VREMEA

marți, 27 decembrie 2011

27

Douăzeci și șapte. Anul trecut, am scris despre douăzeci și opt. Eh. Nu are nici o legătură, mi-a zburat doar gândul înspre postarea de atunci, că tot am deschis-o astăzi și pentru a-mi aduce aminte cum era anul trecut în această perioadă. Prin comparație...cam la fel, foarte multe idei de atunci se potrivesc și acum. Dacă m-ai întreba despre lucrurile care s-au mai întâmplat, nu aș putea să pun degetul pe mai multe, deoarece gândul îmi zboară la unul singur. Acel moment în care, cu ghilimelele de rigoare „barza a trecut pe deasupra casei noastre”. Atât. Ceea ce a fost înainte, ori după, sunt detalii, parcă lipsite de importanță. A-pro-pos de, azi m-am văzut cu Bogdan, pe care l-am chemat special ca să vedem dacă putem face ca șirurile de beculețe colorate se pot sincroniza cumva. Răspuns clar: nu! Așa și? Nimic. Din alte discuții, am ajuns și la subiectul revelion, că tot se apropie. Și el asezona cu ideile mele, conform cărora, avem împreună impresia că este ultimul revelion „ca în tinerețe”. De la anu' lucrurile se vor schimba, va fi altceva, cu un oarecare regret am spus amandoi că-i păcat că nu îl facem toți împreună, dar noh, cunoaștem și motivele alese de fiecare în alegerea petrecerii serii de 31 decembrie. Nu contează nici asta. Nu mai contează mai nimic. Sufletul îmi/ne este împăcat cu ideea că de acum este un singur lucru care contează cel mai mult. Restul detaliilor sunt neimportante. Cu toată criza asta trâmbițață și răs-trâmbițată, îți dai seama într-un final, că lucrurile care contează msunt simple. O îmbrățișare, un sărut...alea!
Happy new year everibody !!!

Un comentariu:

Anonim spunea...

orice ati ales sa faceti anul asta, ganditi-va ca anul viitor cam tot pe vremea asta, sarbatorile vor fi total diferite de ce ati experimentat pana acum si incomparabil mai frumoase si magice.
tot stau sa ma gandesc ce inseamna "ca in tinerete" dar nu ajung la nici o concluzie satisfacatoare - sa fie ca rezistam pana dimineata fara nici o problema, ca nu aveam treaba cu frigul de afara cand jumatate de noapte o petreceam in piata la artificii si vreun concert?...habar nu am, pt ca nu mai gasesc logica in asa ceva
asa ca, enjoy this moment, si anticipati bucuria de la anu'

va doresc un an minunat si cat de usor si lipsit de griji pe cat se poate
LA MULTI ANI!!!

strumfy