28 decembrie

Am tot cântat că s-a mai încheiat un an. În principiu e de bine, în detaliu în schimb ... (trei puncte de suspensie)
În acest întreg an de zile am vazut multe și am trăit și mai multe. Ceea ce se distilează pe final este că fără să vrem, observăm tot mai acut cum îmbătrânim. Și asta, comparativ cu acel copilăresc ”eu nu vreau să îmbătrânesc”. Dacă părinții noștri se purtau într/un anumit fel, atunci când noi eram mai mici, observ că cam (întenționat fără virgulă) tot așa ne distilăm și noi până la un punct sau altul. Și aici intervine acceptarea fiecăruia a situației în care este pus. Dacă gradul de a înghiți nu are margini nu preai ai de pierdut, în schimb, ăștialalți care nu prea sunt deacord au cele mai multe dezavantaje. Că lor li se va atrage atenția că sunt pre altfel, lor li se va atrage atenția că nu e bine cum gândesv, că lor... (alte trei puncte de suspensie ca să nu mă exprim clar)
Dar (că toate lucrurile bune vin după cadou / ”dar”) cei care fac așa cum se asteaptă să facă, se comportă așa cum ar trebui, etc. uită un foarte important amănunt. Și anume acela, că în stilul acesta, la un moment dat se vor prinde (sper) că modul în care au procedat / gândit / acționat, etc. nu le aarține ci este doar o copie fidelă a ceea ce au foat învățați să facă. Originalitatea lor va fi demult pierdută, chiar dacă în tot răstimpul vor fi folosit exprimări de genul ”eu așa vreau”. Ne distilăm pe zi ce trece, scriam mai demult, la primul feeling de genul ăsta pe care l-am avut, în 2010 ne-am distilat tot mai mult, că tot e decembrie tragem și liniile din care putem contura concluzii. Că ne place ce vedem, că nu, e o altă poveste, măcar mai adăugăm o piatră la cunoștințele acumulate despre ceva sau cineva. Avem și 2011 să tot observăm și (cu speranța tot mai mică) să sperăm că se va schimba ceva în bine.
dar sntem tineri - îmi spune o voce interioară pe un ton atât de fals, care-mi dă certitudinea că nu aveau cum să fie rodul imaginației mele.
So ... that's it.
E bine. De ce n-ar fi?!
Răspunsul funny la întrebarea de ce este în această perioadă ... decembrie
Nu e momentul bun pentru alteuri, acum. It's time for fuuuuun !!!

AN NOU FERICIT ȘI mai ales LINIȘTIT SUFLETEȘTE, ÎȚI UREZ !

S-a mai încheiat un an

JINGLE - Sarbatorile sunt aici

Asculta mai multe audio rock

Cannot

A-pro-pos de postarea de dinainte, nu prea poci să satau să nu îmi treacă prin cap și anumite chestii care mi se par tot mai aiurea și ca să nu mi le uit măcar le aștern pe ”hârtie”. Una din concluziile de încheiere pe 2010 (că tot se termină) este că lucrurile - odată și cu venirea sărbătorilor - se mai liniștesc. Oamenii sunt mai drăguți unii cu ceilalți, mai ”feeling-oși”, mai încărcați de acel ceva care nu poate fi exprimat în cuvinte, indiferent că nu sunt ei așa în viața de zi cu zi. Mă refer la acel tip de ”îmi pasă” care, în această perioadă iese la suprafață în adevăratul sens și nu direcționat pe anumite situații din care ai putea trage concluzia clară.
Ca să mă exprim mai simplistic, oameni care în mod obișnuit - să zicem...acum când ești cu calculatorușl deschis - întră pe ușa camerei tale și deschid gura dorind să își transmită că trebuie să faci aia și ailaltă, că ce noroc că te-au mai prins pe acasă că toată ziua ești.... în aceste zile bat înainte să intre, ori dacă le spui ceva te ascultă până la capăt, înainte să deschidă gura la rândul lor și DA, vorbesc mai calm, CU pauze lungi de respirație între multele cuvinte folosite. Este ceva în aer care îi face și pe ei să-și mai dea pace din toată agitația zilnică. E uimitor cum se întâmplă asta în perioada sărbătorilor. Momentul în care aruncând o privire în interiorul lor îi face să fie mai liniștitți, mai ascultători, mai...buni. Recunosc cum au mai și greșit, în tot anul scurs, nu au toate răspunsurile și nici măcar nu-și mai exprimă TOATE părerile vis-a-vis de un subiect (chiar dacă au vre-o mie). Dacă s-ar întâmpla ca acest feeling să îi țină din ce în ce mai mult timp, am trăi într-o lume utopică, dar e bine că se întâmplă măcar în aceste zile, de sărbătoare. Problemele ale de zi cu zi, se trec pe plan secund, la fel și agitațiile aiirea, lăsându-mi parcă de înțeles că s-au prins că trăgând linia de final, rezultatul este încă odată același. AM cam dat din gură anul ăsta. Și cam atât. Nu am rezolvat nimic, dar am daaaaat di gurăăăăă ...
Anul ce vine va fi mai bun, am un feeling în acest sens. Și chiar dacă e lipsit de argumente ala ți-l doresc și ție. Sărbătorile au venit...

Azi 14

Stop thinking

...Just live.

Afară ninge liniştit

În sobă arde mama era replica - deja îmi permit să spun - de pe vremea mea. Cam toţi copiii o dădeau fără a le sta măcar o secundă capul la ceea ce au spus. Din colţul celălalt al camerei părinţii mai ridicau câte o sprânceană, iar toţi ăştia mici se făceau din ce în ce mai mici, înţelegând că "replica aia de la televizor, din cântec" nu era de bun augur.
(PAUZĂ sună telefonul)
Deci, unde am rămas?!
Aşaaa. Introducerea scurtă am făcut-o şi pentru a lăsa de înţeles că dintr-o privire te cam prindeai că ai greşit cu ceva, dar mai ales că în acele vremuri îţi venea să ... (whatever)
Ceea ce cu timpul se pierde. M-am mai prins de o treabă. D ce nu îţi mai vine să...
Fără a încerca să fiu răutăcios, nu îţi mai vine să ... nici aia nici ailaltă şi pentru că în decursul unui interval de timp a existat ceva care te+a tot făcut să crezi că ceea ce îţi doreşti nu este exact ceea ce îşi doreşte şi el sau ea. Astfel, prin repetitivitatea unor întâmplări, la auzul repetat al cuvintelor "Da, dar ..." începi să nu mai ai feeling-ul de "Îmi vine să..."
Toate astea coroborate cu permanenta incertitudine (Facdem aşa, ca să constaţi că de fapt am făcut fix pe dos / Ajung pe la 5 şi spui bine ai venit pe la 7, etc.) + folosirea a tot mai multe cuvinte pentru a exprima EXACT ceea ce vrei să spui duc laaaaa...... aici completezi tu (dar nu e de bine)
Eu am interpretat-o ca şi nesiguranţă. Nu mai ştii cine eşti, nu mai ştii ce îţi doreşti, nu mai ştii cum să împărtăşeşti, nu mai ai chef de ... nimic.
Asta este viaţa pictată de toţi cei care încă au impresia că "Tot timpul ţi-am spus să faci cum vrei" ne mai băgând înseamă cel mai important termen din toată propoziţia, intenţionat exprimată doar 90%. Propoziţia corectă este :"Faci cum vrei tu, DAR ..." Punctele de suspensie lasă loc de doar câteva variante (te-ai gândit că ... ORI ai luat în considerare că... ORI n-ar fi fost mai bine să ... ORI dacă tot te duci acolo... ORI nu crezi că e mai bine să...?!)
Pe lângă aceste (catalogate drept) nimicuri mai sunt standardele la care ar fi bine să te supui, pentru că toată lumea le-a adoptat şi ăsta este mersul lumii (să fii într-un fel, să te porţi într-un fel, să faci lucruri într-un anumit mod, să faci, să dregi, să...)
---
Şi după toate astea, pot să mă întreb la rândul meu?! Le văd eu pe dos, sau întreg tabloul prezentat te face să te întrebi la o vârstă mult prea fragedă "Cine sunt eu?"
Că tot suntem în luna cadourilor, acest cuvânt...DAR ar fi trebuit să aibă un alt context şi nu să te facă să stai pe gânduri o bună bucată de vreme atunci când să zicem vei fi întrebat " Dar ia spune-mi...tu ce-ţi doreşti? Ce vrei?"

Some things

În româneşte unele lucruri. N-am să le categorisesc, în schimb am să le istorisesc pentru că le simt...pentru că le trăiesc. Lunea aceasta parcă a început altfel. Strict dacă stau să despic iar firul am avut la treabă foarte multă şi mai ales degeaba, dar per general am feeling-ul că ceva este altcumva undeva. Nu mă pot explica mai clar. Trăiesc din nou cu impresia că ceva nu se leagă. că acest ceva pe care doar îl simt nu e cum ar trebui să fie. Adică bine. Dacă aş putea, aş identifica problema şi aş găsi soluţia daca ar exista una, într+o altfel de ipostayă, ca cea în care mă aflu mă cam enervează să simt că nu e bine dar nu ştiu încotro să o apuc sau ce să fac. Nu îmi pot da pace pentru că feeling-ul îl am că ceva nu e în regulă însă de m-ai pica cu ceară tot n-aş putea să ştiu ce e. Am acest feeling de câteva zile şi... Şi atât, că mai multe nu pot face. Îmi doresc doar să treacă odată şi "faza asta". hai s-o cataloghez aşa ca să îmi fie mie mai uşor să o poziţionez şi să nu îi acord mai multăimportanţă, că mi se tot spune că acord prea mare importanţă atâtor nimicuri încât adevăratele probleme îmi scapă. Aşadar mă încred din nou în cei care fac aceste reproşuri şi mă concentrez pe REALuri. Dar parcă tot nu e ceva la locul lui. Măcar am scris aici să rămână scris, iar peste ceva timp îmi voi aminti că am simţit treaba asta.

000

Mă uitam și la tv, dar am trecut și pe la alimentara zilele trecute. Că așa mi-am adus aminte de treaba asta. Pe vremea mea - îmi permit deja să zic asta - se găsea făină 000 (trei nule). Acum am găsit aceeași făină albă 468 sau 650. Și în reclama de care-ți ziceam se făcea că iarna ningea și primăvara venea bla blaaaaa....cea mai fina făină. Așa. Deci de care? Albă? M-am prins.
Pe vremea mea era trei nule aia cea mai cea și mamă mamă ce cozonaci nuni ieșeau. Acum e cu 480 sau 658 sau...”uatevăr”. Oricum e ... part of the fuckin new world (that i love). Cunoscătorii ”știe”

Noutăţi?

Noutatea este constanta. Nimic nu mai este constant. Totul e într-o schimbare neîncetată. Şi toate astea îşi pun ampreanta asupra noastră.
Nimic nou, totul este în schimb incert. În curând spitalul cu nr. 3 va deveni neîncăpător.

Cei ce n-au " Ho"

Astăzi m-am întâlnit din nou cu situația care m-a făcut să cd pe gânduri puțin. Vezi tu, există în rândurile noastre , imi permiteam mai demult comparația oameni care iubesc câinii și se poartă câinește (adică sunt mereu agitați, fac multă gălăgie, își impun punctul de vedere și nu sunt prea atenți peste ce calcă) și ceilalți care sunt iubitori de pisici (firi MULT mai liniștite - precum o pisică - când e de mieunat miaună, altfel nici nu te prea bagă în seamă, toarce dacă o mângâi de câteva ori, se zburlește dacă îi e teamă de ceva, etc.)
Zilele astea, dacă stau să âmi amintesc am cam avut de-a face cu iubitorii de câini, dar com portamentul lor trecut prin ochii unui artist a luat chiar nuanțe din ce în ce mai întunecate.
Mă mai folosesc de un exemplu: De multe ori în viață ești pus în situația de a spune ”Da, dar nu chiar așaaa” prin asta vrând să transmiți că ești de acord cu treaba respectivă dar nu în fiecare detaliu. Ei, tot viața îți rezervă surpriza de a te pune eXact în situațiile în care chiar dacă ”Da, dar nu chiar așa” e la timpul trecut. Exagerarea este deja produsă, iar tu, ca om ai nimerit fix în centrul acesteia. Că dacă știai, poate apucai să te folosești de replica amintită, odată ce ești în mijlcul acțiunii pa pa.
Ei, despre asta vroiam să aberez, de unde și titlul. Oamenii de genul ăsta nu își mai ști lungul nasului, consideră că nu au o problemă comportamentală, însă m-am prins că în viața lor nimic nu e cu adevărat o problemă. Ei sunt cei care au fost puși de nenumărate ori să rezolve probleme, așa că nu își mai dau seama că ei la rândul lor au devenit una, ori, dacă poate și un pic își dau seama n-o să recunoascăăăăăă, în ruptul capului !
Poate că și realitățile de care sunt înconjurați - fiind din cele foarte ancorate în REAL - își pun amprenta asupra lor, altfel nu pot să îmi dau seama cum s-a produs schimbarea. În ziua de astăzi se vorbește foarte mult (se folosesc 1000 de termeni ca să exprimi ceva). Ei, despre asta am mai scris eu la un moment dat și mi s-a reproșat că nu e așa. În schimb, dacă nu te exprimi EXACT nu mai reușești să relaționezi cu cei de lângă. Ori în acest caz avem din nou o dilemă. Ne folosim de cuvintele alea toate ca să ne facem înțeleși chiar dacă treaba asta enervează, sau folosim cuvinte (la fel de) puține ca mai de mult dar ne bazăm pe instinctul interlocutorului, acolo unde este cazul. În fine...
Ca paranteză de final în majoritatea situațiilor, ăștia de nu au ho nu mai stau să facă diferențe de genul ăsta, ei își dau drumul la gură și basta.
Revenind, în lumea asta tot mai zbuciumată, în loc să căutăm să ne dezbuciumăm fiecare pe noi înșine, iar dacă mai aducem atingere și mai departe cu atât mai bine, se face tocmai pe dos, de nici nu mai știi cine ai fost odată, în comparație cu cine ești acum. E ca în poantele alea slabe de te chinui să îți iei un anumit ti de mașină...că îți place ție mult. Rabzi ceva ani, strangi toate curelele și înainte să treacă viața pe lângă tine apuci să ți-o și iei. Ei, ajungând acasă, cum te dai jos găsești în fața ta o altă marcă, nouă, cu fundă roșie și lume așteptându-te cu mesajul ȘTIAM CĂ VREI MAȘINĂ. Astea erau mai demult atributele părinților și chiar dacă dădeam mărunt din buze le acceptam în ideea că erau de la ei. Mai nou însă, observ că și generațiile mai tinere ajung să facă la fel cu cei ce îi înconjoară. Ceea ce devine cu timpul deranjant. Ori, dacă le spui că e prea devreme să se poarte ca părinții se supără. Și după insistențe lungi se opresc. O perioadă scurtă. Pentru că data viitoare fac la fel. Că așa au fost ei clădiți. Însă prin "E bine doar așa" sau ”Eu cred că numai așa” ajungi să nu îți mai dai seama cât de mult ai fost influențat de-a lungul vieții. Îți vei repeta că la rândul tău ai trecut prin toate alea care te-au făcut ca la vârsta asta să poți să zici ”Eu nu cred că e cea mai buna variantă, dar zic să faci așa...”

Vârsta? Care... vârstă?

Câtă lume cunosc se raportează când e vorba despre vârstă la standarde. Mi se tot spune cât de tânăr e X sau cât de tânără este Y. Şi nu pot să nu le dau dreptate pentru că ceea ce se vede chiar aşa este. Însă ceea ce se vede fac legătura doar între anumite lucruri din tot ghemul ăla care poartă numele de X sau Y. Mă gândeam la treaba asta trecând printr-o perioadă de...oboseală nu pot să+i spun, plictiseală nici pe departe. Aşa că mă duce capul doar la treaba asta. Bun, vârsta se cuantifică în ani, însă fiecare secundă influenţează în definitiv reyultatul final. Poate de aia mă simt şi eu mai... (starea aia de nu ştiu cum să o descriu). Dacă se iau 2 exemple să spunem identice, iar X prin comparaţie cu Z, la un moment dat o porneşte pe o creangă diferită, poate este posibil ca atunci cand se întâlnesc peste eXact aceeaşi perioadă de timp care a trecut peste amandoi - să zicem 10 ani - să fie foarte diferiţi unul de celălalt. Şi în acest caz unul dintre ei să fie foarte (termenul ăla de încă nu l-am găsit) prin comparaţie cu celălalt care, prin contrast este cel puţin neschimbat. Ori, luând acest exemplu cât se poate de logic, pot să îl aplic şi în vieţile noastre, care mai decare mai. N-aş vrea să insist pe o idee de-aiurea, însă fiindcă o altă explicaţie nu m-a dus capul să găsesc, momentan pun şi pe seama asta stările prin care uneori (tot mai des) trec. Nu vreau să ştiu dacă am dreptate sau nu, mă gândeam să las aici scris, ca să am ce citi când voi ajunge să-mi şi arăt anii care pe interior vor fi mă risc să declar cam dublaţi. Deci ceea ce se vede e standardul, cât trăieşti se cuantifică şi nu cum. Pentru că în studii mai există şi posibilitatea să te găseşti în ăia 1 la milion care - trăind atâtea până la vîrsta de - să fie ... aici completeyi tu cititorule.
Atât am vrut să las scris aici, acum. E prea târziu pentru alteuri. Noapte bună.

Old school

De câteva ori pe zi o folosesc ca și expresie, prin comparație cu realitățile luii 2010 cel puțin la noi. Mi se atrage atenția uneori că nu tot ce înseamnă că s-a făcut la un moment dat într-o anumită manieră e bine și că ar fi mai înțelept să mă acomodez că nu mai trăim în acele vremuri când nu prea aveai nici cum, nici cu ce, etc.
Astăzi mi-am adus aminte de toate astea într-o discuție care a pornit de la ceva simplu dar a cotit-o tot înspre oameni și cum pot fii ei în anumite situații. Bineînțeles, asta în totală opoziție cu părerea lor despre ei înșiși care este de la foarte bine în sus.
Așadar, pot cataloga situația cu o expresie folosită într-o prostie pe care am produc-o într-un studio demult tare care suna așa :"Totul începe și se termină cu zero". Se ia Mr. X și Mrs. Y. S-au văzut, plăcut, ce rămâne de făcut cânta la o vreme Mădălina, ei bine s-au luat. Booon. Acum s-au și dez-luat. Booon. Deci, nimic nou. Într-o lume utopică îmi și imaginez conversația :
"-Și? Tu, ce-ai mai făcut?"
"-Bine, am avut un pic de treabă, m-am întâlnit cuuu [...] și-am zis să ne luăm. Dar n-a durat mult, că am și divorțat. Tu?"
Trăgând un fir de concluzie în urma imaginatei conversații, pot să mă retrag în colțul meu și să mă consider altfel. Kind of 180 de grade altfel. Și tind să cred că în unele cazuri "și ce dacă" este la putere. În orice context, asta e mai grav din punctul meu de vedere. Ei, dacă mai demult cel puțin din jenă nu prea aveai gânduri, darămite comportamente de genul "și ce dacă?!", odată cu libertatea exprimării, observ a devenit un must have acest "și ce dacă?!" Îl înțeleg la rândul meu, recunosc că am început la rândul meu să rareori îl folosesc, iar ulterior îmi pare oricum rău de asta, dar tot mai mult mă lovesc de situații în care expresia tronează. Poate să fie vorba de fire de praf, sau poate fi o situație mai complexă, răspunsul (și nu mă refer la un răspuns în cuvinte) rămâne constant același. Risc să mă întreb, oare, avem noi ăștia mai old school o problemă în noile realități sau noile realități n-au fost crescute cum trebuie?!
Oricum nu prea contează, pentru că mâine dimineață tot la fel ne vom trezi și tot aerul ăsta îl vom respira, etc. (ca să rimeze).

feeling good

Sentimentul de a te simti chiar in apele tale. Asta as vrea sa ti-l transmit. Ma incearca de ceva timp si m-am hotart sa-l astern aici "pe hartie". Nu stiu care sa fie motivul / -vele care m-au adus in starea asta de bucurie interioara, dar o imt si prin aceste cuvinte sper sa o transmit si ochilor ce citesc acum aceste vorbe de fapt fara sens. Pot sa fie 1000 si tot sa nu ma prind, poate e doar unul, chiar in fata mea si tot nu l-as gasi. Nici nu conteaza atat de mult de ce-ul. Conteaza ca totul e bone. Demult n-am mai avut feeling-ul asta si cu atat mai tare ma bucura. Totul e bine. Nici prea prea, nici foarte foarte. Totul e bine. E o seara de toamna, afara s-a racorit, lumea a intrat in case, luminile s-au aprins si ... e bine. Vantul a tacut si el, cainii au amutit si ei in departare... E atat de liniste in jurul meu incat daca stau sa despic firul in 4 nici nu-mi vine sa cred. Dar nu mai despic nimic ca oricum nu conteaza cate fire de praf s-au strans sa se intample chiar si pentru scurt timp acest anotimp (si aici nu ma refer la toamna).
Incearca un experiment cu mine. Lasa-te pe spate, relaxeaza-te, respira o data adanc astfel incat sa scoti afara toate alea adunate in......X timp. Tind sa cred ca te vei simti un pic mai liber. Daca nu iese de prima data, mai incearca, iar daca tot nu reusesti, stinge tot si inchide calculatorul personal / laptopul si pune telefonul pe "silent". 1 minut, nu mai mult.

Ai rezista... part two

M-am întălnit astăzi cu cineva care mi-a povestit o zi de-a lui, comparativă cu ceea ce am visat eu zilele trecute. Îmi spunea în felul următor
"M-am trezit după un cumva odihnitor somn. Spun cumva odihnitor că fix la opt și douăzeci am făcut ochi. Ca și ieri, ca și alaltăieri...enfin, mi-am băut eu cafeau și am pornit spre servici. M-am dus cu mașina soției că m-a rugat să-i schimb eu gumnele, că tot vine iarna. Zis și făcut. Așa că în drum spre servici, am băgat frumos în portbagaj cauciucurile și am pornit spre oraș. Ei, n-am făcut bine 50 de metri că m-am și oprit. La noi pe stradă se lucra ceva. Am așteptat liniștit câteva minute, am mai făcut câteva manevre de care nu eram eu foarte sigur, ne-fiin învățat cu dimensiunile autoturismului, iar în scurt timp am ajuns la service. Acolo, am avut ceva de așteptat. Adică am parcat mașina într-un loc care nu încurca pe nimeni, pe marginea drumului, dar a trebuit să o mut de acolo în scurt timp. Mărog. Alte manevre, alt stress, dar totul e bine când se termină cu bine. N-am zgâriat-o deci sunt mulțumit. La servici treburi peste treburi, le-am rezolvat în timp record, ba am avut și plăcerea să stau la o gură de cafea în liniște câteva minute. Zic câteva minute pentru că apoi a început. Am primit nu telefon de la București, unde nu s-a rezolvat o problemă pe care am început-o acum vreo lună de zile. Ei, cei de acolo mai aveau nevoie de câteva detalii ăn plus. Ei, dar pentru a putea rezolva treaba cu pricina era nevoie de discuții cu alte persoane din Sibiu, cereri de ofertă în scris, etc., de-abia mai apoi trimiterea lor uirgentă pe curier. A-pro-pos, urgența mi-a fost cerută în conversașia telefonică. Așa că am plecat la partenerii care nu mai aveau nimic pe calculator de la discuția inițială. M-am gândit lasă că am eu în mașină sigur. Ei, dar ce să vezi? Nu eram cu mașina mea. Așa că am făcut un drum până la sediu, ca să găsesc ceea ce-mi trebuia, ca să le pot transmite încă odata partenerilor, ca să vadă și ei despre ce este vorba, să-și de acordul, pentru ca mai apoi să pot trimite totul spre capitală. M-am întors la sediu, am găsit ce trebuia și am plecat mai departe. Bine - îmi zice - știi ce trafic e în oraș, toate lucrurile astea au durat ceva, unde mai pui că ai n oștri circulă fără cap. Pe la un moment dat eram în stare să dau în cap cuiva dacă nu se rezolva treaba. Așa stressat am fost. Ba că ăștia din Sibiu, nu au ce le trebuie - le aduc, ba că pe aici nu se poate intra (că se lucră), ba căăăă....baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa mai ce?, mă întreabă omul uimit. Și după toate astea - continuă el - mă trezesc să mă mai ia și lumea în flambe că ce?!, și de asta te plângi? Auzi, numa atâta...Adică, astea m-au făcut să fac în câteva ore ceea ce alții fac în câteva zile, iar replica de care mă lovesc după toate câte au trecut prin mine să fie: Bine, bine, dar n-ai făcut o chestie atât de extraordinară! ... Ce să mai zic?!" mă privea omul cu ochii încremeniți. Uitându-mă la el, mi-a fugit gândul la postarea de zilele trecute. Ceea ce eu visez, altora li se întâmplă, în viața reală. Asta înseamnă că sunt un mare norocos. Realitatea însă se întâmplă după ce te trezești.

Ai rezista dacă...?

Lumea se imparte între a nu avea timp și a cheltui bani. Vei spune "Auzi-l iară pe ăsta cu aberațiile lui". M-am trezit tare odihnit, după cum de câteva zile încoace am norocul să mă tot trezesc. Și asta omenește mă bucură . Partea goală a paharului (că nu pot s-o văd de fiecare dată tot pe aia plină) este că timpul petrecut cu somnul s-a subțiat enorm. De unde am tras și concluzia că acei cercetători care au tot repetat faza cu "e deajuns 8 ore de somn " și-au atins scopul. Mi-am consumat cele 8 ore de somn, mă trezesc. E ca într-un excel. Căsuța cu somnul a fost completată, trecem la un alt capitol/subiect.
Ziceam de timp. Lumea nu mai are timp, pentru că în tot haosul creat pe plan personal, fiecare dintre noi încearcă să își găsească un echilibru. Ei, acest echilibru nu mai există și nici nu mai pooți să ți-l faci, așa că nu mai are rost să tot fugi după el. Devine foarte stressant să te tot întrebi dacă ai făcut bine ce ai făcut la momentul X, ori dacă ceea ce trebuia să faci a întrunit dorințele tuturor. Și în plus pierzi timp. Că tot ziceam... În secunda următoare îți aduci aminte că ai uitat să cumperi... așa că dai o fugă până la magazin să iei. Dar în acea secundă te sună cineva că trece pe la tine. Evident că-i răspunzi "mai târziu o țâră". Mai târziu însă nu știi când că ai făcut jumătate de oră până la magazinul care se află la o distanță destul de mică de casă. Și așa îți alunecă gândul la subiectul drumuri, iar te enervează că e un trafic infernal în oraș. În imediata secundă sună din nou telefonul pe care tocmai îl băgai la loc în buzunar. Îl scoți din nou să răspunzi. Deja te-ai obijnuit ca treaba asta să se întâmple, cât ar fi de aiurea. Dacă tot ești la magazin ... (completezi tu punctele de suspensie). Oricum ți-ai uitat ce ai văzut pe raftul din stânga o secundă înainte dar care ți-a atras atenția. Te întorci pe raftul despre care ai avut discuția puțin mai devreme. Zici "Hai că poate găsesc aici" Când te apropii de el mai sună odată telefonul. Mai răspunzi odată. Cineva care și-a adus aminte de tine și cu această ocazie vrea să te roage să ... (completezi tu IAR punctele de suspensie). Te gândești "Ce drăguț că și-a adus aminte". Închizi telefonul. Nu găsești ceea ce căutai. Mai ai o șansă în locul Y, dar pentru asta trebuie să faci un ocol că strada X este închisă. Iar te enervezi. Te uiți la ceas instinctiv. A trecut deja o jumătate de oră, iar la singura casă de marcat e coadă. Te enervezi din nou ca și în alte ocazii întrebându-te din nou "de ce nu încearcă oamenii ăștia să deschidă mai multe, mai ales când e așa multă lume?!" Sună din nou telefonul .Nu mai poate ajunge mr. că are și el o urgență. Achiți și ieși. În mașină primești mesaj "Mi s-a contramandat urgența, trec pe la tine" Ești pe drum înspre cel de-al doi-lea magazin în căutarea produsului pierdut. Îți spui "Uite mă și la ăsta, ba vin, ba nu mai vin, bai hai că..." Te enervează și situația asta, dar ți se tot repetă că ești tu stressat și că nu e bine că îți afectează sănătatea. O.K. Întorci. La semafor oricum e tot coadă. Nu s-a schimbat nimic în 10 minute. "Traficul ăsta. Și nu suntem într-un oraș mare. Sau de asta? Că e înghesuit?"Cazi o secundă pe gânduri. CLAXOOOOOON !!! De pe strada din dreapta neasigurâdu-se a ieșit cu botul o mașină care ...
[ ... ]
Ai ajuns în sfârșit acasă. Te uiți la ceas. Ai făcut cumpărături, în Sibiu, în doar o oră jumate. E noapte deja afară. "Se întunecă mai repede, e de-abia 6 jumate" Ești distrus după tot ce s-a întâmplat dar te bucuri că ai ajuns acasă. Descarci și intri în casă. Televizorul merge pe ceva muzică tare, pui plasele jos, închizi ușa încet fără să o trântești (că n-ai motive). Din bucătărie se aude o voce blondă "Ai reușit să vii? Ce-ai făcut atâta că ai plecat să iei doar...?! Vezi că a venit și (tipul care a sunat)...e în sufragerie, te așteaptă de ceva vreme, eu între timp m-am apucat să...@#$%^&*()(*&^%$# "
---
Asta am visat azi-noapte. Și chiar dacă pare, nu pot și nu vreau să o cataloghez ca normalitate.
Așa NU !

Aș vrea să...

Am visat azi noapte că scriam așa :
---
De multe ori îmi veneau idei în cap. E drept că de cele mai multe ori mai nou nu îmi mai vin decât tot mai rar și chiar și ălea, dacă stau să mă gândesc un pic la ele...Dar ho, că mă abat de la ceea ce am început. Ei, în acele momente îmi vine uneori să... Ceea ce se poate traduce și cu aș vrea să :
- fac ceva
- zic ceva
- schimb ceva
- fac diferența
Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrr, mai bine clipesc, trec peste și mai văd eu (asta ca să mă înscriu în standardele de astăzi "mai vedem noi"). Dar peste ceva timp mă trezesc din nou să dau titluri de genul aș vrea să...
Știu că nu sunt eu cel care va schimba lumea, dar îmi aduc aminte că credeam treaba asta când eram mai tânăr. Între timp se potrivește mai bine Vama Veche :

"Au trecut ani, au trecut ani
Si viata s-a schimbat.
Au trecut ani, au trecut ani
Mi-am luat și eu nevastă
Urată și cam proastă,
Am doi copii cu ea
Și îi feresc cât pot de mult
De soacră-mea."

Refrenul s-a schimbat, centrul atenției la fel, mai nimeni nu a priceput nimic. Dar toată lumea se plânge de criză. Ce oameni ...
---
Visul unei nopți de (toamnă)

Roctombrie

Mi-a plăcut asta cu Roctombrie, se potriveşte natural unui ceva ce are legătură cu rock-ul. Se adaugă litera R în faţa lunii care începând cu o vocală permite jocul ăsta şi mai mult îl face mai oacheş dacă îmi permiţi. Pe de altă parte nu prea înţeleg faza asta cu "nu am îmbătrânit". Vreau să recunosc că eu am îmbătrînit. În perioada asta poate mai mult cdecât alţii cu câţiva ani buni. Dar fără a încerca vreo comparaţie vreau doar să recunosc şi să âmi asum treaba asta. Şi motivele pentru care spun toate astea sunt doar câteva. Ca de exemplu preocupările pe care le am de ceva timp încoace şi care îmi fac plăcere, însă în discuţii cu lume de vârsta mea nu îmi mai găsesc locul în a şti ce model de... a mai apărut, sau mai bine zis nici nu mai ştiu cine mai e vedeta care... Stăteam zilele trecute la o poveste între câţiva tineri care includea prepararea felurilor de mâncare, bolile fiecăruia dintre noi, trecute sau încă prezente, dar nu în ultimul rând copiii şi datoriile strânse în ani de neplată al locului de veci. Deci, în concluzie (îmi este foarte greu să mă concentrez fiindcă se vorbeşte tare câteba camere mai încolo şi aud clar şi vocea de la celălalt capăt al firului... dă-ţi seama ce volum are) daaaaaaaaaaaarrrr concluzia pe care m-a dus capul să o trag este că am cam depăşit vârsta chefurilor cu nopţi repetat nedormite, varsta aia de care îmi mai amintesc rareori când nu-mi păsa de mai nimic, so (vorba americanului) I got old. Poate şi bolile prezente mult prea devreme, poate şi altele m-au făcut să ajung la această concluzie catalogată sigur de mulţi "hai că nu-i aşa". Dar nu despre asta e vorba, dacă e aşa au ba. Am scris aici să îmi amintesc peste ceva timp că în Roctombrie 2010 m-am prins că am îmbătrânit. Atât.

Time Out

Fără a încerca măcar să traduc, pun eXpresia în centrul atenţiei. Americanii o folosesc "on a dailz basis" aşa că profit şi eu de ea. Deaaaaahhh, între timp s-a folosit cu tilu comercial ca şi denumire şi pe la noi. Ei, de data asta nu are legătură cu nimic din toate astea. Este cât se poate de ad-literam. TIME OUT. Gata treburile alea 1000 care trebuiau rezolvate fiX în ACEA secundă toate, gata cu apeluri necontenite pe telefonul mobil, gata cu tot ceea ce a însemnat catalogat într-un singur cuvânt : şantier. GATA ! Acum vine bucuria realimentării cu energii pozitive, liniştea proverbială savurată în fiecare secundă petrecută pe închipuitul balansoar în faţa la fel de închipuitului şemineu... A venit toamna (între timp), acoperă-mi inima cu ceva îmi răsare în minte refrenul tare demult folosit. Ufff... Auzi?....E linişteee..
Nu se aude nimic. Parcă şi limbile ceasului au amuţit. E linişteee...şi e atââââât de bineee...
Mai rămân puţin în universul ăsta calm, fără să mă gândesc la nimic...Încă puţin...mai lasă-mă un pic...

Scriu ca să nu tac

Încet încet lucrurile se așează pentru toată lumea. Dobânzile am văzut că tind să scadă, investițiile tind să crescă, etc. Așadar, vorba vechii reclame...viitorul sună bine. Până să ajungem însă să bem acea proverbială bere în viitorul nuanțat cam roz, mai e nevoie să mai și facem. Am simțit în ultima perioadă că realitățile m-au îmbătrânit aproape de sufocare. Demult tot ziceam chiar și pe frecvențe că suntem o generație pre îmbătrânită pentru anii nostri, iar zilele trecute mi-au dat cumva dreptate. De ce, ănsă este întrebarea care nu-mi dădea pace. Soția, în dreapta mea, mi-a făcut o analiză clară a ultimului an de toate cele. Observația simplă a fost că nu am stat o clipă. E drept că pe la studio am avut norocul să n-o lungesc prea tare, dare în schimb, treburile alealalte omenești nu ne-au dat pace. Și le-am făcut pe toate. Încă nu le-am terminet și mai continuăm, în ideea - deja - că facem cât facem ptr. noi, dar facem și ptr. generațiile care vor veni. Să nu se mai zbată și ei la rândul lor. Ne-am descoperit ca și oameni cumva învechiti - ar putea să ne catalogheze mulți, dar ne simțim bine în pielea și mintea noastră. Ne bucurăm că avem chestia asta cu...să facem acum ca să mai și gătăm. Daaaa, știm că durează mai mult dar odată o facem. Sau dacă o facem, mai bine să o facem cum trebuie, să nu ne mai batem capuk cu aceeași treabă și la anul, și așa mai departe. Dacă întorc capul în stânga sau în dreapta, nu prea mai văd astfel de trăiri. Aud tot mai des " lasă că ce-are?! " ori "noi n-avem o problemă" din partea unor oameni pe care îi știu că pot mai mult dar în acel moment nu au chef de mai mult. Deaaah, se poate să pierd ce e mai frumos acum "anii tinereții", dar mă voi relaxa în liniștea mea, pe scaunul construit de mine, pe terasa mea, în grădina aranjată de mine la bătrânețe. Dacă mai apuc bătrânețea. Momentan fac pentru că vreau și foarte important pentru că mai pot. Am simțit pe propria-mi piele ce înseamnă să nu mai poți și poate și de asta m-am schimbat în omul gospodar care sunt astăzi la ...dacă mă întrebi ...50 de ani (simt). Și asta vine tot dintr-o oboseală acumulată de un an de zile în care am tot făcut, concediu / libere pas, dar treabă...din plin. Poate de aia nici nu mai înțeleg ce se întâmplă în jurul meu. Că sunt foarte obosit și prins în lucrurile care atunci trebuie să se întâmple. Noroc că se întâmplă și așa, în ciudata/crizata lume în care ne aflăm. So...ce mai e nou?, Ce s-a mai întâmplat în lume? Eu am avut de făcut niște lucruri care mi-au mâncat și ultimul firicel de interes pentru alteuri. Dar am imaginea de final cu care adorm și cu care mă trezesc. Și asta mă fericește și-mi dă puterea ca mâine (luni) s-o iau de la capăt. Tu? Ce-ai mai făcut în ultima perioadă?

Contextul conteaza !

Ce vreau să spun. Oridecâteori simt că ceva nu îmi iese, tind să mă învinovățesc, cu gândul că eu nu am fost în stare să... Dar asta este doar o variantă. Se prea poate ca să nu iese ceea ce ți-ai propus din cauza situației. Azi mi-a picat fisa așa că m-am gândit să o las aici scrisă, să-mi aducă aminte peste timp că există și varianta asta.
Legenda spune că nu suntem toți la fel. Ori dacă în anumite momente REPETATE ești pus să nu fii cum ești tu de obicei, la un moment dat se umple și paharul, iar adevărul iese la iveală când te aștepți mai puțin. Nu este îndeajuns observ, din păcate, să spui anumite lucruri în cuvinte, ele trebuie să se întâmple, adică insistența se duce până în acel punct în care realitatea demonstrează că nu se poate. Mai scriam eu că unii oameni sunt atât de insistenți în comportamentul lor, încât te aduc în punctul în care..."pocnește". Și atunci zici uuups, n-a ieșit. Dar motivul pentru care n-a ieșit nu îl găsești pentru că nu bagi în seamă nimicurile zilnice. Ori, de multe ori acestea sunt cele care naunțează acest întreg tablou ce poartă numele de ”N-a ieșit de data asta”. N-am să mai insist pe acest subiect, însă fiecare dintre noi avem atâtea detalii care contează, încât dacă bagi în seamă doar ”cum se face” ori ”cum ar trebui să se facă” e prea puțin.

O M U L

Discuțiile de prim plan pe care le tot văd la tv și le aud în buletinele de știri de la radio îmi dau impresia că totul este un film în care actorii își joacă rolurile. Ceea ce s-a rezolvat însă este tot în defavoarea noastră a celor mici, care am ajuns la stadiul de nepăsare cruntă. Dar revenind la cei de pe scenă, îmi permit să observ faptul că și ei, actorii, la rândul lor sunt tot oameni, însă aflându-se în poziția confortabilă a unor scaune călduțe, iau decizii dictatoriale, fără nici măcar să le pese. M-am referit din nou la oameni, pentru că am mai făcut o observație încă de mai demult. Omul contează era titlul articolului apărut și în print la vremea respectivă. Ei, acest om ia decizii pe care și le asumă. Că dacă le ia doar așa, înseamnă (ca să fiu drăguț) că se cam joacă. Dar odată ce crește în viață, te aștepți ca măcar vârsta să îl facă să fie mai responsabil. Dar regula asta nu se aplică tuturor. M-am prins că oamenii se mai împart în alte două categorii. Cei cărora le pasă și cei cărora li se rupe. Cei care pot lăsa de la ei, pe lângă cei care cunosc doar două culori. În prima categorie cam toată lume se consideră așa, că doar n-o să recunoască nimeni că este miserupist. În a doua categorie e mai greu să te prinzi că ești așa, dar dacă tot te-ai prins, bine ar fi să încerci să guști și alte culori. Asta n u înseamnă că te schimbă radical, nu înseamnă că te pierzi, ci doar că te maturizezi...(poate cam târziu, pe alocuri). Bine ai venit în maturizare, acel anotimp în care dacă e frig te imbraci dar dacă ți se face instant cald e bine să poți da ceva jos de pe tine și să rămâi elegant îmbrăcat. Anii în care chiar dacă vrei să se întâmple ceva DOAR într-un anumit fel, mai accepți și alte variante, atâta timp cât rezultatul e cel dorit...etc. Decizia omenească însă rămâne pe umerii fiecăruia. Vreau sau nu să recunosc că nu sunt perfect(ă), iar dacă m-am prins de treaba asta VREAU să încerc măcar să mă schimb pe-ici pe colo - prin părțile esențiale? Dacă răspunsul asumat este nu și îți place viața monotonă farte bine. Dacă răspunsul este în schimb da, atunci munca de-abia începe munca gta cu tine.
Și a-pro-pos de asta se potrivesc perfect versurile din wedding jingle:

2 day

Astăzi a început cu o mare de liniște. Mi-a adus aminte ziua de astăzi de frumoasele zile normale, în care lipseau termeni ca criză sau agitație. Am avut plăcerea de a povesti astăzi, preț de câteva minute. Despre lucruri care nu au totală legătură cu realitatea imediată. Mi-am adus aminte de vechi prieteni astăzi, m-am prins că se poate și așa, mi-a prins bine o gură de oxigen departe de lucruri care "trebuie" duse la bun sfârșit Desprinzând și o concluzie, mi-aș permite să o dau ca și sfat celor care încă mai cred că lunea "nici iarba nu crește". Just click play !

A-pro-pos de...

Am găsit şi astazi 2 minute să las scris aici ce m-a marcat. M-a marcat imaginea asta. Mi-a apărut în vis azi-noapte şi am făcut legătura cu impresia pe care o am despre ritmul lumii din jur. Devenind foarte multe de reyolvat, toate într-un ritm alert, nu mai ai timp de tine, nu mai ai timp să îţi rupi o secundă şi să vezi tabloul din perspectivă. Şi asta, duce încet încet la transformarea ta în...de pe urma căruia beneficiază acei câţiva cu câteva trepte mai sus. E o perioadă în care ne schimbăm şi din acest punct de vedere. Ni se tot bagă pe urechi termenul care începe cu C şi se termină în IZĂ, ni se cer tot mai multe de făcut în termeni tot mai exacţi, timpul a devenit deja o problemă pentru mulţi, iar după toate astea, ajungi dărâmat acasă ca să...ce? Am tot auzit asta cu "România evoluează". Asta să însemne partea neagră a evoluţiei (evident neexplicată de nimeni) ?! Sau e doar o impresie greşită şi de fapt totul este înspre binele nostru al tuturor, bine la care visăm de prea mulţi ani, iar unii dintre noi au ales să-l caute în alte părţi...

Septembrie

M-a lovit așaaaa, dintr-o dată. E deja septembrie. Cum a trecut timpul ăsta? Numai ieri parcă eram în martie/aprilie și deja e septembrie. Cu toate lucrurile care se întâmplă într-un ritm uneori galopant, ajungi să te lovească chestiile așa, pe nepusă masă. În acest moment de respiro, când la rândul meu am găsit ceva timp să mai aștern 2-3 vorbe ... m-a lovit și pe mine asta cu e septembrie deja. A mai trecut un an imediat. Și am făcut ... ce?! Sunt atâția oameni cărora le-am spus că o să ne întâlnim, atâtea planuri aveam prin primăvară...e septembrie deja și treburi din plin. Măcar atât, dacă în rest nimic nou. Ziua se face tot mai kică, temperaturile scad și ele, resursele la fel, până la urmă, zâmbetul e cel care face diferența. Am să zâmbesc mai mult. E o promisiune pe care mi-o fac. Tabloul vieții privit din exterior este foarte altfel, decât atunci când ești parte din el.
Septembrie plăcut și liniștit îți urez, dacă ai ajuns până la acest .(punct)

O lume 9

Mai demult,pe vremea copilăriei lumea era de nota 10. Între timp, aflu tot mai multe amănunte, în viaţa pe care o trăiesc despre lumea asta nouă. Cu majoritatea schimbărilor nu sunt de acord, poate şi din această cauză mai folosesc în limbaj "lumea astanouă". Însă tot din lumea nouă, pot să trag concluzia simplă că din imaginea mea asupra lumii, pri ochii copilăriei, s+a cam deteriorat imaginea (de la nota 10 la 9). Şi făcând legătura, ia uite ce am primit şi pe mail :

În această săptămână la televiziunea argentiniana a fost reportaj zilnic cu Joaquin Lopez Doriga ( jurnalist mexican) pe tema Facebook, hi5, Myspace, Sonic, etc, şi cât de periculoase sunt. Exista si un reportaj-jurnal în ziarul Milenio , cu privire la modul in care diversi terorişti au avut ca sursă de informaţii sigure şi directe blogurile, Facebook şi hi5.

Intervievaţi anumiti hoti si răpitori spun că au intrat pe net şi au vazut portretele, casa, masinile, poze de călătorie situatia socială şi economică si nivelul la care triesc persoanele acelea. La televizor, unul dintre ei a declarat că inainte, pierdea mult timp înainte de a actiona pentru a identifica candidatii pentru răpire, dar acum cu Facebook şi informaţiile pe care oamenii le pun de bunăvoie în reţea, nu mai sunt confuzii sau dificultati in a investiga modul în care ei trăiesc, sau cum se deplaseaza copiii la scoala şi care sunt părinţii lor, fratii si prietenii. Asa s-a întâmplat cu Alejandro Marti (tanar mexican ucis de răpitorii lui). Familia a închis blogul său după ce au realizat ce potenţial periculoase informaţii da tineretul, care socializeaza acolo cu bucurie şi fără a bănui că unul dintre contacti poate fi un ucigas. Protejaţi-vă copiii, şi nu puneti informaţii periculoase în reţea!

Adevarul cu privire la "Facebook"

Facebook vinde informaţii utilizatorilor cu cea mai mare oferta. Citez: "Ceea ce mulţi utilizatori nu ştiu este că, în conformitate cu termenii contractului, făcând clic pe rubrica" accept", practic ofera Facebook exclusiv şi perpetuu drept de proprietate asupra tuturor informaţiilor şi imaginii sale publice. "

De fapt, spune expertul, cei inscrisi, autorizeaza automat utilizarea de catre Facebook perpetuu şi transferabil, impreuna cu drepturile de distribuţie publicului si toate atasamentele de pe site-ul lor. Conditiile de utilizare arata ca Facebook isi rezerva dreptul de a acorda şi sublicenţiere cu tot "continutul paginii web a utilizatorului", pentru alte afaceri .. .

Fără consimţământul lor, mai multor utilizatori li s-au transformat imaginile în publicitate pentru comertul privat.

Dintr-o data totul este publicat, inclusiv fotografiile personale, înclinaţia politica, starea de spirit, şi interesele individuale chiar si adresa de acasa, si accesibile fără permisiune miilor de utilizatori.

Trebuie să credem, cum spune domnul Melba, că mulţi angajatori, pentru a evalua pretendentii, cauta pe Facebook informatii intime despre solicitanţi. Testul pentru o pagina de pe Facebook nu este privat, fapt pus in evidentă în cazul celebru cand John Brown University a expulzat un student, dupa ce a descoperit o imagine pe Facebook unde acesta era imbracat ca un travestit. O altă dovadă - cazul în care un agent al Serviciului Secret a vizitat Universitatea din Oklahoma , pentru un student din anul doi, Saul Martinez- pentru un comentariu publicat de acesta impotriva presedintelui. Si culmea rautatii, problema nu se încheie în cazul în care utilizatorul decide să se retragă.

Chiar şi atunci când utilizatorul anulează statutul de membru, fotografiile şi informaţiile rămân la bord, în conformitate cu Facebook, pentru cazul că decide a-si reactiva contul. Mai mult, utilizatorul nu este îndepărtat nici chiar atunci când moare. În conformitate cu "termenii de utilizare," urmasii nu pot legalmente sa-i oblige sa stearga de pe Facebook date şi imagini ale rudelor lor, pentru că atunci când a acceptat clauzele virtualului contract Facebook a dat dreptul de a "menţine starea activă, în cadrul unui comemorari speciale, pentru o perioadă de timp, pentru a permite altor utilizatori sa posteze comentarii şi note asupra decedatului. "

Utilizatorii Facebook nu ştiu că sunt participanti indiferenti ai unui scenariu pe care academicieni cunoscuti il descriu ca cel mai mare caz de spionaj din istoria omenirii. Intamplator devin in mod inconştient precursori ai fenomenului "Big Brother" unde stau cu ochii pe tine. Este o trimitere directa la intromisia abuziva a statului în mediul afacerilor private ale cetăţenilor obişnuiţi, pentru a controla comportamentul lor social, un subiect de roman profund premonitoriu scris în 1932 de britanicul Aldous Huxley: "Brave New World." sau "Happy new World" - "Fericita lume noua"

---

Asculta mai multe audio Muzica

Concluziile le tragi tu printre rânduri...dar sut curios şi eu cam care ar fi acestea

Despre nimic

"Cum adică despre nimic? Dacă tot scrii ceva atunci scrie măcar ceva cu cap, adică ce vreau să spun este că nu poți zice așa de simplu despre nimic, dacă tot e ceva tunci zi, dacă nu taci"
Îmi închipuiam treaba asta spusă fără a face pauză de repirație și mi-a venit să râd. Replica mi-a tresărit în miknte imediat ce am scris despre în titlu, așa că mi-am îngăduit să o aștern în cuvinte mai sus. Revenind acum la treburile importante; nimic nu s-a schimbat, nu că mă așteptam ca înt-un interbal așa de scurt să se schimbe. Nimic nou în lume. Aceleași evenimente, aceeași stare generală a lumii, poate ceva mai multe nuanțe de culori mai vii. Citeam că agențiile de turism din oraș sunt cumva booked. Concluzia articolului era că criză-ne-criză sibianul tot se duce în concediu, ceea ce m-a bucurat. De ce? Păi criza asta mult trâmbițată se dovedește a fi mai mult trâmbițată cu nu știu încă care scop anume. Dar dacă ți se spune de 1000 de ori pe minut că e criză, la un moment dat începi să crezi cu adevărat că este și la tine acasă. Chiar dacă în îndeletnicirile tale, omenești, nu are cum să se aplice termenul respectiv. Însă odată ajuns în conștiința ta, termenul te face să iei decizii mult mai pripite sau negândite, la adăpostul "Păi ziceau ăștia că e criză". A-pro-pos de treab asta, aproape nimeni nu își mai face reclamă pe plan local. Dacă într-o anumită perioadă a crizei financiare chiar se recomandă să REDUCI (nu să tai de tot) bugetul alocat, în momentul în care ne aflăm ca și economie se recomandă să profiți de moment. Majoritatea prețurilor au scăzut, așa că în cuvinte s-ar traduce implică-te acum ca să nu ai de suferit mai încolo. Dar la noi în burg, treburile se văd desigur altfel. Fiecare vede doar prin prisma sa și cr5ede că ăla este adevărul absolut, ori în acest caz, nu ai cu cine să comunici. E ca și cum m-aș înfofoli într-o pufoaică și aș ieși așa afară la 40 de grade. Dacă mie nu âmi e cald, ce treabă are lumea?! Poate e un exemplu exagerat, însă exagerate sunt și reacțiile. Tooooot mai exagerate. Asta mă face să continui să mai cred că crizații fac criza. Uite, termenul s-a repetat de câteva ori și în aceste rânduri. Și atunci e corect ca dintr-un punct de vedere să le dai dreptate și celor care spun "Io nu mai pot, m-am dus din țara asta unde numai de criză se vorbește dar nimic nu se face. Mai stăteam un pic și înnebuneam." Da, au și ei dreptate, dar dacă plecăm și noi, ăștia de ne-am încăpățânat să rămânem din varii motive, ce mai rămâne? Sau...câți vor mai rămâne? Aștept la rândul meu păreri (chiar și crizate)

...Cum e viața?!

Că bine se reprezintă în tot felul de situații dar mai ales în filme. "Trăiește" se spune în sla de operații. M-am prins și eu ad-literam că treaba asta este eXact așa. Uite, în plină treabă eu am timp să scriu aici, acum. Pentru că în acest moment nu sunt pe nici o pantă. Sunt în stand by. Starea care mă atrage tot mai mult. dar, vroiam să spun că viața este eXact așa cum e prezentată. Nimic.......și dintr-o dată...TOATEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE. Atunci....toate, și acolo și dincolo, fă asta, drege ailaltă...toate....ATUNCI. Nici nu poți să le prognozezi, să îți faci un plan, că vorbele se aruncă în așa fel încât se contrazic tot mai des. Așa că nu ai ce face, decât să accepți realitatea și să faci față cu zâmbetul pe buze. Asta se numește în popor "Acomodează-te". Ori poți să te acomodezi (nu intru în subiectul că nu toți putem, că mi se va atrage atenția că nu există nu pot ci doar nu vreau) ori ajungi la nr.3, încet dar sigur. pentru că ori faci așa ori dacă nu du-te....
Faină "viața" nu?
E doar un alt punct de vedere. Mă opresc aici că în câteva minute trebuie să fac aia, și ailaltă, să merg acolo, să vorbesc cu..., să mă întorc să livrez, săăăăă.......și la sfârșitul zilei să... :-), că mâine o iau de la capăt.

work has begun

Fiecare muncește. În felul său, în domaniul lui/ei, dar fiecare face câteceva ca să... În principal ca să nu treacă prin viața asta ca "Vodă prin lobodă". Lunea a început cu treabă și cu un feeling de bine. Ceea ce urez fiecăruia care face ceva. Cei care doar stau sunt excluși din start. Pentru că ei au doar așteptări dar nu fac nimic ca să se întâmple. Așadar și prin urmare, a fost vorba despre....muncă. Oare?

Un cântec

În loc de vorbe, astăzi se potrivește mai bine un cântec...


Asculta mai multe audio Muzica

avantaje VS dezavantaje

Devine un real efort să nu îți bați capul cu nimic. A-pro-pos de sugrumanzii de care făceam referire și acum un an de zile și la fel i-am simțit și anul acesta, a căror stare nu s-a schimbat de loc. Ei la fel au procedat de cam când se știu - fără măcar a-și da seama de impactul lor asupra celor din jur. Fiindcă ei consideră de exemplu ca într-un moment al zilei să îți "facă o surpriză", nici nu se mai gândesc că tu s-ar putea să ai alte-uri mai importante. Neah. Ei așa vor, deci așa procedează. Și n-ai ce să le faci, pentru că ei nu se prind că printr-un comportament de genul ăsta, repetitiv, te sugrumă - de unde și titulatura de...sugrumanzi. I-am disecat în postarea de ieri, nu mai intru în detalii. Dar pot observa că ei au un avantaj. Indiferent de vremuri au acea constantă. A sugrumării ideilor, sentimentelor, etc. Cei mai slabi de înger am aflat de curând ajung să nu mai poată să facă față noilor realități constant crizate. Și nu vorbesc de mine aici. Observ oameni care, obijnuiți cu realitățile anilor '80, au reușit cumva să se adapteze anilor '90 - 2000. Dar realităților tot mai crude din ultimii ani nu prea. Cumva au și ei punctul lor de vedere și îi înșeleg. Foarte puțini mai au energia să înțeleagă toate schimbările care trec prin ei, zi de zi, de zi, de zi... Vremurile se schimbă, situațiile la fel, contextele la fel, de nici nu știi dacă ai fost bine crescut, dacă ai făcut bine, dacă... Și după atâtea întrebări, îi cred că au o stare de letargie, sictiriți de atâtea probleme ireale, dar care contează pe undeva în noua realitate. Așa că și-au spus PAUZĂ. Ideea lor poate fi reprezentată așa : "eu...sunt bine. Am făcut ce am făcut, cum am putut, pentru că la momentul respectiv așa s-a putut și așa am creyut că e ok. Acum, poate să vină și potopul că vorba aia "treaba-i făcută". Și cumva îi pricep, pentru că în toată lumea asta tranzitivă, tot au reușit să trăiască, să facă, iar acum încearcă să se bucure mai mult de ea viață. Oricât ar fi de agitată. Încearcă să își găsească acea constantă optimistă înauntrul lor.
Așadar avantajul este că au prins două etape, una demult tare închisă, iar alta încă de acum 20 de ani, din ce în ce mai deschisă. Dezavantajul este că din liniștea proverbială de demult, am ajuns cu totții în acest taifun care ne-a luat pe nepregătite și nici nu știm unde ne va duce.
Daaaaaaaaaaaaaaaar au și ei un punct de vedere. Acela că dacă tot e așa cum e situația, mai bine să încercăm să ne vedem de viețile noastre frumoase, cu cât mai puțină bătaie de cap pentru toate nimicurile care se dictează de la centru, sau care ne afectează pe acasă, la scârbici, etc.
Viața e scurtă. Să o trăim cu zâmbetul pe buze de căte ori avem ocazia. Deal ?

(scurtă paranteză) încă mai există-Sugrumanzii

Sugrumanzii sunt acei oameni care cu sau fără să ştie îi sugrumă pe cei din jurul lor. Zodia îşi face aici de cap în cel mai pur stil şi le oferă puterea de a-şi îndeplini visele mai mult cu ajutorul celorlalţi. Cât ar fi de poetică situaţia, în realitate nu e chiar aşa, privită din punctul sugrumaţilor de vedere. Sar putea ca acest "figurat" să nu fie înţeles eXact de cei care au această îndeletnicire şi îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel pe viitor acuzat că le-am mai arătat o faţă - faţa predominantă - a caracterului lor.
(Continuând ideea că acest blog s-a născut din dorinţa de a rămâne undeva scris ce am trăit la un moment dat în viaţă)
Sugrumanzii sunt aceia care în tinereţe susţin că vor face, rareori se va întâmpla acest lucru, mai târziu îşi vor asuma creditele, pentru ca spre bătrâneţe să dea dreptate la fel de "des" celor care vor susţine contrariul, iar în acel moment de fapt să îşi râdă în barbă, ei ştiind că defapt lucrurile niciodată nu au stat aşa. După această întreagă teorie - care, desigur este neadevărattă...(aha) - poţi foarte uşor observa cum semnul zodiacal îşi face simţită prezenţa tot mai activ în comportamentul fiinţelor de acest gen. Zodiile puternice, pline şi iubitoare de agitaţie şi gălăgie, vor avea tot timpul impresia că defapt lumea asta a făcut de aşa natură încât planul lor să le iese întru totul. Ceilalţi, mai cumpătaţi din fire au o mai mare şansă să se prindă că nu toate lucrurile sunt aşa cum ţi le imaginezi, la asta contribuind şi acel je ne sais quoi care i-a mai povăţuit de-a lungul vremii prin tot felul de experienţe nasoale prin care i-a târât. Booon. Dar ce facem cu acea a treia categorie, care dacă stai să observi este mult mai pregnantă în explicaţiile sugrumanzilor, doar pentru a se autoconvinge şi pe ei că dacă nu sunt nici albi, nici negri, e musai să fie la mijloc. Aha. Deci, am descoperit despre ce era vorba. Despre mijloc. Zi-mi dacă îţi sună cunoscut:"găsim noi o variantă" sau "vedem noi" ori "cât poate să fie de...". Dacă îţi sună familiar, mai uită-te odată. Cu mai multă băgare de seamă şi vei observa că până acum, chiar dacă nu a lăsat urme, n-ai făcut altceva decât să te afli în centru ringului cu nici o armă în apărarea ta. De fiecare dată când ţi-a venit vreo idee, din experienţa mea sugrumată şi ea, ştiu că ţi-a fost cu timpul alterată. În final nici nu mai ţii minte de unde ai plecat şi care a fost planul de început închipuit de tine. Dar ca în filme, la final ţi se va spune răspicat "Dar tu ai vrut aşa". Şi nici nu e foarte departe de adevăr. Adevărul ăn acest caz este ca mucegaiul pe gem. "Aşa o fi" îţi repeţi până la autoconvingere "poate nu mai ţin eu minte". Nu e timp să fii atent la toată gălăgia din jurul unui sugrumand, aşa că se poate ascunde în ea. Poate ai zis la un moment dat un da, care a fost interpretat eXact după voinţa lui. Ziceam însă că sub acel răspuns venit din partea ta se află defapt toată strategia sugrumandului aflat în plin proces de sugrumare. El va face (chiar dacă va susţine contrariul) totul ca să te schimbe, în primă fază te va smulge din universul tău ca să îşi poată definitiva opera pe teren propriu. Apoi, prin tertipuri programate şi doar de el înţelese zi de zi, va trage înspre definirea noii tale personalităţi. Nu aşaaaa dintr-o dată ci încet încet. Linişte roicum nu mai ai, odată ce eşti prins în vârtejul unui sugrumand, aşa că scăpare mai greu. Iar în tot jocul acesta cu implicaţii serioase, la un moment dat vei auzi "Dar tu ai zis că...aşa" Hăă? "Păi nu ţii minte că...." Da, tu ai zis că aşa pentru că tu eşti tot la fel, cel care este numai bun de sugrumat, cel care se gândeşte de câteva sute de ori înainte de a...ceva, ca să fie convins că îţi va face plăcere sau îţi va aduce bucurie, dar sugrumandul nu e atât de complex. Nici pe de parte. El ştie doar că ceea ce vrea se poate îndeplini cu ajutorul tău, aşa că e foarte bucuros că te poate "modela". Dacă ar da peste o fire hotărâtă sau calculată situaţia s-ar schimba, dar în viaţă, pe deasupra mai au şi noroc de oameni buni. Dar toate au şi un downside. Acel PE DE ALTĂ PARTE, care a rămas singurul arbitru în această piesă de teatru. Şi cei obijnuiţi să sugrume vor avea un şoc. Habar n-au de unde o să le vină, dar la un moment dat o să le vină. Şi atunci vom mai lua noi ăştiălalţi - sugrumaţii - o mult aşteptată gură de aer. Ne vom umple plămânii cu ea, după atâta timp de chinuri. Şi vom zice: aşa vă trăbă că n-aţi ştiut când să vă opriţi. Meritaţi, petru că fiecare secundă de calvar voi v-aţi clădit-o. Pe viaţa şi sufletele altora. Zi de zi.

(P.S. Sugrumaţii au la rândul lor o vină. Vina respectului, a umilinţei, a dorului, a ruşinii, a observaţiei, a acceptării situaţiei. Diferenţă : sugrumaţii nu au arme)

(scurtă paranteză) se poptrivește și acum

Răsfoiam ce aberam și anul trecut. Îmi face impresia că doar timpul s-a scurs, nimic nu s-a schimbat de la postarea din 16.07.2009 "Omul contează":

M-am apucat să aştern din nou câteva idei urnit şi de faptul că realităţile încojurătoare s-au tot schimbat şi mai ales agitat ăn ultima perioadă. Tiltul vrea să reflecte de fapt că în ciuda a zeci de mii de discuţii, de idei aplicate sau nu, vâltoarea evenimentelor ne cerne defapt concluzia atât de simplă că omul din spatele "treburilor" contează. Mi s-a întâmplat să fiu secerat de dispariţia, unul câte unul, a celor şi aşa câţiva, care mai erau pe lângă, ca să mai rumeg o perioadă şi asumându-mi greşelile să îmi dau seama că de fapt nu eu am probleme, ci percepţia celor care credeam că înţeleg stilul meu este greşită. Bunăoară, m-am întâlnit e mult spus, l-am văzut pe unul dintre cei care credeam că îmi seamănă, dar de care m-am răcit în ultima perioadă. A trecut pe lângă mine ca şi cum n-aş fi existat. ceea ce îmi dă dreptate în toate presupunerile mele de demult. Omul contează. Altfel, am asistat la acapararea până la terminarea unei idei, care la început a fost respinsă cu înverşunare şi acum este în centrul atenţiei, pentru că s-a schimbat cu totul opinia marii majorităţi. Firul poveştii pleacă de undeva, era imaginat a se termina într-o perioadă destul de scurtă, dar au intervenit alte idei şi alte stiluri de a o pune în practică (în ideea de ajutor) încât nici nu mai ştiu exact de unde am plecat, darămite să mai ştiu unde mi-am pus în cap să ajung la momentul incipient. Dar e de bine, e de ajutor. E altceva. Şi acest altceva intră tot mai adânc în interior. EXagerarea este cuvântul care caracterizează ambele situaţii. Ştiu pentru că am folosit-o şi eu de câteva ori, de mult mai multe ori mi s-a atribuit în momente când chiar n-aveam nici o legatură, dar este o constantă a unor oameni, până când îi acaparează cu totul şi nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Aşa se pierde ruşinea de : a.... sau a ... (în diferite situaţii) şi escaladând, ajungi la final de drum şi te întrebi privind în urmă. Oare asta am vrut? Răspunsul nu-l vei găsi nici atunci la fel ca nici acum când ai zâmbit drăgăstos la fiecare sunet mai ascuţit care este o obişnuinţă de altfel la unii.
Mi-e şod acum, să mă gândesc la ce prostii scriam mai demult tot aici. Viaţa liniştită de până atunci a fost înţepată în diferite situaţii, înţepături la care răspunsul a fost zămbitor până la un moment dat. De fiecare dată însă am sperat că va fi altfel. Ei....uite că nu este. Acum, doar timpul s-a foarte complexat. Mintea a rămas in planul 2, chiar dacă impresia e opusă.

Tot mai des

Tot mai des m-am gândit în ultima perioadă dacă să mai scriu, ori ce draq să mai scriu pe-aci. Iar subiectele, după cum observam în urmă cu ceva timp s-au împărțit și ele, Dar asta este de bine. Pentru că, uite, deja s-au așternut "pe hârtie" câteva cuvinte care îmi dau puterea de a mai încropi câteva. Viața este și așa prea scurtă să îți bați capul cu TOATE prostiile, așa că în loc să devin un nimeni care a trecut pe lângă tine, fără să te influențeze, mai bine fac sau zic ceva care s-ar putea să conteze undeva. În acest sens recomand cu mare drag "P.S. I love you". Un film atât de sublim încât cuvintele sunt de prisos în încercarea de a încerca măcar să îl descri. Dar, în acest caz a trezit acel punct de care nu ne prea ocupăm în viețile noastre "foarte ocupate" de zi cu zi, sufletul. Dacă ai așa ceva, recomand un film emoționant. În rest, tot mai bine. Tot mai soare, tot mai departe norii care amenințau cerul de un albastru nedefinit. E vară afară, iar optimismul pe care îl simt e musai să aibă și un sâmbure de adevăr pe undeva. Cred că a venit timpul să scriu în cuvinte, ca să rămână scris : este timp și de alteuri în toată nebunia asta. Poate că e timpul să mai și simțim mai mult. Îmi revine-n cap refrenul cuuu "live your life, be free". Gânduri de bine.

Subiectele s-au împărțit

Mi s-a părut mie că am mai auzit propoziția asta cu muuuuult timp în urmă, pe când trezitul la ora 07:00 era o altă obligație, ori, venindu-mi în cap replica, după 'j de ani, pot să fac comparația că m-am întors la rândul meu acolo. La anii ăia. Asta cu subiectele s-au împărțit pe atunci venea dintr-o singură parte, cea a catedrei, între timp o observ din unghiul meu. Odată cu alegerea anumitor drumuri în viață și subiecții dar și subiectele se cam distilează. Unde în tinereți, nu prea bagă în seamă mai nimic din lucrurile care te înconjoară, excepție făcând acelea care pe moment ne interesau, acum, odată cu...(nu știu cu ce, dar dintr-o dată) subiectele tind să fie mai puține sau mai grupate după importanță. Singurul care a rămas comun rămâne banul. Mai nou este subiectul criză, care își face și el simțită prezența tot mai des, dar banul rămâne subiectul rege în continuare. Stăteam să mă gândesc (ceea ce foarte rar mi se mai întâmplă, ori să stau, ori să mai pot să gândesc) subiectele dau nota subiecților. Prin asta observi omul. Ce l-a mai schimbat, ori, ce l-a mai, măcar, impresionat...chestii dintr-astea. Dar odată cu reducerea drastică a subiectelor nu mai interacționezi cum o făceai mai demult. Nici cu cei apropiați nu se mai întâmplă să o faci, încet, încet. Subiecte comune se găsesc, ar spune cei foarte prinși în realitate, dar pot să nu-i bag în seamă momentan, pentru că încă nu știu ce-i va paște pe viitor. Iar viitorul ăsta, expus aici nu este ca prezentul în care cu toată convingerea poți afirma "Există subiecte de discuție, cum nu?" Și așa, încet, încet și subiecții se îndepărtează unii de ceilalți, până ajung să se întrebe... :"De ce?" Ca să termin pe o notă optimistă îmi permit să și răspund cu zâmbetul în colțul gurii :"Degeaba"

M-am prins

În noua lume, cam totul se reduce la criză. OK, mi-am zis la momentul respectiv, opinie cu care nu mai sunt acum de acord. De ce? Păi pentru că în drumurile mele am dat peste tot felul de situaţii în care am tras concluzia că crizaţii fac criza. Ori cu crizaţi m-am cam tot întâlnit de ceva ani buni, însă în aceasta perioadă au ajuns cumva să fie tot ei în poziţii cheie, care ajung să te influenţeze, oricât de departe ai încerca să te situezi. Astazi, dacă nu scoţi pe gură cel puţin 70 de cuvinte / minut eşti nimeni. Nu contezi. Chiar dacă nu spui ceva interesant TREBUIE să deschizi gura ca să arăţi că îţi poţi ...(nu găsesc termenul) interlocutorul. Cumva să îl faci să simtă că e sub tine. Nu mai intru în povestea cu produsul. Că şi el, prin valoarea lui are ceva de spus. Neah. Ori că ai un produs, ori că nu trebuie să vorbeşti despre ceva. Ar fi bine să îl descrii (fiind vorba de munca ta) cât mai exact, astfel ca lumea să priceapă ce vrei să zici. Însă chiar dacă produsul respectiv e de 2 lei, oricum felul în care îl prezinţi face mai toată decizia celor care posibil sunt interesaţi de el. În categoria produs intră şi oamenii. Şi ei la rândul lor vorbesc vrute şi nevrute, unii despre alţii, unii despre ei înşişi, etc. Contează cel mai mult să zici. Niciodată nu am fost de acord cu treaba asta, dar folosindu-mă de ea în anumite situaţii am observat în atitudinea interlocutorilor că era exact ceea ce-mi lipsea.
Aşa că, în lipsă de orice ai un aliat. Vorba. Cu ea, în lumea crizată poţi face ORICE. (De tipar şi bolduit). Orice. Nu trebuie să demonstrezi ceva. Este îndeajuns să vorbesşti ca să faci impresie bună. În caz contrar, nu exişti.
P.S. Şi mi se repetă că eu sunt cel care le vede tot pe dos.

O Stare... 9 (la ei)

ProTV revine PRO

O Stare... 9

Încearcă altceva.


Asculta mai multe audio Diverse

Cu tremur am simțit că trebuie să spun

Era anul 1977. Alte vremuri, alți deștepți, alte vedete, ată viață. Dar cumva nu foarte demult. Abia acum, putem zice, acum câțiva ani. Era 1977 și s-a întâmplat.

Acum știm că ne paște. Îl așteptăm cu înfrigurare. Pentru că și denumirea lui aduce un fior cu sine. Cutremur.

Exista viata dupa cutremur: Atentie la solul de sub case

StirileProTV.ro

Sunt și campanii pe aceasta temă, stirileprotv.ro alocând un spațiu foarte generos pentru a ne aduce în prim plan ce înseamnă un adevărat cutremur. Să ne pună în gardă, dacă vrei.
Indiferfent că credem în treaba asta sau o considerăm o altă bălărie, e bine să fim pregîtiți. Chiar și aici, în buricul ardealului, pentru că vorba aia "cine râde la urmă...râde mai bine".

Am abordat suiectul din cauza unei impresii pe care am avut-o referitoare la comportamentul animalelor de la noi din curte. Mai multe despre acest subiect mai jos :

Autor: Mihail Grigore

Data: 27 Aprilie 2009 Interes general

In localitatea Vrancioaia din judetul Vrancea exista un centru seismo-biologic. In cadrul centrului, care exista de 20 de ani, sunt observate permanent, cu sisteme video si audio, patru papagali si cativa pestisori. Comportamentul animalelor este inregistrat iar informatiile ajung in timp real la Institutul de Fizica Pamantului din Bucuresti.

"Din pacate animalele se comporta ciudat doar inainte de un cutremur foarte puternic", a mentionat, pentru newsin.ro Stefan Tataru, coordonator al Observatorului Seismologic. "Pestii au tendinta de a sari din acvariu sau sunt foarte agitati iar perusii sunt fie linititi si tacuti, fie extrem de agitati si galagiosi". Un exemplu in care animalele de la Vrancioaia au avut un comportament nefiresc a fost la cutremurul din 1990, care a avut o magnitudine de 6,4 grade pe scara Richter.

Ideea ca animalele simt cutremurele inainte ca acestea sa aiba loc isi are originea inca din cele mai vechi timpuri, cand oamenii au inceput sa observe comportamentul ciudat al animalelor inainte de producerea unui seism (cea mai veche relatare de acest gen dateaza din anul 373 iHr. in Grecia). In epoca moderna proiecte de anticipare a cutremurilor prin observarea comportamentului animalelor au fost puse in aplicare in China si Japonia, insa oamenii de stiinta raman sceptici cu privire la eficienta unor astfel de metode de predictie.

Exista totusi nenumarate cazuri in care s-a observat un comportament ciudat al animalelor inainte de un cutremur. Situatii in care pestii se manifesta violent, gainile nu mai depun oua sau albinele isi parasesc panicate stupul sunt suspectate ca fiind semne ale capacitatilor de predictie seismologica ale animalelor. Foarte multi propietari de animale de casa au declarat ca pisicile sau cainii lor s-au comportat ciudat inainte de un cutremur. Animalele latrau sau mieunau fara vreun motiv evident sau aratau semne de neliniste si nervozitate.

Cercetarile in acest domeniu destul de controversat au relevat unele teorii destul de interesante. In anul 2003, un cercetator japonez a realizat un studiu care sugera ca unele rase de caini se comporta ciudat, prin latrat excesiv si agresivitate, inainte de cutremure. Nu se stie insa cu precizie ce simt animalele. O teorie ar fi ca vietuitoarele cu auzul foarte ascutit reactioneaza la ultrasunetele produse de fracturarea rocii tectonice. Alte teorii se refera la capacitatea animalelor (in special pesti sau reptile) de a simti vibratiile din pamant cu mult inaintea oamenilor sau la faptul ca animalele detecteaza schimbari de natura electrica in aerul sau gazele provenite din pamant. De asemenea, pasarile sunt foarte sensibile la schimbarile fluxului magnetic terestru.
sursa :"www.animalutze.com"

În concluzie, grijă mare. Mai mare.

Uită !

Se folosește colocvial în anumite părți ale țării pe post de "uite, fii atent, etc.". Era un cuvânt folosit destul de des de generația destul de tânără la vremea '89, scos din contextul replicii "poți să uiți !" care era dată de fiecare dată când interlocutorul credea că vorbești tâmpenii ori că ceea ce yici sigur nu v avea nici o șansă de izbândă. Ei, am ajuns în 2010, foarte agitați, foarte crizați, să tăiem și ultimul Ă din cuvânt. Mi se întâmple frecvent mie, așa că pot să cred că și ție săăă...uit. În atâtea lucruri de rezolvat (nimicuri), în atâta atenție de acordat (fiecărui detaliu), la un moment dat ajungi să te întrebi :"oare ce aveam de făcut și nu am mai făcut?!" Cred că este rezultatul și al multor kkt-uri care cad necontenit peste mintea deja solicitată cu restul datoriilor, sau poate că ritmul trepidant de care ni se tot vorbea a căzut peste noi ca o cărămidă și ne-a lovit în moalele capului. Ceea ce vedeam mai demult in filme la tembelizor, trăim astăzi. Telefonul sună neîncetat, toată lumea are treabăp cu tine atunci, în acel moment - de parcă s-ar rupe lumea în două dacă ai amâna treaba încă 2 minute - vorbim foarte mult pentru a exprima exact ceea ce vrem să spunem, ș.a.m.d. Toate acestea devenind o constantă, cred cu tărie că încep să ne mănânce din interior, iar în încercarea de a-ți face măcar un pic de ordine, te trezești cu 20 de postit-uri pe birou. Trăgând linia la finalul unei astfel de zile de multe ori observi că nu s-a întâmplat nimic mai special. Atâta doar că te-ai agitat - sau mai bine zis - ai fost agitat de...alții, cu rezultat 0...barat. Sigur lucruri mărunte ai uitat, "dar se vor rezolva ele" îți spui de fiecare dată. Ei, la un moment dat nu se vor mai rezolva din pricina altora care neîncetat tot la tine în brațe vor cădea. Și care e de fapt toată concluzia? "Am uitat."
Uită că ai citit ce ai citit aici, oricum nu se încadrează în lumea de astăzi în care procentele, ofertele, sheet-urile de excel, discuțiile în contradictoriu și incertitudinea conteayă cel mai mult, ștee?...înțelegi?
Uită ! Te veisimți mai liniștit.
...
Ștee?
...
Uită !! Oricum nimic nu e mai imortant decât tu însuți
...
Înțelegi?
...
Fiecare face așa cum vrea, mai rar cazurile în care acest "așa vreau" este recunoscut dar oricum nebăgat în seamă, pentru că rezultatul e oricum cel pe care l-am vrut eu, dar vorbind pe acest subiect țe-am făcut și pe tine să vrei cum am vrut eu (zice o voce interioară pe un zâmbet tâmp de adolescentin)
...
Ștee?
...
Uită !!!

ALTE(numic)URI

Aici se scriu diferite nimicuri, care s-ar putea să cadă eXact pe ideile câtorva dintre cei care se mai nimeresc să le găsească. "Așa este" s-ar putea auzi încâteva crâmpeie, iar dacă este așa, mă gândeam că tot e bine că îmi eXprim stările sau gândurile ăn spațiu public. Poate, chiar fără a-și da seama pe loc, cineva va asezona cu vreo idee, feeling, trăire...fiind pus într-o situație anume peste ceva timp. Mi se pare (apropos de situatii) ca acestea sunt cele care s-au schimbat cel mai des în ultima perioadă. Chiar stăteam să observ, într-o conversație, nu demult că standardul situațiilor și al reacțiilor s-a schimbat. Unde, în trecut - din experiență puteai să fii mai sigur că ai procedat bine în ceea ce ți-a fost încredințat să faci, ori că ai avut o replică ce făcea sens, în noua lume - în care incertitudinea a devenit noua siguranță, tinzi să nu mai ai acea siguranță nativă. Ușor, ușor, ea te părăsește. Nu mai poți fii sigur că ai yis ce trebuia, nu mai poți fii sigur că ai procedat cum se dorea, nu mai poți fii sigur de nimic. Și asta, cu timpul își va pune amprenta asupra ta ca om. Trăind mereu cu gândul/sentimentul că...nu știi sigur, presimt că finalitatea nu va fi cea visată în tinerețe. S-au făcut (tot de către cei mai deștepți) chiar și sondaje din care a reieșit că starea de încordare ținută ca și normalitate este dpdv. comercial cea mai bună. La fel și în politică și alte domenii "de mare interes". Îmi aduc aminte de 9/11 și turnurile magice, ca să nu sap mai mult, că resimt și eu anumite efecte, ei acest 9/11 a fost atât de bine manmageriat încât dacă ai întreba și astăzi un american de pe coasta opusă a evenimentului sigur îți va replica că parașuta și-a achiziționat-o și o are în garaj. Așa doarme liniștit că a făcut ce trebuia, pe toate canalele primind informația că e bine să te pui la adăpost și să ai și cu ce. Așa că omul nostru și-a luat parașute. Acum ni se tot spune că e criză. Ba că a cam trecut, ba că nici nu a venit, etc. La scârbici la fel. Se mai dau încă oameni afară, că tot există mptivul ăsta cu criza, ba se mai umblă pe la remunerație, ba...până la urmă prilej de încordare care duce la...
Nebun să fii să faci ceva în această perioadă de incertitudini, din lipsă de siguranță că vei reuși. Însă există și reversul medaliei. Dintr-aceia care fac. Ei sunt priviți ca niște atoateștiutori sau "sigur cu bani", ori în cel mai bun caz "curajoși". Și, profitând de părerile aruncate, uite ce simplu, fiind un tip chiar dubios de ex., poți deveni acel curajos care a făcut ceva și chiar apreciat de întreaga comunitate. Dar despre comunitate cu altă ocazie, pentru căcomunitatea (cacofonie intențíonată) și-a pierdut la rândul ei înțelesul. Nimeni nu mai știe ce e aia și aruncatul cu privirea peste gardul vecinului a devenit onijnuință. Revin la "informația locală" că eu cu asta mă ocup - cel puțin ptr. CNA, pe local se vorbește la fel de mult, agitația e la fel de mare, rezultatele...la fel întârzie să apară. Despre drumuri au scris toate ziarele, unele dintre ele nici nu mai există, dar cu toate astea, complicarea e la fel de constantă. Ziceam și la radio că eu, am crescut cu anumite străzi în același stadiu ca și astăzi. Ori, între timp am început să îmbătrânesc. ZECI de ani au trecut de atunci și tot nimic. Așa că să mai gătăm zic, cu vorbele-n vânt (pe acest domeniu). Speranța - zice o vorbă din bătrâni - moare ultima. Așa mi-am spus și eu când mi-am zis că sper ca măcar unele din străzile cunoscute de mine să se "reabiliteze" până oi mai trăi. Concluzia se desprinde clar. Ce se mai întâmplă? Nimic! Dar atât putem să ne agităm, să vorbim la telefon cu zecile de apeluri/zi încăt în ritmul ăsta nr.3 va ajunge în curând neâncăpător. Cred ăn mai multă liniște, sper ca prima constantă să fie anumite situații umane, ca zâmbete meritate, povești interesante, relații apreciate...dar poate iarăși mă aștept eu la prea multe lucruri de cam mult timp pierdute, care SIGUR nu mai reprezintă standardul de astăzi și despre care îi mai auyzi pe părinți povestind. I don't know (că tot e nesiguranța noua certitudine)

17ani de ProFM

NEschimbați

Trecut-au și sărbătorile și lumea își reia cursul. Neschimbat. Serviciul e tot acolo, problemele neschimbatye, răutățile zilnice...constante. Poate că e normalitatea lucrurilor sau a situațiilor, poate că am ajuns în normalitatea mult așteptată în 2010. Busu anunță vremea, vremurile în schimb...(punctele de suspensie le completează fiecare). Cică tot în criză suntem, cu toate că s-a mai domolit măcar departamentul știri în a ne anunța în fiecare zi că ”e crizăăăă”. Avem și Ricky Martin de România, manele tot mai rar și gropi ca deobicei. Deci, nimic schimbat, sau altfel pusă problema, NEschimbat atât orizontul cât mai ales prezentul. Cei care au fost agitați au rămas la fel de agitați, cai care erau liniștiți, s-au dovedit tot mai liniștiți spre plictisiți, normalitatea începe să se facă simțită tot mai des. pentru că suntem poate și la vârsta la care unii dintre noi își găsesc punctele acelea pe care de-acum încolo le vor considera ”normale”. Nu știu dacă e de bine sau de răpu, în schimb nici nu vreau să mă bag foarte adânc în subiectul ăsta. Ce a fost a fost, ce este - este, iar ce va urma...Dumnezeu știe (că tot se potrivește, fiind încă sub influența sărbătorilor apropiate). Așteptările fiecăruia sunt altele, gândirea în schimb la modul general are de suferit. Încet dar sigur, într-o lume plină de incertitudini, nu ăți mai găsești nimicurile care îți dădeau siguranța și bucuria de a te trezi dimineața. Ei, aceste incertitudini, devenind o constantă, ajungi să nu îți mai pese de...în principal nimikc, iar nervii tăi ușor dar sigur vor claca într-un fonal. S-au făcut și studii, nu știu cât de adevăprate, dar vînclin să cred că vor avea dreptate...
N-am o idee clară în cap, simt doar că nimic nu e cum trebuie să fie, și aici poți spune tu la rândul tău că și eu am o chestie neschimbată. Îți dau și dreptate, încerc doar să fiu în rând cu lumea. Lumea NEschimbată și totuși mai încorsetată. De propriile-i idei, realități, adevăruri.

Astazi

Cred ca

Cred ca frigul de afara are ceva de spus. Incerc sa ii inteleg eXact mesajul. Mai cred ca sunt inconjurat de ... pe care nu le vad, nu le ating, dar le simt ca au legatura cu mine. Se poate ca in acest moment sa fiu catalogat drept dus, iar dintr-un punct de vedere sunt de acord. N-am ce face mai mult decat sa cred. Si cu mai multa tarie cred ca ceea ce a fost NU mai are cum sa revina. Pentru ca mai cred ca noua lume este atat de galopant indreptata inspre directia (gresita) incat nici o fractiune de secunda nu mai sta sa se intrebe daca e calea buna sau dimpotriva. Dar, dupa cum spuneam si mai demult, eu zic, eu aud. CredeAM (cu titlul de...la trecut) ca daca zici ceva si te faci auzit, poate reusesti sa ridici macar o spranceana, sa iti lasi cumva amprenta, dar vad ca nu e intocmai asa. Oricat ai zice orice ar fi acel ceva, mai nou mai nimeni nu te va asculta. Pentru ca atunci cand le stii pe toate sau crezi ca "nu ma mai pot schimba" le este mult mai simplu celor care nu gandesc sa te poata avea. Da, cred ca regulile de mai demult au fost sterse, ceea ce credeam pe atunci ca este bine, acum, odata cu realitatile 2010 s-a intors cu susul in jos. Acum vad mai clar. Atat am castigat. Dar de schimbat...!? Nu e in puterea mea de a lasa ceva sau poate de a-mi aduce atingerea. E 2010 si lumea s-a innecat in ea. Orice se poate face, se poate re4zolva, se poate adapta, regulile si le face fiecare dupa cum crede si evident ca el sau ea "stie" mai bine, vorba cantecului "...is blowing in the wind [...] is blowing in the wind". Cu asta, inchei, nu fara a-i transmite aceluia (unul/una) care (sper) a inteles de-a lungul timpului una, alta, urmatorul mesaj:


Multumesc

...ca sa nu tac

Ce tie nu-ti place altuia nu face. O stii...Ei, cum asa o zicala se baga in seama, pot sa compar cu ideea de ceea ce tie-ti place, fa-i si altuia, nu-i da pace. Logic pana aici? Booon. Tot ce tine in picioare aceste 2 prostioare este termenul place. Care, da si el este trecut cu vederea atat de des, incat nu mai poti fisigur ca X sau Y situatie sau lucru este pe placul tau. Si de aici intervin micile diferente care (la fel, nebagate-n Zeama) isi lasa amprenta tot mai adanc. Gandeste-te putin...cu siguranta iti vei aduce aminte ce iti placea din vremea demult trecuta a tineretii. Sigurantele erau mai des intalnite. Odata cu multele situatii necunoscute carora trebuie sa le faci fata cu brio, sau cu diareea de cuvinte aruncate ikndiferent ca esti ascultat (bagat in seama sau nu) se pierd. Ori, incertitudinea este anotimpul preferat al celor care stiu cum sa te influenteze acolo. Altfel n-ar avea nici cea mai mica sansa, dar adus in postura in care incepi sa te indoiesti, sunt cei care tin fraiele a tot ceea ce te inconjoara. Iar reactiile lor de dupa vin ca si completare a ceea ce s-au definit a fi in tot acest timp cand (sa presupunem) nici ei la randul lor nu s-au prins ca nu mai sunt cine credeau ei ca sunt. Dar sa nu despicam firul in 4 pe acest subiect ca asta e o alta discutie. Imi e urat doar de treaba asta. Atat vroiam sa transmit si sa las undeva scris sa ramana peste timp. Intre cele 2 "vorbe" de inceput, exista o plaja care poate fi leaganul fericit al multora. Percepute asadar ca si extreme comportamentale, al naibii sa fiu daca eu sunt vinovat ca le observ puse in practica foarte des. Atat. Concluzii, pas. Doar observatii desarte. Scuzati deranjul, oricum nu conteaza (a-propos de post-ul anterior) .

Later post:
Suntem eXact ceea cxe am invatat cand eram foarte mici. daca parintii nu te-au obligat sa faci nimic din ceea ce nu-ti placea, sau te intrebau de fiecare data ce vrei, cum vrei, daca vrei, devine foarte greu la anii astia nedefiniti (nici tineresti, nici batraniciosi) sa te intorci la actiunile copilariei altora, care presupun includeau termenul trebuie mult mai des. Si fiind prins in aceasta intoarcere la vremuri copilaresti ma intreb care este diferenta? Acum, ajuns la o anumita varsta cu responsabilitati trebuie sa mergi la serviciu, trebuie sa platesti facturi, trebuie sa....iar in clipele acelea RARE cand vrei sa te bucuri de o oarecare liniste, afli ca trebuie sa.....si sa si zambesti. Deci...... "Vorbesti si tu ca sa nu taci" imi spunea o doamna in varsta mai demult.

E....mai multi

Tot ziceam despre faza cu low level si mi-am dat seama ca din ideea mea de a face chiar un jingle cantat pe tema respectiva, in care vocea sa cante plina de emotie puternica cele 2 cuvinte, s-au inspirat si tlii la randul lor. Ma bucur astazi sa mai zic din suflet un La Multi Ani, pentru 84 de data asta, din care aproape 30 nam avut si eu bucuria sa-i colorez. Ei, comparativ cu vremurile de (mult) atunci, acum, in noua realitate, tot din discutii realizata concluzia, "e" tot mai multi care n-au nici o legatura cu viata si regulile ei omenesti. m-am intalnit cu un fost coleg de televiziune, pe cand antenele tronau pe cladirea numita pe atunci Bulevard, pe care l-am intrebat sincer cum ii mai merge. Mi-a raspuns ca a fost grea adaptarea catre noul job, dar ca face face mai mult decat fata. M-am prins imediat ca este un tip caruia, chiar daca nu i-a fost uisor, a reudit sa schimbe ceea ce facea zilnic cu un alt domeniu, unde mai este si apreciat pentru ceea ce face, Partea de final de propozitie vine din cauza ca cei aflati pe scaunele cele mai comode din institutie nu vorbesc romaneste, iar la ei chiar se apreciaza oamenii (cred), comparativ cu noul "la noi" unde daca te vad mai rasarit iti baga pe gat alte 10 mii de lucruri ca tot e criza. Asta a fost o paranteza. Asdar, revenind. Omul nostru si-a dat silinta sa invete si altceva, cu totul nou pentru el, fiindca asa a si trebuit dar a si vrut la randul lui asta, pentru a putea fi nu doar un agajat intr-o balta cu alti 5mii. Ei, in noua oranduire ziceam, tot mai multi "e" printre noi si nu "are" treaba cu nimic. De la cum sa vorbesti, pana la cum sa traiesti. Sigur, in tinerete n-au avut nervi sa isi ascukte parintii, daca asta presupunea ca ei parintii sa impartaseasca lucruri cu cei mici, sau poate nici parintii nu mai aveau timp/nervi sa invete nimicul pe care ei l-au trait din cauza vremurilor foarte agitate. Nu sunt sigur de nici una din variante si nici nu vreau sa fac eu pe desteptul, insa nici nu pot sa nu observ ca "este"tot mai multi. Tieneretea este anotimpul - daca vrei - care te cizeleaza dupa cei 7 ani de-acasa care au insemnat prima formare a ta ca om. Ei, daca din primele fire ale tineretii ai folosit destul de des expresia :"Si ce-i daca?!" sau "Vedem noi..."rezultatul a tot ceea ce ai facut pana la punctul cand te trezesti cu sentimentul ca nu mai esti la inceput nu are cum sa iti dea nici o certitudine. Si imi permit sa fac si o poveste - sigur intr-o lume utopica - cand acest X (fara gen, nume sau varsta) se trezeste cu sentimentul ca parca n-are chef de nimic. Mai leneveste 1 minut sau 2, convins de faptul ca oricum si-a pus ceasul desteptator la o ora mult mai matinala decatg trebuia (sa fie cu marja). Se scoala apoi din pat, dar parca o jena simte la ridicare. Marog isi zice si nu baga-n seama, merge la toaleta, se apala pe fata, se uita-n oglinda prelung, ridica o spranceana si iese grabit sa isi pregateasca cafeaua. Da drumul la ceva galagie (fie tv sau radio, sa simta ca nu mai dormiteaza). Cafeaua e gata, se-aseaza la masa, soarbe o gura si se gandeste ca e destul de urat afara. In acelasi moment aude ca din cauza crizei se prognozeaza ca 3000 de angajati din domeniul lui/ei sa fie "pusi pe liber" anul acesta. Ofteaza scurt cu gandul ca lui/ei nu i se poate intampla. Doar "o persoana ca a lui/ei este de nevoie" isi spune in gand. Minutelke trec, dare oricum nu-si face probleme, ca doar "ce-are daca ajunge 2 minute mai tarziu?!". Mai soarbe-o gura din cafeaua pe terminate si se imbraca inceeeet si-o porneste la servici. Pe drum isi aminteste ca trebuia sa faca ceva astazi, sa plateasca ceva, sa...."da'ce-are daca acum nu-mi pot aminti?! Mai vad eu cand ajung acasa " isi spune si intra pe poarta companiei. La job e o zi din aceea unde toata lumea vrea ceva cu tine ACUM, stress-ul si zgomotul telefoanelor sunt la cote ce nu pot fi redate in cuvinte. Asa continua pana la finalul programului. Intors/intoarsa acasa, descuie si observa ca nu e curent. Se dezbraca incet si se-aseaza la masa sa se calmeze "vedem noi de ce nu mere curentu'. Sigur l-or luat astia. Ce zi am avut...ufff... ce bine c-am ajuns acasa" Ramane asa 2 minute pana aude ceva picurand. Deschide ochii si se uita spre calorifer, "Nuu, n-are cum" isi spune hotarat. "Nu-i asta, stiam eu". Da fuga la bucatarie, unde de sub frigider o balta se scurgea usor... Ii pica fisa "Curentul" Asta era ceea ce trebuia sa-si aminteasca. Pune mana pe o carpa si se-apuca sa faca curat. S-a facut tarziu si ceea ce s-a mai putut salva din frigider au fost 3 felii de branza topita si-o bucata de halva.......In linistea lasata isi trage sufletul suna telefonul. Primeste o invitatie sa iasa in oras. Se-mbraca si-o intinde cat ai clipi."Ce bine ca au sunat, e asa urat fara curent."
E ora 3 fara unsfert, ajunge-acasa si de-abia asteapta sa se-arunce-n pat:"a fost o seara lungaaa". Maine, o va lua de la inceput. [...] E ora 12:45 si-un gand o/il strabate. Era ceva ce trebuia sa faca.....dar ce?!....."Ajung acasa si vad io, sigur imi voi aminti..."
____________

Schimbari

Odata cu noul sistem de operare uite, pot sa scriu din nou. Imi este mai greu cu diacriticele dar cele din urma vor fi cele dintai la urma urmei. Despre schimbari as vrea sa scriu 2, 3 cuvinte mai jos, nu de alta da'mi se pare ca trecem prin ele tot mai tare si tot mai des. Ceea ce - guess what?! - imi este chiar pe plac si mai mult decat atat. Am tot auzit de lucruri rele, cred ca ele se intampla mai des, cred ca criza inca isi mai pune amprenta peste noi, dar mai cred ca se vor ivi si lucruri de bine. La radio, mi-am si compus interventia de final (pe care sper s-o folosesc muuult mai incolo), dar daca apele se vor misca intr-acolo, macar o am pregatita gata sa fie difuzata. Revin, tot cred ca lucruri bune se vor arata anu'asta. Am eu feeling-ul asta. Astept ca acel ceva sa ti se arate si tie, oricat de mic si neinsemnat ar fi. Iar daca va fi, incearca sa il bagi ikn seama. Poate acela va fi motivul unui nou inceput. Unul mai "clean", asa cum ti l-ai inchipuit ca va arata atunci cand te priveai in oglinda si-ti imaginai viitorul, termen care, la varsta aia, prea frageda, suna asaaaa ca si un cuvant care nu iti spunea prea multe dar care sigur avea o incarcatura grava oridecate ori il pronuntai mai accentuat. De multe m-am mai prins odata cu trecerea zilelor, ca de exemplu faptul ca oamenii se aseamana foarte mult cu ceea ce iubesc. Sunt dintr-aceia care se simt atrasi de pisici si se poarta ca si ele, la fel iubitorii de caini sunt mai "cainosi". Asta nu inseamna ca le imprumuta fatis comportamentul ci este ceva in comportamentul si gandirea sau mai bine zis modul de a privi viata in fiecare dintre cele 2 categorii diferite. M-am mai prins ca nu ma exprim eXact, cu toate ca cunosc un tip - prieten bun care si are o companie cu aceeasi titulatura....Deh. Viata. Si a-pro-pos de ea, sa nu uitam acel ceva. Acel ceva care ne face sa fim diferiti de "toata lumea" de care se tot vorbeste pe toate canalele. Si asta presupune...umanitatea. Sentimentele care ne conduc si care ne indruma sa... sau sa nu...whatever (vorba aia)'. Si ca sa fiu concis, revin la finalul deja produs in studiourile marete, care seamana tare de tot cu asta:

Seamana mult povestea, pentru ca si eu visam ca viata mea sa fie ca cea prezentata intr-un serial de cand eram mai tanar :

E 2010, si lucrurile s-au legat altfel, insa am putut sa zic ceea ce am simtit, cand am simtit si sa ma auda toata lumea. Ceea ce sper, a contat acolo undeva, macar pentru cineva. Asa ca MULTUMESC Sibiu, oriunde te-ai afla.

Reloaded

Postare de cativa ani, aceeasi realitate. Nu s-a schimbat nimic. ABSOLUT nimic.

Aşa că...reiau :
Zâmbete largi (Articol 7 Seri-13 Feb)
Zâmbete largi.
De data asta n-am să mai aberez ca deobicei, ba dimpotrivă, mă voi axa pe unul dintre subiectele foarte prinse în real sau cotidian. Zâmbetele lergi. Le vezi zi de zi, le împărtăşeşti cu cei mai apropiaţi mai des, ele există ca parte integrantă a vieţii fiecăruia dintre noi. Sunt acele momente care îţi dau liniştea sufletească, uneori sentimentul că ai făcut bine, etc. Odată cu criza însă, colegii de birou nu mai sunt atât de drăguţi cum erau odată, şoferii sunt şi ei agitaţi, familia îţi împărtăşeşte probleme tot mai des – parcă – apărute din cauza lipsei banilor. Zâmbetele şi mai ales sentimentul provocat de acestea, folosite mai demult cu drag, dispar încet încet dar sigur din cotidian. Prostia mea este, poate că le bag în seamă (aceste lucruri), în loc să mă chinui să fac în aşa fel încât lumea să fie mai fericită să mă întâlnească. Ei bine, poate că există un sâmbure de adevăr în această simplă concluzie, însă îmi place uneori să fac şi eu lucruri care mă bucură. Să zâmbesc mai mult, măcar în sinea mea. Îmi place aşadar să mă concentrez pe acele lucruri care îmi fac plăcere, care mă interesează în plan personal de această dată. Să nu mă gândesc că ceea ce fac e catalogat şi poate amendat, pur şi simplu să mă concentrez asupra unui lucru, să îi simt aroma, să îl disec şi să trag concluziile, astfel încât rezultatul acţiunilor mele să mă fericească cât mai repede. Tare îmi place de acei oameni care din varii motive nu înţeleg diferenţa asta. Să îţi permiţi să faci ce vrei, atunci când vrei, iar rezultatul să îţi fie şi favorabil este o mare chestie. Marea majoritate, în care m-au inclus ai mei, tot de la ei am învăţat demult tare, se gândeşte şi la cei din imediata apropiere, la dorinţele lor, la visele lor şi îi ajută dacă li-s dragi, tocmai din acest motiv. Din drag. Acum însă, afară este criză, ori dacă nu suntem şi noi crizaţi, n+am făcut nimic. Trece fără să ne dăm seama. Ori cum românului îi place să fie în centru atenţiei, normal că este mai crizat ca deobicei, la servici e mai acru cu colegii, puţin îl interesează de ce cred alţii pentru că el (românul) este cel care îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, cu cine vrea şi când vrea. Să fie clar. Fără zâmbete deşarte. Acestea sunt folosite de altă categorie care procedează la fel ca cea mai sus amintită dar care nu crede că e aşa. Argumentul lor? Fiecare om este diferit.
Am plecat de la zâmbete şi iar am ajuns la oameni. Oameni, în acest moment al vieţii mele, prea deştepţi şi (sau) hotărâţi pentru mine.