Doamne-ajută

se poate caracteriza o situaţie fără răspuns. E una din acelea în care te trezeşti că te-a atins ceva şi nimeni nu poate să îţi spună ce e de fapt sau din ce cauză s-a abătut asupra ta. Indiferent dacă ai dus o viaţă plină de scântei, sau dimpotrivă ai stat să le iei...pas cu pas şi ai avut grijă o viaţă "ca de ochii din cap", adevărul este că se întâmplă să te trezeşti că nu mai eşti cel care odată erai. Îmi aduc aminte de statuls-ul Danei cu "şi teai dus dulce minune, totul este trist în lume" cred că era 4 Michael. Care odată a plecat şi el. Uite-aşa. Tot ce însemna, tot ce el era, într-o clipită sa stins. Şi a-pro-pos de stinsul ăsta încep şi eu să îi înţeleg adevăratele valenţe. Simţi că te stingi, că te sfîrşeşti cînd iată cu probleme necunoscute te întâlneşti. Nu se pot face comparaţii ître situaţii, însă necunoscutul a rămas cel mai de temut pentru umanitate, de când se ştie ea.
Îtrebarea firească este deobicei "Ce-i?". Când răspunsul se lasă aşteptat, zilele trec dea repetat şi nimic u te mai poate face să îţi recapeţi încrederea că va fi cel puţin la fel ca înainte. Schimbările bruşte sunt cele care te fac să vrei să ceva, orice, cu atât mai mult cu cât ăsta de pe umeri îţi mai trage şi el câte une pe ideea că de ce n-am făcut cât am putut. Draguţ şi ăsta micul, cum îşi găseşte el cele mai bune momente să te ia la discuţii.
Deci în concluzie, mai mult calm, mai mult curaj, mai mult optimism şi mai ales mai mult decât orice fă azi ce-ţi trece prin cap. Orice. Pentru că odată întâlnit cu necunoscutul se schimbă cam TOT ce considerai că îţi este familiar, comun, obijnuit. Nicinu mai ştiu dacă obijnuit se scrie cu J sau cu Ş. Nici nu contează acum. Acum contează să fie bine. Optimismul este cea mai bună armă în cel mai...război. Ăla cu morile de vânt, unde nu pot decât să sper că regula conform căreia cea mai bună apărar e atacul să rămână o constantă. Noapte bună...somn uşor...şapte purici pe-un picior ;) Love U A