2 day 28

2 day e un fel de astăzi (today). Altfel, în 2 day, day = 8, ptr. că astăzi este 28 (two,eight), în cazul în care nu spui twenty...eight. Dacă te-ai prins O.K., dacă nu, nu. Oricum, altele sunt lucrurile mai importante. Și DA, nu suntem în mai ci în august. Ei bine, în august (că tot e o lună cu plural, unde orice ....AU nu are, au gust), am sințit eu că trebuie să spun în gura mare :
SSSSUUUUUUUUNNNNNTTTTT FFFFEEEEEERRRRIIIICCCCIIIIIIIITTTT !!!!

ALTE(numic)URI

Aici se scriu diferite nimicuri, care s-ar putea să cadă eXact pe ideile câtorva dintre cei care se mai nimeresc să le găsească. "Așa este" s-ar putea auzi încâteva crâmpeie, iar dacă este așa, mă gândeam că tot e bine că îmi eXprim stările sau gândurile ăn spațiu public. Poate, chiar fără a-și da seama pe loc, cineva va asezona cu vreo idee, feeling, trăire...fiind pus într-o situație anume peste ceva timp. Mi se pare (apropos de situatii) ca acestea sunt cele care s-au schimbat cel mai des în ultima perioadă. Chiar stăteam să observ, într-o conversație, nu demult că standardul situațiilor și al reacțiilor s-a schimbat. Unde, în trecut - din experiență puteai să fii mai sigur că ai procedat bine în ceea ce ți-a fost încredințat să faci, ori că ai avut o replică ce făcea sens, în noua lume - în care incertitudinea a devenit noua siguranță, tinzi să nu mai ai acea siguranță nativă. Ușor, ușor, ea te părăsește. Nu mai poți fii sigur că ai yis ce trebuia, nu mai poți fii sigur că ai procedat cum se dorea, nu mai poți fii sigur de nimic. Și asta, cu timpul își va pune amprenta asupra ta ca om. Trăind mereu cu gândul/sentimentul că...nu știi sigur, presimt că finalitatea nu va fi cea visată în tinerețe. S-au făcut (tot de către cei mai deștepți) chiar și sondaje din care a reieșit că starea de încordare ținută ca și normalitate este dpdv. comercial cea mai bună. La fel și în politică și alte domenii "de mare interes". Îmi aduc aminte de 9/11 și turnurile magice, ca să nu sap mai mult, că resimt și eu anumite efecte, ei acest 9/11 a fost atât de bine manmageriat încât dacă ai întreba și astăzi un american de pe coasta opusă a evenimentului sigur îți va replica că parașuta și-a achiziționat-o și o are în garaj. Așa doarme liniștit că a făcut ce trebuia, pe toate canalele primind informația că e bine să te pui la adăpost și să ai și cu ce. Așa că omul nostru și-a luat parașute. Acum ni se tot spune că e criză. Ba că a cam trecut, ba că nici nu a venit, etc. La scârbici la fel. Se mai dau încă oameni afară, că tot există mptivul ăsta cu criza, ba se mai umblă pe la remunerație, ba...până la urmă prilej de încordare care duce la...
Nebun să fii să faci ceva în această perioadă de incertitudini, din lipsă de siguranță că vei reuși. Însă există și reversul medaliei. Dintr-aceia care fac. Ei sunt priviți ca niște atoateștiutori sau "sigur cu bani", ori în cel mai bun caz "curajoși". Și, profitând de părerile aruncate, uite ce simplu, fiind un tip chiar dubios de ex., poți deveni acel curajos care a făcut ceva și chiar apreciat de întreaga comunitate. Dar despre comunitate cu altă ocazie, pentru căcomunitatea (cacofonie intențíonată) și-a pierdut la rândul ei înțelesul. Nimeni nu mai știe ce e aia și aruncatul cu privirea peste gardul vecinului a devenit onijnuință. Revin la "informația locală" că eu cu asta mă ocup - cel puțin ptr. CNA, pe local se vorbește la fel de mult, agitația e la fel de mare, rezultatele...la fel întârzie să apară. Despre drumuri au scris toate ziarele, unele dintre ele nici nu mai există, dar cu toate astea, complicarea e la fel de constantă. Ziceam și la radio că eu, am crescut cu anumite străzi în același stadiu ca și astăzi. Ori, între timp am început să îmbătrânesc. ZECI de ani au trecut de atunci și tot nimic. Așa că să mai gătăm zic, cu vorbele-n vânt (pe acest domeniu). Speranța - zice o vorbă din bătrâni - moare ultima. Așa mi-am spus și eu când mi-am zis că sper ca măcar unele din străzile cunoscute de mine să se "reabiliteze" până oi mai trăi. Concluzia se desprinde clar. Ce se mai întâmplă? Nimic! Dar atât putem să ne agităm, să vorbim la telefon cu zecile de apeluri/zi încăt în ritmul ăsta nr.3 va ajunge în curând neâncăpător. Cred ăn mai multă liniște, sper ca prima constantă să fie anumite situații umane, ca zâmbete meritate, povești interesante, relații apreciate...dar poate iarăși mă aștept eu la prea multe lucruri de cam mult timp pierdute, care SIGUR nu mai reprezintă standardul de astăzi și despre care îi mai auyzi pe părinți povestind. I don't know (că tot e nesiguranța noua certitudine)

NEschimbați

Trecut-au și sărbătorile și lumea își reia cursul. Neschimbat. Serviciul e tot acolo, problemele neschimbatye, răutățile zilnice...constante. Poate că e normalitatea lucrurilor sau a situațiilor, poate că am ajuns în normalitatea mult așteptată în 2010. Busu anunță vremea, vremurile în schimb...(punctele de suspensie le completează fiecare). Cică tot în criză suntem, cu toate că s-a mai domolit măcar departamentul știri în a ne anunța în fiecare zi că ”e crizăăăă”. Avem și Ricky Martin de România, manele tot mai rar și gropi ca deobicei. Deci, nimic schimbat, sau altfel pusă problema, NEschimbat atât orizontul cât mai ales prezentul. Cei care au fost agitați au rămas la fel de agitați, cai care erau liniștiți, s-au dovedit tot mai liniștiți spre plictisiți, normalitatea începe să se facă simțită tot mai des. pentru că suntem poate și la vârsta la care unii dintre noi își găsesc punctele acelea pe care de-acum încolo le vor considera ”normale”. Nu știu dacă e de bine sau de răpu, în schimb nici nu vreau să mă bag foarte adânc în subiectul ăsta. Ce a fost a fost, ce este - este, iar ce va urma...Dumnezeu știe (că tot se potrivește, fiind încă sub influența sărbătorilor apropiate). Așteptările fiecăruia sunt altele, gândirea în schimb la modul general are de suferit. Încet dar sigur, într-o lume plină de incertitudini, nu ăți mai găsești nimicurile care îți dădeau siguranța și bucuria de a te trezi dimineața. Ei, aceste incertitudini, devenind o constantă, ajungi să nu îți mai pese de...în principal nimikc, iar nervii tăi ușor dar sigur vor claca într-un fonal. S-au făcut și studii, nu știu cât de adevăprate, dar vînclin să cred că vor avea dreptate...
N-am o idee clară în cap, simt doar că nimic nu e cum trebuie să fie, și aici poți spune tu la rândul tău că și eu am o chestie neschimbată. Îți dau și dreptate, încerc doar să fiu în rând cu lumea. Lumea NEschimbată și totuși mai încorsetată. De propriile-i idei, realități, adevăruri.

Astazi

Cred ca

Cred ca frigul de afara are ceva de spus. Incerc sa ii inteleg eXact mesajul. Mai cred ca sunt inconjurat de ... pe care nu le vad, nu le ating, dar le simt ca au legatura cu mine. Se poate ca in acest moment sa fiu catalogat drept dus, iar dintr-un punct de vedere sunt de acord. N-am ce face mai mult decat sa cred. Si cu mai multa tarie cred ca ceea ce a fost NU mai are cum sa revina. Pentru ca mai cred ca noua lume este atat de galopant indreptata inspre directia (gresita) incat nici o fractiune de secunda nu mai sta sa se intrebe daca e calea buna sau dimpotriva. Dar, dupa cum spuneam si mai demult, eu zic, eu aud. CredeAM (cu titlul de...la trecut) ca daca zici ceva si te faci auzit, poate reusesti sa ridici macar o spranceana, sa iti lasi cumva amprenta, dar vad ca nu e intocmai asa. Oricat ai zice orice ar fi acel ceva, mai nou mai nimeni nu te va asculta. Pentru ca atunci cand le stii pe toate sau crezi ca "nu ma mai pot schimba" le este mult mai simplu celor care nu gandesc sa te poata avea. Da, cred ca regulile de mai demult au fost sterse, ceea ce credeam pe atunci ca este bine, acum, odata cu realitatile 2010 s-a intors cu susul in jos. Acum vad mai clar. Atat am castigat. Dar de schimbat...!? Nu e in puterea mea de a lasa ceva sau poate de a-mi aduce atingerea. E 2010 si lumea s-a innecat in ea. Orice se poate face, se poate re4zolva, se poate adapta, regulile si le face fiecare dupa cum crede si evident ca el sau ea "stie" mai bine, vorba cantecului "...is blowing in the wind [...] is blowing in the wind". Cu asta, inchei, nu fara a-i transmite aceluia (unul/una) care (sper) a inteles de-a lungul timpului una, alta, urmatorul mesaj:


Multumesc

...ca sa nu tac

Ce tie nu-ti place altuia nu face. O stii...Ei, cum asa o zicala se baga in seama, pot sa compar cu ideea de ceea ce tie-ti place, fa-i si altuia, nu-i da pace. Logic pana aici? Booon. Tot ce tine in picioare aceste 2 prostioare este termenul place. Care, da si el este trecut cu vederea atat de des, incat nu mai poti fisigur ca X sau Y situatie sau lucru este pe placul tau. Si de aici intervin micile diferente care (la fel, nebagate-n Zeama) isi lasa amprenta tot mai adanc. Gandeste-te putin...cu siguranta iti vei aduce aminte ce iti placea din vremea demult trecuta a tineretii. Sigurantele erau mai des intalnite. Odata cu multele situatii necunoscute carora trebuie sa le faci fata cu brio, sau cu diareea de cuvinte aruncate ikndiferent ca esti ascultat (bagat in seama sau nu) se pierd. Ori, incertitudinea este anotimpul preferat al celor care stiu cum sa te influenteze acolo. Altfel n-ar avea nici cea mai mica sansa, dar adus in postura in care incepi sa te indoiesti, sunt cei care tin fraiele a tot ceea ce te inconjoara. Iar reactiile lor de dupa vin ca si completare a ceea ce s-au definit a fi in tot acest timp cand (sa presupunem) nici ei la randul lor nu s-au prins ca nu mai sunt cine credeau ei ca sunt. Dar sa nu despicam firul in 4 pe acest subiect ca asta e o alta discutie. Imi e urat doar de treaba asta. Atat vroiam sa transmit si sa las undeva scris sa ramana peste timp. Intre cele 2 "vorbe" de inceput, exista o plaja care poate fi leaganul fericit al multora. Percepute asadar ca si extreme comportamentale, al naibii sa fiu daca eu sunt vinovat ca le observ puse in practica foarte des. Atat. Concluzii, pas. Doar observatii desarte. Scuzati deranjul, oricum nu conteaza (a-propos de post-ul anterior) .

Later post:
Suntem eXact ceea cxe am invatat cand eram foarte mici. daca parintii nu te-au obligat sa faci nimic din ceea ce nu-ti placea, sau te intrebau de fiecare data ce vrei, cum vrei, daca vrei, devine foarte greu la anii astia nedefiniti (nici tineresti, nici batraniciosi) sa te intorci la actiunile copilariei altora, care presupun includeau termenul trebuie mult mai des. Si fiind prins in aceasta intoarcere la vremuri copilaresti ma intreb care este diferenta? Acum, ajuns la o anumita varsta cu responsabilitati trebuie sa mergi la serviciu, trebuie sa platesti facturi, trebuie sa....iar in clipele acelea RARE cand vrei sa te bucuri de o oarecare liniste, afli ca trebuie sa.....si sa si zambesti. Deci...... "Vorbesti si tu ca sa nu taci" imi spunea o doamna in varsta mai demult.

E....mai multi

Tot ziceam despre faza cu low level si mi-am dat seama ca din ideea mea de a face chiar un jingle cantat pe tema respectiva, in care vocea sa cante plina de emotie puternica cele 2 cuvinte, s-au inspirat si tlii la randul lor. Ma bucur astazi sa mai zic din suflet un La Multi Ani, pentru 84 de data asta, din care aproape 30 nam avut si eu bucuria sa-i colorez. Ei, comparativ cu vremurile de (mult) atunci, acum, in noua realitate, tot din discutii realizata concluzia, "e" tot mai multi care n-au nici o legatura cu viata si regulile ei omenesti. m-am intalnit cu un fost coleg de televiziune, pe cand antenele tronau pe cladirea numita pe atunci Bulevard, pe care l-am intrebat sincer cum ii mai merge. Mi-a raspuns ca a fost grea adaptarea catre noul job, dar ca face face mai mult decat fata. M-am prins imediat ca este un tip caruia, chiar daca nu i-a fost uisor, a reudit sa schimbe ceea ce facea zilnic cu un alt domeniu, unde mai este si apreciat pentru ceea ce face, Partea de final de propozitie vine din cauza ca cei aflati pe scaunele cele mai comode din institutie nu vorbesc romaneste, iar la ei chiar se apreciaza oamenii (cred), comparativ cu noul "la noi" unde daca te vad mai rasarit iti baga pe gat alte 10 mii de lucruri ca tot e criza. Asta a fost o paranteza. Asdar, revenind. Omul nostru si-a dat silinta sa invete si altceva, cu totul nou pentru el, fiindca asa a si trebuit dar a si vrut la randul lui asta, pentru a putea fi nu doar un agajat intr-o balta cu alti 5mii. Ei, in noua oranduire ziceam, tot mai multi "e" printre noi si nu "are" treaba cu nimic. De la cum sa vorbesti, pana la cum sa traiesti. Sigur, in tinerete n-au avut nervi sa isi ascukte parintii, daca asta presupunea ca ei parintii sa impartaseasca lucruri cu cei mici, sau poate nici parintii nu mai aveau timp/nervi sa invete nimicul pe care ei l-au trait din cauza vremurilor foarte agitate. Nu sunt sigur de nici una din variante si nici nu vreau sa fac eu pe desteptul, insa nici nu pot sa nu observ ca "este"tot mai multi. Tieneretea este anotimpul - daca vrei - care te cizeleaza dupa cei 7 ani de-acasa care au insemnat prima formare a ta ca om. Ei, daca din primele fire ale tineretii ai folosit destul de des expresia :"Si ce-i daca?!" sau "Vedem noi..."rezultatul a tot ceea ce ai facut pana la punctul cand te trezesti cu sentimentul ca nu mai esti la inceput nu are cum sa iti dea nici o certitudine. Si imi permit sa fac si o poveste - sigur intr-o lume utopica - cand acest X (fara gen, nume sau varsta) se trezeste cu sentimentul ca parca n-are chef de nimic. Mai leneveste 1 minut sau 2, convins de faptul ca oricum si-a pus ceasul desteptator la o ora mult mai matinala decatg trebuia (sa fie cu marja). Se scoala apoi din pat, dar parca o jena simte la ridicare. Marog isi zice si nu baga-n seama, merge la toaleta, se apala pe fata, se uita-n oglinda prelung, ridica o spranceana si iese grabit sa isi pregateasca cafeaua. Da drumul la ceva galagie (fie tv sau radio, sa simta ca nu mai dormiteaza). Cafeaua e gata, se-aseaza la masa, soarbe o gura si se gandeste ca e destul de urat afara. In acelasi moment aude ca din cauza crizei se prognozeaza ca 3000 de angajati din domeniul lui/ei sa fie "pusi pe liber" anul acesta. Ofteaza scurt cu gandul ca lui/ei nu i se poate intampla. Doar "o persoana ca a lui/ei este de nevoie" isi spune in gand. Minutelke trec, dare oricum nu-si face probleme, ca doar "ce-are daca ajunge 2 minute mai tarziu?!". Mai soarbe-o gura din cafeaua pe terminate si se imbraca inceeeet si-o porneste la servici. Pe drum isi aminteste ca trebuia sa faca ceva astazi, sa plateasca ceva, sa...."da'ce-are daca acum nu-mi pot aminti?! Mai vad eu cand ajung acasa " isi spune si intra pe poarta companiei. La job e o zi din aceea unde toata lumea vrea ceva cu tine ACUM, stress-ul si zgomotul telefoanelor sunt la cote ce nu pot fi redate in cuvinte. Asa continua pana la finalul programului. Intors/intoarsa acasa, descuie si observa ca nu e curent. Se dezbraca incet si se-aseaza la masa sa se calmeze "vedem noi de ce nu mere curentu'. Sigur l-or luat astia. Ce zi am avut...ufff... ce bine c-am ajuns acasa" Ramane asa 2 minute pana aude ceva picurand. Deschide ochii si se uita spre calorifer, "Nuu, n-are cum" isi spune hotarat. "Nu-i asta, stiam eu". Da fuga la bucatarie, unde de sub frigider o balta se scurgea usor... Ii pica fisa "Curentul" Asta era ceea ce trebuia sa-si aminteasca. Pune mana pe o carpa si se-apuca sa faca curat. S-a facut tarziu si ceea ce s-a mai putut salva din frigider au fost 3 felii de branza topita si-o bucata de halva.......In linistea lasata isi trage sufletul suna telefonul. Primeste o invitatie sa iasa in oras. Se-mbraca si-o intinde cat ai clipi."Ce bine ca au sunat, e asa urat fara curent."
E ora 3 fara unsfert, ajunge-acasa si de-abia asteapta sa se-arunce-n pat:"a fost o seara lungaaa". Maine, o va lua de la inceput. [...] E ora 12:45 si-un gand o/il strabate. Era ceva ce trebuia sa faca.....dar ce?!....."Ajung acasa si vad io, sigur imi voi aminti..."
____________

Schimbari

Odata cu noul sistem de operare uite, pot sa scriu din nou. Imi este mai greu cu diacriticele dar cele din urma vor fi cele dintai la urma urmei. Despre schimbari as vrea sa scriu 2, 3 cuvinte mai jos, nu de alta da'mi se pare ca trecem prin ele tot mai tare si tot mai des. Ceea ce - guess what?! - imi este chiar pe plac si mai mult decat atat. Am tot auzit de lucruri rele, cred ca ele se intampla mai des, cred ca criza inca isi mai pune amprenta peste noi, dar mai cred ca se vor ivi si lucruri de bine. La radio, mi-am si compus interventia de final (pe care sper s-o folosesc muuult mai incolo), dar daca apele se vor misca intr-acolo, macar o am pregatita gata sa fie difuzata. Revin, tot cred ca lucruri bune se vor arata anu'asta. Am eu feeling-ul asta. Astept ca acel ceva sa ti se arate si tie, oricat de mic si neinsemnat ar fi. Iar daca va fi, incearca sa il bagi ikn seama. Poate acela va fi motivul unui nou inceput. Unul mai "clean", asa cum ti l-ai inchipuit ca va arata atunci cand te priveai in oglinda si-ti imaginai viitorul, termen care, la varsta aia, prea frageda, suna asaaaa ca si un cuvant care nu iti spunea prea multe dar care sigur avea o incarcatura grava oridecate ori il pronuntai mai accentuat. De multe m-am mai prins odata cu trecerea zilelor, ca de exemplu faptul ca oamenii se aseamana foarte mult cu ceea ce iubesc. Sunt dintr-aceia care se simt atrasi de pisici si se poarta ca si ele, la fel iubitorii de caini sunt mai "cainosi". Asta nu inseamna ca le imprumuta fatis comportamentul ci este ceva in comportamentul si gandirea sau mai bine zis modul de a privi viata in fiecare dintre cele 2 categorii diferite. M-am mai prins ca nu ma exprim eXact, cu toate ca cunosc un tip - prieten bun care si are o companie cu aceeasi titulatura....Deh. Viata. Si a-pro-pos de ea, sa nu uitam acel ceva. Acel ceva care ne face sa fim diferiti de "toata lumea" de care se tot vorbeste pe toate canalele. Si asta presupune...umanitatea. Sentimentele care ne conduc si care ne indruma sa... sau sa nu...whatever (vorba aia)'. Si ca sa fiu concis, revin la finalul deja produs in studiourile marete, care seamana tare de tot cu asta:

Seamana mult povestea, pentru ca si eu visam ca viata mea sa fie ca cea prezentata intr-un serial de cand eram mai tanar :

E 2010, si lucrurile s-au legat altfel, insa am putut sa zic ceea ce am simtit, cand am simtit si sa ma auda toata lumea. Ceea ce sper, a contat acolo undeva, macar pentru cineva. Asa ca MULTUMESC Sibiu, oriunde te-ai afla.

Alteuri reale

După cum spune şi titlul alteuri intră în lumea cât se poate de reală, face o incursiune în realităţile de care ne lovim zilnic şi care până la urma urmei sunt CELE care ne influenţează viaţa. De ce, sigur este o întrebare cât se poate de normală. Păi pentru că tot vorbind aici de lucrurile frumoase ale vieţii, care credeam că au o importanţă destul de mare pentru fiecare, vine realitatea "zilelor noastre", cică 2010 să îmi demonstreze că nu este aşa deloc. OK, nimeni nu mai apreciază nimic, asta am observat şi chiar am accentuat şi în rânduri mai demult, însă concluzia la care am ajuns în aceste zile chiar nu-mi place deloc. Povestea începe de la motivaţia unor oameni la dorinţa lor de a scăpa de...aici. "Indiferent ce este acolo, scăpăm de ceea ce ave aici". Şi i-am întrebat, dar ce este aici aşa de rău,până la urma urmei, că lucrurile se tot schimbă şi...cumva pe lângă toate relele sunt şi multe aspecte îmbucurătoare. Răspunsul a venit scurt." Chestiile astea, care te fac să îţi doreşti să nu mai fii aici." Nu este acel ceva care te îndeamnă, este mai degrabă un cumul de factori. De la nesimţirea celui mai de jos angajat, până la cel mai înalt grad, de la gropile mereu prezente oriunde în drumurile noastre, impozitele care oricât ar fi de schimbate sau eliminate, tot ajung să îţi doreşti să pui lacătul, programul de lucru pe care angajatorii nu îl respectă, nesiguranţa zilei de mâine, neschimbarea de ani şi ani şi ani.....şi ani.... Recunosc că până nu demult nu pricepeam la ce se tot referă mai eXact, dar muşcând mai adânc din subiectul cu pricina le dau dreptate şi mă doare că trebuie să mă despart de ei din cauza...realităţilor de la noi. Aici AM o problemă. Dacă era oricare alt motiv - lipsa banilor, dorinţa de un trai mai bun - reuşeam cumva să înţeleg. M-am mai întâlnit cu cazuri şi am înţeles că nu aveau nici o şansă să....ceva (nici nu amintesc termenul realizeze, că nu se putea începe nimic în cazurile respective). Deci, cumva m-am împăcat cu ideea, ba chiar m-am bucurat când am primit un semn de departe care-mi transmitea cu zâmbet larg că totul este foarte bine acolo. Dar acest caz, în care oamenii renunţă pentru cu totul alte motive - în care au dreptate - mă face să mă simt neajutorat şi puţin crispat. Crispat în privinţa viitorului, în care, probabil oameni de calitate cu greu se vor mai găsi. Toţi au fost nevoiţi să aleagă alt viitor. Altundeva. Cela mai natural şi simplu îmi este să înjur sistemul, politica...şi la ce m-ajută? Ce pot eu face ca săăă....nimic. Şi cum nici de către cei care au puterea să facă nu se face, îmi e teamă să nu ajungem tot mai mulţi la concluzia prietenilor mei. Înainte de 89 era cam aceeaşi situaţie din acest păunct de vedere. Sistemul era cel urât de toată lumea. Pentru că acel sistem nu îţi oferea nimic. Şi nici nu puteai pleca. Ei, acum sistemul zice-se că s-a schimbat. Avem de toate şi putem şi pleca. Dar din anii 90, de când cei care ajunşi la rândul lor la o vârstă au ales să plece, pentru că asta şi-au dorit de-o viaţă sub comunism, au trecut 20 de ani. Şi? Păăăăăi, tot acolo suntem, ne-am bucurat la vârste choar fragede de noua libertate şi preţuind-o ne-am chinuit la rândul nostru să facem ceva cu ea. Poate şi din dorinţa de a demonstra că nu ne-am născut degeaba. Poate. Iar acum, în 2010, avem posibilitatea de a renunţa, de a pleca, comparativ cu înainte când nu se putea. Şi după 20 de ani de viaţă, ajunşi la maturitate tot se duc, pentru că în ăştia 20 de ani "basicly" nu s-a schimbat nimic. Aveau taxi o melodie cu ...prostia la putere în tinereţile noastre, ei iată că e aievea. Sistemul face de aşa natură la noi, încât cel mai...low level să ajungă cumva deasupra multora care, poate, ar merita. Aşa e la noi...aşa e la noi. Şi asta din păcate, nici cu trecerea generaţiilor nu se va schimba. Pentru că de atâţia ani de la nivelul X de unde am intrat în rând cu lumea, am tot scăzut, ne-luându-ne 1 secundă în plus să apreciem, să ne bucurăm de ceea ce avem, săăă... Păcat, ce să mai zic?! Păcat. Asta e realitatea.

20.10

Multe s-au întâmplat anul trecut. Printre ele şi bune dar foarte , foarte multe rele. Printre ele am reuşit în schimb să păstrăm sufletul. Sentimentele, dar mai ales să transmitem ceea ce am vrut ăn aşa fel ăncât să se simtă. Bine ai intrat în 2010. Suna ăntr-un fel anul ăsta de la vârsta copilăriei. Acum suntem ăn el şi arcă şi-a pierdut din magie. Să fim mai optimişti anul ăsta şi să arătăm treaba asta.
La Muuuuuulţi Ani

me - La Multi Ani
Asculta mai multe audio Diverse

Something old, something new... something blue

A-pro-pos de (ma refer la) postarea de mai jos, in care nu gaseam răspunsul la întrebare. Mulţumesc că mi l-ai spus. (Asta a fost gluma). Dar ascultând tot mai mult melodia, trăind-o, mi-am adus aminte de bunica mea. Bucuria din suflet o împărtăşesc cu tine, pentru că sunt dintre puţinii care au fericirea să spună "am participat la ziua bunicii mele". Cei 87 de ani cred că nu se mai ascund. La ultimii 30 am participat şi eu. Îmi aduc aminte şi acum de anii copilăriei, unde în zilele geroase ca cea de afară eu mă găseam în sânul familiei ânconjurat de loinişte şi o atmosferă cu care nu m-am mai întâlnitg de atunci. Se spune că fiecare suflet are ceva de împărtăşit, dar un suflet mai cald eu încă nu am întâlnit. De aceea şi acum şi întotdeauna, fiindcă aşa am fost crescut încă din fragedă pruncie, am să văd altfel lumea în care îmi port paşii. Pentru că dacă în 99% din timp se calculează fiecare gest,cuvânt,reacţie, etc, eu prefer să simt. Săăă simt. Punct. Fiecare simte într-o mie de feluri, dar eu am fost încredinţat să fiu altfel. Acum m-am prins de unde vine asta. De la tot ce a făcut "mama mare" (nagz mama). So, this is mz legacy...şi uneori observ că sunt şi iubit pentru asta - să împart mai departe ce am învăţat. Tuturor celor care NU au nici o treabă în a-i deranja pe ăştia ca mine, în liniştea noastră. Koszonom szepen nagy. Nagyon szeretlek. Kerem szepen, meg maragi itten velem.(de vorbit mă descurc, de scris...pas)

Iubesc?

Tot spun te iubesc în ultima perioadă, dar ceea ce simt şi vreau să transmit se traduce prin următorul mesaj:


Se poate traduce asta într-un atât de banal "te iubesc"? Sărbători fericite tuturor şi să fim altfel în 2010. Mult mai altfel. În bine, evident. Ne întâlnim la anu'

P.S. Varianta alternativă:

Live your life, be free !