[ ]

„Și care este titlul poeziei?” îmi răsună în cap întrebarea pe care ne-o punea d-na/d-nul profesor pe când eram foarte mici. Am ajuns acum să revin în acel punct, dar unde acum „postez” fără a găsi un titlu pentru această „postare”. În ea este vorba despre următoarele:
1. La TV, am observat încă de dimineață un ton cam apăsat al singurului prezentator rămas (din echipa de 2 mai demult) ceea ce mi-a dat impresia că este (poate) nervos/agitat.
2. Ducând ideea mai departe, pot să mă gândesc la ideea conform căreia și în 2011 este bine că „te înțelegi cu X sau Y care ia decizii acolo unde muncești”, că așa poți spera ca și mâine să ai un loc de muncă. Dacă nu...nu.
3. Lucrurile/situațiile au tendința să se normalizeze, de ani de zile există cineva care face un anumit lucru de aaaaani și ani. Asta, ne face, omenește, să credem că respectivul/a X sau Y are grijă de acest cineva, adică apreciază ceea ce întreprinde el/ea, deoarece, la final de lună asta se vede și în rezultatele economice ale afacerii respective. Pe de altă parte, nu-i de musai să fie așa. Revin. Acest cineva, este acolo, pentru că se înțelege bine cu șefu'. Asta se numea, mai demult să ai P.C.R.(pile.cunoștințe.relații)
4. Se întâmplă să fim numărați din nou. Recensământul însă are parte și de „haos”, catalogat de mass-media, din cauza neînțelegerilor prinind respectivul C.N.P. Păi...trebuie să îl prezinți/ Ba nu, nu mai trebuie, e O.K. așa / Ba dimpotrivă, e necesar să îl dai. Și asta se întâmplă la recensământul populației țării, nu în plan personal, unde ai putea fi nehotărât dacă saă iei 2 iaurturi sau 3.
5. Și în fine 5
„-Fac treaba asta de 15 ani...
-Așa și?!?”
Corect.
Deci, concluzia este cât se poate de simplă. Pui căștile pe urechi, selectezi Lou Bega - Baby keep smiling, alegi din meniu repeat forever și dai volumul la maxim...