articol 7-10 mar

Emoţii de primăvară

Am îmbătrânit tot bătând şaua ca să priceapă iapa. Ad literam, am îmbătrânit cu un an în plus în care nu ştiu dacă iapa mai devreme amintită a înţeles dece băiatul (în acest caz eu) tot bate la şaua aia. Nu-i important, povestea merge mai departe. Căci - nu-i aşa!? poveştea bună face lectura mai plăcută. Aşadar, în ceas târziu de noapte, undeva în Piaţa Mică, liniştea oraşului şi pe după obloanele deschise o lumânare ardea. Bunica - din balansoar - copiilor din cartea groasă le citea. Literele zburau, întâmplări se petreceau, copii ochi mari faceau, iar până la finalul poveştii, pe rând...fiecare adormeau. Frumos spus, păcat că nu-i adevărat. Varianta cotidiană din zilele noastre ar fi aşa : La aproape miez de noapte, în zgomotul oraşului, sub fereastra veche un câine trecea. Bunica de la geam se isteriza că de muzica ăstora de jos copilu' nu dormea. Bunica zbiera...muzica o acoperea, copilu' la un moment dat de frica plângea, iooooi ce mare vacarm (cu iz balcanic) era. Versiunea romanticului : Pe la 12 noaptea, în Piaţa Mică se făcea, că vîntul uşor pe la tâmple-mi adia. Ridic privirea şi în faţa mea, o fereastră se deschide...şi-n ea...cea mai frumoasă făptură din lume...chiar ea. (A se observa că romanticul nu are viziuni de viitor, astfel copiii sunt scoşi din ecuaţie, la fel ca şi bunica, opţiunea lui de viitor oprindu-se la "ce fac poimâine".Tot aici merită menţionat că el însuşi este în mijlocul poveştii, atenţia concentrându-se iată asupra lucrurilor importante-adica el). Varianta manelistică : Pe la miezuri de noapte, sub o fereastră stătea,povestitorul ăsta care multe ştia. La etaj, după fereastră se-ntâmpla, că baba la preteni zicea, că duşmanii ei mulţi mai era, dar că pân' la urmă pe toţi ea făcea. Pam-pam. Varianta feminină : Nu! Cea masculină : Oricând! Şi mă opresc aici cu gândul că ai înţeles ideea. Ca să fiu drăguţ însă permite-mi să îţi ofer si povestea reală a ferestrei din imagine : Undeva în noapte, cu două aparate, la pas ieşiţi, poate mult prea odihniţi, în Piaţa Mică au ajuns. Şi s-au învârtit şi s-au tot codit, până la urmă fereastra s-o găsească şi pe ea să zăbovească, s-o surprindă-n fotografie, să arate la lume să vază şi ea ca să ştie că oraşu ii frumos, noaptea, pe la 12-n jos.
Aşadar ca să simplificăm şi de-o concluzie să ne apropiem, dacă nu reuşeşti să legi o poveste de o întâmplare, e păcat de timpul pierdut. Întâmplările fie la trecut, prezent sau imaginate din viitor au nevoie să fie amintite frumos, sau măcar să le îmbraci în cuvinte care chiar dacă nu fac sens, dau un pic de culoare, creeaza o emoţie...impresionează. Şi totul a plecat de la o poză. Mulţumesc Claudiu.