to much taughts/words ...will kill ya

am vazut de dimineata ca Annie Lennox se intoarce. Uite,asta m-a facut sa ma simt mai bine, ca intr-o lume nebuna nebuna mai exista lucruri care ma leaga de istorie. Si sub motto-ul prea multe vorbe, e timpul pentru o pauza muzicala. De la vechii Eurythmics "cetire". Sa fie insotit de un gand bun pentru toti cei carora le pasa. Inca le mai pasa. Multumesc...

E vineri... am obosit.

Nu ti se pare ca e 90% agitaţie şi poate doar 10% transpiraţie? La mine aşa a decurs toată săptămâna şi sincer...am obosit. Ne-făcând efectiv ceva pentru cei care au tot sunat, m-au tot stressat şi evident pace nu mi-au dat. Dar m-au obosit. A fost o săptămână pe care aş putea să o contabilizez în mod normal cu "grea". Ei, afara e criză şi văd că şi oamenii sunt aşa. În concluzie, la treburile care şi-au găsit cu greu un oarecare balans s-au adăugat alte cerinţe. Fără sens până la urmă. Dacă erau 10 însărcinări pe oră mai demult, acum la cele 10 s-au mai adăugat încă 27. Fără sens. Ceea ce am făcut săptămâna încheiată sunt : convorbiri veşnice la telefonul care MUSAI sună la cel mult 5 minute, păreri sau convingeri cu argumente pro sau contra că e mai bine ŞI aşa, şi cam atât. Crezi că toate astea au contat măcar? Nu. Şi nu-ul ăsta se trage tot din seva "crizaţilor" care după ce că sunt crizaţi şi cer cer cer cer de nu se mai opresc, la final îţi dai seama că nici măcar nu eşti băgat in seamă. D'apoi să mai primeşti şi un răspuns cert. Bine, rău, să ştii pe unde stai cu proiectul. NŢ. Dacă m-ai întreba la ora asta, vineri, final şi de februarie dar de săptămână nebună, ţi-aş da definiţia crizei financiare în 2 cuvinte. Low level. Most of them are very,very low...level.

real, prea real

Sondajul din dreapta e pe gata. La final opiniile celor ce au votat vor arata DACĂ şi dacă da, cât de tare ne enervează lumea din jur. De-abia aştept.

Zâmbete largi (Articol 7 Seri-13 Feb)

Zâmbete largi.
De data asta n-am să mai aberez ca deobicei, ba dimpotrivă, mă voi axa pe unul dintre subiectele foarte prinse în real sau cotidian. Zâmbetele lergi. Le vezi zi de zi, le împărtăşeşti cu cei mai apropiaţi mai des, ele există ca parte integrantă a vieţii fiecăruia dintre noi. Sunt acele momente care îţi dau liniştea sufletească, uneori sentimentul că ai făcut bine, etc. Odată cu criza însă, colegii de birou nu mai sunt atât de drăguţi cum erau odată, şoferii sunt şi ei agitaţi, familia îţi împărtăşeşte probleme tot mai des – parcă – apărute din cauza lipsei banilor. Zâmbetele şi mai ales sentimentul provocat de acestea, folosite mai demult cu drag, dispar încet încet dar sigur din cotidian. Prostia mea este, poate că le bag în seamă (aceste lucruri), în loc să mă chinui să fac în aşa fel încât lumea să fie mai fericită să mă întâlnească. Ei bine, poate că există un sâmbure de adevăr în această simplă concluzie, însă îmi place uneori să fac şi eu lucruri care mă bucură. Să zâmbesc mai mult, măcar în sinea mea. Îmi place aşadar să mă concentrez pe acele lucruri care îmi fac plăcere, care mă interesează în plan personal de această dată. Să nu mă gândesc că ceea ce fac e catalogat şi poate amendat, pur şi simplu să mă concentrez asupra unui lucru, să îi simt aroma, să îl disec şi să trag concluziile, astfel încât rezultatul acţiunilor mele să mă fericească cât mai repede. Tare îmi place de acei oameni care din varii motive nu înţeleg diferenţa asta. Să îţi permiţi să faci ce vrei, atunci când vrei, iar rezultatul să îţi fie şi favorabil este o mare chestie. Marea majoritate, în care m-au inclus ai mei, tot de la ei am învăţat demult tare, se gândeşte şi la cei din imediata apropiere, la dorinţele lor, la visele lor şi îi ajută dacă li-s dragi, tocmai din acest motiv. Din drag. Acum însă, afară este criză, ori dacă nu suntem şi noi crizaţi, n+am făcut nimic. Trece fără să ne dăm seama. Ori cum românului îi place să fie în centru atenţiei, normal că este mai crizat ca deobicei, la servici e mai acru cu colegii, puţin îl interesează de ce cred alţii pentru că el (românul) este cel care îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, cu cine vrea şi când vrea. Să fie clar. Fără zâmbete deşarte. Acestea sunt folosite de altă categorie care procedează la fel ca cea mai sus amintită dar care nu crede că e aşa. Argumentul lor? Fiecare om este diferit.
Am plecat de la zâmbete şi iar am ajuns la oameni. Oameni, în acest moment al vieţii mele, prea deştepţi şi (sau) hotărâţi pentru mine.

Sport

Despre sport nu pot sa zic ca ma pasioneaza, dar il practic de placere. In schimba tare ma bucura sa vad ca exista generatii mult mai pasionale si mai tinere care imbrtiseaza acest fenomen si devin cei mai cei pe domeniul lor. Prin multa implicare, rabdare si pasiune 100%. Daca u chiar mai mult. Ei insa, sportul observ ca este pe alocuri, mai mult un subiect de comentat decat de practicat. S-a intamplat ce s-a intamplat. Comentariile imediat au inceput sa curga. Fiecare isi dadea cu parerea, ori ca era de acuzat, ori de blamat, indiferent de subiect, ca e vorba de nesimtire, de huliganism, ca ai nostri ca brazii, pe cand ai lor....nu mai conta. Reactia in sine se cataloga. Si evident, ca i orice meci numaidecat s-au format tabere pro si contra. Observ ca SI in acest subiect s-au arat multi care sa isi dea cu parerea din punctul lor de vedere. Si nu am nimic cu ei, insa la fel SI cu aceasta ocazie m-as intreba unde e HO-ul. Ce dinauntrul nostru trebuie sa ne atentioneze cand ar trebui sa comentam si cand sa tacem. Ca la comentarii.....subiecte sa fie, ca de gasit se gasesc sa le si "schiţeze".(am gasit ţ-ul, yeeeee)A fost o paranteza. Revin, ceea ce am castigat demult, mi-e teama ca am descoperit la gust acum, in era foarte www-izata sau mai larg spus tehnologizata. Aici fiecare poate sa zica orice, oricat, oricum despre orice. Insa acel ceva din interior, care te face sa alegi daca si cum sa vorbesti/scrii despre un subiect anume nu mai exista. Pacat. Asa, incet incet ii pierdem pe cei a caror opinie a contat candva,ca avem oportunitatea acum de a ne-o exprima (pe-a noastra), incet incet devenim tot mai destepti in sinea noastra (aka cei cu nasul mult prea sus) si de restul concluziilor (umane) te las, chiar te rog pe tine sa completezi. Chiar si in eventualitatea in care nu te pricepi. Aici si acum fa-ma sa inteleg. De ce este asa de important?! Care-i faza?!

preAdes...preA des..preA-Articol 7 Seri 31ian

Te-ai prins? Prea des povestim si ne dam cu parerea despree lucruri atat de neimportante incat de cele mult prea importante uitam. Acum iti scriu din bucataria familiei mele. Undeva la soba, Buni (Nagy-mama) gateste, bunicu-mio povesteste, e asa cum era mai demult. Pe cand era bine. Viata atunci nu parea asa complicata, decizii nu prea aveam, de gandit nu mai vorbesc, doar observam, ascultam si cantam. Toata ziua. Poate si din aceasta crestere am ajuns acum cum am ajuns sau mai bine spus unde am ajuns. Sunt fericit. Serios. Imi aduc aminte deja de clipele acelea de bucurie, de tot ce a insemnat copilaria mea (semn ca am imbatranit, nu? Nu neaparata. Am crescut. Cum am vrut. De aici pana la noile realitati ale traiului si ale vietii la aproape 30 de ani am mancat la paine sa-mi ajunga. Da, recunosc, n-am invatat sa scriu cu diacritice la tastatura unui calculator, dar stiu sa scriu mai corect romaneste decat multi mai tineri. N-am facut ce trebuie in viata dar am fericit pe cei cativa care au stat pe langa mine. Nu am zambit gratuit, nu am trecut cu vederea, mai multe nu decat da. Dar si cand da, ii las pe altii sa-ti impartaseasca experienta. Eu ma incred ca e de bine. Nu mi s-a urcat la cap, daca asta e concluzia la care ai ajuns dupa doar cateva randuri, nu. Intram doar in atmosfera demult uitata, care uneori imi lipseste(mai ales in procesul asta de "tranzitie" ori "criza" ori...)Cine mai stie ce e dincolo de usa. Principalul e tot aici inauntru, bucuria...dupa cum spunea si un jingle eXact media "vine din interior". Incerc sa o transmit pe cat pot eu. In paginile rev istei, la microfoanele radiourilor, pentru ca asta mi-am pus in cap. Nu doar sa (vezi, iar incepe cu nu) stau ca majoritatea sa ma doar bucur de ce mi se intampla, ci, pe cat pot eu sa influentez, daca si doar pe cineva, atunci s-a meritat toata zdroaba. Asa ca multumesc frumos pentru tot, dar n-am sa ma opresc. Inca nu. Multumesc danei, care de 13 ani, daca nu mai bine, m-a urmarit pe la toate radiourile si in fiecare spot publicitar. Deunazi am descoperit ca una din bucuriile oamenilor este sa citeasca. Poate pentru ca vorbele scrise raman, pe cand cele zise, se mai pot altera. Asa ca am facut-o si pe asta. Alte-uri a intrat si pe net in sfera celor mai bloggeri dintre toti. Ceea ce s-a regasit in paginile revistei 7 seri, dar si multe alte-uri (desigur in format digital) se gasesc pe www.alteuri.blogspot.com E un alt inceput. Finalilatea lui nu pot sa o prognozez, chiar daca suntem in perioada crizei in care cei cu cele mai scumpe masini sau cu cele mai fitoase telefoane mobile fac prognoze care influenteaza vietile colaboratorilor sau angajatilor. Zic doar ca este, pentru ca daca viitorul radioului este internetul, cei ce-si scriu parerile avizate sau nu pe blog deja sunt vedete printre noi. Nici eu nu-i cunosc prea bine, dar daca ei se cred...bravo lor. Asadar ne intalnim atat local, regional (apropos din Sibiu spre Valcea,Brasov,Predeal,Sinaia te duce RDS-ul si tot de mine o sa auzi pe fredvente), dar mai ales virtual. Scrisul si ideile din spete vor ramane pentru cei ce n-au uitat sa ciuteasca printre randuri, daca nu de altceva, macar ca sa rada nepotii de mine peste zeci de ani.
Multumesc, sunt Andy Popianos. Ma retrag. te las cu cine vrei.

Astazi

Orice articol mai profund ar putea incepe cu astazi a fost ca si ieri, maine de-a pururea. Ei de data asta nu e deloc profund. Pentru ca institutia care are legatura cu mine este in inceputul cuvantului, as ramane doar cu partea de final... a cuvantului. Si nu cred ca e chiar asa. Deci astazi. Astazi m-am linistit. Scuzati post-ul mai vechi, astazi simt ca s-a schimbat ceva. Defapt multe si am inceput cu mine. Astazi nu am mai bagat in seama(zamă) ar zice cei mai destepti, astazi am fost mai conciliant, astazi am fost eu altfel. dar altfel cum am vrut si nu intrand in categoriile mai devreme amintite. Astazi am facut curat, de mancare, am povestit cu ai mei, mi-a sunat telefonul de alte 100 de roi, dar astazi nu sunt obosit dupa toate astea. Poate pentru ca mi-am revenit. Astazi m-am regasit, imi e bine cu mine, am incredere ca alegerile pe care le-am facut sunt de bine, si daca nu...ce mai pot face acum, asta e, ramane sa mi le traiesc cu bune si rele. Dar am zis ca nu e un post profund, asa ca mai bine ma opresc aici din pareri si zic doar atat: DA, astazi am intrat in noul an. Chiar daca e criza nu ma va afecta foarte tare deoarece mi-am luat masuri de precautie, chiar daca e innorat afara nu ma afecteaza, nu ma chiar apuc sa dansez dar ma simt implinit - bine cu mine si cu cele alte 1000 de pastile locale/spoturi pe care le am de indeplinit saptamana aceasta. Si stiu si de ce lle scriu aici, nu pentru a ma lauda (cei care cred asta, atata pot) ci din nevoia de a ramane undeva scris. Acest undeva imi este la indemana, peste ani de zile voi deschide aceasta pagina si voi citi cum am fost odata in tineretile mele. Deci sunt bine, ori cei care cred ca nu m-am schimbat se inseala. Cei care mai indraznesc sa se poarte ca mai demult vor avea o surpriza. So, this is me, varianta 09 pot trage o simpla si la indemana concluzie. "Calul de dar nu se cauta la dinti". Vrei ceva, zici verde in fata si te porti in consecinta. Nu mai merge cu-ascuzisuri si interpretari. E mai simplu asa. Corect? Poate si din cauza ca e trecut de 5 PM si afara e inca lumina.
P.S. Tot n-am invatat sa scriu româneşte cursiv. Da' şi-aşa nu citeşte nimeni pe aici. Ceea ce e chiar ok.