Flori de gheaţă

Afară-i frig şi-omătul scârţâie
Sub tălpile mele uşoare
E un tablou rupt parcă dintr-un basm
O amintire...oare?

Este foarte greu să pui pe "noua"hârtie eXact ce simţi în anumite momente. Şi-mi amintesc că mai demult nu era aşa. Lucrurile s-au schimbat, timpul alunecă altfel, totul are altă importanţă, iar momentele dedicate pentru a mai simţi...(ca să rimeze) au maaaare toleranţă. Stăteam ăntr-o discuţie cu cineva mai de demult decât mine să savurez fiecare frame din filmul întâmplării pe care el a trăit-o şi încerca să mi-o redea în vorbe. Apoi, căzând mai mult pe gânduri m-a lovit. Nu mai stăm cu noi înşine. Viaţa ne poartă într-o mie şi una de situaţii, "treburile" de rezolvat sunt atât de continue, încât nu mai găsim acel moment în care să mai şi simţim. Am cam uitat cum vine asta. Făcând comparaţia cu anii de demult, îmi aduc aminte că termenul era mai des folosit:"-Am simţit că nu se mai putea" sau "-Am simţit atunci că îmi venea să..."ori"-Simţeam că trebuie să fac ceva..." etc. În ziua de azi, dacă spui că simţi ceva eşti privit cu îndoială - asta ca să fiu drăguţ în exprimare - ca să nu zic chiar luat în derâdere de cel de vis-a-vis care, poate, nu a trăit acest sentiment vreodată cu intensitate. Îmi plăcea de fiecare dată când auzeam "Nu putem simţi cu toţii la fel" şi aud asta de zeci de când eram mic, dar mi se pare că e calea prin care cel mai simplu scapi pe cineva dintr-o situaţie care implică termenul mai sus amintit. Sunt de acord. E muuuuult mai simplu să vrei sau să faci decât să îţi iei o secundă în plus şi să simţi DACĂ să vrei sau bunăoară să faci. Ori dacă nici nu cunoşti sentimentul mai clar, ori îţi e teamă să nu-i cazi pradă..."rezultatul e beton" (vorba reclamei). Discuţia e mult mai...foaaaaarte largă şi nu e nici mediul (blog) nici timpul pentru a continua. Nu ştiu ce m-a apucat să intru (again) unde nu-mi fierbe oala. Observat-am doar că astea cu simţitul sunt tot mai departe de noi,fiecare din noi. Şi de aici...tot ce se întâmplă în lumea REALĂ. Excelul guvernează, nimic nu se mai apreciază şi nici nu mai contează dacă eventual rimează.

Ca (acum) 20 de ani... - La Mulţi Ani RADIO -

Am schimbat puţin refrenul, e drept. Şi din cauză că astăzi se împlinesc 20 de ani de la prima emisie a radioului LIBER în România. Ţara asta, unde până atunci ascultam doar fragmente de radio - dacă îmi este permisă interpretarea. Acum 20 de ani, pe 11 Ianuarie, câţiva studenţi îşi puneau visul în practică, în podul unde au legat microfonul la emiţător şi la antenă. Am auzit pe toate radiourile diin ziua de astăzi mesajul şi am rămas la rândul meu impresionat. Adică s-a trecut peste "concurenţa" mult discutată acum ceva ani, sondaje de audienţă, etc. etc. Astăzi a fost o adevărată bucurie. Una de aia sinceră, care cred că era eXact aceeaşi senzaţie care îţi trecea corpul acum 20 de ani. Ţin minte câtă fericire mi-a sugrumat mie glasul cţnd am zis primele cuvinte, acum 15 ani "Buna ziua, este ora cincisprezece". Radioul a crescut în perioada asta, de la acel crâmpei de libertate la prilej de dedicaţii, întreţinător de chefuri, formator de opinii, ajutor în momentele de singurătate, iar mai nou mediu de promovare al muzicii şi al produselor. Îmi aduc aminte cu plăcere de perioada romantică, pe care la rândul meu, am avut ocazia să o mai prind. Erau vremurile când, dacă greşeai melodia promovată suna telefonul şi erai mustrat de la capătul celălalt al firului. Era perioada când vecina de bancă era emoţionată că i s-a auzit numele într-o dedicaţie pe melodia ei preferată. Clipele când trăiam fiecare secundă de intro al melodiei care trebuia "umplut" perfect. In studio colegele de la ştiti şi le scriau cu pixul pe hârtie, iar băiatul de la producţie mixa cele mai proaspete refrene care aveau să devină cel mai nou Hit-mix. Atunci, demult trăiai sentimentul de libertate într-un anumit fel. Aveai un microfon în faţă şi ridicai calea pe mixer. Indiferent că vroiai să vorbeşti sau să cânţi peste Antract "Dacăăăă pleci, te roooog uuucideeeemăăăăă". Erau începuturile. Fără reguli impuse, fără probleme în orele ălea cât erai pe miXer. Doar....un sentiment aparte, pe care trăindu-l, încercai să găseşti cuvintele adecvate pentru a-l transmite pe unde. Şi toate astea din respect şi dragoste pentru cel care te asculta la capătul celălalt, cine ştie pe unde?! Indiferent că era o mamă la servici, o bunică, un tânăr licean în aşteptarea melodiei lui favorite sau un pisoi care tolănit lângă aparatul de radio îsi recunoştea mieunţnd vocea stăpânului. Au fost vremuri faine care au însemnat ceva. Nu au trecut degeaba. Am auzit ceea ce alţii auzeau de zeci de ani, am spus tot ce am vrut să spunem, am învăţat toate regulile de la dicţie până la inserturile publicitare şi am crescut. Au trecut două...zeci de ani de atunci - nici nu-mi vine să cred - şi amintirile sunt încă puternice. A fost fain. Nuuuu. A fost şi visul îndeplinit unui biet puşti care se uita nelipsit în fiecare seară la "Midnight Caller"... Mulţumesc Sibiu and "Good night America...wherever you are..." mike off air

20.10

Multe s-au întâmplat anul trecut. Printre ele şi bune dar foarte , foarte multe rele. Printre ele am reuşit în schimb să păstrăm sufletul. Sentimentele, dar mai ales să transmitem ceea ce am vrut ăn aşa fel ăncât să se simtă. Bine ai intrat în 2010. Suna ăntr-un fel anul ăsta de la vârsta copilăriei. Acum suntem ăn el şi arcă şi-a pierdut din magie. Să fim mai optimişti anul ăsta şi să arătăm treaba asta.
La Muuuuuulţi Ani

me - La Multi Ani
Asculta mai multe audio Diverse