Vidio Poust (Că româneşte văd că ştim tot mai mulţi)

"Fiecare cu ale lui" zice o veche vorbă din bătrâni. Aşa este. Eu m-am descoperit cine sunt, întrebarea pline subânşelesuri rămâne însă pentru majoritatea. Majoritatea care în lipsă de acel ceva..."dansează".
"Fiecare cu ale lui" - aşa-i. Mare adevăr, mare adevăr.


Pentru cine nu înţelege eXact despre ce e vorba, versurile mai jos:

I did my best to notice
when the call came down the line
up to the platform of surrender
I was brought but I was kind
and sometimes I get nervous
when I see an open door

close your eyes, clear your heart

cut the cord
are we human or are we dancer
my sign is vital, my hands are cold
and I’m on my knees looking for the answer
are we human or are we dancer

pay my respects to grace and virtue
send my condolences to good
give my regards to soul and romance
they always did the best they could
and so long to devotion, you taught me everything I know
wave good bye, wish me well

you gotta let me go
are we human or are we dancer
my sign is vital, my hands are cold
and I’m on my knees looking for the answer
are we human or are we dancer

will your system be alright
when you dream of home tonight
there is no message were receiving
let me know is your heart still beating

are we human or are we dancer
my sign is vital, my hands are cold
and I’m on my knees looking for the answer

you’ve gotta let me know
are we human or are we dancer
my sign is vital, my hands are cold
and I’m on my knees looking for the answer
are we human
or are we dancer

are we human or are we dancer
are we human or are we dancer

despre una despre alta

Adevarul este ca din ceea ce am tot postat de-a lungul vremilor (pe ideea - sa ramana sa ma descopar peste timp cum eram odata) am observat ca daca ma uit cu o oarecare atentie sunt un om care le prea intoarce pe o fata sau pe alta. Imi inchipui ca cei care s-au "abonat" la postarile mele deja si-au modelat o imagine. Asadar, vorbind cu ei, daca la randul lor au chef de observatii sunt bine primiti, eu am sa iau o pauza din "postat" deoarece nu mai gasesc subiecte de apreciat sau de deliberat. Macar spun asta ca sa nu las treaba in "coada de peshte". O pauza bine meritata se cade. So...

Gura de oxigen ptr. interiorul meu

Pe dinauntrul meu am reinviat. M-am oprit din a observa, din chiar indraznesc sa spun - a ajuta. Ascult piesa asta. Mi-a fost recomandata de colega de la ProFM'scool Gh Lazar din Sibiu. Imi zicea ca e o trupa din Tg. Mures. Numele lor....? Cum se cheama piesa...? Nici nu conteaza. Ascult-o si cred ca ceva in tine se va schimba. Melodie din anii 2009, inregistrata de o trupa de tineri cu ghitari, tobe si viori. Versurile spun cate ceva pentru fiecare. enjoy
I-am zis "scaparea mea" de la refren. Atata sa-mi fi ramas din experienta de radio ;)


Scaparea Mea
Asculta mai multe audio Diverse »

we're dying

Nu se intampla azi, nu se intampla in imediata apropiere, dar privit de deasupra we'ra dying. Evident cineva destept ar zice acum citind randurile astea "bine ca te-ai prins si tu". Evident ca m-am prins si nu vorbeam neaparat la propriu. We're dying in viatza noastra. Se intampla ca am ajuns sa traim intr-o rutina care in timp ne va plictisi si ne va ajunge in gat. Evident atunci, viata va fi mai complicata si nu vom puttea iesi asa cu una, cu doua din ea. Cam la asta se rezuma traiul - observ. ne nastem, cautam sa ne gasim jumatatea si cand o gasim gata. Se zice in povestile auzite si de mine, cu care sigur si tu te-ai intalnit "A trait ceva, are 102 ani". Ei as. Ceea ce a trait este pana la o varsta relativ frageda. 20-30 de ani. Restul este o lunga sau scurta (depinde de context)asteptare. Viata nu poate fi catalogata asa de usor. Am trait o viata ca sa...ce? Sa aduc pana la urma pe lume mostenitori ai genelor mele? Am trait in mocirla de afara plina de crize si crizati, de reguli si regularizati ca sa...ce?! Am trait pana la varsta asta credeam cu bucuria unor lucruri care au insemnat ceva pentru cineva. chiar daca acest cineva este 1 sau - enfin - putini. Am ajuns acum sa primesc replica conform careia n-am facut nimic asa de...cum mi se pare mie. ca de altfel mai sunt oameni pe langa mine care considera ca ma incadrez in traiectoria lor. traiectorie normala, cu trairile, bucuriile si (ne)fericirile varstei. Fac parte din marea patura "average". Asta am inteles. Foarte fain. Nu am iesit cu nimic in evidenta, parerile celor din jur sunt la fel de oportune ca si a mea, greselile sunt normale si trecute cu vederea, rar se mai intalnesc cazuri care chiar fac diferenta. Si deobicei - tot in discutii, acestea sunt eliminate, indepartate, pentru ca nu fac parte din intregul explicat ceva mai sus. Evident ca ceea ce am disecat pana acum n-are nici o legatura cu visele, nazuintele fiecaruia, insa drumul pana la ele, in cazul acestor average este foarte lin, a se citi inceeeet, cu lucruri bine stabilite si pe cat posibil pas cu pas. N-o sa vezi niciodata facand ceva spontan cu de la ei putere, ceva in care sa creada ca poate schimba ceva in jur, pentru ca treaba asta cu schimbatul ei nu o pricep. Ba cchiar o acuza, pe ideea ca daca nu intelegi esti un "boeuf". Asa ca viziunea e simpla, e cea a maselor "eu sunt bine cu mine, sunt bine cu pretenii mei care-mi seamana, vreau multe chestii dar parca n-am chef sa ma straduiesc sa le obtin, e bine, povestiiiim..." si murim - completez eu. dar, in tot acest angrenaj n-am schimbat nimic, "mi-am vazut de viata mea" ar zice cei mai destepti. o viata care nu iese din tipare, frumoasa, nu zice nimeni, dar care n-are nici un gust. E bine, e bine asa. Atata se poate. Pacat, la prima impresie credeam altceva. dar, se pue ca prima impresie e gresita. Asa ca tot eu am gresit, cand n-am dat importanta si acestor vorbe de duh. Normal, incep sa ma obijnuiesc deja si sa ma plictisesc parca din ce in ce mai tare. Noroc ca nu ma bag in seama, ca altfel m-as apuca sa scriu verzi si uscate pe blog ;)

punct şi virgulă

aveam în cap o idee despre care vroiam să scriu câteva rânduri din dorinţa de a o împărtăşi cu cineva şi de a o face mai publică decât era la momentul respectiv. Am deschis chestia asta cu multe butoane şi... (a sunat telefonul. Profesorii de la Gh. Lazăr, unde există o staţie ProFm's Cool mi-au transmis pentru prima dată că au şi ei o problemă, radioul porneşte mai devreme decât ar trebui şi cântă mai mult decât e necesar, depăşind durata pauzelor. Eu ştiam altă variantă oficială şi anume că de la centru, odată cu automatizarea tuturor liceelor unde există School s-au legat la un ceas atomic, care are o întâziere de 0,5 secunde o dată la 13 ani, fiind unul dintre cele mai precise din ţară. Cu toate acestea, în încercarea de lor de a mă convinge că nu e aşa cei de acolo au insistat în povestea lor, ba au chemat şi un tehnician pentru a încerca să schimba din calculatorul existent ora setată sub menţiunea că decalajul este de 5 minute. Nu că ar fi o problemă, dar să o rezolvăm.)
Îţi dai seama că habar nu mai am ce am vrut să îţi zic. Aş putea interpreta ca un alt semn al crizei. Ne afectează de sus în jos şi mai rău, ne DE-concentrează. Conversaţia telefonică nu mi-a semnalat o problemă reală şi sunt convins că în timp ce eu scriu acum despre ea s-a şi rezolvat, însă sunt oarecum deranjat că vroiam să "postez" despre altceva. Acum nu mai ştiu despre ce, pentru că toată atenţia mi-a fost distrasă. Şi de unde concluzia (răutăcioasă...ok)că criza asta de care tot auzim peste tot şi tindem să credem că există mai ales din acest punct de vedere nu s-a schimbat în esenţă. Ne afectează primordial pe dinauntru. A inceput psihologic şi aşa continuă. Sunt mult mai multe de făcut, dar cu acelaşi rezultat întâlnit şi in decembrie de ex.(ca să îl poziţionez temporal) însă noi tindem să fim din ce în ce mai obosiţi de agitaţia ori presiunea existentă. Parcă şi vremea s-a cam săturat. tot plouă şi tot închis e de ceva timp. Semn că vine primăvara. Ahaaaa...!?

aPROpos

Revin la ideea sondajului mai vechi postat aici. Raspunsul iesit la iveala se cunoaste. Ideile din spatele intrebarilor au o singura idee. Reprezentata mai jos. eSte eXact despre ce vorbeam:

Portret: Prostia is now online!

StirileProTV.ro

liniste

prea multe ganduri in cap, prea multe posibilitati, imi aduc aminte de piesa asta pe cand "o bagam la radio", pe atunci cu mesaj pentru cineva mai special.Imi aduc aminte de mine, de viata simpla si frumoasa in care puteam sa fac ce vroiam fara sa li se para celor din jur ca de fapt vreau sa zic altceva.
Imi aduc aminte ca in asa ceva credeam, acum...m-am cam indepartat...m-am indepartat de mine...si cu schimbarea ASTA mi-e greu sa ma acomodez.
Gary Barlow pe de alta parte, canta si acum cum canta si atunci...


Gary Barlow -Forever Love
Vezi mai multe video din Muzica »

to much taughts/words ...will kill ya

am vazut de dimineata ca Annie Lennox se intoarce. Uite,asta m-a facut sa ma simt mai bine, ca intr-o lume nebuna nebuna mai exista lucruri care ma leaga de istorie. Si sub motto-ul prea multe vorbe, e timpul pentru o pauza muzicala. De la vechii Eurythmics "cetire". Sa fie insotit de un gand bun pentru toti cei carora le pasa. Inca le mai pasa. Multumesc...

1 sau 2 ? Simplu, nu complicat.

Am tot stat de vorbă cu diferiţi pe tema căsătoriei, adică da sau ba, în ultima vreme şi tot n-am găsit un răspuns care să mă facă să zic da mă, uite cu aşa ceva asezonez şi eu, în aşa ceva cred, aşa că îmi permit să îţi fac o introducere şi să te las pe tine să îţi dai cu părerea. Ok?
Aşadar, am vorbit şi cu ai mei care cred că "a sosit vremea copile" de la vârsta lor, cu toate că n-avea legătură, pe de altă parte am asistat în viaţa asta la tot felul de întâmplări în care ei 2 şi-ai legat destinele dar ...doar pentru o perioadă scurtă de timp. Da, am întâlnit şi cazuri fericite care încă mai cred că se poate şi altele atât de fericite încât rodul lor va apuca sperăm vremuri mai bune. Şi cu toate astea mă uit atent la ei, toţi explicaţi mai devreme, să observ că într-un fel s-au schimbat. Deja nu mai au preocupări, nu mai au decît stilul împreunat "vrei dragă să??" indiferent de ce sex e cel care întrebă, dar tiereşte observând (asta în loc de nu mă duce capul mai mult)altceva nu s-a schimbat în definitiv cu ei de-a lungul timpului. La fel muncesc, la fel de puţin se întâlnesc, pot să merg cu raţionamentul logic şi să presupun că la fel de puţin îşi vorbesc, la fel...tot ce se vede de la nivelul meu.Boon. A se nota cu observaţia nr.1

Şi mă mai uit şi pe geam să observ că e tot mai nebunie afară, lumea se schimbă din punct de vedere al aprecierii omului. No more feedback, no more joy, no more happyness cum era odată (Sinceră, din inimă). Oamenii observ că au preocupări numai să nu se plictisească dar - şi aici - pe de altă parte cu toţii ne plîngem de lipsă de timp, mai ales la servicuri. Dpdv financiar la fel de greu e să îţi faci o casă, nici nu mai ştii dacă la servici o să mai vii şi mâine.Ok. Asta a fost obs. nr.2

Şi până la urma urmei - obs.3. - oamenilor le place compania altor oameni. Se cam tem de singurătate, fie că e vorba de colegi, de prieteni de oricine pe tot parcursul vieţii. Le mai place gălăgia, agitaţia, verva. Poate de aceea şi nebunia căsătoriilor din această perioadă de...4, 5 ani de cînd am început sî o observ. Târguri peste tîrguri, doamne dornice de cam de toate, domni care şi ei fug după costume, totul pentru...ce? la urma urmei.
Dar nu PENTRU ce, aş vrea să îl aflu, ci acel ceva ce te face să zici "da mai, Nu mai e bine cum e, acum vreau să fie ceva mai bun. Vreau să îmi pun capăt vieţii în acest stil si să fac cel mai important pas". Să îmi schimb viaţa din temelie, cu speranţa că va fi bine. De ce? Serios acum. Fără amăgiri pe care crezi la rîndul tău că le vei avea, sau cuvinte simple ca motivaţie gen "familia" sau "de aia". Nu. Vreau să aflu şi văd că e din ce în ce mai greu, eXact care este combinaţia care te face să ai liniştea sufletească să spui când va veni "DA". Pentru că it has to be simple. Că n'om fi toţi Einstein.
Mulţumesc anticipat.

azi, doar azi

Peste cativa ani o sa-mi amintesc de sceasta zi, din pricina ca n-am lasat-o sa treaca precum celelalte mai putin importante. O sa imi amintesc de 5 martie 2009 si de parfumul atmosferei care m-a inconjurat pentru ca am ales sa il suprind aici, negru pe alb. Sper ca la batranete sa citesc la randu-mi aceste randuri si o lacrima de bucurie sa se verse peste obrazul bazdrat de vremuri. De ce? Pentru ca merita bai. Pentru ca asta s-a intamplat, pentru ca asta am simtit si toate m-au deslusit in ceea ce sunt astazi pe acest pamant. Facator de diferente. Am ajuns acasa, am facut unele ultime cumparaturi pentru perioada serii, cand cuibarit in mijlocul familiei care ma inconjoara am sa ma simt ca odinioara. Nimic nu s-a schimbat in esenta Sunt tot ei. Toti ei si un membru al "familiei" mele viitoare in plus. Ziceam ca am iesit pana la alimentara din colt - care de 20 de ani e in acelasi colt - si am facut ultimele cumparaturi sub stropii de ploaie de afara. Am recunoscut in trotuar aceleasi crapaturi, aceeiasi oameni mi-au iesitr in fata, aceleasi masini au facut fix acelasi zgomot pe care mi-l amintesc de cand am venit pe lume aici. A plouat peste mine, zeci de ani de-a randul, cu acest gand am intrat in casa, fericit totusi ca sunt inca inconjurat de suflete la care tin enorm (chiar daca suna sec, asternut asa pe hartie). M-a intampinat tot bunica mea cu vorbele :"Si atunci cand te-ai nascut, acum 29 de ani a plouat. Cand am venit acasa de la maternitate la fel ploua si atunci". Ceva am simtit in momentul acela. Nu stiu daca vorbele imi transmiteau acel ceva sau era vorba de expresia fetei ei, incantata / fericita pana intr-al noualea cer. Am simtit ceva atunci. Am simtit ca ma iubeste. Am simtit ca este cu mine, langa mine a trait, langa mine a imbatranit, langa mine ma bucur ca este la anii ei. E bunica mea, cea care de fiecare data cand intru in casa e prima care ma intampina de pe canapea, cu andrelele in mana si intrebarea "Ai veniiit?" De atatia ani face asta incat, in decurcul lor ajunsese sa ma streseze cu aceeasi repetitivitate. Acum am inteles bucuria ei. Astazi mi-am adus aminte de toti anii astia si ii multumesc ca ma fericeste de fiecare data cu acelasi "Ai venit?" Nagyon szeretlek nagy-mama. Am urcat scarile cu gandul sa scriu ceva aici, ceva care sa ramana peste vremuri de care sa ma bucur tot eu la batranete.(Ca egoist ar zice unii?!). Ma uit la ceas, astept sa vina odata seara, sa ne intalnim cu totii, sa ne bucuram ca suntem din nou impreuna : Suna mobilul - scuze :"Doamne, cum ai reusit sa iti pui melodia asta la telefon" era Roxana de la Pro in legatura cu niste acreditari la Cupa Davis. mare agitatie SI cu acreditarile astea ptr presa. Asa, unde am ramas? E trei fara un sfert, ma e un pic si m-am nascut, la fix 15:55, intr-o zi ploioasa de martie, pe timpul alalalt 1980. Din ce imi spuneau ai mei odinioara, nu a fost usor deloc. GREU este cuvantul ce caracteriza anii aia. Nimic nu se gasea, salariul era cum era, preocupari sau fericiri iti faceai, dar nu ca astazi, mai sincere, mai simple, mai din suflet. Imi aduc aminte acum ca din negura ce era pe-afara momentele de bucurie se nasteau mai speciale. Era o bucurie sa te intalnesti, sa povestesti, sa...pana la urma viata s-o pretuiesti. Altfel, acum odata ce vremurile s-au schimbat si relatiile s-au deteriorat, programul zilnic s-a dat peste cap, tehnologia ne-o invadat. Telefonul cat e de mobil nu exista cand am crescut si chiar fara el, la dracul, ne intalneam si ne gaseam. Nu era un "fara el nu pot sa traiesc". Uneori imi vine si mie sa-l arunc departe si sa ma duc in varf de munte sa uit de toata lumea. Atat de agitat e viata astazi. 99% agitatie. Restul....rezultatele vorbesc. Drumurile nefacute, oamenii tot mai nervosi, bun ok. Dar...atat? Si restul?...Pai....cam liniste. Fiecare isi organizeaza lucrurile dupa cum crede ca e cel mai bine, insa nici incredere nu mai e ca ceea ce faci e 100% bine. Marog...Vom iesi si din faza asta, sunt convins ca lumea se va echilibra si vor aparea tot mai des si alte nuante (de roz, de verde, de albastrui) pe langa gri-ul cu tente de negru ce e omniprezent. Astazi insa chiar nu vreau sa imi bat capul cu astea, astazi mi-o dedic ine-ului interior. Astazi mi-am luat o pauza sa pot sa imi aduc aminte multe. De unde am plecat si...pana acum ce am realizat si cati pe langa mine au rezistat. Pentru ca si la asta se rezuma fericirea. La impartasirea ei. La legaturi pe care ti le creezi, la suflete in care sa crezi. Daca stau sa ma uit in jurul meu, niciodata nu am avut pe nimeni, doar mai mult colegi sau cunostinte. Insa a venit vremea sa se faca ordine si-aici. celor care au crezut in mine le multumesc si le transmit ca usa mea le este deschisa oricand, in schimb celor ce au ales sa se indeparteze, le urez multe fericiri in viata. Ne mai salutam de la departare. Dar...cam atat. E fiecare cu alegerile lui pe care nu-mi permmit sa le comentez. Eu mi-s bine, cred ca va fi din ce in ce mai bine in general, chiar daca realitatile, trairile de zi cu zi sunt facute sa ma indeparteze de privirea atat de sincera si cristalina asupra viitorului personal. Tine tot de noile realitati. A mai sunat odata telefonul, am mai primit o urare, am multumit frumos, dar nu poit sa nu ma simt acum altfel, rupt de gandul de la care am pornit in primul rand. Vroiam sa zic ceva, acum insa am uitat. Mi-am iesit din stare, am fost distras, DEconcentrat. In principal totul e bine, am ajuns unde vroiam. M-am redescoperit pe mine si lucrurile care ma inconjoara. Iti multumesc tie Andra, ca existi, ca m-ai acceptat asa cum sunt, alor mei ca pana la urma urmei...raman tot ei, in definitiv tuturor cu care ma intalnesc. Si putini dintre ei, pe care incerc sa-i fericesc. Dupa cum ma intreba Andreea de la TV astazi :"Tu cati ani faci?". Sincer... i-am raspuns 29 afisez, mai pune inauntru inca vreo 6 si acolo ma gasesti. Vorba Pasarea Colibri: "Sunt tanar doamna tanar..." Multumesc.

DATA : 05.MARTIE.2009
ORA : 15.15 PM