Cannot

A-pro-pos de postarea de dinainte, nu prea poci să satau să nu îmi treacă prin cap și anumite chestii care mi se par tot mai aiurea și ca să nu mi le uit măcar le aștern pe ”hârtie”. Una din concluziile de încheiere pe 2010 (că tot se termină) este că lucrurile - odată și cu venirea sărbătorilor - se mai liniștesc. Oamenii sunt mai drăguți unii cu ceilalți, mai ”feeling-oși”, mai încărcați de acel ceva care nu poate fi exprimat în cuvinte, indiferent că nu sunt ei așa în viața de zi cu zi. Mă refer la acel tip de ”îmi pasă” care, în această perioadă iese la suprafață în adevăratul sens și nu direcționat pe anumite situații din care ai putea trage concluzia clară.
Ca să mă exprim mai simplistic, oameni care în mod obișnuit - să zicem...acum când ești cu calculatorușl deschis - întră pe ușa camerei tale și deschid gura dorind să își transmită că trebuie să faci aia și ailaltă, că ce noroc că te-au mai prins pe acasă că toată ziua ești.... în aceste zile bat înainte să intre, ori dacă le spui ceva te ascultă până la capăt, înainte să deschidă gura la rândul lor și DA, vorbesc mai calm, CU pauze lungi de respirație între multele cuvinte folosite. Este ceva în aer care îi face și pe ei să-și mai dea pace din toată agitația zilnică. E uimitor cum se întâmplă asta în perioada sărbătorilor. Momentul în care aruncând o privire în interiorul lor îi face să fie mai liniștitți, mai ascultători, mai...buni. Recunosc cum au mai și greșit, în tot anul scurs, nu au toate răspunsurile și nici măcar nu-și mai exprimă TOATE părerile vis-a-vis de un subiect (chiar dacă au vre-o mie). Dacă s-ar întâmpla ca acest feeling să îi țină din ce în ce mai mult timp, am trăi într-o lume utopică, dar e bine că se întâmplă măcar în aceste zile, de sărbătoare. Problemele ale de zi cu zi, se trec pe plan secund, la fel și agitațiile aiirea, lăsându-mi parcă de înțeles că s-au prins că trăgând linia de final, rezultatul este încă odată același. AM cam dat din gură anul ăsta. Și cam atât. Nu am rezolvat nimic, dar am daaaaat di gurăăăăă ...
Anul ce vine va fi mai bun, am un feeling în acest sens. Și chiar dacă e lipsit de argumente ala ți-l doresc și ție. Sărbătorile au venit...

Azi 14

Stop thinking

...Just live.

Afară ninge liniştit

În sobă arde mama era replica - deja îmi permit să spun - de pe vremea mea. Cam toţi copiii o dădeau fără a le sta măcar o secundă capul la ceea ce au spus. Din colţul celălalt al camerei părinţii mai ridicau câte o sprânceană, iar toţi ăştia mici se făceau din ce în ce mai mici, înţelegând că "replica aia de la televizor, din cântec" nu era de bun augur.
(PAUZĂ sună telefonul)
Deci, unde am rămas?!
Aşaaa. Introducerea scurtă am făcut-o şi pentru a lăsa de înţeles că dintr-o privire te cam prindeai că ai greşit cu ceva, dar mai ales că în acele vremuri îţi venea să ... (whatever)
Ceea ce cu timpul se pierde. M-am mai prins de o treabă. D ce nu îţi mai vine să...
Fără a încerca să fiu răutăcios, nu îţi mai vine să ... nici aia nici ailaltă şi pentru că în decursul unui interval de timp a existat ceva care te+a tot făcut să crezi că ceea ce îţi doreşti nu este exact ceea ce îşi doreşte şi el sau ea. Astfel, prin repetitivitatea unor întâmplări, la auzul repetat al cuvintelor "Da, dar ..." începi să nu mai ai feeling-ul de "Îmi vine să..."
Toate astea coroborate cu permanenta incertitudine (Facdem aşa, ca să constaţi că de fapt am făcut fix pe dos / Ajung pe la 5 şi spui bine ai venit pe la 7, etc.) + folosirea a tot mai multe cuvinte pentru a exprima EXACT ceea ce vrei să spui duc laaaaa...... aici completezi tu (dar nu e de bine)
Eu am interpretat-o ca şi nesiguranţă. Nu mai ştii cine eşti, nu mai ştii ce îţi doreşti, nu mai ştii cum să împărtăşeşti, nu mai ai chef de ... nimic.
Asta este viaţa pictată de toţi cei care încă au impresia că "Tot timpul ţi-am spus să faci cum vrei" ne mai băgând înseamă cel mai important termen din toată propoziţia, intenţionat exprimată doar 90%. Propoziţia corectă este :"Faci cum vrei tu, DAR ..." Punctele de suspensie lasă loc de doar câteva variante (te-ai gândit că ... ORI ai luat în considerare că... ORI n-ar fi fost mai bine să ... ORI dacă tot te duci acolo... ORI nu crezi că e mai bine să...?!)
Pe lângă aceste (catalogate drept) nimicuri mai sunt standardele la care ar fi bine să te supui, pentru că toată lumea le-a adoptat şi ăsta este mersul lumii (să fii într-un fel, să te porţi într-un fel, să faci lucruri într-un anumit mod, să faci, să dregi, să...)
---
Şi după toate astea, pot să mă întreb la rândul meu?! Le văd eu pe dos, sau întreg tabloul prezentat te face să te întrebi la o vârstă mult prea fragedă "Cine sunt eu?"
Că tot suntem în luna cadourilor, acest cuvânt...DAR ar fi trebuit să aibă un alt context şi nu să te facă să stai pe gânduri o bună bucată de vreme atunci când să zicem vei fi întrebat " Dar ia spune-mi...tu ce-ţi doreşti? Ce vrei?"

avantaje VS dezavantaje

Devine un real efort să nu îți bați capul cu nimic. A-pro-pos de sugrumanzii de care făceam referire și acum un an de zile și la fel i-am simțit și anul acesta, a căror stare nu s-a schimbat de loc. Ei la fel au procedat de cam când se știu - fără măcar a-și da seama de impactul lor asupra celor din jur. Fiindcă ei consideră de exemplu ca într-un moment al zilei să îți "facă o surpriză", nici nu se mai gândesc că tu s-ar putea să ai alte-uri mai importante. Neah. Ei așa vor, deci așa procedează. Și n-ai ce să le faci, pentru că ei nu se prind că printr-un comportament de genul ăsta, repetitiv, te sugrumă - de unde și titulatura de...sugrumanzi. I-am disecat în postarea de ieri, nu mai intru în detalii. Dar pot observa că ei au un avantaj. Indiferent de vremuri au acea constantă. A sugrumării ideilor, sentimentelor, etc. Cei mai slabi de înger am aflat de curând ajung să nu mai poată să facă față noilor realități constant crizate. Și nu vorbesc de mine aici. Observ oameni care, obijnuiți cu realitățile anilor '80, au reușit cumva să se adapteze anilor '90 - 2000. Dar realităților tot mai crude din ultimii ani nu prea. Cumva au și ei punctul lor de vedere și îi înșeleg. Foarte puțini mai au energia să înțeleagă toate schimbările care trec prin ei, zi de zi, de zi, de zi... Vremurile se schimbă, situațiile la fel, contextele la fel, de nici nu știi dacă ai fost bine crescut, dacă ai făcut bine, dacă... Și după atâtea întrebări, îi cred că au o stare de letargie, sictiriți de atâtea probleme ireale, dar care contează pe undeva în noua realitate. Așa că și-au spus PAUZĂ. Ideea lor poate fi reprezentată așa : "eu...sunt bine. Am făcut ce am făcut, cum am putut, pentru că la momentul respectiv așa s-a putut și așa am creyut că e ok. Acum, poate să vină și potopul că vorba aia "treaba-i făcută". Și cumva îi pricep, pentru că în toată lumea asta tranzitivă, tot au reușit să trăiască, să facă, iar acum încearcă să se bucure mai mult de ea viață. Oricât ar fi de agitată. Încearcă să își găsească acea constantă optimistă înauntrul lor.
Așadar avantajul este că au prins două etape, una demult tare închisă, iar alta încă de acum 20 de ani, din ce în ce mai deschisă. Dezavantajul este că din liniștea proverbială de demult, am ajuns cu totții în acest taifun care ne-a luat pe nepregătite și nici nu știm unde ne va duce.
Daaaaaaaaaaaaaaaar au și ei un punct de vedere. Acela că dacă tot e așa cum e situația, mai bine să încercăm să ne vedem de viețile noastre frumoase, cu cât mai puțină bătaie de cap pentru toate nimicurile care se dictează de la centru, sau care ne afectează pe acasă, la scârbici, etc.
Viața e scurtă. Să o trăim cu zâmbetul pe buze de căte ori avem ocazia. Deal ?

(scurtă paranteză) încă mai există-Sugrumanzii

Sugrumanzii sunt acei oameni care cu sau fără să ştie îi sugrumă pe cei din jurul lor. Zodia îşi face aici de cap în cel mai pur stil şi le oferă puterea de a-şi îndeplini visele mai mult cu ajutorul celorlalţi. Cât ar fi de poetică situaţia, în realitate nu e chiar aşa, privită din punctul sugrumaţilor de vedere. Sar putea ca acest "figurat" să nu fie înţeles eXact de cei care au această îndeletnicire şi îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel pe viitor acuzat că le-am mai arătat o faţă - faţa predominantă - a caracterului lor.
(Continuând ideea că acest blog s-a născut din dorinţa de a rămâne undeva scris ce am trăit la un moment dat în viaţă)
Sugrumanzii sunt aceia care în tinereţe susţin că vor face, rareori se va întâmpla acest lucru, mai târziu îşi vor asuma creditele, pentru ca spre bătrâneţe să dea dreptate la fel de "des" celor care vor susţine contrariul, iar în acel moment de fapt să îşi râdă în barbă, ei ştiind că defapt lucrurile niciodată nu au stat aşa. După această întreagă teorie - care, desigur este neadevărattă...(aha) - poţi foarte uşor observa cum semnul zodiacal îşi face simţită prezenţa tot mai activ în comportamentul fiinţelor de acest gen. Zodiile puternice, pline şi iubitoare de agitaţie şi gălăgie, vor avea tot timpul impresia că defapt lumea asta a făcut de aşa natură încât planul lor să le iese întru totul. Ceilalţi, mai cumpătaţi din fire au o mai mare şansă să se prindă că nu toate lucrurile sunt aşa cum ţi le imaginezi, la asta contribuind şi acel je ne sais quoi care i-a mai povăţuit de-a lungul vremii prin tot felul de experienţe nasoale prin care i-a târât. Booon. Dar ce facem cu acea a treia categorie, care dacă stai să observi este mult mai pregnantă în explicaţiile sugrumanzilor, doar pentru a se autoconvinge şi pe ei că dacă nu sunt nici albi, nici negri, e musai să fie la mijloc. Aha. Deci, am descoperit despre ce era vorba. Despre mijloc. Zi-mi dacă îţi sună cunoscut:"găsim noi o variantă" sau "vedem noi" ori "cât poate să fie de...". Dacă îţi sună familiar, mai uită-te odată. Cu mai multă băgare de seamă şi vei observa că până acum, chiar dacă nu a lăsat urme, n-ai făcut altceva decât să te afli în centru ringului cu nici o armă în apărarea ta. De fiecare dată când ţi-a venit vreo idee, din experienţa mea sugrumată şi ea, ştiu că ţi-a fost cu timpul alterată. În final nici nu mai ţii minte de unde ai plecat şi care a fost planul de început închipuit de tine. Dar ca în filme, la final ţi se va spune răspicat "Dar tu ai vrut aşa". Şi nici nu e foarte departe de adevăr. Adevărul ăn acest caz este ca mucegaiul pe gem. "Aşa o fi" îţi repeţi până la autoconvingere "poate nu mai ţin eu minte". Nu e timp să fii atent la toată gălăgia din jurul unui sugrumand, aşa că se poate ascunde în ea. Poate ai zis la un moment dat un da, care a fost interpretat eXact după voinţa lui. Ziceam însă că sub acel răspuns venit din partea ta se află defapt toată strategia sugrumandului aflat în plin proces de sugrumare. El va face (chiar dacă va susţine contrariul) totul ca să te schimbe, în primă fază te va smulge din universul tău ca să îşi poată definitiva opera pe teren propriu. Apoi, prin tertipuri programate şi doar de el înţelese zi de zi, va trage înspre definirea noii tale personalităţi. Nu aşaaaa dintr-o dată ci încet încet. Linişte roicum nu mai ai, odată ce eşti prins în vârtejul unui sugrumand, aşa că scăpare mai greu. Iar în tot jocul acesta cu implicaţii serioase, la un moment dat vei auzi "Dar tu ai zis că...aşa" Hăă? "Păi nu ţii minte că...." Da, tu ai zis că aşa pentru că tu eşti tot la fel, cel care este numai bun de sugrumat, cel care se gândeşte de câteva sute de ori înainte de a...ceva, ca să fie convins că îţi va face plăcere sau îţi va aduce bucurie, dar sugrumandul nu e atât de complex. Nici pe de parte. El ştie doar că ceea ce vrea se poate îndeplini cu ajutorul tău, aşa că e foarte bucuros că te poate "modela". Dacă ar da peste o fire hotărâtă sau calculată situaţia s-ar schimba, dar în viaţă, pe deasupra mai au şi noroc de oameni buni. Dar toate au şi un downside. Acel PE DE ALTĂ PARTE, care a rămas singurul arbitru în această piesă de teatru. Şi cei obijnuiţi să sugrume vor avea un şoc. Habar n-au de unde o să le vină, dar la un moment dat o să le vină. Şi atunci vom mai lua noi ăştiălalţi - sugrumaţii - o mult aşteptată gură de aer. Ne vom umple plămânii cu ea, după atâta timp de chinuri. Şi vom zice: aşa vă trăbă că n-aţi ştiut când să vă opriţi. Meritaţi, petru că fiecare secundă de calvar voi v-aţi clădit-o. Pe viaţa şi sufletele altora. Zi de zi.

(P.S. Sugrumaţii au la rândul lor o vină. Vina respectului, a umilinţei, a dorului, a ruşinii, a observaţiei, a acceptării situaţiei. Diferenţă : sugrumaţii nu au arme)

(scurtă paranteză) se poptrivește și acum

Răsfoiam ce aberam și anul trecut. Îmi face impresia că doar timpul s-a scurs, nimic nu s-a schimbat de la postarea din 16.07.2009 "Omul contează":

M-am apucat să aştern din nou câteva idei urnit şi de faptul că realităţile încojurătoare s-au tot schimbat şi mai ales agitat ăn ultima perioadă. Tiltul vrea să reflecte de fapt că în ciuda a zeci de mii de discuţii, de idei aplicate sau nu, vâltoarea evenimentelor ne cerne defapt concluzia atât de simplă că omul din spatele "treburilor" contează. Mi s-a întâmplat să fiu secerat de dispariţia, unul câte unul, a celor şi aşa câţiva, care mai erau pe lângă, ca să mai rumeg o perioadă şi asumându-mi greşelile să îmi dau seama că de fapt nu eu am probleme, ci percepţia celor care credeam că înţeleg stilul meu este greşită. Bunăoară, m-am întâlnit e mult spus, l-am văzut pe unul dintre cei care credeam că îmi seamănă, dar de care m-am răcit în ultima perioadă. A trecut pe lângă mine ca şi cum n-aş fi existat. ceea ce îmi dă dreptate în toate presupunerile mele de demult. Omul contează. Altfel, am asistat la acapararea până la terminarea unei idei, care la început a fost respinsă cu înverşunare şi acum este în centrul atenţiei, pentru că s-a schimbat cu totul opinia marii majorităţi. Firul poveştii pleacă de undeva, era imaginat a se termina într-o perioadă destul de scurtă, dar au intervenit alte idei şi alte stiluri de a o pune în practică (în ideea de ajutor) încât nici nu mai ştiu exact de unde am plecat, darămite să mai ştiu unde mi-am pus în cap să ajung la momentul incipient. Dar e de bine, e de ajutor. E altceva. Şi acest altceva intră tot mai adânc în interior. EXagerarea este cuvântul care caracterizează ambele situaţii. Ştiu pentru că am folosit-o şi eu de câteva ori, de mult mai multe ori mi s-a atribuit în momente când chiar n-aveam nici o legatură, dar este o constantă a unor oameni, până când îi acaparează cu totul şi nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Aşa se pierde ruşinea de : a.... sau a ... (în diferite situaţii) şi escaladând, ajungi la final de drum şi te întrebi privind în urmă. Oare asta am vrut? Răspunsul nu-l vei găsi nici atunci la fel ca nici acum când ai zâmbit drăgăstos la fiecare sunet mai ascuţit care este o obişnuinţă de altfel la unii.
Mi-e şod acum, să mă gândesc la ce prostii scriam mai demult tot aici. Viaţa liniştită de până atunci a fost înţepată în diferite situaţii, înţepături la care răspunsul a fost zămbitor până la un moment dat. De fiecare dată însă am sperat că va fi altfel. Ei....uite că nu este. Acum, doar timpul s-a foarte complexat. Mintea a rămas in planul 2, chiar dacă impresia e opusă.

Tot mai des

Tot mai des m-am gândit în ultima perioadă dacă să mai scriu, ori ce draq să mai scriu pe-aci. Iar subiectele, după cum observam în urmă cu ceva timp s-au împărțit și ele, Dar asta este de bine. Pentru că, uite, deja s-au așternut "pe hârtie" câteva cuvinte care îmi dau puterea de a mai încropi câteva. Viața este și așa prea scurtă să îți bați capul cu TOATE prostiile, așa că în loc să devin un nimeni care a trecut pe lângă tine, fără să te influențeze, mai bine fac sau zic ceva care s-ar putea să conteze undeva. În acest sens recomand cu mare drag "P.S. I love you". Un film atât de sublim încât cuvintele sunt de prisos în încercarea de a încerca măcar să îl descri. Dar, în acest caz a trezit acel punct de care nu ne prea ocupăm în viețile noastre "foarte ocupate" de zi cu zi, sufletul. Dacă ai așa ceva, recomand un film emoționant. În rest, tot mai bine. Tot mai soare, tot mai departe norii care amenințau cerul de un albastru nedefinit. E vară afară, iar optimismul pe care îl simt e musai să aibă și un sâmbure de adevăr pe undeva. Cred că a venit timpul să scriu în cuvinte, ca să rămână scris : este timp și de alteuri în toată nebunia asta. Poate că e timpul să mai și simțim mai mult. Îmi revine-n cap refrenul cuuu "live your life, be free". Gânduri de bine.

Reloaded

Postare de cativa ani, aceeasi realitate. Nu s-a schimbat nimic. ABSOLUT nimic.

Aşa că...reiau :
Zâmbete largi (Articol 7 Seri-13 Feb)
Zâmbete largi.
De data asta n-am să mai aberez ca deobicei, ba dimpotrivă, mă voi axa pe unul dintre subiectele foarte prinse în real sau cotidian. Zâmbetele lergi. Le vezi zi de zi, le împărtăşeşti cu cei mai apropiaţi mai des, ele există ca parte integrantă a vieţii fiecăruia dintre noi. Sunt acele momente care îţi dau liniştea sufletească, uneori sentimentul că ai făcut bine, etc. Odată cu criza însă, colegii de birou nu mai sunt atât de drăguţi cum erau odată, şoferii sunt şi ei agitaţi, familia îţi împărtăşeşte probleme tot mai des – parcă – apărute din cauza lipsei banilor. Zâmbetele şi mai ales sentimentul provocat de acestea, folosite mai demult cu drag, dispar încet încet dar sigur din cotidian. Prostia mea este, poate că le bag în seamă (aceste lucruri), în loc să mă chinui să fac în aşa fel încât lumea să fie mai fericită să mă întâlnească. Ei bine, poate că există un sâmbure de adevăr în această simplă concluzie, însă îmi place uneori să fac şi eu lucruri care mă bucură. Să zâmbesc mai mult, măcar în sinea mea. Îmi place aşadar să mă concentrez pe acele lucruri care îmi fac plăcere, care mă interesează în plan personal de această dată. Să nu mă gândesc că ceea ce fac e catalogat şi poate amendat, pur şi simplu să mă concentrez asupra unui lucru, să îi simt aroma, să îl disec şi să trag concluziile, astfel încât rezultatul acţiunilor mele să mă fericească cât mai repede. Tare îmi place de acei oameni care din varii motive nu înţeleg diferenţa asta. Să îţi permiţi să faci ce vrei, atunci când vrei, iar rezultatul să îţi fie şi favorabil este o mare chestie. Marea majoritate, în care m-au inclus ai mei, tot de la ei am învăţat demult tare, se gândeşte şi la cei din imediata apropiere, la dorinţele lor, la visele lor şi îi ajută dacă li-s dragi, tocmai din acest motiv. Din drag. Acum însă, afară este criză, ori dacă nu suntem şi noi crizaţi, n+am făcut nimic. Trece fără să ne dăm seama. Ori cum românului îi place să fie în centru atenţiei, normal că este mai crizat ca deobicei, la servici e mai acru cu colegii, puţin îl interesează de ce cred alţii pentru că el (românul) este cel care îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, cu cine vrea şi când vrea. Să fie clar. Fără zâmbete deşarte. Acestea sunt folosite de altă categorie care procedează la fel ca cea mai sus amintită dar care nu crede că e aşa. Argumentul lor? Fiecare om este diferit.
Am plecat de la zâmbete şi iar am ajuns la oameni. Oameni, în acest moment al vieţii mele, prea deştepţi şi (sau) hotărâţi pentru mine.