Ai rezista... part two

M-am întălnit astăzi cu cineva care mi-a povestit o zi de-a lui, comparativă cu ceea ce am visat eu zilele trecute. Îmi spunea în felul următor
"M-am trezit după un cumva odihnitor somn. Spun cumva odihnitor că fix la opt și douăzeci am făcut ochi. Ca și ieri, ca și alaltăieri...enfin, mi-am băut eu cafeau și am pornit spre servici. M-am dus cu mașina soției că m-a rugat să-i schimb eu gumnele, că tot vine iarna. Zis și făcut. Așa că în drum spre servici, am băgat frumos în portbagaj cauciucurile și am pornit spre oraș. Ei, n-am făcut bine 50 de metri că m-am și oprit. La noi pe stradă se lucra ceva. Am așteptat liniștit câteva minute, am mai făcut câteva manevre de care nu eram eu foarte sigur, ne-fiin învățat cu dimensiunile autoturismului, iar în scurt timp am ajuns la service. Acolo, am avut ceva de așteptat. Adică am parcat mașina într-un loc care nu încurca pe nimeni, pe marginea drumului, dar a trebuit să o mut de acolo în scurt timp. Mărog. Alte manevre, alt stress, dar totul e bine când se termină cu bine. N-am zgâriat-o deci sunt mulțumit. La servici treburi peste treburi, le-am rezolvat în timp record, ba am avut și plăcerea să stau la o gură de cafea în liniște câteva minute. Zic câteva minute pentru că apoi a început. Am primit nu telefon de la București, unde nu s-a rezolvat o problemă pe care am început-o acum vreo lună de zile. Ei, cei de acolo mai aveau nevoie de câteva detalii ăn plus. Ei, dar pentru a putea rezolva treaba cu pricina era nevoie de discuții cu alte persoane din Sibiu, cereri de ofertă în scris, etc., de-abia mai apoi trimiterea lor uirgentă pe curier. A-pro-pos, urgența mi-a fost cerută în conversașia telefonică. Așa că am plecat la partenerii care nu mai aveau nimic pe calculator de la discuția inițială. M-am gândit lasă că am eu în mașină sigur. Ei, dar ce să vezi? Nu eram cu mașina mea. Așa că am făcut un drum până la sediu, ca să găsesc ceea ce-mi trebuia, ca să le pot transmite încă odata partenerilor, ca să vadă și ei despre ce este vorba, să-și de acordul, pentru ca mai apoi să pot trimite totul spre capitală. M-am întors la sediu, am găsit ce trebuia și am plecat mai departe. Bine - îmi zice - știi ce trafic e în oraș, toate lucrurile astea au durat ceva, unde mai pui că ai n oștri circulă fără cap. Pe la un moment dat eram în stare să dau în cap cuiva dacă nu se rezolva treaba. Așa stressat am fost. Ba că ăștia din Sibiu, nu au ce le trebuie - le aduc, ba că pe aici nu se poate intra (că se lucră), ba căăăă....baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa mai ce?, mă întreabă omul uimit. Și după toate astea - continuă el - mă trezesc să mă mai ia și lumea în flambe că ce?!, și de asta te plângi? Auzi, numa atâta...Adică, astea m-au făcut să fac în câteva ore ceea ce alții fac în câteva zile, iar replica de care mă lovesc după toate câte au trecut prin mine să fie: Bine, bine, dar n-ai făcut o chestie atât de extraordinară! ... Ce să mai zic?!" mă privea omul cu ochii încremeniți. Uitându-mă la el, mi-a fugit gândul la postarea de zilele trecute. Ceea ce eu visez, altora li se întâmplă, în viața reală. Asta înseamnă că sunt un mare norocos. Realitatea însă se întâmplă după ce te trezești.