Uman sau inuman

Tot folosesc în ultima perioadă acest termen - uman - observ tot mai des. Este uman să..., îmi vine să exclam de fiecare dată când aud povești care se termină cu întrebarea aia tare deranjantă „Ce are dacă?” Mai clar, încerc să îmi explic că umanitatea din noi, începe să capete valențe noi - asta ca să fiu drăguț și să nu cataloghez în cu totul alt fel personajele care nu dau nici măcar 2 bani pe anumite subiecte. Adică, e uman să faci ceva, atunci când ninge (că se tot vorbește de acest subiect) nu să stai, cum la fel de uman este să îți pese de anumite situații create. Dacă tot ce poți scoate pe gură este acel „Da'ce-are?” atunci eu zic pas. Diferite situații, învățături, ori experianțe din viață te fac să nu poți fi atât de indiferent. Pe de altă parte, acest bagaj este foaaaaarrrrrte diferit de la caz la caz, așa că nu mă mai mir de nimic. E tot cod portocaliu, sau galbe, sau mov, sau...whatever. De vorbit, tot așa se vorbește fără pauze de respirație. dar de întâmplat, nu se chiar întâmplă ceva mai de bine. Pentru că, câte capete, atâtea păreri...O.L., dar de făcut...cam pas observ la majoritatea celor care, după cum spuneam, de cuvinte aruncate pe gură nu duc lipsă. Și la acel moment dat (imaginat de mine, evident) din viață, ghici cine vor fi cei care se vor întreba de ce e așa?! Tot ei. Acești ei, pe care nu îi pot arăta cu degetul, deoarece ei sunt peste tot. Și mai sus, dar și mai jos, sunt cunoscuți și de-ai tăi, dar și de-ai mei, sunt ăia. Ăia care de vorbit vorbesc, de dat cu părerea își dau, dar o părere formată de-a lungul anilor trecuți, ori a experienței lor nu prea au. Au doar impresia că ei au pus coada și la prună. De aceea îmi permit să folosesc pluralul diferit în acest caz, care li se potrivește la perfecție. Aceștia ESTE cei care NU PRICEPE sau nu vor să vadă că ei ESTE diferiți, în sensul cel mai rău posibil. Enfin. Le urez baftă în toată viața lor, dar la ăștia mai tineri, tot sper că mai pot să se schimbe la un moment dat. Că de mult timp tot aud aia cu speranța moare ultima.

Nimic

" Cum? " Îmi imaginam întrebaarea a cărui răspuns este Da ! Fix aşa. Nimic. Toate discuţiile în care nimeni nu îţi poate furniza un răspuns măcar aproape sigur, inceretitudinea care planează în absolut orice domeniu, toate încep deja să îşi spună cuvântul.
Dacă m-ai întreba acum (acest aum este catalogat ca şi situaţie de fapt, prezent) ce vreau să fac...nu aş putea la rândul meu să îţi spun. Nici măcar ce mi-aş dori din punct de vedere foarte real. Îmi rămâne aia cu sănătatea... însă mai mult...pas. Ce va fi mâine, chiar nu mai ştiu. Dacă voi sta pe acest scaun în acest studio de care nimeni observ că nu mai are nevoie...nu ştiu. Acest nu ştiu tinde să fie noua constantă care, înet, încet, dar sigur macină, fără a ne da seama la rândul nostru ce. Mintea...corpul...răbdarea...nervi...whatever. Cert este că macină. După cum vorbeam şi cu vedeta, incertitudinea este noua siguranţă. Aia de te face să nu mai ai nici o direcţie şi să speri că poate că...
Întrebara mea este simplă însă. Să sper că poate că ...ce? De fapt, care mai sunt speranţele? În afară de alea cu sănătatea..bla bla. Ce mai e cât de cât sigur? Că ne vom trezi şi mâine. Ne vom trezi ca să ce? Enfin.
I love somebody. Atât. Asta e certitudinea mea. De restul fac...fuck...fac sau fuck. Fuck'em all !

. . .

Fără titlu. M-am tot gândit ce ar putea surprinde ceea ce vreau să las aici scris, dar nu am reușit să găsesc acele cuvinte care să surprindă esența a ceea ce va urma. De fapt, această stare, poate veni și din faptul că nu prea știu ce vreau să las scris, mai eXact. Basicly, m-am trezit cu laptop-ul în față și mi-am amintit de alteuri. Fără nici o legătură cu nimic, fără a mă gândi la ceva anume. În minutele astea ce trec, este atât de multă liniște, încât deja mi-a devenit cumva neconfortabilă. Da, da, mai demult o apreciam, însă acum, de ceva vrfeme, parcă e cam apăsătoare. Soarele strălucește, în vecini se bat cuie, ridic privirea și văd că-s 9 grade afară, îmi aduc aminte că suntem totuși în 3 ianuarie și că am ajuns și în 2012. My God. În 2012. Păi, nici nu prea știam cum arată combinația asta luată ca reper în ani când eram mai mic așa. Țin minte că la fel stăteam pe la ora asta uitându-mă în curte și visând cu ochii deschiși când mi-a venit în mainte anul 2000. Bie, pe atunci eram kicsi kicsi rău de tot. De la vârsta aia de doar câțiva ani, anul 2000 mi se părea așaaaa de departe. Ei, uite că am trecut cu 12 ani peste și...nimic. Basicly. Ceea ce mă bucură, că nu au fost atâea schimări aiurea. Ceea ce a fost bine, a rămas kind of, la fel de bine, ceea ce trebuia pe atunci să fac, m-a adus acum să trebuiască să fac în continuare ș.a.m.d. E bine...e soare, poate prea cald într-adevăr (dacă ne luăm după vremea pe care o știam noi) dar e bine. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Altele sunt și vr fi lucrurile importante de făct/rezolvat în viitorul foarte apropiat (că tot rimează). Mdeah... E liniște și ora 3. P.M.

Din alt punct de vedere aceste litere lăsate aici ar putea fi interpretate astfel :
„- Dar ce -ai vrut de fapt să zici?
- Nimic, concret, nu știu...
- Păi atunci de ce-ai scris?
- Nici asta nu știu exact...
- Bine că m-ai ținut aici să-mi pierd vremea degeaba. Grrrr.”

27

Douăzeci și șapte. Anul trecut, am scris despre douăzeci și opt. Eh. Nu are nici o legătură, mi-a zburat doar gândul înspre postarea de atunci, că tot am deschis-o astăzi și pentru a-mi aduce aminte cum era anul trecut în această perioadă. Prin comparație...cam la fel, foarte multe idei de atunci se potrivesc și acum. Dacă m-ai întreba despre lucrurile care s-au mai întâmplat, nu aș putea să pun degetul pe mai multe, deoarece gândul îmi zboară la unul singur. Acel moment în care, cu ghilimelele de rigoare „barza a trecut pe deasupra casei noastre”. Atât. Ceea ce a fost înainte, ori după, sunt detalii, parcă lipsite de importanță. A-pro-pos de, azi m-am văzut cu Bogdan, pe care l-am chemat special ca să vedem dacă putem face ca șirurile de beculețe colorate se pot sincroniza cumva. Răspuns clar: nu! Așa și? Nimic. Din alte discuții, am ajuns și la subiectul revelion, că tot se apropie. Și el asezona cu ideile mele, conform cărora, avem împreună impresia că este ultimul revelion „ca în tinerețe”. De la anu' lucrurile se vor schimba, va fi altceva, cu un oarecare regret am spus amandoi că-i păcat că nu îl facem toți împreună, dar noh, cunoaștem și motivele alese de fiecare în alegerea petrecerii serii de 31 decembrie. Nu contează nici asta. Nu mai contează mai nimic. Sufletul îmi/ne este împăcat cu ideea că de acum este un singur lucru care contează cel mai mult. Restul detaliilor sunt neimportante. Cu toată criza asta trâmbițață și răs-trâmbițată, îți dai seama într-un final, că lucrurile care contează msunt simple. O îmbrățișare, un sărut...alea!
Happy new year everibody !!!

-.-.-.-.-.-.

Decembrie s-a instalat de-a binelea. Prognoza metei anunță temperaturi tot mai mici, aștept fulgii de nea, sărbătorile sunt aproape.
Ca și „ultimă postare” pentru anul acesta (pe care nu am să îl cataloghez), pot să mă folosesc de zâmbetul optimist, care vrea să transmită sărbători fericite tuturor care fie și din întâmplare au ajuns pe aici. Cu mulțumiri pentru timpul pierdut, preț de câteva minute, încheiem încă un an, pentru a porni mai optimiști la anu'. La anu'și la mulți ani, vor suna și colindele în curând. Clinchete de clopoței se aud deja tot mai des. Zâmbetul nu are o anumită sursă, dar este simțit pe dinauntru. Tot ce este mai bun urez tuturor. Și la sfârșit, în loc de punct, folosesc mai bine două+o paranteză :)
JINGLE - Sarbatorile sunt aici

Asculta mai multe audio rock

Cum să / How to

DYI adică Do It Yourself, că acesta a fost prima chestie care mi-a venit în minte. Cum să te descurci de unul singur, ar putea fi interpretată mult mai larg, această încercare de întrebare.
Dar acest cum să, pe care l-am abordat astăzi, vrea să te trimită de fapt la un răspuns la fel de vechi, precum vârsta naratorului, cel puțin. Și acesta este :"Ce naște din pisică șoareci mănâncă." Asta, din păcate a rămas constantă, cel puțin în perioada asta. Am văzut știrile legate de tigrul din grădina zoo, suntem la curent cu situația politică/economică, iar exemplele negative încă mai pot continua. Deci, răspunul la întrebarea cum să, ori mai nou how to, a rămas același. Cum am fost învățați. Și cum în acești 20 de ani de continuă „tranziție” multă lume nu a făcut cu bine față acestor vremuri, nu am prea avut exemple bune de urmat. Așa că realitatea zilelor noastre este compusă din acțiunile celor care nu au primit acea educație, părinții nu și-au făcut timp pentru ei, deci au făcut cum au făcut și au crascut îmbătrânit așa.
Concluzia e simplă : „ce naște din pisică șoareci mănâncă”

Decembrie

2001 sau poate 2002... Nu este decembrie 2011, cel puțin din punct de vedere publicitar. Scriu/spun asta și din cauza faptului că nu credeam ca acele lucruri / situații cu care m-am confruntat mai demult, pe când mă consideram „mic”, pe atunci la începuturi, se repetă din nou, acum în decembrie 2011. Mai demult era așa, ca să fiu mai eXact : clientul cerea un preț pentru un spot. Apoi, același client alegea cea mai bună ofertă, iar compania aleasă trebuia să îndure toaaaate fițele / modificările / ideile clientului respectiv, până în momentul când acesta era încântat de produsul final. Ideea este că produsul acesta final, despre care vorbeasc, nu are nici o legătură cu discuția inițială. Îmi aduc aminte de aceste situații și mă amuză că și acum se întâmplă la fel. În studioul radio Contact parcă, primeam scenariul care suna cam așa : promoíe de ...% la magazinul ... pe strada...nu mai țin minte toate detaliile. Și te apucai de tras voci / curățat voci, interpretat cât mai bine textul, ales fondul muzical să scoată în evidență spotul, etc.etc. Peste ceva timp, șefu' venea cu o altă idee, în urma discuției cu clientul, idee din care trebuia înțeles că acesta (clientul) dorește să zică și de noua colecție de haine de vară să zicem. Din nou, trebuia refăcut textul, astfel încât să pui accent și pe acest amănunt aflat mai târziu, tras voci...etc. Când erai aproape de gata cu spotul, mai venea o dorință, potrivit căreia trebuie menționat că poți găsi și becuri în aceeași locație (să zicem) .
Așa că spotul final suna ceva de genul Magazainul firmei...(bla bla) vă așteaptă cu reduceri importante. Vă așteptăm cu noua colecție de vară, la aceeași adresă. Nou, tot la ... vă oferim și becuri, pentru confortul cumpărăturilor dvs. Magazinul firmei ... (program / adresă / telefon).
eXact așa. Ideea care a pornit de la oferta respectivă, s-a concretizat într-un spot liniar, cu amănuntul becuri, care nu are nici o legătură cu hainele (profilul companiei), dar toaqte în cele 30 de secunde vândute.
Ei, în decembrie 2011, se întâmplă tot cam așa, cu toate că de atunci s-au mai schimbat și regulile jocului. Tot așa se pornește de la cafea și se ajunge la conuri de brad.
Asta ține de comunicarea aproape inexistentă ăntre cele 2 părți, dar și de dorințele inexistente. Altfel spus, este vorba despre 2 oameni, un patron care nu știe eXact ce vrea și un băiat care nu știe ce vrea clientul să zică.
2011? Nu prea. 2001? Poate. M-aș duce cu gândul mai jos, înspre anii '90, dar nu vreau să exagerz și simt că am tendința să o fac. Dar, vorba cântecului „te întreb pe tine soare”... știi eXact ce vrei? Sau măcar cam cum vrei să arate, treaba aia de o tot cataloghez drept cartea ta te vizită audio/video ?
Sunt aproape convins că nu, dar e bine că avem acum internet și alte tehnologii mult mai avansate ca în anii 2000, care îți pot furniza idei, care te vor face să tot modifici textul inițial. O dată și înc-odată și înc-odată...
Decembrie...dar nu de 2011. Nu prea.