(R)evoluţie

De această dată voi vorbi despre importanţa unei litere. Dacă te întreb ce îţi transmite titlul răspunsul va veni rapid şi va fi format idntr-un singur cuvânt. Revoluţie. Treaba asta s-ar putea să fie influenţată şi de faptul că la o anumită vârstă ai trecut prin acele evenimente catalogate cu eXact acelaşi termen, revoluţie.
Despre asta aş vrea să las scris aici. Litera care face diferenţa. În cele mai multe cazuri nu prea băgăm în seamă ce ne iese pe gură, asta ca să nu mai spun despre faptul că majoritatea nu a fost îănvăţată să fie atentă la sunetele pe care le scoate, sau din punct de vedere uman, oricând pot fi catalogat ca ... obsedat. Replica ar fi "Iar are ăla probleme... ". Accept, punând asta pe seama (D)efectului profesional.
Vezi?!, iar am greşit. La fel ca şi în (R)evoluţie, la (D)efectul profesional e o literă care face diferenţa şi schimbă întregul context. La fel se întâmplă în diferite situaţii cu care ne întâlnim în viaţă, de nde am tras concluzia că frumuseţea stă în detalii. Pentru că detaliile sunt cele care pot face o situaţie să fie mai ...(simplă/complicată, urâtă/frumoasă, tristă/veselă, etc.)
Aşa că data viitoare, te rog, nu trece la fel de uşor peste detalii ci acoră-le importanţa cuvenită.
Cu siguranţă, în urma acestui experiment, vei putea reuşi să şi apreciezi ceea ce îţi este prezentat.

Criza ... mentală

Bine te-am găsit din nou.
Este anul 2011 şi parcă, parcă, primăvara dă semne că ar vrea să vină peste noi şi anu' ăsta. Un an în care nu demult am intrat, dar în altă ordine de idei, an în care vom resimţi tot mai dureros efectele mai mult mediatizatei crize. Şi asta va avea impact, indiferent de domeniu, pentru că omeneşte ne-a afectat mai mult decât financiar ori... (punctele de suspensie înseamnă în alt mod). Am observat şi a-pro-pos de treaba asta, că lumea începe să se exprime tot mai eXact. Şi nu vorbesc aici de anumite categorii de vârstă. Vorbesc de lumea de toate felurile cu care m-am mai întâlnit. Şi de aici aş putea trage concluyia că impactul lucrurilor clare asupra noastră (tehnologic vorbind) este tot mai mare. În acest moment apăs pe nişte taste. Fiecărei taste îi corespunde o literă. Dacă eu apăs tasta respectivă şi litera nu se "imprimă" înseamnă că întâmpin o problemă.
Daaaar, asta nu era realitatea şi normalitatea mea. Această realitate foarte eXactă de care tot vorbesc de câţiva ani. Dacă spunei ceva nu trebuia să spui de musai foarte clar, nu trebuia să fii pus în situaţia de a te gândi de câteva ori dacă să zici sau nu, ori să îţi găseşti termenii potriviţi. Asta se făcea doar în anumite situaţii. Acum, tot mai des mi se întâmplă să aud "Nu am înţeles" Aşa că la rândul meu sunt cumva forţat să mă eXprim mai car. Mult mai clar. Foarte clar. Însă ceea ce nu se observă printre rânduri este faptul că dintre toate schimbările, una a rămas constantă. Englezul spune "me, just me". Aşadar, dacă nu te schimbi la rândul tău, îţi recomand să o faci, pentru că constanţa nu mai este cool, darămite de apreciat.
Acum, scriind, mă prind. Constanţa a rămas doar numele judeţului, în ziua de azi, vrei+nu vrei, eşti forţat să renunţi la ea. Constant rămâne faptul că respiri, mănânci şi dormi. Restul sunt alteuri - că bine a zis cine a zis - cărora e bine să faci faţă.
Omeneşte suntem atât de ... pe nicăieri, încât lucrurile alea puţine care mai contau, au ajuns la rândul lor să nu mai conteze. Asta ca să nu avem discuţii. Alte discuţii. De unde se mai trage o concluzie. Cei care ştiu ce vor, care ţin la ceea ce ei ştiu că e bine, care cred că "doar aşa" vor fi cei care vor avea de câştigat. Pentru că ăştiălalţi, învăţaţi mai bine să lase de la ei, vor fi mereu looseri. Din fericire pentru cei hotărâţi, de ăştiălalţi sunt mai mulţi, aşa că au destule cadavre pe care să calce în drumul lor.

Oamenii foarte calculaţi şi hotărâţi au simţit această criză pentru că au tot auzit de ea vorbindu-se la televizor, radio ori pe alte canale. Pe ei sigur, nu i-a afectat, pentru că ei ştiau oricum dinainte că va veni şi la noi. Evident că ei ştiau, că doar de aia sunt cine sunt, dar mai ales sunt cum sunt. Indiferent ce se va mai întâmpla, arsenalul lor de termeni este atât de bogat, încât vor găsi unul care să definească eXact ceea ce au de gând să îţi transmită. Iar dacă nu, găsesc alte modalităţi de a spune acelaşi lucru, ne mai băgând în seamă expresia feţei tale, care s-a schimbat de când a deschis gura. Neah, pentru că nu îi interesează.
Evident că ei sunt primii care se vor întreba "pe mine să nu mă intereseze? Cum poate cineva să spună aşa ceva?!" Din nou trec pste acele lucruri care nu s-au mai scris în cuvinte dar se înţeleg printre rânduri. SĂ te intereseze nu înseamnă doar să arăţi acest lucru, cum nu înseamnă doar să faci cadouri scumpe, cum nu înseamnă doar să dai un telefon cuiva, cum nu înseamnă doar să realizezi ceva mai bine decât altcineva. Să te intereseze mai înseamnă şi să ştii cum se simte X, de-abia apoi să îi spui sau nu ce aveai de gând să îi spui.
Să te intereseze înseamnă şi să zici o singură dată un lucru şi apoi să îl faci.
Să te intereseze mai înseamnă şi să accepţi că în anumite situaţii nu ai prea multe variante, deci să găseşti acele variante lipsă.
Şi nu în ultimul rând să te intereseze mai înseamnă că în alte situaţii este bine să mai şi simţi ce îţi dictează inima, nu doar rezultatul calculelor făcute de minunatul şi evident SUPER capabilul creier.
Pentru că "mă interesează" ţine de toată fiinţa ta, nu doar de minte şi gură, mai sunt şi alte organe care te pot ajuta să descoperi însemnătatea acestei vorbe aruncate.

Dar, după cum scriam şi în titlu, criza ne-a afectat pe toţi cel mai tare acolo unde aveam acele foarte puţine certitudini. Oamenii crizaţi din jurul nostru, al fiecăruia au reuşit fără să îşi dea seama să ne crizeze la rândul nostru, iar asta va avea efecte mai mult timp decât poate excelul să calculeze. Din păcate.
Odată cu primăvara reîntinereşte şi natura, ar fi bine să reîntinerim şi noi. Să mai aruncăm la gunoi acele multe cuvinte folosite din dorinţa de a fi pe plac celor care nu reuşesc să citească printre rânduri şi să ne reevaluăm fiecare înainte de a trage vreo concluzie. Pentru că în excel nu poţi trece viaţa. Nu există formule care să o definească. Ori, noi suntem oameni, nu baterii care mai trebuie încărcate după un program de 8,9 ore aiurea la scârbici. Suntem oameni, cărora nu le poţi da shut down sau hzbernate, la noi când se va termina mai contează să vedem ce draq am făcut cât timp am fost aici împreună, dar mai ales cum am fost. Pentru că dacă toate lucrurile ar fi atât de clar pe pîmântul ăsta, nu am mai avea nici o surpriză care să ne bucure. Totul ar fi liniar.

Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim
again
Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim
şi mâine din nou
Ne trezim - mergem la scârbici - venim acasă - dormim

Iar după zeci de ani ne vom descărca tot pe ăla mai sentimental care ne-a ieşit în cale. Că vom fi sictiriţi de same shit everz day. Şi atunci, evident că nu ne va păsa de el micuţul, pentru că nu suntem obijnuţi să ne pese de nimic în viaţă. Am trăit hotărât. Doar aşa cum am ştiut noi şi am crezut că e bine.(punct)
Observi? Pnctul face diferenţa.

Firile hotărâte tot timpul vor zice "am crezut că e bine.(punct)"
Firile mai nehptărâte vor afirma "am crezut că e bine?(semnul întrebării)"

1-ma zi

Încă o zi de 1 martie ar spune unii.
Cea mai.....ar spune ăilalți.
Dar cel mai bine, mi se pare mie, să nu mai catalogăm ziua de 1 martie. Să nu ne așteptăm să...cu atât mai puțin să facem ... (punctele de suspensie și le completează fiecare)
Astăzi este 1 martie și acestei zile m-am gândit că i s-ar potrivi cântecul de mai sus. Ăn fond, conform calendarului, începând de astăzi e primăvară.

Normal

Din ciclul ”personal shit” aș vrea să pot să îmi dau seama mai clar ce este bine și ce nu în anumite situații de care aud, sau de care mă mai lovesc, astfel încât să fiu eu sigur că reacția mea la momentul potrivit este bună.
Să mă explic.
Exemplul care-mi vine în cap este unul prin care am trecut imediat după 89. Mestecatul gumei.
Pe atunci era mare tam tam că pe lângă faptul că nu aveai voie să mesteci gumă în fața unei persoane mai în vârstă, profesorii aveau reacții uneori chiar violente vizavi de cei care o găceau chiar și în pauzele dintre ore. Însă ”mai nou s-a dovedit că ph-ul scade după ce iei masa” (sandvich-ul din pauza mare), așa că ”mestecați ... și nu veți avea carii”.
Bun, deci mestec sau nu?

Alt exemplu îmi încolțește în minte, auzit de la cineva mai tânar, care se referă la relații. S-au cunoscut, s-au plăcut, s-au luat șiii [aici intervine ciudățenia]
O bună prietenă îi spune că îl știe pe un el despre care știe că ar fi îndrăgostit la rândul lui de proaspăta soție. Cu toate că prietena dată i-a explicat băiatului să-și vadă de drum, el nu și nu, așa că s-a hotărât să le facă cunoștință ”să-și rezolve ei problema”. Iar răspunsul fetei am înțeles că fost ”Da, de ce nu?!”
Am ascultat, am rumegat (apropos de guma de dinainte) dar am rămas cumva blocat.

Nu mai am repere după care să mă ghidez, alea cu ”așa se face” s-au foarte îngropat și uneori pe bună dreptate, căci vremurile sunt altele, dar în aceste mai noi vremuri, care mai e normalitatea? Și nu-mi spune că ”și-o face fiecare” că treaba asta - foarte tinerește - poate să se refere la un cu totul alt lucru.
Am înțeles că omul a fost înlocuit de tehnologie, că de la pita pe cartelă acum poți să ți-o coci acasă într-un ”cuptor” dar din plastic, la fel cum am înțeles că poți vorbi încontinuu la telefon cu doar ... / lună, dar acele puține chestii catalogate desigur la vremea aia drept normale, unde au rămas? Că în supermarket le-am căutat și nu am dat de ele, la fel am făcut și la mall. Nu le-am găsit. Am încercat pe la dealerii auto, mi-au răspuns că nu au, am mers chiar și pe centura cu profil de autostradă și tot nu le-am găsit. Le-am căutat și în noile hoteluri, pe posturile de desene animate, pe internet - l-am întrebat pe guagăl - tot nu am găsit. În toată lumea asta mare, plină de atâtea lucruri la care doar visam când eram mai mic, am putut să caut. Atât real cât și virtual. Dar nu am putut găsit răspunsurile. Mai demult eram mai închiși, dar acum suntem parte din lumea asta mare, unde nu mai există nu pot. Și cu toate astea nu am putut găsi.
Așa că te întreb și pe tine...poate știi tu care mai este normalitatea.

Trecut...a trecut

Titlul l-am asezonat cu celebra replică ”Bond...James Bond” a personajului arhi-cunoscut. Oridecâteori pronunți termenul te duce gândul departe, în altă perioadă, când situațiile erau altele și vârsta înscrisă (poate pe atunci în buletin) era alta.
Mi s-a tot spus și mie că defapt ne maturizăm, nu îmbătrânim, fapt care la momentul respectiv se dorea a fi un impuls de tinerețe. L-am apreciat atunci, însă de atuci și până acum nu a trecut foarte mult timp și tot la termenul folosit uneori în exces mă opresc ”old school”. Chiar zilele trecute am avut din nou ocazia să mă bucur pe interiorul meu, fiindcă am fost înconjurat de oameni care la rândul lor își aduceau aminte de tinerețile lor. Ce vremuri erau, ce muzică se asculta, ce prostii mai făcea. Acum e 2011, iar noua lume îmi permite să scriu aici la rândul meu că mai demult era altfel. Și acest mai demult nu este atât de departe de mine. Ori - impresia îmi este - că am ajuns prea repede în postura de a zice aceste lucruri, pe care le auzeam când eram și eu mai mic, din gura unor oameni a căror viață era mai închisă dar mai tihnită. Firele lor albe, îmi dădeau pe atunci impresia că mai este atât de mult până voi ajun ge la rândul meu să îmi vină să zic ”pe vremea mea”. Dar iată că nu e așa. Pe vremea mea nu eraU manele, pe vremea mea de-abia apăreau calculatoarele, pe vremea mea, la radio se dădea muzică de pe casete și chiar discuri (de ălea de vinyl), pe vremea mea internetul era o specie rară, pe vremea mea...era începutul. De atunci puțin a trecut, atât de puțin, uitându-mă în oglindă nici că se vede, dar acum internetul este mobil, muzica e doar o gălăgie, toată lumea vorbește încontinuu și nimeni nu mai ascultă, iar eu scriu aceste lucruri aici, fără o idee anume, de pe un calculator mai subțire decât un video-player. Și a-pro0pos de, am auzit că în mega germania, la casele unor super-market-uri încă se mai găsesc de cumpărat casete video. Goale. Pentru înregistrat. Încă se mai găsesc și la noi casete audio. Încă. Încă se mai ascultă macarena. Încă. Încă îmi mai aduc aminte de numele unor oameni pe care îi ascultam la radio și care m-au marcat atât de tare încât să îmi aleg la rândul meu să vreau să fac asta în viață. Dar în viață mai ai nevoie și de puțină apreciere, de puțin curaj, de ... nu maimștiu ce, însă mai ai nevoie de acel quelque'chose care să îți dea puterea de a-ți continua drumul.
Ori, poate le văd eu foarte trist și acest impuls lipsește moementan. Totul e liniar și ne bucurăm că nu e mai rău. Vorba aia românească ”e bine și-așa rău” e revenit cam peste tot. Nimeni nu mai dorește nimic, se mulțumește doar să existe și se bucură că poate să mai existe într-o realitate unde i se tot repetă că va fi tot mai rău.
Și acum m-am trezit și eu să vreau să schimb ceva, să îi ofer omului alternative, să îl scot din tipare. Când tiparele sunt singura lui certitudine în lumea nebună pe care tot el și-a creat-o, în timp, dar fără să își dea seama.
Tot ”dincolo” rămâne țelul suprem, chiar dacă acest dincolo, la o privire atentă a rămas acel dincolo privit prin ochii copiăroși ai anilor '90, tot ”nu ne permitem” a rămas replica părinților când celui mic i se scurg ochii în fața unei vitrine din oraș, tot ”restructurare” se aude la câteva zile pe la servici, tot lucrurile ieftine se caută, chiar dacă odată ajuns cu ele acasă observi că deja s-au stricat, tot plin e în târg duminica, dar de aia tot românul este cel care nu vrea să schimbe nimic. Indiferent.
Cum era gluma aia veche? ”La vremuri noi...tot noi” Și poate și de asta, cei puțini care au încercat câte ceva, ajung să fie de-a dreptul trași de tot pe dreapta. Că oricum nu contează.
---
Dialogul e simplu:

X - ”Avem de-aia, de-ailaltă și de aia?”
Y - ”Da!”
X - ”Păi gata”
Y - ”Dar, pe lângă astea pe care deja le aveți, puteți să aveți și acest altceva, în +...”
X - ”Beeeei, avem de-aia, de-ailaltă și de aia?! ...Avem. Treaba e gata, zi-mi cât costă!”

Minus / Negativ

-13 ori -14...ce mai contează?! Suntem atât de obijnuiț cu minusurile, ni se transmit constant pe toate canalele, așa încât aceste temperaturi ( foarte scăzute ptr. orașul nost' ) nu ne mai șochează. Le vedem constant pe termometru, ni se prognozează de către Busu...așa și? Putem face ceva în sensul ăsta sau nu?! Păăăăi, nu prea. Așa că stăm să treacă. E destul de funny cum la fel stăm și în alte împrejurări să se întâmple acel ceva despre care ni s-a spus că va ăbtâmpla dar chiar nu avem ce face ca să-i schimbăm soarta. Așa e și cu țara, dacă îmi permiți. Merge cum merge. Bine / rău, nu stăm acum să catalogăm. Observăm doar că orice am face, nu influențează cu nimic. Absolut nimic. Lucrurile, poate mi se pare mie, au fost reglementate înainte să ne prindem noi, orice implicare de-a noastră ne-având nici o legătură cu ceea ce se va întâmpla pe viitor. E drept că mai avem uneori impresia că putem face ceva, ne dăm peste cap, ne stressăm, încercăm, totul ca ajunși la finalitatea avțiunilor să ne trezim eXact în aceeași postură ca la început. Dar, sigur, vom avea tot timpul sentimentul că nu am stat degeaba. Corect, însă rezultatul final mi se pare că e fiX același. Ori, dacă ne concentram spre alteuri, în tot acest timp, pot să gândesc, măcar nu mai pierdeam niște nervi în +.
Așa văd acum lucrurile, poate realitatea nu e chiar așa, însă vremea se potrivește perfect cu ceea ce auzim sau vedem în jurul nostru. La fel ca și temperaturile, bugetele sunt pe minus, leul la fel, job-urile la fel, banii încasați la fel...deci cam totul e prea pe minus la început de 2011. Unde mai pui căCriza (intenționat scris așa) continuă să fie un bun motiv pentru a fi eXclus din rândurile colectivului în care încă te mai afli.
După cum credeam și mai demult...Nobody needs artists anymore, vorba aia pur românească revine în forță ”Dacă mere și-așa...” Ori, de cel puțin 20 de ani, asta a fost singura constantă la noi. Acum s-a ridicat la gradul de normalitate. Pentru că excel-ul nu contorizeaza și nu va contoriza niciodata CUM realizezi ceva, ci în căsuța respectivă va conta doar CÂT ai făcut. Și dacă dă cu minus nu e bine.

Vreau. Pot.

Între vreau și pot mai este un termenl. Treaba asta nu ți-o eXplică nimeni. Cei care nu s-au prea lovit de probleme, ar spune așa ”Vreau și pot !”. În schimb marea majoritate nu își permite aceasta certitudine, așa că este mai rezervată. Propoziția care le iese lor va fi întotdeuna ”Vreau, dar oare și pot?” Ori, acest oare vine de vis-avis, pentru că oricât ai vrea (spune viața trăită până atunci) deobicei nu prea și poți să faci acel lucru, ori să pui în practică gandul ăla care te-a tot măcinat nopți de-a rândul. Aici nu ține de faptul că ”nu ai găsit modalitatea în care să prezinți ceea ce ai vrut în cel mai bun mod”. Nuuu. Ține doar de faptul că în realitatea acestora din urmă au fost atâtea situații în care ceea ce au făcut era bine, dar NEapreciat, ori bine gândit dar de NErealizat.
Pe de altă parte însă, generația mai tânără pleacă dintr-un alt punct. Unul mai simplu și netrecut prin experiențele negative care încet dar sigur îți taie tot elanul. Așa că propoziția lor de început este plină de siguranță. ”Vreau și pot !” vor spune aceștia, cu gândul clar că dacă au în cap ceva, există posibilități să ducă acel lucru la bun sfârșit. Le dau dreptate, punându-mă în postura lor, chiar dacă în mod normal ridic câte o sprânceană de fiecare dată când aud propoziția asta. Sigur are legătură cu experiența deja acumulată.
Revenind, termenul care face diferența se împarte între ”Vreau ȘI pot !” (generația mai tânără)
”Vreau SĂ pot !”(ăștiălalți mai trecuți)