VREMEA

miercuri, 25 mai 2011

Influenza

influenza în engleză știam că înseamnă boală. A influența în românește îl leg de acest influenza deoarece am mai descoperit ceva ce vreau să las aici scris să îmi pot aminti mai târliu.

Dacă (să zicem X) dorește să facă un lucru dar nu știe cum, poate sta ceva pe gânduri, în funcție de cât de importane este acel lucru, după care ia o decizie și gata.
Ei, într-un univers paralele până și treaba asta a devenit un subiect de discuție, sau, dacă vrei, de schimb de opinii. De ce? Habar n-am de ce, dar cu siguranță se va găsi un vinovat pentru toată prostia asta (ține tot de universul ăla paralel). În acest uni9vers paralel acest X vrea să facă un lucru. Dar, fiindcă nu e sigur că vrea să îl facă, face de așa natură încât să ofere mai multe variante ale acelui lucru (de făcut). Așa că Y, la rândul său, alege DIN VARIANTELE EXPUSE, cea care i-ar conveni, care crede că ar fi mai bună (după părerea lui). Făcând acest lucru, Y nu știe însă că s-a pus în pielea apărătorului ideii B, din cele multe ofertate tot de către X. Așa că X, poate avea o părere obiectivă asupra acesteia, o poate diseca astfel încât (de dragul jocului, presupun), Y va alege o altă variantă (mă repet tot din variantele expuse de X) cu care crede că este ok. Ei bine, aici se face deja marea descoperire. X-ul amintit, chiar dacă nici în acest moment nu știe cum să procedeze, are cui să îi pună în cârcă respectiva alegere.
Dau un exemplu simplistic și imaginativ :

Vrei un telfon mobil. Ai de ales între A și B. Prietenul
Bulă vrea să ți-l facă el cadou. Trecând peste nu trebuie, iese din discuție bla bla (că tot e imaginatov) îi zici că ai vrea modelul A sau B, că te-ai mai uitat și că astea ți-ar place. Știind că are de ales el va zice că merge pe modelul A, la care tu poți să îi mai zici că comparativ cu A, B-ul are și el avantajele....
Deci Bulă ar avea de ales tot între A și B, chiar dacă (să zicem/catalogăm) tu ai făcut lobby pentru modelul A. Și vine încântat, cu gândul că te va încânta cu cadoul A. Concluzia (în universul paralel) este că acum ai telefonul A ptr. că Bulă a vrut. Doar el a ales, pe baza discuțiilor purtate mai devreme.
Adică...cum?! Păi ideea era că ai vrea un telefon mobil și ai alege dintre A și B.
De ce i-ai pune în cârcă lui Bulă toată poveste asta?! Pentru că (în universul paralel) Bula a greșit când a ales. El nu știe, dar oricum ar fi făcut, dintre cele 2 modele prezentate nu exista variantă câștigătoare. Așa că Bulă, prin alegera unui model s-a transformat în apărătorul acestuia, deci oricum cei avea pe cine să dai vina că ai modelul ăla.

Cumva hilar, nu? Mi se par, chiar și imaginative tâmpenii de piți (cu accent pe ultimul i). Dar în acel univer de care vorbesc așa ceva se întâmplă, de unde pot trage concluzia că vorba aia' cine nu muncește, nu greșește. N-ai cum să nu greșești whatever you do (vorba englezului), pentru că din nu știu ce motive, în acel univers paralel, am observat că fiecare fir de praf contează. Și Bulă oricum nu se potrivește cu povestea asta, da'noh, alt nume nu mi-o venit. Deci, data viitoare când vei mai fi întrebat ce părere ai, gândește-te și la treaba descrisă mai sus. Oricum vei alege una din variantele care îi plac respectivei persoane, dar asta nu se va mai observa, contează că fix în acel moment al alegerii tale, respectivul/respectiva va avea pe cine să dea vina.
P.S. Sigur, nu este nimeni vinovat în această povesye. Termenul are alte conotații și este explicat aici : VINOVÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care a comis o încălcare a legii sau a normelor morale. 2) (despre faptele și comportările oamenilor) Care nu poate fi admis, îngăduit; care contravine moralei. /vinovatu
Sursa: NODEX

Niciun comentariu: