Un cântec

În loc de vorbe, astăzi se potrivește mai bine un cântec...


Asculta mai multe audio Muzica

avantaje VS dezavantaje

Devine un real efort să nu îți bați capul cu nimic. A-pro-pos de sugrumanzii de care făceam referire și acum un an de zile și la fel i-am simțit și anul acesta, a căror stare nu s-a schimbat de loc. Ei la fel au procedat de cam când se știu - fără măcar a-și da seama de impactul lor asupra celor din jur. Fiindcă ei consideră de exemplu ca într-un moment al zilei să îți "facă o surpriză", nici nu se mai gândesc că tu s-ar putea să ai alte-uri mai importante. Neah. Ei așa vor, deci așa procedează. Și n-ai ce să le faci, pentru că ei nu se prind că printr-un comportament de genul ăsta, repetitiv, te sugrumă - de unde și titulatura de...sugrumanzi. I-am disecat în postarea de ieri, nu mai intru în detalii. Dar pot observa că ei au un avantaj. Indiferent de vremuri au acea constantă. A sugrumării ideilor, sentimentelor, etc. Cei mai slabi de înger am aflat de curând ajung să nu mai poată să facă față noilor realități constant crizate. Și nu vorbesc de mine aici. Observ oameni care, obijnuiți cu realitățile anilor '80, au reușit cumva să se adapteze anilor '90 - 2000. Dar realităților tot mai crude din ultimii ani nu prea. Cumva au și ei punctul lor de vedere și îi înșeleg. Foarte puțini mai au energia să înțeleagă toate schimbările care trec prin ei, zi de zi, de zi, de zi... Vremurile se schimbă, situațiile la fel, contextele la fel, de nici nu știi dacă ai fost bine crescut, dacă ai făcut bine, dacă... Și după atâtea întrebări, îi cred că au o stare de letargie, sictiriți de atâtea probleme ireale, dar care contează pe undeva în noua realitate. Așa că și-au spus PAUZĂ. Ideea lor poate fi reprezentată așa : "eu...sunt bine. Am făcut ce am făcut, cum am putut, pentru că la momentul respectiv așa s-a putut și așa am creyut că e ok. Acum, poate să vină și potopul că vorba aia "treaba-i făcută". Și cumva îi pricep, pentru că în toată lumea asta tranzitivă, tot au reușit să trăiască, să facă, iar acum încearcă să se bucure mai mult de ea viață. Oricât ar fi de agitată. Încearcă să își găsească acea constantă optimistă înauntrul lor.
Așadar avantajul este că au prins două etape, una demult tare închisă, iar alta încă de acum 20 de ani, din ce în ce mai deschisă. Dezavantajul este că din liniștea proverbială de demult, am ajuns cu totții în acest taifun care ne-a luat pe nepregătite și nici nu știm unde ne va duce.
Daaaaaaaaaaaaaaaar au și ei un punct de vedere. Acela că dacă tot e așa cum e situația, mai bine să încercăm să ne vedem de viețile noastre frumoase, cu cât mai puțină bătaie de cap pentru toate nimicurile care se dictează de la centru, sau care ne afectează pe acasă, la scârbici, etc.
Viața e scurtă. Să o trăim cu zâmbetul pe buze de căte ori avem ocazia. Deal ?

(scurtă paranteză) încă mai există-Sugrumanzii

Sugrumanzii sunt acei oameni care cu sau fără să ştie îi sugrumă pe cei din jurul lor. Zodia îşi face aici de cap în cel mai pur stil şi le oferă puterea de a-şi îndeplini visele mai mult cu ajutorul celorlalţi. Cât ar fi de poetică situaţia, în realitate nu e chiar aşa, privită din punctul sugrumaţilor de vedere. Sar putea ca acest "figurat" să nu fie înţeles eXact de cei care au această îndeletnicire şi îmi pare rău că trebuie să fiu eu cel pe viitor acuzat că le-am mai arătat o faţă - faţa predominantă - a caracterului lor.
(Continuând ideea că acest blog s-a născut din dorinţa de a rămâne undeva scris ce am trăit la un moment dat în viaţă)
Sugrumanzii sunt aceia care în tinereţe susţin că vor face, rareori se va întâmpla acest lucru, mai târziu îşi vor asuma creditele, pentru ca spre bătrâneţe să dea dreptate la fel de "des" celor care vor susţine contrariul, iar în acel moment de fapt să îşi râdă în barbă, ei ştiind că defapt lucrurile niciodată nu au stat aşa. După această întreagă teorie - care, desigur este neadevărattă...(aha) - poţi foarte uşor observa cum semnul zodiacal îşi face simţită prezenţa tot mai activ în comportamentul fiinţelor de acest gen. Zodiile puternice, pline şi iubitoare de agitaţie şi gălăgie, vor avea tot timpul impresia că defapt lumea asta a făcut de aşa natură încât planul lor să le iese întru totul. Ceilalţi, mai cumpătaţi din fire au o mai mare şansă să se prindă că nu toate lucrurile sunt aşa cum ţi le imaginezi, la asta contribuind şi acel je ne sais quoi care i-a mai povăţuit de-a lungul vremii prin tot felul de experienţe nasoale prin care i-a târât. Booon. Dar ce facem cu acea a treia categorie, care dacă stai să observi este mult mai pregnantă în explicaţiile sugrumanzilor, doar pentru a se autoconvinge şi pe ei că dacă nu sunt nici albi, nici negri, e musai să fie la mijloc. Aha. Deci, am descoperit despre ce era vorba. Despre mijloc. Zi-mi dacă îţi sună cunoscut:"găsim noi o variantă" sau "vedem noi" ori "cât poate să fie de...". Dacă îţi sună familiar, mai uită-te odată. Cu mai multă băgare de seamă şi vei observa că până acum, chiar dacă nu a lăsat urme, n-ai făcut altceva decât să te afli în centru ringului cu nici o armă în apărarea ta. De fiecare dată când ţi-a venit vreo idee, din experienţa mea sugrumată şi ea, ştiu că ţi-a fost cu timpul alterată. În final nici nu mai ţii minte de unde ai plecat şi care a fost planul de început închipuit de tine. Dar ca în filme, la final ţi se va spune răspicat "Dar tu ai vrut aşa". Şi nici nu e foarte departe de adevăr. Adevărul ăn acest caz este ca mucegaiul pe gem. "Aşa o fi" îţi repeţi până la autoconvingere "poate nu mai ţin eu minte". Nu e timp să fii atent la toată gălăgia din jurul unui sugrumand, aşa că se poate ascunde în ea. Poate ai zis la un moment dat un da, care a fost interpretat eXact după voinţa lui. Ziceam însă că sub acel răspuns venit din partea ta se află defapt toată strategia sugrumandului aflat în plin proces de sugrumare. El va face (chiar dacă va susţine contrariul) totul ca să te schimbe, în primă fază te va smulge din universul tău ca să îşi poată definitiva opera pe teren propriu. Apoi, prin tertipuri programate şi doar de el înţelese zi de zi, va trage înspre definirea noii tale personalităţi. Nu aşaaaa dintr-o dată ci încet încet. Linişte roicum nu mai ai, odată ce eşti prins în vârtejul unui sugrumand, aşa că scăpare mai greu. Iar în tot jocul acesta cu implicaţii serioase, la un moment dat vei auzi "Dar tu ai zis că...aşa" Hăă? "Păi nu ţii minte că...." Da, tu ai zis că aşa pentru că tu eşti tot la fel, cel care este numai bun de sugrumat, cel care se gândeşte de câteva sute de ori înainte de a...ceva, ca să fie convins că îţi va face plăcere sau îţi va aduce bucurie, dar sugrumandul nu e atât de complex. Nici pe de parte. El ştie doar că ceea ce vrea se poate îndeplini cu ajutorul tău, aşa că e foarte bucuros că te poate "modela". Dacă ar da peste o fire hotărâtă sau calculată situaţia s-ar schimba, dar în viaţă, pe deasupra mai au şi noroc de oameni buni. Dar toate au şi un downside. Acel PE DE ALTĂ PARTE, care a rămas singurul arbitru în această piesă de teatru. Şi cei obijnuiţi să sugrume vor avea un şoc. Habar n-au de unde o să le vină, dar la un moment dat o să le vină. Şi atunci vom mai lua noi ăştiălalţi - sugrumaţii - o mult aşteptată gură de aer. Ne vom umple plămânii cu ea, după atâta timp de chinuri. Şi vom zice: aşa vă trăbă că n-aţi ştiut când să vă opriţi. Meritaţi, petru că fiecare secundă de calvar voi v-aţi clădit-o. Pe viaţa şi sufletele altora. Zi de zi.

(P.S. Sugrumaţii au la rândul lor o vină. Vina respectului, a umilinţei, a dorului, a ruşinii, a observaţiei, a acceptării situaţiei. Diferenţă : sugrumaţii nu au arme)

(scurtă paranteză) se poptrivește și acum

Răsfoiam ce aberam și anul trecut. Îmi face impresia că doar timpul s-a scurs, nimic nu s-a schimbat de la postarea din 16.07.2009 "Omul contează":

M-am apucat să aştern din nou câteva idei urnit şi de faptul că realităţile încojurătoare s-au tot schimbat şi mai ales agitat ăn ultima perioadă. Tiltul vrea să reflecte de fapt că în ciuda a zeci de mii de discuţii, de idei aplicate sau nu, vâltoarea evenimentelor ne cerne defapt concluzia atât de simplă că omul din spatele "treburilor" contează. Mi s-a întâmplat să fiu secerat de dispariţia, unul câte unul, a celor şi aşa câţiva, care mai erau pe lângă, ca să mai rumeg o perioadă şi asumându-mi greşelile să îmi dau seama că de fapt nu eu am probleme, ci percepţia celor care credeam că înţeleg stilul meu este greşită. Bunăoară, m-am întâlnit e mult spus, l-am văzut pe unul dintre cei care credeam că îmi seamănă, dar de care m-am răcit în ultima perioadă. A trecut pe lângă mine ca şi cum n-aş fi existat. ceea ce îmi dă dreptate în toate presupunerile mele de demult. Omul contează. Altfel, am asistat la acapararea până la terminarea unei idei, care la început a fost respinsă cu înverşunare şi acum este în centrul atenţiei, pentru că s-a schimbat cu totul opinia marii majorităţi. Firul poveştii pleacă de undeva, era imaginat a se termina într-o perioadă destul de scurtă, dar au intervenit alte idei şi alte stiluri de a o pune în practică (în ideea de ajutor) încât nici nu mai ştiu exact de unde am plecat, darămite să mai ştiu unde mi-am pus în cap să ajung la momentul incipient. Dar e de bine, e de ajutor. E altceva. Şi acest altceva intră tot mai adânc în interior. EXagerarea este cuvântul care caracterizează ambele situaţii. Ştiu pentru că am folosit-o şi eu de câteva ori, de mult mai multe ori mi s-a atribuit în momente când chiar n-aveam nici o legatură, dar este o constantă a unor oameni, până când îi acaparează cu totul şi nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Aşa se pierde ruşinea de : a.... sau a ... (în diferite situaţii) şi escaladând, ajungi la final de drum şi te întrebi privind în urmă. Oare asta am vrut? Răspunsul nu-l vei găsi nici atunci la fel ca nici acum când ai zâmbit drăgăstos la fiecare sunet mai ascuţit care este o obişnuinţă de altfel la unii.
Mi-e şod acum, să mă gândesc la ce prostii scriam mai demult tot aici. Viaţa liniştită de până atunci a fost înţepată în diferite situaţii, înţepături la care răspunsul a fost zămbitor până la un moment dat. De fiecare dată însă am sperat că va fi altfel. Ei....uite că nu este. Acum, doar timpul s-a foarte complexat. Mintea a rămas in planul 2, chiar dacă impresia e opusă.

Tot mai des

Tot mai des m-am gândit în ultima perioadă dacă să mai scriu, ori ce draq să mai scriu pe-aci. Iar subiectele, după cum observam în urmă cu ceva timp s-au împărțit și ele, Dar asta este de bine. Pentru că, uite, deja s-au așternut "pe hârtie" câteva cuvinte care îmi dau puterea de a mai încropi câteva. Viața este și așa prea scurtă să îți bați capul cu TOATE prostiile, așa că în loc să devin un nimeni care a trecut pe lângă tine, fără să te influențeze, mai bine fac sau zic ceva care s-ar putea să conteze undeva. În acest sens recomand cu mare drag "P.S. I love you". Un film atât de sublim încât cuvintele sunt de prisos în încercarea de a încerca măcar să îl descri. Dar, în acest caz a trezit acel punct de care nu ne prea ocupăm în viețile noastre "foarte ocupate" de zi cu zi, sufletul. Dacă ai așa ceva, recomand un film emoționant. În rest, tot mai bine. Tot mai soare, tot mai departe norii care amenințau cerul de un albastru nedefinit. E vară afară, iar optimismul pe care îl simt e musai să aibă și un sâmbure de adevăr pe undeva. Cred că a venit timpul să scriu în cuvinte, ca să rămână scris : este timp și de alteuri în toată nebunia asta. Poate că e timpul să mai și simțim mai mult. Îmi revine-n cap refrenul cuuu "live your life, be free". Gânduri de bine.

Subiectele s-au împărțit

Mi s-a părut mie că am mai auzit propoziția asta cu muuuuult timp în urmă, pe când trezitul la ora 07:00 era o altă obligație, ori, venindu-mi în cap replica, după 'j de ani, pot să fac comparația că m-am întors la rândul meu acolo. La anii ăia. Asta cu subiectele s-au împărțit pe atunci venea dintr-o singură parte, cea a catedrei, între timp o observ din unghiul meu. Odată cu alegerea anumitor drumuri în viață și subiecții dar și subiectele se cam distilează. Unde în tinereți, nu prea bagă în seamă mai nimic din lucrurile care te înconjoară, excepție făcând acelea care pe moment ne interesau, acum, odată cu...(nu știu cu ce, dar dintr-o dată) subiectele tind să fie mai puține sau mai grupate după importanță. Singurul care a rămas comun rămâne banul. Mai nou este subiectul criză, care își face și el simțită prezența tot mai des, dar banul rămâne subiectul rege în continuare. Stăteam să mă gândesc (ceea ce foarte rar mi se mai întâmplă, ori să stau, ori să mai pot să gândesc) subiectele dau nota subiecților. Prin asta observi omul. Ce l-a mai schimbat, ori, ce l-a mai, măcar, impresionat...chestii dintr-astea. Dar odată cu reducerea drastică a subiectelor nu mai interacționezi cum o făceai mai demult. Nici cu cei apropiați nu se mai întâmplă să o faci, încet, încet. Subiecte comune se găsesc, ar spune cei foarte prinși în realitate, dar pot să nu-i bag în seamă momentan, pentru că încă nu știu ce-i va paște pe viitor. Iar viitorul ăsta, expus aici nu este ca prezentul în care cu toată convingerea poți afirma "Există subiecte de discuție, cum nu?" Și așa, încet, încet și subiecții se îndepărtează unii de ceilalți, până ajung să se întrebe... :"De ce?" Ca să termin pe o notă optimistă îmi permit să și răspund cu zâmbetul în colțul gurii :"Degeaba"

M-am prins

În noua lume, cam totul se reduce la criză. OK, mi-am zis la momentul respectiv, opinie cu care nu mai sunt acum de acord. De ce? Păi pentru că în drumurile mele am dat peste tot felul de situaţii în care am tras concluzia că crizaţii fac criza. Ori cu crizaţi m-am cam tot întâlnit de ceva ani buni, însă în aceasta perioadă au ajuns cumva să fie tot ei în poziţii cheie, care ajung să te influenţeze, oricât de departe ai încerca să te situezi. Astazi, dacă nu scoţi pe gură cel puţin 70 de cuvinte / minut eşti nimeni. Nu contezi. Chiar dacă nu spui ceva interesant TREBUIE să deschizi gura ca să arăţi că îţi poţi ...(nu găsesc termenul) interlocutorul. Cumva să îl faci să simtă că e sub tine. Nu mai intru în povestea cu produsul. Că şi el, prin valoarea lui are ceva de spus. Neah. Ori că ai un produs, ori că nu trebuie să vorbeşti despre ceva. Ar fi bine să îl descrii (fiind vorba de munca ta) cât mai exact, astfel ca lumea să priceapă ce vrei să zici. Însă chiar dacă produsul respectiv e de 2 lei, oricum felul în care îl prezinţi face mai toată decizia celor care posibil sunt interesaţi de el. În categoria produs intră şi oamenii. Şi ei la rândul lor vorbesc vrute şi nevrute, unii despre alţii, unii despre ei înşişi, etc. Contează cel mai mult să zici. Niciodată nu am fost de acord cu treaba asta, dar folosindu-mă de ea în anumite situaţii am observat în atitudinea interlocutorilor că era exact ceea ce-mi lipsea.
Aşa că, în lipsă de orice ai un aliat. Vorba. Cu ea, în lumea crizată poţi face ORICE. (De tipar şi bolduit). Orice. Nu trebuie să demonstrezi ceva. Este îndeajuns să vorbesşti ca să faci impresie bună. În caz contrar, nu exişti.
P.S. Şi mi se repetă că eu sunt cel care le vede tot pe dos.