Long week-end

Ei aşa îl ctaloghează. Am mai auzit asta cu "long week-end" doar în conversaţiile în care probabil se găsea întrebarea "unde mergem zilele astea că la noi e long week-end şi ..." S-a întâmplat să îl putem gusta şi noi. Acest mini-concediu sau mini-liber în care cu o zi în+ am putut să ne bucurăm de ea vară. Chiar dacă a plouat, dar defapt nu are rost să mai detaliez deoarece cu toţii am trecut prin el. Mai nou catalogat-ul "long week-end". În definitiv a venit vara, sigur de aia nu se întâmplă mare lucru şi mai toată lumea este în starea aia de... "aşa n-am nici un chef de lucru". Aşa că hai să ne bucurăm de ea vară. Vorba jingle-ului :
Jingle Vara - Mixdown

Asculta mai multe audio acustica


P.S. "Iară cânţi?" Mi-a răsărit o voce interioară. Răspunsul este Da! Că tot e vară afară!

Oldies

Cum gândurile m-au purtat săptămâna trecută înspre prietenie, şi Strumfz a comantat exprimându-şi punctul ei de vedere, săptămâna pe care o închei în duminica asta aş putea să îmi permit m-a bucurat pe domaniul amintit. Bunul Filip de la capitală m-a sunat să se mai intereseze de starea mea. Bucuria a fost atât de copleşitoare încât, dacă îmi permit, trag concluzia că atunci când îţi pasă, iei legătura cu cel de care îţi pasă.
Dar despre friendship am disecat subiectul, concluziile realitîţii le va trage timpul. Mulţumesc. Ziceam că săptămâna asta de-o încheiem pot să ma afund în relaţiile interumane şi să mă bucur încă odată că mai am pe lângă mine exemple verz old cât şi old-school. Într-o altă dscuţie despre cum se poartă unii cu pretenţii de la ceilalţi, am tras concluzia că acei vechi 7 ani de-acasă au o mare importanţe asupra a tot ceea ce eşti în definitiv. Dacă îi ai, eşti cineva, indferent de câte lovele îţi e plin buzunarul. Dacă nu îi ai, se vede. Am fost la rându-mi crescut de oameni interesaţi de viaţă, care au încercat prin tot ce au făcut să îmi transmită acele cunoştinţe, obligaţi, dar şi temeri. Am avut de la cine învăţa şi încă am norocul să îi mai am lângă mine să mă mai povăţuiască pe ici pe colo - prin zonele esenţiale. Dar şi ei, ajunşi la o venerabilă vârstă observă că defapt realitatea de afară este mult mai urâtă şi asta poate şi din cauză că în ăştia 20 de ani de la schimbarea de mentalităţi din 89, am tot bâjbâit. Şi sistemele s-au tot schimbat, certitudini nu prea mai avem, şi exemple de la care să învăţăm tot mai puţine. Nici nu pot să îmi închipui cum a trebuit să fii părinte în anii ăştia, cum darcă îmi aduc aminte doar de tinereţea mea adolescentină mă apucă groaza. Darămite părinte în toate aceste schimbări. Ei, ce ar fi putut transmite cei care au nimerit cum era mai rău. Dacă era de continuat în stilul binecunoscut, sau cel nou venit pe 22 dec?! Alegerea făcută atunci influenţează oameni care astăzi au ajuns la 20 de ani. Şi care trebuie să se descurce acum. În felul lor. Dacă au moştenit ceva din învăţăturile transmise, dacă au mai apucat cei 7 ani, sunt întrebări la care nu am răspuns şi nici nu-l caut. Dar mă mai întâlnesc cu poersonaje atotştiutoare, care fac doar aşa cum vor ele considerând că numai aşa e bine, care nu înţeleg de ce unii tot insistă cu 7 ani ăştia că ei s-au descurcat bine şi fără "şi ui unde au ajuns"...ştii tipul de caracter. Păcat că nu se mai întâmplă anumite "normalităţi", de unde vine păcatul că multă lume e atotştiutoare, potentă în orice domeiu şi evident fără puterea de apreciere. Păcat şi în acest caz.

Back dar mai rău

Încerc să scriu cât pot de bine, dar vreau să mă scuz încă de la început. M-am întors dar am o problemă de vedere. Gravă aceasta mă face să scriu ceea ce am scris până acum în 5 minute. La fel, o pastilă de 2 minute o citesc în 20 de minute. Programare la RMN de la CJ va spue mai multe. Nu mă plâng, zic doar scuzaţi pentru cei ce aud pastile repetate mai des. Cum îmi recapăt mai mult din spectrul vizual, mmentan înjumătăţit mă apuc de treabă That's a promose. 'Till then...vorba aia că bine se potriveşte şi-n căsătorie..."dragostea, e oarbă".
Astăzo 21.09.09

mici...MARI diferenţe

Dacă în postarea (era să zic articolul) precedentă am disecat felul major al unora de a fi, mă opresc acum înspre diferenţele care apropie oamenii...până în momentul ăn care se leagă pe viaţă. Începutul este foarte simplu şi bazat mai ales pe o atracţie fizică. Plăcerile întâlnite cu timpul te mai ţin o bucată legat de ceea ce ai descoperit...etc, etc...până într-o finalitate. Finalitatea de bine, în accepţiunea tuturor este căsătoria, cea de rău fiind despărţirea. Ambele însă nu au nimic de-a face cu momentul pornirii pe un acelaşi drum. La început este altfel, viaţa e liiştită, problemele şi aşteptările depaaaarte, pentru ca în cazul în care ai hotărât să devii om serios să devină parte de zi cu zi a noii tale vieţi. "Nu e neapărat aşa" se va trezi cineva deştept să zică în replică. Nici n-o bag în seamă, pentru că, concluzia pe care vroiam să o evidenţiez este că odată cu schimbările şi atitudinea faţă de cei din jur se schimb. Ori dacă o dată, de două ori ai înghiţit una alta, ai şi răspuns prin acţiuni de-ale tale (foarte grave la un moment dat), ralitatea ne oferă cît se poate de clar răspunsurile. Schimbările, DACĂ se produc e bine pentru amandoi, dacă NU, n-o să dureze mult până când unul din ei îşi va ieşi din pepeni. În concluzie, oricât de tare ţi-ai dori, oricât de mult ai nutri la ceva sau cineva, odată ajuns fără de intimitate este foarte greu să mai şi accepţi the same shit over and over and over and over again. Eu, care nu sunt un adept al schimbărilor, odată ce mi-am construit universul, sunt deacord de data asta cu schimbarea pentru binele fiecăruia. De fiecare parte. Că numa' pe jumate...nu mere'. Ori ori. Că avem o lume-ntreagă care se bazează pe mijloc. În orice situaţie. Păcat de ei că se bazează DOAR pe mijloc şi nu găsesc puterea de zice DA ori BA. Şi apro-pos de asta, îmi asum o binemeritată lungă pauză, ca să am timp de mine pentru ultima dată;i s[ am mintea limpede pentru tot ceea ce va urma. Ne-ntâlnim în noua viaţă, so...vorba cântecului :

Parte din viaţă. Cei ce-au fost, ce va veni

Povestea de cleştar a celor nepăsători.Aşa s-a întâmplat, aşa relatez. Fiecare cu treaba lui.
Niciodată nu am înţeles cu poţi arunca nişte ani de viaţă din cauza felului tău de a fi. Adică ştiu că-s de kkt, dar numai aşa pot (vreau) să fiu. Mi se pare normal ca prietenii să vină din proprie iniţiativă să îmi bage bani în buzunar că-s bun, să mă ajute cu tot ce pot ei, indiferent de decizia pe care am luat-o, că eu gândesc bine (de fiecare dată), etc. etc. Ei, după ce de vizavi ţi s-a expus punctul de vedere, care nu numai că nu este de acord cu tine, ci dimpotrivă este chiar în total dezacord cu principiile tale, ce faci? Păăăăi nimic. Că aşa-s io. Aşa "funcţionez" Şi TOT EU, n-am să renunţ la principiile mele pentru că eu aşa sunt eu. Am uitat demult toţi anii ăia trecuţi în care daaaaa, poate am mai primit ajutor dar eu nu l-am cerut (şi chiar dacă l-am cerut n-o să recunosc ever), am aruncat la gunoi tot ce a însemnat pentru mine orice... Pentru că defapt nu a însemnat nimic. Eu sut bine cu mine eXact aşa cum sunt. Nu ofer nimic şi nu vreau nimic in return. Mă bazez doar pe mine şi dacă lumea nu mă acceptă aşa să-i fie de bine. Eu aşa sunt, aşa fac.

Povestea asta am întâlnit-o până acum cu oameni foarte apropiaţi mie. Şi dacă uitându-mă în trecut, atunci am pus-o pe seama vârstei (mele că nu înţelegeam sau a lor că nu înţelegeau), acum, ajuns deja la primele riduri pe faţă şi trecând prin muuuult mai multe de atunci încoace, rămân la fel de paf când astfel de situaţii se ivesc. Măcar am curajul să RECUNOSC când greşesc, să întreb de fiecare dată dacă-i bine pentru cel din faţa mea, de fiecare dată răspunsul e invariabil "Daaaa, stai liniştit". Şi aşa de liniştit am stat până la un moment dat. (Am găsit şi-o rimă) Şi de-atunci am tot visat câte s-au întâmplat, am fost afectat, dar am mers mai departe şi am realizat că nu sunt eu cel care ar trebui să îşi facă probleme. Ci de partea ailaltă a barierei dacă se simt stau cei care ar trebui citind aceste rânduri să înghită în sec. Răspunsurile nu le am pe toate. Iau fiecare zi pe rând, dar cum am s-o apuc pe-un nou drum, m-am simţit cumva obliat să scriu aicea în jurnal - să-mi amintească peste ani - ce a fost şi ce-am avut în cap în august 09. Viaţa se va compluca. Ce a fost a fost uşor, copilăria însă a trecut, iar noi, nu sunt sigur că înţelegem ce presupune asta. Oamenii se schimbă - de acord - fiecare cu motivaţia sa. Ce-a fost a fost - frumos sau minunat - acum urmează capitolul doi. Aceeaşi carte. Viaţa.

Observaţii...trecătoare

În diferite situaţii mă aflam în discuţii despre una, despre alta, dar care atingeau subiectul money fie şi secudar. Dacă ei nu-ţi aduc fericirea, de ce se ajunge totuşi la ei în orice discuţie? Dacă nu contează aşa cum tot repetă tineretul de ce ăi aud tot pe ei mai mult zicând că nu-şi "permit săă". Aşa că am tras concluzia. Oricât s-ar schimba viaţa, oricum ai proceda sau în orice fel ai vrea să priveşti realităţile, de fiecare dată cînd vrei să faci orice, te întorci la... E sănătos să nu îţi baţi zilnic capul cu ei, însă come'on, cât de naiv poţi fi să crezi că "facem noi cumva" când la rându-ţi nu te bazezi pe nimic. Aşa că daaa, vară...concedii... poveşti la o bere despre curcubeu şi fluturi, dar basic line remains the same :
Asta dacă îţi deschizi orizontul, rupi barierele minţii şi reuşeşti să observi clar ce,cât şi unde contează în viaţa asta "frumoasă".

Loop

In termeni tehnici se numeşte "loop", cunoscut ca şi "ripit" de toată lumea. Suntem pe ripit dacă mă înţelegi:

Comerciantii din Sibiu, verficati de Directia Sanitar Veterinara

StirileProTV.ro

29-Iulie

Mi se pregăteşte ceva. Pe ideea aia mult titrată în presa mai ales centrală acum câţiva ani, am impresia la rândul meu că mi se coace ceva. Fărp a şti despre ce e vorba, simt că sunt atras înspre un univers care a fost deja prognozat, gândit şi început în lipsa mea. Ca toate lucrurile să fie de bine, sau pentru ca "viitorul (să) sune bine" trebuie să fiu de acord. În caz de dezacord, se aplică regula gramaticală deyacord = greşeală. De aici rezultă depunctarea elevului care în acest caz nu poate veni cu un argument logic de ce aşa sau din potrivă hai să încercăm altfel.
Istoria va nota cine a avut dreptate în final. 'Till then...

Sugrumanzii

Sugrumanzii sunt acei oameni care cu sau fără să ştie îi sugrumă pe cei din jurul lor. Zodia îşi face aici de cap în cel mai pur stil şi le oferă puterea de a-şi îndeplini visele mai mult cu ajutorul celorlalţi. Cât ar fi de poetică situaţia, în realitate nu e chiar aşa, privită din punctul sugrumaţilor de vedere. Sar putea ca acest "figurat" să nu fie înţeles eXact de cei care au această îndeletnicire şi îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel pe viitor acuzat că le-am mai arătat o faţă - faţa predominantă - a caracterului lor.
(Continuând ideea că acest blog s-a născut din dorinţa de a rămâne undeva scris ce am trăit la un moment dat în viaţă)
Sugrumanzii sunt aceia care în tinereţe susţin că vor face, rareori se va întâmpla acest lucru, mai târziu îşi vor asuma creditele, pentru ca spre bătrâneţe să dea dreptate la fel de "des" celor care vor susţine contrariul, iar în acel moment de fapt să îşi râdă în barbă, ei ştiind că defapt lucrurile niciodată nu au stat aşa. După această întreagă teorie - care, desigur este neadevărattă...(aha) - poţi foarte uşor observa cum semnul zodiacal îşi face simţită prezenţa tot mai activ în comportamentul fiinţelor de acest gen. Zodiile puternice, pline şi iubitoare de agitaţie şi gălăgie, vor avea tot timpul impresia că defapt lumea asta a făcut de aşa natură încât planul lor să le iese întru totul. Ceilalţi, mai cumpătaţi din fire au o mai mare şansă să se prindă că nu toate lucrurile sunt aşa cum ţi le imaginezi, la asta contribuind şi acel je ne sais quoi care i-a mai povăţuit de-a lungul vremii prin tot felul de experienţe nasoale prin care i-a târât. Booon. Dar ce facem cu acea a treia categorie, care dacă stai să observi este mult mai pregnantă în explicaţiile sugrumanzilor, doar pentru a se autoconvinge şi pe ei că dacă nu sunt nici albi, nici negri, e musai să fie la mijloc. Aha. Deci, am descoperit despre ce era vorba. Despre mijloc. Zi-mi dacă îţi sună cunoscut:"găsim noi o variantă" sau "vedem noi" ori "cât poate să fie de...". Dacă îţi sună familiar, mai uită-te odată. Cu mai multă băgare de seamă şi vei observa că până acum, chiar dacă nu a lăsat urme, n-ai făcut altceva decât să te afli în centru ringului cu nici o armă în apărarea ta. De fiecare dată când ţi-a venit vreo idee, din experienţa mea sugrumată şi ea, ştiu că ţi-a fost cu timpul alterată. În final nici nu mai ţii minte de unde ai plecat şi care a fost planul de început închipuit de tine. Dar ca în filme, la final ţi se va spune răspicat "Dar tu ai vrut aşa". Şi nici nu e foarte departe de adevăr. Adevărul ăn acest caz este ca mucegaiul pe gem. "Aşa o fi" îţi repeţi până la autoconvingere "poate nu mai ţin eu minte". Nu e timp să fii atent la toată gălăgia din jurul unui sugrumand, aşa că se poate ascunde în ea. Poate ai zis la un moment dat un da, care a fost interpretat eXact după voinţa lui. Ziceam însă că sub acel răspuns venit din partea ta se află defapt toată strategia sugrumandului aflat în plin proces de sugrumare. El va face (chiar dacă va susţine contrariul) totul ca să te schimbe, în primă fază te va smulge din universul tău ca să îşi poată definitiva opera pe teren propriu. Apoi, prin tertipuri programate şi doar de el înţelese zi de zi, va trage înspre definirea noii tale personalităţi. Nu aşaaaa dintr-o dată ci încet încet. Linişte roicum nu mai ai, odată ce eşti prins în vârtejul unui sugrumand, aşa că scăpare mai greu. Iar în tot jocul acesta cu implicaţii serioase, la un moment dat vei auzi "Dar tu ai zis că...aşa" Hăă? "Păi nu ţii minte că...." Da, tu ai zis că aşa pentru că tu eşti tot la fel, cel care este numai bun de sugrumat, cel care se gândeşte de câteva sute de ori înainte de a...ceva, ca să fie convins că îţi va face plăcere sau îţi va aduce bucurie, dar sugrumandul nu e atât de complex. Nici pe de parte. El ştie doar că ceea ce vrea se poate îndeplini cu ajutorul tău, aşa că e foarte bucuros că te poate "modela". Dacă ar da peste o fire hotărâtă sau calculată situaţia s-ar schimba, dar în viaţă, pe deasupra mai au şi noroc de oameni buni. Dar toate au şi un downside. Acel PE DE ALTĂ PARTE, care a rămas singurul arbitru în această piesă de teatru. Şi cei obijnuiţi să sugrume vor avea un şoc. Habar n-au de unde o să le vină, dar la un moment dat o să le vină. Şi atunci vom mai lua noi ăştiălalţi - sugrumaţii - o mult aşteptată gură de aer. Ne vom umple plămânii cu ea, după atâta timp de chinuri. Şi vom zice: aşa vă trăbă că n-aţi ştiut când să vă opriţi. Meritaţi, petru că fiecare secundă de calvar voi v-aţi clădit-o. Pe viaţa şi sufletele altora. Zi de zi.

(P.S. Sugrumaţii au la rândul lor o vină. Vina respectului, a umilinţei, a dorului, a ruşinii, a observaţiei, a acceptării situaţiei. Diferenţă : sugrumaţii nu au arme)

N-am găsit un titlu, aşa că nu mă mai risc să-l arunc numai pentru că trebuie. N-am găsit nici acum explicaţii pentru multe lucruri care mi se întâmplă dar am obosit să le tot caut. Nu mai e nimic din ce era odată. Nu ştiu dacă era mai bine sau mai rău, îmi aduc aminte că era mai linişte...interioară. Habar n-am ce scriu aici şi de ce, de unde vin încotro mă duc, dacă o să fie bine sau mai rău...nu ştiu. Nu mă mai duce capul. Atâtea s-au întâmplat numai week-end-ul ce a trecut. Artmania, Art of Fire, etc. A trecut şi week-end-ul şi toate astea pe lângă mine. Depaaaarte rău. Să fi fost de bine, de rău, habar n-am. Nici măcar nu mă interesează. Lumea îşi urmează traseul firesc, plin de monotonie, cu bucuriile şi neîmplinirile fiecăruia în parte. Tot mai în surdină îmi răsună cuvintele alea în care odată credeam, realitatea demonstrându-mi că dacă nu sunt pe fază pot să tot visez eu cu ochii deschisi...

Nimeni nu mai are nevoie de artişti... Cine mai înţelege ce înseamnă să ai suflet?...

Omul contează

M-am apucat să aştern din nou câteva idei urnit şi de faptul că realităţile încojurătoare s-au tot schimbat şi mai ales agitat ăn ultima perioadă. Tiltul vrea să reflecte de fapt că în ciuda a zeci de mii de discuţii, de idei aplicate sau nu, vâltoarea evenimentelor ne cerne defapt concluzia atât de simplă că omul din spatele "treburilor" contează. Mi s-a întâmplat să fiu secerat de dispariţia, unul câte unul a celor şi aşa câţiva care mai erau pe lângă, ca să mai rumeg o perioadă şi asumându-mi greşelile să îmi dau seama că de fapt nu eu am probleme, ci percepţia celor care credeam că înţeleg stilul meu este greşită. Bunăoară, m-am întâlnit e mult spus, l-am văzut pe unul dintre cei care credeam că îmi seamănă, dar de care m-am răcit în ultima perioadă. A tgrecut pe lângă mine ca şi cum n-aş fi existat. ceea ce îmi dă dreptate în toate presupunerile mele de demult. Omul contează. Altfel, am asistat la acapararea până la terminarea unei idei, care la început a fost respinsă cu înverşunare şi acum este în centrul atenţiei, pentru că s-a schimbat cu totul opinia marii majorităţi. Firul poveştii pleacă de undeva, era imaginat a se termina într-o perioadă destul de scurtă, dar au intervenit alte idei şi alte stiluri de a o pune în practică (în ideea de ajutor) încât nici nu mai ştiu exact de unde am plecat, darămite să mai ştiu unde mi-am pus în cap să ajung la momentul incipient. Dar e de bine, e de ajutor. E altceva. Şi acest altceva intră tot mai adânc în interior. eXagerarea este cuvântul care caracterizează ambele situaţii. Ştiu pentru că am folosit-o şi eu de câteva ori, de mult mai multe ori mi s-a atribuit în momente când chiar n-aveam nici o legatură, dar este o constantă a unor oameni, până când îi acaparează cu totul şi nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Aşa se pierde ruşinea de a:.... sau ... (în diferite situaţii) şi escaladând, ajungi la final de drum şi te întrebi privind în urmă. Oare asta am vrut? Răspunsul nu-l vei găsi nici atunci la fel ca nici acum când ai zâmbit drăgăstos la fiecare sunet mai ascuţit care este o obişnuinţă de altfel la unii.
Mi-e şod acum, să mă gândesc la ce prostii scriam mai demult tot aici. Viaţa liniştită de până atunci a fost înţepată în diferite situaţii, înţepături la care răspunsul a fost zămbitor până la un moment dat. de fiecare dată însă am sperat că va fi altfel. Ei....uite că nu este. Acum, doar timpul s-a foarte complexat. Mintea a rămas in planul 2, chiar dacă impresia e opusă. Vorba aia' - tot mai uzitată - asta e. Şi...cel puţin aşa va fi "from this moment on", că bine zicea refrenul cântecului.

Cred

Cu ultima tărie pe care o mai posed în suflet că vechiul logo de la Connex cu "viitorul sună bine" nu se mai aplică la noi. Şi prin acest noi mă refer de la NOI-ul auzit din gura celor apropiaţi, până la NOI-ul prea des folosit şi în zona asta de păreri cunoscută sub numele de blogging. De fapt, viitorul ăla - frumos creionat, nu zice nimeni în spoturile publicitare din anii 90 - se îndepărtează de la alegeri la alegeri. Alegerile fiecăruia VS alegerile politice. Aşteptările marii majorităţi au scăzut, puterea fiecăruia este pusă la îndoială la fiecare colţ, din motivul bine ăntemeiat că masele - oricum uşor de condus - sunt MAI UŞOR de condus atunci când se tem. Şi uite aşa suntem ţinuţi într-o tensiune, care până la urmă se va sparge şi tare mi-e milă de reversul medaliei. Dacă până în acest moment ne-am confruntat cu tot felul de lucruri Anormale, cred că se vor găsi, mai ales din generaţiile tinere şi pe viitor dintr-aceia care să acorde literele "în gen număr şi caz" la normalitate. Ne vom întâlni peste vreo 30 de ani şi vom diseca că "pe vremea noastră" lucrurile ni se păreau Anormale. Între timp s-a escaladat ŞI reaba asta şi odată cu avântul tehnologiei şi al informaţiei lumea cataloghează Bnormal,Cnormal,Dnormal. Vom râde atunci, dar la fel ca şi acum nu va fi râsul nostru. Pentru că cred că nici atunci nu ne vom putea scăpa de limitările on and on and on prezente la fiecare pas şi pe toate canalele.
Pentru cine nu a înţeles eXact despre ce e vorba în propoziţie recomand cu căldură să ia o gură de aer proaspăt, departe de apartamentul sau garsoniera sau duplexul care au devenit un fel de scop în viaţă şi să se uit în interior. Să se redescopere şi să tragă concluziile singur. Dacă îi place ce vede sau dacă crede că poate mai mult. Mai mult nu înseamnă să te înscrii în tipare, să respecţi reguli de conduită. mai mult înseamnă să dai din tine cât crezi de cuviinţă, ca să le arăţi celor mai cârcotaşi din jur de ce eşti în stare. Doar după aceea eşti binevenit să îţi dai cu părerea despre una sau alta din domeniul unde candva ai intrat, apoi te-ai perfecţionat şi într-un mare final oricun n-ai fost apreciat.
Deal?

Lumea s-a schimbat (...din nou)

Am gasit citatul:"E mai bine sa meriti laude si sa nu le primesti decat sa le primesti fara sa le meriti." semnat Mark Twain (Samuel Clemens) si mi-a placut atat de tare pentru ca face parte din vechea lume, cea in care am crescut, in care mi s-au insuflat cateva lucruri gen asa se face sau asa nu se face. Mai exista respect pe atunci, mai circula rusinea prin sange si in niciun caz nu se simtea fiecare mai "catolic decat Papa". Intre timp insa odata cu accesul la tot felul de noi: informatii, teritorii, lucruri, etc., suntem tot mai perfectionisti. Si sa nu cumva sa ne contrazica careva pentru ca oricum nu-l bagam in seama. Toate astea pentru ca suntem habarnisti. Habar nu avem cum sa ne purtam, cum sa vorbim, nu mai avem timp pentru noi, apoi pentru altcineva. Am inlocuit timpul cu banii. N-avem timp dar avem bani, ceea ce ne da posibilitatea de a avea nimicuri. Si in aceste nimicuri ne pierdem, fara sa mai simtim p e dinauntru absolut nimic. Si de aici incepe tavalugul. Adica, omeneste vorbind, fiecare e om pana la urma, de la muncitor pana la meg sef. Ori daca pe muncitor nu il interesau problemele lumii, observ ca mai nou pe absolut nimeni nu mai intereseaza nimic. Decat propria-i persoana. Poti sa te dai peste cap de 1000 de ori sa gasesti chiar argumente logice prin care sa demonstrezi ca ceva nu e bine, raspunsul e tot NU. Fiecare stie CEL MAI BINE ce are de gand, nimeni nu mai intelege, nu mai asculta, nu mai vrea. Se bucura fiecare in sinea sa ca se apropie de acele vise de cand erau mai tineri. Foarte bine. Ma intristeaza doar ca acest colac se strange si se rasfrange si asupra celor mai apropiati. Tot mai apropiati. Acelasi miserupism, aceleasi nimicuri dar pline de importanta, aceeasi viata. De ce? "Pentru ca asa-i logic!" Atunci trebuie sa fie logic deasemenea sa avem tornade la 2 pasi de casa, casa care nu mai stim care este de fapt "acasa" dar bine ca e si asa mai departe. o idee de viata in care faci ceea ce vrei in timpul liber si asa limitat. Si mai departe?Raspuns:"Pai mai departe vedem noi, facem sa fie bine". Un raspuns care SIGUR iti induce acea siguranta de care aveai nevoie, mai ales in vremurile recente. Logic, nu?

(P.S. am renuntat si la Ş.Ţ.Ă.Î, ca tot nu conteaza)

I'm lovin' angels instead

Stiu că există printre noi, le-am văzut intenşiile, le-am observat mişcările, am fost norocos să mi se permită a le cunoaşte intimitatea. Cred că există suflete care sunt în stare de atât de multe, vieţi de-a dreptul rezervate pentru a îndruma ori ajuta pe alţii. Minţi atât de deschise încât sunt catalogate drept "altfel". Însă greşeala care se face de multe ori este că acest "altfel" nu este privit cu ochi buni, poate şi din cauza tiparelor realităţii. În această realitate, a oamenilor majoritari, e bine doar să trăieşti. Să nu gândeşti. Realitatea este a celor mulţi, fiecare cu preocupările lor care, toate se inscriu în acelaşi tipar. We are born, we get married, have kids, and die. Un parcurs pentru fiecare, pentru toată lumea. Dacă vrei, ba mai mult, chiar cezi că ai arătat că şi poţi să te ridici din mulţime, tot nu eşti priceput. Pentru că eşti atât de rupt de preocupările de zi cu zi, atât de adăpostit de realul de afară, atât de...altfel. Şi acest altfel nu e bun. E un fel de nici un fel, dar care convine doar în măsura în care stai la locul tău, de altfel bine plasat - să nu încurci. De căte ori îţi vine să.....şi uiţi că nu mai eşti ce-ai fost, reacşiile îţi sunt imediat acuzate, căci într-o lume normală, oamenii au nevoie de certitudini şi alte păreri care să le confirme aceste certitudini. Fiecare are propria agendă, acum fac ceva, dar pe viitor altceva. Firi puternice, inteligenţe sclipitoare nu vor avea decât de câştigat în viaţă. În lumea asta. Lumea lor cu preocupările lor şi dreptăţile lor. Demult tare, ascultam şi ma regăseam în ceea ce cânta Robbie. Mi-am readus aminte.


robbie williams-angels
Asculta mai multe audio Muzica »