Visul unui trandafir.

Bobocul de trandafir creştea pe câmp. În bătaia vântului îşi legăna frunzele, petalele lui erau mângâiate de fiecare strop de ploaie, roua dimineţilor târzii îl trezea în acelaşi loc şi el tot mai frumos creştea şi se înfrumuseţa. Din locul unde se afla, putea vedea schimbările petrecute de-a lungul timpului, reacţiile fiecăruia şi îşi imagina ca la un moment dat, prin frumuseţea sa să-şi lase amprenta asupra unui suflet măcar. Într-o bună zi, a venit o fetiţă. A vazut trandafirul şi s-a minunat de cât de frumos era. De când l-a observat trecea în fiecare zi pe-acolo, chiar şi un minut, ca să fie învăluită de mirosul inconfundabil al trandafirului. Într-o bună zi l-a luat acasă şi cu grijă l-a aşezat într-un ghiveci cu gândul să se bucure de el. Trandafirul vrăjit la rândul lui, a înflorit. Petalele lui erau larg deschise şi fetiţa, de fiecare dată când intra pe uşă se oprea în faţa lui şi-l admira minute în şir. Avea grijă de el, îi punea apă, îl proteja de razele puternice ale soarelui, ca să îl păstreze cât mai mult în toată splendoarea sa. La un moment dat însă, fetiţa a întârziat. A intrat pe uşă căscând, i-a aruncat o privire şi s-a dus la culcare. A doua zi la fel şi cu timpul a început să uite să îi mai pună apă, sau măcar să-l ferească de soarele arzător. Zilele treceau şi trandafirul, la fiecare clinchet se umfla în petale crezând că e uşa ce se deschide şi fetiţa intrând îl va admira din nou.
N-a mai fost niciodată însă aşa. Îşi amintea trandafirul de câmpul lui, de roua dimineţii, de bătaia vântului, dar mai ales de visurile lui. Simţea că mai poate, că nu i-a sosit încă ceasul. Frunzele în schimb au început să-i cadă, una câte una, petalele odată frumoase îl părăseau, pământul tot mai uscat, se crăpa sub el. Încet dar sigur, a plecat capul, parcă făcând o plecăciune de mulţumire pentru tot ce i s-a întâmplat. Nici nu mai avea putere să gândească, doar îşi accepta soarta. Apă demult nu mai avea, şi ultima petală acum îşi lua rămas bun. Rămas bun...

puncte puncte

Vaaaai ce nu îmi place. Vaaai ce mă deranjează. Vaaaaaai ce nu suport să aştept. Am observat că nu prea mai am nici eu nervi să aştept să se întâmple ceva. Ceva înspre bine. Să simt fiorul schimbării şi o bucurie să îmi inunde sufletul de fericire că într-un muuuult aşteptat sfârşit am ajuns şi în acel moment. Cel pe care l-am gustat mai demult şi în care viaţa era frumoasă. Cu bunele şi relele ei de atunci. Dar era frumoasă. Acum, din trecutul minunat au rămas doar ici-colo amintiri plăcute. Prezentul este disecat în discuţii. Concluzii aiurea trase, de faptnimic înspre bine.
Şi nu se mai termină odată MAI ăsta. Mai e, mai e. Fain ... ...

No hai să...

vorbim despre nimicuri. Acele nimicuri care ne fac viaţa "frumoasă". A se observa de musai ghilimelele, că dacă nu iară-s pus în situaţia de a da explicaţii 10 minute pentru că nu s-a înţeles ideea, care oricum mi se pare o tergiversare şi o lălăială, că poate doar doar, se ajunge cu discursul la subiectul preferat şi evident numai bun de ACUZAT. Aşa am mai văzut că se întâmplă şi am făcut aşadar atenţionarea. N-a durat decât 4 rânduri, da noh, îs convins că a înţeles TOată lumea. Deci vorbim despre adevăruri adevărate, acceptate ...sau nu. Toată lumea are ceva pe dinauntru care îl ghidează în tot ceea ce face. Acest ego interior se clădeşte de mic şi se căleşte în timp pe baza învăţăturilor primite şi a realităţilor întâlnite. Cu anii ce trec însă, încet dar sigur, acest ego începe tot mai des să fie catalogat şi disecat. De ce? Păi pentru că fiecare creştem şi ajungem la vârste care presupun alte acţiuni, alte dorinţe, alte năzuinţe. Şi dacă ai ceva de spus - este general acceptat - că ar fi bine să spui dar cu măsură. Pentru că vorba, rezultantă a unui gând poate lovi. De acord până la un punct. Acel punct în care nu sunt de acord cu regula societăţii care zice : ai voie să gândeşti, dar gândeşte în anumite limite, ai voie să faci ce vrei, dar în aceleaşi limite. Păi, şi atuni întreb, la ce bun să mai depun efortul, dacă oricum sunt încorsetat de limitele "acceptate de societate pentru un trai fericit". Intru mai în detalii şi încep prin a diseca câte îmi vin acum în cap. Pornind de la adevărul mai sus amintit cum că ne formăm de mici şi ne îmbunătăţim pe parcurs, în tinereţe te afectează altfel anumite acţiuni, trăiri, locuri, oameni. Cu cât interacţionezi mai mult cu ei, cu atît observi, înveţi şi bagi la cap pentru ca mai târziu să aplici la rândul tîu ce ţi-a plăcut şi evident să excluzi ce nu ţi-a plăcut. Aici intervine prima steluţă *. Universul care te formează este cuibul tău. Acolo te-ai născut, te gândeşti că acolo vei îmbătrâni dar vei face mai mult decât înaintaşii.
Ceea ce majoritatea a înţeles este ultima parte *că vei face mai mult decât au reuşit ai tăi. Şi pe asta se concentrează. Din cauze diferite se pleacă de acasă. De "libertate", de a vrea altceva, de a găsi ceva mai bun în acel moment.
Se observă aşadar prima diferenţă clară între 2 oameni. Cel care crede că acolo îi este locul şi celălalt care, trecând prin experienţele din alte locuri nu mai are cum să fie legat de acel loc numit "acasă". Mai departe. Se zice că acasă este acolo unde te simţi cel mai bine, comparativ cu o mai veche vorbă care zice că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Alăturându-le pe amandouă, rezultă că aici se apropie cele 2 categorii cel mai tare. Îşi doresc ca "acasă" să fie locul în care să se simtă cel mai bine.
Pasul următor face ca ambele categorii să încerce noutatea. Prima categorie, mai legată de "acasă"-ul perfect întâmpină oareşce greutăţi în adaptabilitate, comparând tot timpul binele existent în universul de care s-a ataşat cu binele întâlnit. A doua categorie nu întâmpină dificultăţi atât de mari, ei fiind obijnuiţi cu schimbările. De fapt schimbările sunt parte din viaţa lor, singura idee pe care insistă este dacă să le accepte sau nu. Habar n-am cum e mai bine să fii, dar un mijloc se va găsi, ori cel mai uşor le vine să-l găsească celor care au mai făcut-o de-a lungul vremii, că aşa-s ei clădiţi.
Cu legături puternice referitor la această primă diferenţă, îşi mai face loc una. Cea legată de oameni. Universul liniştit al primei categorii, cu influenţe clare asupra a tot ce înseamnă persoana respectivă este diferit TOTAL de cel întâlnit la cea de-a doua categorie. Primii sunt mai legaţi de oamenii care le-au insuflat cunoştinţe, idei şi alteuri, pe când ceilalţi au relaţii ceva mai distante ca să nu zic reci cu cei ce-i înconjoară. În timp ce primii împărtăşesc un grup limitat, în care cunosc pe toată lumea, a doua categorie este înconjurată de amici, cunoştinţe, prieteni din care îşi alege pe care să şi-i apropie mai mult. O altă diferenţă definitorie.
Din cele expuse până acum, este logic ca şi aşteptările unuia comparativ cu celălalt să fie diferite, iar dacă nu sunt diferite, drumul până la la realizarea visurilor este altfel - opus - imaginat în fiecare din categorii. Pentru prima categorie este mai complicat, pentru ceilalţi este mai facil şi din cauză că nu îşi bat atâta capul de unii singuri. Sunt înconjuraţi de lume, ori se ştie că câte capete, atâtea păreri. Singura lor decizie este atfel facilă, care din variantele discutate li se mulează cel mai bine.
Concluzia întregii observaţii, explicată cu lux de amanunte este că a doua categorie este majoritară în societate. Acea societate care a făcut de mii de ani reguli, ca să se poată înţelege şi să poată convieţui. Însă aceeaţi societate care impune pe de altă parte aceste anumite limite, în care "se face" este folost în exces, atât în vorbe cât şi în fapte. Aceeaşi societate, gazdă a celor care nu au limită şi care într-un mod frumos sunt astfel atenţionaţi. Comparativ, cei din prima categorie sunt mult mai analizaţi şi uneori chiar acuzaţi. Că nu fac parte din marea majoritate, facil de înţeles de toată lumea. Păcat. Nu mă îndreptam înspre limita cealaltă, să ma aştept să fie de-a dreptul admiraţi. Departe de mine gândul. E doar o obseravţie simplă, într-o lume tooooot mai complexă.

Daca nu noi, poate-n 22

Astazi este 22 mai. MAI e un pic si am scapat si de MAI. MAI raman cateva si pa paaaa 2009. Inca un an trecut, rutina vietii de zi cu zi, dar ca si aspect general, nu am imbartranit ci am trait cateva experiente in plus. (Si nu e vorba de hymermarket-ul cu nacelasi nume :-). Am tarit sa vedem, sa observam, sa analizam si sa tragem concluzii bazate pe fapte. Asa incet, pic cu pic, observ si de la tv ca oamenii (oricat ar zice lumea) nu sunt facuti sa stea mult timp impreuna. Fiecare are e-ul interior, bazat pe o anumita crestere, fiecare are asteptari, nazuinte si idei mai mult sau mai putin bine intiparite, pe care doreste sa le realizeze in timpul vietii. Ca si aspect social - general acceptat (intarit si de biserica) este un adevar ca se doreste legarea oamenilor cu aceleasi asteptari si viyiuni unul de celalalt. Realitatea insa ne spune ca nu e neaparat asa. Poate ca asta era forma acceptata care iti dadea o anumita postura mai demult. Insa in vremurile de astazi, cand viteza vietii s.a schimbat, cand posibilitatile s-au inmultit, vad ca si reculul acestui "cum sa ramai singur" se produce tot mai des. Si in acest fel rasar stirile in care X i-a dat in cap lui Y din cauza problemelor adunate, sau ca alt X si-a pus capat zilelor pentru o nota rea luata la scoala, ca un alt Y a apucat calea strainatatilor pentru un trai mai bun, fara sa se gandeasca la ce e mai rau si...am vazut ca a avut nesansa, etc. Ori si de aici pot extrage concluzia ca oamenii nu-s facuti sa se suporte mult timp. Este un adevar experimentat ca rabdarea se cultiva in timp, la fel cum si acceptarea defectelor celuilalt, insa astea amandoua iau timp. Timp pe care momentan il alocam maaare parte pentru a ne face un trai mai bun. (Speram sau ne amagim asa). Cunosc si tot aud diferite cazuri, din diferite domenii, care la fel din diferite motive au ales sa isi desparta drumurile. La capatul oarecum opus, am intalnit si asa zise relatii, in care numai roz nu e treaba (nu ca ar fi fost vreodata din punctul meu de vedere). Asadar, cat timp va mai continua sa ne bantuie prin minte asta cu "de musai". La cate lucruri, sentimente dar mai ales viyiuni de viata exista, inclin sa cred ca e foarte foaaarte greu sa gasesti pe cineva care sa iti fie cu adevarat un aliat. La modul ca sa te inteleaga, sa iti impartaseasca viitorul cam in acelasi fel si care sa vrea sa...pe acelasi drum...la mijloc. Daca tot am ajuns la mijloc, am sa imi permit sa dau un sfat celor mai tineri. Mijlocul, am observat face totul. La mijloc de strada iti intalnesti aleasa, care la mijloc se intalneste cu tine in deciziile luate apoi de fiecare data (sau asa ar trebui). Dar ceea ce ni se prezinta este - ori ne place ori ba - un crampei ca defapt nu e asa. Unul este tot timp[ul cel care vrea, cel care decide si nu in ultimul rand cel care are o viziune din care nu vrea sa iese...foarte mult. Pentru ca asa a vazut. Comparativ insa nu isi aminteste, sa observe ca poate ceea ce a trait nu e neaparat cel mai fericit caz, insa asa stie asa face. Ca-i cel mai bine.

Nu sunt neaparat adeptul schimbarilor (acum vorbesc dpdv personal) numai de dragul schimbarilor si cred ca nu trebuie sa faci pe plac tuturor numai ca sa nu-i superi. Insa aceasta ultima propozitie se potrivea mai bine acum cativa multi ani, cand nu influenta pe nimeni...Azi e 22 mai si nu mi se pare ca mai sunt dintre cei care MAI pot sa zica daca nu noi...poate-n 22.

va urma

Încet...încet

Încet încet ne revenim. E ca în aia cu "mult somn am mai dormit". Lucrurile intră pe un făgaş din ce în ce mai normal, agitaţie mai există doar la cei care îşi pierd timpul cu detalii atât de insignifiante încât poţi să mori...uneori, noua realitate se schimbă din nou. În oraş agitaţie, în trafic nu mai vorbesc, fiecare încearcă să se descurce pe propriile forţe. Bine, cei care vor asta, că am întâlnit şi de ăilalţi care pun câte o întrebare la fiecare 2 minute. Dar nu îmi bat capul cu ei. Nu acum. N-am nervi. E după-masă, copiii plâng, mamele deretică prin case, vărbaţii prind ştirile de la televizor....e cald...şi dimineaţa şi seara... a venit vara. Toropeaşă în curând, ţepe şi necazuri prognozez la cei ce n-au schimbat nici măcar un gând (ca să rimeze) etîcî, etîcî. Da' în toată nebuloasa asta începe tot mai des să îmi apară în timpan sloganul ăla de demult, folosit de connex pe atunci..."viitorul sună bine"
(Chiar dacă e viitorul "de mâine", că peste ceva timp, cred că toate se vor întoarce.)
Dar pânî atunci mai avem timp. Mai avem timp să visăm un pic. Mai lasă-mă un pic. Un minut...

eu cred că

Până de curând nu mi-am permis să cred aşaaaaa, în public, pentru că a crede ceva îmi vine ca un gest reflex, bazat pe ceva cunoştinţe şi o gaşcă de experienţă. Din astea 2, referitor la multitudinea de gânduri şi situaţii aş fi putut să şi cred, însă neavând destule argumente ca să încline balanţa într-o oarecare parte m-am rezumat la a observa. Că aici nu deranjezi. Observi că...zici mai departe şi cam atît. Asist însă de ceva vreme constant la acest "eu cred că" tot mai des. Indifernt că e de la o vârstă relativ fragedă, ori de la oameni cu ceva ani buni de experienţă, "cred că" este folosit tot mai des. Nu bag vină, dimpotrivă, mă bucur că lumea îl foloseşte şi la pozitiv, comparativ cu negativismul proverbial al poporului, însă nu îi văd rostul. Pe baza acestui "cred că" şi mai ales în discuţii ori subiecte atât de neimportante, "cred că" ăsta face diferenţa. Nu-i poţi lua omului părerea, nu i-o poţi schimba atunci, pe loc, însă cei ce folosesc expresia pomenită destul de des tind să creadă fix pe invers. În acel moment se poate schimba ceva şi atunci e cel mai potrivit să îţi dai cu părerea. Se aduc argumente, bine reţinute şi întreţinute, eXact pe tema dată, concret, astfel încât să reiasă cu naturaleţe concluzia în care numiţii cred. Şi de aici observ se nasc divergenţe. Acestea nu sunt băgate în seamă foarte tare, adică se uită până la următoarea discuţie, însă implicarea în acel moment este cât se poate de directă şi concentrată pe subiect. Ori, cu timpul, ori îţi dai seama că eşti tot mai diferit şi începi să taci tot mai des, ori mai laşi în speranţa ca experienţa să facă diferenţa şi (poate) acest "eu cred că" să nu fie atât de sigur de fiecare dată.
M-am întâlnit cu situaţia de a crede ceva dar - în repetate rânduri - la întrebarea "Tu nu crezi la fel?" să dau răspunsul aşteptat (ba da). Numai că, pe dinauntru nu aveam toate elementele să mă ducă la concluzia că e aşa. Dar "ba da"+ul a funcţionat, fireşte şi aşa subiectul a fost închis.

Whyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy?

Am văzut ceva din Cavalerii mesei rotunde şi mi-am amintit de acest film bun pe care l-am vazut când eram şi "mai mic". Filmul a marcat oameni şi îmi dau seama de ce, însă ceea ce vreau să scot în evidenţă acum este strigătul pătrunzător "whyyyyyyyyyyyyyyy".
Ăn româneşte de ce este o întrebare, care, ca şi în fil uneori denotă durerea care te face să întrebi de ce. Acest de ce este tot mai rar folosit şi el. Nu ştiu la rându-mi de ce. Însă cam tot timpul am învăţat să mă întreb, să îmi răspund şi să găsesc răspunsuri cât mai multe la acest dece. Acest simplu de ce dar care de atâtea ori face diferenţa. Căci în viaţă habar n-ai,poate nu mai ai ocazia să întrebi de ce, după ce fapta a fost consumată.

Revenire

eXact aşa, revenire asupra subiectului postat acum câteva zile aici "pe blog". Fără a încerca să acuz sau dimpotrivă să iau apărarea unora sau altora, observ din păcate că nu s-a înţeles eXact mesajul. Aşadar am să mă repet, omeneşte, că poate aşa se înţelege mai clar. eXact media este agenţia de publicitate care caută voci feminine pentru interpretarea spoturilor. Este nevoie de timbru vocal şi de abilitatea de a da citire unui text în faţa unui microfon. Doritorii, sau, mai bine spus doritoarele sunt rugate să îşi lase datele de contact pe adresa office@exactmedia.ro
Am apelat şi la acest mod de a găsi voci, pe lângă cele clasice din dorinţa de a găsi o voce bună, plină de calităţi interpretative(poate)încă nedescoperite. Şi în acest caz e vorba de interes. Dacă te interesează este o bună oportunitate de a face ceva. Şi nu durează mai mult de câteva minute. Aştept cu interes şi curiozitate.

Adică...cine?

Average people. eXact. Ăştia au o problemă. Mare şi e doar în capul lor. Vezi tu, ei cred că tot ceea ce fac, sau mărog, mare parte, adică majoritatea gîndurilor şi experienţelor trăite sunt de bine. Tot ce este altfel este de rău. Tot ce este în schimb neproductiv este acceptat, pentru că din zona asta se trag şi ei. Pe plan personal critică pe dinauntul lor tot ceea ce este diferit de ei, dar în ruptul capului nu ar zice pe gură treaba asta, pentru că vezi Doamne ar fi mai puşin plăcuţi, ceea ce nu le-ar place prea mult. Pe de altă parte nu înţeleg ce se întâmplă, nu pricep programe de lucru diferte de ale lor, chiar dacă în acelaşi domeniu. În plan personal însă, aceşti average people, care NICIDECUM nu se cred aşa, uită că tot ei la rândul lor au tot felul de întâmplăripe care unii, dint-o altă normalitate le-ar considera o adevărată nebunie. Da, te-ai prins sunt persoane agitate, chiar peste măsură, dar convinse că ştiu ce e bine, convinse de ceea ce vor, iar restul are de ales ori e de acord cu treaba asta, ca să aibă parte de o viaţă liniştită, ori ba. Am tot repetat, tinereţea va fi şi ea de vină, dar tind să cred că e mult. Mult mai mult sub stratul de "ce draguţ vreau să par" şi, ceea las să fie văzut e...vorba aia doar "the tip of the iceberg". Poate dispar odată de pe faţa pământului şi noi ceilalţi, nici prea grăbiţi, nici prea agitaţi, nici prea înceţi, nici prea deştepţi, nici prea niccum, dar LINIŞTIŢI vom avea o viaţă care nu se va încadra doar să le facem lor pe plac, să fie ei fericiţi, etc. etc. Atât.

Spune...pe bune

Odată cu noile realităţi, creşte interesul nostru pentru lucruri de calitate. Dacă te simţi în vorbe dă-ne de ştire. Ai o voce şi nu ştii ce să faci cu ea? Ascultă-te la radio, nu mai sta. eXact media este în cautare de talente vocale. Proaspete ca primăvara de afară nu-ţi fie teamă, arată că vrei şi poţi. Dacă doreşti, evident, că vorba aia' "Încercarea moarte n-are".

Aştept cu drag detalii, un cv sau o înregistrare pe mail la office@exactmedia.ro şi te voi programa la o probă de voce. Cine ştie, chiar tu vei fi vocea din spatele reclamei....X. Ce zici, îţi sună bine?

Lumia ieste cum ieste

Şi în zona Sibiului se vorbeşte cu mult "i". O ştim cu toţii. Cuvinte ca tEatru, nEagră sau dEal se aud "tiatru", "niagră", "dial". Nu este nici o problemă, face parte dacă vreţi şi din aroma vieţii de pe-aici. Însă nu pot să nu observ că "lumia" nemaifîcându-şi probleme de cum se aude şi cum este auzită, a exagerat şi în acest domeniu şi nu îşi mai face probleme deloc. Toată "lumia" a priceput, e criză, aşa că tot nu putem face nimic - tind tot mai mult să cred că este scăparea cea de pe urmă. Şi-apoi dacă-i criză, crizaţi să fim. În ultima perioadă observ că în afară de conversaţii nesfîrşite, rezultatele tind să apară cu o raritate ce îmi aduce aminte de începuturile anilor '90. Nu acuz, departe de mine gândul, însă mi-ar place să găsec şi răspunsul, cauza acestei indiferenţe dusă până la absurd. Îmi povestea o prietenă că şi nesimţirea - în toate domeniile - a crescut proporţional cu nepăsarea. E una să nu îţi pese aşa de tare când e vorba de lucruri, dar în relaţia cu oamenii, mai ales în domeniul care presupune că vin la tine nu că vor ci ca să îi ajuţi îmi e de neînţeles total. Bine în schimb că ne batem capl cu 1000 şi una de mărunţişuri, la rîndul lor exagerate, că deh, e criză. Dacă nu îţi stătea în fire să dai telefoane tot la 5 minute să te interesezi dacă X sau Y a ajuns, de ce o faci acum? Să fie stressul, inadaptarea, perioada, răspunsuri încă mai caut. În tot tabloul pictat cu nuanţe de roz ca să nu se observe adevărul, realitatea ne contrazice. Suntem tot mai ...(două puncte): obosiţi, sictiriţi, leneşi, fără chef, apatici, miserupişti, dezinteresaţi, deconcentraţi, schimbaţi, nervoşi, frământaţi, închistaţi, trişti, uşor disperaţi. Şi în loc să încercăm să vedem şi alt punct de vedere, să înţelegem mai mult, tot mai tare ne afundăm în acest peisaj dezolant descris mai devreme. Dacă asta este şi aşa va arăta lumea, aş prefera de s-ar putea să mă lipsesc de ea. Căci nici eu nu mai pot tot obseva, ighiţi sau mai frumosul "accepta", fără nici o speranţă de un pic de normalitate. Acolo, un strop, ceva.

Completare

Povestea interesului este atât de insignifiantă comparativ cu povestea vieţii. Care se poate traduce tot pe ritmuri countrz aşa :
Lee Ann Womack - Twenty Years And Two Husbands Ago
Watch Music Videos at www.yallwire.com

Interes

Am fost pus astăzi în situaţia de a-mi da cu părerea, ceea ce nu ştiu dacă îmi va folosi sau dimpotrivă îmi va dăuna grav "sănătăţii"(fie ea şi mentală)pe viitor. Pentru că mă mai aflu în situaţii când mi se spune în mod repetat că ceea ce gândesc nu e neapărat de bine. Însă în discursul meu am vorbit despre interes şi respect, sau mai bine spus despre lipsa acestora într-o lume în care nimic nu îşi mai găseşte timp sau nu mai are ergia de a dovedi că merită măcar una din acestea. Fiindcă e vineri şi soarele stă să apună, profit de un exemplu care prin impactul versurilor mi-a demonstrat că în acest fel privesc şi eu respectul ori interesul pentru un subiect (oricât de mic ar fi acesta). Respectul pentru ceva sau cineva se câştigă - sunt de acord - însă mai e nevoie de puţin interes pentru a observa pe acel ceva sau cineva. În toată frumuseţea sa. Ia ceva timp, week-end-ul e aproape. Poate încă odată, cititul printre rânduri prinde bine. Se potriveşte oricărei situaţii şi se recomandă a se asculta cu ochii închişi. Dacă nu de prima dată, poate la a doua ascultare se desluşeşte mesajul (şi nu cel ad-literam).

M E T E O

Bună ziua şi bine v-am găsit la prognoza vremii pentru astăzi joi 07.MAI 2009 la Sibiu:



REM - Bad Day
Vezi mai multe video din Muzica »

Concluzia pe care o vom trage probabil la sfârşitul zilei, este perfect declarată în refrenul imnului zilei de joi 07 MAI '09.
Vă mulţumesc de atenţie ne reauzim data viitoare.

tot din ciclul MAI

MAI e putin. MAI rău ni se tot spune că va fi. MAI liniştită (sprea apatică) e lumea pe străzi. MAI agitată, însă fără o finalitate adevărata pe la serviciuri. MAI există şi dintr-aceia care pun presiune pe umerii tăi în fiecare discuţie, cu toate astea nu îşi dau seama că şi ei au o problemă. MAI pot să gândesc.(Încă). MAI atent dacă priveşti nu mai departe de televizor, observi că lumea în care trăim se schimbă cu o viteză ameţitoare. MAI sunt dintr-aceia care nu observă şi chiar dacă ar observa nu bagă în seamă (pe stylu' "şi ce-i dacă"). MAI zic odată, cred că asta îi va influenţa negativ mai tîrziu în viaţă. MAI multe probleme îşi fac cei trecuţi prin viaţă şi ajunşi la o anumită vârstă.
MAI...e încă-n calendar. MAI nimic nu se schimbă clar. Şi aşa a MAI trecut o zi, una la fel ca alte mii.