azi, doar azi

Peste cativa ani o sa-mi amintesc de sceasta zi, din pricina ca n-am lasat-o sa treaca precum celelalte mai putin importante. O sa imi amintesc de 5 martie 2009 si de parfumul atmosferei care m-a inconjurat pentru ca am ales sa il suprind aici, negru pe alb. Sper ca la batranete sa citesc la randu-mi aceste randuri si o lacrima de bucurie sa se verse peste obrazul bazdrat de vremuri. De ce? Pentru ca merita bai. Pentru ca asta s-a intamplat, pentru ca asta am simtit si toate m-au deslusit in ceea ce sunt astazi pe acest pamant. Facator de diferente. Am ajuns acasa, am facut unele ultime cumparaturi pentru perioada serii, cand cuibarit in mijlocul familiei care ma inconjoara am sa ma simt ca odinioara. Nimic nu s-a schimbat in esenta Sunt tot ei. Toti ei si un membru al "familiei" mele viitoare in plus. Ziceam ca am iesit pana la alimentara din colt - care de 20 de ani e in acelasi colt - si am facut ultimele cumparaturi sub stropii de ploaie de afara. Am recunoscut in trotuar aceleasi crapaturi, aceeiasi oameni mi-au iesitr in fata, aceleasi masini au facut fix acelasi zgomot pe care mi-l amintesc de cand am venit pe lume aici. A plouat peste mine, zeci de ani de-a randul, cu acest gand am intrat in casa, fericit totusi ca sunt inca inconjurat de suflete la care tin enorm (chiar daca suna sec, asternut asa pe hartie). M-a intampinat tot bunica mea cu vorbele :"Si atunci cand te-ai nascut, acum 29 de ani a plouat. Cand am venit acasa de la maternitate la fel ploua si atunci". Ceva am simtit in momentul acela. Nu stiu daca vorbele imi transmiteau acel ceva sau era vorba de expresia fetei ei, incantata / fericita pana intr-al noualea cer. Am simtit ceva atunci. Am simtit ca ma iubeste. Am simtit ca este cu mine, langa mine a trait, langa mine a imbatranit, langa mine ma bucur ca este la anii ei. E bunica mea, cea care de fiecare data cand intru in casa e prima care ma intampina de pe canapea, cu andrelele in mana si intrebarea "Ai veniiit?" De atatia ani face asta incat, in decurcul lor ajunsese sa ma streseze cu aceeasi repetitivitate. Acum am inteles bucuria ei. Astazi mi-am adus aminte de toti anii astia si ii multumesc ca ma fericeste de fiecare data cu acelasi "Ai venit?" Nagyon szeretlek nagy-mama. Am urcat scarile cu gandul sa scriu ceva aici, ceva care sa ramana peste vremuri de care sa ma bucur tot eu la batranete.(Ca egoist ar zice unii?!). Ma uit la ceas, astept sa vina odata seara, sa ne intalnim cu totii, sa ne bucuram ca suntem din nou impreuna : Suna mobilul - scuze :"Doamne, cum ai reusit sa iti pui melodia asta la telefon" era Roxana de la Pro in legatura cu niste acreditari la Cupa Davis. mare agitatie SI cu acreditarile astea ptr presa. Asa, unde am ramas? E trei fara un sfert, ma e un pic si m-am nascut, la fix 15:55, intr-o zi ploioasa de martie, pe timpul alalalt 1980. Din ce imi spuneau ai mei odinioara, nu a fost usor deloc. GREU este cuvantul ce caracteriza anii aia. Nimic nu se gasea, salariul era cum era, preocupari sau fericiri iti faceai, dar nu ca astazi, mai sincere, mai simple, mai din suflet. Imi aduc aminte acum ca din negura ce era pe-afara momentele de bucurie se nasteau mai speciale. Era o bucurie sa te intalnesti, sa povestesti, sa...pana la urma viata s-o pretuiesti. Altfel, acum odata ce vremurile s-au schimbat si relatiile s-au deteriorat, programul zilnic s-a dat peste cap, tehnologia ne-o invadat. Telefonul cat e de mobil nu exista cand am crescut si chiar fara el, la dracul, ne intalneam si ne gaseam. Nu era un "fara el nu pot sa traiesc". Uneori imi vine si mie sa-l arunc departe si sa ma duc in varf de munte sa uit de toata lumea. Atat de agitat e viata astazi. 99% agitatie. Restul....rezultatele vorbesc. Drumurile nefacute, oamenii tot mai nervosi, bun ok. Dar...atat? Si restul?...Pai....cam liniste. Fiecare isi organizeaza lucrurile dupa cum crede ca e cel mai bine, insa nici incredere nu mai e ca ceea ce faci e 100% bine. Marog...Vom iesi si din faza asta, sunt convins ca lumea se va echilibra si vor aparea tot mai des si alte nuante (de roz, de verde, de albastrui) pe langa gri-ul cu tente de negru ce e omniprezent. Astazi insa chiar nu vreau sa imi bat capul cu astea, astazi mi-o dedic ine-ului interior. Astazi mi-am luat o pauza sa pot sa imi aduc aminte multe. De unde am plecat si...pana acum ce am realizat si cati pe langa mine au rezistat. Pentru ca si la asta se rezuma fericirea. La impartasirea ei. La legaturi pe care ti le creezi, la suflete in care sa crezi. Daca stau sa ma uit in jurul meu, niciodata nu am avut pe nimeni, doar mai mult colegi sau cunostinte. Insa a venit vremea sa se faca ordine si-aici. celor care au crezut in mine le multumesc si le transmit ca usa mea le este deschisa oricand, in schimb celor ce au ales sa se indeparteze, le urez multe fericiri in viata. Ne mai salutam de la departare. Dar...cam atat. E fiecare cu alegerile lui pe care nu-mi permmit sa le comentez. Eu mi-s bine, cred ca va fi din ce in ce mai bine in general, chiar daca realitatile, trairile de zi cu zi sunt facute sa ma indeparteze de privirea atat de sincera si cristalina asupra viitorului personal. Tine tot de noile realitati. A mai sunat odata telefonul, am mai primit o urare, am multumit frumos, dar nu poit sa nu ma simt acum altfel, rupt de gandul de la care am pornit in primul rand. Vroiam sa zic ceva, acum insa am uitat. Mi-am iesit din stare, am fost distras, DEconcentrat. In principal totul e bine, am ajuns unde vroiam. M-am redescoperit pe mine si lucrurile care ma inconjoara. Iti multumesc tie Andra, ca existi, ca m-ai acceptat asa cum sunt, alor mei ca pana la urma urmei...raman tot ei, in definitiv tuturor cu care ma intalnesc. Si putini dintre ei, pe care incerc sa-i fericesc. Dupa cum ma intreba Andreea de la TV astazi :"Tu cati ani faci?". Sincer... i-am raspuns 29 afisez, mai pune inauntru inca vreo 6 si acolo ma gasesti. Vorba Pasarea Colibri: "Sunt tanar doamna tanar..." Multumesc.

DATA : 05.MARTIE.2009
ORA : 15.15 PM