Vreau = nu

Bun gasit din nou. Am făcut câţiva paşi prin oraş. Un Sibiu din ce în ce mai agitat, un oraş a cărui locuitori zbiară to mai tare, un oraş unde străzile, fie ele chiar şi vechi, se asfaltează/lucrează tot ziua în amiaza mare. Că am mai scris eu pe-aici mai demult că soluţia ar fi una dar bună. Să închidem traficul auto o bucată de timp. Dar după, să nu mai fie nevoie să se mai lucreze la ele drumuri. Cel puţin câţiva ani. Enfin. Străzle sunt tot alea, dar per ansamblu, noi oamenii putem spune că nu mai suntem ăia. Atâtea feţe triste am întâlnit. Pe lângă acestea, am mai observat alte feţe nervoase. Şi prin nervoase, vreau să transmit că le venea să muşte din mine. Că de aia am şi dat numele acestei scriei vreau egal cu nu. M-am gândit că, din cauză că ne afundăm pe zi ce trece tot mai mult în acest...nu ştiu ce eXact, treaba asta începe să îşi pună amprenta asupra noastră, făcându-ne mai câinoşi, mai răi, mai...(completezi tu punctele de suspensie). Tot nu se întâmplă mare lucru, iar aceia care îşi doresc să facă să se întâmple câte ceva sunt neglijaţi. Pentru că asta se doreşte. Se doreşte nimic. Am ajuns în 2011, să nu ne mai dorim nimic. Şi cumva e logic, poate şi că de-a lungul anilor, de când eram mai mici, foarte mulţi şi-au dorit diferite şi şi-au expus dorinţele prin acest vreau. De partea ailaltă, majoritatea răspunzăoare avea deja răspunsul pregătit "ştiu puiuţ, dar NU se poate.NU avem de unde să..." Ori, în '89 am schimbat basicly eXact treab asta. Să nu mai fim puşi în situaţia de a spune "nu putem să". De aici, unii au făcut-o pe căi legale, alţii ba (nu despicăm subiectul), dar au ajuns acum să poată alege, dintre atâtea variante câte există. Atunci, demult nu era mai nimic. Acum sexistă. Dar acum, am ajuns să nu ne mai dorim. Din nou. M-am mai confruntat cu starea asta şi prin 2003-2004. Ţin minte şi acum, cum oamenii nu îşi doreau. Nimic basicly. Se bucurau de ceea ce aveau şi cam atât. Ei, suntem din nou acolo. Ne bucurăm de ceea ce avem şi muncim...nimic, realizăm...nimic, deci concluzia e clară. Ne dorim...nimic. Şi, cum majoritatea dictează, totul este minunat. Majoritatea nu îşi doreşte nimic. Că, mai apoi se întreabă de ce au închis afacerea, este o variantă pe care demult nu o mai iau în calcul. Nimeni nu se mai întreabă de ce nu a mai mers, deoarece nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Aşa că e tot una. "Dacă e...e, dacă nu e...nu e". Cam la asta se rezumă tot, pentru marea majoritate a căror feţe le-am întâlnit astăzi.
E ca aia cu drobul de sare.
"Poate pică, poate nu. Poate. N-ai de un' să ştii..."(incertitudinea e noua siguranţă)
Au trecut v-o 20 de ani din '89, dar tot nu ne-am prins că termenul cel mai important este cu un cu totul alt sens - poate. Fiecare dintre noi poate! Trebuie doar să mai şi vrea să poată, în schimb.

Ez az

Jurnal de bord, sfîrșit de iunie, anul Domnului 2011. S-a mai întâmplat să mă mai întâlnesc cu diferite situații în care comportamentele oamenilor au fost de diferite feluri. (Trag acum concluzia că toți anii ăștia în care am tot scris despre comportamente, aici, poate și-au pus amprenta)Revin. Situațiile nu cereau de musai un tip de comportament ori altul, pe de altă parte însă, cum trăim în lumea care cataloghează cam tot ce ... (faci/zici/scrii/gândești) era normal să se impună o anumită NOUĂ regulă a comportamentului în sine. Ceea ce am învățat mai demult nu se mai aplică de ceva timp încoace, năzuințele, visurile copilăriei au rămas și ele pe ici-pe colo, prin zonele esențiale. Deci de ce nu am schimba și regulile BASIC ale jocului (comportamental). Bine, nimeni nu se mai întreabă oare cine esgte el/ea să își permită să facă lucrurile astea. Dar asta este o altă discuție în care cel puțin cineva va avea foarte mulți termeni de utilizat. Și bine că am amintit de termeni, pentru că ei au legătură cu comportamentul unora dintre noi. În noua lume nu mai ai voie, nu ți se mai permite să fii calm. O fire calmă, cumva detașată de toate firele de praf. Ei bine nu, mai nou (ceea ce observ eu și m-am cam săturat să îmi tot repet că „mai nou”) parte din cei cu care vii în contact sunt agitați. Nu contează rezultatul. Ei sunt agitați și numai ca să se ascundă de ochii celor mai curioși. Aceștia vor cataloga imediat orice vei...(face/spune/scrie/etc.) fie și numa' așa. De'al draq. Dar nu vor recunoaște toate astea niciodată si - fie vorba întra noi - nici nu ai vrea să deschizi astfel de subiecte cu ei. Ață cu ei. Ei știu ce au de făcut, ce au de zis, ce au de...(punctele de suspensie le completezi tu), pentru că de fiecare dată a trebuit să așa sau invers. Acești oameni fac parte din ceea ce am tot numit eu r e a litate. Iar realitatea nu este deloc frumoasă. După cum ăi spune și numele, realitatea este clară, exactă, nu ai voie să visezi în realitate. Asta faci noaptea, când pui geană pe geană. Fie și alea câteva minute. Însă nimeni nu își mai pune întrebarea dacă mai pot face asta. Nimeni nu mai este interesat de influența pe care o aduce celor din jur zi de zi de zi de zi. Pentru că având toate aceste preocupări reale nu au avut niciodată timp de prostii de astea.
Însă mă repet. Suntem oameni. Suntem diferiți. Fiecare are avantajele sau dezavantajele lui. Fiecare simte într-un fel sau altul, fiecare (hai că aberez eu...te-ai prins ce vreau să zic). Ori dacă unui calculator întotdeauna îi va da 4 la întrebarea cât este egal 2+2, la noi oamenii, mai e ceva ce pare că marea majoritate l-a uitat. Trăirea/feeling-ul/învățăturile/experiența. Câteva din detaliile care ne compun ca și persoane, comparativ cu ambalajul de plastic ce îți va da răspunsul exact într-o clipită. Dar dacă nu le ai pe astea, de-abia atunci intervin adevăratele probleme. Nu vei reuși niciodată să înțelegi din context (trebuie să fac paranteza ORICARE AR FI ACELA), nu vei reuși niciodată să prețuiești (la adevărata valoare), dar poate cel mai important nu vei ști niciodată când e prea mult. Pentru că în lumea reală, în care de fiecare dată 2+2=4 și în care ai crescut, nu ai avut de unde să iei astea. Tocmai de aceea în lumea de azi la glume vei râde (nici prea tare nici prea încet, funșție de glumă), la tristeți vei fi pe dos (nici prea prea, nici foarte foarte) etc. În lumea de azi te vei descurca, dar ai pierdut ceva (din punctul meu). Nu vei simți niciodată adierea vântului pe sub imaginatele aripi, penrtu că niciodată n-ai vrut să zbori. Basicly cum zice americanu' nu vei putea niciodată să trăiești cu atâta intensitate clipa. Aia de-o aștepți și la un moment dat a venit, pentru că nu ești construit așa. Cei de pe lângă tine au avut grijă de asta. Ești REAL. Și asta înseamnă cu totul altceva, însă ai grijă măcar tu cu cei pe care îi vei mai influanța. Și acum, ca un bun gospodar, am să ies în real să văd ce stricăciuni mai face ploaia ce s-a apucat să toarne afară. Că tot vine week-end-ul. Plouă tare. E ceva normal (după cum îmi zicea un alt real). Vorba aia ez az egész

Alteuri reale

După cum spune şi titlul alteuri intră în lumea cât se poate de reală, face o incursiune în realităţile de care ne lovim zilnic şi care până la urma urmei sunt CELE care ne influenţează viaţa. De ce, sigur este o întrebare cât se poate de normală. Păi pentru că tot vorbind aici de lucrurile frumoase ale vieţii, care credeam că au o importanţă destul de mare pentru fiecare, vine realitatea "zilelor noastre", cică 2010 să îmi demonstreze că nu este aşa deloc. OK, nimeni nu mai apreciază nimic, asta am observat şi chiar am accentuat şi în rânduri mai demult, însă concluzia la care am ajuns în aceste zile chiar nu-mi place deloc. Povestea începe de la motivaţia unor oameni la dorinţa lor de a scăpa de...aici. "Indiferent ce este acolo, scăpăm de ceea ce ave aici". Şi i-am întrebat, dar ce este aici aşa de rău,până la urma urmei, că lucrurile se tot schimbă şi...cumva pe lângă toate relele sunt şi multe aspecte îmbucurătoare. Răspunsul a venit scurt." Chestiile astea, care te fac să îţi doreşti să nu mai fii aici." Nu este acel ceva care te îndeamnă, este mai degrabă un cumul de factori. De la nesimţirea celui mai de jos angajat, până la cel mai înalt grad, de la gropile mereu prezente oriunde în drumurile noastre, impozitele care oricât ar fi de schimbate sau eliminate, tot ajung să îţi doreşti să pui lacătul, programul de lucru pe care angajatorii nu îl respectă, nesiguranţa zilei de mâine, neschimbarea de ani şi ani şi ani.....şi ani.... Recunosc că până nu demult nu pricepeam la ce se tot referă mai eXact, dar muşcând mai adânc din subiectul cu pricina le dau dreptate şi mă doare că trebuie să mă despart de ei din cauza...realităţilor de la noi. Aici AM o problemă. Dacă era oricare alt motiv - lipsa banilor, dorinţa de un trai mai bun - reuşeam cumva să înţeleg. M-am mai întâlnit cu cazuri şi am înţeles că nu aveau nici o şansă să....ceva (nici nu amintesc termenul realizeze, că nu se putea începe nimic în cazurile respective). Deci, cumva m-am împăcat cu ideea, ba chiar m-am bucurat când am primit un semn de departe care-mi transmitea cu zâmbet larg că totul este foarte bine acolo. Dar acest caz, în care oamenii renunţă pentru cu totul alte motive - în care au dreptate - mă face să mă simt neajutorat şi puţin crispat. Crispat în privinţa viitorului, în care, probabil oameni de calitate cu greu se vor mai găsi. Toţi au fost nevoiţi să aleagă alt viitor. Altundeva. Cela mai natural şi simplu îmi este să înjur sistemul, politica...şi la ce m-ajută? Ce pot eu face ca săăă....nimic. Şi cum nici de către cei care au puterea să facă nu se face, îmi e teamă să nu ajungem tot mai mulţi la concluzia prietenilor mei. Înainte de 89 era cam aceeaşi situaţie din acest păunct de vedere. Sistemul era cel urât de toată lumea. Pentru că acel sistem nu îţi oferea nimic. Şi nici nu puteai pleca. Ei, acum sistemul zice-se că s-a schimbat. Avem de toate şi putem şi pleca. Dar din anii 90, de când cei care ajunşi la rândul lor la o vârstă au ales să plece, pentru că asta şi-au dorit de-o viaţă sub comunism, au trecut 20 de ani. Şi? Păăăăăi, tot acolo suntem, ne-am bucurat la vârste choar fragede de noua libertate şi preţuind-o ne-am chinuit la rândul nostru să facem ceva cu ea. Poate şi din dorinţa de a demonstra că nu ne-am născut degeaba. Poate. Iar acum, în 2010, avem posibilitatea de a renunţa, de a pleca, comparativ cu înainte când nu se putea. Şi după 20 de ani de viaţă, ajunşi la maturitate tot se duc, pentru că în ăştia 20 de ani "basicly" nu s-a schimbat nimic. Aveau taxi o melodie cu ...prostia la putere în tinereţile noastre, ei iată că e aievea. Sistemul face de aşa natură la noi, încât cel mai...low level să ajungă cumva deasupra multora care, poate, ar merita. Aşa e la noi...aşa e la noi. Şi asta din păcate, nici cu trecerea generaţiilor nu se va schimba. Pentru că de atâţia ani de la nivelul X de unde am intrat în rând cu lumea, am tot scăzut, ne-luându-ne 1 secundă în plus să apreciem, să ne bucurăm de ceea ce avem, săăă... Păcat, ce să mai zic?! Păcat. Asta e realitatea.

mici...MARI diferenţe

Dacă în postarea (era să zic articolul) precedentă am disecat felul major al unora de a fi, mă opresc acum înspre diferenţele care apropie oamenii...până în momentul ăn care se leagă pe viaţă. Începutul este foarte simplu şi bazat mai ales pe o atracţie fizică. Plăcerile întâlnite cu timpul te mai ţin o bucată legat de ceea ce ai descoperit...etc, etc...până într-o finalitate. Finalitatea de bine, în accepţiunea tuturor este căsătoria, cea de rău fiind despărţirea. Ambele însă nu au nimic de-a face cu momentul pornirii pe un acelaşi drum. La început este altfel, viaţa e liiştită, problemele şi aşteptările depaaaarte, pentru ca în cazul în care ai hotărât să devii om serios să devină parte de zi cu zi a noii tale vieţi. "Nu e neapărat aşa" se va trezi cineva deştept să zică în replică. Nici n-o bag în seamă, pentru că, concluzia pe care vroiam să o evidenţiez este că odată cu schimbările şi atitudinea faţă de cei din jur se schimb. Ori dacă o dată, de două ori ai înghiţit una alta, ai şi răspuns prin acţiuni de-ale tale (foarte grave la un moment dat), ralitatea ne oferă cît se poate de clar răspunsurile. Schimbările, DACĂ se produc e bine pentru amandoi, dacă NU, n-o să dureze mult până când unul din ei îşi va ieşi din pepeni. În concluzie, oricât de tare ţi-ai dori, oricât de mult ai nutri la ceva sau cineva, odată ajuns fără de intimitate este foarte greu să mai şi accepţi the same shit over and over and over and over again. Eu, care nu sunt un adept al schimbărilor, odată ce mi-am construit universul, sunt deacord de data asta cu schimbarea pentru binele fiecăruia. De fiecare parte. Că numa' pe jumate...nu mere'. Ori ori. Că avem o lume-ntreagă care se bazează pe mijloc. În orice situaţie. Păcat de ei că se bazează DOAR pe mijloc şi nu găsesc puterea de zice DA ori BA. Şi apro-pos de asta, îmi asum o binemeritată lungă pauză, ca să am timp de mine pentru ultima dată;i s[ am mintea limpede pentru tot ceea ce va urma. Ne-ntâlnim în noua viaţă, so...vorba cântecului :

Weather matter !!!

Că bine ziceau activiştii acum câţiva ani buni şi cu toţii i-am luat în derâdere. Acum la o scurtă privire pe geam începem să le dăm dreptate. Aşa e cum au spus. Vremea nici ea nu mai este cea din copilărie. Acum e soare de te topeşti, în secunda 2 tunete de în casă la adăpost te zoreşti. Eu îmi retrag toate cuvintele care le-am spus despre cei care au intuit mai demult şi recunosc că au avut dreptate.Un alt motiv să revin la ideea iniţială cu "viitorul sună bine". Nu la noi, sau mai degrabă nici la noi.

Sugrumanzii

Sugrumanzii sunt acei oameni care cu sau fără să ştie îi sugrumă pe cei din jurul lor. Zodia îşi face aici de cap în cel mai pur stil şi le oferă puterea de a-şi îndeplini visele mai mult cu ajutorul celorlalţi. Cât ar fi de poetică situaţia, în realitate nu e chiar aşa, privită din punctul sugrumaţilor de vedere. Sar putea ca acest "figurat" să nu fie înţeles eXact de cei care au această îndeletnicire şi îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel pe viitor acuzat că le-am mai arătat o faţă - faţa predominantă - a caracterului lor.
(Continuând ideea că acest blog s-a născut din dorinţa de a rămâne undeva scris ce am trăit la un moment dat în viaţă)
Sugrumanzii sunt aceia care în tinereţe susţin că vor face, rareori se va întâmpla acest lucru, mai târziu îşi vor asuma creditele, pentru ca spre bătrâneţe să dea dreptate la fel de "des" celor care vor susţine contrariul, iar în acel moment de fapt să îşi râdă în barbă, ei ştiind că defapt lucrurile niciodată nu au stat aşa. După această întreagă teorie - care, desigur este neadevărattă...(aha) - poţi foarte uşor observa cum semnul zodiacal îşi face simţită prezenţa tot mai activ în comportamentul fiinţelor de acest gen. Zodiile puternice, pline şi iubitoare de agitaţie şi gălăgie, vor avea tot timpul impresia că defapt lumea asta a făcut de aşa natură încât planul lor să le iese întru totul. Ceilalţi, mai cumpătaţi din fire au o mai mare şansă să se prindă că nu toate lucrurile sunt aşa cum ţi le imaginezi, la asta contribuind şi acel je ne sais quoi care i-a mai povăţuit de-a lungul vremii prin tot felul de experienţe nasoale prin care i-a târât. Booon. Dar ce facem cu acea a treia categorie, care dacă stai să observi este mult mai pregnantă în explicaţiile sugrumanzilor, doar pentru a se autoconvinge şi pe ei că dacă nu sunt nici albi, nici negri, e musai să fie la mijloc. Aha. Deci, am descoperit despre ce era vorba. Despre mijloc. Zi-mi dacă îţi sună cunoscut:"găsim noi o variantă" sau "vedem noi" ori "cât poate să fie de...". Dacă îţi sună familiar, mai uită-te odată. Cu mai multă băgare de seamă şi vei observa că până acum, chiar dacă nu a lăsat urme, n-ai făcut altceva decât să te afli în centru ringului cu nici o armă în apărarea ta. De fiecare dată când ţi-a venit vreo idee, din experienţa mea sugrumată şi ea, ştiu că ţi-a fost cu timpul alterată. În final nici nu mai ţii minte de unde ai plecat şi care a fost planul de început închipuit de tine. Dar ca în filme, la final ţi se va spune răspicat "Dar tu ai vrut aşa". Şi nici nu e foarte departe de adevăr. Adevărul ăn acest caz este ca mucegaiul pe gem. "Aşa o fi" îţi repeţi până la autoconvingere "poate nu mai ţin eu minte". Nu e timp să fii atent la toată gălăgia din jurul unui sugrumand, aşa că se poate ascunde în ea. Poate ai zis la un moment dat un da, care a fost interpretat eXact după voinţa lui. Ziceam însă că sub acel răspuns venit din partea ta se află defapt toată strategia sugrumandului aflat în plin proces de sugrumare. El va face (chiar dacă va susţine contrariul) totul ca să te schimbe, în primă fază te va smulge din universul tău ca să îşi poată definitiva opera pe teren propriu. Apoi, prin tertipuri programate şi doar de el înţelese zi de zi, va trage înspre definirea noii tale personalităţi. Nu aşaaaa dintr-o dată ci încet încet. Linişte roicum nu mai ai, odată ce eşti prins în vârtejul unui sugrumand, aşa că scăpare mai greu. Iar în tot jocul acesta cu implicaţii serioase, la un moment dat vei auzi "Dar tu ai zis că...aşa" Hăă? "Păi nu ţii minte că...." Da, tu ai zis că aşa pentru că tu eşti tot la fel, cel care este numai bun de sugrumat, cel care se gândeşte de câteva sute de ori înainte de a...ceva, ca să fie convins că îţi va face plăcere sau îţi va aduce bucurie, dar sugrumandul nu e atât de complex. Nici pe de parte. El ştie doar că ceea ce vrea se poate îndeplini cu ajutorul tău, aşa că e foarte bucuros că te poate "modela". Dacă ar da peste o fire hotărâtă sau calculată situaţia s-ar schimba, dar în viaţă, pe deasupra mai au şi noroc de oameni buni. Dar toate au şi un downside. Acel PE DE ALTĂ PARTE, care a rămas singurul arbitru în această piesă de teatru. Şi cei obijnuiţi să sugrume vor avea un şoc. Habar n-au de unde o să le vină, dar la un moment dat o să le vină. Şi atunci vom mai lua noi ăştiălalţi - sugrumaţii - o mult aşteptată gură de aer. Ne vom umple plămânii cu ea, după atâta timp de chinuri. Şi vom zice: aşa vă trăbă că n-aţi ştiut când să vă opriţi. Meritaţi, petru că fiecare secundă de calvar voi v-aţi clădit-o. Pe viaţa şi sufletele altora. Zi de zi.

(P.S. Sugrumaţii au la rândul lor o vină. Vina respectului, a umilinţei, a dorului, a ruşinii, a observaţiei, a acceptării situaţiei. Diferenţă : sugrumaţii nu au arme)

Futur

Ma uitam la TV si am dat peste discursul presedintelui de pe antena3. Vorbea frumos, nu stiu eXact ce avrut sa zica, dar am simtit ceva. Am simtit ca s-ar putea sa avem parte de agitatie si in acest domeniu. Ma gandeam la razboi. Concluzia e logica. De cativa ani totul merge in jos, tot in jos, am ajuns la nivelul in care putem observa cu certitudine DA nu mai exista bun simt, respect si alte-uri care ne definesc ca oameni. SUntem cainosi, uraciosi deci rautaciosi. Aceasta este realitatea azi. Unde nimic nu mai este apreciat, average people think they're smart, prostia-i la putere in TOATE domeniile si de fapt ne agitam fiecare in grauntele fiecaruie de viata ca sa...ce? Asa ca socul poate va schimba ceva. Asta este definitia socurilor, indiferent de domeniu. Eu, asa am simtit. Nu ma bazez pe nimic ce ar putea fi contrat, daramite disecat. Asa am simtit. Am scris aici, sa nu se piarda si ...poate peste ani si ani (ca nici aici nu exista vreo siguranta)daca va ramane la aceasta adresa voi cii ceea ce am scris cu degetele astea tinere cu mult timp in urma. "Ce prostut eram" sunt aproape sigur, va fi urmatorU-mi gand.

Astazi 14.04.2009

A pro pos de

Nu sunt sigur ca asa se scrie titlul, dar cu gandul l ultima postare, nu pot sa nu observ utmatoarele.1 Nu sunt singurul peste care anotimpul acesta al nimic-ului s-a abatut asaaaa dintr-o data si pe nepusa masa si 2 ca (virgula) concluzia acestui "nu ma mai...nimic" este accentuata de realitatile vietii de acum. Pot sa merga mai departe si sa ma gandesc (presupunand doar-desigur) ca acest ne chef de nimic, se va accentua din lipsa de acel ceva inca negasit. Ceea ce, cu timpul - cred - va fi folosit de cei care vor avea ceva de aratat. Oricat de nesemnficativ este, oricat de impotriva firii, oricat de fals ar fi, acestia, comparativ cu majoritatea - sa-i zicem plictisita - ca sa o putem distinge cumva, vor iesi in evidenta. Asa se va ajunge de fapt la fenomenul pe care inca de pe acum il traim. Oricine este CINEVA. Ii vedem la TV, auzim de ei la radio, citim despre cei mai cei in paginile ziarelor sau vedem chiar filmulete pe youtube. Deci. Ce vreu sa spun. Pai, cei care n-au nici un talent, cei care sunt convinsi ca ei POT face orice, vor incerca tot timpul sa arate treaba asta. Ce valori?!, ce bun simt?!, ce respect?! Astea sunt demult deja uitate, unde mai pui ca non-valoarea este promovata pentru ca face audienta. Deci e simplu. Daca iti va spune seful in repetate randuri ca ceea ce faci e bine dar ca ar vrea mai mult de la tine - sigur e unul dintre aceia care s-au mult prea adaptat zilelor noastre. Adica nu calitatea conteaza ci mult mai mult, ca sa nu ma risc sa zic definitoriu,inca - cantitatea. Ori daca bati un cui stramb: 1 la mana nu va veni nimeni sa te ia la rost de ce e stramb, pentru ca nici cei din conducere (fiind tineri) nu observa ca e stramb si 2 interesul lor, conform convingerilor prezentate in sedinte este ca toate cuiele sa fie batute. Nu conteaza cum. Ori la modul asta, sa nu ne mai miram de lucrurile facute de romani in continuare - care nu se cumpara pentru ca vorba aia "sunt romanesti". Asa am invatat si eu, la fel am sa invat la randul meu, pentru ca DA, e greu sa schimbam mentalitatile. Trebuie sa ne autoconvingem pe noi insine sa facem un lucru BINE de la un cap la celalalt. SI asta e greu pentru ca dupa cum ziceam am intrat in epoca in care nici nu mai stii ce inseamna asta (si astia putini, carora poate le mai pasa). Pe de alta parte, intr-un univers paralel parintii la fel iti vor spune sa fii respectuos, sa ai grija cum te porti, sa fii cinstit si sa fii in rand cu lumea. Ultima parte marea majoritate a inteles-o. Familie, copii tot tacamul. Boon. Super chiar. Vdeme ce va urma, poate cutremurul TOTUSI ceva va schimba. Oricat de insignifiant pe moment. Am luat cutremurul chiar daca e "de rau" ca e unul din cele mai mediatizate evenimente care "cica" ne va afecta si pe noi.
P.S. Nu stiu daca am scris corect, dar odata cu acceptarea noilor intro sau intrun cuvant si motivatia din spatele deciziei uluitoare (Pentru ca tinerii din ziua de azi sunt prea stressati, asa ca se accepta mai multe variante) nici nu imi mai pasa. Momentan...momentan
Au fost Pastele si floriile. DUpa caz Kellemes Husveti Ünnepeket, Frohe Ostern sau La Multi ani !

Plin(i)de...ei

Am ajuns deja la varsta la c\are imi permit-cred eu- sa zic tineretul din ziua de astazi. Acest tineretul din ziua de astazi il preiau la randu-mi, din observatiile care duc tot la aceasta concluzie "tineretul din ziua de astazi". Nu am stat sa ma gandesc daca e de bine ori de rau sa preiau o vorba care are sau nu are multe de zis. Nu am mai stat sa o...Mi-am asumat-o pentru ca la randul meu sunt influentat si mi-e atat de sila de universul in care sunt atras in fiecare zi prin vorbe de genul "nu stii","nu intelegi", sau preferata mea "nu e bine asa". Fac mea culpa inca de pe acum pentru ceea ce am sa devin - asta ca sa imi iau marja de eroare. Boon, gata cu paranteza, tineretul e foarte plin de el, am observat. El stie, el cunoaste, el isi da cu parerea despre ABSOLUT orice. Pentru ca este bagat in seama mai multe decat e cazul, 1 la mana si 2 pentru ca i se da pentru varsta sa poate prea mult nas. Astfel nu iti trebuie cine stie ce experienta sa te descurci in whatever proiect ti se da, pentru ca fiind cel care foloseste exagerat "se rezolva,facem,gataaa" cei care te-au insarcinat sunt la randul lor fermecati de optimismul si increderea de care dai dovada. Da, s-au schimbat si vremurile, accesul la informatie este cat se poate de facil, cei grizonati poate ca la randul lor au fost inchistati o buna bucata de timp si astfel le vine mai greu sa se obijnuiasca cu acest nou. Acest nou la care fac referire - din acest punct de vedere nu este neaparat de bine. "Average people take controll" ar fi sloganul unei campanii pe care as incepe-o, asta ca sa fiu dragut, ca cada nu imi amintesc de refrenul altei clasice inca in viata - si anume "prostia la putere". Normal ai sa zici ca ei sunt mai multi. Boon. Asta puteai sa zici mai demult, intre timp, nebagandu-i in seama sau ignorandu-i uite ca au ajuns sa ne in fluenteze pentru ca da ei au crezut si atunci ca fac bine si iata rezultatul. Ca sa dau un exemplu care mi-a cazut in mana intro intrun cuvant, sunt sint ambele variante acceptate etc. Adica, facem cum facem si acceptam foaaaaaaaarte multe lucruri fiindca n-am ascultat mai des cand a trebuit melodia cu pricina. Ma intrebam mai demult "are we human, or are we dancers". Raspunsul din pacate vad ca e cel din urma. Si sansa noastra a celorlalti care NU ne supunem regulilor facute de acesti cel mult "average" nu mai exista. pentru ca-s peste tot: in banci, la chioscuri, la posta, la volan, in agentiile de turism, pe strada privind adanc spre nicaieri, la o prajitura, la o cafea, construindu-si case sau facand show-uri in concediile de p[este granita. Ii vedem la bloc facand galagie, construind blocuri lipite de casa vecinului, trecand pe rosu sau peste orice e in fata, fie caine fie pieton - tot mizerie este catalogata. Prostia-i la putere. Si din pacate acest "putere" de data asta n-are treaba cu politica.
So...


Sarmalele Reci - Prostia la putere
Asculta mai multe audio Muzica »