Old school...old friends

eXact - SPOT Finalo Oldies meeting 2011

Asculta mai multe audio acustica

<) face diferenţa

sau mai pe Româneşte UNGHIUL face diferenţa. Dacă ai să priveşti o situaţie dintr-un anumit unghi poţi trage o concluzie. Sau mai multe, însă toate vor fi trase doar din cauza faptului că ai privit situaţia respectivă aşa. Din acel unghi. Dacă schimbi unghiul, deja vei ajunge la cu totul alte concluzii cu care poţi sau nu fii de acord. DFepinde de fiecare. Însă mai ales în situaţii în care experienţa lipseşte sau este mică, atunci când nu prea ştii ce să crezi despre un anumit lucru ori situaţie, încearcă să priveşti global dintr-un OPPOSITE ANGLE zice Americanu' şi cel puţin ai să te dumireşti mai bine. Nici nu contează dacă vei fi sau nu de acord, pentru că bucuria ţi-o va aduce faptul că te-ai gândit (cu trecerea timpului) din proprie iniţiativă şi la alt unghi.
Dau exemplu simplu "N-am bani !" se tot aude pe la colţuri de stradă. Ei, dacă un anumit cineva (pe care-l cunoşti) îţi va spune asta, vei putea să îi dai dreptate sau să îi găseşti variante. Că doar de aia îl cunoşti (ştii ce-i poate capul/pielea), daaaar tot timpul vei face asta din punctul tău de vedere. Indiferent că ai mai trecut prin ea situaţie, ori că ai ma multă experienţă în respectivul domeniu, îţi vei spune părerea. O părere bună, care va fi sau nu ascultată/apreciată, dar care va fi a ta.
Că bine zicea un doctor referindu-se la un tratament "Nu există pacienţi, există oameni. La unii prinde, la alţii nu. Acelaşi tratament". Şi în viaţă e fix la fel. Dacă Ţ (să zicem) a procedat int-un fel, nu e de musai să faci la fel. Fix la fel. Deoarece la tine, acţiunea s-ar putea să nu aibă aceleaşi rezultate satisfăcătoare, cum le-ai auzt. Gândeşte-te şi la treaba asta, data viitoare când vei zice "Gata, fac aşa !" Nu de alta, dar s-ar putea ca acea variantă să nu fie cea mai bună. Atât.

Old...school

Am făcut atâtea...am trecut prin atâtea...am trăit atâtea de pt să spun că vârsta scrisă în buletin începe să reflecte eXact câți ani au trecut prin noi. N-aș vrea să o cataloghez, mai bine las scris să îmi amintească peste ceva ani că nu am stat. Ceva tot am făcut. Aici se poate face comparația cu X sau Y. În timp ce X sau Y s-au bucurat de ceea ce au primit (cât și de la ea viață), o anumită generație a cam făcut una - alta, ca să ajungă unde este acum. De aceea poate se face comparația necontenit și se disecă subiectul „Câți ani ai?!” Câți scrie în buletin DAAAAR în toți anii ăștia am crescut sau am coborât (mental vorbind). Numai liniari nu am fost. Am mai învățat câte ceva, am mai pierdut pe drum pe câte cineva (drag), ceea ce foarte logic poate da concluzia că lucrurile s-au întâmplat de așa natură încât ai putea simți mai mult decât scrie acolo. Dar nu e chiar așa. Este eXact ceea ce se vede negru/alb. Cum ai ajuns la respectia cifră face însă toată diferența!
Pe vreme mea (îmi permit deja să zic asta) traseul era simplu. 7 ani de-acasă, școli, licee, facultăți și un job. Acum (în noile realități) astea s-au cam dat peste cap. Nu știi cât înseamnă acasă, poți face școli printre rânduri, iar de job nici nu vreau să mai vorbesc... „Contează ce vrei de la viață” îmi spunea cineva mai demult. Mai nou, putem spune că contează mai mult cam unde ne vedem peste ceva ani. Nu contează că avem sau nu șanse, că avem cu ce sau nu, contează unde ne vedem. Este, dacă vrei, singurul și cel mai important exercițiu de maturitate. Dacă răspunsul instinctiv este „nu știu”, înseamnă că mai ai de patinat câțica ani. dacă ai o oarecare certitudine tind să cred că îți dorești ceva și vei face tot ce îți stă în putință pentru a ajunge acolo. La năzuința ta. La închipuirea ta magică. Lucrurile se întâmplî în viteza lor. Momentan par să stagneze. Dar cu siguranță va veni și clipa în care sunt convins că dacă ești într-un fel, vei fi apreciat și se va investi în acel tu care face diferența. Până atunci, să fie soare.

Nimic

nu mai vrea să facă nimeni. La asta se rezumă viaţa. La...nimic. Nimeni nu mai vrea să mai facă ceva. Nimeni nu mai are curajul de a visa. Nimeni nu mai are chef de...(completezi tu). Impactul psihologic al mult mediatizatei crize a fost atât de mare, încât el se va resimţi din păcate încă vreo câţiva ani. Atât personal, cât şi profesional - am obsevat - mai nimeni nu mai are chef. O fi şi vara de vină. O fi şi căldura resimţită, dar cert este că între cele două extreme nu mai există nimic. Poate că doar mie mi-a făcut impresia, mai demult că ar exista o legătură clară între ceea ce eşti ca persoană şi ceea ce faci (la locul de muncă), însă de ceva vreme această legătură s-a pierdut. Poate şi din cauza acelui "nu contează". Nu mai contează BASICLY cine eşti, pentru că nu mai contează nici ce faci, atâta timp cât faci. Ori cu această concluzie cam oricine poate să facă orice. Raţionamentul este simplu şi car. Ori că eşti priceput, ori că nu, atâta timp cât ţi-a ieşit e O.K. Şi de aici e normal ca tot universul să se prăbuşească, şi numai datorită faptului că oricine a crezut şi încă mai crede că poate. Şoferul profesionist va putea aşadar să aleagă să şi cânte, spălătoreasa să danseze ş.a.m.d. Pentru că la rândul nostru am ajuns în 2011 să avem şefi care au ajuns acolo nu neapărat pe seama experienţei ori a priceperii, ci pur şi simplu în urma unei conjuncturi favorabile. Deci nimic din ceea ce faci nu contează atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni. Căci, pe de altă parte, dacă ve vrea să faci ceva, oricum nu vei fi lăsat, ori în cel mai apropiat caz nu va conta. Vorba aia pur românească "Vrei să faci ceva?!...De ce?!" Lumea îşi are parcursul firesc. Nimic nu s-a întâmplat oamenilor care au vrut ori au putut. Tot timpul cei cu bani au avut de câştigat. Bani, pe care i-au avut din necunoscute surse. Treaba lor. Dar e simplu. Au avut, au făcut. N-au avut...au...trăit. Au încercat să trăiască. Totul se rezumă la ... nimic.

Cineva...

Cineva tot intră, am observat, pe lângă mine pe acest blog. Day by day. Statisticile sunt publice (vizitatori=2). Și mă întrebam cui îi stârnesc interese de-astea day by day. Enfin. Punctele de suspensie lăsate după acel „minujnat” titlu se pot traduce și așa. Pe de altă parte, alt cineva își dorește multe de la viață. Dar pentru asta nu face nimic mai mult decât să vorbească. Ptr. acea (că e vorba de o ea) cineva, astea cu făcutul se rezump la a face ceva într-un anumit context. Face și la servici, face pe plac tuturor, face. Face. Crede ea. Enfin. Foarte bine. E vorba aia pe care toată lumea o folosește: „Ce faci?” Răspuns : ”Bine”. Asta nu înseamnă că ai primit răspuns la întrebarea foarte clar expusă, dar lumea s-a obijnuit cu asta. Dacă nu te exprimi eXact astăzi nu ești băgat în seamă. TREBUIE (un alt termen pe care îl urăsc) să fii și eXact. Sau, oricând ți se poate atrage atenția că nu ești clar. Prin „am chef să plec” nu ești clar. Am chef să plec departe, poate la munte, poate la mare ești mai mult decât clar zic eu, „te exprimi corect” ar cataloga alții. „Cineva, înainea ta...” îmi răsună în cap refrenul. Nu mai știu ce piesă ori cine o cânta. Enfin. Se potrivește acum. Afară este cald. Eu pot părea plicticos. Cineva ar putea trage aceste concluzii. Altcineva s-ar putea să vrea altceva. Fiecare ... Folosesc multe puncte de suspensie (și în scris și pe gură ca și pauze luuuungi) poate și din dorința de a da șibertatea celui ce citește/aude să completeze cu variantele lui. Nu sunt eXact. Așa m-am definit. Deloc eXact. De ce tot scriu cu X mare? Enfin (asta e o altă întrebare cu care NU vreau să te mai plictisesc). Dar sigur mai eXistă cineva care apreciază / mai vede și dincolo de aparențe / mai are chef de ceva și va vrea să facă ceva...cândva. Până atunci...