Importanţa

Stăteam de vorbă deunăzi despre lucrurile importante. Pentru că odată cu "criza" se vorbeşte din ce ăn ce mai mult, se atacă,se dezbat subiecte, se găsesc vinovaţi, dar nimeni nu mai are timp să facă diferenţa între lucrurile cu adevărat importante şi restul vieţii de zi cu zi. Aşa că mi-am propus să scriu aici, negru pe alb că e bine să mai spui şi stop ritmului zilnic al nimicurilor şi să te concentrezi pe ceea ce există lţngă tine şi nu bagi în seamă, luţnd drept natural/onijnuit ca universul acesta să nu se schimbe niciodată. Dar zilele trec, se transformă-n săptămţni, luni, ani de zile şi la un moment dat când vei intra în casă vei observa fotoliul gol. Îţi vei aminti atunci că pe acest fotoliu bunica te ţinea în braţe când erai mic, citinduţi poveşti de noapte bună. Dar acum, din toată magia acelor clipe a rămas fotoliul...gol şi te vei întreba "de ce nu am stat mai mult cu bunica mea?". Apoi, încercând să te îmbărbătezi vei ieşi afară. Prin faţa ta va trece un tânăr cu un buchet de flori în mână,grăbit să ajungă la întâlnire. Un fior vei simţi când în acel moment îţi vei aminti că exact aşa un buchet ai primit şi tu din partea lui acum ceva timp "Oare ce mai face?" te vei întreba tăcut preţ de o secundă. Şi aşa mai departe. Ciudat cum nu reuşim să înţelegem că lucrurile importante merită savurate. Pe de altă parte ne dăm peste cap, implicându-ne până la epuizare în toate nimicurile. Suntem afectaţi de vorbele aruncate de unul sau altul, dar uităm să ne trăim clipele fericite cu cei pe care încă avem bucuria de a-i vedea în fiecare zi. Îngăduie-ţi să preţuieşti ceea ce ai şi nu uita de suflet. Dincolo de materialismul vieţii agitate, găseşte timp şi pentru el. Puţin timp...dar important. (Zâmbeşte, mâine va fi mai rău - Murphy)

Ceva se schimbă

Povesteam astăzi cu Dana, care mi-a zis că din toate zilele 29 a trebuit să mi-a aleg. Era programată o cafea dar nu am reuşit să o savurăm din cauza vieţii şi a programului agitat. Încep să înţeleg deci logo-ul de pe mess cu "şi te-ai dus dulce minune, totul este trist în lume". Sper să nu fie referitor la mine totuşi, dar cu siguranşă răspunsul îl voi primi face 2 face cum zice americanu. Apreciez oricum interesul acordat mie. Încă odată. Şi a-pro-pos de asta. M-am mai întâlnit cu oameni care îmi zic că ascultau ei ce asculatu dar de o vreme ascultă ProFM. Ceea ce este un alt semn de apreciere şi la adresa mea. Ceea ce ă bucură la modul călumea îşi aduce deci aminte de mine, de acum mulţi mulţi ani. Sau cel puţin aşa mă duce capul să zic la ora asta. Lucruri se schimbă, că tot vorbem de interes şi mult DEZinteres. Viaţa măp poartă în tot felul de situaţii unde observ că oamenii îşi aduc aminte de lucruri...şi încep să se prindă. Ceea ce tot scriu şi aici pe blog, ducând mai departe ideile prezetate şi pe frecvenţe cât şi în articolele din 7 (seri). Interesează-te dacă te intereseaz, astfel încât, când e vorba de ceva să ştii dacă eşti pro au ba. Şi nu e aia cu "Toată lumea pro FM", de data asta. Dar mulţumesc. Sincer. Mulţumesc dacă ţi-ai adus aminte de mine. Apreciey asta. At\t scris cât şi în tot ce fac. Eu apreciez. Ăsta mi-e stilul. De aceea am făcut ordine şi între cei care mi se considerau apropiaţi dar cam atât, etc. Ca să nu iau fiecare scamă... Mulţumesc celor ce ştiu să facă diferenţa pentru tot ajutorul şi pentru toată înţelegerea. Mă bazez pe fiecare din voi când aştept feed-back, mă bazez pe fiecare simţire, fiecare gând, fiecare emoţie trăită şi împărtăşită. Mă bate gândul să scriu de-adevăratelea, o carte despre viaţă. Dar încă nu am ajuns parcă la nivelul ăla. Sunt oamei care au mult mai multe de spus decât mine. Îi întâlnesc, îmi povestesc, dar imaginea lor este tot ce contează pentru marea majoritate. Ceilalţi sunt atât de necunoscuţi încât le este şi teamă să îşi permită să deschidă gura. Pentru că, la rândul lor, n-au făcut nimic fără să le pese, iar implicarea lor a salvat vieţi. Mi s-a rupt sufletul să aud că Dr. Philip are la rândul său probleme. Cine e acest domn doctor? Nu-l cunoşti cu siguranţă, este un "cadru medical" care a avut curajul să zică ""copile facem aşa şi cred că o să fie bine". Ei, acum la rândul său are probleme. Cu ce pot eu să îl ajut?! Cu nimic. Atît doar să povestesc că şi celor care prin ceea ce şi-au ales să facă în viaţă au grijă de oameni li se poate întâmpla să fie sclavi ai vieţii care te îtoarce pe toate feţele. Dar în acest caz, cu atât mai mult am rămas fără cuvinte. Pentru cî, prin meseria mea nu pot face nimic şi mai mult pentru că în scurtele momente când ne-am întâlnit, ne-am simţit pe aceeaşi undă. Ei, în cazuri de acestea ce poşi face, e întrebarea mea. E mult mai uşor să te doară-n cot. Corect. Dar atunci când îţi pasă, îţi pasă până la capăt, iar când "simţi" la fel cu cel de lângă tine, îmbătrâiţi împreună. Dacă nu, nu, dar la acel nivel rămâneţi. Ceea ce eu am ales să nu. Pentru că dacă mie îmi pasă, îmi pasă până la capăt. That's who i am. So, stick around or go very, very away. Asta ca să ştim cum stăm in mz new beautiful life.

Se vede altfel

Te văd altfel este o vorbă destul de folosită de care mă folosesc dând titlul postării de astăzi. Se vede altfel...totul. De la cel mai mic vârf de ac până la realitatea ce ne înconjoară. Ăn cursul zilei am văzut că există o mare discordanţă între ceea ce ni se spune şi ceea ce se întâmplă de fapt. Cică e criză. Asta ni se tot repetă. Cu toate astea, produse tot mai scumpe observ pe piaţă. Desigur toată lumea "ieftineşte", e plin de "promoţii" etc. În realitate eşti condus să cumperi aceleaşi produse, prezentate altfel la un preţ mai mare. Lumea în schimb crede tot ai tare în vorbe, tot mai tare, astfel încât, în contextul creat de criză şi când ţi se spune de 10 mii de ori treaba asta, şi ultimul nerv începe s-o ia razna, iar nivelul inteligenţei scade. Nu mult, dar cu siguranţă şi cu timpul. ne preătim din nou de campanie electorală iar rezultatele vor demonstra sau infirma acest lucru. Între atâtea vorbe însă, ceea ce e important se pierde. Primează vorbele care creează imaginea: produsului, cadidatului, etc. Mai multă atenţie, mai multă grijă...i say. Poate şi din cauză că văd mai bine şi încă nu am avut efecte secundare.

New Beginning

Tot vroiam să mă apuc odat să dau tonul acestui nou început aşternut aici "pa hârtie". Dacă articolele în 7 Seri au fost atât de apreciate, încât s-a cerut acest blog, sau dacă pastilele de la radio sunt aşa de apreciate de cei care le aud încât îmi ai permiteam să continui ideile de pe unde tot aici, a venit acum momenul să schimb puţin direcţia şi să îmi dau mai mult cu părrea din punct de vedere personal. Pentru că de crescut am crescut, experienţe am acumulat, de viaţă tot mai des am dat şi...ca să rimeze cu ocazia asta uşor m-am schimbat.
New beginning este un nou început, ca să ne înţelegem toţi din prima, un new beginning pentru o perioadă în care simt că multe se vor întâmpla. Aşadar: începutul s-a produs pe 29 august 2009, moment de maxima fericire, plin de sentimente cu care nu m-am mai întâlnit până la vârsta asta. Totul a fost "umbrit" doar de o anumită oboseală vizuală credeam pe atunci, la ecomandarea oftalmologilor luandu-mi 2 săotămâni deeee mieeeeree care au contribuit la relaxarea fiecărui por din mine. Ad literam spun când mă folosesc de termenul "umbrită" pentru că...dacă îţi imaginezi un ceas de perete, în interalul orar 11-16 nu reuşeam să văd. Asta scria şi pe câmpul vizual la care făcea referire şi Dr. Spirzdon tot aici pe blog. Asta, în termeni umani se explică în greutate în orice vrei să faci, dar mai ales la scris şi citit, cu care mă întâlnesc zinic. Investigaţiile au continuat şi de oameni de foarte mare ajutor am tot dat. Sincer spun asta şi vreau să se ştie că azunci când o chestie de asta te loveşte din senin începi să vezi altfel viaţa cu tot ce te înconjoară ea. Sunt atât de norocos că ei au avut când am avut nevoie mai mare grijă de mine. Analize în continuare, probe de sânge, tomograf, RMN, drumuri pe la Cluj - oraş pe care l-am descoperit altfel decât era când săptămânî de sîptîmânî înspre ea alergam...toate au dus la concluzia ..... nu ştim cu exactitate ce e, dar din câte separe scleroză multiplă. Medicamentul la care am reacţionat zice asta, dar nu se poate pune diagnosticul clar. Asta ştiu, cu asta mă lupt momentan, dar şi cu ultimile mori de vânt care nu înţeleg că sistemul meu imunitar se luptă impotriva me, in loc să mă aere de ceilalţi intruşi. Pe scurt a asta e povestea, între timp vederea mi-a mai revenit, semne bune anul are, sper ca diagnosticul parţial de acum să fie doar aşaaaa, o fază. Dar ceva aş vrea să transmit... Live your life. Nu ştiu ce să zic în plus, dar asta mi-a venit în cap de atunci, de când am aflat, că iată sunt lucruri pe care le poţi dobândi, pe altele moşteni, asta e o treabă care nu se transmite genetic ci pur şi simplu la unii apare, la alţii ba. Aşa că live your life cât eşti în regulă şi trz to appreciate ce ai pe lângă, că nu ştii niciodată când te trezeşti să nu te poţi scula din pat. Live your life. Mulţumesc A. Really love you. Să ştie toatăăăăăă lumea.

Si uie-asa...

se apreciază un om. Arătându-i.

Cum te simţi?

Mă tot întâlnesc cu întrebarea asta "Cum te simţi"... De fiecare dată îmi vine tot mai greu să răspund, răspunsurile mele contând în unele situaţii în stabilirea unor cauze care au putut duce la ceea ce îmi afectează sănătatea. Mai simplu, atunci când eşti întrebat cum te simţi,răspunsul general valabil şi ca foarte nesincer este că...bine. Acest bine se transformă într-un termen atât de vag şi folosit cu insistenţă te poate conduce spre întrebarea normaşă de altfel Ce înseamnă că mă simt bine?! Adică dacă sunt întrebat pe stradă an să răspund că mă simt bine, odată ce schimb interlocutorul, ăn funcţie de relaţia mea cu el, dar mai ales de statutul său îi pot spune mai multe amănunte care - sper - îl vor ajuta să înţeleagă mai eXact la ce mă refer şi să poată să zică "uite eu cred că ar trebui să..."whatever. Pe de altă parte dacă nici eu nu ştiu cum mă mai simt, pot să mă gândesc că n-oi fi singurul în situaţia asta. Răspunsul aşadar se lasă aşteptat. Păi ,mă simt.....ca şi ieri. Nici mai bine, nici mai rău, nu mi s-a întâmplat ceva WOW care să mă facă să pot zice "da, astăzi mă simt...."whatever. De unde trag concluzia simplă că asta cu simţirea, ca de altfel şi NE simţirea e normal cumva să nu mai fie băgate ăn seamă. Nimănui nui mai pasă cum te simţi, nimănui nu-i ai pasă dacă simţi sau în cele mai multe cazuri cum te poate pune în secunda respectivă să te simţi. Fiecare dintre noi suntem atât de preocupaţi de cuvinte, aspect, plasme, preţuri şi câte şi mai câte nimicuri îcât uităm pe minut şi zi ce trece că suntem oameni în primul rând. Dragul de a-ţi vedea încă bunicii ori părinţii lângă tine, fericirea pe care o împarţi cu cineva printr-un simplu zâmbet, clipe în care opreşti toată lumea din jurul tău şi te bucuri de acele minute de intimitate, în colţul tău, în universul tău interior. Am redescoperit lucrurile acestea pe care aproape că le-am uitat în toate cîte s-au întâmplat în ultima vreme şi un zmbet mi-a surâs din inimă. Basic, nimic nu s-a schimbat, nivelul s-a mai deteriorat, dar sincer, in fond nimic nu s-a schimbat. Şi asta în acest moment mă bucură. Pentru că aşa îmi dau seama că relaţionez încă cu oartea care m-a clădit. DA.

Doamne-ajută

se poate caracteriza o situaţie fără răspuns. E una din acelea în care te trezeşti că te-a atins ceva şi nimeni nu poate să îţi spună ce e de fapt sau din ce cauză s-a abătut asupra ta. Indiferent dacă ai dus o viaţă plină de scântei, sau dimpotrivă ai stat să le iei...pas cu pas şi ai avut grijă o viaţă "ca de ochii din cap", adevărul este că se întâmplă să te trezeşti că nu mai eşti cel care odată erai. Îmi aduc aminte de statuls-ul Danei cu "şi teai dus dulce minune, totul este trist în lume" cred că era 4 Michael. Care odată a plecat şi el. Uite-aşa. Tot ce însemna, tot ce el era, într-o clipită sa stins. Şi a-pro-pos de stinsul ăsta încep şi eu să îi înţeleg adevăratele valenţe. Simţi că te stingi, că te sfîrşeşti cînd iată cu probleme necunoscute te întâlneşti. Nu se pot face comparaţii ître situaţii, însă necunoscutul a rămas cel mai de temut pentru umanitate, de când se ştie ea.
Îtrebarea firească este deobicei "Ce-i?". Când răspunsul se lasă aşteptat, zilele trec dea repetat şi nimic u te mai poate face să îţi recapeţi încrederea că va fi cel puţin la fel ca înainte. Schimbările bruşte sunt cele care te fac să vrei să ceva, orice, cu atât mai mult cu cât ăsta de pe umeri îţi mai trage şi el câte une pe ideea că de ce n-am făcut cât am putut. Draguţ şi ăsta micul, cum îşi găseşte el cele mai bune momente să te ia la discuţii.
Deci în concluzie, mai mult calm, mai mult curaj, mai mult optimism şi mai ales mai mult decât orice fă azi ce-ţi trece prin cap. Orice. Pentru că odată întâlnit cu necunoscutul se schimbă cam TOT ce considerai că îţi este familiar, comun, obijnuit. Nicinu mai ştiu dacă obijnuit se scrie cu J sau cu Ş. Nici nu contează acum. Acum contează să fie bine. Optimismul este cea mai bună armă în cel mai...război. Ăla cu morile de vânt, unde nu pot decât să sper că regula conform căreia cea mai bună apărar e atacul să rămână o constantă. Noapte bună...somn uşor...şapte purici pe-un picior ;) Love U A