Te-ai prins? Prea des povestim si ne dam cu parerea despree lucruri atat de neimportante incat de cele mult prea importante uitam. Acum iti scriu din bucataria familiei mele. Undeva la soba, Buni (Nagy-mama) gateste, bunicu-mio povesteste, e asa cum era mai demult. Pe cand era bine. Viata atunci nu parea asa complicata, decizii nu prea aveam, de gandit nu mai vorbesc, doar observam, ascultam si cantam. Toata ziua. Poate si din aceasta crestere am ajuns acum cum am ajuns sau mai bine spus unde am ajuns. Sunt fericit. Serios. Imi aduc aminte deja de clipele acelea de bucurie, de tot ce a insemnat copilaria mea (semn ca am imbatranit, nu? Nu neaparata. Am crescut. Cum am vrut. De aici pana la noile realitati ale traiului si ale vietii la aproape 30 de ani am mancat la paine sa-mi ajunga. Da, recunosc, n-am invatat sa scriu cu diacritice la tastatura unui calculator, dar stiu sa scriu mai corect romaneste decat multi mai tineri. N-am facut ce trebuie in viata dar am fericit pe cei cativa care au stat pe langa mine. Nu am zambit gratuit, nu am trecut cu vederea, mai multe nu decat da. Dar si cand da, ii las pe altii sa-ti impartaseasca experienta. Eu ma incred ca e de bine. Nu mi s-a urcat la cap, daca asta e concluzia la care ai ajuns dupa doar cateva randuri, nu. Intram doar in atmosfera demult uitata, care uneori imi lipseste(mai ales in procesul asta de "tranzitie" ori "criza" ori...)Cine mai stie ce e dincolo de usa. Principalul e tot aici inauntru, bucuria...dupa cum spunea si un jingle eXact media "vine din interior". Incerc sa o transmit pe cat pot eu. In paginile rev istei, la microfoanele radiourilor, pentru ca asta mi-am pus in cap. Nu doar sa (vezi, iar incepe cu nu) stau ca majoritatea sa ma doar bucur de ce mi se intampla, ci, pe cat pot eu sa influentez, daca si doar pe cineva, atunci s-a meritat toata zdroaba. Asa ca multumesc frumos pentru tot, dar n-am sa ma opresc. Inca nu. Multumesc danei, care de 13 ani, daca nu mai bine, m-a urmarit pe la toate radiourile si in fiecare spot publicitar. Deunazi am descoperit ca una din bucuriile oamenilor este sa citeasca. Poate pentru ca vorbele scrise raman, pe cand cele zise, se mai pot altera. Asa ca am facut-o si pe asta. Alte-uri a intrat si pe net in sfera celor mai bloggeri dintre toti. Ceea ce s-a regasit in paginile revistei 7 seri, dar si multe alte-uri (desigur in format digital) se gasesc pe www.alteuri.blogspot.com E un alt inceput. Finalilatea lui nu pot sa o prognozez, chiar daca suntem in perioada crizei in care cei cu cele mai scumpe masini sau cu cele mai fitoase telefoane mobile fac prognoze care influenteaza vietile colaboratorilor sau angajatilor. Zic doar ca este, pentru ca daca viitorul radioului este internetul, cei ce-si scriu parerile avizate sau nu pe blog deja sunt vedete printre noi. Nici eu nu-i cunosc prea bine, dar daca ei se cred...bravo lor. Asadar ne intalnim atat local, regional (apropos din Sibiu spre Valcea,Brasov,Predeal,Sinaia te duce RDS-ul si tot de mine o sa auzi pe fredvente), dar mai ales virtual. Scrisul si ideile din spete vor ramane pentru cei ce n-au uitat sa ciuteasca printre randuri, daca nu de altceva, macar ca sa rada nepotii de mine peste zeci de ani.
Multumesc, sunt Andy Popianos. Ma retrag. te las cu cine vrei.
joi, 29 ianuarie 2009
The world is changing
Woooooooooooooooooooooow, mi-a picat astazi din nou in mana treaba cu schimbarea horoscopului. N-am abordat-o cu interes niciodata, dar vad ca se insita in penibilitate. Zodia in plus: Ophiuchus. Ca o fi ca nu o fi, ceea ce stiu despre horoscop este ca m-am nascut intr-o zodie si dupa atata amar de timp si un pic de bagare in seama mi se potriveste. Cum le-au invartit diferiti astrologi, cum le-au mintit diferiti redactori sub titulatura de astrologi prin presa ca si baiatul de-l stiam care facea horoscopul ptr. matinalul de a doua zi de pe radio...mah, le-au nimerit cumva. In mare, ca nu prea consider ca poti sa te iei dupoa ce ti se spune ca esti si gata, sa ai raspunsurile intregii tale vieti. Insa problema se schimba acum, odata cu una in +. Ca ceea ce credeai ca erai, nu mai esti. Asa ca daca credeai ca nu te intelegi cu berbecii de exemplu si ai si intalnit in viata dubiosi care faceau parte din zodia cu pricina, acum afli ca te-ai inselat amarnic. Nu, nu la observatia de dubiosi sau nu, la modeul de a face legaturile in mintea ta. Ca vezi tu, nu erau berbeci, erau lei sa zicem. Ahaaaaaa, da da da. Asta era. Deci, ce am invatat noi de aici? eXact acelasi nimic perpetuu, dar sigur prilej iata de post-uri pe bloguri, talk-show-uri, articole si cate si mai cate. Bun bun, dar concluzia? Pai..Cine are nevoie de atatea concluzii. Bun asa. Deci la intrebarea ce zodie esti poti raspunde cate se poate de cinstit si mai nou corect NU STIU, ori daca inainte mai aruncam un ochi peste horoscop, cu ocazia asta se apropie tot mai tare de PAS.
miercuri, 28 ianuarie 2009
Astazi
Orice articol mai profund ar putea incepe cu astazi a fost ca si ieri, maine de-a pururea. Ei de data asta nu e deloc profund. Pentru ca institutia care are legatura cu mine este in inceputul cuvantului, as ramane doar cu partea de final... a cuvantului. Si nu cred ca e chiar asa. Deci astazi. Astazi m-am linistit. Scuzati post-ul mai vechi, astazi simt ca s-a schimbat ceva. Defapt multe si am inceput cu mine. Astazi nu am mai bagat in seama(zamă) ar zice cei mai destepti, astazi am fost mai conciliant, astazi am fost eu altfel. dar altfel cum am vrut si nu intrand in categoriile mai devreme amintite. Astazi am facut curat, de mancare, am povestit cu ai mei, mi-a sunat telefonul de alte 100 de roi, dar astazi nu sunt obosit dupa toate astea. Poate pentru ca mi-am revenit. Astazi m-am regasit, imi e bine cu mine, am incredere ca alegerile pe care le-am facut sunt de bine, si daca nu...ce mai pot face acum, asta e, ramane sa mi le traiesc cu bune si rele. Dar am zis ca nu e un post profund, asa ca mai bine ma opresc aici din pareri si zic doar atat: DA, astazi am intrat in noul an. Chiar daca e criza nu ma va afecta foarte tare deoarece mi-am luat masuri de precautie, chiar daca e innorat afara nu ma afecteaza, nu ma chiar apuc sa dansez dar ma simt implinit - bine cu mine si cu cele alte 1000 de pastile locale/spoturi pe care le am de indeplinit saptamana aceasta. Si stiu si de ce lle scriu aici, nu pentru a ma lauda (cei care cred asta, atata pot) ci din nevoia de a ramane undeva scris. Acest undeva imi este la indemana, peste ani de zile voi deschide aceasta pagina si voi citi cum am fost odata in tineretile mele. Deci sunt bine, ori cei care cred ca nu m-am schimbat se inseala. Cei care mai indraznesc sa se poarte ca mai demult vor avea o surpriza. So, this is me, varianta 09 pot trage o simpla si la indemana concluzie. "Calul de dar nu se cauta la dinti". Vrei ceva, zici verde in fata si te porti in consecinta. Nu mai merge cu-ascuzisuri si interpretari. E mai simplu asa. Corect? Poate si din cauza ca e trecut de 5 PM si afara e inca lumina.
P.S. Tot n-am invatat sa scriu româneşte cursiv. Da' şi-aşa nu citeşte nimeni pe aici. Ceea ce e chiar ok.
P.S. Tot n-am invatat sa scriu româneşte cursiv. Da' şi-aşa nu citeşte nimeni pe aici. Ceea ce e chiar ok.
marți, 27 ianuarie 2009
Nimic nou
Gata, acestea au fost cele 5 Vblog-uri creata si produse in studio, in urma prea multor idei care izbucneau pe interior. Asa ca le-am exteriorizat la momentul cu pricina. Si acum aici ai posibilitatea sa le chiar comentezi. Atat mai zic: a se asculta in ordine, pentru a prinde ideea in intregul ei.Am zis gata.
Revenind la oile (sigur, cu certificat European de calitate)...
Nimic nou.
Ceea ce aş vrea să-ţi zic acum nu are legătură cu realităţile care ne înconjoară. Are mai mult legătură cu ceea ce simţim in fiecare zi, poate în fiecare secundă, dar nu aem timpul necesar pentru a ne lua în seamă de fiecare dată. Simt, da...simt, nu mai ştiu ce însă. E ceva pe dinauntrul meu, există ceva ce de mult timp nu şi-a găsit liniştea, alinarea, echilibrul. Ştiu că există, fără să am dovezi concrete, o simt. Simt şi atât. Nu mă interesează că în consecinţă am alte şanse să fiu catalogat mai aşa ori mai altfel, vreau doar să îţi zic că simt. Să mărturisesc asta. Pentru că aşa mi-am clădit, într-un fel viaţa. Mai puţin pe certitudini şi mai mult pe trăiri. Aşa am reuşit să impresionez, la fel am găsit motive să mă las pe mine mai prejos şi să pun pe altcineva în prim plan de fiecare dată, din aceeaşi istorie a trăirilor aveam o linişte sufletească greu de spulberat. Însă cu capul ce îmi stă pe umeri, gândesc. Şi în gândurile mele îşi găsesc argumente pro sau contra o mie de situaţii pe care le-am văzut, sau le-am trăit. Mai demult, pe lângă faptul că ascultam, îmi permiteam să mai dau şi sfaturi într-un fel, celor pe care-i vedeam în aşteptare de unul. Sfaturile erau doar încercări de a exprima ceea ce aş fi făcut eu, cum aş fi reacţionat eu la o vorbă sau alta, dat fiind trecutul şi modul meu un pic mai altfel de a creşte. Am observat însă că şi aici, am fost oprit. Ceea ce am zis, poate neştiind să exprim exact ceea ce gândeam, mi-a fost interpretat ca o altă aberaţie. Ori dacă cel ce vorbeşte cu tine nu are nimic în plus din care ai putea învâţa...corect...parcă te deranjează pe creier când mai şi deschide gura. Observ că defapt lumea nu s-a schimbat. Aşa era demult, însă eu nu am observat-o în toata splendoarea ei decât acum. Iubirea, dragostea, apropierea de cineva se fac într-un anumit fel, ceea ce spui, spui doar dacă o faci manierat, totul are reguli bine împământenite în lumea asta. Ce fraier...eu care credeam că poţi face ce vrei, cum vrei şi cât vrei, atâta timp cât cel de lângă tine e fericit. Hmmm. Nu e aşa. Totul este limitat. Nu mai există bucurie, nu mai există fericire, există doar plăceri sau acceptări. Aşa a fost tot timpul, de aceea oamenii se emoţionează la filmele de dragoste. Pentru că acolo totul este perfect. În viaţa reală nimic nu e, şi chiar dacă ar fi, dacă peste faţa te-ar plezni, ne-venindu-ţi să crezi că e aievea, nu ai nici o reacţie. Nici azi, nici mâine...Şi aşa, totul e bine, în limitele care îţi convin. Eşti mulţumit ori (să mă risc oare?...fericit) cu ceea ce-ai găsit.
E linişte măcar, şi începi să vezi jumătatea plină - cum se zice - a paharului. Îmi place de cei care vor tot timpul câte ceva. Cât timp primesc, se bucură,dar parcă nu pe deplin. Păcat că uneori nu realizează că prin gândurile / acţiunile lor, distrug însăşi esenţa celui care mai demult era...altcineva. Echilibrul lui atît de fragil s-a transformat în altceva. Pentru început se observă în urâţenia fiecărei vorbe aruncată tot mai des.
Eşti primit într-un univers nefamiliar, pe care la început îl accepţi, apoi îl înfrumuseţezi, îl hrăneşti dar în care simţi cum încet te stingi. Cauza nu-i una singură, dar nici nu ştiu care ar fi. Preocupările zilnice ce te distrag, rolurile pe care trebuie să le joci atât de des, influenţa celor ce au impresia că de la o vârstă fragedă au înţeles ce-i bine sau ce-i rău...Nu ştiu. Ce ştiu sigur este că încă mai iubesc. Flacăra mai pâlpâie uşor. Dar fiecare are o agendă proprie. Şi în aceasta, gânduri ca cele scrise-aici nu îşi mai au locul. Viaţa e un şir lung de aşteptări care nu se concretizează aşa cum vrem tot timpul. Poate cu criza asta...
Revenind la oile (sigur, cu certificat European de calitate)...
Nimic nou.
Ceea ce aş vrea să-ţi zic acum nu are legătură cu realităţile care ne înconjoară. Are mai mult legătură cu ceea ce simţim in fiecare zi, poate în fiecare secundă, dar nu aem timpul necesar pentru a ne lua în seamă de fiecare dată. Simt, da...simt, nu mai ştiu ce însă. E ceva pe dinauntrul meu, există ceva ce de mult timp nu şi-a găsit liniştea, alinarea, echilibrul. Ştiu că există, fără să am dovezi concrete, o simt. Simt şi atât. Nu mă interesează că în consecinţă am alte şanse să fiu catalogat mai aşa ori mai altfel, vreau doar să îţi zic că simt. Să mărturisesc asta. Pentru că aşa mi-am clădit, într-un fel viaţa. Mai puţin pe certitudini şi mai mult pe trăiri. Aşa am reuşit să impresionez, la fel am găsit motive să mă las pe mine mai prejos şi să pun pe altcineva în prim plan de fiecare dată, din aceeaşi istorie a trăirilor aveam o linişte sufletească greu de spulberat. Însă cu capul ce îmi stă pe umeri, gândesc. Şi în gândurile mele îşi găsesc argumente pro sau contra o mie de situaţii pe care le-am văzut, sau le-am trăit. Mai demult, pe lângă faptul că ascultam, îmi permiteam să mai dau şi sfaturi într-un fel, celor pe care-i vedeam în aşteptare de unul. Sfaturile erau doar încercări de a exprima ceea ce aş fi făcut eu, cum aş fi reacţionat eu la o vorbă sau alta, dat fiind trecutul şi modul meu un pic mai altfel de a creşte. Am observat însă că şi aici, am fost oprit. Ceea ce am zis, poate neştiind să exprim exact ceea ce gândeam, mi-a fost interpretat ca o altă aberaţie. Ori dacă cel ce vorbeşte cu tine nu are nimic în plus din care ai putea învâţa...corect...parcă te deranjează pe creier când mai şi deschide gura. Observ că defapt lumea nu s-a schimbat. Aşa era demult, însă eu nu am observat-o în toata splendoarea ei decât acum. Iubirea, dragostea, apropierea de cineva se fac într-un anumit fel, ceea ce spui, spui doar dacă o faci manierat, totul are reguli bine împământenite în lumea asta. Ce fraier...eu care credeam că poţi face ce vrei, cum vrei şi cât vrei, atâta timp cât cel de lângă tine e fericit. Hmmm. Nu e aşa. Totul este limitat. Nu mai există bucurie, nu mai există fericire, există doar plăceri sau acceptări. Aşa a fost tot timpul, de aceea oamenii se emoţionează la filmele de dragoste. Pentru că acolo totul este perfect. În viaţa reală nimic nu e, şi chiar dacă ar fi, dacă peste faţa te-ar plezni, ne-venindu-ţi să crezi că e aievea, nu ai nici o reacţie. Nici azi, nici mâine...Şi aşa, totul e bine, în limitele care îţi convin. Eşti mulţumit ori (să mă risc oare?...fericit) cu ceea ce-ai găsit.
E linişte măcar, şi începi să vezi jumătatea plină - cum se zice - a paharului. Îmi place de cei care vor tot timpul câte ceva. Cât timp primesc, se bucură,dar parcă nu pe deplin. Păcat că uneori nu realizează că prin gândurile / acţiunile lor, distrug însăşi esenţa celui care mai demult era...altcineva. Echilibrul lui atît de fragil s-a transformat în altceva. Pentru început se observă în urâţenia fiecărei vorbe aruncată tot mai des.
Eşti primit într-un univers nefamiliar, pe care la început îl accepţi, apoi îl înfrumuseţezi, îl hrăneşti dar în care simţi cum încet te stingi. Cauza nu-i una singură, dar nici nu ştiu care ar fi. Preocupările zilnice ce te distrag, rolurile pe care trebuie să le joci atât de des, influenţa celor ce au impresia că de la o vârstă fragedă au înţeles ce-i bine sau ce-i rău...Nu ştiu. Ce ştiu sigur este că încă mai iubesc. Flacăra mai pâlpâie uşor. Dar fiecare are o agendă proprie. Şi în aceasta, gânduri ca cele scrise-aici nu îşi mai au locul. Viaţa e un şir lung de aşteptări care nu se concretizează aşa cum vrem tot timpul. Poate cu criza asta...
luni, 26 ianuarie 2009
Vblog E
Foaaaaaaaarte, foaaaaaaaaaarte bine potrivit in noile CRIZATE realitati.
Vblog E
Asculta mai multe audio Blog »
Vblog E
Asculta mai multe audio Blog »
Vblog D
"Un blog de voce trebuie sa fie interesant in primele 10 secunde". Deja "din parerile ascultatorilor".
Vblog D
Asculta mai multe audio Blog »
Vblog D
Asculta mai multe audio Blog »
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Vblog C, credeai ca ne-am oprit?
Feeling-ul din studio, atmosfera care s-a creat, ne-a impins sa mai "aberam" odata. Tot din ciclul OLD SCHOOL, partea a 3-a.
"Este icredibil cum vorbim"
Vblog C
Asculta mai multe audio Blog »
"Este icredibil cum vorbim"
Vblog C
Asculta mai multe audio Blog »
vineri, 23 ianuarie 2009
Vlog B Povestea continua
Vblog-ul sters de praf revine. Partea B, inregistrata in studio, tot prin vara/toamna lui 2007. In doua parti A si B din motive de "marime a fisierului"
VblogB1
Asculta mai multe audio Blog »
VblogB1
Asculta mai multe audio Blog »
joi, 22 ianuarie 2009
apropo' de audio
mi-am amintit de un ALT proiect pe care l-am iceput inca de anul trecut (2008) de prin vara asa. Ideea era ca in los de scris sa fie blog pe vorbe adica Vlog in loc de Blog. Exemplul de indeput - i continuare. Daca va place va rugam dati-va cu parerea. Daca nu, inseamna ca nu ne cunoastem.
old vblog-A
Asculta mai multe audio Blog »
old vblog-A
Asculta mai multe audio Blog »
post audio
ce-ar fi sa dau viata cuvintelor si sa le poleiesc cu un strop de magie, de data asta.
remeber
Asculta mai multe audio Blog »
remeber
Asculta mai multe audio Blog »
miercuri, 21 ianuarie 2009
De ce (aka DC)
Un program de calculator catalogat de cei care s-au nascut cu cartile in mana. O alta modalitate de frauda ar zice baietii cu ochi albastri. Prilej de a diseca daca mai e cazul aceste simple cuvinte "de ce". Lumea se intreaba tot mai rara de ce, vizavi si de actiunile proprii. Ceea ce vedem la televizor, auzim la radio sau citim in presa + rapiditatea societatii in care traim ne face sa renuntam la a mai aprofunda lucruri. Le luam de bune si in mai deloc (de timp sau de mod) nu ne mai intrebam de ce. Indiferent ca e vorba de o actiune viitoare, ori vrem sa....orice altceva, fie gand, fie traire (aici la traire e la trecut - experimentata/simtita)...nu mai insist ai prins ideea, nu mai trecem prin filtrul de ce. O fi o treaba copilareasca repetitiva acest de ce, poate unii dintre noi l-au repetat pana la disperare ascunsi pe sub mese, in anii cand nu intelegeau cine e mosul, dar cred ca din ce in ce mai tare ar fi bine sa ne intrebam de ce. Pentru a ne gasi astfel raspunsuri, motivatii, pentru a ne asigura ca ceea ce dorim este bine intentionat, sau macar la mintea si cunostintele de la aceasta varsta sa ne gasim scuze. M-am apucat sa scriu de dimineata. De ce? Pentru ca sunt in cautarea unui raspuns, imi doresc sa iau o decizie de care sa ma bucur, insa din cele 2 posibiitati as vrea sa in primul rand sa nu-i afectez negativ pe cei din jur cu alegerea mea. De ce? Pentru ca imi pasa. De ce? Deoarece mi-au aratat ca pot si vor mai mult. Dar acest mai mult de musai trebuie sa fie de mai bine. Comparativ cu majoritatea care vor doar asa ca acum isi permit - ca doar e libertate. Si toate astea de la un simplu de ce. Daca as fi gasit un raspuns simplu, cu siguranta optam pentru de ce nu, puneam o manea (evident) TAREEEEE, dar probabil ca nu gaseam atatea cuvinte care sa exprime sau sa transmita ceva. Da.
miercuri, 14 ianuarie 2009
A fost odată...degeaba-12 ian
A fost odată o perioadă foarte frumoasă. O perioadă în care am crescut, o perioadă în care am crezut, o perioadă care observ că uşor uşor se-apropie de acel...”a trecut”. E seară, o seară liniştită, telefonul nu mi-a mai sunat, radioul e pus pe automat, schimbările recente chiar nu m-au influenţat (ca să rimeze) Subiect n-am. Preocupări nici atât. E bine, e linişte...Bradul a fost adus, Târgul de Crăciun a început şi toată lumea e bine. Dacă m-ai intreba pe mine, însă... De exemplu, mă uit in jurul meu şi văd tot felul. Oameni, locuri şi trăiri. Într-un cuvânt – forfotă. Pentru ce eXact nu pot să-mi dau seama, cred cu tărie însă că fiecare are un plan dinainte bine stabilit. Ori că e vorba de pregătirile de sărbătoare, ba că ar fi vorba de acţiuni caritabile. Mă uit la ei, îi chiar stimez pe cei implicaţi. Mă bucur că mai au motivele care să-i capaciteze să se implice. Implicatul ăsta, vezi tu, e aşa cu două tăişuri. Te implici pentru că crezi ceva sau (în) ceva ori cineva, sau la capătul opus dacă într-un viitor nu foarte indepărtat te va ajuta personal cu sau la ceva. Ceva ce la rândul tău vei vrea. Ei, dacă stai s-o iei aşa ai variantle de a te băga sau de a sta. Însă în viaţă, văd că există şi din ăilalţi care se bagă doar aşa. Nuuuu, nu sunt din ciclul poate pică ceva. Nicidecum, ba dimpotrivă. Chiar ei se declară că ”dacă se implică într-un proiect îl duc până la final, indiferet dacă finalul va fi de bine sau mai puţin”. OK. Da’ care-i treaba? Pentru mine e mai simplu, n-o să mă prinzi in mijlocul unei acţiuni care nu are sorţi de izbândă, ori crezând în vre-un personaj că ar fi mai cu moţ. Din faţa microfonului, adăpostit de căşti imediat observi unele lucruri. Şi până la proba contrarie te bazezi pe intuiţie. Mai mult, atunci când ştii că omul cu care ai de-a face nu e potrivit pentru un loc anume, mă întreb de ce l-ai susţine? Aşa e şi-n familii. Bărbatul care teoretic ar trebui să se ocupe de treburile mai grele ajutându-şi astfel soţia să se poată concentra pe problemele ei, nu face-aşa. Sau...mă înşel?! Revin la susţinere, că tot am ieşit, acum am voie. Cât timp ai putea tu să insişti petru cineva, cunoscându-l pe acest cineva care începând cu cei mai apropiaţi, cu tine se poartă....aşa (în loc de aşa completezi tu) . Serios, te întreb... cât ai rezista? Ori dacă intuiesc bine că nu prea, pot să presupun că decizia ta este influenţată şi de faptul că, poate nu mai eşti singur în viaţa ta. Şi orice acţiune, gest sau mimică îşi lasă amprenta şi pe cel de lângă tine. Uneori e mai bine să taci, aşa împaci pe toată lumea. Nu ai păreri, zâmbeşti frumos, eşti impăciuitor şi în niciuncaz nu scrii articole ca ăsta. Că tot îi degeaba.
articol 7- 12aug
Pe drum...
Îmi bate vântul în plete/
M-am trezit zâmbind/
Ma simt ca-n tinerete/
La microfoane urlând!
Te-ai prins. Povestea continua. Versurile de inceput mi-au strapuns imaginatia si am zis sa le astern pe hartie ca sa ramana dovada ca odata demult mai scriam si de-astea.
Altfel, intr-una din cele 7 seri ma aflam la studio pentru a-mi aduna informatii de dat la radio a doua zi. Si ce-mi pica in mail...ca locatarii din centrul Sibiului cer liniste. Nu bag in seama informatia si imi inchei seara linistit. A doua zi, trecand aleneprin Piata Mica vad cu ochii mei ca e adevarat. O foaie A4 afisata pe o usa pe care scria "Vrem Liniste!" Mai sa fie, mi-am zis. Imediat mi-a zburat gandul la ceea ce primisem pe mail, dar in acelasi timp faceam o comparatie cu ce vazusem in minunatele zile libere de care am profitat anu' asta. Destinatia aleasa-Turcia. Frumos, n-ai ce zice si cei care au fost pe-acolo stiu ca ei - ca si popor - sunt foarte draguti si saritori. In discutiile de dupa, la impartasit impresii am stat de vorba cu cei care isi iau mai des concediu ca mine si prefera sa il petreaca mai tot timpul in afara granitelor. Input-ul lor m-a determinat cumva si pe mine sa aleg Turcia ca destinatie anul acesta. Chiar daca nu le impartasesc neaparat cultura nu am putut sa nu observ ca este o tara normala. Mai normala ca multe din marita Comunitate Europeana. O tara in care lumea a inteles cu mic cu mare, cu catel-cu purcel ca daca turistii vin o sa fie din ce in ce mai bine pentru toata lumea. Asta mi se pare o diferenta fundamentala intre noi care ne vrem cat mai apropiati de Europa si ei care, inca o data - la unison observ - fac lucruri care sa le aduca beneficii atat in plan personal dar si majoritar. Nu voi tine acum lectii aici si nici nu ma declar fanul celor de dinainte de '89 care asta trambitau, ca fac totul ca tuturor sa ne mearga bine. Nu. Observ doar ca la noi, fiecare se gandeste (poate pe buna dreptate) la el insusi. Daca aplec urechea, sigur voi intelege manifestul cu pricina, venit mai ales dupa un an intreg de evenimente sub Capitala Culturala, dar parca nu sunt neaparat de acord cu el. Am incercat un experiment si pe radio. Am facut o pastila in care am oferit celor cu afisele ceea ce ei isi doresc. Sub motto-ul ce atata galagie - tineretul de astazi-, ce atata muzica si distractie, pastila respectiva presupunea un moment de liniste. Poate binevenit in agitatia cotidiana ai zice, dar sunt convins ca cel putin fanii declarati ai radioului au schimbat instant ne-venindu-le sa cread ce om nebun au adus si astia in emisie. Concluzia pe care am tras-o, cufundat in linistea creata cu acesta ocazie, cu microfoul in fata se poate creiona in urmatoarea idee: Fain sa ai liniste atunci cand nu mai suporti, dar pe de alta parte daca asta dauneaza unei mai mari categorii, rabzi sau faci in asa fel incat sa te multumesti si pe tine, dar sa nu influentezi marea ajoritate cu decizia ta. Adica te muti (indiferent de modalitate-pe cont propriu sau ajutat de catre oficialitati). Dar ceva imi spune ca asta nu se va intampla, pentru ca la noi merge zicala cu "Sa moara si capra vecinului". Poate peste cateva generatii se vor prinde pana si cei care imediat au sarit sa le ia apararea - gen ONG-uri care au mai prins ocazia sa fie importanti - ca daca nu facem niciunii nici un compromis vom trai intr-un oras ce odata a fost frumos chiar daca nu avea destule locuri de parcare, curat chiar daca nu avea destule cosuri de gunoi s.a.m.d., dar care acum a devenit mega linistit si pustiu. Pentru ca nimeni nu vine sa deranjeze. Ne-am dorit liniste fiecare si liniste o sa avem pana cand, poate o sa ne desteptam. Ma opresc saptamana asta aici, chiar daca mai aveam loc de cateva cuvinte, prefer sa iti ofer si cu aceasta ocazie, sa nu zici ca-s al dracu' ceea ce ceri si nimeni nu se-ndura sa-ti ofere: In continuare...liniste...
Inchide ochii...
E mai bine acum?
Îmi bate vântul în plete/
M-am trezit zâmbind/
Ma simt ca-n tinerete/
La microfoane urlând!
Te-ai prins. Povestea continua. Versurile de inceput mi-au strapuns imaginatia si am zis sa le astern pe hartie ca sa ramana dovada ca odata demult mai scriam si de-astea.
Altfel, intr-una din cele 7 seri ma aflam la studio pentru a-mi aduna informatii de dat la radio a doua zi. Si ce-mi pica in mail...ca locatarii din centrul Sibiului cer liniste. Nu bag in seama informatia si imi inchei seara linistit. A doua zi, trecand aleneprin Piata Mica vad cu ochii mei ca e adevarat. O foaie A4 afisata pe o usa pe care scria "Vrem Liniste!" Mai sa fie, mi-am zis. Imediat mi-a zburat gandul la ceea ce primisem pe mail, dar in acelasi timp faceam o comparatie cu ce vazusem in minunatele zile libere de care am profitat anu' asta. Destinatia aleasa-Turcia. Frumos, n-ai ce zice si cei care au fost pe-acolo stiu ca ei - ca si popor - sunt foarte draguti si saritori. In discutiile de dupa, la impartasit impresii am stat de vorba cu cei care isi iau mai des concediu ca mine si prefera sa il petreaca mai tot timpul in afara granitelor. Input-ul lor m-a determinat cumva si pe mine sa aleg Turcia ca destinatie anul acesta. Chiar daca nu le impartasesc neaparat cultura nu am putut sa nu observ ca este o tara normala. Mai normala ca multe din marita Comunitate Europeana. O tara in care lumea a inteles cu mic cu mare, cu catel-cu purcel ca daca turistii vin o sa fie din ce in ce mai bine pentru toata lumea. Asta mi se pare o diferenta fundamentala intre noi care ne vrem cat mai apropiati de Europa si ei care, inca o data - la unison observ - fac lucruri care sa le aduca beneficii atat in plan personal dar si majoritar. Nu voi tine acum lectii aici si nici nu ma declar fanul celor de dinainte de '89 care asta trambitau, ca fac totul ca tuturor sa ne mearga bine. Nu. Observ doar ca la noi, fiecare se gandeste (poate pe buna dreptate) la el insusi. Daca aplec urechea, sigur voi intelege manifestul cu pricina, venit mai ales dupa un an intreg de evenimente sub Capitala Culturala, dar parca nu sunt neaparat de acord cu el. Am incercat un experiment si pe radio. Am facut o pastila in care am oferit celor cu afisele ceea ce ei isi doresc. Sub motto-ul ce atata galagie - tineretul de astazi-, ce atata muzica si distractie, pastila respectiva presupunea un moment de liniste. Poate binevenit in agitatia cotidiana ai zice, dar sunt convins ca cel putin fanii declarati ai radioului au schimbat instant ne-venindu-le sa cread ce om nebun au adus si astia in emisie. Concluzia pe care am tras-o, cufundat in linistea creata cu acesta ocazie, cu microfoul in fata se poate creiona in urmatoarea idee: Fain sa ai liniste atunci cand nu mai suporti, dar pe de alta parte daca asta dauneaza unei mai mari categorii, rabzi sau faci in asa fel incat sa te multumesti si pe tine, dar sa nu influentezi marea ajoritate cu decizia ta. Adica te muti (indiferent de modalitate-pe cont propriu sau ajutat de catre oficialitati). Dar ceva imi spune ca asta nu se va intampla, pentru ca la noi merge zicala cu "Sa moara si capra vecinului". Poate peste cateva generatii se vor prinde pana si cei care imediat au sarit sa le ia apararea - gen ONG-uri care au mai prins ocazia sa fie importanti - ca daca nu facem niciunii nici un compromis vom trai intr-un oras ce odata a fost frumos chiar daca nu avea destule locuri de parcare, curat chiar daca nu avea destule cosuri de gunoi s.a.m.d., dar care acum a devenit mega linistit si pustiu. Pentru ca nimeni nu vine sa deranjeze. Ne-am dorit liniste fiecare si liniste o sa avem pana cand, poate o sa ne desteptam. Ma opresc saptamana asta aici, chiar daca mai aveam loc de cateva cuvinte, prefer sa iti ofer si cu aceasta ocazie, sa nu zici ca-s al dracu' ceea ce ceri si nimeni nu se-ndura sa-ti ofere: In continuare...liniste...
Inchide ochii...
E mai bine acum?
marți, 13 ianuarie 2009
artisol 7-oct netrimis
Contezi...oare?
Ţi-am tot repetat la radio că o să ieşim, uite că am ieşit dar mă bucur că am ocazia să îţi scriu nestingherit despre un subiect tare cald, de care m-am lovit încă odată de curând. Cât timp eram “Înauntru” Să îţi explic. În mod normal, tot ceeea ce întreprindem sau ne gândim să facem este rezultatul unor scurte sau mai lungi gânduri. Corect până aici. Chiar şi banala ieşire la 1 suc, motiv de întâlnire, chiar şi un telefon dat – mai nou în agitaţia cotidiană – este o influenţare a celuilalt. Întrebăm, firesc “deranjez?” sau “Ai timp de o cafea?”.Boon. Asta se pare că facem din dorinţa de a nu abuza de nervii sau timpul celuilalt.Ei bine, cu apropiaţii... chiar cu familia, uneori, observ...se uită acest lucru. Dacă îl catalogam simplu, ca o altă formă de respect, nici nu abordam subiectul, şi nici n-o fac dintr-un oarecare presupus deranj de-al meu. Neah. Observ doar că atunci când ne împărţim viaţa cu cineva, uităm să-l mai băgăm în seamă, sau, dacă vrei o explicaţie mai draguţă. pe moment problemele întâlnite sunt pe primul loc şi atât. Există fiinţe care trec multe bariere în viaţă, aşa cum există la capătul celălalt suflete care în pofida acestor să le ticem nimicuri, îşi continuă nealterat traseul bine întipărit in minte. Între primele amintite am dat peste cazul în care se face mai mult de atât. Nu doar influenţează, reacţia ta chiar o condiţionează. Deci te afli in postura de a alege dintre variantele date: ori te conformezi, ori...Oricum, nu contează. Decizia a fost luată şi basta. Plus-ul de final (cireaşa de pe tort dacă vrei) vine atunci când în tot angrenajul ăsta creat doar de o singură parte, ţi se atrage atenţia că ai fost consultat la luarea deciziei respective, într-un mod care din nou te lasă fără grai şi care din nou te condiţionează. Începi să te gândeşti dacă atunci demult, când ai zis acel ceva, a fost bine exprimat sau interpretat.(Evident că şi aici eşti DIN NOU influenţat, astfel că data viitoare te gandeşti de 50 de ori înainte şi îţi găseşti cuvintele atent şi foarte eXact.) Revin. Oricum este atât de departe încât acum, situaţia-i deja fumată, deci discuţia expirată. Dar ca observaţie merită spusă, pentru că acest întreg context este creat doar de o parte, fără a ţine cont de cealaltă. Dacă înţelege bine, dacă nu, nu. „Eu to aşa fac” îşi zice-n mintea care cred a rămas la stadiul micilor răsculări adolescentine cu părinţii. Era demult, aproape cumva de revoluţie şi printre primele chefuri la care, domnişoară devenind participai. Ei, ai tăi nu te lăsau. Remember? Fix aceeaşi gândire. “Apăi nu staaaau mult [...aici era discuţia cu argumente pro şi contra, bla bla bla...concluzia însă aceeaşi] Şi dacă nu vor,ce? Eu tot aşa fac”. Rămân mirat uneori şi dacă stau să observ fiecare particulă, pot elabora ideea potrivit căreia acea cineva nu este cine cred eu că e, are o mie de urme de altcineva. Vezi, nu-i bine. Mai bine zâmbim şi luăm viaţa mai simplu. Ha ha ha....gata. Cerul e albastu, alerg liber pe câmpii, nu mă mai întreb nimic... că simt demult deja că eu nu mai contez. Doar mi se spune asta....Te pup şi multumesc.
Ţi-am tot repetat la radio că o să ieşim, uite că am ieşit dar mă bucur că am ocazia să îţi scriu nestingherit despre un subiect tare cald, de care m-am lovit încă odată de curând. Cât timp eram “Înauntru” Să îţi explic. În mod normal, tot ceeea ce întreprindem sau ne gândim să facem este rezultatul unor scurte sau mai lungi gânduri. Corect până aici. Chiar şi banala ieşire la 1 suc, motiv de întâlnire, chiar şi un telefon dat – mai nou în agitaţia cotidiană – este o influenţare a celuilalt. Întrebăm, firesc “deranjez?” sau “Ai timp de o cafea?”.Boon. Asta se pare că facem din dorinţa de a nu abuza de nervii sau timpul celuilalt.Ei bine, cu apropiaţii... chiar cu familia, uneori, observ...se uită acest lucru. Dacă îl catalogam simplu, ca o altă formă de respect, nici nu abordam subiectul, şi nici n-o fac dintr-un oarecare presupus deranj de-al meu. Neah. Observ doar că atunci când ne împărţim viaţa cu cineva, uităm să-l mai băgăm în seamă, sau, dacă vrei o explicaţie mai draguţă. pe moment problemele întâlnite sunt pe primul loc şi atât. Există fiinţe care trec multe bariere în viaţă, aşa cum există la capătul celălalt suflete care în pofida acestor să le ticem nimicuri, îşi continuă nealterat traseul bine întipărit in minte. Între primele amintite am dat peste cazul în care se face mai mult de atât. Nu doar influenţează, reacţia ta chiar o condiţionează. Deci te afli in postura de a alege dintre variantele date: ori te conformezi, ori...Oricum, nu contează. Decizia a fost luată şi basta. Plus-ul de final (cireaşa de pe tort dacă vrei) vine atunci când în tot angrenajul ăsta creat doar de o singură parte, ţi se atrage atenţia că ai fost consultat la luarea deciziei respective, într-un mod care din nou te lasă fără grai şi care din nou te condiţionează. Începi să te gândeşti dacă atunci demult, când ai zis acel ceva, a fost bine exprimat sau interpretat.(Evident că şi aici eşti DIN NOU influenţat, astfel că data viitoare te gandeşti de 50 de ori înainte şi îţi găseşti cuvintele atent şi foarte eXact.) Revin. Oricum este atât de departe încât acum, situaţia-i deja fumată, deci discuţia expirată. Dar ca observaţie merită spusă, pentru că acest întreg context este creat doar de o parte, fără a ţine cont de cealaltă. Dacă înţelege bine, dacă nu, nu. „Eu to aşa fac” îşi zice-n mintea care cred a rămas la stadiul micilor răsculări adolescentine cu părinţii. Era demult, aproape cumva de revoluţie şi printre primele chefuri la care, domnişoară devenind participai. Ei, ai tăi nu te lăsau. Remember? Fix aceeaşi gândire. “Apăi nu staaaau mult [...aici era discuţia cu argumente pro şi contra, bla bla bla...concluzia însă aceeaşi] Şi dacă nu vor,ce? Eu tot aşa fac”. Rămân mirat uneori şi dacă stau să observ fiecare particulă, pot elabora ideea potrivit căreia acea cineva nu este cine cred eu că e, are o mie de urme de altcineva. Vezi, nu-i bine. Mai bine zâmbim şi luăm viaţa mai simplu. Ha ha ha....gata. Cerul e albastu, alerg liber pe câmpii, nu mă mai întreb nimic... că simt demult deja că eu nu mai contez. Doar mi se spune asta....Te pup şi multumesc.
articol 7-oct
Titlu : Mai vrei ?
Salut, încă odată. AŞ VREA să îmi continui ideea cu care am incheiat data trecută şi o să te prinzi pe final de ce “aş vrea” ăsta l-am scris cu litere de tipar. Am sa vorbesc simplu, ca să înţeleagă toată lumea care e ideea. În fiecare lucru pe care îl întreprindem, indiferent de fire deobicei pornim de la a vrea ceva. Corect până aici. Avem un cap pe umeri, gândim cu el, punem în balanţă, socotim, dar în primul rând vrem să...ceva. Odată ce vrem, fiecare celulă a corpului (minte, suflet) începe să se mişte într-un aumit ritm, pentru a ne aduce mai aproape de rezultatul acestui vreau. Boon. Ei, odată ce nu mai eşti singur, consider că ceea ce vroiai atât de simplu, devine dint-odată ceva mai complicat, pentru că nu mai eşti doar tu. Aşa că firesc mi se pare ca în orice amănunt care îl implică şi pe celălalt, să te gândeşti mai în profunzime dacă vrei au ba. Exemplu: În ceea ce mă priveşte, încerc ca acest mic cuvânt, cu implicaţii atât de mari uneori să îl folosesc oridecâteori îmi aduce o bucurie, fericire. Ai înţeles? Vreau = bucurie, fericire. Boon. Ei, când suntem mai mulţi de 1, vreau ăsta - tinde să devină vreau doar dacă îţi provoacă şi ţie la fel de multă bucurie ca şi mie. Mi se pare un mic amănunt, dar totuşi de bază în 2. Odată cu asta, bunăoară, vreau cu adevărat ceva, atâta timp cât fac ceva ce te influenţează în bine şi pe tine, sau, în cel mai rău scenariu posibil, nu te influenţează pe tine deloc. Şi aşa, în noua realitate, suntem tot mai ocupaţi, tot mai agitaţi, fiecare cu ale noastre, încât e destul de greu să nu influenţezi pe acel cineva din partea ailaltă. Dar, cu toate sacrificiile de zi cu zi : că stai mai puţin la servici, că rezolvi multe în timp scurt, că ajuţi în stânga sau în dreapta, şi exemplele pot continua, doreşti să faci diferenţa între obligaţie şi dorinţă. Cred că e musai să merg la servici, ok, dar nu e musai să nu îţi răspund la telefon în tot acest timp. E musai să mă odihnesc, dar nu e musai să dorm de fiecare dată când îmi eşti prin preajmă. Ei, din toate cele explicate mai sus, vreau să subliniez că acest vreau poate fi cel care dă măsura egoismului, în concluzie a minţii, gândirii fiecăruia. Căci dacă îţi pasă de ceea ce ai lângă tine, se presupune că egoist nu eşti şi ceva în mintea ta îţi zice “fă aşa, nuu aşa”. De ceva timp încoace însă, observ o altă categorie, sau poate doar îmbătrânesc întâlnind crâmpeie ale noiigeneraţii. De înşelat m-am mai înşelat, dar am crezut că odată cu trecerea anilor m-am mai şi deşteptat. Mărog. În categoria asta, de care-ţi ziceam, întâlneşti genul care observă prostia imediat, dar care crede că acţiunile personale sunt normale, vizavi de celălalt. Adică în ruptul capului n-ar emigra în Laponia pe nimic sigur, mai mult de-un gând că sigur trebuie să fie mai bine. Şi asezonez cu asta, nici eu n-aş pleca într-un loc numa aşa că io vreau să plec de-aici, tu da? Pe de altă parte, oridecâteori are ceva în cap, o face. O duce până la capăt, ori de-i bine, ori ba. Că aşa vrea. Apăi , la rândul tău, tu ori înţelegi, ori ba. Nu descopăr în tot discursul nici o soluţie de mijloc, dar ţi se reaminteşte că: ”Te-am întrebat şi ai zis da”. Deci, ca să îţi explic cum văd eu problema. Mi-am pus în cap ceva. Mai demult dacă consideram că e de bine o şi făceam. Cu mintea de atunci. Acum, că am văzut cum stă treaba, mă mai gândesc, poate găsesc şi-un altcumva. Că-mi pasă nu doar de mine ci şi de altcineva. Nu găseşti că-i corect? Ei....nu-i chiar aşa. Când vrea ceva, indiferent ce zici, ce faci, cum te porţi, concluzia trasă e aia pe care o VREA. Şi-atunci cu ce rămâi? Cu ideea că poate e mai bine-aşa!? Cu trecerea anilor acest vreau se schimbă mult de ambele părţi. Dorinţele sunt altele, posibilităţile, viaţa te poartă pe unde nici nu gândeşti, însă din proprie experienţă o singură constantă rămâne. Puterea de a te gândi dacă vreau ăsta merită tot efortul (mic sau mare). Şi dacă răspunsul e totuşi afirmativ, ce faci să nu-i afectezi pe alţii în egoismul / prostia ta? Răspunsul data viitoare.
Salut, încă odată. AŞ VREA să îmi continui ideea cu care am incheiat data trecută şi o să te prinzi pe final de ce “aş vrea” ăsta l-am scris cu litere de tipar. Am sa vorbesc simplu, ca să înţeleagă toată lumea care e ideea. În fiecare lucru pe care îl întreprindem, indiferent de fire deobicei pornim de la a vrea ceva. Corect până aici. Avem un cap pe umeri, gândim cu el, punem în balanţă, socotim, dar în primul rând vrem să...ceva. Odată ce vrem, fiecare celulă a corpului (minte, suflet) începe să se mişte într-un aumit ritm, pentru a ne aduce mai aproape de rezultatul acestui vreau. Boon. Ei, odată ce nu mai eşti singur, consider că ceea ce vroiai atât de simplu, devine dint-odată ceva mai complicat, pentru că nu mai eşti doar tu. Aşa că firesc mi se pare ca în orice amănunt care îl implică şi pe celălalt, să te gândeşti mai în profunzime dacă vrei au ba. Exemplu: În ceea ce mă priveşte, încerc ca acest mic cuvânt, cu implicaţii atât de mari uneori să îl folosesc oridecâteori îmi aduce o bucurie, fericire. Ai înţeles? Vreau = bucurie, fericire. Boon. Ei, când suntem mai mulţi de 1, vreau ăsta - tinde să devină vreau doar dacă îţi provoacă şi ţie la fel de multă bucurie ca şi mie. Mi se pare un mic amănunt, dar totuşi de bază în 2. Odată cu asta, bunăoară, vreau cu adevărat ceva, atâta timp cât fac ceva ce te influenţează în bine şi pe tine, sau, în cel mai rău scenariu posibil, nu te influenţează pe tine deloc. Şi aşa, în noua realitate, suntem tot mai ocupaţi, tot mai agitaţi, fiecare cu ale noastre, încât e destul de greu să nu influenţezi pe acel cineva din partea ailaltă. Dar, cu toate sacrificiile de zi cu zi : că stai mai puţin la servici, că rezolvi multe în timp scurt, că ajuţi în stânga sau în dreapta, şi exemplele pot continua, doreşti să faci diferenţa între obligaţie şi dorinţă. Cred că e musai să merg la servici, ok, dar nu e musai să nu îţi răspund la telefon în tot acest timp. E musai să mă odihnesc, dar nu e musai să dorm de fiecare dată când îmi eşti prin preajmă. Ei, din toate cele explicate mai sus, vreau să subliniez că acest vreau poate fi cel care dă măsura egoismului, în concluzie a minţii, gândirii fiecăruia. Căci dacă îţi pasă de ceea ce ai lângă tine, se presupune că egoist nu eşti şi ceva în mintea ta îţi zice “fă aşa, nuu aşa”. De ceva timp încoace însă, observ o altă categorie, sau poate doar îmbătrânesc întâlnind crâmpeie ale noiigeneraţii. De înşelat m-am mai înşelat, dar am crezut că odată cu trecerea anilor m-am mai şi deşteptat. Mărog. În categoria asta, de care-ţi ziceam, întâlneşti genul care observă prostia imediat, dar care crede că acţiunile personale sunt normale, vizavi de celălalt. Adică în ruptul capului n-ar emigra în Laponia pe nimic sigur, mai mult de-un gând că sigur trebuie să fie mai bine. Şi asezonez cu asta, nici eu n-aş pleca într-un loc numa aşa că io vreau să plec de-aici, tu da? Pe de altă parte, oridecâteori are ceva în cap, o face. O duce până la capăt, ori de-i bine, ori ba. Că aşa vrea. Apăi , la rândul tău, tu ori înţelegi, ori ba. Nu descopăr în tot discursul nici o soluţie de mijloc, dar ţi se reaminteşte că: ”Te-am întrebat şi ai zis da”. Deci, ca să îţi explic cum văd eu problema. Mi-am pus în cap ceva. Mai demult dacă consideram că e de bine o şi făceam. Cu mintea de atunci. Acum, că am văzut cum stă treaba, mă mai gândesc, poate găsesc şi-un altcumva. Că-mi pasă nu doar de mine ci şi de altcineva. Nu găseşti că-i corect? Ei....nu-i chiar aşa. Când vrea ceva, indiferent ce zici, ce faci, cum te porţi, concluzia trasă e aia pe care o VREA. Şi-atunci cu ce rămâi? Cu ideea că poate e mai bine-aşa!? Cu trecerea anilor acest vreau se schimbă mult de ambele părţi. Dorinţele sunt altele, posibilităţile, viaţa te poartă pe unde nici nu gândeşti, însă din proprie experienţă o singură constantă rămâne. Puterea de a te gândi dacă vreau ăsta merită tot efortul (mic sau mare). Şi dacă răspunsul e totuşi afirmativ, ce faci să nu-i afectezi pe alţii în egoismul / prostia ta? Răspunsul data viitoare.
articol 7-11 aug
Schimbari in istorie!
7 seri se schimba. Intr-o lume in care totul se schimba a venit momentul ca aceasta schimbare sa ajunga si in paginile celei mai citite reviste de timp liber. Odata cu schimbarile ma intorc cu gandul la ceea ce am trait eu de-a lungul timpului, ce am vazut si in ce contexte am fost prins cu dorinta de a contribui si eu la dezvoltarea mai rapida a noastra a tuturor.
Prin 1994, pe cand visam sa ajung sa lucrez la radio frecventele aratau asa: 67.01 Radio Sibiu 67.85 Radio Cinemar, 68.72 Radio Activ, 91.8 Radio Contact (singurul pe atunci pe banda vest). Banda "vest" insemna ca daca iti aduceai o masina de dincolo sau iti cumparai un aparat de radio mai smecher nu trebuia sa "il tragi in banda" adica sa-l modifici ca sa ii prinzi pe cei care aveau frecventa care incepea cu 6. O mare nebunie era pe atunci cu trasul asta in banda. Asa se dadeau frecventele, asa a fost si la Sibiu. Acum toate frecventele care se acorda, de ceva mult timp incoace nu mai necesita discutiile astea. Asadar o schimbare a fost si aici. Tot de schimbari la radio, insa trecand peste antene si alte cele imi vin in minte cuvintele unui prieten care zicea: "Tu ai prins perioada romantica a radioului. Sa fii fericit"! Si acum, privind in urma ii dau dreptate inca odata. Din 1996, de cand, intr-o seara tarziu la emisiunea Cinemar Service by night am avut onoarea sa zic ora exacta ca si proba de voce - o voce tremuranda care de-abia a vrut sa iese pe gura de atatea emotii - multe s-au schimbat. Imi aduc aminte ca ii priveam pe cei care se prezentau la radio ca pe niste legende. Lumea poate a uitat sau nu stie ca era o treaba sa zici "te saluta de la radio, al tau prieten Mircea Ludosan" sau " Emisiunea Metronom incepe inca odata. Al vostru Marius Fier". Tot atunci i-am intalnit pe Domnul profesor Androne cu muzica sentimentala si am mixat incercarile timide de radio ale lui Razvan Marcu la sinteza stirlor zilnice de la ora 15:30. Era perioada lui Nicu Crisca si a lui Ovidiu Rosu Emil Francisc, Marius Alexa sau Berti Panaiot coborand un etaj mai jos al SC Proiect pe atunci, in studioul TV. Stirile erau prezentate de Codruta Drasovean si atmosfera in care am intrat invatand sa fac radio era animata de un interes etern asupra calitatii si bucuriei lucrului bine facut. Mai tarziu, schimband studioul am descoperit Radio Activ, un pic mai tineresc, cu un alt aer si alte voci de care m-am legat cativa ani: Codrut Vulcan, Crinu Iordache, si multi multi altii oameni de radio buni de care nu mai stiu mai nimic. Cu mare bucurie imi aduc aminte de deck-urile folosite, casetele care de-abia se auzeau, cd-playerele care erau un lux, apoi calculatoarele.... mult mai tarziu si la cei mai iubiti dintre animatorii de la Radio Contact. Atunci stateam pana noaptea tarziu sa facem jingle-uri si promo-uri. Ne dadeam de cateva ori peste cap pana reuseam sa facem cea mai cea reclama pentru clientul X sau Y. Asa era atunci demult, cand inca mai aveai libertaea de a vorbi liber la radio. Am avut onoarea de a invata meserie si de a asculta povesti de viata de la Andy Ghisoiu, Ovidiu Grunca, Magda Diaconescu, Sebastian Muntean, Cristina Comaniciu Paun, Marius Dicoiu si multi multi altii care sper sa nu se supere ca nu i-am amintit aici carora le multumesc ca m-au atins in toata aceasta istorie de radio. Si apropos de radio, cei care am simtit ca ne legam mai mult decat colegial am dat nastere unei agentii. A noastra. Claudiu Rusu, Laura Agirbiceanu va multumesc. Fara voi eXact media n-ar fi fost una din cele mai apreciate din oras. Lucrurile asadar se schimba. Astazi e foarte usor sa-ti faci o agentie de publicitate sau sa produci spoturi publicitare ori jingle-uri de radio. Insa e mai greu ca acestea sa fie si bune. De ce ti-am povestit toate astea o sa ma intrebi. Nu din lauda - departe de mine gandul - ci pentru ca si eu ma schimb si in definitiv tu esti cel caruia vreau sa ii multumesc ca esti alaturi de mine sa ma asculti la radio cum iti povestesc verzi si uscate in tot acest timp. Acum scriu in cea mai citita revista de timp liber care si ea se schimba. Ca sa iti ofere tie mai mult, mai bine, intr-o maniera profesionista. Sunt lucruri care apar si dispar fara sa observi, insa de data asta asisti la povestea care merge mai departe. Impreuna cu tine. So, stick around.
Multumesc si...ne mai auzim, al tau Andy Popianos.
7 seri se schimba. Intr-o lume in care totul se schimba a venit momentul ca aceasta schimbare sa ajunga si in paginile celei mai citite reviste de timp liber. Odata cu schimbarile ma intorc cu gandul la ceea ce am trait eu de-a lungul timpului, ce am vazut si in ce contexte am fost prins cu dorinta de a contribui si eu la dezvoltarea mai rapida a noastra a tuturor.
Prin 1994, pe cand visam sa ajung sa lucrez la radio frecventele aratau asa: 67.01 Radio Sibiu 67.85 Radio Cinemar, 68.72 Radio Activ, 91.8 Radio Contact (singurul pe atunci pe banda vest). Banda "vest" insemna ca daca iti aduceai o masina de dincolo sau iti cumparai un aparat de radio mai smecher nu trebuia sa "il tragi in banda" adica sa-l modifici ca sa ii prinzi pe cei care aveau frecventa care incepea cu 6. O mare nebunie era pe atunci cu trasul asta in banda. Asa se dadeau frecventele, asa a fost si la Sibiu. Acum toate frecventele care se acorda, de ceva mult timp incoace nu mai necesita discutiile astea. Asadar o schimbare a fost si aici. Tot de schimbari la radio, insa trecand peste antene si alte cele imi vin in minte cuvintele unui prieten care zicea: "Tu ai prins perioada romantica a radioului. Sa fii fericit"! Si acum, privind in urma ii dau dreptate inca odata. Din 1996, de cand, intr-o seara tarziu la emisiunea Cinemar Service by night am avut onoarea sa zic ora exacta ca si proba de voce - o voce tremuranda care de-abia a vrut sa iese pe gura de atatea emotii - multe s-au schimbat. Imi aduc aminte ca ii priveam pe cei care se prezentau la radio ca pe niste legende. Lumea poate a uitat sau nu stie ca era o treaba sa zici "te saluta de la radio, al tau prieten Mircea Ludosan" sau " Emisiunea Metronom incepe inca odata. Al vostru Marius Fier". Tot atunci i-am intalnit pe Domnul profesor Androne cu muzica sentimentala si am mixat incercarile timide de radio ale lui Razvan Marcu la sinteza stirlor zilnice de la ora 15:30. Era perioada lui Nicu Crisca si a lui Ovidiu Rosu Emil Francisc, Marius Alexa sau Berti Panaiot coborand un etaj mai jos al SC Proiect pe atunci, in studioul TV. Stirile erau prezentate de Codruta Drasovean si atmosfera in care am intrat invatand sa fac radio era animata de un interes etern asupra calitatii si bucuriei lucrului bine facut. Mai tarziu, schimband studioul am descoperit Radio Activ, un pic mai tineresc, cu un alt aer si alte voci de care m-am legat cativa ani: Codrut Vulcan, Crinu Iordache, si multi multi altii oameni de radio buni de care nu mai stiu mai nimic. Cu mare bucurie imi aduc aminte de deck-urile folosite, casetele care de-abia se auzeau, cd-playerele care erau un lux, apoi calculatoarele.... mult mai tarziu si la cei mai iubiti dintre animatorii de la Radio Contact. Atunci stateam pana noaptea tarziu sa facem jingle-uri si promo-uri. Ne dadeam de cateva ori peste cap pana reuseam sa facem cea mai cea reclama pentru clientul X sau Y. Asa era atunci demult, cand inca mai aveai libertaea de a vorbi liber la radio. Am avut onoarea de a invata meserie si de a asculta povesti de viata de la Andy Ghisoiu, Ovidiu Grunca, Magda Diaconescu, Sebastian Muntean, Cristina Comaniciu Paun, Marius Dicoiu si multi multi altii care sper sa nu se supere ca nu i-am amintit aici carora le multumesc ca m-au atins in toata aceasta istorie de radio. Si apropos de radio, cei care am simtit ca ne legam mai mult decat colegial am dat nastere unei agentii. A noastra. Claudiu Rusu, Laura Agirbiceanu va multumesc. Fara voi eXact media n-ar fi fost una din cele mai apreciate din oras. Lucrurile asadar se schimba. Astazi e foarte usor sa-ti faci o agentie de publicitate sau sa produci spoturi publicitare ori jingle-uri de radio. Insa e mai greu ca acestea sa fie si bune. De ce ti-am povestit toate astea o sa ma intrebi. Nu din lauda - departe de mine gandul - ci pentru ca si eu ma schimb si in definitiv tu esti cel caruia vreau sa ii multumesc ca esti alaturi de mine sa ma asculti la radio cum iti povestesc verzi si uscate in tot acest timp. Acum scriu in cea mai citita revista de timp liber care si ea se schimba. Ca sa iti ofere tie mai mult, mai bine, intr-o maniera profesionista. Sunt lucruri care apar si dispar fara sa observi, insa de data asta asisti la povestea care merge mai departe. Impreuna cu tine. So, stick around.
Multumesc si...ne mai auzim, al tau Andy Popianos.
articol 7-iul b
Eram cu gandul la vacanta si ma gandeam sa-ti cer si tie parerea. Fii atent. Dupa cum am tot auzit, ba chiar si citit, de cand nu mai suntem mici si fara de griji, plini de timp liber acumulam tot felul de informatii care ne ajuta sa ne maturizam. Dar pe de alta parte, in timp ce crestem ne mai si pierdem timpul. Asa ajungem ca de pe la vreo 12-14 ani, crescand pana pe la 23-24 ne transformam viata, dar si stilul de a vedea lucrurile. Unu la mana pentru ca atunci cand esti tanar ai mult timp la dispozitie sa...orice dar nu prea ai ce sa...(ca nu te prea ajuta). In schimb, odata ce cresti invetii sa... dar nu mai ai timp. Poate cateva zile pe an iti mai permiti sa-ti faci poftele intr-un concediu, pentru ca observ odata cu imbatranirea, timpul se cam scurteaza. Timpul pe care ti-l acorzi tie. Mai observ ca lumea gandind la modul general si simplist te si acuza pe treaba asa :"Ahaaa uite ce egoist ai putut sa fii sa te gandesti numai la tine". Pai nu vad de ce ai fi catalogat drept egoit odata ce cam tot timpul il petreci la un servici lucrand pentru altii, in restul timpului iti mai ajuti prietenii care in definitoriu sunt tot altii, se face seara, dai o raita pe la cei apropiati daca sunt, dar si ei sunt tot altii, ma intreb cand mai ai timpul ala de tine. O baie lunga? 2saptamani pe an daca seful e de treaba si ti le aproba toate odata? Come'on ca sa zic ca americanu' N-am nimic cu lumea care asa procedeaza, pentru ca observ ca e majoritatea, cum stau sa observ ca nu imi e greu ca sunt si din aceia care se inchipuie intr-un etern concediu. La mare la soare, la munte la distractie. Nici pe astia putini nu-i pricep, incerc sa le fac un portet robot si mai degraba ii vad lenevind o viata intreaga. La fel nu sunt de acord. Dar de ce fac toate observatiile astea ai sa ma intrebi. AM prea mult timp liber? Ma plictisesc? Nicidecum, ideea de la care am pornit era ca lumea in general face cam ce face toata lumea, chiar daca-i frumos sa zici ca de fapt fiecare suntem diferiti. Da' de unde?! Suntem toti la fel ca toti daca ne comportam la fel, daca ne facem cumparaturile tot de acolo, continand cam aceleasi produse, aceleasi vacante de 2 saptamani, acelasi servici pentru unii sau altii etc. Ai prins ideea, fa ce crezi da nu ca aia! Asta ca sa rimeze. In aia se includ categorii de oameni care vrand-nevrand fac majoritatea lucrurilor sa para ca sunt fix la fel. De cand se trezesc si pana adorm iarasi la loc. Si tot ei se intreaba oare de ce e viata asa de plicticoasa. Pentru ca ei si-o fac asa. Da' lor nu le spune, ca poate le place asa. Nu?
articol 7 iul-a
Era o poanta pe care-am auzit-o la radio zisa de un animator mai nou el asa, care credea ca el a pus coada la pruna in care zicea"Nu stiu cum te simti tu, dar eu zic sa ascultam niste muzica , un playlist special interpretat de...". Dupa care a intrat jingle-ul si piesa. Mai sa fie, eu n-am inteles ce-a vrut sa zica. Se-auzea ca este foarte necopt asa. "Da' ce?" imi zice pasagera din dreapta "Are voce frumoasa, mie mi-a placut". Imediat mi-am adus aminte de anul '96 si de incercarile mele timorate de a deschide gura la un microfon intr-o incapere mica la etajul 7 in capat de Somesului. Fara a avea pretentia ca sunt cine stie ce guru, atoatestiutor de atata amar de vreme se vede treaba ca am facut ceva bine daca tot la radio iti vorbesc si astazi. Tineam minte ca parca nu eram chiar penibil, dar poate ma insel c-asa departe mi se par anii aia de care ma leaga numai amintiri frumoase. Era vremea Cinemar-ului si a muzicilor bune, am invatat de la cei mai vechi de acolo cum se pune furculita ca sa nu bazaie microfonul in emisie. La fel de intro, partea aia din melodie inainte sa inceapa artistul sa cante si cum sa faci sa alegi jingle-urile in asa fel incat sa nu ai pauze (blank) in emisie. Intre timp multe s-au schimbat, vad ca vedetele sunt altele, daca nu te plangi de cat muncesti nici o sansa ca sa fii apreciat, observ ca din toate atuurile pe care cumva de bun simt credeai ca e necesar sa le ai s-a ales praful Si in radioul de astazi cam ca peste tot, daca ai cu ce viata iti va fi frumoasa. Acum sunt alte tehnologii mai evoluate, toata lumea poate sa faca de toate. Ca are cu ce. Pacat ca suflet si rabdare nu mai are nimeni. Indiferent de industrie rabdare si pofta de viata nu mai prea are nimeni. Sa nu vorbim de responsabilitati. Ai observat ca in firme, cu cat cresc ele si sunt tot mai mari se sta din ce in ce mai mult la servici? Vorbesc cat de poate de serios. Se STA mult si fara rost. Pe nimeni nu mai intereseaza de ce se sta, ca poate daca oamenii aia n-au treaba s-ar bucura ca programul lor sa fie flexibil, ar fi poate mai odihniti si asa mai departe. Nuuu, pe nimeni nu ii mai doare. SI ma mir ca altfel e plin de directori de marketing, de personal, de....Bun si ei ce fac? Se gandeste cineva la bunul mers, sau stiu ca din miile de angajati vreo 10 asa fac mai mult decat majoritatea? Au stat ei oare sa observe, sa vada, sa aprecieze? Nu prea cred. Ca daca stateau un pic, de exemplu insemna ca pe ei ii intereseaza ca treaba lor macar sa fie facuta cum trbuie. ori nici asta nu se intampla. Aici am ajuns cu povestirea, aici am ajuns cu realitatile vietii la servici la 20 de ani de la revolutie. Foarte fain. Imi e drag de cei care cerd ca ei pot schimba ceva, cumva, candva. Asa de capul lor. Le urez bafta, insa inainte de a se apuca le dau si-un pont. Sa faca cateva comparatii. Sa zicem serviciul X cu serviciul Y si cu Z. Cred ca in toate cazurile, la fel, nimeni nu e interesat de bunul mers si asadar nu exista colaborare deci se sta mult. Da' ce to zic aici ca la noi inca mai e la moda zicala cu "Ziua trece, leafa merge". Ah, scuzati deranjul.
artisol 7-21 mar
Sunt nebun şi recunosc!
Sunt nebun. Şi dacã la treaba asta te-a încercat un zâmbet în colţul gurii, lasã-mã sã îţi declar cã este o afirmaţie cât se poate de serioasã.
Cum altfel pot sã mã pun în oglindã cu tot ce mã înconjoarã şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mã aflu decât de curând, poate din cauza prea multor "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice cã nu-s chiar copt la minte ci mai degrabã m-aş duce în partea opusã, a nemulţumirii, cu ură cu tot, în partea – dacă vrei a încruntãrii sprâncenelor. Cãci dacã e sã am dreptate...şi vreau să cred cu toatã convingerea cã am, înseamnã cã problema este la mine, restul trãind într-o normalitate a cãrei coordonate nu mã ating. Normal - vãd - e sã zici de toate chiar dacã nu te pricepi la nimic, la fel de normal vãd cã e sã nu te intereseze mai nimic, adicã eventual lucrurile care se află cel mult în apropierea ta. Observ cã e normal sã scuipi pe stradã, sã înjuri, sã te baţi, cum la fel de normal este sã fii pasiv, sã rãneşti, sã acuzi şi la final sã nu îţi mai pese. E normal -observ- ca într-o cãsnicie sã existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este sã "îţi calculezi mişcãrile în funcţie de rãspunsul şi reacţiile celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnã. Evident cã e normal continuînd ideea sã ţi se parã şi chiar s-acuzi în consecinţã pe cineva doar pentru cã ţie ţi s-a pãrut că...ceva. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal observ că e sã mã chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însã prefer sã mã opresc aici, pânã nu se trezeşte vre-un deştept sã-mi facã teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Rãspunsul meucătre potenţialul de mai sus: Mai du-te dracului....Lasă că-s eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru cã dacã asta înseamnã sã te implici (într-un proiect 100%, sã te îndrãgosteşti pânã peste urechi, sã te doarã şi sã te mãnânce zi de zi, sã zbieri în ploaie-n miez de noapte, sã râzi cu poftã, sã aştepţi cã poate-poate, sã te închizi în tine, sã renaşti, sã arãţi ce vrei sã spui, sã te întereseze, sã simţi cã undeva conteazã, sã zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel.Poate greu de înţeles pentru majoritatea. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plinã de tipare. Şi pentru asta am cui sã mulţumesc cã prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin sã cresc şi sã devin aşa. Nebun, într-o lume plinã de normali mereu ocupaţi în normalitatea lor. Felicitãrile mele tuturor celor care se încadreazã în profilul explicat la început şi spor în viaţã în general...
Cât despre mine, până când inevitabilul se va întâmpla (foarte plastic pus de domnul doctor ca şi rezultat al ultimelor analize... obligatorii) voi continua să fac, să mă implic, să cred în intuiţia mea şi nebun fiind să cred că undeva toate lucrurile astea poate la un moment dat vor conta. Şi dacă cineva îndrazneşte să crâcnească, sau chiar să mă oprească, cu mine va avea de-a face.
Că lumea mea-i frumoasă. Pentru că-s io nebun...evident.
Sunt nebun. Şi dacã la treaba asta te-a încercat un zâmbet în colţul gurii, lasã-mã sã îţi declar cã este o afirmaţie cât se poate de serioasã.
Cum altfel pot sã mã pun în oglindã cu tot ce mã înconjoarã şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mã aflu decât de curând, poate din cauza prea multor "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice cã nu-s chiar copt la minte ci mai degrabã m-aş duce în partea opusã, a nemulţumirii, cu ură cu tot, în partea – dacă vrei a încruntãrii sprâncenelor. Cãci dacã e sã am dreptate...şi vreau să cred cu toatã convingerea cã am, înseamnã cã problema este la mine, restul trãind într-o normalitate a cãrei coordonate nu mã ating. Normal - vãd - e sã zici de toate chiar dacã nu te pricepi la nimic, la fel de normal vãd cã e sã nu te intereseze mai nimic, adicã eventual lucrurile care se află cel mult în apropierea ta. Observ cã e normal sã scuipi pe stradã, sã înjuri, sã te baţi, cum la fel de normal este sã fii pasiv, sã rãneşti, sã acuzi şi la final sã nu îţi mai pese. E normal -observ- ca într-o cãsnicie sã existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este sã "îţi calculezi mişcãrile în funcţie de rãspunsul şi reacţiile celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnã. Evident cã e normal continuînd ideea sã ţi se parã şi chiar s-acuzi în consecinţã pe cineva doar pentru cã ţie ţi s-a pãrut că...ceva. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal observ că e sã mã chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însã prefer sã mã opresc aici, pânã nu se trezeşte vre-un deştept sã-mi facã teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Rãspunsul meucătre potenţialul de mai sus: Mai du-te dracului....Lasă că-s eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru cã dacã asta înseamnã sã te implici (într-un proiect 100%, sã te îndrãgosteşti pânã peste urechi, sã te doarã şi sã te mãnânce zi de zi, sã zbieri în ploaie-n miez de noapte, sã râzi cu poftã, sã aştepţi cã poate-poate, sã te închizi în tine, sã renaşti, sã arãţi ce vrei sã spui, sã te întereseze, sã simţi cã undeva conteazã, sã zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel.Poate greu de înţeles pentru majoritatea. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plinã de tipare. Şi pentru asta am cui sã mulţumesc cã prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin sã cresc şi sã devin aşa. Nebun, într-o lume plinã de normali mereu ocupaţi în normalitatea lor. Felicitãrile mele tuturor celor care se încadreazã în profilul explicat la început şi spor în viaţã în general...
Cât despre mine, până când inevitabilul se va întâmpla (foarte plastic pus de domnul doctor ca şi rezultat al ultimelor analize... obligatorii) voi continua să fac, să mă implic, să cred în intuiţia mea şi nebun fiind să cred că undeva toate lucrurile astea poate la un moment dat vor conta. Şi dacă cineva îndrazneşte să crâcnească, sau chiar să mă oprească, cu mine va avea de-a face.
Că lumea mea-i frumoasă. Pentru că-s io nebun...evident.
articol 7-17 mar
Recunosc...
Sunt nebun. Şi dacă te-a încercat un zâmbet, lasă-mă să îţi declar că este o afirmaţie cât se poate de serioasă. Cum altfel pot să mă pun în oglindă cu to ce mă înconjoară şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mă aflu decât de curând, de prea multe "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice că nu-s copt la minte ci mai degrabă m-aş duce în partea opusă, a nemulţumirii, a urâtului, a încruntării sprâncenelor. Căci dacă e să am dreptate...şi cred cu toată convingerea că am înseamnă că problema este la mine, restul trăind într-o normalitate a cărei coordonate nu mă ating. Normal văd e să zici de toate chiar dacă nu te pricepi la nimic, la fel de normal văd că e să nu te intereseze mai nimic, adică lucrurile efectiv din jurul tău. Observ că e normal să scuipi pe stradă, să înjuri, să te baţi, cum la fel de normal este să fii pasiv, să răneşti, să acuzi şi la final să nu îţi pese. E normal -observ- ca într-o căsnicie să existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este să "îţi calculezi mişcările în funcţie de răspunsul celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnă. Evident că e normal să ţi se pară şi chiar s-acuzi în consecinţă pe cineva doar pentru că ţie ţi s-a părut. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal e să mă chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însă prefer să mă opresc aici, până nu se trezeşte vre-un deştept să-mi facă teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Răspunsul meu: mai du-te dracului....Eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru că dacă asta înseamnă să te implici (într-un proiect 100%, să te îndrăgosteşti până peste urechi, să te doară şi să te mănânce zi de zi, să zbieri în ploaie-n miez de noapte, să râzi cu poftă, să aştepţi că poate-poate, să te închizi în tine, să renaşti, să arăţi ce vrei să spui, să te întereseze, să simţi că undeva contează, să zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plină de tipare. Şi pentru asta am cui să mulţumesc că prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin să cresc ţi să devin aşa. Nebun, într-o lume plină de normali. felicitările mele tuturor celor care se încadrează în profilul explicat la început şi spor în viaţă în general...
Sunt nebun. Şi dacă te-a încercat un zâmbet, lasă-mă să îţi declar că este o afirmaţie cât se poate de serioasă. Cum altfel pot să mă pun în oglindă cu to ce mă înconjoară şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mă aflu decât de curând, de prea multe "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice că nu-s copt la minte ci mai degrabă m-aş duce în partea opusă, a nemulţumirii, a urâtului, a încruntării sprâncenelor. Căci dacă e să am dreptate...şi cred cu toată convingerea că am înseamnă că problema este la mine, restul trăind într-o normalitate a cărei coordonate nu mă ating. Normal văd e să zici de toate chiar dacă nu te pricepi la nimic, la fel de normal văd că e să nu te intereseze mai nimic, adică lucrurile efectiv din jurul tău. Observ că e normal să scuipi pe stradă, să înjuri, să te baţi, cum la fel de normal este să fii pasiv, să răneşti, să acuzi şi la final să nu îţi pese. E normal -observ- ca într-o căsnicie să existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este să "îţi calculezi mişcările în funcţie de răspunsul celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnă. Evident că e normal să ţi se pară şi chiar s-acuzi în consecinţă pe cineva doar pentru că ţie ţi s-a părut. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal e să mă chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însă prefer să mă opresc aici, până nu se trezeşte vre-un deştept să-mi facă teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Răspunsul meu: mai du-te dracului....Eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru că dacă asta înseamnă să te implici (într-un proiect 100%, să te îndrăgosteşti până peste urechi, să te doară şi să te mănânce zi de zi, să zbieri în ploaie-n miez de noapte, să râzi cu poftă, să aştepţi că poate-poate, să te închizi în tine, să renaşti, să arăţi ce vrei să spui, să te întereseze, să simţi că undeva contează, să zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plină de tipare. Şi pentru asta am cui să mulţumesc că prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin să cresc ţi să devin aşa. Nebun, într-o lume plină de normali. felicitările mele tuturor celor care se încadrează în profilul explicat la început şi spor în viaţă în general...
articol 7-10 mar
Emoţii de primăvară
Am îmbătrânit tot bătând şaua ca să priceapă iapa. Ad literam, am îmbătrânit cu un an în plus în care nu ştiu dacă iapa mai devreme amintită a înţeles dece băiatul (în acest caz eu) tot bate la şaua aia. Nu-i important, povestea merge mai departe. Căci - nu-i aşa!? poveştea bună face lectura mai plăcută. Aşadar, în ceas târziu de noapte, undeva în Piaţa Mică, liniştea oraşului şi pe după obloanele deschise o lumânare ardea. Bunica - din balansoar - copiilor din cartea groasă le citea. Literele zburau, întâmplări se petreceau, copii ochi mari faceau, iar până la finalul poveştii, pe rând...fiecare adormeau. Frumos spus, păcat că nu-i adevărat. Varianta cotidiană din zilele noastre ar fi aşa : La aproape miez de noapte, în zgomotul oraşului, sub fereastra veche un câine trecea. Bunica de la geam se isteriza că de muzica ăstora de jos copilu' nu dormea. Bunica zbiera...muzica o acoperea, copilu' la un moment dat de frica plângea, iooooi ce mare vacarm (cu iz balcanic) era. Versiunea romanticului : Pe la 12 noaptea, în Piaţa Mică se făcea, că vîntul uşor pe la tâmple-mi adia. Ridic privirea şi în faţa mea, o fereastră se deschide...şi-n ea...cea mai frumoasă făptură din lume...chiar ea. (A se observa că romanticul nu are viziuni de viitor, astfel copiii sunt scoşi din ecuaţie, la fel ca şi bunica, opţiunea lui de viitor oprindu-se la "ce fac poimâine".Tot aici merită menţionat că el însuşi este în mijlocul poveştii, atenţia concentrându-se iată asupra lucrurilor importante-adica el). Varianta manelistică : Pe la miezuri de noapte, sub o fereastră stătea,povestitorul ăsta care multe ştia. La etaj, după fereastră se-ntâmpla, că baba la preteni zicea, că duşmanii ei mulţi mai era, dar că pân' la urmă pe toţi ea făcea. Pam-pam. Varianta feminină : Nu! Cea masculină : Oricând! Şi mă opresc aici cu gândul că ai înţeles ideea. Ca să fiu drăguţ însă permite-mi să îţi ofer si povestea reală a ferestrei din imagine : Undeva în noapte, cu două aparate, la pas ieşiţi, poate mult prea odihniţi, în Piaţa Mică au ajuns. Şi s-au învârtit şi s-au tot codit, până la urmă fereastra s-o găsească şi pe ea să zăbovească, s-o surprindă-n fotografie, să arate la lume să vază şi ea ca să ştie că oraşu ii frumos, noaptea, pe la 12-n jos.
Aşadar ca să simplificăm şi de-o concluzie să ne apropiem, dacă nu reuşeşti să legi o poveste de o întâmplare, e păcat de timpul pierdut. Întâmplările fie la trecut, prezent sau imaginate din viitor au nevoie să fie amintite frumos, sau măcar să le îmbraci în cuvinte care chiar dacă nu fac sens, dau un pic de culoare, creeaza o emoţie...impresionează. Şi totul a plecat de la o poză. Mulţumesc Claudiu.
Am îmbătrânit tot bătând şaua ca să priceapă iapa. Ad literam, am îmbătrânit cu un an în plus în care nu ştiu dacă iapa mai devreme amintită a înţeles dece băiatul (în acest caz eu) tot bate la şaua aia. Nu-i important, povestea merge mai departe. Căci - nu-i aşa!? poveştea bună face lectura mai plăcută. Aşadar, în ceas târziu de noapte, undeva în Piaţa Mică, liniştea oraşului şi pe după obloanele deschise o lumânare ardea. Bunica - din balansoar - copiilor din cartea groasă le citea. Literele zburau, întâmplări se petreceau, copii ochi mari faceau, iar până la finalul poveştii, pe rând...fiecare adormeau. Frumos spus, păcat că nu-i adevărat. Varianta cotidiană din zilele noastre ar fi aşa : La aproape miez de noapte, în zgomotul oraşului, sub fereastra veche un câine trecea. Bunica de la geam se isteriza că de muzica ăstora de jos copilu' nu dormea. Bunica zbiera...muzica o acoperea, copilu' la un moment dat de frica plângea, iooooi ce mare vacarm (cu iz balcanic) era. Versiunea romanticului : Pe la 12 noaptea, în Piaţa Mică se făcea, că vîntul uşor pe la tâmple-mi adia. Ridic privirea şi în faţa mea, o fereastră se deschide...şi-n ea...cea mai frumoasă făptură din lume...chiar ea. (A se observa că romanticul nu are viziuni de viitor, astfel copiii sunt scoşi din ecuaţie, la fel ca şi bunica, opţiunea lui de viitor oprindu-se la "ce fac poimâine".Tot aici merită menţionat că el însuşi este în mijlocul poveştii, atenţia concentrându-se iată asupra lucrurilor importante-adica el). Varianta manelistică : Pe la miezuri de noapte, sub o fereastră stătea,povestitorul ăsta care multe ştia. La etaj, după fereastră se-ntâmpla, că baba la preteni zicea, că duşmanii ei mulţi mai era, dar că pân' la urmă pe toţi ea făcea. Pam-pam. Varianta feminină : Nu! Cea masculină : Oricând! Şi mă opresc aici cu gândul că ai înţeles ideea. Ca să fiu drăguţ însă permite-mi să îţi ofer si povestea reală a ferestrei din imagine : Undeva în noapte, cu două aparate, la pas ieşiţi, poate mult prea odihniţi, în Piaţa Mică au ajuns. Şi s-au învârtit şi s-au tot codit, până la urmă fereastra s-o găsească şi pe ea să zăbovească, s-o surprindă-n fotografie, să arate la lume să vază şi ea ca să ştie că oraşu ii frumos, noaptea, pe la 12-n jos.
Aşadar ca să simplificăm şi de-o concluzie să ne apropiem, dacă nu reuşeşti să legi o poveste de o întâmplare, e păcat de timpul pierdut. Întâmplările fie la trecut, prezent sau imaginate din viitor au nevoie să fie amintite frumos, sau măcar să le îmbraci în cuvinte care chiar dacă nu fac sens, dau un pic de culoare, creeaza o emoţie...impresionează. Şi totul a plecat de la o poză. Mulţumesc Claudiu.
articol 7-12 ian-primul
N-aveam somn într-o seară şi-am luat-o la picior. Mi-am agăţat aparatul de fotografiat de umăr şi am pornit prin oraş. Paşii m-au purtat aiurea, Piaţa Mare, jos în gară, fără o direcţie precisa, în capul meu se învârteau gânduri care mai de care. La un moment dat m-am oprit. Eram într-o intersecţie. Ceva îmi spunea că parcă am mai fost pe-aici. Aveam un sentiment de deja-vu. Dar nu localizam exact unde mă aflu. La un moment dat se-aude o voce calmă...
"Domnu'...v-aţi rătăcit? Vă pot ajuta eu?
Până la urma urmei, catalogat sunt un semn de circulaţie, deci am capacitatea să vă îndrum.Cel puţin ca şi specificaţie tehnică."
Mă apropiu mirat de el;
"Sunt aici deci exist.Stau.Arăt.Îndrum...dar in principal stau.N-am prea multa treabă de făcut, nu e ca şi cum aş avea o viaţă stressantă sau program de muncă prelungit, dar cu toate astea ai putea spune că muncesc non stop.Nimic mai neadevărat.Eu...stau.E treaba şi de datoria altora să mă respecte.Sunt doar un indicator al cunoştinţelor lor, sau dacă vrei, un simplu factor de decizie al acţiunilor lor.Nu e treaba mea să intervin.Fiecare-şi găseşte limta.Eu...doar stau.Uneori observ, dar despre asta îţi voi spune mai târziu.Dacă tot m-ai intrebat, lasă-mă să îţi spun cum mă simt.Păi m-am născut invăţat.Eu ştiu să coordonez dom'le.Lumea ştie că nu-i bine să te pui cu mine. Am băieţii mei, dacă nu mă respecţi ai dat de belea.Imediat apar şi te iau la rost.Băieţii-s de treabă însă.Poate mai găseşti de-ăia mai vechi, care ştiu cum merg treburile şi cu ei reuşeşti să te şi înţelegi dom'le, că oameni suntem, da' cu ăştia noi nu ştiu ce să mă fac, că văd că mă copiază într-un hal...Ieri spre exemplu, au venit într-o maşină galbenă cică să "fileze".I-am auzit cum vorbeau că aveau geamul deschis. Şi io care credeam că io am o viaţă grea. Apropo de viaţă grea, dacă îi vezi matale data viitoare să le spui că sarcina mea era să am grijă de intersecţia asta. Au venit dânşii ca nişte mari cunoscători şi imediat au amendat liniştea.Dom'le de ani de zile n-am mai avut probleme aicea. Lumea s-a obijnuit să stea cuminte şi să îşi găseasca fiecare viteza potrivită. Şi lumea avea încredere în mine dom'le. Zi şi noapte îi vedeam trecând fericiţi, cântând, unii dintre ei îs mai romantici şi îşi pupă însoţitoarele. Da' de când au fost ăştia dom'le s-a schimbat starea. Lumea-i încruntată sau speriată, îi drept că acuma se opresc toţi, da' mie îmi plăcea mai mult înainte.Era parcă mai multă agitaţie. Acuma parcă-s toţi cuminţi. Ş-apăi să nu vă spun ce cozi se fac. Că deh, toată lumea se opreşte de parcă ce ştii ce treabă importantă ar fi şi asta. Io nu mă plâng dom'le, da' numa' zic. Lumea tre' să înveţe cu de la ea putere să mă respecte, nu aşa forţat - că n-am făcut nimic. Adică, înainte mai veneau, se mai uitau la mine, acuma toată lumea ştie ce are de făcut, de parcă-i programată. Îi drept că nici io nu mai îs roşu aprins, da' nici şters. Dom'le să v-o spun p-aia deaptă, cel mai mult îmi place noaptea. Chiar dacă-i frig de-ţi îngheaţă piuliţa, noaptea-i fain. Acuma de sărbători o vint' la mine-o luminiţă. Cică, mi-o zis ea, o adus-o dom' primar. Apoi luminiţa asta era tânără rău dom'le da' de treabă. Cum se-aprindea la vorbă...toată noaptea povesteam. Într-o noapte s-o oprit o maşină dom'le chiar sub noi. La început am crezut că numa aşa, în semn de respect pentru mine, da' până să mă unflu-n pene să vezi întâmplare că acolo o rămas. Oprit. Apoi mie nu-mi place dom'le să mă bag în sufletul omului, da' prea stătea maşina asta aşa...liniştită. Şi i-am zis luminiţei "fă, dă mai tare-oţâră să văd şi io ce s-ăntâmplă". Şi-am rămas surprins dom'le. Era un tiner cu-o domniţă. Io credeam că-n ziua de azi, când toată lumea-i grăbită şi plină de ea nu mai există de-astea da' vă spui c-am văzut io. S-o dat jos din maşină, o scos un buchet de flori şi-o cerut-o dom'le. Acolo. În faţa mea. Luminiţa a pocnit de uimire - ce ţi-e şi cu fetele astea....dom'le nu mi-o venit să cred. Am zis ui mă că unele lucruri nu se schimbă. M-am gândit la colega mea de vizavi. Da' ce ştie ea...Aia cedează repede dom'le. N-a fost să fie. Ea cedează la toată lumea. Mărog...astea-s alte poveşti, nu vreau să vă plictisesc.Cică o să mai vină un coleg în curând, cu normele astea europene. Da' ăia îs enervanţi rău. Nehotărâţi. Ba roşu, ba galben, ba verde. Nehotărâţi dom'le. Da' măcar mai am şi io companie că de când o plecat şi luminiţa asta îi tare linişte.Şi nici cu ăştia albaştri nu mă prea înţeleg. Ei îs mai cu pietonii şi nici nu-s prea vorbăreţi. Aşa mă bucur că aţi venit să discutaţi cu mine, cu toate că nu vă prea înţeleg. Lumea nu ne bagă în seamă, trece-aşa ca şi când n-am exista. Aşa-i lumea dom'le. Despre asta vă poate spune mai multe prietenu' lampă de pe afişu' publicitar de mai jos. El vede cu alţi ochi schimbările. La el îs mai dese. Întrebaţi-l numa' şi vă zice el. Acuma vă rog să mă scuzaţi, da' vine un client şi trebuie să mă arăt. Mulţumesc că aţi trecut pe la noi. Şi mai veniţi domnu'."
"Domnu'...v-aţi rătăcit? Vă pot ajuta eu?
Până la urma urmei, catalogat sunt un semn de circulaţie, deci am capacitatea să vă îndrum.Cel puţin ca şi specificaţie tehnică."
Mă apropiu mirat de el;
"Sunt aici deci exist.Stau.Arăt.Îndrum...dar in principal stau.N-am prea multa treabă de făcut, nu e ca şi cum aş avea o viaţă stressantă sau program de muncă prelungit, dar cu toate astea ai putea spune că muncesc non stop.Nimic mai neadevărat.Eu...stau.E treaba şi de datoria altora să mă respecte.Sunt doar un indicator al cunoştinţelor lor, sau dacă vrei, un simplu factor de decizie al acţiunilor lor.Nu e treaba mea să intervin.Fiecare-şi găseşte limta.Eu...doar stau.Uneori observ, dar despre asta îţi voi spune mai târziu.Dacă tot m-ai intrebat, lasă-mă să îţi spun cum mă simt.Păi m-am născut invăţat.Eu ştiu să coordonez dom'le.Lumea ştie că nu-i bine să te pui cu mine. Am băieţii mei, dacă nu mă respecţi ai dat de belea.Imediat apar şi te iau la rost.Băieţii-s de treabă însă.Poate mai găseşti de-ăia mai vechi, care ştiu cum merg treburile şi cu ei reuşeşti să te şi înţelegi dom'le, că oameni suntem, da' cu ăştia noi nu ştiu ce să mă fac, că văd că mă copiază într-un hal...Ieri spre exemplu, au venit într-o maşină galbenă cică să "fileze".I-am auzit cum vorbeau că aveau geamul deschis. Şi io care credeam că io am o viaţă grea. Apropo de viaţă grea, dacă îi vezi matale data viitoare să le spui că sarcina mea era să am grijă de intersecţia asta. Au venit dânşii ca nişte mari cunoscători şi imediat au amendat liniştea.Dom'le de ani de zile n-am mai avut probleme aicea. Lumea s-a obijnuit să stea cuminte şi să îşi găseasca fiecare viteza potrivită. Şi lumea avea încredere în mine dom'le. Zi şi noapte îi vedeam trecând fericiţi, cântând, unii dintre ei îs mai romantici şi îşi pupă însoţitoarele. Da' de când au fost ăştia dom'le s-a schimbat starea. Lumea-i încruntată sau speriată, îi drept că acuma se opresc toţi, da' mie îmi plăcea mai mult înainte.Era parcă mai multă agitaţie. Acuma parcă-s toţi cuminţi. Ş-apăi să nu vă spun ce cozi se fac. Că deh, toată lumea se opreşte de parcă ce ştii ce treabă importantă ar fi şi asta. Io nu mă plâng dom'le, da' numa' zic. Lumea tre' să înveţe cu de la ea putere să mă respecte, nu aşa forţat - că n-am făcut nimic. Adică, înainte mai veneau, se mai uitau la mine, acuma toată lumea ştie ce are de făcut, de parcă-i programată. Îi drept că nici io nu mai îs roşu aprins, da' nici şters. Dom'le să v-o spun p-aia deaptă, cel mai mult îmi place noaptea. Chiar dacă-i frig de-ţi îngheaţă piuliţa, noaptea-i fain. Acuma de sărbători o vint' la mine-o luminiţă. Cică, mi-o zis ea, o adus-o dom' primar. Apoi luminiţa asta era tânără rău dom'le da' de treabă. Cum se-aprindea la vorbă...toată noaptea povesteam. Într-o noapte s-o oprit o maşină dom'le chiar sub noi. La început am crezut că numa aşa, în semn de respect pentru mine, da' până să mă unflu-n pene să vezi întâmplare că acolo o rămas. Oprit. Apoi mie nu-mi place dom'le să mă bag în sufletul omului, da' prea stătea maşina asta aşa...liniştită. Şi i-am zis luminiţei "fă, dă mai tare-oţâră să văd şi io ce s-ăntâmplă". Şi-am rămas surprins dom'le. Era un tiner cu-o domniţă. Io credeam că-n ziua de azi, când toată lumea-i grăbită şi plină de ea nu mai există de-astea da' vă spui c-am văzut io. S-o dat jos din maşină, o scos un buchet de flori şi-o cerut-o dom'le. Acolo. În faţa mea. Luminiţa a pocnit de uimire - ce ţi-e şi cu fetele astea....dom'le nu mi-o venit să cred. Am zis ui mă că unele lucruri nu se schimbă. M-am gândit la colega mea de vizavi. Da' ce ştie ea...Aia cedează repede dom'le. N-a fost să fie. Ea cedează la toată lumea. Mărog...astea-s alte poveşti, nu vreau să vă plictisesc.Cică o să mai vină un coleg în curând, cu normele astea europene. Da' ăia îs enervanţi rău. Nehotărâţi. Ba roşu, ba galben, ba verde. Nehotărâţi dom'le. Da' măcar mai am şi io companie că de când o plecat şi luminiţa asta îi tare linişte.Şi nici cu ăştia albaştri nu mă prea înţeleg. Ei îs mai cu pietonii şi nici nu-s prea vorbăreţi. Aşa mă bucur că aţi venit să discutaţi cu mine, cu toate că nu vă prea înţeleg. Lumea nu ne bagă în seamă, trece-aşa ca şi când n-am exista. Aşa-i lumea dom'le. Despre asta vă poate spune mai multe prietenu' lampă de pe afişu' publicitar de mai jos. El vede cu alţi ochi schimbările. La el îs mai dese. Întrebaţi-l numa' şi vă zice el. Acuma vă rog să mă scuzaţi, da' vine un client şi trebuie să mă arăt. Mulţumesc că aţi trecut pe la noi. Şi mai veniţi domnu'."
7seri-25 feb
Titlu - În aşteptare...
Ai observat că viaţa, se poate rezuma la un şir întreg de aşteptări? Să mă explic: când eşti tînăr aştepţi să îţi termini temele ca să ieşi afară să te joci cu prietenii (sau, cel puţin aşa era pe vremea mea când nu te năşteai cu mobilu'n mână şi cu calculatorul de picior), crescând aşteptai ziua de vineri când era programat să mergeţi la chefu' ăla de la Pălti', mai târziu ai aşteptat ca ea să se intoarcă (bietul de tine - neştiind de fapt că ţi-a spus doar aşa...ca să te simţi mai bine), acum aştepţi la semafor...la coadă la impozite...mai des în supermarket, din când în când autobuzul...sau poate ora 7 să înceapă emisiunea preferată.
Sunt şi studii făcute în acest sens - da' ce crezi?! Cineva s-a preocupat şi de acest aspect. Sunt cu siguranţă nişte cercetători ditr-o ţară mai vestică fără prea multe probleme pe cap de locuitor. Concluzia este aceeaţi. În viaţă, petreci incedibil de mult timp aşteptând. Restul timpului îl dormi, ca să ai energie a doua zi să aştepţi din nou şi timpul rămas îl petreci la servici, lucrând pentru altcineva - probabil un MARE cineva (să zicem 10 ore/zi inclusiv sâmbăta - perfect legal - ITM-ul n-o să vină în control veci) mai şi mănânci ca să te hrăneşti şi dacă "dă Doamne "acelaşi MARE îţi aprobă vre-un concediu îţi cheltui mare parte din agoniseală să vezi lucruri frumoase. Fac o paralelă şi îmi aduc aminte de ce îmi spunea un prieten conform căruia trăim toţi într-o eternă campanie publicitară. Acum e de gen feminin, imediat vine Paştele, apoi o să auzi zeci de slogane gen "trăieşte mega-vara, profită de oferta X" etc., poate-ţi pică şi vreo nuntă sau vre-un botez imediat după concediu, imediat ajungi in Craciun, hop Revu' ...La Mulţi Ani 2009! Şi-asta-i tot? Păi în mare....cam da. Sigur or să se trezească unii care să susţină că staaaaaai că de fapt nu-i chiar aşa, deoarece mai sunt şi alte lucruri care te fac fericit. Corect dar nu despre asta vorbesc. Ci de faptul că în viaţă, mare parte din timp îl petrecem aşteptând. Sibiul aşteaptă să mai fie odată Capitală Culturală - "că tare bine-o mai fost", fetele aşteaptă ca iubiţii lor să le mai impresioneze măcar în perioada asta cu un mărţişor, poate o floare dacă zic şi de sărutare...."e marfă rău", băieţii aşteaptă să se gate-odată perioada roz cu Valentine,Dragobeţi şi-alte 1 şi 8 martie, eu aştept să termini de citit...şi tot aşa. Era o melodie mai demult care zicea că "o maaare de soare", măi io cred mai degrabă că e de aaaaşteeptaaareeeee. Departe de mine gândul de a te posomorî cu articolul de faţă, da' dând drumul la televizor am desprins că planeta se încălzeşte (şi să nu-mi spui mie că aţă în mine stă salvarea ei, cu-atât mai mult la noi), am mai văzut că o să devin un fel de lepros dacă nu mă las de fumat, asta în cazul în care mai am noroc să ajung unul, că frontul e tot mai aproape, că taxa auto...las-aşea şi între timp îmbătrânim. Deci (fără deci) concluzia mia (evident proprie şi personală) e că ar cam trebui să se întâmple ceva domle'. Poate chiar să facem ceva. Fiecare în felul lui şi evident doar dacă avem voie. Asta e însă o altă discuţie. Zic totuşi, că parcă suntem încă prea tineri să ne pierdem timpul tot aşteptând.
Ai observat că viaţa, se poate rezuma la un şir întreg de aşteptări? Să mă explic: când eşti tînăr aştepţi să îţi termini temele ca să ieşi afară să te joci cu prietenii (sau, cel puţin aşa era pe vremea mea când nu te năşteai cu mobilu'n mână şi cu calculatorul de picior), crescând aşteptai ziua de vineri când era programat să mergeţi la chefu' ăla de la Pălti', mai târziu ai aşteptat ca ea să se intoarcă (bietul de tine - neştiind de fapt că ţi-a spus doar aşa...ca să te simţi mai bine), acum aştepţi la semafor...la coadă la impozite...mai des în supermarket, din când în când autobuzul...sau poate ora 7 să înceapă emisiunea preferată.
Sunt şi studii făcute în acest sens - da' ce crezi?! Cineva s-a preocupat şi de acest aspect. Sunt cu siguranţă nişte cercetători ditr-o ţară mai vestică fără prea multe probleme pe cap de locuitor. Concluzia este aceeaţi. În viaţă, petreci incedibil de mult timp aşteptând. Restul timpului îl dormi, ca să ai energie a doua zi să aştepţi din nou şi timpul rămas îl petreci la servici, lucrând pentru altcineva - probabil un MARE cineva (să zicem 10 ore/zi inclusiv sâmbăta - perfect legal - ITM-ul n-o să vină în control veci) mai şi mănânci ca să te hrăneşti şi dacă "dă Doamne "acelaşi MARE îţi aprobă vre-un concediu îţi cheltui mare parte din agoniseală să vezi lucruri frumoase. Fac o paralelă şi îmi aduc aminte de ce îmi spunea un prieten conform căruia trăim toţi într-o eternă campanie publicitară. Acum e de gen feminin, imediat vine Paştele, apoi o să auzi zeci de slogane gen "trăieşte mega-vara, profită de oferta X" etc., poate-ţi pică şi vreo nuntă sau vre-un botez imediat după concediu, imediat ajungi in Craciun, hop Revu' ...La Mulţi Ani 2009! Şi-asta-i tot? Păi în mare....cam da. Sigur or să se trezească unii care să susţină că staaaaaai că de fapt nu-i chiar aşa, deoarece mai sunt şi alte lucruri care te fac fericit. Corect dar nu despre asta vorbesc. Ci de faptul că în viaţă, mare parte din timp îl petrecem aşteptând. Sibiul aşteaptă să mai fie odată Capitală Culturală - "că tare bine-o mai fost", fetele aşteaptă ca iubiţii lor să le mai impresioneze măcar în perioada asta cu un mărţişor, poate o floare dacă zic şi de sărutare...."e marfă rău", băieţii aşteaptă să se gate-odată perioada roz cu Valentine,Dragobeţi şi-alte 1 şi 8 martie, eu aştept să termini de citit...şi tot aşa. Era o melodie mai demult care zicea că "o maaare de soare", măi io cred mai degrabă că e de aaaaşteeptaaareeeee. Departe de mine gândul de a te posomorî cu articolul de faţă, da' dând drumul la televizor am desprins că planeta se încălzeşte (şi să nu-mi spui mie că aţă în mine stă salvarea ei, cu-atât mai mult la noi), am mai văzut că o să devin un fel de lepros dacă nu mă las de fumat, asta în cazul în care mai am noroc să ajung unul, că frontul e tot mai aproape, că taxa auto...las-aşea şi între timp îmbătrânim. Deci (fără deci) concluzia mia (evident proprie şi personală) e că ar cam trebui să se întâmple ceva domle'. Poate chiar să facem ceva. Fiecare în felul lui şi evident doar dacă avem voie. Asta e însă o altă discuţie. Zic totuşi, că parcă suntem încă prea tineri să ne pierdem timpul tot aşteptând.
A fost odata...
Orice sfarsit este un nou inceput.
Inca odata si inca o data.”Si-alta dataaa, si-alta dataaaaa, oooo soooo faaaaceeeem si mai si mai lataaa”. Stii refrenele. Am ajuns in 2009. Ce bine. Poate acum lumea e mai linistita, la inceput de an. Ma intrebam asa, aiurea, de ce noi ca oameni avem nevioie sa catalogam imediat?! Ma uit la strazile de-a dreptul pustii pe iceput de ianuarie si incerc sa dau de inteles situatiei. Usor usor ne revenim in simturi. Au fost cateva zile de ...ceva, iar acum am scapat de ceva-ul trecut si am intrat in altceva. Ori ca am intrat pe ritmul explicat la inceput, ori dimpotriva cu niste experienta acumulata, suntem aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sau nu. Asa sta situatia de aceasta data. Ne influentabila. Vrem-nu vrem, timpul merge mai departe, ca sa nu zic ca trece. Si ar fi bine sa termin cu inceputul asta care mi se pare deja plictisitor si duce tot articolul in zona “lame”rilor.
Sa facem cunostina din nou. Salut, eu sunt Andy Popianoş, incantat de cunostinta. Iti adresez invitatia sa ma urmaresti, daca doresti si anul acesta,printre picatele – in masura timpului / chefului tau disponibil si te rog sa mai citesti si printre randuri ca sa intelegi eXact ce vreau sa zic . Am abordat-o si pe asta cu blogul, altfel zis, ca si ditamai managerul eXact media ar fi trebuit sa o zic mult mai flamboiat, gen : alte-uri s-a bagat pe net. SCrie intr-un cuvand in fereastra ve ve ve punct alteuri punct....Mdeah. Reclama, sufletul comertului. Care comert ca e criza. Ne-am prins de influentele acesteia chiar din multitudinea locurilor de parcare libere de la mall. Aha. Dar altfel dolarul ca si Euro cresc precum cozonacul. Cred ca ultimul se va opri doar pe la 5.Si asa inca odata observam cum ceea ce face - sa-i zicem John – peste ocean ne influenteaza si pe noi in Sibiu, la mii de kilometri departare. Dar, sigur nu e asa, va zice acum un economist care le calculeaza si le prognozeaza. E ca timpul probabil mai nou in economie. Auzeam un domn tare suparat pe strada, care zicea ca “astia cu televizoru’ o zis c-o sa fie 5 grade si ui, ca-s tot cu minus”. El asa a inteles, ca astia cu televizorul zic, mai ales la vreme, eXact cum va fi. A uitat de cand era vremea PROBABILA. Marog. Eu n-am uitat. Nici de unde am plecat, dar n-am uitat nici cat sunt de apreciat. Multumesc, ma retrag aici ca vorba aia...”Si-alta dataaaa, si-alta dataaaaa...”Un an nou pli de lucruri bune iti urez. Ne mai auzim.
Inca odata si inca o data.”Si-alta dataaa, si-alta dataaaaa, oooo soooo faaaaceeeem si mai si mai lataaa”. Stii refrenele. Am ajuns in 2009. Ce bine. Poate acum lumea e mai linistita, la inceput de an. Ma intrebam asa, aiurea, de ce noi ca oameni avem nevioie sa catalogam imediat?! Ma uit la strazile de-a dreptul pustii pe iceput de ianuarie si incerc sa dau de inteles situatiei. Usor usor ne revenim in simturi. Au fost cateva zile de ...ceva, iar acum am scapat de ceva-ul trecut si am intrat in altceva. Ori ca am intrat pe ritmul explicat la inceput, ori dimpotriva cu niste experienta acumulata, suntem aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sau nu. Asa sta situatia de aceasta data. Ne influentabila. Vrem-nu vrem, timpul merge mai departe, ca sa nu zic ca trece. Si ar fi bine sa termin cu inceputul asta care mi se pare deja plictisitor si duce tot articolul in zona “lame”rilor.
Sa facem cunostina din nou. Salut, eu sunt Andy Popianoş, incantat de cunostinta. Iti adresez invitatia sa ma urmaresti, daca doresti si anul acesta,printre picatele – in masura timpului / chefului tau disponibil si te rog sa mai citesti si printre randuri ca sa intelegi eXact ce vreau sa zic . Am abordat-o si pe asta cu blogul, altfel zis, ca si ditamai managerul eXact media ar fi trebuit sa o zic mult mai flamboiat, gen : alte-uri s-a bagat pe net. SCrie intr-un cuvand in fereastra ve ve ve punct alteuri punct....Mdeah. Reclama, sufletul comertului. Care comert ca e criza. Ne-am prins de influentele acesteia chiar din multitudinea locurilor de parcare libere de la mall. Aha. Dar altfel dolarul ca si Euro cresc precum cozonacul. Cred ca ultimul se va opri doar pe la 5.Si asa inca odata observam cum ceea ce face - sa-i zicem John – peste ocean ne influenteaza si pe noi in Sibiu, la mii de kilometri departare. Dar, sigur nu e asa, va zice acum un economist care le calculeaza si le prognozeaza. E ca timpul probabil mai nou in economie. Auzeam un domn tare suparat pe strada, care zicea ca “astia cu televizoru’ o zis c-o sa fie 5 grade si ui, ca-s tot cu minus”. El asa a inteles, ca astia cu televizorul zic, mai ales la vreme, eXact cum va fi. A uitat de cand era vremea PROBABILA. Marog. Eu n-am uitat. Nici de unde am plecat, dar n-am uitat nici cat sunt de apreciat. Multumesc, ma retrag aici ca vorba aia...”Si-alta dataaaa, si-alta dataaaaa...”Un an nou pli de lucruri bune iti urez. Ne mai auzim.
joi, 8 ianuarie 2009
000000000000000009
Am intrat cu bine in 009. Mai bine nici ca se putea. -18, -19, cine mai stie scorul. Gaz, no gaz?, cui ii mai pasa?! Fericiti, nefericiti?! Bani sa iasa. Ca astea mi se pare ca sunt si vor fi noile coordonate odata cu cresterea noastra. Zic cresterea si nu imbatranirea, deoarece habar n-am inspre ce ne grabim asa de tare ca si oameni. Parca au intrat zilele-n sac si trebuie sa fugin ca sa ajungem odata acolo. Unde e acel acolo si ce miracol ne va astepta la sfarsit de drum habar n-am si , poate ca doar scriitorii de SF-uri au indraznit sa-l ghiceasca. In urma cu multa vreme, pe cand ma nasteam, n-aveam cum sa stiu ce va urma, de unde sa aflu ca si Comunismul s-a saturat de tara asta si s-a dat cazut. Acum, intr-o discutie cu mama mea imi zice:"Tu nu te-ai nascut pentru vremurile astea. Esti din aia care inca mai cred in sentimente, sinceritate, emotie..." Sincer iti zic mi-au dat lacrimile. Odata pentru ca ceea ce mi-a zis nu mi-a mai spus niciodata si a doua oara, cred, pentru ca nu ma simteam la locul meu, inconjurat de cifre, procente, asa ori asa etc. Dar nu asta e important, pentru ca odata cu trecerea timpului fiecare ne gasim locul, important este cum fiecare rahatel isi pune amprenta tot mai des asupra ta ca persoana, ca om. Deci, da si a mea. Nu te gadi aici ca sunt eu mai altfel, gandeste-te ca doza de altfel exista in fiecare dintre noi, fiecare percepem cu totul diferit lucrurile, persoanele si situatiile care ne inconjoara. Dar, din c in ce mai mult, varnd-nevrand acestea isi pun amprenta asupra fiintei noastre. Or sa zice cei mai priceputi intr-ale vietii ca de fapt imbatranim. OK, va avea si asta un efect la un moment dat, dar inca nu cred ca am imbatranit in 2,3 ani cat altii in 10. Deci o fi, da o cam exclud ca varianta. Mai bine ma concentrez asupra faptului de ce se intampla toate astea. De ce exista atatea schimbari? De ce e nevoie de atatea schimbari intr-o lume unde, pe de alta parte vad multe minusuri care raman la fel. Exista schimbari tot pentru.....in definitiv....control? Asta sa fie raspunsul? Cineva, de departe, ne conduce ca pe o turma, indiferent pe ce continent si ne arata caile pe care sa mergem, iar daca ne incapatanam, mai avem de-a face cu o criza 2, in care sigur se dau afara oameni cu ani de vechime in spate, se taie gazele uite-asa, si asa mai departe?!! Asta nu e lumea mea. o zic de cativa ani, ii multumesc mamei mele nu ca mi-a dat dreptate, ci datoruta faptului ca s-a prins ca ceva nu e bine. Poate si la mine, dar asta, de cateva saptamani, hai luni, chiar e o lume pe care o rejectez, in care nu ma simt eu, nu ma simt deloc, e o lume in care nu prea intru, cateva ore pe care le petrec la serviciul inca existent, dar pe care o las dincolo de usa, cand ma intorc acasa. E o lume pe care o refuz, dar toti cei din jur sigur nu le vad asa, ori cei din jur n-au nici o vina, mi-e drag de ei, dar ei vor vrea sa mai servim o portie de lume, pe-ici, pe-colo. Si eu ce fac? Stau acasa? Ma chinui sa ies? Raspunsul unei bune prietene ar fi....atat de simplu:"nu mai gandi". Si ea are dreptate, de cate ori gandim nu e bine. Sigur vom ajunge la o concluzie care ne va pune in fata unei alegeri. Again and again. Si asta te va face sa alegi. Cat timp sa tot alegi din ceea ce tu ti-ai desenat in fata. Si inca o data intrebarea revine. OK Aleg, dar de ce mi-am desenat asa? Concluzia? E 08.01.2009. Probabil ca nimic nu s-a schimbat. Am ramas tot eu. Mai bou cu-o zi in +.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
