Între vreau și pot mai este un termenl. Treaba asta nu ți-o eXplică nimeni. Cei care nu s-au prea lovit de probleme, ar spune așa ”Vreau și pot !”. În schimb marea majoritate nu își permite aceasta certitudine, așa că este mai rezervată. Propoziția care le iese lor va fi întotdeuna ”Vreau, dar oare și pot?” Ori, acest oare vine de vis-avis, pentru că oricât ai vrea (spune viața trăită până atunci) deobicei nu prea și poți să faci acel lucru, ori să pui în practică gandul ăla care te-a tot măcinat nopți de-a rândul. Aici nu ține de faptul că ”nu ai găsit modalitatea în care să prezinți ceea ce ai vrut în cel mai bun mod”. Nuuu. Ține doar de faptul că în realitatea acestora din urmă au fost atâtea situații în care ceea ce au făcut era bine, dar NEapreciat, ori bine gândit dar de NErealizat.
Pe de altă parte însă, generația mai tânără pleacă dintr-un alt punct. Unul mai simplu și netrecut prin experiențele negative care încet dar sigur îți taie tot elanul. Așa că propoziția lor de început este plină de siguranță. ”Vreau și pot !” vor spune aceștia, cu gândul clar că dacă au în cap ceva, există posibilități să ducă acel lucru la bun sfârșit. Le dau dreptate, punându-mă în postura lor, chiar dacă în mod normal ridic câte o sprânceană de fiecare dată când aud propoziția asta. Sigur are legătură cu experiența deja acumulată.
Revenind, termenul care face diferența se împarte între ”Vreau ȘI pot !” (generația mai tânără)
”Vreau SĂ pot !”(ăștiălalți mai trecuți)
miercuri, 26 ianuarie 2011
luni, 24 ianuarie 2011
Suspensie
- Mecanism gândit pentru a te proteja de şocuri, implementat cu succes în inustria auto.
- Starea aceea proverbială în care te mai afli din când în când...
Ambele "definiţii" sunt corecte, iar dacă prima face parte din lumea reală, mă voi referi mai mult la cea de-a doua, pentru că mi se pare că suntem într-o oarecare suspensie. Pentru cei cărora le-a fugit mintea la termenul folosit tot mai des după trecerea multor ani de muncă (şi anume pensie) în acest context, chiar dacă suspensie îl înglobează, nu are nici o legătură. Poate doar una răutăcioasă, din care s-ar putea trage concluzia că "face ăsta ce face şi tot la pensie se gândeşte". Enfin.
Soarele a răsărit, atmosfera parcă s-a mai cuminţit, însă am impresia că am rămas tot în acea proverbială suspensie. Adică, dacă stai să despici firul în 4, nu ai putea spune că eşti sigur de ceva anume, ori că ai siguranţa că şi mâine va fi cel puţin la fel de bine ca astăzi. Şi astea toate încep să lase urme. Încearcă următorul experiment - (4 fun) - întreabă pe cine vrei, când vrei, ce vrea de la viaţă... Intuiesc că primele cuvinte care îi vor ieşi pe gură vor fi "Nu ştiu ...". La fel de bine, poţi încerca o întrebare mai simplă, de genul "Unde ţi-ar pace să mergi în concediu?" Sunt aproape convins că răspunsul va începe la fel. "Nu ştiu...". Eşti îtr-un bar şi vei fi întrebat "Cu ce vă servesc?". Ghici care sunt primele cuvinte care ies pe gură?!
Şi atunci, mă întreb, mai ştim noi oare ce vrem de fapt? Avem măcar ceva acolo pe care să ne bazăm când suntem întrebaţi...orice?
Răspunsul îl intuiesc deja şi da, începe tot cu acele 2 cuvinte magice "Nu ştiu"
Teoria este simplă, am fost aduşi în starea asta, ca să le fie simplu unora să ne transmită că cu doar X lei putem avea tot ceea ce ne dorim. Chiar dacă în secunda 2 nu suntem convinşi că ne-am dorit aia. Dar "mamă, mamă ce afacere am făcut !"
Teoria conspiraţiei mi-o asum şi cu siguranţă nu este adevărul gol goluţ. Pentru că la rândul meu, fiind pasager într-atâţia termeni folosiţi excesiv este tot mai greu să ai acea mică siguranţă că eşti croit într-un fel şi ai anumite repere. Oricum şi aici poţi fi oricând atacat că "tu nu reuşeşti să ieşi din ale tale", deci nu e bine nici aşa. Şi atunci îmi permit să pun eu întrebarea "Cum e mai bine să fii?" Ghici care e răspunsul pe care îl intuiesc?!
Însă acest răspuns intuit, vine de la cei care au de fiecare dată un răspuns pe ţeavă, ştiu mult mai bine ca tine mai multe lucruri, au soluţiile şi viaţa mult mai organizată. Şi cu toate astea, uneori nici ei nu ştiu. Dar n-o să recunoască acest lucru. Pentru că nu vor... sau nu ştiu dacă au susţinut asta au ba.
- Starea aceea proverbială în care te mai afli din când în când...
Ambele "definiţii" sunt corecte, iar dacă prima face parte din lumea reală, mă voi referi mai mult la cea de-a doua, pentru că mi se pare că suntem într-o oarecare suspensie. Pentru cei cărora le-a fugit mintea la termenul folosit tot mai des după trecerea multor ani de muncă (şi anume pensie) în acest context, chiar dacă suspensie îl înglobează, nu are nici o legătură. Poate doar una răutăcioasă, din care s-ar putea trage concluzia că "face ăsta ce face şi tot la pensie se gândeşte". Enfin.
Soarele a răsărit, atmosfera parcă s-a mai cuminţit, însă am impresia că am rămas tot în acea proverbială suspensie. Adică, dacă stai să despici firul în 4, nu ai putea spune că eşti sigur de ceva anume, ori că ai siguranţa că şi mâine va fi cel puţin la fel de bine ca astăzi. Şi astea toate încep să lase urme. Încearcă următorul experiment - (4 fun) - întreabă pe cine vrei, când vrei, ce vrea de la viaţă... Intuiesc că primele cuvinte care îi vor ieşi pe gură vor fi "Nu ştiu ...". La fel de bine, poţi încerca o întrebare mai simplă, de genul "Unde ţi-ar pace să mergi în concediu?" Sunt aproape convins că răspunsul va începe la fel. "Nu ştiu...". Eşti îtr-un bar şi vei fi întrebat "Cu ce vă servesc?". Ghici care sunt primele cuvinte care ies pe gură?!
Şi atunci, mă întreb, mai ştim noi oare ce vrem de fapt? Avem măcar ceva acolo pe care să ne bazăm când suntem întrebaţi...orice?
Răspunsul îl intuiesc deja şi da, începe tot cu acele 2 cuvinte magice "Nu ştiu"
Teoria este simplă, am fost aduşi în starea asta, ca să le fie simplu unora să ne transmită că cu doar X lei putem avea tot ceea ce ne dorim. Chiar dacă în secunda 2 nu suntem convinşi că ne-am dorit aia. Dar "mamă, mamă ce afacere am făcut !"
Teoria conspiraţiei mi-o asum şi cu siguranţă nu este adevărul gol goluţ. Pentru că la rândul meu, fiind pasager într-atâţia termeni folosiţi excesiv este tot mai greu să ai acea mică siguranţă că eşti croit într-un fel şi ai anumite repere. Oricum şi aici poţi fi oricând atacat că "tu nu reuşeşti să ieşi din ale tale", deci nu e bine nici aşa. Şi atunci îmi permit să pun eu întrebarea "Cum e mai bine să fii?" Ghici care e răspunsul pe care îl intuiesc?!
Însă acest răspuns intuit, vine de la cei care au de fiecare dată un răspuns pe ţeavă, ştiu mult mai bine ca tine mai multe lucruri, au soluţiile şi viaţa mult mai organizată. Şi cu toate astea, uneori nici ei nu ştiu. Dar n-o să recunoască acest lucru. Pentru că nu vor... sau nu ştiu dacă au susţinut asta au ba.
luni, 17 ianuarie 2011
Flori de gheaţă
La fel ca anul trecut (ca se potriveste)
Sub tălpile mele uşoare
E un tablou rupt parcă dintr-un basm
O amintire...oare?
Este foarte greu să pui pe "noua"hârtie eXact ce simţi în anumite momente. Şi-mi amintesc că mai demult nu era aşa. Lucrurile s-au schimbat, timpul alunecă altfel, totul are altă importanţă, iar momentele dedicate pentru a mai simţi...(ca să rimeze) au maaaare toleranţă. Stăteam ăntr-o discuţie cu cineva mai de demult decât mine să savurez fiecare frame din filmul întâmplării pe care el a trăit-o şi încerca să mi-o redea în vorbe. Apoi, căzând mai mult pe gânduri m-a lovit. Nu mai stăm cu noi înşine. Viaţa ne poartă într-o mie şi una de situaţii, "treburile" de rezolvat sunt atât de continue, încât nu mai găsim acel moment în care să mai şi simţim. Am cam uitat cum vine asta. Făcând comparaţia cu anii de demult, îmi aduc aminte că termenul era mai des folosit:"-Am simţit că nu se mai putea" sau "-Am simţit atunci că îmi venea să..."ori"-Simţeam că trebuie să fac ceva..." etc. În ziua de azi, dacă spui că simţi ceva eşti privit cu îndoială - asta ca să fiu drăguţ în exprimare - ca să nu zic chiar luat în derâdere de cel de vis-a-vis care, poate, nu a trăit acest sentiment vreodată cu intensitate. Îmi plăcea de fiecare dată când auzeam "Nu putem simţi cu toţii la fel" şi aud asta de zeci de când eram mic, dar mi se pare că e calea prin care cel mai simplu scapi pe cineva dintr-o situaţie care implică termenul mai sus amintit. Sunt de acord. E muuuuult mai simplu să vrei sau să faci decât să îţi iei o secundă în plus şi să simţi DACĂ să vrei sau bunăoară să faci. Ori dacă nici nu cunoşti sentimentul mai clar, ori îţi e teamă să nu-i cazi pradă..."rezultatul e beton" (vorba reclamei). Discuţia e mult mai...foaaaaarte largă şi nu e nici mediul (blog) nici timpul pentru a continua. Nu ştiu ce m-a apucat să intru (again) unde nu-mi fierbe oala. Observat-am doar că astea cu simţitul sunt tot mai departe de noi,fiecare din noi. Şi de aici...tot ce se întâmplă în lumea REALĂ. Excelul guvernează, nimic nu se mai apreciază şi nici nu mai contează dacă eventual rimează.
joi, 13 ianuarie 2011
Scriu (ca să nu tac)
Observi_... mai demult era vorba conform căreia "vorbeşti ca să nu taci" era sloganul. Acum, odată cu noua lume crizată am ajuns să scriu (ca să nu tac).
Cam despre asta vroiam să zic. Nu credeam, acum câţiva ani că lumea se va schimba atât de repede, ori că eu voi face parte dintr-o schimbare atât de radicală a tot ceea ce credeam este kind of forever.Da, e adevărat, mintea mea de pe atunci era mult mai necoaptă, dar nici nu credeam că într-un interval atât de scurt se va ajunge ca mai totul să fie centralizat de la caputală. Mă imaginam în viaţa asta vorbindu-ţi o bună bucată, ei iată că acea bună bucată a fost mai scurtă în realitate, comparativ cu visurile mele. Şi de aici pot să mai deschid inelul şi să observ cum, pe lângă acest domeniu foarte multe (la modul general) s-au schimbat. le vezi şi tu, n-am să dau exemple clare acum şi aici...n-are sens. Însă aceste exemple ne fac să spunem că şi din acest punct de vedere este o ţară altfel, faţă de cea care era în copilăria noastră. Nu pre reuşesc să înţeleg cum de mai nimeni nu vede şi lucruile astea, sau m,ai bine spus cred că nu vrea să le vadă. Dincolo a rămas dincolo - stăteam de vorbă cu cineva - căruia la rândul meu i-am dat dreptate. DAAAAARRR, acest dincolo, văzut prin ochii copilăriei multora dintre noi, era acel ţinut de unde venea Coca-cola sau ursuleţii Haribo, sau alte prostioare care ne făceau mai happz pe atunci. Acum însă, acel dincolo a dispărut de ceva multă vreme. Avem şi noi cam de toate, başca că mai putem să facem una-alta şi să fim pionieri (fără aluzii) în domaniul X sau Y. Asfaltul e drept, vine mai greu, benzina e de multe ori mai scumpă, Daaaaa, nu e normal, dar nici normalitatea nu mai este cea "proverbială" de demult. Unde mai pui că a venit şi criza, motiv bun ptr. orice angajator să îl ia în calcul ca şi motiv de disponibilizări, dar până la urma urmei încep să se distingă şi acele lucruri buna pe lângă care trecem zilnic şi alţii le consideră WOW. Oraşul nostru este unul frumos, cu un farmec aparte, apreciat de din ce în ce mai mulţi turişti. Apa de la robinet e băubilă, fără a avea gust, muntele ne este aproape şi centura s-a dat deja în folosinţă. Numai câteva motive să vezi că Da, la noi e bine. Dar tot timpul mai nou se fac şi comparaţii. pentru că şi de acolo vin părerile de "Daaaaaa, daaaaarrrrrr la ei..."Boon, la ei e altfel, aici, din punctul lor de vedere e altfel, până la urma urmei este cel mai uşor şi comod să alegi. Dacă ai fericirea de a te afla în postura de a alege. Tot timpul am crezut că atunci când ai de ales între ceva şi altceva e bine în primul rând să te prinzi că ai posibilitatea de a alege. Asta vine şi din perioada pe care am prins-o la rândul meu care nu-ţi prea dădea oportunitatea de a alege. Aşa că îi înţeleg cu atât mai mult pe cei născuţi după 90, cărora le dau şi dreptate. E bine să ai de unde alege şi să faci alegerea corectă. Daaaaaar (că tot timpul e vorba de un dar, chiar dacă a trecut "luna cadourilor") în funcţie de elegerile fiecăruia vin şi responsabilităţile. Trebuie să fii cel puţin dus să spui "Şi ce-are dacă?!" sau "Mai vedem noi" odată ce şi-ai făcut un oarecare plan care-ţi va influenţa alegerea. Însă de multe ori aşa se întâmplă, aceste lucruri fiind tot mai dese, întâlnite la tot mai mulţi oameni dând şi incertitudinea care exostă de ceva foarte mult timp şi care începe să mă afecteze şi pe plen personal. Însă ce vreau să spun este că de prea mult timp se tot găseşte acel ţap ispăşitor. Ce-ar fi dacă am mai arunca mai des câte o privire în interior (prin comparaţie) şi am reuşi să vedem cu adevărat ce ne lipseşte. Poate aşa vor ieşi la iveală câteva variante de a schimba ceva care ar putea avea un efect mult mai apropiat de sufletul fiecăruia. Că dacă stăm în tribună şi ne plângem n-o să rezolvăm nimic, cred eu. E drept că nu e aşa cum trebuie, însă acest "cum trebuie" diferă foarte mult de la caz la caz, de la aşteptări la aşteptări. un singur punct e comun. Banul. Românul este firea care NU apreciază, nu evaluează...mai precus "NU mă interesează". Altfel ar vrea de toate, în acest de toate neştiind clar ce vrea, dar dacă se poate...să fie de toate. Poate şi de aceea talentele se duc, ce buni îşi încearcă norocul pe altundeva, nu neapărat din cauza banului, ci mai mult din cauza faptului că aici nu conteaza. Orice ai face. Ori e prea "hăis", ori " 'cea". Între astea 2 limite ne mai existând acel mijloc în care să poţi să...trăieşti până la urma urmei. E ianuarie, lucru rile încă nu s-au crizat, mai e timp de reflecţii interioare. Poate vom trage alte şi alte concluzii mai optimiste, care ne vor mai da speranţa că la un moment dat va fi mai bine.
Că vorba aia... "Speran'a moare ultima"
Cam despre asta vroiam să zic. Nu credeam, acum câţiva ani că lumea se va schimba atât de repede, ori că eu voi face parte dintr-o schimbare atât de radicală a tot ceea ce credeam este kind of forever.Da, e adevărat, mintea mea de pe atunci era mult mai necoaptă, dar nici nu credeam că într-un interval atât de scurt se va ajunge ca mai totul să fie centralizat de la caputală. Mă imaginam în viaţa asta vorbindu-ţi o bună bucată, ei iată că acea bună bucată a fost mai scurtă în realitate, comparativ cu visurile mele. Şi de aici pot să mai deschid inelul şi să observ cum, pe lângă acest domeniu foarte multe (la modul general) s-au schimbat. le vezi şi tu, n-am să dau exemple clare acum şi aici...n-are sens. Însă aceste exemple ne fac să spunem că şi din acest punct de vedere este o ţară altfel, faţă de cea care era în copilăria noastră. Nu pre reuşesc să înţeleg cum de mai nimeni nu vede şi lucruile astea, sau m,ai bine spus cred că nu vrea să le vadă. Dincolo a rămas dincolo - stăteam de vorbă cu cineva - căruia la rândul meu i-am dat dreptate. DAAAAARRR, acest dincolo, văzut prin ochii copilăriei multora dintre noi, era acel ţinut de unde venea Coca-cola sau ursuleţii Haribo, sau alte prostioare care ne făceau mai happz pe atunci. Acum însă, acel dincolo a dispărut de ceva multă vreme. Avem şi noi cam de toate, başca că mai putem să facem una-alta şi să fim pionieri (fără aluzii) în domaniul X sau Y. Asfaltul e drept, vine mai greu, benzina e de multe ori mai scumpă, Daaaaa, nu e normal, dar nici normalitatea nu mai este cea "proverbială" de demult. Unde mai pui că a venit şi criza, motiv bun ptr. orice angajator să îl ia în calcul ca şi motiv de disponibilizări, dar până la urma urmei încep să se distingă şi acele lucruri buna pe lângă care trecem zilnic şi alţii le consideră WOW. Oraşul nostru este unul frumos, cu un farmec aparte, apreciat de din ce în ce mai mulţi turişti. Apa de la robinet e băubilă, fără a avea gust, muntele ne este aproape şi centura s-a dat deja în folosinţă. Numai câteva motive să vezi că Da, la noi e bine. Dar tot timpul mai nou se fac şi comparaţii. pentru că şi de acolo vin părerile de "Daaaaaa, daaaaarrrrrr la ei..."Boon, la ei e altfel, aici, din punctul lor de vedere e altfel, până la urma urmei este cel mai uşor şi comod să alegi. Dacă ai fericirea de a te afla în postura de a alege. Tot timpul am crezut că atunci când ai de ales între ceva şi altceva e bine în primul rând să te prinzi că ai posibilitatea de a alege. Asta vine şi din perioada pe care am prins-o la rândul meu care nu-ţi prea dădea oportunitatea de a alege. Aşa că îi înţeleg cu atât mai mult pe cei născuţi după 90, cărora le dau şi dreptate. E bine să ai de unde alege şi să faci alegerea corectă. Daaaaaar (că tot timpul e vorba de un dar, chiar dacă a trecut "luna cadourilor") în funcţie de elegerile fiecăruia vin şi responsabilităţile. Trebuie să fii cel puţin dus să spui "Şi ce-are dacă?!" sau "Mai vedem noi" odată ce şi-ai făcut un oarecare plan care-ţi va influenţa alegerea. Însă de multe ori aşa se întâmplă, aceste lucruri fiind tot mai dese, întâlnite la tot mai mulţi oameni dând şi incertitudinea care exostă de ceva foarte mult timp şi care începe să mă afecteze şi pe plen personal. Însă ce vreau să spun este că de prea mult timp se tot găseşte acel ţap ispăşitor. Ce-ar fi dacă am mai arunca mai des câte o privire în interior (prin comparaţie) şi am reuşi să vedem cu adevărat ce ne lipseşte. Poate aşa vor ieşi la iveală câteva variante de a schimba ceva care ar putea avea un efect mult mai apropiat de sufletul fiecăruia. Că dacă stăm în tribună şi ne plângem n-o să rezolvăm nimic, cred eu. E drept că nu e aşa cum trebuie, însă acest "cum trebuie" diferă foarte mult de la caz la caz, de la aşteptări la aşteptări. un singur punct e comun. Banul. Românul este firea care NU apreciază, nu evaluează...mai precus "NU mă interesează". Altfel ar vrea de toate, în acest de toate neştiind clar ce vrea, dar dacă se poate...să fie de toate. Poate şi de aceea talentele se duc, ce buni îşi încearcă norocul pe altundeva, nu neapărat din cauza banului, ci mai mult din cauza faptului că aici nu conteaza. Orice ai face. Ori e prea "hăis", ori " 'cea". Între astea 2 limite ne mai existând acel mijloc în care să poţi să...trăieşti până la urma urmei. E ianuarie, lucru rile încă nu s-au crizat, mai e timp de reflecţii interioare. Poate vom trage alte şi alte concluzii mai optimiste, care ne vor mai da speranţa că la un moment dat va fi mai bine.
Că vorba aia... "Speran'a moare ultima"
vineri, 7 ianuarie 2011
iaaaaa nuuuuuu (mai zi) arie
La mulți fericiți, își începu povestitorul istorisirea de astăzi. Gândul îi mai era la tilul în care vroia să transmită acele cuvinte cu care s-a mai întâlnit. Cuvinte scoase pe un anumit ton de anumiți părinți pe care i-a întâlnit în câteva vizite unde era purtat de părinții lui. Parcă acum, cu atât mai cal îi reveneau în minte ”Iaaaaa nuuuuu mai fă tu prostiiii cum faci deobicei” sau ”Iaaaa nuuuuu mai fii tu ăla care ...” mai erau niște cuvinte dar lipsite de importanță, ceea ce a făcut ca doar expresia să fie reținută mai mult. Împreună cu mimica feței vorbitorului de altfel, vorbitoAre care încerca și prin acest mod să își educe copilul într-un mod cel puțin bizar comparativ cu ce era el învățat că se spune / se face / etc. Dar vremurile alea închise au apus, iar acum, fiecare știe cel mai bine cum să procedeze, pentru că mediile de informare sunt tot mai multe și accesul la acestea nestăvilit.
Dar într-o discuție calmă s-a desprins cumva ideea conform căreia cu toate astea, oamenii sunt cei care nu sunt interesați, ghidându-se după principiul ”Și ce dacă?!...”
Conform acestui principiu (care NU are nici o legătură cu refrenul melodiei), multă lume nu mai ... nimic. Cel puțin asta e concluzia simplă care se poate trage, la fel de repede cum folosesc ei celebra expresie. Diferența constă însă în ce context îți permiți să folosești acest ”Și ce dacă”. Dacă e închis la magazinul de pâine, dacă ai căzut în fund pe gheață, ori dacă nu ți-ai achitat facturile sau ți-a întârziat...(te-ai prins ...) Folosită în exces, expresia se poate potrivi (kind of) la o anumită vârstă, când nu te prea doare capul de nimic și ai făcut doar primii ani din viață, dar în schimb devine foarte deranjantă când o auzi repetitiv din gura unora al căror păr va începe în curând să încărunțească.
Într-un registru mai vesel ”dacă” ăsta tinde să devină un termen care-și va pierde din valoare, fiind atât de utilizat. Mai demult erau la concurență ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă” era versul tot de ceva mult timp auzit. Acum toate s-au concentrat asupra lui dacă. Dacă va fi bine, dacă voi pleca, dacă voi...bla bla bla. Păai unde a rămas parcă?! Aaaaaaah, termenul parcă aduce cu sine o implicare chiar dacă dor în acceptarea unei idei, pa când dacă este atât de impersonal încât te poți adăposti la umbra lui și nu te pune în situația posibil jenantă de a ți se atrage atenția că ”și tu ai crezut la fel”. Așadar dacă ăsta este expresia clară a dorințelor umane ale fiecăruia. Dacă se va întâmpla să ... (fiecare își completează aici dorințele) poate atunci ... (aici se trag concluziile). Oricum ”dacă nu...” treaba e oablă, atunci nu!
Mai multă hotărâre însă cred că ar fi un bun punct de plecare în noul an. Să nu mai stăm ascunși după un termen tare uzitat. Că DACĂ stăăăăăăm dupăăăăă eeeeeelllllll vor trece anii pe lângă noi și poate vom trage aceeași veche concluzie, ce probabil va fi exclamată tot la timpul prezent ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă”
Dar într-o discuție calmă s-a desprins cumva ideea conform căreia cu toate astea, oamenii sunt cei care nu sunt interesați, ghidându-se după principiul ”Și ce dacă?!...”
Conform acestui principiu (care NU are nici o legătură cu refrenul melodiei), multă lume nu mai ... nimic. Cel puțin asta e concluzia simplă care se poate trage, la fel de repede cum folosesc ei celebra expresie. Diferența constă însă în ce context îți permiți să folosești acest ”Și ce dacă”. Dacă e închis la magazinul de pâine, dacă ai căzut în fund pe gheață, ori dacă nu ți-ai achitat facturile sau ți-a întârziat...(te-ai prins ...) Folosită în exces, expresia se poate potrivi (kind of) la o anumită vârstă, când nu te prea doare capul de nimic și ai făcut doar primii ani din viață, dar în schimb devine foarte deranjantă când o auzi repetitiv din gura unora al căror păr va începe în curând să încărunțească.
Într-un registru mai vesel ”dacă” ăsta tinde să devină un termen care-și va pierde din valoare, fiind atât de utilizat. Mai demult erau la concurență ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă” era versul tot de ceva mult timp auzit. Acum toate s-au concentrat asupra lui dacă. Dacă va fi bine, dacă voi pleca, dacă voi...bla bla bla. Păai unde a rămas parcă?! Aaaaaaah, termenul parcă aduce cu sine o implicare chiar dacă dor în acceptarea unei idei, pa când dacă este atât de impersonal încât te poți adăposti la umbra lui și nu te pune în situația posibil jenantă de a ți se atrage atenția că ”și tu ai crezut la fel”. Așadar dacă ăsta este expresia clară a dorințelor umane ale fiecăruia. Dacă se va întâmpla să ... (fiecare își completează aici dorințele) poate atunci ... (aici se trag concluziile). Oricum ”dacă nu...” treaba e oablă, atunci nu!
Mai multă hotărâre însă cred că ar fi un bun punct de plecare în noul an. Să nu mai stăm ascunși după un termen tare uzitat. Că DACĂ stăăăăăăm dupăăăăă eeeeeelllllll vor trece anii pe lângă noi și poate vom trage aceeași veche concluzie, ce probabil va fi exclamată tot la timpul prezent ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
