VREMEA

marți, 13 ianuarie 2009

7seri-25 feb

Titlu - În aşteptare...

Ai observat că viaţa, se poate rezuma la un şir întreg de aşteptări? Să mă explic: când eşti tînăr aştepţi să îţi termini temele ca să ieşi afară să te joci cu prietenii (sau, cel puţin aşa era pe vremea mea când nu te năşteai cu mobilu'n mână şi cu calculatorul de picior), crescând aşteptai ziua de vineri când era programat să mergeţi la chefu' ăla de la Pălti', mai târziu ai aşteptat ca ea să se intoarcă (bietul de tine - neştiind de fapt că ţi-a spus doar aşa...ca să te simţi mai bine), acum aştepţi la semafor...la coadă la impozite...mai des în supermarket, din când în când autobuzul...sau poate ora 7 să înceapă emisiunea preferată.
Sunt şi studii făcute în acest sens - da' ce crezi?! Cineva s-a preocupat şi de acest aspect. Sunt cu siguranţă nişte cercetători ditr-o ţară mai vestică fără prea multe probleme pe cap de locuitor. Concluzia este aceeaţi. În viaţă, petreci incedibil de mult timp aşteptând. Restul timpului îl dormi, ca să ai energie a doua zi să aştepţi din nou şi timpul rămas îl petreci la servici, lucrând pentru altcineva - probabil un MARE cineva (să zicem 10 ore/zi inclusiv sâmbăta - perfect legal - ITM-ul n-o să vină în control veci) mai şi mănânci ca să te hrăneşti şi dacă "dă Doamne "acelaşi MARE îţi aprobă vre-un concediu îţi cheltui mare parte din agoniseală să vezi lucruri frumoase. Fac o paralelă şi îmi aduc aminte de ce îmi spunea un prieten conform căruia trăim toţi într-o eternă campanie publicitară. Acum e de gen feminin, imediat vine Paştele, apoi o să auzi zeci de slogane gen "trăieşte mega-vara, profită de oferta X" etc., poate-ţi pică şi vreo nuntă sau vre-un botez imediat după concediu, imediat ajungi in Craciun, hop Revu' ...La Mulţi Ani 2009! Şi-asta-i tot? Păi în mare....cam da. Sigur or să se trezească unii care să susţină că staaaaaai că de fapt nu-i chiar aşa, deoarece mai sunt şi alte lucruri care te fac fericit. Corect dar nu despre asta vorbesc. Ci de faptul că în viaţă, mare parte din timp îl petrecem aşteptând. Sibiul aşteaptă să mai fie odată Capitală Culturală - "că tare bine-o mai fost", fetele aşteaptă ca iubiţii lor să le mai impresioneze măcar în perioada asta cu un mărţişor, poate o floare dacă zic şi de sărutare...."e marfă rău", băieţii aşteaptă să se gate-odată perioada roz cu Valentine,Dragobeţi şi-alte 1 şi 8 martie, eu aştept să termini de citit...şi tot aşa. Era o melodie mai demult care zicea că "o maaare de soare", măi io cred mai degrabă că e de aaaaşteeptaaareeeee. Departe de mine gândul de a te posomorî cu articolul de faţă, da' dând drumul la televizor am desprins că planeta se încălzeşte (şi să nu-mi spui mie că aţă în mine stă salvarea ei, cu-atât mai mult la noi), am mai văzut că o să devin un fel de lepros dacă nu mă las de fumat, asta în cazul în care mai am noroc să ajung unul, că frontul e tot mai aproape, că taxa auto...las-aşea şi între timp îmbătrânim. Deci (fără deci) concluzia mia (evident proprie şi personală) e că ar cam trebui să se întâmple ceva domle'. Poate chiar să facem ceva. Fiecare în felul lui şi evident doar dacă avem voie. Asta e însă o altă discuţie. Zic totuşi, că parcă suntem încă prea tineri să ne pierdem timpul tot aşteptând.

Niciun comentariu: