Ez az

Jurnal de bord, sfîrșit de iunie, anul Domnului 2011. S-a mai întâmplat să mă mai întâlnesc cu diferite situații în care comportamentele oamenilor au fost de diferite feluri. (Trag acum concluzia că toți anii ăștia în care am tot scris despre comportamente, aici, poate și-au pus amprenta)Revin. Situațiile nu cereau de musai un tip de comportament ori altul, pe de altă parte însă, cum trăim în lumea care cataloghează cam tot ce ... (faci/zici/scrii/gândești) era normal să se impună o anumită NOUĂ regulă a comportamentului în sine. Ceea ce am învățat mai demult nu se mai aplică de ceva timp încoace, năzuințele, visurile copilăriei au rămas și ele pe ici-pe colo, prin zonele esențiale. Deci de ce nu am schimba și regulile BASIC ale jocului (comportamental). Bine, nimeni nu se mai întreabă oare cine esgte el/ea să își permită să facă lucrurile astea. Dar asta este o altă discuție în care cel puțin cineva va avea foarte mulți termeni de utilizat. Și bine că am amintit de termeni, pentru că ei au legătură cu comportamentul unora dintre noi. În noua lume nu mai ai voie, nu ți se mai permite să fii calm. O fire calmă, cumva detașată de toate firele de praf. Ei bine nu, mai nou (ceea ce observ eu și m-am cam săturat să îmi tot repet că „mai nou”) parte din cei cu care vii în contact sunt agitați. Nu contează rezultatul. Ei sunt agitați și numai ca să se ascundă de ochii celor mai curioși. Aceștia vor cataloga imediat orice vei...(face/spune/scrie/etc.) fie și numa' așa. De'al draq. Dar nu vor recunoaște toate astea niciodată si - fie vorba întra noi - nici nu ai vrea să deschizi astfel de subiecte cu ei. Ață cu ei. Ei știu ce au de făcut, ce au de zis, ce au de...(punctele de suspensie le completezi tu), pentru că de fiecare dată a trebuit să așa sau invers. Acești oameni fac parte din ceea ce am tot numit eu r e a litate. Iar realitatea nu este deloc frumoasă. După cum ăi spune și numele, realitatea este clară, exactă, nu ai voie să visezi în realitate. Asta faci noaptea, când pui geană pe geană. Fie și alea câteva minute. Însă nimeni nu își mai pune întrebarea dacă mai pot face asta. Nimeni nu mai este interesat de influența pe care o aduce celor din jur zi de zi de zi de zi. Pentru că având toate aceste preocupări reale nu au avut niciodată timp de prostii de astea.
Însă mă repet. Suntem oameni. Suntem diferiți. Fiecare are avantajele sau dezavantajele lui. Fiecare simte într-un fel sau altul, fiecare (hai că aberez eu...te-ai prins ce vreau să zic). Ori dacă unui calculator întotdeauna îi va da 4 la întrebarea cât este egal 2+2, la noi oamenii, mai e ceva ce pare că marea majoritate l-a uitat. Trăirea/feeling-ul/învățăturile/experiența. Câteva din detaliile care ne compun ca și persoane, comparativ cu ambalajul de plastic ce îți va da răspunsul exact într-o clipită. Dar dacă nu le ai pe astea, de-abia atunci intervin adevăratele probleme. Nu vei reuși niciodată să înțelegi din context (trebuie să fac paranteza ORICARE AR FI ACELA), nu vei reuși niciodată să prețuiești (la adevărata valoare), dar poate cel mai important nu vei ști niciodată când e prea mult. Pentru că în lumea reală, în care de fiecare dată 2+2=4 și în care ai crescut, nu ai avut de unde să iei astea. Tocmai de aceea în lumea de azi la glume vei râde (nici prea tare nici prea încet, funșție de glumă), la tristeți vei fi pe dos (nici prea prea, nici foarte foarte) etc. În lumea de azi te vei descurca, dar ai pierdut ceva (din punctul meu). Nu vei simți niciodată adierea vântului pe sub imaginatele aripi, penrtu că niciodată n-ai vrut să zbori. Basicly cum zice americanu' nu vei putea niciodată să trăiești cu atâta intensitate clipa. Aia de-o aștepți și la un moment dat a venit, pentru că nu ești construit așa. Cei de pe lângă tine au avut grijă de asta. Ești REAL. Și asta înseamnă cu totul altceva, însă ai grijă măcar tu cu cei pe care îi vei mai influanța. Și acum, ca un bun gospodar, am să ies în real să văd ce stricăciuni mai face ploaia ce s-a apucat să toarne afară. Că tot vine week-end-ul. Plouă tare. E ceva normal (după cum îmi zicea un alt real). Vorba aia ez az egész

Long week-end

Ei aşa îl ctaloghează. Am mai auzit asta cu "long week-end" doar în conversaţiile în care probabil se găsea întrebarea "unde mergem zilele astea că la noi e long week-end şi ..." S-a întâmplat să îl putem gusta şi noi. Acest mini-concediu sau mini-liber în care cu o zi în+ am putut să ne bucurăm de ea vară. Chiar dacă a plouat, dar defapt nu are rost să mai detaliez deoarece cu toţii am trecut prin el. Mai nou catalogat-ul "long week-end". În definitiv a venit vara, sigur de aia nu se întâmplă mare lucru şi mai toată lumea este în starea aia de... "aşa n-am nici un chef de lucru". Aşa că hai să ne bucurăm de ea vară. Vorba jingle-ului :
Jingle Vara - Mixdown

Asculta mai multe audio acustica


P.S. "Iară cânţi?" Mi-a răsărit o voce interioară. Răspunsul este Da! Că tot e vară afară!

Remember 1996

De atunci a plecat vocea.
Ora eXacta 1996 - 1996

Asculta mai multe audio acustica

Mamăăăăă ce a mai plouat

Sau dacă vrei, alte ciudățenii care mi-au trecut prin minte...

Things will never change

Asta ai vrea să auzi înainte de a face orice pas important în viaţă. Aceste cuvinte îţi sunt spuse cu zâmbetul pe buze, ba chiar mai mult, vei fi convins că lucrurile nu se vor schimba prin tot felul de cuvinte şi expresii, special alese, ca să nu mai intru în detaliile legate de purtare sau altele. Mdeah, nu s-a schimbat nimic, ai putea exclama la un moment dat, după lungi sau constante observaţii că ceea ce la un moment dat s-a spus în diferite cuvinte sau exresii este chiar adevărat. Sufletul este mai împăcat în secunda aia. Înuirmătoarea însă, cade din nou pe gânduri, în ideea că acest "nu se schimbă nimic", venit din gura unui anumi tip de persoane, presupune şi că acele situaţii ori lucruri cu care tu nu erai de acord rămân la rândul lor constante.
Introducerea fiind deja prea lungă, am să intru foarte clar în subiect :
Să presupunem că "demult, taaaare demult" (vorba cântecului), te-ai împrietenit cu un anumit tip. Motivele care v-au adus împreună sunt foarte vaste şi nu merită atenţie mai multă FIX în acest moment. Contextul era agreabil : tinereţe, fără prea multe bătăi de cap, distracţie la tot pasul, chefuri, etc. ... Era fain atunci (în tinereţe), însă timpul a trecut şi uitându-te în calendar ai observat că anii ăia au cam trecut, cântarul şi oglinda confirmându-ţi toate aceste lucruri. Ţipătul ăluia mic te trezeşte din atmosfera pictată până acum. (Te duci la el........punctele de suspensie le completează fiecare în felul său).
Te întorci în faţa oglinzii, este o zi mare astăzi, aşa că nu ai timp de prea multe pregătiri, trebuie să ajungi la timp la respectiva chestie importantă. O altă „chestie” care te va duce cu gândul, simţurile şi trupul înapoi în timp. La momentele de atunci când totul era simplu şi viaţa părea mult mai roz. Nu îți prea băteai capul. Dacă îți plăcea o treabă o făceai sau ți-o cumpărai, dacă nu - nu. Cam totul se baza pe acest „dacă îmi place” asezonat pe ici pe colo și cu ailkaltă expresie „și ce dacă”. Iar dacă acum din nou ești pus în fața uei astfel de situații, reacția instinctivă va fi la fel ca atunci, pentru că în definitiv ești aceeași persoană. Deci se aplică din nou „dacă îmi place”, ori „și ce dacă”.
Aceste probleme mici, comparativ cu universul înconjurător, pot fi luate ad literam, cum la fel de bine se pot exclude din viața personală, dar asta ar însemna ca ceva să se schimbe. Că de acolo am plecat. Acest crez „nu se va schimba nimic” ți se întarce ca un bobîrnac peste nas, la un anumit timp, numai să te pună să te întrebi „nah, e bine că nimic nu s-a schimbat?”
Ori, răspunsul la această înntrebare se va lăsa muuuult, foarte mult așteptat. Că nu vei ști ce să zici, da sau nu credeam că va fi chiar așa.