Cei ce n-au " Ho"

Astăzi m-am întâlnit din nou cu situația care m-a făcut să cd pe gânduri puțin. Vezi tu, există în rândurile noastre , imi permiteam mai demult comparația oameni care iubesc câinii și se poartă câinește (adică sunt mereu agitați, fac multă gălăgie, își impun punctul de vedere și nu sunt prea atenți peste ce calcă) și ceilalți care sunt iubitori de pisici (firi MULT mai liniștite - precum o pisică - când e de mieunat miaună, altfel nici nu te prea bagă în seamă, toarce dacă o mângâi de câteva ori, se zburlește dacă îi e teamă de ceva, etc.)
Zilele astea, dacă stau să âmi amintesc am cam avut de-a face cu iubitorii de câini, dar com portamentul lor trecut prin ochii unui artist a luat chiar nuanțe din ce în ce mai întunecate.
Mă mai folosesc de un exemplu: De multe ori în viață ești pus în situația de a spune ”Da, dar nu chiar așaaa” prin asta vrând să transmiți că ești de acord cu treaba respectivă dar nu în fiecare detaliu. Ei, tot viața îți rezervă surpriza de a te pune eXact în situațiile în care chiar dacă ”Da, dar nu chiar așa” e la timpul trecut. Exagerarea este deja produsă, iar tu, ca om ai nimerit fix în centrul acesteia. Că dacă știai, poate apucai să te folosești de replica amintită, odată ce ești în mijlcul acțiunii pa pa.
Ei, despre asta vroiam să aberez, de unde și titlul. Oamenii de genul ăsta nu își mai ști lungul nasului, consideră că nu au o problemă comportamentală, însă m-am prins că în viața lor nimic nu e cu adevărat o problemă. Ei sunt cei care au fost puși de nenumărate ori să rezolve probleme, așa că nu își mai dau seama că ei la rândul lor au devenit una, ori, dacă poate și un pic își dau seama n-o să recunoascăăăăăă, în ruptul capului !
Poate că și realitățile de care sunt înconjurați - fiind din cele foarte ancorate în REAL - își pun amprenta asupra lor, altfel nu pot să îmi dau seama cum s-a produs schimbarea. În ziua de astăzi se vorbește foarte mult (se folosesc 1000 de termeni ca să exprimi ceva). Ei, despre asta am mai scris eu la un moment dat și mi s-a reproșat că nu e așa. În schimb, dacă nu te exprimi EXACT nu mai reușești să relaționezi cu cei de lângă. Ori în acest caz avem din nou o dilemă. Ne folosim de cuvintele alea toate ca să ne facem înțeleși chiar dacă treaba asta enervează, sau folosim cuvinte (la fel de) puține ca mai de mult dar ne bazăm pe instinctul interlocutorului, acolo unde este cazul. În fine...
Ca paranteză de final în majoritatea situațiilor, ăștia de nu au ho nu mai stau să facă diferențe de genul ăsta, ei își dau drumul la gură și basta.
Revenind, în lumea asta tot mai zbuciumată, în loc să căutăm să ne dezbuciumăm fiecare pe noi înșine, iar dacă mai aducem atingere și mai departe cu atât mai bine, se face tocmai pe dos, de nici nu mai știi cine ai fost odată, în comparație cu cine ești acum. E ca în poantele alea slabe de te chinui să îți iei un anumit ti de mașină...că îți place ție mult. Rabzi ceva ani, strangi toate curelele și înainte să treacă viața pe lângă tine apuci să ți-o și iei. Ei, ajungând acasă, cum te dai jos găsești în fața ta o altă marcă, nouă, cu fundă roșie și lume așteptându-te cu mesajul ȘTIAM CĂ VREI MAȘINĂ. Astea erau mai demult atributele părinților și chiar dacă dădeam mărunt din buze le acceptam în ideea că erau de la ei. Mai nou însă, observ că și generațiile mai tinere ajung să facă la fel cu cei ce îi înconjoară. Ceea ce devine cu timpul deranjant. Ori, dacă le spui că e prea devreme să se poarte ca părinții se supără. Și după insistențe lungi se opresc. O perioadă scurtă. Pentru că data viitoare fac la fel. Că așa au fost ei clădiți. Însă prin "E bine doar așa" sau ”Eu cred că numai așa” ajungi să nu îți mai dai seama cât de mult ai fost influențat de-a lungul vieții. Îți vei repeta că la rândul tău ai trecut prin toate alea care te-au făcut ca la vârsta asta să poți să zici ”Eu nu cred că e cea mai buna variantă, dar zic să faci așa...”