VREMEA

miercuri, 12 octombrie 2011

Vreau = nu

Bun gasit din nou. Am făcut câţiva paşi prin oraş. Un Sibiu din ce în ce mai agitat, un oraş a cărui locuitori zbiară to mai tare, un oraş unde străzile, fie ele chiar şi vechi, se asfaltează/lucrează tot ziua în amiaza mare. Că am mai scris eu pe-aici mai demult că soluţia ar fi una dar bună. Să închidem traficul auto o bucată de timp. Dar după, să nu mai fie nevoie să se mai lucreze la ele drumuri. Cel puţin câţiva ani. Enfin. Străzle sunt tot alea, dar per ansamblu, noi oamenii putem spune că nu mai suntem ăia. Atâtea feţe triste am întâlnit. Pe lângă acestea, am mai observat alte feţe nervoase. Şi prin nervoase, vreau să transmit că le venea să muşte din mine. Că de aia am şi dat numele acestei scriei vreau egal cu nu. M-am gândit că, din cauză că ne afundăm pe zi ce trece tot mai mult în acest...nu ştiu ce eXact, treaba asta începe să îşi pună amprenta asupra noastră, făcându-ne mai câinoşi, mai răi, mai...(completezi tu punctele de suspensie). Tot nu se întâmplă mare lucru, iar aceia care îşi doresc să facă să se întâmple câte ceva sunt neglijaţi. Pentru că asta se doreşte. Se doreşte nimic. Am ajuns în 2011, să nu ne mai dorim nimic. Şi cumva e logic, poate şi că de-a lungul anilor, de când eram mai mici, foarte mulţi şi-au dorit diferite şi şi-au expus dorinţele prin acest vreau. De partea ailaltă, majoritatea răspunzăoare avea deja răspunsul pregătit "ştiu puiuţ, dar NU se poate.NU avem de unde să..." Ori, în '89 am schimbat basicly eXact treab asta. Să nu mai fim puşi în situaţia de a spune "nu putem să". De aici, unii au făcut-o pe căi legale, alţii ba (nu despicăm subiectul), dar au ajuns acum să poată alege, dintre atâtea variante câte există. Atunci, demult nu era mai nimic. Acum sexistă. Dar acum, am ajuns să nu ne mai dorim. Din nou. M-am mai confruntat cu starea asta şi prin 2003-2004. Ţin minte şi acum, cum oamenii nu îşi doreau. Nimic basicly. Se bucurau de ceea ce aveau şi cam atât. Ei, suntem din nou acolo. Ne bucurăm de ceea ce avem şi muncim...nimic, realizăm...nimic, deci concluzia e clară. Ne dorim...nimic. Şi, cum majoritatea dictează, totul este minunat. Majoritatea nu îşi doreşte nimic. Că, mai apoi se întreabă de ce au închis afacerea, este o variantă pe care demult nu o mai iau în calcul. Nimeni nu se mai întreabă de ce nu a mai mers, deoarece nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Aşa că e tot una. "Dacă e...e, dacă nu e...nu e". Cam la asta se rezumă tot, pentru marea majoritate a căror feţe le-am întâlnit astăzi.
E ca aia cu drobul de sare.
"Poate pică, poate nu. Poate. N-ai de un' să ştii..."(incertitudinea e noua siguranţă)
Au trecut v-o 20 de ani din '89, dar tot nu ne-am prins că termenul cel mai important este cu un cu totul alt sens - poate. Fiecare dintre noi poate! Trebuie doar să mai şi vrea să poată, în schimb.

Niciun comentariu: