27

Douăzeci și șapte. Anul trecut, am scris despre douăzeci și opt. Eh. Nu are nici o legătură, mi-a zburat doar gândul înspre postarea de atunci, că tot am deschis-o astăzi și pentru a-mi aduce aminte cum era anul trecut în această perioadă. Prin comparație...cam la fel, foarte multe idei de atunci se potrivesc și acum. Dacă m-ai întreba despre lucrurile care s-au mai întâmplat, nu aș putea să pun degetul pe mai multe, deoarece gândul îmi zboară la unul singur. Acel moment în care, cu ghilimelele de rigoare „barza a trecut pe deasupra casei noastre”. Atât. Ceea ce a fost înainte, ori după, sunt detalii, parcă lipsite de importanță. A-pro-pos de, azi m-am văzut cu Bogdan, pe care l-am chemat special ca să vedem dacă putem face ca șirurile de beculețe colorate se pot sincroniza cumva. Răspuns clar: nu! Așa și? Nimic. Din alte discuții, am ajuns și la subiectul revelion, că tot se apropie. Și el asezona cu ideile mele, conform cărora, avem împreună impresia că este ultimul revelion „ca în tinerețe”. De la anu' lucrurile se vor schimba, va fi altceva, cu un oarecare regret am spus amandoi că-i păcat că nu îl facem toți împreună, dar noh, cunoaștem și motivele alese de fiecare în alegerea petrecerii serii de 31 decembrie. Nu contează nici asta. Nu mai contează mai nimic. Sufletul îmi/ne este împăcat cu ideea că de acum este un singur lucru care contează cel mai mult. Restul detaliilor sunt neimportante. Cu toată criza asta trâmbițață și răs-trâmbițată, îți dai seama într-un final, că lucrurile care contează msunt simple. O îmbrățișare, un sărut...alea!
Happy new year everibody !!!

-.-.-.-.-.-.

Decembrie s-a instalat de-a binelea. Prognoza metei anunță temperaturi tot mai mici, aștept fulgii de nea, sărbătorile sunt aproape.
Ca și „ultimă postare” pentru anul acesta (pe care nu am să îl cataloghez), pot să mă folosesc de zâmbetul optimist, care vrea să transmită sărbători fericite tuturor care fie și din întâmplare au ajuns pe aici. Cu mulțumiri pentru timpul pierdut, preț de câteva minute, încheiem încă un an, pentru a porni mai optimiști la anu'. La anu'și la mulți ani, vor suna și colindele în curând. Clinchete de clopoței se aud deja tot mai des. Zâmbetul nu are o anumită sursă, dar este simțit pe dinauntru. Tot ce este mai bun urez tuturor. Și la sfârșit, în loc de punct, folosesc mai bine două+o paranteză :)
JINGLE - Sarbatorile sunt aici

Asculta mai multe audio rock

Cum să / How to

DYI adică Do It Yourself, că acesta a fost prima chestie care mi-a venit în minte. Cum să te descurci de unul singur, ar putea fi interpretată mult mai larg, această încercare de întrebare.
Dar acest cum să, pe care l-am abordat astăzi, vrea să te trimită de fapt la un răspuns la fel de vechi, precum vârsta naratorului, cel puțin. Și acesta este :"Ce naște din pisică șoareci mănâncă." Asta, din păcate a rămas constantă, cel puțin în perioada asta. Am văzut știrile legate de tigrul din grădina zoo, suntem la curent cu situația politică/economică, iar exemplele negative încă mai pot continua. Deci, răspunul la întrebarea cum să, ori mai nou how to, a rămas același. Cum am fost învățați. Și cum în acești 20 de ani de continuă „tranziție” multă lume nu a făcut cu bine față acestor vremuri, nu am prea avut exemple bune de urmat. Așa că realitatea zilelor noastre este compusă din acțiunile celor care nu au primit acea educație, părinții nu și-au făcut timp pentru ei, deci au făcut cum au făcut și au crascut îmbătrânit așa.
Concluzia e simplă : „ce naște din pisică șoareci mănâncă”

Decembrie

2001 sau poate 2002... Nu este decembrie 2011, cel puțin din punct de vedere publicitar. Scriu/spun asta și din cauza faptului că nu credeam ca acele lucruri / situații cu care m-am confruntat mai demult, pe când mă consideram „mic”, pe atunci la începuturi, se repetă din nou, acum în decembrie 2011. Mai demult era așa, ca să fiu mai eXact : clientul cerea un preț pentru un spot. Apoi, același client alegea cea mai bună ofertă, iar compania aleasă trebuia să îndure toaaaate fițele / modificările / ideile clientului respectiv, până în momentul când acesta era încântat de produsul final. Ideea este că produsul acesta final, despre care vorbeasc, nu are nici o legătură cu discuția inițială. Îmi aduc aminte de aceste situații și mă amuză că și acum se întâmplă la fel. În studioul radio Contact parcă, primeam scenariul care suna cam așa : promoíe de ...% la magazinul ... pe strada...nu mai țin minte toate detaliile. Și te apucai de tras voci / curățat voci, interpretat cât mai bine textul, ales fondul muzical să scoată în evidență spotul, etc.etc. Peste ceva timp, șefu' venea cu o altă idee, în urma discuției cu clientul, idee din care trebuia înțeles că acesta (clientul) dorește să zică și de noua colecție de haine de vară să zicem. Din nou, trebuia refăcut textul, astfel încât să pui accent și pe acest amănunt aflat mai târziu, tras voci...etc. Când erai aproape de gata cu spotul, mai venea o dorință, potrivit căreia trebuie menționat că poți găsi și becuri în aceeași locație (să zicem) .
Așa că spotul final suna ceva de genul Magazainul firmei...(bla bla) vă așteaptă cu reduceri importante. Vă așteptăm cu noua colecție de vară, la aceeași adresă. Nou, tot la ... vă oferim și becuri, pentru confortul cumpărăturilor dvs. Magazinul firmei ... (program / adresă / telefon).
eXact așa. Ideea care a pornit de la oferta respectivă, s-a concretizat într-un spot liniar, cu amănuntul becuri, care nu are nici o legătură cu hainele (profilul companiei), dar toaqte în cele 30 de secunde vândute.
Ei, în decembrie 2011, se întâmplă tot cam așa, cu toate că de atunci s-au mai schimbat și regulile jocului. Tot așa se pornește de la cafea și se ajunge la conuri de brad.
Asta ține de comunicarea aproape inexistentă ăntre cele 2 părți, dar și de dorințele inexistente. Altfel spus, este vorba despre 2 oameni, un patron care nu știe eXact ce vrea și un băiat care nu știe ce vrea clientul să zică.
2011? Nu prea. 2001? Poate. M-aș duce cu gândul mai jos, înspre anii '90, dar nu vreau să exagerz și simt că am tendința să o fac. Dar, vorba cântecului „te întreb pe tine soare”... știi eXact ce vrei? Sau măcar cam cum vrei să arate, treaba aia de o tot cataloghez drept cartea ta te vizită audio/video ?
Sunt aproape convins că nu, dar e bine că avem acum internet și alte tehnologii mult mai avansate ca în anii 2000, care îți pot furniza idei, care te vor face să tot modifici textul inițial. O dată și înc-odată și înc-odată...
Decembrie...dar nu de 2011. Nu prea.

Un pic de...

Punctele de suspensie le completează fiecare după bunul plac, în funcţie de aşteptările ori speranţele personale. Un pic de linişte în plus, un pic de agitaţie, să contez un pic mai mult, un pic de certitudine mi+aş dori, etc. Evident, asteptările diferă de la caz la caz, la fel cum şi ceea ce voi face peste ceva timp, diferă la fel de mult. Cineva va putea să spună "eu voi merge în Germania mâine", la fel cum altcineva va exclama la auzul acestei replici "eu de-abia aştept să ajung acasă. M-au stors ăştia astăzi". Din acest punct de vedere, al aşteptărilor ori speranţelor fiecăruie, viitorul sună foarte diferit de la caz la caz. Nu există bun sau rău, decât în măsura în care această catalogare se face pe baza comparaţiei cu experienţa personală, aia de-ţi răsună în cap "ştiu eu că e bine aşa". Într-o discuţie cu cineva mult mai tânăr, am dezbătut eXact acest fir de praf. X este bun sau rău dintr-un anumit punct de vedere, al celui care spune treaba asta. Dacă părerea majorităţii este că acel X este bun sau rău, părere bazată şi pe faptele pe care acest X le-a dus la bun sfârşit, atunci ar fi un argument în plus. Altfel, e doar o părere personală, care merită sau nu a fi băgată în seamă. Îmi amintesc de spotul publicitar video - ING - cu viitorul în culoarea roz. Tu cum îţi imaginezi viitorul!? parcă era şi întrebarea a cărui răspuns era roz, iar concluzia imediată - e bine să fi optimist.
Un pic de optimism, cred, nu ar strica, mai ales în aceste zile înfrigurate de noiembrie. Chiar dacă pot face paralela că nici compania cu sloganul "viitorul sună bine", CONNEX, nu mai există, nu am să o fac, deoarece astăzi contează mai mult ca ieri. E drept că acest astăzi se bazează pe ieri, dar maine nu poate avea o culoare optimistă dacă nu-ţi pasă ce se întâmplă azi. Că demult am fost învăţaţi că "azi un pic, mâine un pic..." şi aşa am crescut să putem să ne dăm cu părerea despe una sau alta, părere formată şi re formată şi pe baza a ceea ce am întâlnit pe drumul până la această vârsrtă. De aia am ajuns să folosim tot mai des "pe vremea mea", poate şi de aia am ajuns să înţelegem că nici acum nu le ştim pe toate, darămite atunci, iar acest atunci despre care vorbesc nu e chiar atât de îndepărtat, poate şi de aia lăsăm scris pe-ici pe undeva prostia asta, ca să o vadă şi alţii care încă mai cred că le ştiu ori le-au văzut pe toate şi încă, din păcate, tot ei consideră că au pus coada la prună. Iese soarele, e semn bun. Da, ştiu, nici o certitudine sub acest aspect, ştiu, dar odată cu raza asta de soar ce s-a aşezat pe buretele din incinta acustică a studioului, pot să mai las scris că sufletul îmi zâmbeşte. Şi asta mă bucură, că tot el e responsabil de toate lucrurile alea faine care se aud sau se văd în diferite ecrane publicitare. Şi asta, încă mai cred că face diferenţa între noi, cei care îţi comunicăm ţie mesaje care se numesc în lumea foarte reală...publicitare. Nu ştiu ce va fi mâine, dar astăzi, m-am rupt preţ de câteva minute din realitate, pentru a-mi aduce aminte de mine. Ăla care de mult timp a făcut toate alea, ca să poată astăzi să scrie astea. Mulţumesc Sibiu...mulţumesc România, vorba aia "wherever you are"

It's a beautiful day

îmi suna în minte refrenul de când m-am trezit. Și cam la asta se rezumă dimineața asta. Lucrurile, situațiile, claia de păr ori viitorul apropiat au intrat toate pe alt făgaș. Probabil cel normal, cel despre care nu îmi prea plăcea să spun că este și viitorul meu, pe când eram mai mic. Dar, viața nu este așa cum ți-o imaginezi de fiecare dată. Viața își urmează cursul normal, dacă asta ai ales și îți prezintă realitatea exact așa cum ai mai întâlnit-o, la o vârstă prea fragedă ca să poți să îți dai cu părerea dacă e bună sau nu.
Nu mă plâng, aș vrea să se înțeleagă acest lucru, de aia și scriu în cuvinte. Nu mă plâng. Observ doar că în noiembrie 2011 am ajuns în acea ipostază în care s-au mai aflat și alții (pe atunci) la vârsta lor. Deciziile au fost luate, viitorul se colorează încet dar sigur și cam așa va arăta lumea de aici încolo. Cu bunele și relele care vor veni. Cu soare și nori, cu...normalități până la urma urmei. Normalități de care ne aducem aminte și ne bucurăm că ele mai există, ori că sunt catalogate și acum drept normalități. Este o dimineață normală. Nici pesimistă, nici optimistă, în care fiecare a făcut, face sau va face, ceea ce face de ceva mult timp. Fie că e bine sau nu prea, nu mai contează. Contează doar că asta este. Așteptările nu mai există, istoria a tot fost disecată și răscomentată, deci nu mai intrăm și în acest subiect, este doar realitate. Ce va fi mâine nu știu. Ce a fost ieri nu mai contează Astăzi este momentul care contează. Acum scriu nimic. As usual (cum ar zice unii). Așa și? este întrebarea mea. Nu mai contează. Altele sunt cele care contează cu adevărat și ne vom capacita să le găsim rezolvarea rând pe rând.
Este sfârșit de noiembrie 2011. Am ajuns și aici. Așa și? Ah, nimic. Ei bine...da. Am ajuns. Mâine din nou de dimineață, poimâine la fel...mdeah. Vorba aia " 'om trăi și 'om vedea ". Astăzi..."It's a beautiful day"

Rock !

Şi totuşi în România se mai fac balade rock. Felicitări Trupa zero. New single aici

Nici un fel de problemă

Aşa aud folosit tot mai des, de la oameni a căror situaţie este prezentat, tot de către ei, ca fiin nu prea bună. Nu e nici o problemă zic ei, chiar şi repetativ, poate, dintr-un oarecare tic verbal, sau, poate din dorinţa de a te face pe tine, interlocutorul, să înţelegi că nimic nu este o problemă. Aşa că pentru ei, am să consult DEX-ul :
PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: DEX '98
Pot să înţeleg aşadar că acolo la ei, totul este foarte clar, aşa cum trebuie să fie. Mai ales dacă şi repetă acest lucru, în interval mic ca şi durată. Dar, folosit oarecum destul de des, într-o conversaţie, îmi ridică o altă întrebare. Care ar fi cu adevărat o problemă pentru acest spirit liber? Sau, atunci când există o aşa-zisă problemă apărută din varii motive, vor pute ei să găsească o rezolvare, fără a cere sfatul celor din jur?
Evident că este o aberaţie pe temă dată, dar m-am trezit pus în faţa unei situaţii, unde mi-ar fi venit, la rândul meu să zic nici o problemă, însă aş fi fost un mare mincinos dacă mai şi credeam asta. Deci, îţi urez, la rândul meu, să ai o viaţă în care să poţi să foloseşti din toată inima aceste magice cuvinte. "Fără nici o problemă, nu e nici un fel de problemă." Ca sa nu trebuiască să te afli în situaţia de a REZOLVÁ, rezólv, vb. I. Tranz. l. A găsi soluția unei probleme. ♦ A pune capăt unei controverse, unui litigiu, unui conflict; a soluționa. 2. (Despre instrumente optice) A separa, a distinge amănunte cât mai fine ale obiectelor studiate. – Din lat. resolvere, germ. resolvieren.
Sursa: DEX '98

Se vrea

nu ştiu ce se vrea (adică ce se doreşte mai eXact). Dar stau să observ că ceva se schimbă. De exemplu că Max este şi by night. Sau că Brylu face şi spoturi radio. Foarte bine. Sună chiar OK. Aud pe acelaşi post de radio, mai nou, că suntem invitaţi la proiecţii blueray pe ecrane HD. Şi, de ce oare ar trebui ca aceste detalii să fie prezente în spot? Eu nu mă mai pricep la nimic. E drept că nu am avut niciodată treabă cu publicitatea sau cu media, dar chiar aşa?! Da, uite, chiar aşa. Am mai auzit tot felul de reclame în care se revenea la ideea de acum vreo 15 ani. La Gigi (să zicem) găseşti cauciucuri, canistre, becuri şi pâine proaspătă. La Gigi, pe strada...la numărul..., telefon 07....
Mai demult, acum vreo 11 ani, împreună cu Claudiu, am făcut un spot de genul ăsta. Am înregistrat următorul text:
Magazinul.....vă oferă......şi... Program, de luni până vineri, între...şi... Relaţii la telefon 07......
Dar asta era acum muuuuulţi ani, pe când credeam că astfel de prostii nu au cum să se mai facă peste ceva timp. Ei, uite că am ajuns în 201 să auzim tot aia. Pentru că cei care decid ce e bine şi ce nu, au rămas tot ăia. Aşa că revin, anii u trecut, ridurile au apărut. Dar, defapt ce se vrea? Ce mai contează cu adevărat?
Răspunsul, poate data viitoare. Şi această dată viitoare să nu fie peste alţi 10 ani.
Mike off air...

M-a trezit...

O idee aiurea. În ea este vorba despe a ne reîntoarce la „basic”. Tot mai multă lume vorbește despre treaba asta. Despre reîntoarcerea la normalitate. Însă, normalitatea aceasta este interpretată de fiecare ăn felul său. Ei bine, ideea ce m-a fulgerat în vis atăt de tare, încât m-a făcut să deschid ochii este legată tot de acest subiect dar dată cumva de pereți. Acest „back to basics” era interpretat în visul meu ca o reăntoarcere la acele vremuri unde nu existau banii. Eu te ajut pe tine, tu mă ajuți pe mine. Un fel de barter, catalogay în acest fel mult mai târziu. În concluzie, în vârtejul creat de aparițiile necontenite în tehnologie, atunci când de apreciat nu mai știi să apreciezi, ești pus în situația de a te bucura că te mai afli în situația de a putea ajuta pe cineva/ceva, în ideea că, poate, la un moment dat vei avea și tu nevoie de un mic ajutor. De orice fel ar fi el. Vorba aia cu „dai un ban dar stai în față” nu mai este uzitată de cam mult timp. Acum, observ că oricine face orice. Și haosul provocat de treaba asta este și normal să nu aibă limite. (Apropo de treaba asta, face sens să dispară și limitele, iar incertitudinea, pe care o tot disecam aici, să devină noua siguranță). Și atunci lumea arată cum e ea astăzi, cu aceleași exemple neschimbate pe care le-am mai folosit: O proaspătă mamă nu își găsește locul și la fel tot face drumuri România-străinătate (în căutare de stabilitate), orele de întâlnire, chiar dacă au fost fixate la X, nu sunt respectate, chiar dacă ne-am hotărât asupra a ceva, facem eXact pe dos, etc.
Sunt taaaaare curios însă, când va avea final ȘI perioada asta, sau mai bine spus, după treaba asta, ce va urma? Căci sigur mai sunt nuanțe ale acelorași lucruri pe care nu le-am folosit în toți anii ăștia (de-abia 20) de când am dat și noi de lumea adevărată.
Oricum, basicly, merge folosită încă excesiv treaba aia cu „nu am putut”, în spatele căreia te poți ascunde, că tot e mai comod să nu poți mai tot timpul.
Mă reîntorc (kind of obsesiv) la refrenul ăla cu
„Que Sera, Sera,
Whatever will be, will be
The future's not ours, to see
Que Sera, Sera
What will be, will be”
Să fim doar pregătiți pentru acel whatever care de fiecare dată, în diferite feluri, ne va lovi atunci.

Câțiva ani

...pe care cred că i-am pierdut pe undeva, fac acum diferența. Altfel nu îmi pot explica anumite situații schimbate cu totul, față de aceleași situații, dar pe care le (kind of, măcar) cunoșteam și le acceptam sau nu cum erau ele. Nu vreau să fac din nou o dezbatere despre acceptare sau negare, mă leg de treburile astea minore care nu îmi mai sunt la îndemână. Mai ziceam și de întrebarea aia aiurea...ce? folosită în tot felul de situații și acceptată de marea majoritate fără nici o problemă, chiar și în acele ridicole situații. Ei, de acolo treburile s-au mai divagat. De aia, poate tot repet asta cu „mai demult”. păi da, pentru că atunci era mai calmă treaba. Și nu mă refer de fiecare dată la trecutul glorios. Nuuu. Vorbesc despre anii 90, în care mai erau lucruri care se întâmplau...normal. Pe atunci contau și alteuri, ca de exemplu să nu îți vină să suni pe acel/acea cineva la 2 minute după ce ai vorbit cu el/ea la telefon. Sau, poate eram mai concentrați pe ce vroiam să spunem. Enfin.
Așa, nu îți venea să pui mâna pe același telefon și să suni la 12 noaptea ori duminica la 3. La fel cum, poate nu îți venea să afli toate acele detalii legate de o simplă groapă din asfalt.
Dar, din dorințele alea care veneau normal - cât mai clar sau mai ușor, am ajus acum să alegem cumva cele mai complicate variante, fără să ne dăm seama de asta, deoarece ne-am oprit la punctul acela că...se poate, avem mai multe variante, avem de unde alege. Păcat că din toate lucrurile astea bune de au căzut peste noi, n u am rămas fideli anumitor crezuri, anumitor chestii care compuneau universul interior și liniștit al fiecăruia, cred că încet dar sigur vom întâmpina ceva probleme. Nu mă întreba de ce fel, că nu știu să îți răspund exact, dar am și neliniștea asta. Dar, după cum ar zice unii...whatever will be will be (vorba cântecului). Sau românescul „om trăi și om vedea”. Mdeah. Și filmul nu se mai termină odată...

Final de octombrie

Finalul lunii Octombrie (defect, îmi permit să-l cataloghez drept profesional, ăsta cu notatul lunii cu literă mare) aduce cu sine din nou, sărbătoarea pe care am împrumutat-o și noi de ceva mult timp și am românizat-o în „Helouin”. Încă de dimineașă, mi s-a arătat chiar la TV cum se decorează un bostan, în formă de față umană, cu lumânare cu tot tacâmul. Mă simțeam ca pe canalul DYI (do it yourself), unde deobicei ți se explică cum să bați un cui în peete cu ciocanul. E bine, că am aflat (intru și eu în rândul largii majorități) ce frumos se poate decora ambientul, în doi timpi și trei mișcări, prin „decuparea” unui bostan de „helouin”. Apoi se cere părerea finală a celor care îl vor întâlni (pe el bostanul „minunat”), iar ei vor spuneee:
-„Extraordinar,fantastic, ce bine/frumos arată”!
Amintirile mă chinuiesc, era refrenul cântecului de care își vor aduce aminte cei care în tinerețile lor făceau bostani de „helouin”. Desigur aceste amintiri, vor spune ei, sunt de mult timp, ceea ce mă poate face pe mine să mă gândesc că și la noi exista încă de atunci o așa numită tradiție în decorarea acestei zile. Pot să o dau de pereți, să mă gândesc că acest „helouin” este o tradiție cu ștate vechi în țara noastră. Asta, pe lângă fascinația întregului popor vis-a-vis de Dracula și alteuri. Bine, asta în ideea în care deja din istorie ne aducem aminte și de cursurile de „dibeit”, aceste dezbateri de la care nu era chiar O.K. să lipsești. Adică, o dezbatere are și o versiune onlain, ceea ce face ca elevii care vor să își îmbunătățească aceste abilități de a dezbate, să fie ajutați cât mai mult și în acest subiect. Sunt moțiuni care se discută, iar pe aceste moțiuni copiii sunt învățați să dea din gură. Coerent, nu altcumva. Vorbim de termeni ca și consistență, consecvență, avantaje, experiență, motivație, abilități, obiective, retorică...my God. Observ că este și un titlu profesional pe care îl poți obține. Debater (dibeităr).
Asta e un fel de:
„-Ce ești tu mă?”
„-Entertainer.”
Aham, deci meseria ta este...bravo !!!

Alt refren îmi face impresia că se potrivește eXact și aici. Că a plastic miroase puternic.

[ ]

„Și care este titlul poeziei?” îmi răsună în cap întrebarea pe care ne-o punea d-na/d-nul profesor pe când eram foarte mici. Am ajuns acum să revin în acel punct, dar unde acum „postez” fără a găsi un titlu pentru această „postare”. În ea este vorba despre următoarele:
1. La TV, am observat încă de dimineață un ton cam apăsat al singurului prezentator rămas (din echipa de 2 mai demult) ceea ce mi-a dat impresia că este (poate) nervos/agitat.
2. Ducând ideea mai departe, pot să mă gândesc la ideea conform căreia și în 2011 este bine că „te înțelegi cu X sau Y care ia decizii acolo unde muncești”, că așa poți spera ca și mâine să ai un loc de muncă. Dacă nu...nu.
3. Lucrurile/situațiile au tendința să se normalizeze, de ani de zile există cineva care face un anumit lucru de aaaaani și ani. Asta, ne face, omenește, să credem că respectivul/a X sau Y are grijă de acest cineva, adică apreciază ceea ce întreprinde el/ea, deoarece, la final de lună asta se vede și în rezultatele economice ale afacerii respective. Pe de altă parte, nu-i de musai să fie așa. Revin. Acest cineva, este acolo, pentru că se înțelege bine cu șefu'. Asta se numea, mai demult să ai P.C.R.(pile.cunoștințe.relații)
4. Se întâmplă să fim numărați din nou. Recensământul însă are parte și de „haos”, catalogat de mass-media, din cauza neînțelegerilor prinind respectivul C.N.P. Păi...trebuie să îl prezinți/ Ba nu, nu mai trebuie, e O.K. așa / Ba dimpotrivă, e necesar să îl dai. Și asta se întâmplă la recensământul populației țării, nu în plan personal, unde ai putea fi nehotărât dacă saă iei 2 iaurturi sau 3.
5. Și în fine 5
„-Fac treaba asta de 15 ani...
-Așa și?!?”
Corect.
Deci, concluzia este cât se poate de simplă. Pui căștile pe urechi, selectezi Lou Bega - Baby keep smiling, alegi din meniu repeat forever și dai volumul la maxim...

Zâmbetul de dimineață

Oare cine/ce te-ar putea face să te simți happy de dimineață. Răspunsul depinde de fiecare în parte, dar zâmbetul se dorește / recomandă a fi o constantă de dimineață.
În lumea reală, zâmbetul se simte bine pe dinauntru. Poate are legătură cu ceea ce ai visat azi noapte, poate imaginația te-a ajutat să te trezești cul el pe față, poate...sunt tot felul de alți factori pe care nu poți să-i cataloghezi exact, nu poți să-i atingi cu degetul, îi simți doar că există. Iar rezultatul lor este zâmbetul de dimineață. Din fiecare dimineață. Ori de-i soare, ori de plouă, zâmbește în lomea nouă. Cam asta ar fi rima de dimineață. Luni dimineață. Cu zâmbetul pe buze. Altfel răsună parcă și salutul: "Bună dimineațaaaaa", spune plin de optimism și din nacel moment toate vor începe să se lege.
E vorba de magia momentului, acelle alteuri pe care nu le poți atinge, care sunt atât de departe încât nici nu-ți mai bați capul cu ele. Le iei așa cum sunt și te simți bine.
E luni, început de altă săptămână care va avea tot felul de detalii. Unele mai bune, altele mai puțin. Whatever zice americanu'. Zâmbetul pe buze ne va da tuturor puterea și cheful de a ... orice.
Deci, „Bună dimineațaaaaaaaa”

In sist

-Ce faci mă?
-Insist.
-Ce?
Această realitate o trăiesc tot mai des. Întrebarea nu își are sensul, ca și multe alte chestii pe care n-am să stau acum să le mai scriu. Revin. Ce, pe post de întrebare, se poate traduce prin sunt interesat de mai multe detalii legate de..., ori sunt chiar curios de lucrul la care făceai referire.
Să dau un exemplu clasic
-Am fost la piață dar am uitat să iau ceva.
-Ce?

ÎN AXEST CAZ, ÎNTREBAREA ARE SENS !

-Cred că-mi este puțin foame, dar nu sunt sigur că am timp să mănânc.
-Ce?

NU ARE SENS !

Exemplu alternativ

-Te sun după ce ieși.
-Ce?
(Sepoate interpreta că, aflat într-o conversație telefonică, interlocutorul nu a înțeles ce i s-a spus)

Dar, realitatea nu mai are nici o legătură cu logica, lucrurile bune care ne-au fost transmise în copilărie, anumite reguli largi, care te lăsau pe tine să decizi dacă ai ales varianta corectă sau nu, astfel ca data viitoare să știi eXact cum trebuie să procedezi.
Neah.
Totul este pe dos acum. Ele îi cer pe ei, cei care gândesc nu fac bine, cei care au ceva de zis, mai bine tac și uite-așa...vom îmbătrâni fără să găsim răspuns la eterna (încă) întrebare:
Ce?

Vreau = nu

Bun gasit din nou. Am făcut câţiva paşi prin oraş. Un Sibiu din ce în ce mai agitat, un oraş a cărui locuitori zbiară to mai tare, un oraş unde străzile, fie ele chiar şi vechi, se asfaltează/lucrează tot ziua în amiaza mare. Că am mai scris eu pe-aici mai demult că soluţia ar fi una dar bună. Să închidem traficul auto o bucată de timp. Dar după, să nu mai fie nevoie să se mai lucreze la ele drumuri. Cel puţin câţiva ani. Enfin. Străzle sunt tot alea, dar per ansamblu, noi oamenii putem spune că nu mai suntem ăia. Atâtea feţe triste am întâlnit. Pe lângă acestea, am mai observat alte feţe nervoase. Şi prin nervoase, vreau să transmit că le venea să muşte din mine. Că de aia am şi dat numele acestei scriei vreau egal cu nu. M-am gândit că, din cauză că ne afundăm pe zi ce trece tot mai mult în acest...nu ştiu ce eXact, treaba asta începe să îşi pună amprenta asupra noastră, făcându-ne mai câinoşi, mai răi, mai...(completezi tu punctele de suspensie). Tot nu se întâmplă mare lucru, iar aceia care îşi doresc să facă să se întâmple câte ceva sunt neglijaţi. Pentru că asta se doreşte. Se doreşte nimic. Am ajuns în 2011, să nu ne mai dorim nimic. Şi cumva e logic, poate şi că de-a lungul anilor, de când eram mai mici, foarte mulţi şi-au dorit diferite şi şi-au expus dorinţele prin acest vreau. De partea ailaltă, majoritatea răspunzăoare avea deja răspunsul pregătit "ştiu puiuţ, dar NU se poate.NU avem de unde să..." Ori, în '89 am schimbat basicly eXact treab asta. Să nu mai fim puşi în situaţia de a spune "nu putem să". De aici, unii au făcut-o pe căi legale, alţii ba (nu despicăm subiectul), dar au ajuns acum să poată alege, dintre atâtea variante câte există. Atunci, demult nu era mai nimic. Acum sexistă. Dar acum, am ajuns să nu ne mai dorim. Din nou. M-am mai confruntat cu starea asta şi prin 2003-2004. Ţin minte şi acum, cum oamenii nu îşi doreau. Nimic basicly. Se bucurau de ceea ce aveau şi cam atât. Ei, suntem din nou acolo. Ne bucurăm de ceea ce avem şi muncim...nimic, realizăm...nimic, deci concluzia e clară. Ne dorim...nimic. Şi, cum majoritatea dictează, totul este minunat. Majoritatea nu îşi doreşte nimic. Că, mai apoi se întreabă de ce au închis afacerea, este o variantă pe care demult nu o mai iau în calcul. Nimeni nu se mai întreabă de ce nu a mai mers, deoarece nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Aşa că e tot una. "Dacă e...e, dacă nu e...nu e". Cam la asta se rezumă tot, pentru marea majoritate a căror feţe le-am întâlnit astăzi.
E ca aia cu drobul de sare.
"Poate pică, poate nu. Poate. N-ai de un' să ştii..."(incertitudinea e noua siguranţă)
Au trecut v-o 20 de ani din '89, dar tot nu ne-am prins că termenul cel mai important este cu un cu totul alt sens - poate. Fiecare dintre noi poate! Trebuie doar să mai şi vrea să poată, în schimb.

Ultimul strop de vară

Hello, again, au tot spus şi la rubrica meteo că este ultima suflare de vară pe afară. Alrfel...nimic nou. Totul se delimitează foarte eXact. M-am prins de treaba asta mai demult, dar observ că încet-încet începe să mă afecteze şi pe mine. M-am referit la buletinul meteo. Acea rubrică dintr-un program care ne informează despre starea vremii. Spunea cineva mai demult, că te prinzi că înaintezi în vârstă, odată ce te interesează tot mai mult rubrica meteo. Enfin, am închis paranteza. Altele sunt lucrurile mai importante. Ca de exemplu siguranţa. Acel termen care a cam dispărut din vocabularul nostru. Poate şi pentru că, el a fost folosit mai mult de economişti, doctori, sau alţii, dintr-aceia, care având ocupaţii foarte reale, l-au înţeles la fel de real. Siguranţa este aceea care sare (referindu-se la curentul electric). Doar atât. Siguranţa...la mpdul general nu mai există de ani buni. Nimic nu mai e sigur. Pe nimic nu te mai poţi baza. De cel puţin 20 de ani. Şi asta cred că are de-a face şi cu modul de gândire / trăire a vieţii pe care o avem.
Dar, îmi permit gluma, ce te faci când nu ai siguranţă ? Nu ai curent, stai în beznă, ar fi răspunsul logic dar la fel de real. Lărgind cadrul, tot nu se vede nimic din această perspectivă. Pentru că e beznă. Şi aşa, ducând ideea mai departe, pot trece pe lângă tine oportunităţi, bucurii, fericiri, tot felul de realitâţi ale vieţii. Tu...rămâi în beznă, habarnist la toate astea. Eşti înconjurat de întuneric.

Aşa că mai bine îţi cumperi o siguranţă, să se facă lumină odată. Răspuns / sfat, foarte real şi foarte adevărat. "Aprinde lumina" ni se spune atunci când se lasă seara, deoarece corpul uman are dificultăţi în a se descurca pe întuneric. Din nou, foarte real, dar adevărat. O concluzie ar putea fi că realitatea este aceasta. În ea nu încap jumătăţi de măsură, limbajul cu mai multe înţelesuri ori visurile cu ochii deschişi. Nu. Măcar ne mai bucurăm câteva zile că e cald afară. Dar suntem în octombrie. Şi iarna...bate la uşă.

Mai demult

Remember...ing
Digitalizat / masterizat de pe o casetă audio de acum mai bine de 10 ani
...

(punctele de suspensie le completează fiecare)

Interventii Radio Contact iarna 2000 - 2000/2001

Asculta mai multe audio acustica

Toamna

Toamna aduce cu sine lucruri de bine. Rezultatul ultimului CV (câmp vizual pentru necunoscători - îmi permit gluma) îmi dă șansa să spun că văd tot mai bine sau mai eXact ceea ce se întâmplă în jurul meu. Și gusturile sunt tot mai plăcute, strugurii tot mai tănâioși, nucile încă „verzi” se decojesc parcă tot mai bine, în câteva cuvinte, totul este de bine. Poate și feeling-ul este influențat de acest rezultat favorabil...(punctele de suspensie se completează de fiecare, ptr. a putea trage concluzia că e favorabil pentru acel ceva anume)
So, cum ar zice americanu' toamna este aici. Sfârșit de septembrie și totuși plăcut încă afară. Asta până va începe să plouă. dar e de bine. Câteva zile de căldură în +, nu au stricat niciodată. Și anul acesta, tinde să fie unul care ne dă sentimentul că normalitatea aia proverbială, încet, încet, revine. Nu pot decât să mă gândesc că primăvara va veni la anu', vom avea iar vară, toamnă și iarnă friguroasă cu fulgi maaaaari de zăpadă.
Cam atât despre subiectul meteo, mai multe ne spune Busu în fiecare dimineață. Altfel, nici o constantă (nu mai e vremea constantelor ca mai demult). Și asta e de bine. E drept, nu îmi prea plac mie schimbările mai ales bruște și foarte rapide, dar noh, viața nu e perfectă. E una și am face bine să o trăim cum știm noi mai bine. Din întâlnirile din ultima vreme, am observat că totul se îndreaptă înspre bine. Târâș, grăpiș - vorba aia - dar basicly înspre bine. Unele lucruri se schimbă, altele nu, enfin. Normalitatea se instaurează greu dar și odată instaurată putem fi și noi dintr-aceia care vor putea spune „pe vremea meaaaa, era mai bine”.
Deah și astea foarte optimistic privite, chiar dacă suntem din ce în ce mai puțini cei care știm că fiind mai mulți suntem. Restul este (asta-i diferența pe care o tot fac și mă amuză de fiecare dată). Dar fix în acest moment se potrivește direcția 5 cu „și ce dacăăă ?!?!”
So, everything's good, cum ar zice unii. Totul este așa cum a fost scris că trebuie să fie. Smile. Feel good. Nu știi cât o să ne țină...

09 2011

În știrile prezentate, am observat că am ajuns în sept. 2011 să ne facem probleme din cauza ploii. În lumea atât de reală se vorbește despre posibilitatea de a ploua mai...des sau mai rar. Ori, dacă avem deja discuții despre așa ceva, cum ai mai putea crede că vremea este...vorba aia...probabilă. Ai putea să te gândești (sigur, aberând și pe acest subiect) că s-a ajuns și la influențarea vremii de către cineva. So, aș putea să aberez în continuare dar să nu mă mir când vor apărea, cât de curând, societăți care vor avea campanii de promovare gen „Vrei să plouă maine între 14 și 15? Ai ceva de plantat și te afli într-o zonă incertă? sună acum la (bla blaaaa) și te ajutăm noi. Îți garantăm ploaia de maine.” (Și pe final, replica artistică)„Ploaia de stele...”
---
eVident că este doar imaginația mea...