luni, 11 mai 2009
Lumia ieste cum ieste
Şi în zona Sibiului se vorbeşte cu mult "i". O ştim cu toţii. Cuvinte ca tEatru, nEagră sau dEal se aud "tiatru", "niagră", "dial". Nu este nici o problemă, face parte dacă vreţi şi din aroma vieţii de pe-aici. Însă nu pot să nu observ că "lumia" nemaifîcându-şi probleme de cum se aude şi cum este auzită, a exagerat şi în acest domeniu şi nu îşi mai face probleme deloc. Toată "lumia" a priceput, e criză, aşa că tot nu putem face nimic - tind tot mai mult să cred că este scăparea cea de pe urmă. Şi-apoi dacă-i criză, crizaţi să fim. În ultima perioadă observ că în afară de conversaţii nesfîrşite, rezultatele tind să apară cu o raritate ce îmi aduce aminte de începuturile anilor '90. Nu acuz, departe de mine gândul, însă mi-ar place să găsec şi răspunsul, cauza acestei indiferenţe dusă până la absurd. Îmi povestea o prietenă că şi nesimţirea - în toate domeniile - a crescut proporţional cu nepăsarea. E una să nu îţi pese aşa de tare când e vorba de lucruri, dar în relaţia cu oamenii, mai ales în domeniul care presupune că vin la tine nu că vor ci ca să îi ajuţi îmi e de neînţeles total. Bine în schimb că ne batem capl cu 1000 şi una de mărunţişuri, la rîndul lor exagerate, că deh, e criză. Dacă nu îţi stătea în fire să dai telefoane tot la 5 minute să te interesezi dacă X sau Y a ajuns, de ce o faci acum? Să fie stressul, inadaptarea, perioada, răspunsuri încă mai caut. În tot tabloul pictat cu nuanţe de roz ca să nu se observe adevărul, realitatea ne contrazice. Suntem tot mai ...(două puncte): obosiţi, sictiriţi, leneşi, fără chef, apatici, miserupişti, dezinteresaţi, deconcentraţi, schimbaţi, nervoşi, frământaţi, închistaţi, trişti, uşor disperaţi. Şi în loc să încercăm să vedem şi alt punct de vedere, să înţelegem mai mult, tot mai tare ne afundăm în acest peisaj dezolant descris mai devreme. Dacă asta este şi aşa va arăta lumea, aş prefera de s-ar putea să mă lipsesc de ea. Căci nici eu nu mai pot tot obseva, ighiţi sau mai frumosul "accepta", fără nici o speranţă de un pic de normalitate. Acolo, un strop, ceva.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Salutare, am revenit dupa o mica pauza... involuntara :)
si sunt nevoita sa iti dau mare dreptate aici. Am "lucrat" si eu cu destul de multi oameni care sunt exact asa cum i-ai descris tu si poate un pic mai mult. Nu mai stim sa ne organizam, sa respectam un dead-line, sa RESPECTAM omul cu care lucram fie si pentru 2 minute, sa stim sa vorbim la telefon, sa ne cerem scuze pentru un deranj...si nu mai continui M-am saturat si eu de lipsa asta de interes pentru ceea ce facem si pentru propria persoana. Sunt atat de multi oameni care nu au pic de bun simt, care sunt "pusi" intr-un loc fara ca ei sa aiba habar ce cauta acolo si cand ma izbesc de toate astea, ma cuprinde o tristete... inimaginabila.
Ganduri de bine
Blue_sasha mă bucur că nu sunt singur în observaţie. Începeam să îmi fac probleme şi să mă simt tot mai pe din afară. Totuşi , mă bucur că nu sunt singur în observaţiile mele. cu mult drag enumerate aici. Mersic.
Andy, nu ai cum sa fi singurul care observa mediul in care supravietuim cu totii pana la urma. Si da, ceea ce vezi, ceea ce traiesti este adevarat doar ca unii dintre noi ne-am obisnuit atat de mult cu asta incat o consideram normalitate-ceea ce este cel mai grav dupa mine-nu degeaba se spune ca traim intr-o jungla; altii observa si nu spun nimic, merg mai departe iar altii incearca sa schimbe ceva sau macar sa se faca auziti.
Ganduri de bine :)
Trimiteți un comentariu