Nici un fel de problemă

Aşa aud folosit tot mai des, de la oameni a căror situaţie este prezentat, tot de către ei, ca fiin nu prea bună. Nu e nici o problemă zic ei, chiar şi repetativ, poate, dintr-un oarecare tic verbal, sau, poate din dorinţa de a te face pe tine, interlocutorul, să înţelegi că nimic nu este o problemă. Aşa că pentru ei, am să consult DEX-ul :
PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
Sursa: DEX '98
Pot să înţeleg aşadar că acolo la ei, totul este foarte clar, aşa cum trebuie să fie. Mai ales dacă şi repetă acest lucru, în interval mic ca şi durată. Dar, folosit oarecum destul de des, într-o conversaţie, îmi ridică o altă întrebare. Care ar fi cu adevărat o problemă pentru acest spirit liber? Sau, atunci când există o aşa-zisă problemă apărută din varii motive, vor pute ei să găsească o rezolvare, fără a cere sfatul celor din jur?
Evident că este o aberaţie pe temă dată, dar m-am trezit pus în faţa unei situaţii, unde mi-ar fi venit, la rândul meu să zic nici o problemă, însă aş fi fost un mare mincinos dacă mai şi credeam asta. Deci, îţi urez, la rândul meu, să ai o viaţă în care să poţi să foloseşti din toată inima aceste magice cuvinte. "Fără nici o problemă, nu e nici un fel de problemă." Ca sa nu trebuiască să te afli în situaţia de a REZOLVÁ, rezólv, vb. I. Tranz. l. A găsi soluția unei probleme. ♦ A pune capăt unei controverse, unui litigiu, unui conflict; a soluționa. 2. (Despre instrumente optice) A separa, a distinge amănunte cât mai fine ale obiectelor studiate. – Din lat. resolvere, germ. resolvieren.
Sursa: DEX '98

Mamăăăăă ce a mai plouat

Sau dacă vrei, alte ciudățenii care mi-au trecut prin minte...

Things will never change

Asta ai vrea să auzi înainte de a face orice pas important în viaţă. Aceste cuvinte îţi sunt spuse cu zâmbetul pe buze, ba chiar mai mult, vei fi convins că lucrurile nu se vor schimba prin tot felul de cuvinte şi expresii, special alese, ca să nu mai intru în detaliile legate de purtare sau altele. Mdeah, nu s-a schimbat nimic, ai putea exclama la un moment dat, după lungi sau constante observaţii că ceea ce la un moment dat s-a spus în diferite cuvinte sau exresii este chiar adevărat. Sufletul este mai împăcat în secunda aia. Înuirmătoarea însă, cade din nou pe gânduri, în ideea că acest "nu se schimbă nimic", venit din gura unui anumi tip de persoane, presupune şi că acele situaţii ori lucruri cu care tu nu erai de acord rămân la rândul lor constante.
Introducerea fiind deja prea lungă, am să intru foarte clar în subiect :
Să presupunem că "demult, taaaare demult" (vorba cântecului), te-ai împrietenit cu un anumit tip. Motivele care v-au adus împreună sunt foarte vaste şi nu merită atenţie mai multă FIX în acest moment. Contextul era agreabil : tinereţe, fără prea multe bătăi de cap, distracţie la tot pasul, chefuri, etc. ... Era fain atunci (în tinereţe), însă timpul a trecut şi uitându-te în calendar ai observat că anii ăia au cam trecut, cântarul şi oglinda confirmându-ţi toate aceste lucruri. Ţipătul ăluia mic te trezeşte din atmosfera pictată până acum. (Te duci la el........punctele de suspensie le completează fiecare în felul său).
Te întorci în faţa oglinzii, este o zi mare astăzi, aşa că nu ai timp de prea multe pregătiri, trebuie să ajungi la timp la respectiva chestie importantă. O altă „chestie” care te va duce cu gândul, simţurile şi trupul înapoi în timp. La momentele de atunci când totul era simplu şi viaţa părea mult mai roz. Nu îți prea băteai capul. Dacă îți plăcea o treabă o făceai sau ți-o cumpărai, dacă nu - nu. Cam totul se baza pe acest „dacă îmi place” asezonat pe ici pe colo și cu ailkaltă expresie „și ce dacă”. Iar dacă acum din nou ești pus în fața uei astfel de situații, reacția instinctivă va fi la fel ca atunci, pentru că în definitiv ești aceeași persoană. Deci se aplică din nou „dacă îmi place”, ori „și ce dacă”.
Aceste probleme mici, comparativ cu universul înconjurător, pot fi luate ad literam, cum la fel de bine se pot exclude din viața personală, dar asta ar însemna ca ceva să se schimbe. Că de acolo am plecat. Acest crez „nu se va schimba nimic” ți se întarce ca un bobîrnac peste nas, la un anumit timp, numai să te pună să te întrebi „nah, e bine că nimic nu s-a schimbat?”
Ori, răspunsul la această înntrebare se va lăsa muuuult, foarte mult așteptat. Că nu vei ști ce să zici, da sau nu credeam că va fi chiar așa.

Afară ninge liniştit

În sobă arde mama era replica - deja îmi permit să spun - de pe vremea mea. Cam toţi copiii o dădeau fără a le sta măcar o secundă capul la ceea ce au spus. Din colţul celălalt al camerei părinţii mai ridicau câte o sprânceană, iar toţi ăştia mici se făceau din ce în ce mai mici, înţelegând că "replica aia de la televizor, din cântec" nu era de bun augur.
(PAUZĂ sună telefonul)
Deci, unde am rămas?!
Aşaaa. Introducerea scurtă am făcut-o şi pentru a lăsa de înţeles că dintr-o privire te cam prindeai că ai greşit cu ceva, dar mai ales că în acele vremuri îţi venea să ... (whatever)
Ceea ce cu timpul se pierde. M-am mai prins de o treabă. D ce nu îţi mai vine să...
Fără a încerca să fiu răutăcios, nu îţi mai vine să ... nici aia nici ailaltă şi pentru că în decursul unui interval de timp a existat ceva care te+a tot făcut să crezi că ceea ce îţi doreşti nu este exact ceea ce îşi doreşte şi el sau ea. Astfel, prin repetitivitatea unor întâmplări, la auzul repetat al cuvintelor "Da, dar ..." începi să nu mai ai feeling-ul de "Îmi vine să..."
Toate astea coroborate cu permanenta incertitudine (Facdem aşa, ca să constaţi că de fapt am făcut fix pe dos / Ajung pe la 5 şi spui bine ai venit pe la 7, etc.) + folosirea a tot mai multe cuvinte pentru a exprima EXACT ceea ce vrei să spui duc laaaaa...... aici completezi tu (dar nu e de bine)
Eu am interpretat-o ca şi nesiguranţă. Nu mai ştii cine eşti, nu mai ştii ce îţi doreşti, nu mai ştii cum să împărtăşeşti, nu mai ai chef de ... nimic.
Asta este viaţa pictată de toţi cei care încă au impresia că "Tot timpul ţi-am spus să faci cum vrei" ne mai băgând înseamă cel mai important termen din toată propoziţia, intenţionat exprimată doar 90%. Propoziţia corectă este :"Faci cum vrei tu, DAR ..." Punctele de suspensie lasă loc de doar câteva variante (te-ai gândit că ... ORI ai luat în considerare că... ORI n-ar fi fost mai bine să ... ORI dacă tot te duci acolo... ORI nu crezi că e mai bine să...?!)
Pe lângă aceste (catalogate drept) nimicuri mai sunt standardele la care ar fi bine să te supui, pentru că toată lumea le-a adoptat şi ăsta este mersul lumii (să fii într-un fel, să te porţi într-un fel, să faci lucruri într-un anumit mod, să faci, să dregi, să...)
---
Şi după toate astea, pot să mă întreb la rândul meu?! Le văd eu pe dos, sau întreg tabloul prezentat te face să te întrebi la o vârstă mult prea fragedă "Cine sunt eu?"
Că tot suntem în luna cadourilor, acest cuvânt...DAR ar fi trebuit să aibă un alt context şi nu să te facă să stai pe gânduri o bună bucată de vreme atunci când să zicem vei fi întrebat " Dar ia spune-mi...tu ce-ţi doreşti? Ce vrei?"

Cei ce n-au " Ho"

Astăzi m-am întâlnit din nou cu situația care m-a făcut să cd pe gânduri puțin. Vezi tu, există în rândurile noastre , imi permiteam mai demult comparația oameni care iubesc câinii și se poartă câinește (adică sunt mereu agitați, fac multă gălăgie, își impun punctul de vedere și nu sunt prea atenți peste ce calcă) și ceilalți care sunt iubitori de pisici (firi MULT mai liniștite - precum o pisică - când e de mieunat miaună, altfel nici nu te prea bagă în seamă, toarce dacă o mângâi de câteva ori, se zburlește dacă îi e teamă de ceva, etc.)
Zilele astea, dacă stau să âmi amintesc am cam avut de-a face cu iubitorii de câini, dar com portamentul lor trecut prin ochii unui artist a luat chiar nuanțe din ce în ce mai întunecate.
Mă mai folosesc de un exemplu: De multe ori în viață ești pus în situația de a spune ”Da, dar nu chiar așaaa” prin asta vrând să transmiți că ești de acord cu treaba respectivă dar nu în fiecare detaliu. Ei, tot viața îți rezervă surpriza de a te pune eXact în situațiile în care chiar dacă ”Da, dar nu chiar așa” e la timpul trecut. Exagerarea este deja produsă, iar tu, ca om ai nimerit fix în centrul acesteia. Că dacă știai, poate apucai să te folosești de replica amintită, odată ce ești în mijlcul acțiunii pa pa.
Ei, despre asta vroiam să aberez, de unde și titlul. Oamenii de genul ăsta nu își mai ști lungul nasului, consideră că nu au o problemă comportamentală, însă m-am prins că în viața lor nimic nu e cu adevărat o problemă. Ei sunt cei care au fost puși de nenumărate ori să rezolve probleme, așa că nu își mai dau seama că ei la rândul lor au devenit una, ori, dacă poate și un pic își dau seama n-o să recunoascăăăăăă, în ruptul capului !
Poate că și realitățile de care sunt înconjurați - fiind din cele foarte ancorate în REAL - își pun amprenta asupra lor, altfel nu pot să îmi dau seama cum s-a produs schimbarea. În ziua de astăzi se vorbește foarte mult (se folosesc 1000 de termeni ca să exprimi ceva). Ei, despre asta am mai scris eu la un moment dat și mi s-a reproșat că nu e așa. În schimb, dacă nu te exprimi EXACT nu mai reușești să relaționezi cu cei de lângă. Ori în acest caz avem din nou o dilemă. Ne folosim de cuvintele alea toate ca să ne facem înțeleși chiar dacă treaba asta enervează, sau folosim cuvinte (la fel de) puține ca mai de mult dar ne bazăm pe instinctul interlocutorului, acolo unde este cazul. În fine...
Ca paranteză de final în majoritatea situațiilor, ăștia de nu au ho nu mai stau să facă diferențe de genul ăsta, ei își dau drumul la gură și basta.
Revenind, în lumea asta tot mai zbuciumată, în loc să căutăm să ne dezbuciumăm fiecare pe noi înșine, iar dacă mai aducem atingere și mai departe cu atât mai bine, se face tocmai pe dos, de nici nu mai știi cine ai fost odată, în comparație cu cine ești acum. E ca în poantele alea slabe de te chinui să îți iei un anumit ti de mașină...că îți place ție mult. Rabzi ceva ani, strangi toate curelele și înainte să treacă viața pe lângă tine apuci să ți-o și iei. Ei, ajungând acasă, cum te dai jos găsești în fața ta o altă marcă, nouă, cu fundă roșie și lume așteptându-te cu mesajul ȘTIAM CĂ VREI MAȘINĂ. Astea erau mai demult atributele părinților și chiar dacă dădeam mărunt din buze le acceptam în ideea că erau de la ei. Mai nou însă, observ că și generațiile mai tinere ajung să facă la fel cu cei ce îi înconjoară. Ceea ce devine cu timpul deranjant. Ori, dacă le spui că e prea devreme să se poarte ca părinții se supără. Și după insistențe lungi se opresc. O perioadă scurtă. Pentru că data viitoare fac la fel. Că așa au fost ei clădiți. Însă prin "E bine doar așa" sau ”Eu cred că numai așa” ajungi să nu îți mai dai seama cât de mult ai fost influențat de-a lungul vieții. Îți vei repeta că la rândul tău ai trecut prin toate alea care te-au făcut ca la vârsta asta să poți să zici ”Eu nu cred că e cea mai buna variantă, dar zic să faci așa...”

punct şi virgulă

aveam în cap o idee despre care vroiam să scriu câteva rânduri din dorinţa de a o împărtăşi cu cineva şi de a o face mai publică decât era la momentul respectiv. Am deschis chestia asta cu multe butoane şi... (a sunat telefonul. Profesorii de la Gh. Lazăr, unde există o staţie ProFm's Cool mi-au transmis pentru prima dată că au şi ei o problemă, radioul porneşte mai devreme decât ar trebui şi cântă mai mult decât e necesar, depăşind durata pauzelor. Eu ştiam altă variantă oficială şi anume că de la centru, odată cu automatizarea tuturor liceelor unde există School s-au legat la un ceas atomic, care are o întâziere de 0,5 secunde o dată la 13 ani, fiind unul dintre cele mai precise din ţară. Cu toate acestea, în încercarea de lor de a mă convinge că nu e aşa cei de acolo au insistat în povestea lor, ba au chemat şi un tehnician pentru a încerca să schimba din calculatorul existent ora setată sub menţiunea că decalajul este de 5 minute. Nu că ar fi o problemă, dar să o rezolvăm.)
Îţi dai seama că habar nu mai am ce am vrut să îţi zic. Aş putea interpreta ca un alt semn al crizei. Ne afectează de sus în jos şi mai rău, ne DE-concentrează. Conversaţia telefonică nu mi-a semnalat o problemă reală şi sunt convins că în timp ce eu scriu acum despre ea s-a şi rezolvat, însă sunt oarecum deranjat că vroiam să "postez" despre altceva. Acum nu mai ştiu despre ce, pentru că toată atenţia mi-a fost distrasă. Şi de unde concluzia (răutăcioasă...ok)că criza asta de care tot auzim peste tot şi tindem să credem că există mai ales din acest punct de vedere nu s-a schimbat în esenţă. Ne afectează primordial pe dinauntru. A inceput psihologic şi aşa continuă. Sunt mult mai multe de făcut, dar cu acelaşi rezultat întâlnit şi in decembrie de ex.(ca să îl poziţionez temporal) însă noi tindem să fim din ce în ce mai obosiţi de agitaţia ori presiunea existentă. Parcă şi vremea s-a cam săturat. tot plouă şi tot închis e de ceva timp. Semn că vine primăvara. Ahaaaa...!?

I'm lovin' angels instead

Stiu că există printre noi, le-am văzut intenşiile, le-am observat mişcările, am fost norocos să mi se permită a le cunoaşte intimitatea. Cred că există suflete care sunt în stare de atât de multe, vieţi de-a dreptul rezervate pentru a îndruma ori ajuta pe alţii. Minţi atât de deschise încât sunt catalogate drept "altfel". Însă greşeala care se face de multe ori este că acest "altfel" nu este privit cu ochi buni, poate şi din cauza tiparelor realităţii. În această realitate, a oamenilor majoritari, e bine doar să trăieşti. Să nu gândeşti. Realitatea este a celor mulţi, fiecare cu preocupările lor care, toate se inscriu în acelaşi tipar. We are born, we get married, have kids, and die. Un parcurs pentru fiecare, pentru toată lumea. Dacă vrei, ba mai mult, chiar cezi că ai arătat că şi poţi să te ridici din mulţime, tot nu eşti priceput. Pentru că eşti atât de rupt de preocupările de zi cu zi, atât de adăpostit de realul de afară, atât de...altfel. Şi acest altfel nu e bun. E un fel de nici un fel, dar care convine doar în măsura în care stai la locul tău, de altfel bine plasat - să nu încurci. De căte ori îţi vine să.....şi uiţi că nu mai eşti ce-ai fost, reacşiile îţi sunt imediat acuzate, căci într-o lume normală, oamenii au nevoie de certitudini şi alte păreri care să le confirme aceste certitudini. Fiecare are propria agendă, acum fac ceva, dar pe viitor altceva. Firi puternice, inteligenţe sclipitoare nu vor avea decât de câştigat în viaţă. În lumea asta. Lumea lor cu preocupările lor şi dreptăţile lor. Demult tare, ascultam şi ma regăseam în ceea ce cânta Robbie. Mi-am readus aminte.


robbie williams-angels
Asculta mai multe audio Muzica »

Nimic nou

Gata, acestea au fost cele 5 Vblog-uri creata si produse in studio, in urma prea multor idei care izbucneau pe interior. Asa ca le-am exteriorizat la momentul cu pricina. Si acum aici ai posibilitatea sa le chiar comentezi. Atat mai zic: a se asculta in ordine, pentru a prinde ideea in intregul ei.Am zis gata.

Revenind la oile (sigur, cu certificat European de calitate)...

Nimic nou.

Ceea ce aş vrea să-ţi zic acum nu are legătură cu realităţile care ne înconjoară. Are mai mult legătură cu ceea ce simţim in fiecare zi, poate în fiecare secundă, dar nu aem timpul necesar pentru a ne lua în seamă de fiecare dată. Simt, da...simt, nu mai ştiu ce însă. E ceva pe dinauntrul meu, există ceva ce de mult timp nu şi-a găsit liniştea, alinarea, echilibrul. Ştiu că există, fără să am dovezi concrete, o simt. Simt şi atât. Nu mă interesează că în consecinţă am alte şanse să fiu catalogat mai aşa ori mai altfel, vreau doar să îţi zic că simt. Să mărturisesc asta. Pentru că aşa mi-am clădit, într-un fel viaţa. Mai puţin pe certitudini şi mai mult pe trăiri. Aşa am reuşit să impresionez, la fel am găsit motive să mă las pe mine mai prejos şi să pun pe altcineva în prim plan de fiecare dată, din aceeaşi istorie a trăirilor aveam o linişte sufletească greu de spulberat. Însă cu capul ce îmi stă pe umeri, gândesc. Şi în gândurile mele îşi găsesc argumente pro sau contra o mie de situaţii pe care le-am văzut, sau le-am trăit. Mai demult, pe lângă faptul că ascultam, îmi permiteam să mai dau şi sfaturi într-un fel, celor pe care-i vedeam în aşteptare de unul. Sfaturile erau doar încercări de a exprima ceea ce aş fi făcut eu, cum aş fi reacţionat eu la o vorbă sau alta, dat fiind trecutul şi modul meu un pic mai altfel de a creşte. Am observat însă că şi aici, am fost oprit. Ceea ce am zis, poate neştiind să exprim exact ceea ce gândeam, mi-a fost interpretat ca o altă aberaţie. Ori dacă cel ce vorbeşte cu tine nu are nimic în plus din care ai putea învâţa...corect...parcă te deranjează pe creier când mai şi deschide gura. Observ că defapt lumea nu s-a schimbat. Aşa era demult, însă eu nu am observat-o în toata splendoarea ei decât acum. Iubirea, dragostea, apropierea de cineva se fac într-un anumit fel, ceea ce spui, spui doar dacă o faci manierat, totul are reguli bine împământenite în lumea asta. Ce fraier...eu care credeam că poţi face ce vrei, cum vrei şi cât vrei, atâta timp cât cel de lângă tine e fericit. Hmmm. Nu e aşa. Totul este limitat. Nu mai există bucurie, nu mai există fericire, există doar plăceri sau acceptări. Aşa a fost tot timpul, de aceea oamenii se emoţionează la filmele de dragoste. Pentru că acolo totul este perfect. În viaţa reală nimic nu e, şi chiar dacă ar fi, dacă peste faţa te-ar plezni, ne-venindu-ţi să crezi că e aievea, nu ai nici o reacţie. Nici azi, nici mâine...Şi aşa, totul e bine, în limitele care îţi convin. Eşti mulţumit ori (să mă risc oare?...fericit) cu ceea ce-ai găsit.
E linişte măcar, şi începi să vezi jumătatea plină - cum se zice - a paharului. Îmi place de cei care vor tot timpul câte ceva. Cât timp primesc, se bucură,dar parcă nu pe deplin. Păcat că uneori nu realizează că prin gândurile / acţiunile lor, distrug însăşi esenţa celui care mai demult era...altcineva. Echilibrul lui atît de fragil s-a transformat în altceva. Pentru început se observă în urâţenia fiecărei vorbe aruncată tot mai des.
Eşti primit într-un univers nefamiliar, pe care la început îl accepţi, apoi îl înfrumuseţezi, îl hrăneşti dar în care simţi cum încet te stingi. Cauza nu-i una singură, dar nici nu ştiu care ar fi. Preocupările zilnice ce te distrag, rolurile pe care trebuie să le joci atât de des, influenţa celor ce au impresia că de la o vârstă fragedă au înţeles ce-i bine sau ce-i rău...Nu ştiu. Ce ştiu sigur este că încă mai iubesc. Flacăra mai pâlpâie uşor. Dar fiecare are o agendă proprie. Şi în aceasta, gânduri ca cele scrise-aici nu îşi mai au locul. Viaţa e un şir lung de aşteptări care nu se concretizează aşa cum vrem tot timpul. Poate cu criza asta...

Vblog E

Foaaaaaaaarte, foaaaaaaaaaarte bine potrivit in noile CRIZATE realitati.


Vblog E
Asculta mai multe audio Blog »

7seri-25 feb

Titlu - În aşteptare...

Ai observat că viaţa, se poate rezuma la un şir întreg de aşteptări? Să mă explic: când eşti tînăr aştepţi să îţi termini temele ca să ieşi afară să te joci cu prietenii (sau, cel puţin aşa era pe vremea mea când nu te năşteai cu mobilu'n mână şi cu calculatorul de picior), crescând aşteptai ziua de vineri când era programat să mergeţi la chefu' ăla de la Pălti', mai târziu ai aşteptat ca ea să se intoarcă (bietul de tine - neştiind de fapt că ţi-a spus doar aşa...ca să te simţi mai bine), acum aştepţi la semafor...la coadă la impozite...mai des în supermarket, din când în când autobuzul...sau poate ora 7 să înceapă emisiunea preferată.
Sunt şi studii făcute în acest sens - da' ce crezi?! Cineva s-a preocupat şi de acest aspect. Sunt cu siguranţă nişte cercetători ditr-o ţară mai vestică fără prea multe probleme pe cap de locuitor. Concluzia este aceeaţi. În viaţă, petreci incedibil de mult timp aşteptând. Restul timpului îl dormi, ca să ai energie a doua zi să aştepţi din nou şi timpul rămas îl petreci la servici, lucrând pentru altcineva - probabil un MARE cineva (să zicem 10 ore/zi inclusiv sâmbăta - perfect legal - ITM-ul n-o să vină în control veci) mai şi mănânci ca să te hrăneşti şi dacă "dă Doamne "acelaşi MARE îţi aprobă vre-un concediu îţi cheltui mare parte din agoniseală să vezi lucruri frumoase. Fac o paralelă şi îmi aduc aminte de ce îmi spunea un prieten conform căruia trăim toţi într-o eternă campanie publicitară. Acum e de gen feminin, imediat vine Paştele, apoi o să auzi zeci de slogane gen "trăieşte mega-vara, profită de oferta X" etc., poate-ţi pică şi vreo nuntă sau vre-un botez imediat după concediu, imediat ajungi in Craciun, hop Revu' ...La Mulţi Ani 2009! Şi-asta-i tot? Păi în mare....cam da. Sigur or să se trezească unii care să susţină că staaaaaai că de fapt nu-i chiar aşa, deoarece mai sunt şi alte lucruri care te fac fericit. Corect dar nu despre asta vorbesc. Ci de faptul că în viaţă, mare parte din timp îl petrecem aşteptând. Sibiul aşteaptă să mai fie odată Capitală Culturală - "că tare bine-o mai fost", fetele aşteaptă ca iubiţii lor să le mai impresioneze măcar în perioada asta cu un mărţişor, poate o floare dacă zic şi de sărutare...."e marfă rău", băieţii aşteaptă să se gate-odată perioada roz cu Valentine,Dragobeţi şi-alte 1 şi 8 martie, eu aştept să termini de citit...şi tot aşa. Era o melodie mai demult care zicea că "o maaare de soare", măi io cred mai degrabă că e de aaaaşteeptaaareeeee. Departe de mine gândul de a te posomorî cu articolul de faţă, da' dând drumul la televizor am desprins că planeta se încălzeşte (şi să nu-mi spui mie că aţă în mine stă salvarea ei, cu-atât mai mult la noi), am mai văzut că o să devin un fel de lepros dacă nu mă las de fumat, asta în cazul în care mai am noroc să ajung unul, că frontul e tot mai aproape, că taxa auto...las-aşea şi între timp îmbătrânim. Deci (fără deci) concluzia mia (evident proprie şi personală) e că ar cam trebui să se întâmple ceva domle'. Poate chiar să facem ceva. Fiecare în felul lui şi evident doar dacă avem voie. Asta e însă o altă discuţie. Zic totuşi, că parcă suntem încă prea tineri să ne pierdem timpul tot aşteptând.

A fost odata...

Orice sfarsit este un nou inceput.

Inca odata si inca o data.”Si-alta dataaa, si-alta dataaaaa, oooo soooo faaaaceeeem si mai si mai lataaa”. Stii refrenele. Am ajuns in 2009. Ce bine. Poate acum lumea e mai linistita, la inceput de an. Ma intrebam asa, aiurea, de ce noi ca oameni avem nevioie sa catalogam imediat?! Ma uit la strazile de-a dreptul pustii pe iceput de ianuarie si incerc sa dau de inteles situatiei. Usor usor ne revenim in simturi. Au fost cateva zile de ...ceva, iar acum am scapat de ceva-ul trecut si am intrat in altceva. Ori ca am intrat pe ritmul explicat la inceput, ori dimpotriva cu niste experienta acumulata, suntem aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sau nu. Asa sta situatia de aceasta data. Ne influentabila. Vrem-nu vrem, timpul merge mai departe, ca sa nu zic ca trece. Si ar fi bine sa termin cu inceputul asta care mi se pare deja plictisitor si duce tot articolul in zona “lame”rilor.
Sa facem cunostina din nou. Salut, eu sunt Andy Popianoş, incantat de cunostinta. Iti adresez invitatia sa ma urmaresti, daca doresti si anul acesta,printre picatele – in masura timpului / chefului tau disponibil si te rog sa mai citesti si printre randuri ca sa intelegi eXact ce vreau sa zic . Am abordat-o si pe asta cu blogul, altfel zis, ca si ditamai managerul eXact media ar fi trebuit sa o zic mult mai flamboiat, gen : alte-uri s-a bagat pe net. SCrie intr-un cuvand in fereastra ve ve ve punct alteuri punct....Mdeah. Reclama, sufletul comertului. Care comert ca e criza. Ne-am prins de influentele acesteia chiar din multitudinea locurilor de parcare libere de la mall. Aha. Dar altfel dolarul ca si Euro cresc precum cozonacul. Cred ca ultimul se va opri doar pe la 5.Si asa inca odata observam cum ceea ce face - sa-i zicem John – peste ocean ne influenteaza si pe noi in Sibiu, la mii de kilometri departare. Dar, sigur nu e asa, va zice acum un economist care le calculeaza si le prognozeaza. E ca timpul probabil mai nou in economie. Auzeam un domn tare suparat pe strada, care zicea ca “astia cu televizoru’ o zis c-o sa fie 5 grade si ui, ca-s tot cu minus”. El asa a inteles, ca astia cu televizorul zic, mai ales la vreme, eXact cum va fi. A uitat de cand era vremea PROBABILA. Marog. Eu n-am uitat. Nici de unde am plecat, dar n-am uitat nici cat sunt de apreciat. Multumesc, ma retrag aici ca vorba aia...”Si-alta dataaaa, si-alta dataaaaa...”Un an nou pli de lucruri bune iti urez. Ne mai auzim.