Scriu ca să nu tac

Încet încet lucrurile se așează pentru toată lumea. Dobânzile am văzut că tind să scadă, investițiile tind să crescă, etc. Așadar, vorba vechii reclame...viitorul sună bine. Până să ajungem însă să bem acea proverbială bere în viitorul nuanțat cam roz, mai e nevoie să mai și facem. Am simțit în ultima perioadă că realitățile m-au îmbătrânit aproape de sufocare. Demult tot ziceam chiar și pe frecvențe că suntem o generație pre îmbătrânită pentru anii nostri, iar zilele trecute mi-au dat cumva dreptate. De ce, ănsă este întrebarea care nu-mi dădea pace. Soția, în dreapta mea, mi-a făcut o analiză clară a ultimului an de toate cele. Observația simplă a fost că nu am stat o clipă. E drept că pe la studio am avut norocul să n-o lungesc prea tare, dare în schimb, treburile alealalte omenești nu ne-au dat pace. Și le-am făcut pe toate. Încă nu le-am terminet și mai continuăm, în ideea - deja - că facem cât facem ptr. noi, dar facem și ptr. generațiile care vor veni. Să nu se mai zbată și ei la rândul lor. Ne-am descoperit ca și oameni cumva învechiti - ar putea să ne catalogheze mulți, dar ne simțim bine în pielea și mintea noastră. Ne bucurăm că avem chestia asta cu...să facem acum ca să mai și gătăm. Daaaa, știm că durează mai mult dar odată o facem. Sau dacă o facem, mai bine să o facem cum trebuie, să nu ne mai batem capuk cu aceeași treabă și la anul, și așa mai departe. Dacă întorc capul în stânga sau în dreapta, nu prea mai văd astfel de trăiri. Aud tot mai des " lasă că ce-are?! " ori "noi n-avem o problemă" din partea unor oameni pe care îi știu că pot mai mult dar în acel moment nu au chef de mai mult. Deaaah, se poate să pierd ce e mai frumos acum "anii tinereții", dar mă voi relaxa în liniștea mea, pe scaunul construit de mine, pe terasa mea, în grădina aranjată de mine la bătrânețe. Dacă mai apuc bătrânețea. Momentan fac pentru că vreau și foarte important pentru că mai pot. Am simțit pe propria-mi piele ce înseamnă să nu mai poți și poate și de asta m-am schimbat în omul gospodar care sunt astăzi la ...dacă mă întrebi ...50 de ani (simt). Și asta vine tot dintr-o oboseală acumulată de un an de zile în care am tot făcut, concediu / libere pas, dar treabă...din plin. Poate de aia nici nu mai înțeleg ce se întâmplă în jurul meu. Că sunt foarte obosit și prins în lucrurile care atunci trebuie să se întâmple. Noroc că se întâmplă și așa, în ciudata/crizata lume în care ne aflăm. So...ce mai e nou?, Ce s-a mai întâmplat în lume? Eu am avut de făcut niște lucruri care mi-au mâncat și ultimul firicel de interes pentru alteuri. Dar am imaginea de final cu care adorm și cu care mă trezesc. Și asta mă fericește și-mi dă puterea ca mâine (luni) s-o iau de la capăt. Tu? Ce-ai mai făcut în ultima perioadă?

Contextul conteaza !

Ce vreau să spun. Oridecâteori simt că ceva nu îmi iese, tind să mă învinovățesc, cu gândul că eu nu am fost în stare să... Dar asta este doar o variantă. Se prea poate ca să nu iese ceea ce ți-ai propus din cauza situației. Azi mi-a picat fisa așa că m-am gândit să o las aici scrisă, să-mi aducă aminte peste timp că există și varianta asta.
Legenda spune că nu suntem toți la fel. Ori dacă în anumite momente REPETATE ești pus să nu fii cum ești tu de obicei, la un moment dat se umple și paharul, iar adevărul iese la iveală când te aștepți mai puțin. Nu este îndeajuns observ, din păcate, să spui anumite lucruri în cuvinte, ele trebuie să se întâmple, adică insistența se duce până în acel punct în care realitatea demonstrează că nu se poate. Mai scriam eu că unii oameni sunt atât de insistenți în comportamentul lor, încât te aduc în punctul în care..."pocnește". Și atunci zici uuups, n-a ieșit. Dar motivul pentru care n-a ieșit nu îl găsești pentru că nu bagi în seamă nimicurile zilnice. Ori, de multe ori acestea sunt cele care naunțează acest întreg tablou ce poartă numele de ”N-a ieșit de data asta”. N-am să mai insist pe acest subiect, însă fiecare dintre noi avem atâtea detalii care contează, încât dacă bagi în seamă doar ”cum se face” ori ”cum ar trebui să se facă” e prea puțin.

O M U L

Discuțiile de prim plan pe care le tot văd la tv și le aud în buletinele de știri de la radio îmi dau impresia că totul este un film în care actorii își joacă rolurile. Ceea ce s-a rezolvat însă este tot în defavoarea noastră a celor mici, care am ajuns la stadiul de nepăsare cruntă. Dar revenind la cei de pe scenă, îmi permit să observ faptul că și ei, actorii, la rândul lor sunt tot oameni, însă aflându-se în poziția confortabilă a unor scaune călduțe, iau decizii dictatoriale, fără nici măcar să le pese. M-am referit din nou la oameni, pentru că am mai făcut o observație încă de mai demult. Omul contează era titlul articolului apărut și în print la vremea respectivă. Ei, acest om ia decizii pe care și le asumă. Că dacă le ia doar așa, înseamnă (ca să fiu drăguț) că se cam joacă. Dar odată ce crește în viață, te aștepți ca măcar vârsta să îl facă să fie mai responsabil. Dar regula asta nu se aplică tuturor. M-am prins că oamenii se mai împart în alte două categorii. Cei cărora le pasă și cei cărora li se rupe. Cei care pot lăsa de la ei, pe lângă cei care cunosc doar două culori. În prima categorie cam toată lume se consideră așa, că doar n-o să recunoască nimeni că este miserupist. În a doua categorie e mai greu să te prinzi că ești așa, dar dacă tot te-ai prins, bine ar fi să încerci să guști și alte culori. Asta n u înseamnă că te schimbă radical, nu înseamnă că te pierzi, ci doar că te maturizezi...(poate cam târziu, pe alocuri). Bine ai venit în maturizare, acel anotimp în care dacă e frig te imbraci dar dacă ți se face instant cald e bine să poți da ceva jos de pe tine și să rămâi elegant îmbrăcat. Anii în care chiar dacă vrei să se întâmple ceva DOAR într-un anumit fel, mai accepți și alte variante, atâta timp cât rezultatul e cel dorit...etc. Decizia omenească însă rămâne pe umerii fiecăruia. Vreau sau nu să recunosc că nu sunt perfect(ă), iar dacă m-am prins de treaba asta VREAU să încerc măcar să mă schimb pe-ici pe colo - prin părțile esențiale? Dacă răspunsul asumat este nu și îți place viața monotonă farte bine. Dacă răspunsul este în schimb da, atunci munca de-abia începe munca gta cu tine.
Și a-pro-pos de asta se potrivesc perfect versurile din wedding jingle:

2 day

Astăzi a început cu o mare de liniște. Mi-a adus aminte ziua de astăzi de frumoasele zile normale, în care lipseau termeni ca criză sau agitație. Am avut plăcerea de a povesti astăzi, preț de câteva minute. Despre lucruri care nu au totală legătură cu realitatea imediată. Mi-am adus aminte de vechi prieteni astăzi, m-am prins că se poate și așa, mi-a prins bine o gură de oxigen departe de lucruri care "trebuie" duse la bun sfârșit Desprinzând și o concluzie, mi-aș permite să o dau ca și sfat celor care încă mai cred că lunea "nici iarba nu crește". Just click play !

A-pro-pos de...

Am găsit şi astazi 2 minute să las scris aici ce m-a marcat. M-a marcat imaginea asta. Mi-a apărut în vis azi-noapte şi am făcut legătura cu impresia pe care o am despre ritmul lumii din jur. Devenind foarte multe de reyolvat, toate într-un ritm alert, nu mai ai timp de tine, nu mai ai timp să îţi rupi o secundă şi să vezi tabloul din perspectivă. Şi asta, duce încet încet la transformarea ta în...de pe urma căruia beneficiază acei câţiva cu câteva trepte mai sus. E o perioadă în care ne schimbăm şi din acest punct de vedere. Ni se tot bagă pe urechi termenul care începe cu C şi se termină în IZĂ, ni se cer tot mai multe de făcut în termeni tot mai exacţi, timpul a devenit deja o problemă pentru mulţi, iar după toate astea, ajungi dărâmat acasă ca să...ce? Am tot auzit asta cu "România evoluează". Asta să însemne partea neagră a evoluţiei (evident neexplicată de nimeni) ?! Sau e doar o impresie greşită şi de fapt totul este înspre binele nostru al tuturor, bine la care visăm de prea mulţi ani, iar unii dintre noi au ales să-l caute în alte părţi...

Septembrie

M-a lovit așaaaa, dintr-o dată. E deja septembrie. Cum a trecut timpul ăsta? Numai ieri parcă eram în martie/aprilie și deja e septembrie. Cu toate lucrurile care se întâmplă într-un ritm uneori galopant, ajungi să te lovească chestiile așa, pe nepusă masă. În acest moment de respiro, când la rândul meu am găsit ceva timp să mai aștern 2-3 vorbe ... m-a lovit și pe mine asta cu e septembrie deja. A mai trecut un an imediat. Și am făcut ... ce?! Sunt atâția oameni cărora le-am spus că o să ne întâlnim, atâtea planuri aveam prin primăvară...e septembrie deja și treburi din plin. Măcar atât, dacă în rest nimic nou. Ziua se face tot mai kică, temperaturile scad și ele, resursele la fel, până la urmă, zâmbetul e cel care face diferența. Am să zâmbesc mai mult. E o promisiune pe care mi-o fac. Tabloul vieții privit din exterior este foarte altfel, decât atunci când ești parte din el.
Septembrie plăcut și liniștit îți urez, dacă ai ajuns până la acest .(punct)