VREMEA

miercuri, 11 februarie 2009

Sport

Despre sport nu pot sa zic ca ma pasioneaza, dar il practic de placere. In schimba tare ma bucura sa vad ca exista generatii mult mai pasionale si mai tinere care imbrtiseaza acest fenomen si devin cei mai cei pe domeniul lor. Prin multa implicare, rabdare si pasiune 100%. Daca u chiar mai mult. Ei insa, sportul observ ca este pe alocuri, mai mult un subiect de comentat decat de practicat. S-a intamplat ce s-a intamplat. Comentariile imediat au inceput sa curga. Fiecare isi dadea cu parerea, ori ca era de acuzat, ori de blamat, indiferent de subiect, ca e vorba de nesimtire, de huliganism, ca ai nostri ca brazii, pe cand ai lor....nu mai conta. Reactia in sine se cataloga. Si evident, ca i orice meci numaidecat s-au format tabere pro si contra. Observ ca SI in acest subiect s-au arat multi care sa isi dea cu parerea din punctul lor de vedere. Si nu am nimic cu ei, insa la fel SI cu aceasta ocazie m-as intreba unde e HO-ul. Ce dinauntrul nostru trebuie sa ne atentioneze cand ar trebui sa comentam si cand sa tacem. Ca la comentarii.....subiecte sa fie, ca de gasit se gasesc sa le si "schiţeze".(am gasit ţ-ul, yeeeee)A fost o paranteza. Revin, ceea ce am castigat demult, mi-e teama ca am descoperit la gust acum, in era foarte www-izata sau mai larg spus tehnologizata. Aici fiecare poate sa zica orice, oricat, oricum despre orice. Insa acel ceva din interior, care te face sa alegi daca si cum sa vorbesti/scrii despre un subiect anume nu mai exista. Pacat. Asa, incet incet ii pierdem pe cei a caror opinie a contat candva,ca avem oportunitatea acum de a ne-o exprima (pe-a noastra), incet incet devenim tot mai destepti in sinea noastra (aka cei cu nasul mult prea sus) si de restul concluziilor (umane) te las, chiar te rog pe tine sa completezi. Chiar si in eventualitatea in care nu te pricepi. Aici si acum fa-ma sa inteleg. De ce este asa de important?! Care-i faza?!

3 comentarii:

Amy spunea...

In liceu am fost un fan inrait al echipei Steaua, genul de fan care radea cand castigau si plangeam cu lacrimi cand pierdeau. Aceasta pasiune pentru fotbal mi-a fost insuflata de catre tatal meu care intotdeauna si-a dorit baieti si s-a ales cu trei fete. Eu am fost "baiatul" lui cu care urmarea meciurile. In liceu am inceput sa ma infrunt cu colegii de clasa (numai baietii) deoarece nici unul nu era stelist si mereu ma necajeau cand pierdeau.

Despre sport...am practicat fotbalul in liceu. Eram prima pe teren cu baietii. Imi placea cel mai mult pozitia de portar. Fotbalist pe teren nu eram buna pentru ca mereu mi se fura mingea de la picioare.
In facultate pasiunea pentru fotbal a inceput sa se evapore, poate si din cauza faptului ca Steaua pierduse atunci marele meci cu Valencia si unul din jucatorii mei preferati fusese alungat din echipa. Asa ca mi-am indreptat atentia spre altele ca patinaj(iarna), role(vara), un pic de jogging si aerobic. Sa urmaresc diverse sporturi la tv nu mai am rabdare.

P.S. ma enerveaza la culme oamenii care critica jucatorii din teren(indiferent de sport). Daca ii pui in locul lor si sa le dai o minge nu vor reusi sa faca mai mult decat cei care sunt criticati. Noi romanii, nu toti, suntem tari la aratat cu degetul.

Andy Popianos spunea...

Amy, frumoasa povestea firului tineretii tale, cat despre a ideea de final asezonez intru totul. Asta cred ca e sportul preferat la noi, aratat-ul cu degetul si dat-ul cu parerea. Mersi.

Amy spunea...

Thanks.