artisol 7-21 mar

Sunt nebun şi recunosc!

Sunt nebun. Şi dacã la treaba asta te-a încercat un zâmbet în colţul gurii, lasã-mã sã îţi declar cã este o afirmaţie cât se poate de serioasã.
Cum altfel pot sã mã pun în oglindã cu tot ce mã înconjoarã şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mã aflu decât de curând, poate din cauza prea multor "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice cã nu-s chiar copt la minte ci mai degrabã m-aş duce în partea opusã, a nemulţumirii, cu ură cu tot, în partea – dacă vrei a încruntãrii sprâncenelor. Cãci dacã e sã am dreptate...şi vreau să cred cu toatã convingerea cã am, înseamnã cã problema este la mine, restul trãind într-o normalitate a cãrei coordonate nu mã ating. Normal - vãd - e sã zici de toate chiar dacã nu te pricepi la nimic, la fel de normal vãd cã e sã nu te intereseze mai nimic, adicã eventual lucrurile care se află cel mult în apropierea ta. Observ cã e normal sã scuipi pe stradã, sã înjuri, sã te baţi, cum la fel de normal este sã fii pasiv, sã rãneşti, sã acuzi şi la final sã nu îţi mai pese. E normal -observ- ca într-o cãsnicie sã existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este sã "îţi calculezi mişcãrile în funcţie de rãspunsul şi reacţiile celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnã. Evident cã e normal continuînd ideea sã ţi se parã şi chiar s-acuzi în consecinţã pe cineva doar pentru cã ţie ţi s-a pãrut că...ceva. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal observ că e sã mã chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însã prefer sã mã opresc aici, pânã nu se trezeşte vre-un deştept sã-mi facã teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Rãspunsul meucătre potenţialul de mai sus: Mai du-te dracului....Lasă că-s eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru cã dacã asta înseamnã sã te implici (într-un proiect 100%, sã te îndrãgosteşti pânã peste urechi, sã te doarã şi sã te mãnânce zi de zi, sã zbieri în ploaie-n miez de noapte, sã râzi cu poftã, sã aştepţi cã poate-poate, sã te închizi în tine, sã renaşti, sã arãţi ce vrei sã spui, sã te întereseze, sã simţi cã undeva conteazã, sã zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel.Poate greu de înţeles pentru majoritatea. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plinã de tipare. Şi pentru asta am cui sã mulţumesc cã prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin sã cresc şi sã devin aşa. Nebun, într-o lume plinã de normali mereu ocupaţi în normalitatea lor. Felicitãrile mele tuturor celor care se încadreazã în profilul explicat la început şi spor în viaţã în general...
Cât despre mine, până când inevitabilul se va întâmpla (foarte plastic pus de domnul doctor ca şi rezultat al ultimelor analize... obligatorii) voi continua să fac, să mă implic, să cred în intuiţia mea şi nebun fiind să cred că undeva toate lucrurile astea poate la un moment dat vor conta. Şi dacă cineva îndrazneşte să crâcnească, sau chiar să mă oprească, cu mine va avea de-a face.
Că lumea mea-i frumoasă. Pentru că-s io nebun...evident.