Zâmbete largi (Articol 7 Seri-13 Feb)

Zâmbete largi.
De data asta n-am să mai aberez ca deobicei, ba dimpotrivă, mă voi axa pe unul dintre subiectele foarte prinse în real sau cotidian. Zâmbetele lergi. Le vezi zi de zi, le împărtăşeşti cu cei mai apropiaţi mai des, ele există ca parte integrantă a vieţii fiecăruia dintre noi. Sunt acele momente care îţi dau liniştea sufletească, uneori sentimentul că ai făcut bine, etc. Odată cu criza însă, colegii de birou nu mai sunt atât de drăguţi cum erau odată, şoferii sunt şi ei agitaţi, familia îţi împărtăşeşte probleme tot mai des – parcă – apărute din cauza lipsei banilor. Zâmbetele şi mai ales sentimentul provocat de acestea, folosite mai demult cu drag, dispar încet încet dar sigur din cotidian. Prostia mea este, poate că le bag în seamă (aceste lucruri), în loc să mă chinui să fac în aşa fel încât lumea să fie mai fericită să mă întâlnească. Ei bine, poate că există un sâmbure de adevăr în această simplă concluzie, însă îmi place uneori să fac şi eu lucruri care mă bucură. Să zâmbesc mai mult, măcar în sinea mea. Îmi place aşadar să mă concentrez pe acele lucruri care îmi fac plăcere, care mă interesează în plan personal de această dată. Să nu mă gândesc că ceea ce fac e catalogat şi poate amendat, pur şi simplu să mă concentrez asupra unui lucru, să îi simt aroma, să îl disec şi să trag concluziile, astfel încât rezultatul acţiunilor mele să mă fericească cât mai repede. Tare îmi place de acei oameni care din varii motive nu înţeleg diferenţa asta. Să îţi permiţi să faci ce vrei, atunci când vrei, iar rezultatul să îţi fie şi favorabil este o mare chestie. Marea majoritate, în care m-au inclus ai mei, tot de la ei am învăţat demult tare, se gândeşte şi la cei din imediata apropiere, la dorinţele lor, la visele lor şi îi ajută dacă li-s dragi, tocmai din acest motiv. Din drag. Acum însă, afară este criză, ori dacă nu suntem şi noi crizaţi, n+am făcut nimic. Trece fără să ne dăm seama. Ori cum românului îi place să fie în centru atenţiei, normal că este mai crizat ca deobicei, la servici e mai acru cu colegii, puţin îl interesează de ce cred alţii pentru că el (românul) este cel care îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, cu cine vrea şi când vrea. Să fie clar. Fără zâmbete deşarte. Acestea sunt folosite de altă categorie care procedează la fel ca cea mai sus amintită dar care nu crede că e aşa. Argumentul lor? Fiecare om este diferit.
Am plecat de la zâmbete şi iar am ajuns la oameni. Oameni, în acest moment al vieţii mele, prea deştepţi şi (sau) hotărâţi pentru mine.

preAdes...preA des..preA-Articol 7 Seri 31ian

Te-ai prins? Prea des povestim si ne dam cu parerea despree lucruri atat de neimportante incat de cele mult prea importante uitam. Acum iti scriu din bucataria familiei mele. Undeva la soba, Buni (Nagy-mama) gateste, bunicu-mio povesteste, e asa cum era mai demult. Pe cand era bine. Viata atunci nu parea asa complicata, decizii nu prea aveam, de gandit nu mai vorbesc, doar observam, ascultam si cantam. Toata ziua. Poate si din aceasta crestere am ajuns acum cum am ajuns sau mai bine spus unde am ajuns. Sunt fericit. Serios. Imi aduc aminte deja de clipele acelea de bucurie, de tot ce a insemnat copilaria mea (semn ca am imbatranit, nu? Nu neaparata. Am crescut. Cum am vrut. De aici pana la noile realitati ale traiului si ale vietii la aproape 30 de ani am mancat la paine sa-mi ajunga. Da, recunosc, n-am invatat sa scriu cu diacritice la tastatura unui calculator, dar stiu sa scriu mai corect romaneste decat multi mai tineri. N-am facut ce trebuie in viata dar am fericit pe cei cativa care au stat pe langa mine. Nu am zambit gratuit, nu am trecut cu vederea, mai multe nu decat da. Dar si cand da, ii las pe altii sa-ti impartaseasca experienta. Eu ma incred ca e de bine. Nu mi s-a urcat la cap, daca asta e concluzia la care ai ajuns dupa doar cateva randuri, nu. Intram doar in atmosfera demult uitata, care uneori imi lipseste(mai ales in procesul asta de "tranzitie" ori "criza" ori...)Cine mai stie ce e dincolo de usa. Principalul e tot aici inauntru, bucuria...dupa cum spunea si un jingle eXact media "vine din interior". Incerc sa o transmit pe cat pot eu. In paginile rev istei, la microfoanele radiourilor, pentru ca asta mi-am pus in cap. Nu doar sa (vezi, iar incepe cu nu) stau ca majoritatea sa ma doar bucur de ce mi se intampla, ci, pe cat pot eu sa influentez, daca si doar pe cineva, atunci s-a meritat toata zdroaba. Asa ca multumesc frumos pentru tot, dar n-am sa ma opresc. Inca nu. Multumesc danei, care de 13 ani, daca nu mai bine, m-a urmarit pe la toate radiourile si in fiecare spot publicitar. Deunazi am descoperit ca una din bucuriile oamenilor este sa citeasca. Poate pentru ca vorbele scrise raman, pe cand cele zise, se mai pot altera. Asa ca am facut-o si pe asta. Alte-uri a intrat si pe net in sfera celor mai bloggeri dintre toti. Ceea ce s-a regasit in paginile revistei 7 seri, dar si multe alte-uri (desigur in format digital) se gasesc pe www.alteuri.blogspot.com E un alt inceput. Finalilatea lui nu pot sa o prognozez, chiar daca suntem in perioada crizei in care cei cu cele mai scumpe masini sau cu cele mai fitoase telefoane mobile fac prognoze care influenteaza vietile colaboratorilor sau angajatilor. Zic doar ca este, pentru ca daca viitorul radioului este internetul, cei ce-si scriu parerile avizate sau nu pe blog deja sunt vedete printre noi. Nici eu nu-i cunosc prea bine, dar daca ei se cred...bravo lor. Asadar ne intalnim atat local, regional (apropos din Sibiu spre Valcea,Brasov,Predeal,Sinaia te duce RDS-ul si tot de mine o sa auzi pe fredvente), dar mai ales virtual. Scrisul si ideile din spete vor ramane pentru cei ce n-au uitat sa ciuteasca printre randuri, daca nu de altceva, macar ca sa rada nepotii de mine peste zeci de ani.
Multumesc, sunt Andy Popianos. Ma retrag. te las cu cine vrei.

7seri-25 feb

Titlu - În aşteptare...

Ai observat că viaţa, se poate rezuma la un şir întreg de aşteptări? Să mă explic: când eşti tînăr aştepţi să îţi termini temele ca să ieşi afară să te joci cu prietenii (sau, cel puţin aşa era pe vremea mea când nu te năşteai cu mobilu'n mână şi cu calculatorul de picior), crescând aşteptai ziua de vineri când era programat să mergeţi la chefu' ăla de la Pălti', mai târziu ai aşteptat ca ea să se intoarcă (bietul de tine - neştiind de fapt că ţi-a spus doar aşa...ca să te simţi mai bine), acum aştepţi la semafor...la coadă la impozite...mai des în supermarket, din când în când autobuzul...sau poate ora 7 să înceapă emisiunea preferată.
Sunt şi studii făcute în acest sens - da' ce crezi?! Cineva s-a preocupat şi de acest aspect. Sunt cu siguranţă nişte cercetători ditr-o ţară mai vestică fără prea multe probleme pe cap de locuitor. Concluzia este aceeaţi. În viaţă, petreci incedibil de mult timp aşteptând. Restul timpului îl dormi, ca să ai energie a doua zi să aştepţi din nou şi timpul rămas îl petreci la servici, lucrând pentru altcineva - probabil un MARE cineva (să zicem 10 ore/zi inclusiv sâmbăta - perfect legal - ITM-ul n-o să vină în control veci) mai şi mănânci ca să te hrăneşti şi dacă "dă Doamne "acelaşi MARE îţi aprobă vre-un concediu îţi cheltui mare parte din agoniseală să vezi lucruri frumoase. Fac o paralelă şi îmi aduc aminte de ce îmi spunea un prieten conform căruia trăim toţi într-o eternă campanie publicitară. Acum e de gen feminin, imediat vine Paştele, apoi o să auzi zeci de slogane gen "trăieşte mega-vara, profită de oferta X" etc., poate-ţi pică şi vreo nuntă sau vre-un botez imediat după concediu, imediat ajungi in Craciun, hop Revu' ...La Mulţi Ani 2009! Şi-asta-i tot? Păi în mare....cam da. Sigur or să se trezească unii care să susţină că staaaaaai că de fapt nu-i chiar aşa, deoarece mai sunt şi alte lucruri care te fac fericit. Corect dar nu despre asta vorbesc. Ci de faptul că în viaţă, mare parte din timp îl petrecem aşteptând. Sibiul aşteaptă să mai fie odată Capitală Culturală - "că tare bine-o mai fost", fetele aşteaptă ca iubiţii lor să le mai impresioneze măcar în perioada asta cu un mărţişor, poate o floare dacă zic şi de sărutare...."e marfă rău", băieţii aşteaptă să se gate-odată perioada roz cu Valentine,Dragobeţi şi-alte 1 şi 8 martie, eu aştept să termini de citit...şi tot aşa. Era o melodie mai demult care zicea că "o maaare de soare", măi io cred mai degrabă că e de aaaaşteeptaaareeeee. Departe de mine gândul de a te posomorî cu articolul de faţă, da' dând drumul la televizor am desprins că planeta se încălzeşte (şi să nu-mi spui mie că aţă în mine stă salvarea ei, cu-atât mai mult la noi), am mai văzut că o să devin un fel de lepros dacă nu mă las de fumat, asta în cazul în care mai am noroc să ajung unul, că frontul e tot mai aproape, că taxa auto...las-aşea şi între timp îmbătrânim. Deci (fără deci) concluzia mia (evident proprie şi personală) e că ar cam trebui să se întâmple ceva domle'. Poate chiar să facem ceva. Fiecare în felul lui şi evident doar dacă avem voie. Asta e însă o altă discuţie. Zic totuşi, că parcă suntem încă prea tineri să ne pierdem timpul tot aşteptând.

A fost odata...

Orice sfarsit este un nou inceput.

Inca odata si inca o data.”Si-alta dataaa, si-alta dataaaaa, oooo soooo faaaaceeeem si mai si mai lataaa”. Stii refrenele. Am ajuns in 2009. Ce bine. Poate acum lumea e mai linistita, la inceput de an. Ma intrebam asa, aiurea, de ce noi ca oameni avem nevioie sa catalogam imediat?! Ma uit la strazile de-a dreptul pustii pe iceput de ianuarie si incerc sa dau de inteles situatiei. Usor usor ne revenim in simturi. Au fost cateva zile de ...ceva, iar acum am scapat de ceva-ul trecut si am intrat in altceva. Ori ca am intrat pe ritmul explicat la inceput, ori dimpotriva cu niste experienta acumulata, suntem aici. Nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sau nu. Asa sta situatia de aceasta data. Ne influentabila. Vrem-nu vrem, timpul merge mai departe, ca sa nu zic ca trece. Si ar fi bine sa termin cu inceputul asta care mi se pare deja plictisitor si duce tot articolul in zona “lame”rilor.
Sa facem cunostina din nou. Salut, eu sunt Andy Popianoş, incantat de cunostinta. Iti adresez invitatia sa ma urmaresti, daca doresti si anul acesta,printre picatele – in masura timpului / chefului tau disponibil si te rog sa mai citesti si printre randuri ca sa intelegi eXact ce vreau sa zic . Am abordat-o si pe asta cu blogul, altfel zis, ca si ditamai managerul eXact media ar fi trebuit sa o zic mult mai flamboiat, gen : alte-uri s-a bagat pe net. SCrie intr-un cuvand in fereastra ve ve ve punct alteuri punct....Mdeah. Reclama, sufletul comertului. Care comert ca e criza. Ne-am prins de influentele acesteia chiar din multitudinea locurilor de parcare libere de la mall. Aha. Dar altfel dolarul ca si Euro cresc precum cozonacul. Cred ca ultimul se va opri doar pe la 5.Si asa inca odata observam cum ceea ce face - sa-i zicem John – peste ocean ne influenteaza si pe noi in Sibiu, la mii de kilometri departare. Dar, sigur nu e asa, va zice acum un economist care le calculeaza si le prognozeaza. E ca timpul probabil mai nou in economie. Auzeam un domn tare suparat pe strada, care zicea ca “astia cu televizoru’ o zis c-o sa fie 5 grade si ui, ca-s tot cu minus”. El asa a inteles, ca astia cu televizorul zic, mai ales la vreme, eXact cum va fi. A uitat de cand era vremea PROBABILA. Marog. Eu n-am uitat. Nici de unde am plecat, dar n-am uitat nici cat sunt de apreciat. Multumesc, ma retrag aici ca vorba aia...”Si-alta dataaaa, si-alta dataaaaa...”Un an nou pli de lucruri bune iti urez. Ne mai auzim.