No hai să...

vorbim despre nimicuri. Acele nimicuri care ne fac viaţa "frumoasă". A se observa de musai ghilimelele, că dacă nu iară-s pus în situaţia de a da explicaţii 10 minute pentru că nu s-a înţeles ideea, care oricum mi se pare o tergiversare şi o lălăială, că poate doar doar, se ajunge cu discursul la subiectul preferat şi evident numai bun de ACUZAT. Aşa am mai văzut că se întâmplă şi am făcut aşadar atenţionarea. N-a durat decât 4 rânduri, da noh, îs convins că a înţeles TOată lumea. Deci vorbim despre adevăruri adevărate, acceptate ...sau nu. Toată lumea are ceva pe dinauntru care îl ghidează în tot ceea ce face. Acest ego interior se clădeşte de mic şi se căleşte în timp pe baza învăţăturilor primite şi a realităţilor întâlnite. Cu anii ce trec însă, încet dar sigur, acest ego începe tot mai des să fie catalogat şi disecat. De ce? Păi pentru că fiecare creştem şi ajungem la vârste care presupun alte acţiuni, alte dorinţe, alte năzuinţe. Şi dacă ai ceva de spus - este general acceptat - că ar fi bine să spui dar cu măsură. Pentru că vorba, rezultantă a unui gând poate lovi. De acord până la un punct. Acel punct în care nu sunt de acord cu regula societăţii care zice : ai voie să gândeşti, dar gândeşte în anumite limite, ai voie să faci ce vrei, dar în aceleaşi limite. Păi, şi atuni întreb, la ce bun să mai depun efortul, dacă oricum sunt încorsetat de limitele "acceptate de societate pentru un trai fericit". Intru mai în detalii şi încep prin a diseca câte îmi vin acum în cap. Pornind de la adevărul mai sus amintit cum că ne formăm de mici şi ne îmbunătăţim pe parcurs, în tinereţe te afectează altfel anumite acţiuni, trăiri, locuri, oameni. Cu cât interacţionezi mai mult cu ei, cu atît observi, înveţi şi bagi la cap pentru ca mai târziu să aplici la rândul tîu ce ţi-a plăcut şi evident să excluzi ce nu ţi-a plăcut. Aici intervine prima steluţă *. Universul care te formează este cuibul tău. Acolo te-ai născut, te gândeşti că acolo vei îmbătrâni dar vei face mai mult decât înaintaşii.
Ceea ce majoritatea a înţeles este ultima parte *că vei face mai mult decât au reuşit ai tăi. Şi pe asta se concentrează. Din cauze diferite se pleacă de acasă. De "libertate", de a vrea altceva, de a găsi ceva mai bun în acel moment.
Se observă aşadar prima diferenţă clară între 2 oameni. Cel care crede că acolo îi este locul şi celălalt care, trecând prin experienţele din alte locuri nu mai are cum să fie legat de acel loc numit "acasă". Mai departe. Se zice că acasă este acolo unde te simţi cel mai bine, comparativ cu o mai veche vorbă care zice că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Alăturându-le pe amandouă, rezultă că aici se apropie cele 2 categorii cel mai tare. Îşi doresc ca "acasă" să fie locul în care să se simtă cel mai bine.
Pasul următor face ca ambele categorii să încerce noutatea. Prima categorie, mai legată de "acasă"-ul perfect întâmpină oareşce greutăţi în adaptabilitate, comparând tot timpul binele existent în universul de care s-a ataşat cu binele întâlnit. A doua categorie nu întâmpină dificultăţi atât de mari, ei fiind obijnuiţi cu schimbările. De fapt schimbările sunt parte din viaţa lor, singura idee pe care insistă este dacă să le accepte sau nu. Habar n-am cum e mai bine să fii, dar un mijloc se va găsi, ori cel mai uşor le vine să-l găsească celor care au mai făcut-o de-a lungul vremii, că aşa-s ei clădiţi.
Cu legături puternice referitor la această primă diferenţă, îşi mai face loc una. Cea legată de oameni. Universul liniştit al primei categorii, cu influenţe clare asupra a tot ce înseamnă persoana respectivă este diferit TOTAL de cel întâlnit la cea de-a doua categorie. Primii sunt mai legaţi de oamenii care le-au insuflat cunoştinţe, idei şi alteuri, pe când ceilalţi au relaţii ceva mai distante ca să nu zic reci cu cei ce-i înconjoară. În timp ce primii împărtăşesc un grup limitat, în care cunosc pe toată lumea, a doua categorie este înconjurată de amici, cunoştinţe, prieteni din care îşi alege pe care să şi-i apropie mai mult. O altă diferenţă definitorie.
Din cele expuse până acum, este logic ca şi aşteptările unuia comparativ cu celălalt să fie diferite, iar dacă nu sunt diferite, drumul până la la realizarea visurilor este altfel - opus - imaginat în fiecare din categorii. Pentru prima categorie este mai complicat, pentru ceilalţi este mai facil şi din cauză că nu îşi bat atâta capul de unii singuri. Sunt înconjuraţi de lume, ori se ştie că câte capete, atâtea păreri. Singura lor decizie este atfel facilă, care din variantele discutate li se mulează cel mai bine.
Concluzia întregii observaţii, explicată cu lux de amanunte este că a doua categorie este majoritară în societate. Acea societate care a făcut de mii de ani reguli, ca să se poată înţelege şi să poată convieţui. Însă aceeaţi societate care impune pe de altă parte aceste anumite limite, în care "se face" este folost în exces, atât în vorbe cât şi în fapte. Aceeaşi societate, gazdă a celor care nu au limită şi care într-un mod frumos sunt astfel atenţionaţi. Comparativ, cei din prima categorie sunt mult mai analizaţi şi uneori chiar acuzaţi. Că nu fac parte din marea majoritate, facil de înţeles de toată lumea. Păcat. Nu mă îndreptam înspre limita cealaltă, să ma aştept să fie de-a dreptul admiraţi. Departe de mine gândul. E doar o obseravţie simplă, într-o lume tooooot mai complexă.