Parte din viaţă. Cei ce-au fost, ce va veni

Povestea de cleştar a celor nepăsători.Aşa s-a întâmplat, aşa relatez. Fiecare cu treaba lui.
Niciodată nu am înţeles cu poţi arunca nişte ani de viaţă din cauza felului tău de a fi. Adică ştiu că-s de kkt, dar numai aşa pot (vreau) să fiu. Mi se pare normal ca prietenii să vină din proprie iniţiativă să îmi bage bani în buzunar că-s bun, să mă ajute cu tot ce pot ei, indiferent de decizia pe care am luat-o, că eu gândesc bine (de fiecare dată), etc. etc. Ei, după ce de vizavi ţi s-a expus punctul de vedere, care nu numai că nu este de acord cu tine, ci dimpotrivă este chiar în total dezacord cu principiile tale, ce faci? Păăăăi nimic. Că aşa-s io. Aşa "funcţionez" Şi TOT EU, n-am să renunţ la principiile mele pentru că eu aşa sunt eu. Am uitat demult toţi anii ăia trecuţi în care daaaaa, poate am mai primit ajutor dar eu nu l-am cerut (şi chiar dacă l-am cerut n-o să recunosc ever), am aruncat la gunoi tot ce a însemnat pentru mine orice... Pentru că defapt nu a însemnat nimic. Eu sut bine cu mine eXact aşa cum sunt. Nu ofer nimic şi nu vreau nimic in return. Mă bazez doar pe mine şi dacă lumea nu mă acceptă aşa să-i fie de bine. Eu aşa sunt, aşa fac.

Povestea asta am întâlnit-o până acum cu oameni foarte apropiaţi mie. Şi dacă uitându-mă în trecut, atunci am pus-o pe seama vârstei (mele că nu înţelegeam sau a lor că nu înţelegeau), acum, ajuns deja la primele riduri pe faţă şi trecând prin muuuult mai multe de atunci încoace, rămân la fel de paf când astfel de situaţii se ivesc. Măcar am curajul să RECUNOSC când greşesc, să întreb de fiecare dată dacă-i bine pentru cel din faţa mea, de fiecare dată răspunsul e invariabil "Daaaa, stai liniştit". Şi aşa de liniştit am stat până la un moment dat. (Am găsit şi-o rimă) Şi de-atunci am tot visat câte s-au întâmplat, am fost afectat, dar am mers mai departe şi am realizat că nu sunt eu cel care ar trebui să îşi facă probleme. Ci de partea ailaltă a barierei dacă se simt stau cei care ar trebui citind aceste rânduri să înghită în sec. Răspunsurile nu le am pe toate. Iau fiecare zi pe rând, dar cum am s-o apuc pe-un nou drum, m-am simţit cumva obliat să scriu aicea în jurnal - să-mi amintească peste ani - ce a fost şi ce-am avut în cap în august 09. Viaţa se va compluca. Ce a fost a fost uşor, copilăria însă a trecut, iar noi, nu sunt sigur că înţelegem ce presupune asta. Oamenii se schimbă - de acord - fiecare cu motivaţia sa. Ce-a fost a fost - frumos sau minunat - acum urmează capitolul doi. Aceeaşi carte. Viaţa.