articol 7-17 mar

Recunosc...

Sunt nebun. Şi dacă te-a încercat un zâmbet, lasă-mă să îţi declar că este o afirmaţie cât se poate de serioasă. Cum altfel pot să mă pun în oglindă cu to ce mă înconjoară şi cu care univers nu mai raţionez de ceva (mult) timp incoace. Nu mi-am dat seama de starea în care mă aflu decât de curând, de prea multe "io nu înţeleg de ce"-uri. N-aş zice că nu-s copt la minte ci mai degrabă m-aş duce în partea opusă, a nemulţumirii, a urâtului, a încruntării sprâncenelor. Căci dacă e să am dreptate...şi cred cu toată convingerea că am înseamnă că problema este la mine, restul trăind într-o normalitate a cărei coordonate nu mă ating. Normal văd e să zici de toate chiar dacă nu te pricepi la nimic, la fel de normal văd că e să nu te intereseze mai nimic, adică lucrurile efectiv din jurul tău. Observ că e normal să scuipi pe stradă, să înjuri, să te baţi, cum la fel de normal este să fii pasiv, să răneşti, să acuzi şi la final să nu îţi pese. E normal -observ- ca într-o căsnicie să existe 3(exemplul practic), la fel de bine cum normal este să "îţi calculezi mişcările în funcţie de răspunsul celuilalt"(exemplul boemului). Eu sunt nebun înseamnă. Evident că e normal să ţi se pară şi chiar s-acuzi în consecinţă pe cineva doar pentru că ţie ţi s-a părut. Şi vine a doua zi când cu un zâmbet care zice "S-a întâmplat ceva?" normal e să mă chemi la o cafea. Haaaaa? Şi aş mai avea câteva exemple însă prefer să mă opresc aici, până nu se trezeşte vre-un deştept să-mi facă teoria aia boring care de obicei incepe cu "Dar ce e normal pentru tine Popianoş?" Răspunsul meu: mai du-te dracului....Eu sunt nebunul dintre toţi. Serios. Pentru că dacă asta înseamnă să te implici (într-un proiect 100%, să te îndrăgosteşti până peste urechi, să te doară şi să te mănânce zi de zi, să zbieri în ploaie-n miez de noapte, să râzi cu poftă, să aştepţi că poate-poate, să te închizi în tine, să renaşti, să arăţi ce vrei să spui, să te întereseze, să simţi că undeva contează, să zici da de câte ori ţi se trânteşte câte-un nu şi exemplele pot continua) am fost crescut într-un anume fel. Pentru toate cele de mai sus care compun normalitatea MEA, sunt altfel într-o lume plină de tipare. Şi pentru asta am cui să mulţumesc că prin atingerea lor m-au influenţat puţin câte puţin să cresc ţi să devin aşa. Nebun, într-o lume plină de normali. felicitările mele tuturor celor care se încadrează în profilul explicat la început şi spor în viaţă în general...