eu cred că

Până de curând nu mi-am permis să cred aşaaaaa, în public, pentru că a crede ceva îmi vine ca un gest reflex, bazat pe ceva cunoştinţe şi o gaşcă de experienţă. Din astea 2, referitor la multitudinea de gânduri şi situaţii aş fi putut să şi cred, însă neavând destule argumente ca să încline balanţa într-o oarecare parte m-am rezumat la a observa. Că aici nu deranjezi. Observi că...zici mai departe şi cam atît. Asist însă de ceva vreme constant la acest "eu cred că" tot mai des. Indifernt că e de la o vârstă relativ fragedă, ori de la oameni cu ceva ani buni de experienţă, "cred că" este folosit tot mai des. Nu bag vină, dimpotrivă, mă bucur că lumea îl foloseşte şi la pozitiv, comparativ cu negativismul proverbial al poporului, însă nu îi văd rostul. Pe baza acestui "cred că" şi mai ales în discuţii ori subiecte atât de neimportante, "cred că" ăsta face diferenţa. Nu-i poţi lua omului părerea, nu i-o poţi schimba atunci, pe loc, însă cei ce folosesc expresia pomenită destul de des tind să creadă fix pe invers. În acel moment se poate schimba ceva şi atunci e cel mai potrivit să îţi dai cu părerea. Se aduc argumente, bine reţinute şi întreţinute, eXact pe tema dată, concret, astfel încât să reiasă cu naturaleţe concluzia în care numiţii cred. Şi de aici observ se nasc divergenţe. Acestea nu sunt băgate în seamă foarte tare, adică se uită până la următoarea discuţie, însă implicarea în acel moment este cât se poate de directă şi concentrată pe subiect. Ori, cu timpul, ori îţi dai seama că eşti tot mai diferit şi începi să taci tot mai des, ori mai laşi în speranţa ca experienţa să facă diferenţa şi (poate) acest "eu cred că" să nu fie atât de sigur de fiecare dată.
M-am întâlnit cu situaţia de a crede ceva dar - în repetate rânduri - la întrebarea "Tu nu crezi la fel?" să dau răspunsul aşteptat (ba da). Numai că, pe dinauntru nu aveam toate elementele să mă ducă la concluzia că e aşa. Dar "ba da"+ul a funcţionat, fireşte şi aşa subiectul a fost închis.