Trecut...a trecut

Titlul l-am asezonat cu celebra replică ”Bond...James Bond” a personajului arhi-cunoscut. Oridecâteori pronunți termenul te duce gândul departe, în altă perioadă, când situațiile erau altele și vârsta înscrisă (poate pe atunci în buletin) era alta.
Mi s-a tot spus și mie că defapt ne maturizăm, nu îmbătrânim, fapt care la momentul respectiv se dorea a fi un impuls de tinerețe. L-am apreciat atunci, însă de atuci și până acum nu a trecut foarte mult timp și tot la termenul folosit uneori în exces mă opresc ”old school”. Chiar zilele trecute am avut din nou ocazia să mă bucur pe interiorul meu, fiindcă am fost înconjurat de oameni care la rândul lor își aduceau aminte de tinerețile lor. Ce vremuri erau, ce muzică se asculta, ce prostii mai făcea. Acum e 2011, iar noua lume îmi permite să scriu aici la rândul meu că mai demult era altfel. Și acest mai demult nu este atât de departe de mine. Ori - impresia îmi este - că am ajuns prea repede în postura de a zice aceste lucruri, pe care le auzeam când eram și eu mai mic, din gura unor oameni a căror viață era mai închisă dar mai tihnită. Firele lor albe, îmi dădeau pe atunci impresia că mai este atât de mult până voi ajun ge la rândul meu să îmi vină să zic ”pe vremea mea”. Dar iată că nu e așa. Pe vremea mea nu eraU manele, pe vremea mea de-abia apăreau calculatoarele, pe vremea mea, la radio se dădea muzică de pe casete și chiar discuri (de ălea de vinyl), pe vremea mea internetul era o specie rară, pe vremea mea...era începutul. De atunci puțin a trecut, atât de puțin, uitându-mă în oglindă nici că se vede, dar acum internetul este mobil, muzica e doar o gălăgie, toată lumea vorbește încontinuu și nimeni nu mai ascultă, iar eu scriu aceste lucruri aici, fără o idee anume, de pe un calculator mai subțire decât un video-player. Și a-pro0pos de, am auzit că în mega germania, la casele unor super-market-uri încă se mai găsesc de cumpărat casete video. Goale. Pentru înregistrat. Încă se mai găsesc și la noi casete audio. Încă. Încă se mai ascultă macarena. Încă. Încă îmi mai aduc aminte de numele unor oameni pe care îi ascultam la radio și care m-au marcat atât de tare încât să îmi aleg la rândul meu să vreau să fac asta în viață. Dar în viață mai ai nevoie și de puțină apreciere, de puțin curaj, de ... nu maimștiu ce, însă mai ai nevoie de acel quelque'chose care să îți dea puterea de a-ți continua drumul.
Ori, poate le văd eu foarte trist și acest impuls lipsește moementan. Totul e liniar și ne bucurăm că nu e mai rău. Vorba aia românească ”e bine și-așa rău” e revenit cam peste tot. Nimeni nu mai dorește nimic, se mulțumește doar să existe și se bucură că poate să mai existe într-o realitate unde i se tot repetă că va fi tot mai rău.
Și acum m-am trezit și eu să vreau să schimb ceva, să îi ofer omului alternative, să îl scot din tipare. Când tiparele sunt singura lui certitudine în lumea nebună pe care tot el și-a creat-o, în timp, dar fără să își dea seama.
Tot ”dincolo” rămâne țelul suprem, chiar dacă acest dincolo, la o privire atentă a rămas acel dincolo privit prin ochii copiăroși ai anilor '90, tot ”nu ne permitem” a rămas replica părinților când celui mic i se scurg ochii în fața unei vitrine din oraș, tot ”restructurare” se aude la câteva zile pe la servici, tot lucrurile ieftine se caută, chiar dacă odată ajuns cu ele acasă observi că deja s-au stricat, tot plin e în târg duminica, dar de aia tot românul este cel care nu vrea să schimbe nimic. Indiferent.
Cum era gluma aia veche? ”La vremuri noi...tot noi” Și poate și de asta, cei puțini care au încercat câte ceva, ajung să fie de-a dreptul trași de tot pe dreapta. Că oricum nu contează.
---
Dialogul e simplu:

X - ”Avem de-aia, de-ailaltă și de aia?”
Y - ”Da!”
X - ”Păi gata”
Y - ”Dar, pe lângă astea pe care deja le aveți, puteți să aveți și acest altceva, în +...”
X - ”Beeeei, avem de-aia, de-ailaltă și de aia?! ...Avem. Treaba e gata, zi-mi cât costă!”