Potriveala

A-nceput de ieri să cadă...
Cîte-un strop. Mi-am permis să schimb viersu'pentru a-l potrivi cu vremea de afară. Despre potriviri aș scrie 2, 3 cuvinte, nu de alta dar m-am mai prins de o treabă ce se tot întâmplă de - kind of - prea mult timp. Și îmi permit să o cataloghez fix așa. Potriveala. Ce mie mi se potrivește nu este neapărat ceea ce mi-am dorit, ori ceea ce mi se potrivește ca și stil vestimentar nu este deloc pe gustul meu, dar fiindcă mi se potrivește, îmbrac fără nici un fel de problemă. Aceste două exemple de care m-am folosit nu au nici o legătură cu viețile/realitățile noastre, dar ele cu siguranță se pot întâlni în alte cercuri/situații pe globul ăsta mare. În ceea ce am observat eu, potriveala este altfel înțeleasă. Mai repede ca "așa și?" Adică stau la ceva distanță de familie/prieteni/oameni dragi fiindcă mi se potrivește. Nu îmi bat capul cu idei de-alea gen cum ar fi să fiu mai aproape de anumite lucruri care contează. Neah. Mi se potrivește și punct. De câte ori am drum înspre cei enumerați mai devreme, facem de comun acord să ne potrivim la un pahar de vorbă (în programul nostru foarte agitat...evident).
Asta dădea bine din punctl meu de vedere în filme, acele filme pe care le vedeam cu ochi adolescentini și în care eram mai interesat de alteuri, decât de astfel de situații prezentate acolo, pentru că vârsta mea era destul de necoaptă. Realitățile crizate ale ultimilor ani însă, observ că au și ele un cuvânt în toată potriveala asta. Adică, fără a ne da seama, cred, sau sper, suntem puși în tot felul de situații cu care nu am prea avut ocazia să ne întâlnim și mai demult, unu la mână pentru că ai noștri (părinți) au avut parte de vremuri foarte închise și doi că acum este momentul în care noi creștem și am ajuns să mai apreciem și conținutul, pe lângă ambalajul prezentat în tot mai multe situații. Potriveala asta de care m-am prins, observ că este văzută atât de altfel poate și din cauza acelor limitări despre care am tot auzit în trecut, dar la fel de bine și din cauza faptului că nu mai prea sunt dorințe adevărate. Boom-ul tehnologic însă e de partea celor care nu au o problemă (NICI) cu potriveala (pe lângă multe altele cu care nu au o problemă). Dar ăsta e alt subiect...cu altă ocazie, însă ce vreau să spun este că diferența este următoare:
Oricât de mult ne-am potrivi ceasurile, o poveste transmisă pe mail/mess ori skype nu se compară cu o poveste la masă ca să nu mai zic de un grătar, că tot vine vara.
So, concluzia care-mi vine acum în minte este că potriveala este mult mai puțin importantă comparativ cu acele alteuri care ne fac să ne bucurăm de viață. Că suntem puțini, ok, dar suntem aici cu toții, că nu putem să...(fiecare completează ce anume) ok, dar nici nu avem nevoie de mai mult.
Valorile s-au schimbat. Importanța alteurilor la fel. Speranța moare ultima, poate reușim să ne potrivim iar la un moment dat pe aceeași undă. Sau măcar în jurul ei ;)

Zâmbetul de dimineață

Oare cine/ce te-ar putea face să te simți happy de dimineață. Răspunsul depinde de fiecare în parte, dar zâmbetul se dorește / recomandă a fi o constantă de dimineață.
În lumea reală, zâmbetul se simte bine pe dinauntru. Poate are legătură cu ceea ce ai visat azi noapte, poate imaginația te-a ajutat să te trezești cul el pe față, poate...sunt tot felul de alți factori pe care nu poți să-i cataloghezi exact, nu poți să-i atingi cu degetul, îi simți doar că există. Iar rezultatul lor este zâmbetul de dimineață. Din fiecare dimineață. Ori de-i soare, ori de plouă, zâmbește în lomea nouă. Cam asta ar fi rima de dimineață. Luni dimineață. Cu zâmbetul pe buze. Altfel răsună parcă și salutul: "Bună dimineațaaaaa", spune plin de optimism și din nacel moment toate vor începe să se lege.
E vorba de magia momentului, acelle alteuri pe care nu le poți atinge, care sunt atât de departe încât nici nu-ți mai bați capul cu ele. Le iei așa cum sunt și te simți bine.
E luni, început de altă săptămână care va avea tot felul de detalii. Unele mai bune, altele mai puțin. Whatever zice americanu'. Zâmbetul pe buze ne va da tuturor puterea și cheful de a ... orice.
Deci, „Bună dimineațaaaaaaaa”

Sarbatori...fericite?

Suntem in perioada cand au loc ultimele pregatiri pentru a avea Sarbatori fericite.Craciunul acela de vis, atmosfera de poveste, reintalnirea cu prietenii sunt cele mai importante lucruri acum. Permite-mi sa iti urez si eu la randu-mi un Craciun de vis si un An Nou mult mai fericit si plin de bucurii. Dar ...pentru ca de fiecare data exista cate un dar,(sinonim cu cadou de data asta) si Sarbatorile sunt tot mai putin simtite, mult mai putin traite cu adevarat. Se incadreaza in acelasi tipar fals al cotidianului. Odata cu apropierea anotimpului, rafturile magazinelor s-au umplut de decoratiuni, inca din Octombrie, la servici – afectati de “criza financiara” atat de trambitata se suspenda posturi, avem si proteste cu marirea taxei, ca tot se apropie Sarbatorile si drumuri la fel de inchise. Asadar, in plan personal, nu mai simti cu aceeasi bucurie apropierea Craciunului. Aceleasi decoratiuni kitchoase se vand, aceleasi icoane cu luminite, lumea in general isi vede de alte-uri, dar, sigur se bucura pentru ca asa i se zice si la televizor “sa ne bucuram”. Traim intr-o societate in care multi dintre noi parca nu mai utilizam ce avem pe umeri, decat sa nu ne ploua in gat. Aplecam tot mai des urechea la ceea ce ne spun unii sau altii, luam in considerare puncte de vedere, nu mai sustinem aproape nimic cu indarjire, pentru ca “trebuie sa asculti toate punctele de vedere” ni se tot spune. Bine ai venit in adevaratul anotimp gri. Imi aduc aminte de cei care la randullor, inca de acum vreo 10 ani, isi aminteau de Sarbatorile gri de dinainte de ’89. Le catalogau gri, ca si posomorate, triste, din cauza ca “asa era atunci”. Sigur faceau referire la regimul dictatorial, neincrederea oamenilor, nu se gasea nimic, nu prea erau bucurii de cumparat, daramite de ornat. Acum, vad ca am ajuns tot la culoarea gri. Dar cu alta nuanta. Nuanta in care trebuie sa lasi de la tine sa multumesti pe toata lumea, sa intelegi ca vecinu’ va asculta manele dar TAAARE, ca atata il duce pe el capu’ de Craciun si tratamentul, la fel se aplica si celor din familie, daca sunt din aceia cu apucaturi. Ca vorba cantecului, “Doar odata-i Craciunul”, ei o data, de doua ori, de trei ori, apoi Revu’, un nou an, uite-asa imbatranim, dar parca din ce in ce mai putin simtim. Nu mai e acea atmosfera care sa te implineasca, sa te dispuna la zambet, la apropierea dintre oameni, la o imbratisare ori o bucurie traita cu intensitate. Si cei de langa sunt tot mai destepti, mai siguri pe ei, fiecare stie eXact ce are de facut, stie sigur ca doar itr-un fel e bine, nu mai au nici ei timp sa mai asculte, sa observe, sa aprecieze. Inteleg, dar nu-mi place. Am un pulover gri pe mine, aum observ. Imi tine de cald, dar daca as fi gasit, mai demult mi-as fi luat de ciuloare alb sau negru. Acum, vad ca nici eu nu mai pot alege, ca sa fie bine, nu? Nu te intrista, totul e asa cum trebuie sa fie. Colorat pe dinafara dar in nuante de gri pe dinauntru. Sarbatori fericite si La Multi Ani! (imi doresc ani mai colorati, nu neaparat ca cei creionati aici)