E vineri... am obosit.

Nu ti se pare ca e 90% agitaţie şi poate doar 10% transpiraţie? La mine aşa a decurs toată săptămâna şi sincer...am obosit. Ne-făcând efectiv ceva pentru cei care au tot sunat, m-au tot stressat şi evident pace nu mi-au dat. Dar m-au obosit. A fost o săptămână pe care aş putea să o contabilizez în mod normal cu "grea". Ei, afara e criză şi văd că şi oamenii sunt aşa. În concluzie, la treburile care şi-au găsit cu greu un oarecare balans s-au adăugat alte cerinţe. Fără sens până la urmă. Dacă erau 10 însărcinări pe oră mai demult, acum la cele 10 s-au mai adăugat încă 27. Fără sens. Ceea ce am făcut săptămâna încheiată sunt : convorbiri veşnice la telefonul care MUSAI sună la cel mult 5 minute, păreri sau convingeri cu argumente pro sau contra că e mai bine ŞI aşa, şi cam atât. Crezi că toate astea au contat măcar? Nu. Şi nu-ul ăsta se trage tot din seva "crizaţilor" care după ce că sunt crizaţi şi cer cer cer cer de nu se mai opresc, la final îţi dai seama că nici măcar nu eşti băgat in seamă. D'apoi să mai primeşti şi un răspuns cert. Bine, rău, să ştii pe unde stai cu proiectul. NŢ. Dacă m-ai întreba la ora asta, vineri, final şi de februarie dar de săptămână nebună, ţi-aş da definiţia crizei financiare în 2 cuvinte. Low level. Most of them are very,very low...level.

Eşti crizat?

Ne aflăm în ape tulburi. Până aici nu ţi-am zis nimic nou, cu toate că aşa poate părea. Apele ăstea tulburi au mai trecut acum muuuulte zeci de ani, încă odată, ni se tot zice. Ei, acum, comparativ cu atunci, poate că s-au mai schimbat treburile. Atunci se vorbea de foamete, ceea ce cred că nu se va mai putea întâmpla now-days. Dar cine ştie?! Adevărul este că, cu cât am mai fost prins, tot mai des în discuţii despre criză şi efectele acesteia, am observat încă de la început impactul emoţional pe care această schimbare (ieşire din cotidian) are asupra fiecăruia. De fapt chiar şi prin talk-show-urile de la tv se induce starea. Se discută, se prognozează, se...influenţează masele de oameni. Şi aşa...încet încet, vezi pe la ştiri că s-au aruncat de la fereastră ori alte cele puse pe seama nesigutanţei oamenilor.PUNCT. Observi? Totul merge ca uns. Aşa cum a plănuit a log time ago să meargă. Dacă stai să analizezi, poşi face la rândul tău predicţii, te poţi da rotund sub impresia că ai gasit soluţia, ai pus sedila la Ţ. Totul şi în acest caz se desfăşoară conform unui scenariu bine stabilit, foarte ascuns de privirea curioşilor, dar care – inevitabil – influenţează comportamente. E ca atunci când mergi la lucru 10 ore pe zi şi prestezi o muncă repetitivă. Îţi dai seama că odată ce ai apucat-o pe panta asta, e un pic mai greu să fii observat, să poţi volua, să...creşti la minte, să....ceva. Munca de care vorbeam nu implică cine ştie ce studii, talente native sau alteuri. Este un job bun, bine remunerat, dar care îţi dă foarte puţine şanse de a excela, de a performa. Şi programul repetitiv va ajunge să te influenţeze chiar în viaţă la un moment dat. Dacă altă soluţie nu e - nu e. Dar dacă vrei mai mult, îţi pui ‘ăl de pe umeri la treabă şi începi să cauţi ori să fabrici soluţii. Asta, tot ca şi o prognoză, pentru că era vorba aia cu “după cum îţi aşterni, aşa dormi”. Ei, iată că începe să capete un tot mai actual şi real contur. Dacă de mic ai fost învăţat să îţi faci iarna car şi vara sanie, dacă ai observat că ceva nu e în regulă cu lumea de afară, înseamnă că nu îţi vei accepta soarta şi pe lângă că vei purta discuţii infinite despre criza de afară, vei începe să faci ceva. Ceva în plus, care să îţi dea siguranţa unei alternative. În orice domeniuîţi alegi. Vorbeam despre unii înainte, nu...nu sunt eu pus aici să te indrum, nu îmi pot permite aşa ceva, atâta timp cât nici la mine nu am găsit răspunsuri îndeajuns. Zic doar. Asta pot să fac. Zic ce am învăţat demult, lucruri în care am crezut şi care cu această nouă criză încep să facă sens pentru mine.
Umanitatea din noi - încă nepierdută - ar trebui să ne apropie mai mult, mai ales în vremuri mai puţin limpezi. Îmi aduc aminte de ’89, lumea era parcă mai unită, stăteam mai aproape unii de ceilalţi, altfel zis, strângeam rândurile. Acum, fiecare s-a descurcat cum a putut, a clădit, a performat. Dar a cam uitat de unde a plecat. Şi poate e bine să ne amintim din când în când de unde am pornit. Căci toţi am plecat din acelaşi ceva, eram la fel cândva. Atât am avut de zis. Mulţam de citeală.