VREMEA

duminică, 15 februarie 2009

Zâmbete largi (Articol 7 Seri-13 Feb)

Zâmbete largi.
De data asta n-am să mai aberez ca deobicei, ba dimpotrivă, mă voi axa pe unul dintre subiectele foarte prinse în real sau cotidian. Zâmbetele lergi. Le vezi zi de zi, le împărtăşeşti cu cei mai apropiaţi mai des, ele există ca parte integrantă a vieţii fiecăruia dintre noi. Sunt acele momente care îţi dau liniştea sufletească, uneori sentimentul că ai făcut bine, etc. Odată cu criza însă, colegii de birou nu mai sunt atât de drăguţi cum erau odată, şoferii sunt şi ei agitaţi, familia îţi împărtăşeşte probleme tot mai des – parcă – apărute din cauza lipsei banilor. Zâmbetele şi mai ales sentimentul provocat de acestea, folosite mai demult cu drag, dispar încet încet dar sigur din cotidian. Prostia mea este, poate că le bag în seamă (aceste lucruri), în loc să mă chinui să fac în aşa fel încât lumea să fie mai fericită să mă întâlnească. Ei bine, poate că există un sâmbure de adevăr în această simplă concluzie, însă îmi place uneori să fac şi eu lucruri care mă bucură. Să zâmbesc mai mult, măcar în sinea mea. Îmi place aşadar să mă concentrez pe acele lucruri care îmi fac plăcere, care mă interesează în plan personal de această dată. Să nu mă gândesc că ceea ce fac e catalogat şi poate amendat, pur şi simplu să mă concentrez asupra unui lucru, să îi simt aroma, să îl disec şi să trag concluziile, astfel încât rezultatul acţiunilor mele să mă fericească cât mai repede. Tare îmi place de acei oameni care din varii motive nu înţeleg diferenţa asta. Să îţi permiţi să faci ce vrei, atunci când vrei, iar rezultatul să îţi fie şi favorabil este o mare chestie. Marea majoritate, în care m-au inclus ai mei, tot de la ei am învăţat demult tare, se gândeşte şi la cei din imediata apropiere, la dorinţele lor, la visele lor şi îi ajută dacă li-s dragi, tocmai din acest motiv. Din drag. Acum însă, afară este criză, ori dacă nu suntem şi noi crizaţi, n+am făcut nimic. Trece fără să ne dăm seama. Ori cum românului îi place să fie în centru atenţiei, normal că este mai crizat ca deobicei, la servici e mai acru cu colegii, puţin îl interesează de ce cred alţii pentru că el (românul) este cel care îşi trăieşte viaţa aşa cum vrea, cu cine vrea şi când vrea. Să fie clar. Fără zâmbete deşarte. Acestea sunt folosite de altă categorie care procedează la fel ca cea mai sus amintită dar care nu crede că e aşa. Argumentul lor? Fiecare om este diferit.
Am plecat de la zâmbete şi iar am ajuns la oameni. Oameni, în acest moment al vieţii mele, prea deştepţi şi (sau) hotărâţi pentru mine.

4 comentarii:

Amy spunea...

Am observat si eu de la un timp ca oamenii nu mai zambesc cum obisnuiau. Da, soferii sunt mai nervosi, colegii de munca nu vad decat latura negativa a zile, etc....Parca ma intristeaza si pe mine, eu fiind o persoana optimista si vesela mai tot timpul.
Daca nu ne merge bine, asta nu inseamna ca trebuie sa uitam sa mai zambim. Un zambet ne lumineaza ziua si nu ne mai gandim "in sfarsit a trecut si ziua asta", am putea zpune doar "ce zi frumoasa am avut". desigur, nu in fiecare zi putem spune asta.

Andy Popianos spunea...

Ai dreptate, insa de multe ori pur si simplu nu-ti mai vine sa...Aici intervine si capul asta, mama lui plin de idiotenii sa iti chiar gaseasca motive, care poate intr-o mare majoritate sunt aievea. Insa ceva dinauntru te trage - vorba aia "sa mai lasi". Inca o data si inc-odata si inc-o data. Si asa, mi-e teama ca ajungi sa zambesti . Doare sa zambesti.

Amy spunea...

In momentul asta imi vine sa zambesc. Si nu stiu de ce. Sunt ciudata la ora asta. Probabil si de la oboseala.

Adevarul e ca mi s-a cam acrit si mie. La serviciu toti cei din jurul meu sunt atat de nervosi, suparati, trantesc telefoanele....nu mai suport. Toata energia lor negativa mi se transmite si mie. Unde sunt vremurile in care toate se faceau cu calm? I think i'm going crazy, just because of this. Cand ajung acasa ma mai "iluminez". Deschid televizorul direct pe desene animate. Le prefer in locul stirilor de la ora 5 sau emisiunilor in care prezentatorii si invitatii lor se chinuie de atata timp sa gaseasca solutia crizei.

Andy Popianos spunea...

Amy, the kid in everyone of us are allways right ;)