Un pic de...

Punctele de suspensie le completează fiecare după bunul plac, în funcţie de aşteptările ori speranţele personale. Un pic de linişte în plus, un pic de agitaţie, să contez un pic mai mult, un pic de certitudine mi+aş dori, etc. Evident, asteptările diferă de la caz la caz, la fel cum şi ceea ce voi face peste ceva timp, diferă la fel de mult. Cineva va putea să spună "eu voi merge în Germania mâine", la fel cum altcineva va exclama la auzul acestei replici "eu de-abia aştept să ajung acasă. M-au stors ăştia astăzi". Din acest punct de vedere, al aşteptărilor ori speranţelor fiecăruie, viitorul sună foarte diferit de la caz la caz. Nu există bun sau rău, decât în măsura în care această catalogare se face pe baza comparaţiei cu experienţa personală, aia de-ţi răsună în cap "ştiu eu că e bine aşa". Într-o discuţie cu cineva mult mai tânăr, am dezbătut eXact acest fir de praf. X este bun sau rău dintr-un anumit punct de vedere, al celui care spune treaba asta. Dacă părerea majorităţii este că acel X este bun sau rău, părere bazată şi pe faptele pe care acest X le-a dus la bun sfârşit, atunci ar fi un argument în plus. Altfel, e doar o părere personală, care merită sau nu a fi băgată în seamă. Îmi amintesc de spotul publicitar video - ING - cu viitorul în culoarea roz. Tu cum îţi imaginezi viitorul!? parcă era şi întrebarea a cărui răspuns era roz, iar concluzia imediată - e bine să fi optimist.
Un pic de optimism, cred, nu ar strica, mai ales în aceste zile înfrigurate de noiembrie. Chiar dacă pot face paralela că nici compania cu sloganul "viitorul sună bine", CONNEX, nu mai există, nu am să o fac, deoarece astăzi contează mai mult ca ieri. E drept că acest astăzi se bazează pe ieri, dar maine nu poate avea o culoare optimistă dacă nu-ţi pasă ce se întâmplă azi. Că demult am fost învăţaţi că "azi un pic, mâine un pic..." şi aşa am crescut să putem să ne dăm cu părerea despe una sau alta, părere formată şi re formată şi pe baza a ceea ce am întâlnit pe drumul până la această vârsrtă. De aia am ajuns să folosim tot mai des "pe vremea mea", poate şi de aia am ajuns să înţelegem că nici acum nu le ştim pe toate, darămite atunci, iar acest atunci despre care vorbesc nu e chiar atât de îndepărtat, poate şi de aia lăsăm scris pe-ici pe undeva prostia asta, ca să o vadă şi alţii care încă mai cred că le ştiu ori le-au văzut pe toate şi încă, din păcate, tot ei consideră că au pus coada la prună. Iese soarele, e semn bun. Da, ştiu, nici o certitudine sub acest aspect, ştiu, dar odată cu raza asta de soar ce s-a aşezat pe buretele din incinta acustică a studioului, pot să mai las scris că sufletul îmi zâmbeşte. Şi asta mă bucură, că tot el e responsabil de toate lucrurile alea faine care se aud sau se văd în diferite ecrane publicitare. Şi asta, încă mai cred că face diferenţa între noi, cei care îţi comunicăm ţie mesaje care se numesc în lumea foarte reală...publicitare. Nu ştiu ce va fi mâine, dar astăzi, m-am rupt preţ de câteva minute din realitate, pentru a-mi aduce aminte de mine. Ăla care de mult timp a făcut toate alea, ca să poată astăzi să scrie astea. Mulţumesc Sibiu...mulţumesc România, vorba aia "wherever you are"

It's a beautiful day

îmi suna în minte refrenul de când m-am trezit. Și cam la asta se rezumă dimineața asta. Lucrurile, situațiile, claia de păr ori viitorul apropiat au intrat toate pe alt făgaș. Probabil cel normal, cel despre care nu îmi prea plăcea să spun că este și viitorul meu, pe când eram mai mic. Dar, viața nu este așa cum ți-o imaginezi de fiecare dată. Viața își urmează cursul normal, dacă asta ai ales și îți prezintă realitatea exact așa cum ai mai întâlnit-o, la o vârstă prea fragedă ca să poți să îți dai cu părerea dacă e bună sau nu.
Nu mă plâng, aș vrea să se înțeleagă acest lucru, de aia și scriu în cuvinte. Nu mă plâng. Observ doar că în noiembrie 2011 am ajuns în acea ipostază în care s-au mai aflat și alții (pe atunci) la vârsta lor. Deciziile au fost luate, viitorul se colorează încet dar sigur și cam așa va arăta lumea de aici încolo. Cu bunele și relele care vor veni. Cu soare și nori, cu...normalități până la urma urmei. Normalități de care ne aducem aminte și ne bucurăm că ele mai există, ori că sunt catalogate și acum drept normalități. Este o dimineață normală. Nici pesimistă, nici optimistă, în care fiecare a făcut, face sau va face, ceea ce face de ceva mult timp. Fie că e bine sau nu prea, nu mai contează. Contează doar că asta este. Așteptările nu mai există, istoria a tot fost disecată și răscomentată, deci nu mai intrăm și în acest subiect, este doar realitate. Ce va fi mâine nu știu. Ce a fost ieri nu mai contează Astăzi este momentul care contează. Acum scriu nimic. As usual (cum ar zice unii). Așa și? este întrebarea mea. Nu mai contează. Altele sunt cele care contează cu adevărat și ne vom capacita să le găsim rezolvarea rând pe rând.
Este sfârșit de noiembrie 2011. Am ajuns și aici. Așa și? Ah, nimic. Ei bine...da. Am ajuns. Mâine din nou de dimineață, poimâine la fel...mdeah. Vorba aia " 'om trăi și 'om vedea ". Astăzi..."It's a beautiful day"

Rock !

Şi totuşi în România se mai fac balade rock. Felicitări Trupa zero. New single aici

Nici un fel de problemă

Aşa aud folosit tot mai des, de la oameni a căror situaţie este prezentat, tot de către ei, ca fiin nu prea bună. Nu e nici o problemă zic ei, chiar şi repetativ, poate, dintr-un oarecare tic verbal, sau, poate din dorinţa de a te face pe tine, interlocutorul, să înţelegi că nimic nu este o problemă. Aşa că pentru ei, am să consult DEX-ul :
PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: DEX '98
Pot să înţeleg aşadar că acolo la ei, totul este foarte clar, aşa cum trebuie să fie. Mai ales dacă şi repetă acest lucru, în interval mic ca şi durată. Dar, folosit oarecum destul de des, într-o conversaţie, îmi ridică o altă întrebare. Care ar fi cu adevărat o problemă pentru acest spirit liber? Sau, atunci când există o aşa-zisă problemă apărută din varii motive, vor pute ei să găsească o rezolvare, fără a cere sfatul celor din jur?
Evident că este o aberaţie pe temă dată, dar m-am trezit pus în faţa unei situaţii, unde mi-ar fi venit, la rândul meu să zic nici o problemă, însă aş fi fost un mare mincinos dacă mai şi credeam asta. Deci, îţi urez, la rândul meu, să ai o viaţă în care să poţi să foloseşti din toată inima aceste magice cuvinte. "Fără nici o problemă, nu e nici un fel de problemă." Ca sa nu trebuiască să te afli în situaţia de a REZOLVÁ, rezólv, vb. I. Tranz. l. A găsi soluția unei probleme. ♦ A pune capăt unei controverse, unui litigiu, unui conflict; a soluționa. 2. (Despre instrumente optice) A separa, a distinge amănunte cât mai fine ale obiectelor studiate. – Din lat. resolvere, germ. resolvieren.
Sursa: DEX '98

Se vrea

nu ştiu ce se vrea (adică ce se doreşte mai eXact). Dar stau să observ că ceva se schimbă. De exemplu că Max este şi by night. Sau că Brylu face şi spoturi radio. Foarte bine. Sună chiar OK. Aud pe acelaşi post de radio, mai nou, că suntem invitaţi la proiecţii blueray pe ecrane HD. Şi, de ce oare ar trebui ca aceste detalii să fie prezente în spot? Eu nu mă mai pricep la nimic. E drept că nu am avut niciodată treabă cu publicitatea sau cu media, dar chiar aşa?! Da, uite, chiar aşa. Am mai auzit tot felul de reclame în care se revenea la ideea de acum vreo 15 ani. La Gigi (să zicem) găseşti cauciucuri, canistre, becuri şi pâine proaspătă. La Gigi, pe strada...la numărul..., telefon 07....
Mai demult, acum vreo 11 ani, împreună cu Claudiu, am făcut un spot de genul ăsta. Am înregistrat următorul text:
Magazinul.....vă oferă......şi... Program, de luni până vineri, între...şi... Relaţii la telefon 07......
Dar asta era acum muuuuulţi ani, pe când credeam că astfel de prostii nu au cum să se mai facă peste ceva timp. Ei, uite că am ajuns în 201 să auzim tot aia. Pentru că cei care decid ce e bine şi ce nu, au rămas tot ăia. Aşa că revin, anii u trecut, ridurile au apărut. Dar, defapt ce se vrea? Ce mai contează cu adevărat?
Răspunsul, poate data viitoare. Şi această dată viitoare să nu fie peste alţi 10 ani.
Mike off air...

M-a trezit...

O idee aiurea. În ea este vorba despe a ne reîntoarce la „basic”. Tot mai multă lume vorbește despre treaba asta. Despre reîntoarcerea la normalitate. Însă, normalitatea aceasta este interpretată de fiecare ăn felul său. Ei bine, ideea ce m-a fulgerat în vis atăt de tare, încât m-a făcut să deschid ochii este legată tot de acest subiect dar dată cumva de pereți. Acest „back to basics” era interpretat în visul meu ca o reăntoarcere la acele vremuri unde nu existau banii. Eu te ajut pe tine, tu mă ajuți pe mine. Un fel de barter, catalogay în acest fel mult mai târziu. În concluzie, în vârtejul creat de aparițiile necontenite în tehnologie, atunci când de apreciat nu mai știi să apreciezi, ești pus în situația de a te bucura că te mai afli în situația de a putea ajuta pe cineva/ceva, în ideea că, poate, la un moment dat vei avea și tu nevoie de un mic ajutor. De orice fel ar fi el. Vorba aia cu „dai un ban dar stai în față” nu mai este uzitată de cam mult timp. Acum, observ că oricine face orice. Și haosul provocat de treaba asta este și normal să nu aibă limite. (Apropo de treaba asta, face sens să dispară și limitele, iar incertitudinea, pe care o tot disecam aici, să devină noua siguranță). Și atunci lumea arată cum e ea astăzi, cu aceleași exemple neschimbate pe care le-am mai folosit: O proaspătă mamă nu își găsește locul și la fel tot face drumuri România-străinătate (în căutare de stabilitate), orele de întâlnire, chiar dacă au fost fixate la X, nu sunt respectate, chiar dacă ne-am hotărât asupra a ceva, facem eXact pe dos, etc.
Sunt taaaaare curios însă, când va avea final ȘI perioada asta, sau mai bine spus, după treaba asta, ce va urma? Căci sigur mai sunt nuanțe ale acelorași lucruri pe care nu le-am folosit în toți anii ăștia (de-abia 20) de când am dat și noi de lumea adevărată.
Oricum, basicly, merge folosită încă excesiv treaba aia cu „nu am putut”, în spatele căreia te poți ascunde, că tot e mai comod să nu poți mai tot timpul.
Mă reîntorc (kind of obsesiv) la refrenul ăla cu
„Que Sera, Sera,
Whatever will be, will be
The future's not ours, to see
Que Sera, Sera
What will be, will be”
Să fim doar pregătiți pentru acel whatever care de fiecare dată, în diferite feluri, ne va lovi atunci.