Nimic

" Cum? " Îmi imaginam întrebaarea a cărui răspuns este Da ! Fix aşa. Nimic. Toate discuţiile în care nimeni nu îţi poate furniza un răspuns măcar aproape sigur, inceretitudinea care planează în absolut orice domeniu, toate încep deja să îşi spună cuvântul.
Dacă m-ai întreba acum (acest aum este catalogat ca şi situaţie de fapt, prezent) ce vreau să fac...nu aş putea la rândul meu să îţi spun. Nici măcar ce mi-aş dori din punct de vedere foarte real. Îmi rămâne aia cu sănătatea... însă mai mult...pas. Ce va fi mâine, chiar nu mai ştiu. Dacă voi sta pe acest scaun în acest studio de care nimeni observ că nu mai are nevoie...nu ştiu. Acest nu ştiu tinde să fie noua constantă care, înet, încet, dar sigur macină, fără a ne da seama la rândul nostru ce. Mintea...corpul...răbdarea...nervi...whatever. Cert este că macină. După cum vorbeam şi cu vedeta, incertitudinea este noua siguranţă. Aia de te face să nu mai ai nici o direcţie şi să speri că poate că...
Întrebara mea este simplă însă. Să sper că poate că ...ce? De fapt, care mai sunt speranţele? În afară de alea cu sănătatea..bla bla. Ce mai e cât de cât sigur? Că ne vom trezi şi mâine. Ne vom trezi ca să ce? Enfin.
I love somebody. Atât. Asta e certitudinea mea. De restul fac...fuck...fac sau fuck. Fuck'em all !

. . .

Fără titlu. M-am tot gândit ce ar putea surprinde ceea ce vreau să las aici scris, dar nu am reușit să găsesc acele cuvinte care să surprindă esența a ceea ce va urma. De fapt, această stare, poate veni și din faptul că nu prea știu ce vreau să las scris, mai eXact. Basicly, m-am trezit cu laptop-ul în față și mi-am amintit de alteuri. Fără nici o legătură cu nimic, fără a mă gândi la ceva anume. În minutele astea ce trec, este atât de multă liniște, încât deja mi-a devenit cumva neconfortabilă. Da, da, mai demult o apreciam, însă acum, de ceva vrfeme, parcă e cam apăsătoare. Soarele strălucește, în vecini se bat cuie, ridic privirea și văd că-s 9 grade afară, îmi aduc aminte că suntem totuși în 3 ianuarie și că am ajuns și în 2012. My God. În 2012. Păi, nici nu prea știam cum arată combinația asta luată ca reper în ani când eram mai mic așa. Țin minte că la fel stăteam pe la ora asta uitându-mă în curte și visând cu ochii deschiși când mi-a venit în mainte anul 2000. Bie, pe atunci eram kicsi kicsi rău de tot. De la vârsta aia de doar câțiva ani, anul 2000 mi se părea așaaaa de departe. Ei, uite că am trecut cu 12 ani peste și...nimic. Basicly. Ceea ce mă bucură, că nu au fost atâea schimări aiurea. Ceea ce a fost bine, a rămas kind of, la fel de bine, ceea ce trebuia pe atunci să fac, m-a adus acum să trebuiască să fac în continuare ș.a.m.d. E bine...e soare, poate prea cald într-adevăr (dacă ne luăm după vremea pe care o știam noi) dar e bine. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Altele sunt și vr fi lucrurile importante de făct/rezolvat în viitorul foarte apropiat (că tot rimează). Mdeah... E liniște și ora 3. P.M.

Din alt punct de vedere aceste litere lăsate aici ar putea fi interpretate astfel :
„- Dar ce -ai vrut de fapt să zici?
- Nimic, concret, nu știu...
- Păi atunci de ce-ai scris?
- Nici asta nu știu exact...
- Bine că m-ai ținut aici să-mi pierd vremea degeaba. Grrrr.”