VREMEA

joi, 15 iulie 2010

(scurtă paranteză) se poptrivește și acum

Răsfoiam ce aberam și anul trecut. Îmi face impresia că doar timpul s-a scurs, nimic nu s-a schimbat de la postarea din 16.07.2009 "Omul contează":

M-am apucat să aştern din nou câteva idei urnit şi de faptul că realităţile încojurătoare s-au tot schimbat şi mai ales agitat ăn ultima perioadă. Tiltul vrea să reflecte de fapt că în ciuda a zeci de mii de discuţii, de idei aplicate sau nu, vâltoarea evenimentelor ne cerne defapt concluzia atât de simplă că omul din spatele "treburilor" contează. Mi s-a întâmplat să fiu secerat de dispariţia, unul câte unul, a celor şi aşa câţiva, care mai erau pe lângă, ca să mai rumeg o perioadă şi asumându-mi greşelile să îmi dau seama că de fapt nu eu am probleme, ci percepţia celor care credeam că înţeleg stilul meu este greşită. Bunăoară, m-am întâlnit e mult spus, l-am văzut pe unul dintre cei care credeam că îmi seamănă, dar de care m-am răcit în ultima perioadă. A trecut pe lângă mine ca şi cum n-aş fi existat. ceea ce îmi dă dreptate în toate presupunerile mele de demult. Omul contează. Altfel, am asistat la acapararea până la terminarea unei idei, care la început a fost respinsă cu înverşunare şi acum este în centrul atenţiei, pentru că s-a schimbat cu totul opinia marii majorităţi. Firul poveştii pleacă de undeva, era imaginat a se termina într-o perioadă destul de scurtă, dar au intervenit alte idei şi alte stiluri de a o pune în practică (în ideea de ajutor) încât nici nu mai ştiu exact de unde am plecat, darămite să mai ştiu unde mi-am pus în cap să ajung la momentul incipient. Dar e de bine, e de ajutor. E altceva. Şi acest altceva intră tot mai adânc în interior. EXagerarea este cuvântul care caracterizează ambele situaţii. Ştiu pentru că am folosit-o şi eu de câteva ori, de mult mai multe ori mi s-a atribuit în momente când chiar n-aveam nici o legatură, dar este o constantă a unor oameni, până când îi acaparează cu totul şi nu mai ştiu cine sunt cu adevărat. Aşa se pierde ruşinea de : a.... sau a ... (în diferite situaţii) şi escaladând, ajungi la final de drum şi te întrebi privind în urmă. Oare asta am vrut? Răspunsul nu-l vei găsi nici atunci la fel ca nici acum când ai zâmbit drăgăstos la fiecare sunet mai ascuţit care este o obişnuinţă de altfel la unii.
Mi-e şod acum, să mă gândesc la ce prostii scriam mai demult tot aici. Viaţa liniştită de până atunci a fost înţepată în diferite situaţii, înţepături la care răspunsul a fost zămbitor până la un moment dat. De fiecare dată însă am sperat că va fi altfel. Ei....uite că nu este. Acum, doar timpul s-a foarte complexat. Mintea a rămas in planul 2, chiar dacă impresia e opusă.

Un comentariu:

Anonim spunea...

curios, anul trecut nu am comentat nimic la ce ai scris...acum parca vad textul altfel.
cum sa gasesti omul din spatele actiunilor de zi cu zi? in epoca asta de-a dreptul nebuna, ajungi o masinarie: te trezesti-te duci la serviciu-muncesti nu stiu cate ore pe zi-te intorci acasa stors ca o lamaie-dormi-o iei de la capat a doua zi
am ajuns sa realizez ca si de vrei, nu mai apuci sa constientizezi ca esti un om in "spatele treburilor". executi niste treburi - de oricare ar fi ele: profesionale, gospodaresti - si le faci masinal,uneori nici nu realizezi ce hartie ai facut, ce ai tastat pe calculator in diverse programe, etc. totul este un automatism dictat de viteza infernala in care se traieste acum. degeaba vrei sa termini repede ce ai de facut, pt ca niciodata nu se termina treburile de facut, parca vrei sa treci la urmatoarea sarcina cu gandul ca asa scapi mai repede si poti pleca acasa, sau poti face orice altceva. TOTAL GRESIT!!! dar totusi se intampla zilnic in viata fiecaruia dintre noi.

stau sa ma intreb daca persoana care a trecut pe langa tine te-a si vazut, nu de alta dar si mersul pe strada sau cu masina, urcatul unor scari sunt pur si simplu masinale/automate/neconstientizate.

e trist ca am ajuns sa constientizez acest lucru, nu se schimba nimic cu asta, doar am un motiv in plus sa ma simt mai incatusata in viata si/sau societatea asta care se presupune ca e libera
nu mai suntem liberi sa simtim ce vrem, fata de sau cu cine vrem, suntem doar niste marionete care se misca dupa niste comenzi cine stie de cine date.

...mi-am adus aminte: anul trecut pe vremea asta nu aveam eu cap sa raspund la cugetarile tale...eram prea ocupata sa constientizez o pierdere pe care culmea si dupa un an incerc s-o alung, sa n-o cred. atunci simteam omul din mine - era ranit.
deci macar omul simte ceva, chiar si numai atunci cand are un necaz. fericirea e prea de scurta durata ca sa conteze asa mult printre atatea...altele negative

strumfy

PS: sorry ca nu-s mai pozitiva, dar nu gasesc loc printre negativism, asta e prea mult chiar si acum