artisol 7-oct netrimis

Contezi...oare?
Ţi-am tot repetat la radio că o să ieşim, uite că am ieşit dar mă bucur că am ocazia să îţi scriu nestingherit despre un subiect tare cald, de care m-am lovit încă odată de curând. Cât timp eram “Înauntru” Să îţi explic. În mod normal, tot ceeea ce întreprindem sau ne gândim să facem este rezultatul unor scurte sau mai lungi gânduri. Corect până aici. Chiar şi banala ieşire la 1 suc, motiv de întâlnire, chiar şi un telefon dat – mai nou în agitaţia cotidiană – este o influenţare a celuilalt. Întrebăm, firesc “deranjez?” sau “Ai timp de o cafea?”.Boon. Asta se pare că facem din dorinţa de a nu abuza de nervii sau timpul celuilalt.Ei bine, cu apropiaţii... chiar cu familia, uneori, observ...se uită acest lucru. Dacă îl catalogam simplu, ca o altă formă de respect, nici nu abordam subiectul, şi nici n-o fac dintr-un oarecare presupus deranj de-al meu. Neah. Observ doar că atunci când ne împărţim viaţa cu cineva, uităm să-l mai băgăm în seamă, sau, dacă vrei o explicaţie mai draguţă. pe moment problemele întâlnite sunt pe primul loc şi atât. Există fiinţe care trec multe bariere în viaţă, aşa cum există la capătul celălalt suflete care în pofida acestor să le ticem nimicuri, îşi continuă nealterat traseul bine întipărit in minte. Între primele amintite am dat peste cazul în care se face mai mult de atât. Nu doar influenţează, reacţia ta chiar o condiţionează. Deci te afli in postura de a alege dintre variantele date: ori te conformezi, ori...Oricum, nu contează. Decizia a fost luată şi basta. Plus-ul de final (cireaşa de pe tort dacă vrei) vine atunci când în tot angrenajul ăsta creat doar de o singură parte, ţi se atrage atenţia că ai fost consultat la luarea deciziei respective, într-un mod care din nou te lasă fără grai şi care din nou te condiţionează. Începi să te gândeşti dacă atunci demult, când ai zis acel ceva, a fost bine exprimat sau interpretat.(Evident că şi aici eşti DIN NOU influenţat, astfel că data viitoare te gandeşti de 50 de ori înainte şi îţi găseşti cuvintele atent şi foarte eXact.) Revin. Oricum este atât de departe încât acum, situaţia-i deja fumată, deci discuţia expirată. Dar ca observaţie merită spusă, pentru că acest întreg context este creat doar de o parte, fără a ţine cont de cealaltă. Dacă înţelege bine, dacă nu, nu. „Eu to aşa fac” îşi zice-n mintea care cred a rămas la stadiul micilor răsculări adolescentine cu părinţii. Era demult, aproape cumva de revoluţie şi printre primele chefuri la care, domnişoară devenind participai. Ei, ai tăi nu te lăsau. Remember? Fix aceeaşi gândire. “Apăi nu staaaau mult [...aici era discuţia cu argumente pro şi contra, bla bla bla...concluzia însă aceeaşi] Şi dacă nu vor,ce? Eu tot aşa fac”. Rămân mirat uneori şi dacă stau să observ fiecare particulă, pot elabora ideea potrivit căreia acea cineva nu este cine cred eu că e, are o mie de urme de altcineva. Vezi, nu-i bine. Mai bine zâmbim şi luăm viaţa mai simplu. Ha ha ha....gata. Cerul e albastu, alerg liber pe câmpii, nu mă mai întreb nimic... că simt demult deja că eu nu mai contez. Doar mi se spune asta....Te pup şi multumesc.