Some things

În româneşte unele lucruri. N-am să le categorisesc, în schimb am să le istorisesc pentru că le simt...pentru că le trăiesc. Lunea aceasta parcă a început altfel. Strict dacă stau să despic iar firul am avut la treabă foarte multă şi mai ales degeaba, dar per general am feeling-ul că ceva este altcumva undeva. Nu mă pot explica mai clar. Trăiesc din nou cu impresia că ceva nu se leagă. că acest ceva pe care doar îl simt nu e cum ar trebui să fie. Adică bine. Dacă aş putea, aş identifica problema şi aş găsi soluţia daca ar exista una, într+o altfel de ipostayă, ca cea în care mă aflu mă cam enervează să simt că nu e bine dar nu ştiu încotro să o apuc sau ce să fac. Nu îmi pot da pace pentru că feeling-ul îl am că ceva nu e în regulă însă de m-ai pica cu ceară tot n-aş putea să ştiu ce e. Am acest feeling de câteva zile şi... Şi atât, că mai multe nu pot face. Îmi doresc doar să treacă odată şi "faza asta". hai s-o cataloghez aşa ca să îmi fie mie mai uşor să o poziţionez şi să nu îi acord mai multăimportanţă, că mi se tot spune că acord prea mare importanţă atâtor nimicuri încât adevăratele probleme îmi scapă. Aşadar mă încred din nou în cei care fac aceste reproşuri şi mă concentrez pe REALuri. Dar parcă tot nu e ceva la locul lui. Măcar am scris aici să rămână scris, iar peste ceva timp îmi voi aminti că am simţit treaba asta.

000

Mă uitam și la tv, dar am trecut și pe la alimentara zilele trecute. Că așa mi-am adus aminte de treaba asta. Pe vremea mea - îmi permit deja să zic asta - se găsea făină 000 (trei nule). Acum am găsit aceeași făină albă 468 sau 650. Și în reclama de care-ți ziceam se făcea că iarna ningea și primăvara venea bla blaaaaa....cea mai fina făină. Așa. Deci de care? Albă? M-am prins.
Pe vremea mea era trei nule aia cea mai cea și mamă mamă ce cozonaci nuni ieșeau. Acum e cu 480 sau 658 sau...”uatevăr”. Oricum e ... part of the fuckin new world (that i love). Cunoscătorii ”știe”

Noutăţi?

Noutatea este constanta. Nimic nu mai este constant. Totul e într-o schimbare neîncetată. Şi toate astea îşi pun ampreanta asupra noastră.
Nimic nou, totul este în schimb incert. În curând spitalul cu nr. 3 va deveni neîncăpător.

Cei ce n-au " Ho"

Astăzi m-am întâlnit din nou cu situația care m-a făcut să cd pe gânduri puțin. Vezi tu, există în rândurile noastre , imi permiteam mai demult comparația oameni care iubesc câinii și se poartă câinește (adică sunt mereu agitați, fac multă gălăgie, își impun punctul de vedere și nu sunt prea atenți peste ce calcă) și ceilalți care sunt iubitori de pisici (firi MULT mai liniștite - precum o pisică - când e de mieunat miaună, altfel nici nu te prea bagă în seamă, toarce dacă o mângâi de câteva ori, se zburlește dacă îi e teamă de ceva, etc.)
Zilele astea, dacă stau să âmi amintesc am cam avut de-a face cu iubitorii de câini, dar com portamentul lor trecut prin ochii unui artist a luat chiar nuanțe din ce în ce mai întunecate.
Mă mai folosesc de un exemplu: De multe ori în viață ești pus în situația de a spune ”Da, dar nu chiar așaaa” prin asta vrând să transmiți că ești de acord cu treaba respectivă dar nu în fiecare detaliu. Ei, tot viața îți rezervă surpriza de a te pune eXact în situațiile în care chiar dacă ”Da, dar nu chiar așa” e la timpul trecut. Exagerarea este deja produsă, iar tu, ca om ai nimerit fix în centrul acesteia. Că dacă știai, poate apucai să te folosești de replica amintită, odată ce ești în mijlcul acțiunii pa pa.
Ei, despre asta vroiam să aberez, de unde și titlul. Oamenii de genul ăsta nu își mai ști lungul nasului, consideră că nu au o problemă comportamentală, însă m-am prins că în viața lor nimic nu e cu adevărat o problemă. Ei sunt cei care au fost puși de nenumărate ori să rezolve probleme, așa că nu își mai dau seama că ei la rândul lor au devenit una, ori, dacă poate și un pic își dau seama n-o să recunoascăăăăăă, în ruptul capului !
Poate că și realitățile de care sunt înconjurați - fiind din cele foarte ancorate în REAL - își pun amprenta asupra lor, altfel nu pot să îmi dau seama cum s-a produs schimbarea. În ziua de astăzi se vorbește foarte mult (se folosesc 1000 de termeni ca să exprimi ceva). Ei, despre asta am mai scris eu la un moment dat și mi s-a reproșat că nu e așa. În schimb, dacă nu te exprimi EXACT nu mai reușești să relaționezi cu cei de lângă. Ori în acest caz avem din nou o dilemă. Ne folosim de cuvintele alea toate ca să ne facem înțeleși chiar dacă treaba asta enervează, sau folosim cuvinte (la fel de) puține ca mai de mult dar ne bazăm pe instinctul interlocutorului, acolo unde este cazul. În fine...
Ca paranteză de final în majoritatea situațiilor, ăștia de nu au ho nu mai stau să facă diferențe de genul ăsta, ei își dau drumul la gură și basta.
Revenind, în lumea asta tot mai zbuciumată, în loc să căutăm să ne dezbuciumăm fiecare pe noi înșine, iar dacă mai aducem atingere și mai departe cu atât mai bine, se face tocmai pe dos, de nici nu mai știi cine ai fost odată, în comparație cu cine ești acum. E ca în poantele alea slabe de te chinui să îți iei un anumit ti de mașină...că îți place ție mult. Rabzi ceva ani, strangi toate curelele și înainte să treacă viața pe lângă tine apuci să ți-o și iei. Ei, ajungând acasă, cum te dai jos găsești în fața ta o altă marcă, nouă, cu fundă roșie și lume așteptându-te cu mesajul ȘTIAM CĂ VREI MAȘINĂ. Astea erau mai demult atributele părinților și chiar dacă dădeam mărunt din buze le acceptam în ideea că erau de la ei. Mai nou însă, observ că și generațiile mai tinere ajung să facă la fel cu cei ce îi înconjoară. Ceea ce devine cu timpul deranjant. Ori, dacă le spui că e prea devreme să se poarte ca părinții se supără. Și după insistențe lungi se opresc. O perioadă scurtă. Pentru că data viitoare fac la fel. Că așa au fost ei clădiți. Însă prin "E bine doar așa" sau ”Eu cred că numai așa” ajungi să nu îți mai dai seama cât de mult ai fost influențat de-a lungul vieții. Îți vei repeta că la rândul tău ai trecut prin toate alea care te-au făcut ca la vârsta asta să poți să zici ”Eu nu cred că e cea mai buna variantă, dar zic să faci așa...”

Vârsta? Care... vârstă?

Câtă lume cunosc se raportează când e vorba despre vârstă la standarde. Mi se tot spune cât de tânăr e X sau cât de tânără este Y. Şi nu pot să nu le dau dreptate pentru că ceea ce se vede chiar aşa este. Însă ceea ce se vede fac legătura doar între anumite lucruri din tot ghemul ăla care poartă numele de X sau Y. Mă gândeam la treaba asta trecând printr-o perioadă de...oboseală nu pot să+i spun, plictiseală nici pe departe. Aşa că mă duce capul doar la treaba asta. Bun, vârsta se cuantifică în ani, însă fiecare secundă influenţează în definitiv reyultatul final. Poate de aia mă simt şi eu mai... (starea aia de nu ştiu cum să o descriu). Dacă se iau 2 exemple să spunem identice, iar X prin comparaţie cu Z, la un moment dat o porneşte pe o creangă diferită, poate este posibil ca atunci cand se întâlnesc peste eXact aceeaşi perioadă de timp care a trecut peste amandoi - să zicem 10 ani - să fie foarte diferiţi unul de celălalt. Şi în acest caz unul dintre ei să fie foarte (termenul ăla de încă nu l-am găsit) prin comparaţie cu celălalt care, prin contrast este cel puţin neschimbat. Ori, luând acest exemplu cât se poate de logic, pot să îl aplic şi în vieţile noastre, care mai decare mai. N-aş vrea să insist pe o idee de-aiurea, însă fiindcă o altă explicaţie nu m-a dus capul să găsesc, momentan pun şi pe seama asta stările prin care uneori (tot mai des) trec. Nu vreau să ştiu dacă am dreptate sau nu, mă gândeam să las aici scris, ca să am ce citi când voi ajunge să-mi şi arăt anii care pe interior vor fi mă risc să declar cam dublaţi. Deci ceea ce se vede e standardul, cât trăieşti se cuantifică şi nu cum. Pentru că în studii mai există şi posibilitatea să te găseşti în ăia 1 la milion care - trăind atâtea până la vîrsta de - să fie ... aici completeyi tu cititorule.
Atât am vrut să las scris aici, acum. E prea târziu pentru alteuri. Noapte bună.