Observi_... mai demult era vorba conform căreia "vorbeşti ca să nu taci" era sloganul. Acum, odată cu noua lume crizată am ajuns să scriu (ca să nu tac).
Cam despre asta vroiam să zic. Nu credeam, acum câţiva ani că lumea se va schimba atât de repede, ori că eu voi face parte dintr-o schimbare atât de radicală a tot ceea ce credeam este kind of forever.Da, e adevărat, mintea mea de pe atunci era mult mai necoaptă, dar nici nu credeam că într-un interval atât de scurt se va ajunge ca mai totul să fie centralizat de la caputală. Mă imaginam în viaţa asta vorbindu-ţi o bună bucată, ei iată că acea bună bucată a fost mai scurtă în realitate, comparativ cu visurile mele. Şi de aici pot să mai deschid inelul şi să observ cum, pe lângă acest domeniu foarte multe (la modul general) s-au schimbat. le vezi şi tu, n-am să dau exemple clare acum şi aici...n-are sens. Însă aceste exemple ne fac să spunem că şi din acest punct de vedere este o ţară altfel, faţă de cea care era în copilăria noastră. Nu pre reuşesc să înţeleg cum de mai nimeni nu vede şi lucruile astea, sau m,ai bine spus cred că nu vrea să le vadă. Dincolo a rămas dincolo - stăteam de vorbă cu cineva - căruia la rândul meu i-am dat dreptate. DAAAAARRR, acest dincolo, văzut prin ochii copilăriei multora dintre noi, era acel ţinut de unde venea Coca-cola sau ursuleţii Haribo, sau alte prostioare care ne făceau mai happz pe atunci. Acum însă, acel dincolo a dispărut de ceva multă vreme. Avem şi noi cam de toate, başca că mai putem să facem una-alta şi să fim pionieri (fără aluzii) în domaniul X sau Y. Asfaltul e drept, vine mai greu, benzina e de multe ori mai scumpă, Daaaaa, nu e normal, dar nici normalitatea nu mai este cea "proverbială" de demult. Unde mai pui că a venit şi criza, motiv bun ptr. orice angajator să îl ia în calcul ca şi motiv de disponibilizări, dar până la urma urmei încep să se distingă şi acele lucruri buna pe lângă care trecem zilnic şi alţii le consideră WOW. Oraşul nostru este unul frumos, cu un farmec aparte, apreciat de din ce în ce mai mulţi turişti. Apa de la robinet e băubilă, fără a avea gust, muntele ne este aproape şi centura s-a dat deja în folosinţă. Numai câteva motive să vezi că Da, la noi e bine. Dar tot timpul mai nou se fac şi comparaţii. pentru că şi de acolo vin părerile de "Daaaaaa, daaaaarrrrrr la ei..."Boon, la ei e altfel, aici, din punctul lor de vedere e altfel, până la urma urmei este cel mai uşor şi comod să alegi. Dacă ai fericirea de a te afla în postura de a alege. Tot timpul am crezut că atunci când ai de ales între ceva şi altceva e bine în primul rând să te prinzi că ai posibilitatea de a alege. Asta vine şi din perioada pe care am prins-o la rândul meu care nu-ţi prea dădea oportunitatea de a alege. Aşa că îi înţeleg cu atât mai mult pe cei născuţi după 90, cărora le dau şi dreptate. E bine să ai de unde alege şi să faci alegerea corectă. Daaaaaar (că tot timpul e vorba de un dar, chiar dacă a trecut "luna cadourilor") în funcţie de elegerile fiecăruia vin şi responsabilităţile. Trebuie să fii cel puţin dus să spui "Şi ce-are dacă?!" sau "Mai vedem noi" odată ce şi-ai făcut un oarecare plan care-ţi va influenţa alegerea. Însă de multe ori aşa se întâmplă, aceste lucruri fiind tot mai dese, întâlnite la tot mai mulţi oameni dând şi incertitudinea care exostă de ceva foarte mult timp şi care începe să mă afecteze şi pe plen personal. Însă ce vreau să spun este că de prea mult timp se tot găseşte acel ţap ispăşitor. Ce-ar fi dacă am mai arunca mai des câte o privire în interior (prin comparaţie) şi am reuşi să vedem cu adevărat ce ne lipseşte. Poate aşa vor ieşi la iveală câteva variante de a schimba ceva care ar putea avea un efect mult mai apropiat de sufletul fiecăruia. Că dacă stăm în tribună şi ne plângem n-o să rezolvăm nimic, cred eu. E drept că nu e aşa cum trebuie, însă acest "cum trebuie" diferă foarte mult de la caz la caz, de la aşteptări la aşteptări. un singur punct e comun. Banul. Românul este firea care NU apreciază, nu evaluează...mai precus "NU mă interesează". Altfel ar vrea de toate, în acest de toate neştiind clar ce vrea, dar dacă se poate...să fie de toate. Poate şi de aceea talentele se duc, ce buni îşi încearcă norocul pe altundeva, nu neapărat din cauza banului, ci mai mult din cauza faptului că aici nu conteaza. Orice ai face. Ori e prea "hăis", ori " 'cea". Între astea 2 limite ne mai existând acel mijloc în care să poţi să...trăieşti până la urma urmei. E ianuarie, lucru rile încă nu s-au crizat, mai e timp de reflecţii interioare. Poate vom trage alte şi alte concluzii mai optimiste, care ne vor mai da speranţa că la un moment dat va fi mai bine.
Că vorba aia... "Speran'a moare ultima"
joi, 13 ianuarie 2011
vineri, 7 ianuarie 2011
iaaaaa nuuuuuu (mai zi) arie
La mulți fericiți, își începu povestitorul istorisirea de astăzi. Gândul îi mai era la tilul în care vroia să transmită acele cuvinte cu care s-a mai întâlnit. Cuvinte scoase pe un anumit ton de anumiți părinți pe care i-a întâlnit în câteva vizite unde era purtat de părinții lui. Parcă acum, cu atât mai cal îi reveneau în minte ”Iaaaaa nuuuuu mai fă tu prostiiii cum faci deobicei” sau ”Iaaaa nuuuuu mai fii tu ăla care ...” mai erau niște cuvinte dar lipsite de importanță, ceea ce a făcut ca doar expresia să fie reținută mai mult. Împreună cu mimica feței vorbitorului de altfel, vorbitoAre care încerca și prin acest mod să își educe copilul într-un mod cel puțin bizar comparativ cu ce era el învățat că se spune / se face / etc. Dar vremurile alea închise au apus, iar acum, fiecare știe cel mai bine cum să procedeze, pentru că mediile de informare sunt tot mai multe și accesul la acestea nestăvilit.
Dar într-o discuție calmă s-a desprins cumva ideea conform căreia cu toate astea, oamenii sunt cei care nu sunt interesați, ghidându-se după principiul ”Și ce dacă?!...”
Conform acestui principiu (care NU are nici o legătură cu refrenul melodiei), multă lume nu mai ... nimic. Cel puțin asta e concluzia simplă care se poate trage, la fel de repede cum folosesc ei celebra expresie. Diferența constă însă în ce context îți permiți să folosești acest ”Și ce dacă”. Dacă e închis la magazinul de pâine, dacă ai căzut în fund pe gheață, ori dacă nu ți-ai achitat facturile sau ți-a întârziat...(te-ai prins ...) Folosită în exces, expresia se poate potrivi (kind of) la o anumită vârstă, când nu te prea doare capul de nimic și ai făcut doar primii ani din viață, dar în schimb devine foarte deranjantă când o auzi repetitiv din gura unora al căror păr va începe în curând să încărunțească.
Într-un registru mai vesel ”dacă” ăsta tinde să devină un termen care-și va pierde din valoare, fiind atât de utilizat. Mai demult erau la concurență ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă” era versul tot de ceva mult timp auzit. Acum toate s-au concentrat asupra lui dacă. Dacă va fi bine, dacă voi pleca, dacă voi...bla bla bla. Păai unde a rămas parcă?! Aaaaaaah, termenul parcă aduce cu sine o implicare chiar dacă dor în acceptarea unei idei, pa când dacă este atât de impersonal încât te poți adăposti la umbra lui și nu te pune în situația posibil jenantă de a ți se atrage atenția că ”și tu ai crezut la fel”. Așadar dacă ăsta este expresia clară a dorințelor umane ale fiecăruia. Dacă se va întâmpla să ... (fiecare își completează aici dorințele) poate atunci ... (aici se trag concluziile). Oricum ”dacă nu...” treaba e oablă, atunci nu!
Mai multă hotărâre însă cred că ar fi un bun punct de plecare în noul an. Să nu mai stăm ascunși după un termen tare uzitat. Că DACĂ stăăăăăăm dupăăăăă eeeeeelllllll vor trece anii pe lângă noi și poate vom trage aceeași veche concluzie, ce probabil va fi exclamată tot la timpul prezent ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă”
Dar într-o discuție calmă s-a desprins cumva ideea conform căreia cu toate astea, oamenii sunt cei care nu sunt interesați, ghidându-se după principiul ”Și ce dacă?!...”
Conform acestui principiu (care NU are nici o legătură cu refrenul melodiei), multă lume nu mai ... nimic. Cel puțin asta e concluzia simplă care se poate trage, la fel de repede cum folosesc ei celebra expresie. Diferența constă însă în ce context îți permiți să folosești acest ”Și ce dacă”. Dacă e închis la magazinul de pâine, dacă ai căzut în fund pe gheață, ori dacă nu ți-ai achitat facturile sau ți-a întârziat...(te-ai prins ...) Folosită în exces, expresia se poate potrivi (kind of) la o anumită vârstă, când nu te prea doare capul de nimic și ai făcut doar primii ani din viață, dar în schimb devine foarte deranjantă când o auzi repetitiv din gura unora al căror păr va începe în curând să încărunțească.
Într-un registru mai vesel ”dacă” ăsta tinde să devină un termen care-și va pierde din valoare, fiind atât de utilizat. Mai demult erau la concurență ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă” era versul tot de ceva mult timp auzit. Acum toate s-au concentrat asupra lui dacă. Dacă va fi bine, dacă voi pleca, dacă voi...bla bla bla. Păai unde a rămas parcă?! Aaaaaaah, termenul parcă aduce cu sine o implicare chiar dacă dor în acceptarea unei idei, pa când dacă este atât de impersonal încât te poți adăposti la umbra lui și nu te pune în situația posibil jenantă de a ți se atrage atenția că ”și tu ai crezut la fel”. Așadar dacă ăsta este expresia clară a dorințelor umane ale fiecăruia. Dacă se va întâmpla să ... (fiecare își completează aici dorințele) poate atunci ... (aici se trag concluziile). Oricum ”dacă nu...” treaba e oablă, atunci nu!
Mai multă hotărâre însă cred că ar fi un bun punct de plecare în noul an. Să nu mai stăm ascunși după un termen tare uzitat. Că DACĂ stăăăăăăm dupăăăăă eeeeeelllllll vor trece anii pe lângă noi și poate vom trage aceeași veche concluzie, ce probabil va fi exclamată tot la timpul prezent ”Dacă și cu parcă se plimbau în barcă”
marți, 28 decembrie 2010
28 decembrie
Am tot cântat că s-a mai încheiat un an. În principiu e de bine, în detaliu în schimb ... (trei puncte de suspensie)
În acest întreg an de zile am vazut multe și am trăit și mai multe. Ceea ce se distilează pe final este că fără să vrem, observăm tot mai acut cum îmbătrânim. Și asta, comparativ cu acel copilăresc ”eu nu vreau să îmbătrânesc”. Dacă părinții noștri se purtau într/un anumit fel, atunci când noi eram mai mici, observ că cam (întenționat fără virgulă) tot așa ne distilăm și noi până la un punct sau altul. Și aici intervine acceptarea fiecăruia a situației în care este pus. Dacă gradul de a înghiți nu are margini nu preai ai de pierdut, în schimb, ăștialalți care nu prea sunt deacord au cele mai multe dezavantaje. Că lor li se va atrage atenția că sunt pre altfel, lor li se va atrage atenția că nu e bine cum gândesv, că lor... (alte trei puncte de suspensie ca să nu mă exprim clar)
Dar (că toate lucrurile bune vin după cadou / ”dar”) cei care fac așa cum se asteaptă să facă, se comportă așa cum ar trebui, etc. uită un foarte important amănunt. Și anume acela, că în stilul acesta, la un moment dat se vor prinde (sper) că modul în care au procedat / gândit / acționat, etc. nu le aarține ci este doar o copie fidelă a ceea ce au foat învățați să facă. Originalitatea lor va fi demult pierdută, chiar dacă în tot răstimpul vor fi folosit exprimări de genul ”eu așa vreau”. Ne distilăm pe zi ce trece, scriam mai demult, la primul feeling de genul ăsta pe care l-am avut, în 2010 ne-am distilat tot mai mult, că tot e decembrie tragem și liniile din care putem contura concluzii. Că ne place ce vedem, că nu, e o altă poveste, măcar mai adăugăm o piatră la cunoștințele acumulate despre ceva sau cineva. Avem și 2011 să tot observăm și (cu speranța tot mai mică) să sperăm că se va schimba ceva în bine.
dar sntem tineri - îmi spune o voce interioară pe un ton atât de fals, care-mi dă certitudinea că nu aveau cum să fie rodul imaginației mele.
So ... that's it.
E bine. De ce n-ar fi?!
Răspunsul funny la întrebarea de ce este în această perioadă ... decembrie
Nu e momentul bun pentru alteuri, acum. It's time for fuuuuun !!!
În acest întreg an de zile am vazut multe și am trăit și mai multe. Ceea ce se distilează pe final este că fără să vrem, observăm tot mai acut cum îmbătrânim. Și asta, comparativ cu acel copilăresc ”eu nu vreau să îmbătrânesc”. Dacă părinții noștri se purtau într/un anumit fel, atunci când noi eram mai mici, observ că cam (întenționat fără virgulă) tot așa ne distilăm și noi până la un punct sau altul. Și aici intervine acceptarea fiecăruia a situației în care este pus. Dacă gradul de a înghiți nu are margini nu preai ai de pierdut, în schimb, ăștialalți care nu prea sunt deacord au cele mai multe dezavantaje. Că lor li se va atrage atenția că sunt pre altfel, lor li se va atrage atenția că nu e bine cum gândesv, că lor... (alte trei puncte de suspensie ca să nu mă exprim clar)
Dar (că toate lucrurile bune vin după cadou / ”dar”) cei care fac așa cum se asteaptă să facă, se comportă așa cum ar trebui, etc. uită un foarte important amănunt. Și anume acela, că în stilul acesta, la un moment dat se vor prinde (sper) că modul în care au procedat / gândit / acționat, etc. nu le aarține ci este doar o copie fidelă a ceea ce au foat învățați să facă. Originalitatea lor va fi demult pierdută, chiar dacă în tot răstimpul vor fi folosit exprimări de genul ”eu așa vreau”. Ne distilăm pe zi ce trece, scriam mai demult, la primul feeling de genul ăsta pe care l-am avut, în 2010 ne-am distilat tot mai mult, că tot e decembrie tragem și liniile din care putem contura concluzii. Că ne place ce vedem, că nu, e o altă poveste, măcar mai adăugăm o piatră la cunoștințele acumulate despre ceva sau cineva. Avem și 2011 să tot observăm și (cu speranța tot mai mică) să sperăm că se va schimba ceva în bine.
dar sntem tineri - îmi spune o voce interioară pe un ton atât de fals, care-mi dă certitudinea că nu aveau cum să fie rodul imaginației mele.
So ... that's it.
E bine. De ce n-ar fi?!
Răspunsul funny la întrebarea de ce este în această perioadă ... decembrie
Nu e momentul bun pentru alteuri, acum. It's time for fuuuuun !!!
AN NOU FERICIT ȘI mai ales LINIȘTIT SUFLETEȘTE, ÎȚI UREZ !
marți, 21 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
Cannot
A-pro-pos de postarea de dinainte, nu prea poci să satau să nu îmi treacă prin cap și anumite chestii care mi se par tot mai aiurea și ca să nu mi le uit măcar le aștern pe ”hârtie”. Una din concluziile de încheiere pe 2010 (că tot se termină) este că lucrurile - odată și cu venirea sărbătorilor - se mai liniștesc. Oamenii sunt mai drăguți unii cu ceilalți, mai ”feeling-oși”, mai încărcați de acel ceva care nu poate fi exprimat în cuvinte, indiferent că nu sunt ei așa în viața de zi cu zi. Mă refer la acel tip de ”îmi pasă” care, în această perioadă iese la suprafață în adevăratul sens și nu direcționat pe anumite situații din care ai putea trage concluzia clară.
Ca să mă exprim mai simplistic, oameni care în mod obișnuit - să zicem...acum când ești cu calculatorușl deschis - întră pe ușa camerei tale și deschid gura dorind să își transmită că trebuie să faci aia și ailaltă, că ce noroc că te-au mai prins pe acasă că toată ziua ești.... în aceste zile bat înainte să intre, ori dacă le spui ceva te ascultă până la capăt, înainte să deschidă gura la rândul lor și DA, vorbesc mai calm, CU pauze lungi de respirație între multele cuvinte folosite. Este ceva în aer care îi face și pe ei să-și mai dea pace din toată agitația zilnică. E uimitor cum se întâmplă asta în perioada sărbătorilor. Momentul în care aruncând o privire în interiorul lor îi face să fie mai liniștitți, mai ascultători, mai...buni. Recunosc cum au mai și greșit, în tot anul scurs, nu au toate răspunsurile și nici măcar nu-și mai exprimă TOATE părerile vis-a-vis de un subiect (chiar dacă au vre-o mie). Dacă s-ar întâmpla ca acest feeling să îi țină din ce în ce mai mult timp, am trăi într-o lume utopică, dar e bine că se întâmplă măcar în aceste zile, de sărbătoare. Problemele ale de zi cu zi, se trec pe plan secund, la fel și agitațiile aiirea, lăsându-mi parcă de înțeles că s-au prins că trăgând linia de final, rezultatul este încă odată același. AM cam dat din gură anul ăsta. Și cam atât. Nu am rezolvat nimic, dar am daaaaat di gurăăăăă ...
Anul ce vine va fi mai bun, am un feeling în acest sens. Și chiar dacă e lipsit de argumente ala ți-l doresc și ție. Sărbătorile au venit...
Ca să mă exprim mai simplistic, oameni care în mod obișnuit - să zicem...acum când ești cu calculatorușl deschis - întră pe ușa camerei tale și deschid gura dorind să își transmită că trebuie să faci aia și ailaltă, că ce noroc că te-au mai prins pe acasă că toată ziua ești.... în aceste zile bat înainte să intre, ori dacă le spui ceva te ascultă până la capăt, înainte să deschidă gura la rândul lor și DA, vorbesc mai calm, CU pauze lungi de respirație între multele cuvinte folosite. Este ceva în aer care îi face și pe ei să-și mai dea pace din toată agitația zilnică. E uimitor cum se întâmplă asta în perioada sărbătorilor. Momentul în care aruncând o privire în interiorul lor îi face să fie mai liniștitți, mai ascultători, mai...buni. Recunosc cum au mai și greșit, în tot anul scurs, nu au toate răspunsurile și nici măcar nu-și mai exprimă TOATE părerile vis-a-vis de un subiect (chiar dacă au vre-o mie). Dacă s-ar întâmpla ca acest feeling să îi țină din ce în ce mai mult timp, am trăi într-o lume utopică, dar e bine că se întâmplă măcar în aceste zile, de sărbătoare. Problemele ale de zi cu zi, se trec pe plan secund, la fel și agitațiile aiirea, lăsându-mi parcă de înțeles că s-au prins că trăgând linia de final, rezultatul este încă odată același. AM cam dat din gură anul ăsta. Și cam atât. Nu am rezolvat nimic, dar am daaaaat di gurăăăăă ...
Anul ce vine va fi mai bun, am un feeling în acest sens. Și chiar dacă e lipsit de argumente ala ți-l doresc și ție. Sărbătorile au venit...
marți, 14 decembrie 2010
luni, 13 decembrie 2010
Afară ninge liniştit
În sobă arde mama era replica - deja îmi permit să spun - de pe vremea mea. Cam toţi copiii o dădeau fără a le sta măcar o secundă capul la ceea ce au spus. Din colţul celălalt al camerei părinţii mai ridicau câte o sprânceană, iar toţi ăştia mici se făceau din ce în ce mai mici, înţelegând că "replica aia de la televizor, din cântec" nu era de bun augur.
(PAUZĂ sună telefonul)
Deci, unde am rămas?!
Aşaaa. Introducerea scurtă am făcut-o şi pentru a lăsa de înţeles că dintr-o privire te cam prindeai că ai greşit cu ceva, dar mai ales că în acele vremuri îţi venea să ... (whatever)
Ceea ce cu timpul se pierde. M-am mai prins de o treabă. D ce nu îţi mai vine să...
Fără a încerca să fiu răutăcios, nu îţi mai vine să ... nici aia nici ailaltă şi pentru că în decursul unui interval de timp a existat ceva care te+a tot făcut să crezi că ceea ce îţi doreşti nu este exact ceea ce îşi doreşte şi el sau ea. Astfel, prin repetitivitatea unor întâmplări, la auzul repetat al cuvintelor "Da, dar ..." începi să nu mai ai feeling-ul de "Îmi vine să..."
Toate astea coroborate cu permanenta incertitudine (Facdem aşa, ca să constaţi că de fapt am făcut fix pe dos / Ajung pe la 5 şi spui bine ai venit pe la 7, etc.) + folosirea a tot mai multe cuvinte pentru a exprima EXACT ceea ce vrei să spui duc laaaaa...... aici completezi tu (dar nu e de bine)
Eu am interpretat-o ca şi nesiguranţă. Nu mai ştii cine eşti, nu mai ştii ce îţi doreşti, nu mai ştii cum să împărtăşeşti, nu mai ai chef de ... nimic.
Asta este viaţa pictată de toţi cei care încă au impresia că "Tot timpul ţi-am spus să faci cum vrei" ne mai băgând înseamă cel mai important termen din toată propoziţia, intenţionat exprimată doar 90%. Propoziţia corectă este :"Faci cum vrei tu, DAR ..." Punctele de suspensie lasă loc de doar câteva variante (te-ai gândit că ... ORI ai luat în considerare că... ORI n-ar fi fost mai bine să ... ORI dacă tot te duci acolo... ORI nu crezi că e mai bine să...?!)
Pe lângă aceste (catalogate drept) nimicuri mai sunt standardele la care ar fi bine să te supui, pentru că toată lumea le-a adoptat şi ăsta este mersul lumii (să fii într-un fel, să te porţi într-un fel, să faci lucruri într-un anumit mod, să faci, să dregi, să...)
---
Şi după toate astea, pot să mă întreb la rândul meu?! Le văd eu pe dos, sau întreg tabloul prezentat te face să te întrebi la o vârstă mult prea fragedă "Cine sunt eu?"
Că tot suntem în luna cadourilor, acest cuvânt...DAR ar fi trebuit să aibă un alt context şi nu să te facă să stai pe gânduri o bună bucată de vreme atunci când să zicem vei fi întrebat " Dar ia spune-mi...tu ce-ţi doreşti? Ce vrei?"
(PAUZĂ sună telefonul)
Deci, unde am rămas?!
Aşaaa. Introducerea scurtă am făcut-o şi pentru a lăsa de înţeles că dintr-o privire te cam prindeai că ai greşit cu ceva, dar mai ales că în acele vremuri îţi venea să ... (whatever)
Ceea ce cu timpul se pierde. M-am mai prins de o treabă. D ce nu îţi mai vine să...
Fără a încerca să fiu răutăcios, nu îţi mai vine să ... nici aia nici ailaltă şi pentru că în decursul unui interval de timp a existat ceva care te+a tot făcut să crezi că ceea ce îţi doreşti nu este exact ceea ce îşi doreşte şi el sau ea. Astfel, prin repetitivitatea unor întâmplări, la auzul repetat al cuvintelor "Da, dar ..." începi să nu mai ai feeling-ul de "Îmi vine să..."
Toate astea coroborate cu permanenta incertitudine (Facdem aşa, ca să constaţi că de fapt am făcut fix pe dos / Ajung pe la 5 şi spui bine ai venit pe la 7, etc.) + folosirea a tot mai multe cuvinte pentru a exprima EXACT ceea ce vrei să spui duc laaaaa...... aici completezi tu (dar nu e de bine)
Eu am interpretat-o ca şi nesiguranţă. Nu mai ştii cine eşti, nu mai ştii ce îţi doreşti, nu mai ştii cum să împărtăşeşti, nu mai ai chef de ... nimic.
Asta este viaţa pictată de toţi cei care încă au impresia că "Tot timpul ţi-am spus să faci cum vrei" ne mai băgând înseamă cel mai important termen din toată propoziţia, intenţionat exprimată doar 90%. Propoziţia corectă este :"Faci cum vrei tu, DAR ..." Punctele de suspensie lasă loc de doar câteva variante (te-ai gândit că ... ORI ai luat în considerare că... ORI n-ar fi fost mai bine să ... ORI dacă tot te duci acolo... ORI nu crezi că e mai bine să...?!)
Pe lângă aceste (catalogate drept) nimicuri mai sunt standardele la care ar fi bine să te supui, pentru că toată lumea le-a adoptat şi ăsta este mersul lumii (să fii într-un fel, să te porţi într-un fel, să faci lucruri într-un anumit mod, să faci, să dregi, să...)
---
Şi după toate astea, pot să mă întreb la rândul meu?! Le văd eu pe dos, sau întreg tabloul prezentat te face să te întrebi la o vârstă mult prea fragedă "Cine sunt eu?"
Că tot suntem în luna cadourilor, acest cuvânt...DAR ar fi trebuit să aibă un alt context şi nu să te facă să stai pe gânduri o bună bucată de vreme atunci când să zicem vei fi întrebat " Dar ia spune-mi...tu ce-ţi doreşti? Ce vrei?"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
