. Eu te ajut pe tine, tu mă ajuți pe mine. Un fel de barter, catalogay în acest fel mult mai târziu. În concluzie, în vârtejul creat de aparițiile necontenite în tehnologie, atunci când de apreciat nu mai știi să apreciezi, ești pus în situația de a te bucura că te mai afli în situația de a putea ajuta pe cineva/ceva, în ideea că, poate, la un moment dat vei avea și tu nevoie de un mic ajutor. De orice fel ar fi el. Vorba aia cu „dai un ban dar stai în față” nu mai este uzitată de cam mult timp. Acum, observ că oricine face orice. Și haosul provocat de treaba asta este și normal să nu aibă limite. (Apropo de treaba asta, face sens să dispară și limitele, iar incertitudinea, pe care o tot disecam aici, să devină noua siguranță). Și atunci lumea arată cum e ea astăzi, cu aceleași exemple neschimbate pe care le-am mai folosit: O proaspătă mamă nu își găsește locul și la fel tot face drumuri România-străinătate (în căutare de stabilitate), orele de întâlnire, chiar dacă au fost fixate la X, nu sunt respectate, chiar dacă ne-am hotărât asupra a ceva, facem eXact pe dos, etc.
Sunt taaaaare curios însă, când va avea final ȘI perioada asta, sau mai bine spus, după treaba asta, ce va urma? Căci sigur mai sunt nuanțe ale acelorași lucruri pe care nu le-am folosit în toți anii ăștia (de-abia 20) de când am dat și noi de lumea adevărată.
Oricum, basicly, merge folosită încă excesiv treaba aia cu „nu am putut”, în spatele căreia te poți ascunde, că tot e mai comod să nu poți mai tot timpul.
Mă reîntorc (kind of obsesiv) la refrenul ăla cu
„Que Sera, Sera,
Whatever will be, will be
The future's not ours, to see
Que Sera, Sera
What will be, will be”
Să fim doar pregătiți pentru acel whatever care de fiecare dată, în diferite feluri, ne va lovi atunci.

Câțiva ani

...pe care cred că i-am pierdut pe undeva, fac acum diferența. Altfel nu îmi pot explica anumite situații schimbate cu totul, față de aceleași situații, dar pe care le (kind of, măcar) cunoșteam și le acceptam sau nu cum erau ele. Nu vreau să fac din nou o dezbatere despre acceptare sau negare, mă leg de treburile astea minore care nu îmi mai sunt la îndemână. Mai ziceam și de întrebarea aia aiurea...ce? folosită în tot felul de situații și acceptată de marea majoritate fără nici o problemă, chiar și în acele ridicole situații. Ei, de acolo treburile s-au mai divagat. De aia, poate tot repet asta cu „mai demult”. păi da, pentru că atunci era mai calmă treaba. Și nu mă refer de fiecare dată la trecutul glorios. Nuuu. Vorbesc despre anii 90, în care mai erau lucruri care se întâmplau...normal. Pe atunci contau și alteuri, ca de exemplu să nu îți vină să suni pe acel/acea cineva la 2 minute după ce ai vorbit cu el/ea la telefon. Sau, poate eram mai concentrați pe ce vroiam să spunem. Enfin.
Așa, nu îți venea să pui mâna pe același telefon și să suni la 12 noaptea ori duminica la 3. La fel cum, poate nu îți venea să afli toate acele detalii legate de o simplă groapă din asfalt.
Dar, din dorințele alea care veneau normal - cât mai clar sau mai ușor, am ajus acum să alegem cumva cele mai complicate variante, fără să ne dăm seama de asta, deoarece ne-am oprit la punctul acela că...se poate, avem mai multe variante, avem de unde alege. Păcat că din toate lucrurile astea bune de au căzut peste noi, n u am rămas fideli anumitor crezuri, anumitor chestii care compuneau universul interior și liniștit al fiecăruia, cred că încet dar sigur vom întâmpina ceva probleme. Nu mă întreba de ce fel, că nu știu să îți răspund exact, dar am și neliniștea asta. Dar, după cum ar zice unii...whatever will be will be (vorba cântecului). Sau românescul „om trăi și om vedea”. Mdeah. Și filmul nu se mai termină odată...

Final de octombrie

Finalul lunii Octombrie (defect, îmi permit să-l cataloghez drept profesional, ăsta cu notatul lunii cu literă mare) aduce cu sine din nou, sărbătoarea pe care am împrumutat-o și noi de ceva mult timp și am românizat-o în „Helouin”. Încă de dimineașă, mi s-a arătat chiar la TV cum se decorează un bostan, în formă de față umană, cu lumânare cu tot tacâmul. Mă simțeam ca pe canalul DYI (do it yourself), unde deobicei ți se explică cum să bați un cui în peete cu ciocanul. E bine, că am aflat (intru și eu în rândul largii majorități) ce frumos se poate decora ambientul, în doi timpi și trei mișcări, prin „decuparea” unui bostan de „helouin”. Apoi se cere părerea finală a celor care îl vor întâlni (pe el bostanul „minunat”), iar ei vor spuneee:
-„Extraordinar,fantastic, ce bine/frumos arată”!
Amintirile mă chinuiesc, era refrenul cântecului de care își vor aduce aminte cei care în tinerețile lor făceau bostani de „helouin”. Desigur aceste amintiri, vor spune ei, sunt de mult timp, ceea ce mă poate face pe mine să mă gândesc că și la noi exista încă de atunci o așa numită tradiție în decorarea acestei zile. Pot să o dau de pereți, să mă gândesc că acest „helouin” este o tradiție cu ștate vechi în țara noastră. Asta, pe lângă fascinația întregului popor vis-a-vis de Dracula și alteuri. Bine, asta în ideea în care deja din istorie ne aducem aminte și de cursurile de „dibeit”, aceste dezbateri de la care nu era chiar O.K. să lipsești. Adică, o dezbatere are și o versiune onlain, ceea ce face ca elevii care vor să își îmbunătățească aceste abilități de a dezbate, să fie ajutați cât mai mult și în acest subiect. Sunt moțiuni care se discută, iar pe aceste moțiuni copiii sunt învățați să dea din gură. Coerent, nu altcumva. Vorbim de termeni ca și consistență, consecvență, avantaje, experiență, motivație, abilități, obiective, retorică...my God. Observ că este și un titlu profesional pe care îl poți obține. Debater (dibeităr).
Asta e un fel de:
„-Ce ești tu mă?”
„-Entertainer.”
Aham, deci meseria ta este...bravo !!!

Alt refren îmi face impresia că se potrivește eXact și aici. Că a plastic miroase puternic.

[ ]

„Și care este titlul poeziei?” îmi răsună în cap întrebarea pe care ne-o punea d-na/d-nul profesor pe când eram foarte mici. Am ajuns acum să revin în acel punct, dar unde acum „postez” fără a găsi un titlu pentru această „postare”. În ea este vorba despre următoarele:
1. La TV, am observat încă de dimineață un ton cam apăsat al singurului prezentator rămas (din echipa de 2 mai demult) ceea ce mi-a dat impresia că este (poate) nervos/agitat.
2. Ducând ideea mai departe, pot să mă gândesc la ideea conform căreia și în 2011 este bine că „te înțelegi cu X sau Y care ia decizii acolo unde muncești”, că așa poți spera ca și mâine să ai un loc de muncă. Dacă nu...nu.
3. Lucrurile/situațiile au tendința să se normalizeze, de ani de zile există cineva care face un anumit lucru de aaaaani și ani. Asta, ne face, omenește, să credem că respectivul/a X sau Y are grijă de acest cineva, adică apreciază ceea ce întreprinde el/ea, deoarece, la final de lună asta se vede și în rezultatele economice ale afacerii respective. Pe de altă parte, nu-i de musai să fie așa. Revin. Acest cineva, este acolo, pentru că se înțelege bine cu șefu'. Asta se numea, mai demult să ai P.C.R.(pile.cunoștințe.relații)
4. Se întâmplă să fim numărați din nou. Recensământul însă are parte și de „haos”, catalogat de mass-media, din cauza neînțelegerilor prinind respectivul C.N.P. Păi...trebuie să îl prezinți/ Ba nu, nu mai trebuie, e O.K. așa / Ba dimpotrivă, e necesar să îl dai. Și asta se întâmplă la recensământul populației țării, nu în plan personal, unde ai putea fi nehotărât dacă saă iei 2 iaurturi sau 3.
5. Și în fine 5
„-Fac treaba asta de 15 ani...
-Așa și?!?”
Corect.
Deci, concluzia este cât se poate de simplă. Pui căștile pe urechi, selectezi Lou Bega - Baby keep smiling, alegi din meniu repeat forever și dai volumul la maxim...

Zâmbetul de dimineață

Oare cine/ce te-ar putea face să te simți happy de dimineață. Răspunsul depinde de fiecare în parte, dar zâmbetul se dorește / recomandă a fi o constantă de dimineață.
În lumea reală, zâmbetul se simte bine pe dinauntru. Poate are legătură cu ceea ce ai visat azi noapte, poate imaginația te-a ajutat să te trezești cul el pe față, poate...sunt tot felul de alți factori pe care nu poți să-i cataloghezi exact, nu poți să-i atingi cu degetul, îi simți doar că există. Iar rezultatul lor este zâmbetul de dimineață. Din fiecare dimineață. Ori de-i soare, ori de plouă, zâmbește în lomea nouă. Cam asta ar fi rima de dimineață. Luni dimineață. Cu zâmbetul pe buze. Altfel răsună parcă și salutul: "Bună dimineațaaaaa", spune plin de optimism și din nacel moment toate vor începe să se lege.
E vorba de magia momentului, acelle alteuri pe care nu le poți atinge, care sunt atât de departe încât nici nu-ți mai bați capul cu ele. Le iei așa cum sunt și te simți bine.
E luni, început de altă săptămână care va avea tot felul de detalii. Unele mai bune, altele mai puțin. Whatever zice americanu'. Zâmbetul pe buze ne va da tuturor puterea și cheful de a ... orice.
Deci, „Bună dimineațaaaaaaaa”

In sist

-Ce faci mă?
-Insist.
-Ce?
Această realitate o trăiesc tot mai des. Întrebarea nu își are sensul, ca și multe alte chestii pe care n-am să stau acum să le mai scriu. Revin. Ce, pe post de întrebare, se poate traduce prin sunt interesat de mai multe detalii legate de..., ori sunt chiar curios de lucrul la care făceai referire.
Să dau un exemplu clasic
-Am fost la piață dar am uitat să iau ceva.
-Ce?

ÎN AXEST CAZ, ÎNTREBAREA ARE SENS !

-Cred că-mi este puțin foame, dar nu sunt sigur că am timp să mănânc.
-Ce?

NU ARE SENS !

Exemplu alternativ

-Te sun după ce ieși.
-Ce?
(Sepoate interpreta că, aflat într-o conversație telefonică, interlocutorul nu a înțeles ce i s-a spus)

Dar, realitatea nu mai are nici o legătură cu logica, lucrurile bune care ne-au fost transmise în copilărie, anumite reguli largi, care te lăsau pe tine să decizi dacă ai ales varianta corectă sau nu, astfel ca data viitoare să știi eXact cum trebuie să procedezi.
Neah.
Totul este pe dos acum. Ele îi cer pe ei, cei care gândesc nu fac bine, cei care au ceva de zis, mai bine tac și uite-așa...vom îmbătrâni fără să găsim răspuns la eterna (încă) întrebare:
Ce?

Vreau = nu

Bun gasit din nou. Am făcut câţiva paşi prin oraş. Un Sibiu din ce în ce mai agitat, un oraş a cărui locuitori zbiară to mai tare, un oraş unde străzile, fie ele chiar şi vechi, se asfaltează/lucrează tot ziua în amiaza mare. Că am mai scris eu pe-aici mai demult că soluţia ar fi una dar bună. Să închidem traficul auto o bucată de timp. Dar după, să nu mai fie nevoie să se mai lucreze la ele drumuri. Cel puţin câţiva ani. Enfin. Străzle sunt tot alea, dar per ansamblu, noi oamenii putem spune că nu mai suntem ăia. Atâtea feţe triste am întâlnit. Pe lângă acestea, am mai observat alte feţe nervoase. Şi prin nervoase, vreau să transmit că le venea să muşte din mine. Că de aia am şi dat numele acestei scriei vreau egal cu nu. M-am gândit că, din cauză că ne afundăm pe zi ce trece tot mai mult în acest...nu ştiu ce eXact, treaba asta începe să îşi pună amprenta asupra noastră, făcându-ne mai câinoşi, mai răi, mai...(completezi tu punctele de suspensie). Tot nu se întâmplă mare lucru, iar aceia care îşi doresc să facă să se întâmple câte ceva sunt neglijaţi. Pentru că asta se doreşte. Se doreşte nimic. Am ajuns în 2011, să nu ne mai dorim nimic. Şi cumva e logic, poate şi că de-a lungul anilor, de când eram mai mici, foarte mulţi şi-au dorit diferite şi şi-au expus dorinţele prin acest vreau. De partea ailaltă, majoritatea răspunzăoare avea deja răspunsul pregătit "ştiu puiuţ, dar NU se poate.NU avem de unde să..." Ori, în '89 am schimbat basicly eXact treab asta. Să nu mai fim puşi în situaţia de a spune "nu putem să". De aici, unii au făcut-o pe căi legale, alţii ba (nu despicăm subiectul), dar au ajuns acum să poată alege, dintre atâtea variante câte există. Atunci, demult nu era mai nimic. Acum sexistă. Dar acum, am ajuns să nu ne mai dorim. Din nou. M-am mai confruntat cu starea asta şi prin 2003-2004. Ţin minte şi acum, cum oamenii nu îşi doreau. Nimic basicly. Se bucurau de ceea ce aveau şi cam atât. Ei, suntem din nou acolo. Ne bucurăm de ceea ce avem şi muncim...nimic, realizăm...nimic, deci concluzia e clară. Ne dorim...nimic. Şi, cum majoritatea dictează, totul este minunat. Majoritatea nu îşi doreşte nimic. Că, mai apoi se întreabă de ce au închis afacerea, este o variantă pe care demult nu o mai iau în calcul. Nimeni nu se mai întreabă de ce nu a mai mers, deoarece nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Aşa că e tot una. "Dacă e...e, dacă nu e...nu e". Cam la asta se rezumă tot, pentru marea majoritate a căror feţe le-am întâlnit astăzi.
E ca aia cu drobul de sare.
"Poate pică, poate nu. Poate. N-ai de un' să ştii..."(incertitudinea e noua siguranţă)
Au trecut v-o 20 de ani din '89, dar tot nu ne-am prins că termenul cel mai important este cu un cu totul alt sens - poate. Fiecare dintre noi poate! Trebuie doar să mai şi vrea să poată, în schimb.

Ultimul strop de vară

Hello, again, au tot spus şi la rubrica meteo că este ultima suflare de vară pe afară. Alrfel...nimic nou. Totul se delimitează foarte eXact. M-am prins de treaba asta mai demult, dar observ că încet-încet începe să mă afecteze şi pe mine. M-am referit la buletinul meteo. Acea rubrică dintr-un program care ne informează despre starea vremii. Spunea cineva mai demult, că te prinzi că înaintezi în vârstă, odată ce te interesează tot mai mult rubrica meteo. Enfin, am închis paranteza. Altele sunt lucrurile mai importante. Ca de exemplu siguranţa. Acel termen care a cam dispărut din vocabularul nostru. Poate şi pentru că, el a fost folosit mai mult de economişti, doctori, sau alţii, dintr-aceia, care având ocupaţii foarte reale, l-au înţeles la fel de real. Siguranţa este aceea care sare (referindu-se la curentul electric). Doar atât. Siguranţa...la mpdul general nu mai există de ani buni. Nimic nu mai e sigur. Pe nimic nu te mai poţi baza. De cel puţin 20 de ani. Şi asta cred că are de-a face şi cu modul de gândire / trăire a vieţii pe care o avem.
Dar, îmi permit gluma, ce te faci când nu ai siguranţă ? Nu ai curent, stai în beznă, ar fi răspunsul logic dar la fel de real. Lărgind cadrul, tot nu se vede nimic din această perspectivă. Pentru că e beznă. Şi aşa, ducând ideea mai departe, pot trece pe lângă tine oportunităţi, bucurii, fericiri, tot felul de realitâţi ale vieţii. Tu...rămâi în beznă, habarnist la toate astea. Eşti înconjurat de întuneric.

Aşa că mai bine îţi cumperi o siguranţă, să se facă lumină odată. Răspuns / sfat, foarte real şi foarte adevărat. "Aprinde lumina" ni se spune atunci când se lasă seara, deoarece corpul uman are dificultăţi în a se descurca pe întuneric. Din nou, foarte real, dar adevărat. O concluzie ar putea fi că realitatea este aceasta. În ea nu încap jumătăţi de măsură, limbajul cu mai multe înţelesuri ori visurile cu ochii deschişi. Nu. Măcar ne mai bucurăm câteva zile că e cald afară. Dar suntem în octombrie. Şi iarna...bate la uşă.

Mai demult

Remember...ing
Digitalizat / masterizat de pe o casetă audio de acum mai bine de 10 ani
...

(punctele de suspensie le completează fiecare)

Interventii Radio Contact iarna 2000 - 2000/2001

Asculta mai multe audio acustica

Toamna

Toamna aduce cu sine lucruri de bine. Rezultatul ultimului CV (câmp vizual pentru necunoscători - îmi permit gluma) îmi dă șansa să spun că văd tot mai bine sau mai eXact ceea ce se întâmplă în jurul meu. Și gusturile sunt tot mai plăcute, strugurii tot mai tănâioși, nucile încă „verzi” se decojesc parcă tot mai bine, în câteva cuvinte, totul este de bine. Poate și feeling-ul este influențat de acest rezultat favorabil...(punctele de suspensie se completează de fiecare, ptr. a putea trage concluzia că e favorabil pentru acel ceva anume)
So, cum ar zice americanu' toamna este aici. Sfârșit de septembrie și totuși plăcut încă afară. Asta până va începe să plouă. dar e de bine. Câteva zile de căldură în +, nu au stricat niciodată. Și anul acesta, tinde să fie unul care ne dă sentimentul că normalitatea aia proverbială, încet, încet, revine. Nu pot decât să mă gândesc că primăvara va veni la anu', vom avea iar vară, toamnă și iarnă friguroasă cu fulgi maaaaari de zăpadă.
Cam atât despre subiectul meteo, mai multe ne spune Busu în fiecare dimineață. Altfel, nici o constantă (nu mai e vremea constantelor ca mai demult). Și asta e de bine. E drept, nu îmi prea plac mie schimbările mai ales bruște și foarte rapide, dar noh, viața nu e perfectă. E una și am face bine să o trăim cum știm noi mai bine. Din întâlnirile din ultima vreme, am observat că totul se îndreaptă înspre bine. Târâș, grăpiș - vorba aia - dar basicly înspre bine. Unele lucruri se schimbă, altele nu, enfin. Normalitatea se instaurează greu dar și odată instaurată putem fi și noi dintr-aceia care vor putea spune „pe vremea meaaaa, era mai bine”.
Deah și astea foarte optimistic privite, chiar dacă suntem din ce în ce mai puțini cei care știm că fiind mai mulți suntem. Restul este (asta-i diferența pe care o tot fac și mă amuză de fiecare dată). Dar fix în acest moment se potrivește direcția 5 cu „și ce dacăăă ?!?!”
So, everything's good, cum ar zice unii. Totul este așa cum a fost scris că trebuie să fie. Smile. Feel good. Nu știi cât o să ne țină...

09 2011

În știrile prezentate, am observat că am ajuns în sept. 2011 să ne facem probleme din cauza ploii. În lumea atât de reală se vorbește despre posibilitatea de a ploua mai...des sau mai rar. Ori, dacă avem deja discuții despre așa ceva, cum ai mai putea crede că vremea este...vorba aia...probabilă. Ai putea să te gândești (sigur, aberând și pe acest subiect) că s-a ajuns și la influențarea vremii de către cineva. So, aș putea să aberez în continuare dar să nu mă mir când vor apărea, cât de curând, societăți care vor avea campanii de promovare gen „Vrei să plouă maine între 14 și 15? Ai ceva de plantat și te afli într-o zonă incertă? sună acum la (bla blaaaa) și te ajutăm noi. Îți garantăm ploaia de maine.” (Și pe final, replica artistică)„Ploaia de stele...”
---
eVident că este doar imaginația mea...

Vorba aia...

Mă gândeam şi zilele trecute la atmosfera care eXistă (defect profesional cu X-u' ăsta de tipar). Se întâmplă în această perioadă să ne simţim, poate mai mult ca oricând, pe nicăieri. Uşor, uşooooor ieşim de sub efectele economice ale crizei (atât de "promovată" pe toate canalele), dar va mai trece ceva...cred eu...mult timp până vom reuşi să ieşim şi de sub impactul emoţional al acesteia asupra noastră ca oameni.
Poate de aceea şi mai marii au îndrăznit să spună tuturor că va mai trece o lungă perioadă până la restabilirea situaţiei. Dintr-un punct de vedere au dreptate, altfel însă, termenul de restabilire este atât de larg, încât ai putea să îi dai o mie de conotaţii. Probabil, aceşti învăţaţi s-au referit la normalitatea vieţii de zi cu zi. Din nou, un termen care este foarte larg şi are semnificaţii diferite pentru fiecare în parte. Ca să fiu pe înţelesul tuturor, l-aş defini ca şi tihnă. Cu acele lucruri / situaţii care se repetă zilnic, cu (îmi permit şi gluma) aceleaşi cozi la portocale ori lapte.
De ce spun asta?!
Poate şi din cauza faptului că în imaginaţia bolnavă a scriitorului acestor cuvinte, realitatea se poate defini ca o coală albă A4 pe care mulţi bifează diferite treburi. Nemai ţinând cont de detaliile expuse în enunţ. Agitaţia cotidiană care, demult timp repet, nu aduce nimic bun, deyinteresul pentru orice nu te afectează, ajunge, dacă nu a ajuns deja, să îşi pună amprenta asupra a ce eşti în definitiv. Că poate acesta este şi motivul pentru care Paula Seling, În celebrul X factor i+a dat răspunsul inegalabil unui concurent ce a interpretat "Are we human, or are we dancers" de la The killers cam aşa: "We are human, răspunsul meu este DA, mergi mai departe".
Din toată umanitatea, vroiam să observ că am ajuns, la cei de-abia 20 de ani de la revoluţie să râdem de ai noştri, care sunt prezentaţi în diferite posturi pe la tv. Făceam paralela cu vremurile de început, în care citeam din presa de atunci (Radical 21 sau Rondul, nu mai ţin minte eXact) că în america, un tip de 97 de kg ....bla bla. Ei, acum, astfel de cazuri ne sunt prezentate la ştirile interne. Din România. Pe atunci ziceam "Da, americanii ăştia", acum nu mai zicem nimic, că sunt de-ai noştri. Între timp, tot prin aceleaşi gropi trecem cu maşina, la fel nu am învăţat să stăm la coadă civilizat, la fel nu suntem apreciaţi că facem ceva în +, etc. Altfel spus...bifăm. Deah. Bifăm, pe coala imaginată diferite lucruri. Nu contează cum sunt ele. Bune, rele...Noi le bifăm. În orice discuţie se ajunge la subiectul bani. "Cât o' fost?" sau "Îi scump?" sunt întrebări normale, într-o lume normală, care a ajuns să fie cum este pentru că fiecare a făcut ceva. În felul său. Dar nu a stat degeaba, lăsând timpul să treacă pe lângă el.
Se prea poate să fie o părere negativistă, se prea poate, departe de mine gândul "Nu, nu-i aşa", dar e o observaţie calmă a ceea ce e afară, privind pe geam.
Aşa că... vorba aia "Wake me up when september ends"

2 day 28

2 day e un fel de astăzi (today). Altfel, în 2 day, day = 8, ptr. că astăzi este 28 (two,eight), în cazul în care nu spui twenty...eight. Dacă te-ai prins O.K., dacă nu, nu. Oricum, altele sunt lucrurile mai importante. Și DA, nu suntem în mai ci în august. Ei bine, în august (că tot e o lună cu plural, unde orice ....AU nu are, au gust), am sințit eu că trebuie să spun în gura mare :
SSSSUUUUUUUUNNNNNTTTTT FFFFEEEEEERRRRIIIICCCCIIIIIIIITTTT !!!!

De dimineață...

De dimineață...(punctele de suspensie sunt puse intenționat pentru a nu se pune punct în citire. Când îl voi / vei citi, încearcă să lungești optimist / zâmbitor „ă”-ul de final. În sus ;)

De dimineață...
Viața are gust. E august. Și, poate pentru prima dată, eticheta pentru această postare (așa cum scrie mai jos) devine cât se poate de reală.
Happy to log off ;)

Păreri din august

Am mai tot zis că luna aceasta cam toate zilele au gust. Degustibus, ar spune cineva mai îndepărtat, privind din cu totul alt punct de vedere. Acela...pur personal. Luna august este prin definiţie luna liberelor. Cam multă lume îşi ia liber de la orice. Indiferent că e treabă sau sunt treburi. E august, deci e liber. Dar cum rămâne cu ceea ce trebuie să faci !? Unde rămâne agăţată "treaba" !?
Nu am răspuns nici la această întrebare. Ştiu oar că treaba nu se termină niciodată, aşa că ar fi bine să pui mâna să te apuci odată de ea (treabă), ca să poţi avea măcar senzaţia că vei reuşi să faci mai multe decât ţi-ai propus. Că bine îmi spunea o anumită învăţată, al cărui nume n-am să-l dezvălui acum aici : "Dacă nu facem acum, cât putem, atunci când ?!" I-am dat dreptate şi atunci când am auzit-o ptr. prima dată, îi dau şi acum.So... să facem treabă.

W-end. Long week-end.

Temperaturi de vară, soare mult, deci toate ingredientele pentru un long week-end adevărat. Cei ce au ales să petreacă departe de casă aceste zile sunt cu atât mai fericiți cu cât vor avea o zi în plus să se distreze, lunea fiind liberă. Cam așa ar putea suna știrea care ar cuprinde informații legate de acest long week-end (cel puțin așa fiind el catalogat de cei de peste ocean).
Și dacă tot e vorba despre el, mai bine nu ne mai batem capul cu toate prostiile și îl trăim așa cum ne vine. „Ca pe vremuri” îmi sună în cap, dar n-am să bag în seamă / darămite să cataloghez și asta.
Este mai degraba, cred, untimul suflu al verii 2011. Destul de tardiv a venit și vara, dar dacă tot e prilej de „sărbătoare”...stop thinking, and feel good. Just feel good. Că una am primit, așa că ar fi bine s-o trăim So, week-end fain tuturor.
Jingle Vara - Mixdown

Asculta mai multe audio acustica

Perspectiva

Ziceam și mai demult că unghiul face diferența! M-a convins și week-end-ul trecut, dar și ceea ce am auzit de dimineață la știri legat de burse. Pentru cei ce nu sunt la curent cu subiectul, d.p.d.v. al celor care au treabă cu domeniul, bursele au înregistrat doar cotații kind of negative, de când au deschis. Detalii aici .
Dar asta se întâmplă mai mult din punctul acelora de vedere. Nu înseamnă că nu vom mai avea aer. Că tot stăteam de vorbă în acest w-end cu a (mic). Am tras concluzia că unele lucruri sunt normale, altele sunt din punctul nostru de vedere, dar pe de altă parte nici nu poți fi atât de...(ca să nu zic...) încât să nu te ducă capul să faci minimul necesar. La fel confirma și Dodo. „Nu se poate” am auzit din gura lui în repetate rânduri. Ei, uite că se poate, au demonstrat-o situațiile de care ne-am lovit cu toții (fiecare în felul său). Dar de aia mă repet. Perspectiva contează! Dacă X zboară în mod regulat în spațiu, normal că orice detaliu din acest domeniu îl super agită/bucură/întristează. Mai pe scurt îl marchează. Dar în alte domenii, nu e cazul să facem atâta gălăgie pentru fiecare fir de praf. Că poate nu ne pricepem, poate nu știm, etc. Da, recunosc, informațiike pe care le avem sunt MULT mai multe, la fel și posibilitățile. Dar hai să învățăm (dacă nu am făcut-o până acum) să facem diferența. Între una și cealaltă. Ori, dacă îmi permiți, între o părere și una total opusă, există o plaaaaaajjăăă. Ar fi O.K. să ne așezăm undeva acolo. În această plajă. Vorba aia „Nici prea-pre, Nici foarte-foarte”

...

A fost și Oldies meeting. Festivaluri vor mai fi ! Week-end-ul se anunță din nou „kind of” plin. Ca și alte week-end-uri ce vor mai veni. Și așa se poate concluziona ceea ce eXistă. A mai venit un prunc pe lume. „Felicităăări”. A mai plecat cineva dintre noi anul ăsta. „Condoleanțe”. E mersul normal al lumii. În acele momente însă, fiecare le privește și altfel. Ptr. că lumea este prea reală.
Și a-pro-pos de asta, în lumea asta reală, unii dintre noi încearcă să își găsească chestii de care să se lege. Mai demult, oamenii se legau de cele mai simple chestii, gen mâncare. Stau la masă, povestesc unii cu alții - interacționează și / sau se deschid la minte. Poate și de aceea, astăzi tindem să zicem că mâncatul - la unii - este mai important. Tot atunci, dacă-ți plăcea de cineva, îl / o luai. Mai nou nu se mai pune accent nici pe asta.
Asta este concluzia. Mai demult se făceau diferențe pentru că se punea accent. Mai nou, ne mai punându-se accent pe nimic, nici nu se mai fac diferențe. Că tot nu contează...nimic. Mai nimic. Astăzi este o mare sărbătoare (am auzit). Tot aud de ceva zeci de ani. Erau și vorbe bătrânești vis-a-vis de ea și mai ales vreme. Cei care le băgau în seamă atunci, au transmis asta mai departe. Cei care nu...nu. E frumos afară, bate vântul...enfin.
Vreau să spun...nimic. Chiar nimic. Este sâmbătă și gata.

(Acest „articol” a fost început undeva vineri și terminat în această formă sâmbătă)

Old school...old friends

eXact - SPOT Finalo Oldies meeting 2011

Asculta mai multe audio acustica

<) face diferenţa

sau mai pe Româneşte UNGHIUL face diferenţa. Dacă ai să priveşti o situaţie dintr-un anumit unghi poţi trage o concluzie. Sau mai multe, însă toate vor fi trase doar din cauza faptului că ai privit situaţia respectivă aşa. Din acel unghi. Dacă schimbi unghiul, deja vei ajunge la cu totul alte concluzii cu care poţi sau nu fii de acord. DFepinde de fiecare. Însă mai ales în situaţii în care experienţa lipseşte sau este mică, atunci când nu prea ştii ce să crezi despre un anumit lucru ori situaţie, încearcă să priveşti global dintr-un OPPOSITE ANGLE zice Americanu' şi cel puţin ai să te dumireşti mai bine. Nici nu contează dacă vei fi sau nu de acord, pentru că bucuria ţi-o va aduce faptul că te-ai gândit (cu trecerea timpului) din proprie iniţiativă şi la alt unghi.
Dau exemplu simplu "N-am bani !" se tot aude pe la colţuri de stradă. Ei, dacă un anumit cineva (pe care-l cunoşti) îţi va spune asta, vei putea să îi dai dreptate sau să îi găseşti variante. Că doar de aia îl cunoşti (ştii ce-i poate capul/pielea), daaaar tot timpul vei face asta din punctul tău de vedere. Indiferent că ai mai trecut prin ea situaţie, ori că ai ma multă experienţă în respectivul domeniu, îţi vei spune părerea. O părere bună, care va fi sau nu ascultată/apreciată, dar care va fi a ta.
Că bine zicea un doctor referindu-se la un tratament "Nu există pacienţi, există oameni. La unii prinde, la alţii nu. Acelaşi tratament". Şi în viaţă e fix la fel. Dacă Ţ (să zicem) a procedat int-un fel, nu e de musai să faci la fel. Fix la fel. Deoarece la tine, acţiunea s-ar putea să nu aibă aceleaşi rezultate satisfăcătoare, cum le-ai auzt. Gândeşte-te şi la treaba asta, data viitoare când vei zice "Gata, fac aşa !" Nu de alta, dar s-ar putea ca acea variantă să nu fie cea mai bună. Atât.

Old...school

Am făcut atâtea...am trecut prin atâtea...am trăit atâtea de pt să spun că vârsta scrisă în buletin începe să reflecte eXact câți ani au trecut prin noi. N-aș vrea să o cataloghez, mai bine las scris să îmi amintească peste ceva ani că nu am stat. Ceva tot am făcut. Aici se poate face comparația cu X sau Y. În timp ce X sau Y s-au bucurat de ceea ce au primit (cât și de la ea viață), o anumită generație a cam făcut una - alta, ca să ajungă unde este acum. De aceea poate se face comparația necontenit și se disecă subiectul „Câți ani ai?!” Câți scrie în buletin DAAAAR în toți anii ăștia am crescut sau am coborât (mental vorbind). Numai liniari nu am fost. Am mai învățat câte ceva, am mai pierdut pe drum pe câte cineva (drag), ceea ce foarte logic poate da concluzia că lucrurile s-au întâmplat de așa natură încât ai putea simți mai mult decât scrie acolo. Dar nu e chiar așa. Este eXact ceea ce se vede negru/alb. Cum ai ajuns la respectia cifră face însă toată diferența!
Pe vreme mea (îmi permit deja să zic asta) traseul era simplu. 7 ani de-acasă, școli, licee, facultăți și un job. Acum (în noile realități) astea s-au cam dat peste cap. Nu știi cât înseamnă acasă, poți face școli printre rânduri, iar de job nici nu vreau să mai vorbesc... „Contează ce vrei de la viață” îmi spunea cineva mai demult. Mai nou, putem spune că contează mai mult cam unde ne vedem peste ceva ani. Nu contează că avem sau nu șanse, că avem cu ce sau nu, contează unde ne vedem. Este, dacă vrei, singurul și cel mai important exercițiu de maturitate. Dacă răspunsul instinctiv este „nu știu”, înseamnă că mai ai de patinat câțica ani. dacă ai o oarecare certitudine tind să cred că îți dorești ceva și vei face tot ce îți stă în putință pentru a ajunge acolo. La năzuința ta. La închipuirea ta magică. Lucrurile se întâmplî în viteza lor. Momentan par să stagneze. Dar cu siguranță va veni și clipa în care sunt convins că dacă ești într-un fel, vei fi apreciat și se va investi în acel tu care face diferența. Până atunci, să fie soare.

Nimic

nu mai vrea să facă nimeni. La asta se rezumă viaţa. La...nimic. Nimeni nu mai vrea să mai facă ceva. Nimeni nu mai are curajul de a visa. Nimeni nu mai are chef de...(completezi tu). Impactul psihologic al mult mediatizatei crize a fost atât de mare, încât el se va resimţi din păcate încă vreo câţiva ani. Atât personal, cât şi profesional - am obsevat - mai nimeni nu mai are chef. O fi şi vara de vină. O fi şi căldura resimţită, dar cert este că între cele două extreme nu mai există nimic. Poate că doar mie mi-a făcut impresia, mai demult că ar exista o legătură clară între ceea ce eşti ca persoană şi ceea ce faci (la locul de muncă), însă de ceva vreme această legătură s-a pierdut. Poate şi din cauza acelui "nu contează". Nu mai contează BASICLY cine eşti, pentru că nu mai contează nici ce faci, atâta timp cât faci. Ori cu această concluzie cam oricine poate să facă orice. Raţionamentul este simplu şi car. Ori că eşti priceput, ori că nu, atâta timp cât ţi-a ieşit e O.K. Şi de aici e normal ca tot universul să se prăbuşească, şi numai datorită faptului că oricine a crezut şi încă mai crede că poate. Şoferul profesionist va putea aşadar să aleagă să şi cânte, spălătoreasa să danseze ş.a.m.d. Pentru că la rândul nostru am ajuns în 2011 să avem şefi care au ajuns acolo nu neapărat pe seama experienţei ori a priceperii, ci pur şi simplu în urma unei conjuncturi favorabile. Deci nimic din ceea ce faci nu contează atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni. Căci, pe de altă parte, dacă ve vrea să faci ceva, oricum nu vei fi lăsat, ori în cel mai apropiat caz nu va conta. Vorba aia pur românească "Vrei să faci ceva?!...De ce?!" Lumea îşi are parcursul firesc. Nimic nu s-a întâmplat oamenilor care au vrut ori au putut. Tot timpul cei cu bani au avut de câştigat. Bani, pe care i-au avut din necunoscute surse. Treaba lor. Dar e simplu. Au avut, au făcut. N-au avut...au...trăit. Au încercat să trăiască. Totul se rezumă la ... nimic.

Cineva...

Cineva tot intră, am observat, pe lângă mine pe acest blog. Day by day. Statisticile sunt publice (vizitatori=2). Și mă întrebam cui îi stârnesc interese de-astea day by day. Enfin. Punctele de suspensie lăsate după acel „minujnat” titlu se pot traduce și așa. Pe de altă parte, alt cineva își dorește multe de la viață. Dar pentru asta nu face nimic mai mult decât să vorbească. Ptr. acea (că e vorba de o ea) cineva, astea cu făcutul se rezump la a face ceva într-un anumit context. Face și la servici, face pe plac tuturor, face. Face. Crede ea. Enfin. Foarte bine. E vorba aia pe care toată lumea o folosește: „Ce faci?” Răspuns : ”Bine”. Asta nu înseamnă că ai primit răspuns la întrebarea foarte clar expusă, dar lumea s-a obijnuit cu asta. Dacă nu te exprimi eXact astăzi nu ești băgat în seamă. TREBUIE (un alt termen pe care îl urăsc) să fii și eXact. Sau, oricând ți se poate atrage atenția că nu ești clar. Prin „am chef să plec” nu ești clar. Am chef să plec departe, poate la munte, poate la mare ești mai mult decât clar zic eu, „te exprimi corect” ar cataloga alții. „Cineva, înainea ta...” îmi răsună în cap refrenul. Nu mai știu ce piesă ori cine o cânta. Enfin. Se potrivește acum. Afară este cald. Eu pot părea plicticos. Cineva ar putea trage aceste concluzii. Altcineva s-ar putea să vrea altceva. Fiecare ... Folosesc multe puncte de suspensie (și în scris și pe gură ca și pauze luuuungi) poate și din dorința de a da șibertatea celui ce citește/aude să completeze cu variantele lui. Nu sunt eXact. Așa m-am definit. Deloc eXact. De ce tot scriu cu X mare? Enfin (asta e o altă întrebare cu care NU vreau să te mai plictisesc). Dar sigur mai eXistă cineva care apreciază / mai vede și dincolo de aparențe / mai are chef de ceva și va vrea să facă ceva...cândva. Până atunci...

Ez az

Jurnal de bord, sfîrșit de iunie, anul Domnului 2011. S-a mai întâmplat să mă mai întâlnesc cu diferite situații în care comportamentele oamenilor au fost de diferite feluri. (Trag acum concluzia că toți anii ăștia în care am tot scris despre comportamente, aici, poate și-au pus amprenta)Revin. Situațiile nu cereau de musai un tip de comportament ori altul, pe de altă parte însă, cum trăim în lumea care cataloghează cam tot ce ... (faci/zici/scrii/gândești) era normal să se impună o anumită NOUĂ regulă a comportamentului în sine. Ceea ce am învățat mai demult nu se mai aplică de ceva timp încoace, năzuințele, visurile copilăriei au rămas și ele pe ici-pe colo, prin zonele esențiale. Deci de ce nu am schimba și regulile BASIC ale jocului (comportamental). Bine, nimeni nu se mai întreabă oare cine esgte el/ea să își permită să facă lucrurile astea. Dar asta este o altă discuție în care cel puțin cineva va avea foarte mulți termeni de utilizat. Și bine că am amintit de termeni, pentru că ei au legătură cu comportamentul unora dintre noi. În noua lume nu mai ai voie, nu ți se mai permite să fii calm. O fire calmă, cumva detașată de toate firele de praf. Ei bine nu, mai nou (ceea ce observ eu și m-am cam săturat să îmi tot repet că „mai nou”) parte din cei cu care vii în contact sunt agitați. Nu contează rezultatul. Ei sunt agitați și numai ca să se ascundă de ochii celor mai curioși. Aceștia vor cataloga imediat orice vei...(face/spune/scrie/etc.) fie și numa' așa. De'al draq. Dar nu vor recunoaște toate astea niciodată si - fie vorba întra noi - nici nu ai vrea să deschizi astfel de subiecte cu ei. Ață cu ei. Ei știu ce au de făcut, ce au de zis, ce au de...(punctele de suspensie le completezi tu), pentru că de fiecare dată a trebuit să așa sau invers. Acești oameni fac parte din ceea ce am tot numit eu r e a litate. Iar realitatea nu este deloc frumoasă. După cum ăi spune și numele, realitatea este clară, exactă, nu ai voie să visezi în realitate. Asta faci noaptea, când pui geană pe geană. Fie și alea câteva minute. Însă nimeni nu își mai pune întrebarea dacă mai pot face asta. Nimeni nu mai este interesat de influența pe care o aduce celor din jur zi de zi de zi de zi. Pentru că având toate aceste preocupări reale nu au avut niciodată timp de prostii de astea.
Însă mă repet. Suntem oameni. Suntem diferiți. Fiecare are avantajele sau dezavantajele lui. Fiecare simte într-un fel sau altul, fiecare (hai că aberez eu...te-ai prins ce vreau să zic). Ori dacă unui calculator întotdeauna îi va da 4 la întrebarea cât este egal 2+2, la noi oamenii, mai e ceva ce pare că marea majoritate l-a uitat. Trăirea/feeling-ul/învățăturile/experiența. Câteva din detaliile care ne compun ca și persoane, comparativ cu ambalajul de plastic ce îți va da răspunsul exact într-o clipită. Dar dacă nu le ai pe astea, de-abia atunci intervin adevăratele probleme. Nu vei reuși niciodată să înțelegi din context (trebuie să fac paranteza ORICARE AR FI ACELA), nu vei reuși niciodată să prețuiești (la adevărata valoare), dar poate cel mai important nu vei ști niciodată când e prea mult. Pentru că în lumea reală, în care de fiecare dată 2+2=4 și în care ai crescut, nu ai avut de unde să iei astea. Tocmai de aceea în lumea de azi la glume vei râde (nici prea tare nici prea încet, funșție de glumă), la tristeți vei fi pe dos (nici prea prea, nici foarte foarte) etc. În lumea de azi te vei descurca, dar ai pierdut ceva (din punctul meu). Nu vei simți niciodată adierea vântului pe sub imaginatele aripi, penrtu că niciodată n-ai vrut să zbori. Basicly cum zice americanu' nu vei putea niciodată să trăiești cu atâta intensitate clipa. Aia de-o aștepți și la un moment dat a venit, pentru că nu ești construit așa. Cei de pe lângă tine au avut grijă de asta. Ești REAL. Și asta înseamnă cu totul altceva, însă ai grijă măcar tu cu cei pe care îi vei mai influanța. Și acum, ca un bun gospodar, am să ies în real să văd ce stricăciuni mai face ploaia ce s-a apucat să toarne afară. Că tot vine week-end-ul. Plouă tare. E ceva normal (după cum îmi zicea un alt real). Vorba aia ez az egész

Long week-end

Ei aşa îl ctaloghează. Am mai auzit asta cu "long week-end" doar în conversaţiile în care probabil se găsea întrebarea "unde mergem zilele astea că la noi e long week-end şi ..." S-a întâmplat să îl putem gusta şi noi. Acest mini-concediu sau mini-liber în care cu o zi în+ am putut să ne bucurăm de ea vară. Chiar dacă a plouat, dar defapt nu are rost să mai detaliez deoarece cu toţii am trecut prin el. Mai nou catalogat-ul "long week-end". În definitiv a venit vara, sigur de aia nu se întâmplă mare lucru şi mai toată lumea este în starea aia de... "aşa n-am nici un chef de lucru". Aşa că hai să ne bucurăm de ea vară. Vorba jingle-ului :
Jingle Vara - Mixdown

Asculta mai multe audio acustica


P.S. "Iară cânţi?" Mi-a răsărit o voce interioară. Răspunsul este Da! Că tot e vară afară!

Remember 1996

De atunci a plecat vocea.
Ora eXacta 1996 - 1996

Asculta mai multe audio acustica

Mamăăăăă ce a mai plouat

Sau dacă vrei, alte ciudățenii care mi-au trecut prin minte...

Things will never change

Asta ai vrea să auzi înainte de a face orice pas important în viaţă. Aceste cuvinte îţi sunt spuse cu zâmbetul pe buze, ba chiar mai mult, vei fi convins că lucrurile nu se vor schimba prin tot felul de cuvinte şi expresii, special alese, ca să nu mai intru în detaliile legate de purtare sau altele. Mdeah, nu s-a schimbat nimic, ai putea exclama la un moment dat, după lungi sau constante observaţii că ceea ce la un moment dat s-a spus în diferite cuvinte sau exresii este chiar adevărat. Sufletul este mai împăcat în secunda aia. Înuirmătoarea însă, cade din nou pe gânduri, în ideea că acest "nu se schimbă nimic", venit din gura unui anumi tip de persoane, presupune şi că acele situaţii ori lucruri cu care tu nu erai de acord rămân la rândul lor constante.
Introducerea fiind deja prea lungă, am să intru foarte clar în subiect :
Să presupunem că "demult, taaaare demult" (vorba cântecului), te-ai împrietenit cu un anumit tip. Motivele care v-au adus împreună sunt foarte vaste şi nu merită atenţie mai multă FIX în acest moment. Contextul era agreabil : tinereţe, fără prea multe bătăi de cap, distracţie la tot pasul, chefuri, etc. ... Era fain atunci (în tinereţe), însă timpul a trecut şi uitându-te în calendar ai observat că anii ăia au cam trecut, cântarul şi oglinda confirmându-ţi toate aceste lucruri. Ţipătul ăluia mic te trezeşte din atmosfera pictată până acum. (Te duci la el........punctele de suspensie le completează fiecare în felul său).
Te întorci în faţa oglinzii, este o zi mare astăzi, aşa că nu ai timp de prea multe pregătiri, trebuie să ajungi la timp la respectiva chestie importantă. O altă „chestie” care te va duce cu gândul, simţurile şi trupul înapoi în timp. La momentele de atunci când totul era simplu şi viaţa părea mult mai roz. Nu îți prea băteai capul. Dacă îți plăcea o treabă o făceai sau ți-o cumpărai, dacă nu - nu. Cam totul se baza pe acest „dacă îmi place” asezonat pe ici pe colo și cu ailkaltă expresie „și ce dacă”. Iar dacă acum din nou ești pus în fața uei astfel de situații, reacția instinctivă va fi la fel ca atunci, pentru că în definitiv ești aceeași persoană. Deci se aplică din nou „dacă îmi place”, ori „și ce dacă”.
Aceste probleme mici, comparativ cu universul înconjurător, pot fi luate ad literam, cum la fel de bine se pot exclude din viața personală, dar asta ar însemna ca ceva să se schimbe. Că de acolo am plecat. Acest crez „nu se va schimba nimic” ți se întarce ca un bobîrnac peste nas, la un anumit timp, numai să te pună să te întrebi „nah, e bine că nimic nu s-a schimbat?”
Ori, răspunsul la această înntrebare se va lăsa muuuult, foarte mult așteptat. Că nu vei ști ce să zici, da sau nu credeam că va fi chiar așa.

Tot din mai

Au trecut 2 ani de când am scris astea. Dar situația e tot MAI ... (completează fiecare).
---
MAI e putin. MAI rău ni se tot spune că va fi. MAI liniştită (sprea apatică) e lumea pe străzi. MAI agitată, însă fără o finalitate adevărata pe la serviciuri. MAI există şi dintr-aceia care pun presiune pe umerii tăi în fiecare discuţie, cu toate astea nu îşi dau seama că şi ei au o problemă. MAI pot să gândesc.(Încă). MAI atent dacă priveşti nu mai departe de televizor, observi că lumea în care trăim se schimbă cu o viteză ameţitoare. MAI sunt dintr-aceia care nu observă şi chiar dacă ar observa nu bagă în seamă (pe stylu' "şi ce-i dacă"). MAI zic odată, cred că asta îi va influenţa negativ mai tîrziu în viaţă. MAI multe probleme îşi fac cei trecuţi prin viaţă şi ajunşi la o anumită vârstă.
MAI...e încă-n calendar. MAI nimic nu se schimbă clar. Şi aşa a MAI trecut o zi, una la fel ca alte mii.

Influenza

influenza în engleză știam că înseamnă boală. A influența în românește îl leg de acest influenza deoarece am mai descoperit ceva ce vreau să las aici scris să îmi pot aminti mai târliu.

Dacă (să zicem X) dorește să facă un lucru dar nu știe cum, poate sta ceva pe gânduri, în funcție de cât de importane este acel lucru, după care ia o decizie și gata.
Ei, într-un univers paralele până și treaba asta a devenit un subiect de discuție, sau, dacă vrei, de schimb de opinii. De ce? Habar n-am de ce, dar cu siguranță se va găsi un vinovat pentru toată prostia asta (ține tot de universul ăla paralel). În acest uni9vers paralel acest X vrea să facă un lucru. Dar, fiindcă nu e sigur că vrea să îl facă, face de așa natură încât să ofere mai multe variante ale acelui lucru (de făcut). Așa că Y, la rândul său, alege DIN VARIANTELE EXPUSE, cea care i-ar conveni, care crede că ar fi mai bună (după părerea lui). Făcând acest lucru, Y nu știe însă că s-a pus în pielea apărătorului ideii B, din cele multe ofertate tot de către X. Așa că X, poate avea o părere obiectivă asupra acesteia, o poate diseca astfel încât (de dragul jocului, presupun), Y va alege o altă variantă (mă repet tot din variantele expuse de X) cu care crede că este ok. Ei bine, aici se face deja marea descoperire. X-ul amintit, chiar dacă nici în acest moment nu știe cum să procedeze, are cui să îi pună în cârcă respectiva alegere.
Dau un exemplu simplistic și imaginativ :

Vrei un telfon mobil. Ai de ales între A și B. Prietenul
Bulă vrea să ți-l facă el cadou. Trecând peste nu trebuie, iese din discuție bla bla (că tot e imaginatov) îi zici că ai vrea modelul A sau B, că te-ai mai uitat și că astea ți-ar place. Știind că are de ales el va zice că merge pe modelul A, la care tu poți să îi mai zici că comparativ cu A, B-ul are și el avantajele....
Deci Bulă ar avea de ales tot între A și B, chiar dacă (să zicem/catalogăm) tu ai făcut lobby pentru modelul A. Și vine încântat, cu gândul că te va încânta cu cadoul A. Concluzia (în universul paralel) este că acum ai telefonul A ptr. că Bulă a vrut. Doar el a ales, pe baza discuțiilor purtate mai devreme.
Adică...cum?! Păi ideea era că ai vrea un telefon mobil și ai alege dintre A și B.
De ce i-ai pune în cârcă lui Bulă toată poveste asta?! Pentru că (în universul paralel) Bula a greșit când a ales. El nu știe, dar oricum ar fi făcut, dintre cele 2 modele prezentate nu exista variantă câștigătoare. Așa că Bulă, prin alegera unui model s-a transformat în apărătorul acestuia, deci oricum cei avea pe cine să dai vina că ai modelul ăla.

Cumva hilar, nu? Mi se par, chiar și imaginative tâmpenii de piți (cu accent pe ultimul i). Dar în acel univer de care vorbesc așa ceva se întâmplă, de unde pot trage concluzia că vorba aia' cine nu muncește, nu greșește. N-ai cum să nu greșești whatever you do (vorba englezului), pentru că din nu știu ce motive, în acel univers paralel, am observat că fiecare fir de praf contează. Și Bulă oricum nu se potrivește cu povestea asta, da'noh, alt nume nu mi-o venit. Deci, data viitoare când vei mai fi întrebat ce părere ai, gândește-te și la treaba descrisă mai sus. Oricum vei alege una din variantele care îi plac respectivei persoane, dar asta nu se va mai observa, contează că fix în acel moment al alegerii tale, respectivul/respectiva va avea pe cine să dea vina.
P.S. Sigur, nu este nimeni vinovat în această povesye. Termenul are alte conotații și este explicat aici : VINOVÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care a comis o încălcare a legii sau a normelor morale. 2) (despre faptele și comportările oamenilor) Care nu poate fi admis, îngăduit; care contravine moralei. /vinovatu
Sursa: NODEX

...să fie bine

Din replica ”facem să fie bine” îmi dau seama că prin tinerețe nu o prea foloseam. NU de alta dar anii îmi spuneau cumva că nu are rost să îmi bat atâta capul cu nimicuri dintr-astea. Însă viața m-a purtat tot înspre aceste vorbe, iar într-o discuție cu oameni dragi mi-a picat și fisa că respectiva replică este tot mai puțin folosită, darămite înțeleasă în zilele astea. Să mă explic. Deja îmi permit să zic - pe vremea mea - ei, pe vremea mea se mai folosea aceat ”facem să fie bine”, în care partea ”să fie bine” era destul de importantă. Însă mai nou, observ, doar ”facem”. Între a face ceva și a face să fie bine este o diferență uriașă. Când doar faci și nu te interesează finalitatea e destul de ușor să faci. Ei, atunci când finalitatea este dată de acest ”să fie bine”, te poți și da peste cap numai ca finalitatea de care vorbeam să fie cea așteptată de sufletul tău dar și de ceea ce ai vrea să transmiți prin respectiva replică. Și uite așa făceam comparația, lărgind spectrul cu tot felul de contexte pe care le-am mai întâlnit. A face ceva să fie bine se poate reflecta și în realitățile care ne înconjoară. Este una să faci un lucru cumsecade, și cu totul alta doar să îl faci ca să ai ce bifa. Din păcate însă, cei ce doar fac lucrurile doar ca să le bifeze sunt tot aceia care se și plâng la final că rezultatul nu este conform așteptărilor. E una să știi că ești în punctul A și ți-ai dori să ajungi în B și cu totul alta să apuci pe un oarecare drum și să mai vezi tu unde ajungi.
Mai clar.
”Facem să fie bine” presupune o oarecare maturitate, un interes acordat finalității respectivului proiect, încă de la începutul drumului, pe lângă ”facem”, termen care este folosit mult mai des dar care nu implică mai mult decât interesul spre anumita situație. Exemplul apărut în discuție era legat de construcții. Când vrei o anumită siguranță/rezistență/durabilitate în timp spui ”facem să fie bine” când construiești o casă. Pe de altă parte, atunci când vrei doar să profiți de nepriceperea omului/dezinteresul acestuia, faci o mansardă pe un bloc. Peste anii ce vor trece, știrile de la ora 5 vor prezenta patina timpului prin următoarea propoziție ”3 autoturisme au fost distruse și 2 persoane au fost la un pas de moarte când acoperișul amplasat pe mansarda unui bloc a fost luat de vânt...”
Diferența dintre aceste două exemple - sigur, imaginate - stă în câteva cuvinte:
”facem” VS ”facem să fie bine”
În concluzie, data viitoare când intri în oricare context ori ”proiect”, gândește-te cum îți imaginezi finaliatea, ptr. a pute alege care va fi replica ta dintre ”facem” sau ”facem să fie bine”

Remember 1996 ultima parte

Am intrat în posesia acestor înregistrări şi le-am digitalizat / postat pentru a rămâne mărturie a ceea ce a fost odată...demult. Parte din istorie, parte din vieţile unora dintre noi. Indiferent că am vorbit la microfoane sau că am ascultat ceea ce alţii ne transmiteau, pe atunci credeam în magia radioului. Erau începuturile, erau anii '90.
Încheiem capitloul remember cu revelion 1996

Remember 1996

Primele jingle-uri produse şi difuzate la unul din primele radiouri din Sibiu :
X media - Remember1996 Radio Cinemar SB

puncte de suspensie

Chiar mă gândeam ce aş vrea să mai scriu aici. În primele câteva minute nu mi-a venit nici o idee, apoi am atins tastatura şi ceea ce ai citit până în acest moment ţi-au transmis starea printre rânduri. Vroiam să pun câteva puncte de suspensie dar m-am lovit de vorbele care mi-au tot fost repetate "nimeni nu te mai înţelege", aşa că am înlocuit punctele cu o exprimare care se apropia fosrte mult de ceea ce vroiam pe moment să transmit.
Au şi punctele astea rolul lor, pe de alt parte sunt profund influenţate de contextul în care se folosesc. În vorbire nu prea pui puncte de suspensie, mai degrabă creezi din vorbe contextul, pentru ca să aşezi la final acel cuvânt la care nimeni nu se aşteaptă, care se potriveşte eXact cu contextul dar cuvânt care, pronunţat în acel moment stârneşte o uimire pe chipul ascultătorului.
Această încercare de a explica CUMVA punctele de suspensie face sens doar în cercurileîn care participanţii la discuţie SE PRIND de tot contextul, în caz contrar ei neînţelegând ce legătură are una cu alta.
Atât despre asta...
Te aşteptai să mai zic ceva ? ...
Hmmmmm.... nu, nu mai am altceva de zis...capul meu a fost prea solicitat să exprime clar toate cele anumerate mai sus. Punct

Iepurașul de Paști să vă aducă liniște și bucurii

. . .

Eagles - hole in the world

Asculta mai multe audio diverse

(R)evoluţie

De această dată voi vorbi despre importanţa unei litere. Dacă te întreb ce îţi transmite titlul răspunsul va veni rapid şi va fi format idntr-un singur cuvânt. Revoluţie. Treaba asta s-ar putea să fie influenţată şi de faptul că la o anumită vârstă ai trecut prin acele evenimente catalogate cu eXact acelaşi termen, revoluţie.
Despre asta aş vrea să las scris aici. Litera care face diferenţa. În cele mai multe cazuri nu prea băgăm în seamă ce ne iese pe gură, asta ca să nu mai spun despre faptul că majoritatea nu a fost îănvăţată să fie atentă la sunetele pe care le scoate, sau din punct de vedere uman, oricând pot fi catalogat ca ... obsedat. Replica ar fi "Iar are ăla probleme... ". Accept, punând asta pe seama (D)efectului profesional.
Vezi?!, iar am greşit. La fel ca şi în (R)evoluţie, la (D)efectul profesional e o literă care face diferenţa şi schimbă întregul context. La fel se întâmplă în diferite situaţii cu care ne întâlnim în viaţă, de nde am tras concluzia că frumuseţea stă în detalii. Pentru că detaliile sunt cele care pot face o situaţie să fie mai ...(simplă/complicată, urâtă/frumoasă, tristă/veselă, etc.)
Aşa că data viitoare, te rog, nu trece la fel de uşor peste detalii ci acoră-le importanţa cuvenită.
Cu siguranţă, în urma acestui experiment, vei putea reuşi să şi apreciezi ceea ce îţi este prezentat.

Criza ... mentală

Bine te-am găsit din nou.
Este anul 2011 şi parcă, parcă, primăvara dă semne că ar vrea să vină peste noi şi anu' ăsta. Un an în care nu demult am intrat, dar în altă ordine de idei, an în care vom resimţi tot mai dureros efectele mai mult mediatizatei crize. Şi asta va avea impact, indiferent de domeniu, pentru că omeneşte ne-a afectat mai mult decât financiar ori... (punctele de suspensie înseamnă în alt mod). Am observat şi a-pro-pos de treaba asta, că lumea începe să se exprime tot mai eXact. Şi nu vorbesc aici de anumite categorii de vârstă. Vorbesc de lumea de toate felurile cu care m-am mai întâlnit. Şi de aici aş putea trage concluyia că impactul lucrurilor clare asupra noastră (tehnologic vorbind) este tot mai mare. În acest moment apăs pe nişte taste. Fiecărei taste îi corespunde o literă. Dacă eu apăs tasta respectivă şi litera nu se "imprimă" înseamnă că întâmpin o problemă.
Daaaar, asta nu era realitatea şi normalitatea mea. Această realitate foarte eXactă de care tot vorbesc de câţiva ani. Dacă spunei ceva nu trebuia să spui de musai foarte clar, nu trebuia să fii pus în situaţia de a te gândi de câteva ori dacă să zici sau nu, ori să îţi găseşti termenii potriviţi. Asta se făcea doar în anumite situaţii. Acum, tot mai des mi se întâmplă să aud "Nu am înţeles" Aşa că la rândul meu sunt cumva forţat să mă eXprim mai car. Mult mai clar. Foarte clar. Însă ceea ce nu se observă printre rânduri este faptul că dintre toate schimbările, una a rămas constantă. Englezul spune "me, just me". Aşadar, dacă nu te schimbi la rândul tău, îţi recomand să o faci, pentru că constanţa nu mai este cool, darămite de apreciat.
Acum, scriind, mă prind. Constanţa a rămas doar numele judeţului, în ziua de azi, vrei+nu vrei, eşti forţat să renunţi la ea. Constant rămâne faptul că respiri, mănânci şi dormi. Restul sunt alteuri - că bine a zis cine a zis - cărora e bine să faci faţă.
Omeneşte suntem atât de ... pe nicăieri, încât lucrurile alea puţine care mai contau, au ajuns la rândul lor să nu mai conteze. Asta ca să nu avem discuţii. Alte discuţii. De unde se mai trage o concluzie. Cei care ştiu ce vor, care ţin la ceea ce ei ştiu că e bine, care cred că "doar aşa" vor fi cei care vor avea de câştigat. Pentru că ăştiălalţi, învăţaţi mai bine să lase de la ei, vor fi mereu looseri. Din fericire pentru cei hotărâţi, de ăştiălalţi sunt mai mulţi, aşa că au destule cadavre pe care să calce în drumul lor.

Oamenii foarte calculaţi şi hotărâţi au simţit această criză pentru că au tot auzit de ea vorbindu-se la televizor, radio ori pe alte canale. Pe ei sigur, nu i-a afectat, pentru că ei ştiau oricum dinainte că va veni şi la noi. Evident că ei ştiau, că doar de aia sunt cine sunt, dar mai ales sunt cum sunt. Indiferent ce se va mai întâmpla, arsenalul lor de termeni este atât de bogat, încât vor găsi unul care să definească eXact ceea ce au de gând să îţi transmită. Iar dacă nu, găsesc alte modalităţi de a spune acelaşi lucru, ne mai băgând în seamă expresia feţei tale, care s-a schimbat de când a deschis gura. Neah, pentru că nu îi interesează.
Evident că ei sunt primii care se vor întreba "pe mine să nu mă intereseze? Cum poate cineva să spună aşa ceva?!" Din nou trec pste acele lucruri care nu s-au mai scris în cuvinte dar se înţeleg printre rânduri. SĂ te intereseze nu înseamnă doar să arăţi acest lucru, cum nu înseamnă doar să faci cadouri scumpe, cum nu înseamnă doar să dai un telefon cuiva, cum nu înseamnă doar să realizezi ceva mai bine decât altcineva. Să te intereseze mai înseamnă şi să ştii cum se simte X, de-abia apoi să îi spui sau nu ce aveai de gând să îi spui.
Să te intereseze înseamnă şi să zici o singură dată un lucru şi apoi să îl faci.
Să te intereseze mai înseamnă şi să accepţi că în anumite situaţii nu ai prea multe variante, deci să găseşti acele variante lipsă.
Şi nu în ultimul rând să te intereseze mai înseamnă că în alte situaţii este bine să mai şi simţi ce îţi dictează inima, nu doar rezultatul calculelor făcute de minunatul şi evident SUPER capabilul creier.
Pentru că "mă interesează" ţine de toată fiinţa ta, nu doar de minte şi gură, mai sunt şi alte organe care te pot ajuta să descoperi însemnătatea acestei vorbe aruncate.

Dar, după cum scriam şi în titlu, criza ne-a afectat pe toţi cel mai tare acolo unde aveam acele foarte puţine certitudini. Oamenii crizaţi din jurul nostru, al fiecăruia au reuşit fără să îşi dea seama să ne crizeze la rândul nostru, iar asta va avea efecte mai mult timp decât poate excelul să calculeze. Din păcate.
Odată cu primăvara reîntinereşte şi natura, ar fi bine să reîntinerim şi noi. Să mai aruncăm la gunoi acele multe cuvinte folosite din dorinţa de a fi pe plac celor care nu reuşesc să citească printre rânduri şi să ne reevaluăm fiecare înainte de a trage vreo concluzie. Pentru că în excel nu poţi trece viaţa. Nu există formule care să o definească. Ori, noi suntem oameni, nu baterii care mai trebuie încărcate după un program de 8,9 ore aiurea la scârbici. Suntem oameni, cărora nu le poţi da shut down sau hzbernate, la noi când se va termina mai contează să vedem ce draq am făcut cât timp am fost aici împreună, dar mai ales cum am fost. Pentru că dacă toate lucrurile ar fi atât de clar pe pîmântul ăsta, nu am mai avea nici o surpriză care să ne bucure. Totul ar fi liniar.

Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim
again
Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim
şi mâine din nou
Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim

Iar după zeci de ani ne vom descărca tot pe ăla mai sentimental care ne-a ieşit în cale. Că vom fi sictiriţi de same shit everz day. Şi atunci, evident că nu ne va păsa de el micuţul, pentru că nu suntem obijnuţi să ne pese de nimic în viaţă. Am trăit hotărât. Doar aşa cum am ştiut noi şi am crezut că e bine.(punct)
Observi? Pnctul face diferenţa.

Firile hotărâte tot timpul vor zice "am crezut că e bine.(punct)"
Firile mai nehptărâte vor afirma "am crezut că e bine?(semnul întrebării)"

1-ma zi

Încă o zi de 1 martie ar spune unii.
Cea mai.....ar spune ăilalți.
Dar cel mai bine, mi se pare mie, să nu mai catalogăm ziua de 1 martie. Să nu ne așteptăm să...cu atât mai puțin să facem ... (punctele de suspensie și le completează fiecare)
Astăzi este 1 martie și acestei zile m-am gândit că i s-ar potrivi cântecul de mai sus. Ăn fond, conform calendarului, începând de astăzi e primăvară.

Normal

Din ciclul ”personal shit” aș vrea să pot să îmi dau seama mai clar ce este bine și ce nu în anumite situații de care aud, sau de care mă mai lovesc, astfel încât să fiu eu sigur că reacția mea la momentul potrivit este bună.
Să mă explic.
Exemplul care-mi vine în cap este unul prin care am trecut imediat după 89. Mestecatul gumei.
Pe atunci era mare tam tam că pe lângă faptul că nu aveai voie să mesteci gumă în fața unei persoane mai în vârstă, profesorii aveau reacții uneori chiar violente vizavi de cei care o găceau chiar și în pauzele dintre ore. Însă ”mai nou s-a dovedit că ph-ul scade după ce iei masa” (sandvich-ul din pauza mare), așa că ”mestecați ... și nu veți avea carii”.
Bun, deci mestec sau nu?

Alt exemplu îmi încolțește în minte, auzit de la cineva mai tânar, care se referă la relații. S-au cunoscut, s-au plăcut, s-au luat șiii [aici intervine ciudățenia]
O bună prietenă îi spune că îl știe pe un el despre care știe că ar fi îndrăgostit la rândul lui de proaspăta soție. Cu toate că prietena dată i-a explicat băiatului să-și vadă de drum, el nu și nu, așa că s-a hotărât să le facă cunoștință ”să-și rezolve ei problema”. Iar răspunsul fetei am înțeles că fost ”Da, de ce nu?!”
Am ascultat, am rumegat (apropos de guma de dinainte) dar am rămas cumva blocat.

Nu mai am repere după care să mă ghidez, alea cu ”așa se face” s-au foarte îngropat și uneori pe bună dreptate, căci vremurile sunt altele, dar în aceste mai noi vremuri, care mai e normalitatea? Și nu-mi spune că ”și-o face fiecare” că treaba asta - foarte tinerește - poate să se refere la un cu totul alt lucru.
Am înțeles că omul a fost înlocuit de tehnologie, că de la pita pe cartelă acum poți să ți-o coci acasă într-un ”cuptor” dar din plastic, la fel cum am înțeles că poți vorbi încontinuu la telefon cu doar ... / lună, dar acele puține chestii catalogate desigur la vremea aia drept normale, unde au rămas? Că în supermarket le-am căutat și nu am dat de ele, la fel am făcut și la mall. Nu le-am găsit. Am încercat pe la dealerii auto, mi-au răspuns că nu au, am mers chiar și pe centura cu profil de autostradă și tot nu le-am găsit. Le-am căutat și în noile hoteluri, pe posturile de desene animate, pe internet - l-am întrebat pe guagăl - tot nu am găsit. În toată lumea asta mare, plină de atâtea lucruri la care doar visam când eram mai mic, am putut să caut. Atât real cât și virtual. Dar nu am putut găsit răspunsurile. Mai demult eram mai închiși, dar acum suntem parte din lumea asta mare, unde nu mai există nu pot. Și cu toate astea nu am putut găsi.
Așa că te întreb și pe tine...poate știi tu care mai este normalitatea.

Trecut...a trecut

Titlul l-am asezonat cu celebra replică ”Bond...James Bond” a personajului arhi-cunoscut. Oridecâteori pronunți termenul te duce gândul departe, în altă perioadă, când situațiile erau altele și vârsta înscrisă (poate pe atunci în buletin) era alta.
Mi s-a tot spus și mie că defapt ne maturizăm, nu îmbătrânim, fapt care la momentul respectiv se dorea a fi un impuls de tinerețe. L-am apreciat atunci, însă de atuci și până acum nu a trecut foarte mult timp și tot la termenul folosit uneori în exces mă opresc ”old school”. Chiar zilele trecute am avut din nou ocazia să mă bucur pe interiorul meu, fiindcă am fost înconjurat de oameni care la rândul lor își aduceau aminte de tinerețile lor. Ce vremuri erau, ce muzică se asculta, ce prostii mai făcea. Acum e 2011, iar noua lume îmi permite să scriu aici la rândul meu că mai demult era altfel. Și acest mai demult nu este atât de departe de mine. Ori - impresia îmi este - că am ajuns prea repede în postura de a zice aceste lucruri, pe care le auzeam când eram și eu mai mic, din gura unor oameni a căror viață era mai închisă dar mai tihnită. Firele lor albe, îmi dădeau pe atunci impresia că mai este atât de mult până voi ajun ge la rândul meu să îmi vină să zic ”pe vremea mea”. Dar iată că nu e așa. Pe vremea mea nu eraU manele, pe vremea mea de-abia apăreau calculatoarele, pe vremea mea, la radio se dădea muzică de pe casete și chiar discuri (de ălea de vinyl), pe vremea mea internetul era o specie rară, pe vremea mea...era începutul. De atunci puțin a trecut, atât de puțin, uitându-mă în oglindă nici că se vede, dar acum internetul este mobil, muzica e doar o gălăgie, toată lumea vorbește încontinuu și nimeni nu mai ascultă, iar eu scriu aceste lucruri aici, fără o idee anume, de pe un calculator mai subțire decât un video-player. Și a-pro0pos de, am auzit că în mega germania, la casele unor super-market-uri încă se mai găsesc de cumpărat casete video. Goale. Pentru înregistrat. Încă se mai găsesc și la noi casete audio. Încă. Încă se mai ascultă macarena. Încă. Încă îmi mai aduc aminte de numele unor oameni pe care îi ascultam la radio și care m-au marcat atât de tare încât să îmi aleg la rândul meu să vreau să fac asta în viață. Dar în viață mai ai nevoie și de puțină apreciere, de puțin curaj, de ... nu maimștiu ce, însă mai ai nevoie de acel quelque'chose care să îți dea puterea de a-ți continua drumul.
Ori, poate le văd eu foarte trist și acest impuls lipsește moementan. Totul e liniar și ne bucurăm că nu e mai rău. Vorba aia românească ”e bine și-așa rău” e revenit cam peste tot. Nimeni nu mai dorește nimic, se mulțumește doar să existe și se bucură că poate să mai existe într-o realitate unde i se tot repetă că va fi tot mai rău.
Și acum m-am trezit și eu să vreau să schimb ceva, să îi ofer omului alternative, să îl scot din tipare. Când tiparele sunt singura lui certitudine în lumea nebună pe care tot el și-a creat-o, în timp, dar fără să își dea seama.
Tot ”dincolo” rămâne țelul suprem, chiar dacă acest dincolo, la o privire atentă a rămas acel dincolo privit prin ochii copiăroși ai anilor '90, tot ”nu ne permitem” a rămas replica părinților când celui mic i se scurg ochii în fața unei vitrine din oraș, tot ”restructurare” se aude la câteva zile pe la servici, tot lucrurile ieftine se caută, chiar dacă odată ajuns cu ele acasă observi că deja s-au stricat, tot plin e în târg duminica, dar de aia tot românul este cel care nu vrea să schimbe nimic. Indiferent.
Cum era gluma aia veche? ”La vremuri noi...tot noi” Și poate și de asta, cei puțini care au încercat câte ceva, ajung să fie de-a dreptul trași de tot pe dreapta. Că oricum nu contează.
---
Dialogul e simplu:

X - ”Avem de-aia, de-ailaltă și de aia?”
Y - ”Da!”
X - ”Păi gata”
Y - ”Dar, pe lângă astea pe care deja le aveți, puteți să aveți și acest altceva, în +...”
X - ”Beeeei, avem de-aia, de-ailaltă și de aia?! ...Avem. Treaba e gata, zi-mi cât costă!”

Minus / Negativ

-13 ori -14...ce mai contează?! Suntem atât de obijnuiț cu minusurile, ni se transmit constant pe toate canalele, așa încât aceste temperaturi ( foarte scăzute ptr. orașul nost' ) nu ne mai șochează. Le vedem constant pe termometru, ni se prognozează de către Busu...așa și? Putem face ceva în sensul ăsta sau nu?! Păăăăi, nu prea. Așa că stăm să treacă. E destul de funny cum la fel stăm și în alte împrejurări să se întâmple acel ceva despre care ni s-a spus că va ăbtâmpla dar chiar nu avem ce face ca să-i schimbăm soarta. Așa e și cu țara, dacă îmi permiți. Merge cum merge. Bine / rău, nu stăm acum să catalogăm. Observăm doar că orice am face, nu influențează cu nimic. Absolut nimic. Lucrurile, poate mi se pare mie, au fost reglementate înainte să ne prindem noi, orice implicare de-a noastră ne-având nici o legătură cu ceea ce se va întâmpla pe viitor. E drept că mai avem uneori impresia că putem face ceva, ne dăm peste cap, ne stressăm, încercăm, totul ca ajunși la finalitatea avțiunilor să ne trezim eXact în aceeași postură ca la început. Dar, sigur, vom avea tot timpul sentimentul că nu am stat degeaba. Corect, însă rezultatul final mi se pare că e fiX același. Ori, dacă ne concentram spre alteuri, în tot acest timp, pot să gândesc, măcar nu mai pierdeam niște nervi în +.
Așa văd acum lucrurile, poate realitatea nu e chiar așa, însă vremea se potrivește perfect cu ceea ce auzim sau vedem în jurul nostru. La fel ca și temperaturile, bugetele sunt pe minus, leul la fel, job-urile la fel, banii încasați la fel...deci cam totul e prea pe minus la început de 2011. Unde mai pui căCriza (intenționat scris așa) continuă să fie un bun motiv pentru a fi eXclus din rândurile colectivului în care încă te mai afli.
După cum credeam și mai demult...Nobody needs artists anymore, vorba aia pur românească revine în forță ”Dacă mere și-așa...” Ori, de cel puțin 20 de ani, asta a fost singura constantă la noi. Acum s-a ridicat la gradul de normalitate. Pentru că excel-ul nu contorizeaza și nu va contoriza niciodata CUM realizezi ceva, ci în căsuța respectivă va conta doar CÂT ai făcut. Și dacă dă cu minus nu e bine.

Vreau. Pot.

Între vreau și pot mai este un termenl. Treaba asta nu ți-o eXplică nimeni. Cei care nu s-au prea lovit de probleme, ar spune așa ”Vreau și pot !”. În schimb marea majoritate nu își permite aceasta certitudine, așa că este mai rezervată. Propoziția care le iese lor va fi întotdeuna ”Vreau, dar oare și pot?” Ori, acest oare vine de vis-avis, pentru că oricât ai vrea (spune viața trăită până atunci) deobicei nu prea și poți să faci acel lucru, ori să pui în practică gandul ăla care te-a tot măcinat nopți de-a rândul. Aici nu ține de faptul că ”nu ai găsit modalitatea în care să prezinți ceea ce ai vrut în cel mai bun mod”. Nuuu. Ține doar de faptul că în realitatea acestora din urmă au fost atâtea situații în care ceea ce au făcut era bine, dar NEapreciat, ori bine gândit dar de NErealizat.
Pe de altă parte însă, generația mai tânără pleacă dintr-un alt punct. Unul mai simplu și netrecut prin experiențele negative care încet dar sigur îți taie tot elanul. Așa că propoziția lor de început este plină de siguranță. ”Vreau și pot !” vor spune aceștia, cu gândul clar că dacă au în cap ceva, există posibilități să ducă acel lucru la bun sfârșit. Le dau dreptate, punându-mă în postura lor, chiar dacă în mod normal ridic câte o sprânceană de fiecare dată când aud propoziția asta. Sigur are legătură cu experiența deja acumulată.
Revenind, termenul care face diferența se împarte între ”Vreau ȘI pot !” (generația mai tânără)
”Vreau SĂ pot !”(ăștiălalți mai trecuți)

Suspensie

- Mecanism gândit pentru a te proteja de şocuri, implementat cu succes în inustria auto.
- Starea aceea proverbială în care te mai afli din când în când...
Ambele "definiţii" sunt corecte, iar dacă prima face parte din lumea reală, mă voi referi mai mult la cea de-a doua, pentru că mi se pare că suntem într-o oarecare suspensie. Pentru cei cărora le-a fugit mintea la termenul folosit tot mai des după trecerea multor ani de muncă (şi anume pensie) în acest context, chiar dacă suspensie îl înglobează, nu are nici o legătură. Poate doar una răutăcioasă, din care s-ar putea trage concluzia că "face ăsta ce face şi tot la pensie se gândeşte". Enfin.
Soarele a răsărit, atmosfera parcă s-a mai cuminţit, însă am impresia că am rămas tot în acea proverbială suspensie. Adică, dacă stai să despici firul în 4, nu ai putea spune că eşti sigur de ceva anume, ori că ai siguranţa că şi mâine va fi cel puţin la fel de bine ca astăzi. Şi astea toate încep să lase urme. Încearcă următorul experiment - (4 fun) - întreabă pe cine vrei, când vrei, ce vrea de la viaţă... Intuiesc că primele cuvinte care îi vor ieşi pe gură vor fi "Nu ştiu ...". La fel de bine, poţi încerca o întrebare mai simplă, de genul "Unde ţi-ar pace să mergi în concediu?" Sunt aproape convins că răspunsul va începe la fel. "Nu ştiu...". Eşti îtr-un bar şi vei fi întrebat "Cu ce vă servesc?". Ghici care sunt primele cuvinte care ies pe gură?!
Şi atunci, mă întreb, mai ştim noi oare ce vrem de fapt? Avem măcar ceva acolo pe care să ne bazăm când suntem întrebaţi...orice?
Răspunsul îl intuiesc deja şi da, începe tot cu acele 2 cuvinte magice "Nu ştiu"
Teoria este simplă, am fost aduşi în starea asta, ca să le fie simplu unora să ne transmită că cu doar X lei putem avea tot ceea ce ne dorim. Chiar dacă în secunda 2 nu suntem convinşi că ne-am dorit aia. Dar "mamă, mamă ce afacere am făcut !"
Teoria conspiraţiei mi-o asum şi cu siguranţă nu este adevărul gol goluţ. Pentru că la rândul meu, fiind pasager într-atâţia termeni folosiţi excesiv este tot mai greu să ai acea mică siguranţă că eşti croit într-un fel şi ai anumite repere. Oricum şi aici poţi fi oricând atacat că "tu nu reuşeşti să ieşi din ale tale", deci nu e bine nici aşa. Şi atunci îmi permit să pun eu întrebarea "Cum e mai bine să fii?" Ghici care e răspunsul pe care îl intuiesc?!
Însă acest răspuns intuit, vine de la cei care au de fiecare dată un răspuns pe ţeavă, ştiu mult mai bine ca tine mai multe lucruri, au soluţiile şi viaţa mult mai organizată. Şi cu toate astea, uneori nici ei nu ştiu. Dar n-o să recunoască acest lucru. Pentru că nu vor... sau nu ştiu dacă au susţinut asta au ba.

Flori de gheaţă

La fel ca anul trecut (ca se potriveste)

Afară-i frig şi-omătul scârţâie
Sub tălpile mele uşoare
E un tablou rupt parcă dintr-un basm
O amintire...oare?

Este foarte greu să pui pe "noua"hârtie eXact ce simţi în anumite momente. Şi-mi amintesc că mai demult nu era aşa. Lucrurile s-au schimbat, timpul alunecă altfel, totul are altă importanţă, iar momentele dedicate pentru a mai simţi...(ca să rimeze) au maaaare toleranţă. Stăteam ăntr-o discuţie cu cineva mai de demult decât mine să savurez fiecare frame din filmul întâmplării pe care el a trăit-o şi încerca să mi-o redea în vorbe. Apoi, căzând mai mult pe gânduri m-a lovit. Nu mai stăm cu noi înşine. Viaţa ne poartă într-o mie şi una de situaţii, "treburile" de rezolvat sunt atât de continue, încât nu mai găsim acel moment în care să mai şi simţim. Am cam uitat cum vine asta. Făcând comparaţia cu anii de demult, îmi aduc aminte că termenul era mai des folosit:"-Am simţit că nu se mai putea" sau "-Am simţit atunci că îmi venea să..."ori"-Simţeam că trebuie să fac ceva..." etc. În ziua de azi, dacă spui că simţi ceva eşti privit cu îndoială - asta ca să fiu drăguţ în exprimare - ca să nu zic chiar luat în derâdere de cel de vis-a-vis care, poate, nu a trăit acest sentiment vreodată cu intensitate. Îmi plăcea de fiecare dată când auzeam "Nu putem simţi cu toţii la fel" şi aud asta de zeci de când eram mic, dar mi se pare că e calea prin care cel mai simplu scapi pe cineva dintr-o situaţie care implică termenul mai sus amintit. Sunt de acord. E muuuuult mai simplu să vrei sau să faci decât să îţi iei o secundă în plus şi să simţi DACĂ să vrei sau bunăoară să faci. Ori dacă nici nu cunoşti sentimentul mai clar, ori îţi e teamă să nu-i cazi pradă..."rezultatul e beton" (vorba reclamei). Discuţia e mult mai...foaaaaarte largă şi nu e nici mediul (blog) nici timpul pentru a continua. Nu ştiu ce m-a apucat să intru (again) unde nu-mi fierbe oala. Observat-am doar că astea cu simţitul sunt tot mai departe de noi,fiecare din noi. Şi de aici...tot ce se întâmplă în lumea REALĂ. Excelul guvernează, nimic nu se mai apreciază şi nici nu mai contează dacă eventual rimează.

Scriu (ca să nu tac)

Observi_... mai demult era vorba conform căreia "vorbeşti ca să nu taci" era sloganul. Acum, odată cu noua lume crizată am ajuns să scriu (ca să nu tac).
Cam despre asta vroiam să zic. Nu credeam, acum câţiva ani că lumea se va schimba atât de repede, ori că eu voi face parte dintr-o schimbare atât de radicală a tot ceea ce credeam este kind of forever.Da, e adevărat, mintea mea de pe atunci era mult mai necoaptă, dar nici nu credeam că într-un interval atât de scurt se va ajunge ca mai totul să fie centralizat de la caputală. Mă imaginam în viaţa asta vorbindu-ţi o bună bucată, ei iată că acea bună bucată a fost mai scurtă în realitate, comparativ cu visurile mele. Şi de aici pot să mai deschid inelul şi să observ cum, pe lângă acest domeniu foarte multe (la modul general) s-au schimbat. le vezi şi tu, n-am să dau exemple clare acum şi aici...n-are sens. Însă aceste exemple ne fac să spunem că şi din acest punct de vedere este o ţară altfel, faţă de cea care era în copilăria noastră. Nu pre reuşesc să înţeleg cum de mai nimeni nu vede şi lucruile astea, sau m,ai bine spus cred că nu vrea să le vadă. Dincolo a rămas dincolo - stăteam de vorbă cu cineva - căruia la rândul meu i-am dat dreptate. DAAAAARRR, acest dincolo, văzut prin ochii copilăriei multora dintre noi, era acel ţinut de unde venea Coca-cola sau ursuleţii Haribo, sau alte prostioare care ne făceau mai happz pe atunci. Acum însă, acel dincolo a dispărut de ceva multă vreme. Avem şi noi cam de toate, başca că mai putem să facem una-alta şi să fim pionieri (fără aluzii) în domaniul X sau Y. Asfaltul e drept, vine mai greu, benzina e de multe ori mai scumpă, Daaaaa, nu e normal, dar nici normalitatea nu mai este cea "proverbială" de demult. Unde mai pui că a venit şi criza, motiv bun ptr. orice angajator să îl ia în calcul ca şi motiv de disponibilizări, dar până la urma urmei încep să se distingă şi acele lucruri buna pe lângă care trecem zilnic şi alţii le consideră WOW. Oraşul nostru este unul frumos, cu un farmec aparte, apreciat de din ce în ce mai mulţi turişti. Apa de la robinet e băubilă, fără a avea gust, muntele ne este aproape şi centura s-a dat deja în folosinţă. Numai câteva motive să vezi că Da, la noi e bine. Dar tot timpul mai nou se fac şi comparaţii. pentru că şi de acolo vin părerile de "Daaaaaa, daaaaarrrrrr la ei..."Boon, la ei e altfel, aici, din punctul lor de vedere e altfel, până la urma urmei este cel mai uşor şi comod să alegi. Dacă ai fericirea de a te afla în postura de a alege. Tot timpul am crezut că atunci când ai de ales între ceva şi altceva e bine în primul rând să te prinzi că ai posibilitatea de a alege. Asta vine şi din perioada pe care am prins-o la rândul meu care nu-ţi prea dădea oportunitatea de a alege. Aşa că îi înţeleg cu atât mai mult pe cei născuţi după 90, cărora le dau şi dreptate. E bine să ai de unde alege şi să faci alegerea corectă. Daaaaaar (că tot timpul e vorba de un dar, chiar dacă a trecut "luna cadourilor") în funcţie de elegerile fiecăruia vin şi responsabilităţile. Trebuie să fii cel puţin dus să spui "Şi ce-are dacă?!" sau "Mai vedem noi" odată ce şi-ai făcut un oarecare plan care-ţi va influenţa alegerea. Însă de multe ori aşa se întâmplă, aceste lucruri fiind tot mai dese, întâlnite la tot mai mulţi oameni dând şi incertitudinea care exostă de ceva foarte mult timp şi care începe să mă afecteze şi pe plen personal. Însă ce vreau să spun este că de prea mult timp se tot găseşte acel ţap ispăşitor. Ce-ar fi dacă am mai arunca mai des câte o privire în interior (prin comparaţie) şi am reuşi să vedem cu adevărat ce ne lipseşte. Poate aşa vor ieşi la iveală câteva variante de a schimba ceva care ar putea avea un efect mult mai apropiat de sufletul fiecăruia. Că dacă stăm în tribună şi ne plângem n-o să rezolvăm nimic, cred eu. E drept că nu e aşa cum trebuie, însă acest "cum trebuie" diferă foarte mult de la caz la caz, de la aşteptări la aşteptări. un singur punct e comun. Banul. Românul este firea care NU apreciază, nu evaluează...mai precus "NU mă interesează". Altfel ar vrea de toate, în acest de toate neştiind clar ce vrea, dar dacă se poate...să fie de toate. Poate şi de aceea talentele se duc, ce buni îşi încearcă norocul pe altundeva, nu neapărat din cauza banului, ci mai mult din cauza faptului că aici nu conteaza. Orice ai face. Ori e prea "hăis", ori " 'cea". Între astea 2 limite ne mai existând acel mijloc în care să poţi să...trăieşti până la urma urmei. E ianuarie, lucru rile încă nu s-au crizat, mai e timp de reflecţii interioare. Poate vom trage alte şi alte concluzii mai optimiste, care ne vor mai da speranţa că la un moment dat va fi mai bine.
Că vorba aia... "Speran'a moare ultima"