Vorba aia...

Mă gândeam şi zilele trecute la atmosfera care eXistă (defect profesional cu X-u' ăsta de tipar). Se întâmplă în această perioadă să ne simţim, poate mai mult ca oricând, pe nicăieri. Uşor, uşooooor ieşim de sub efectele economice ale crizei (atât de "promovată" pe toate canalele), dar va mai trece ceva...cred eu...mult timp până vom reuşi să ieşim şi de sub impactul emoţional al acesteia asupra noastră ca oameni.
Poate de aceea şi mai marii au îndrăznit să spună tuturor că va mai trece o lungă perioadă până la restabilirea situaţiei. Dintr-un punct de vedere au dreptate, altfel însă, termenul de restabilire este atât de larg, încât ai putea să îi dai o mie de conotaţii. Probabil, aceşti învăţaţi s-au referit la normalitatea vieţii de zi cu zi. Din nou, un termen care este foarte larg şi are semnificaţii diferite pentru fiecare în parte. Ca să fiu pe înţelesul tuturor, l-aş defini ca şi tihnă. Cu acele lucruri / situaţii care se repetă zilnic, cu (îmi permit şi gluma) aceleaşi cozi la portocale ori lapte.
De ce spun asta?!
Poate şi din cauza faptului că în imaginaţia bolnavă a scriitorului acestor cuvinte, realitatea se poate defini ca o coală albă A4 pe care mulţi bifează diferite treburi. Nemai ţinând cont de detaliile expuse în enunţ. Agitaţia cotidiană care, demult timp repet, nu aduce nimic bun, deyinteresul pentru orice nu te afectează, ajunge, dacă nu a ajuns deja, să îşi pună amprenta asupra a ce eşti în definitiv. Că poate acesta este şi motivul pentru care Paula Seling, În celebrul X factor i+a dat răspunsul inegalabil unui concurent ce a interpretat "Are we human, or are we dancers" de la The killers cam aşa: "We are human, răspunsul meu este DA, mergi mai departe".
Din toată umanitatea, vroiam să observ că am ajuns, la cei de-abia 20 de ani de la revoluţie să râdem de ai noştri, care sunt prezentaţi în diferite posturi pe la tv. Făceam paralela cu vremurile de început, în care citeam din presa de atunci (Radical 21 sau Rondul, nu mai ţin minte eXact) că în america, un tip de 97 de kg ....bla bla. Ei, acum, astfel de cazuri ne sunt prezentate la ştirile interne. Din România. Pe atunci ziceam "Da, americanii ăştia", acum nu mai zicem nimic, că sunt de-ai noştri. Între timp, tot prin aceleaşi gropi trecem cu maşina, la fel nu am învăţat să stăm la coadă civilizat, la fel nu suntem apreciaţi că facem ceva în +, etc. Altfel spus...bifăm. Deah. Bifăm, pe coala imaginată diferite lucruri. Nu contează cum sunt ele. Bune, rele...Noi le bifăm. În orice discuţie se ajunge la subiectul bani. "Cât o' fost?" sau "Îi scump?" sunt întrebări normale, într-o lume normală, care a ajuns să fie cum este pentru că fiecare a făcut ceva. În felul său. Dar nu a stat degeaba, lăsând timpul să treacă pe lângă el.
Se prea poate să fie o părere negativistă, se prea poate, departe de mine gândul "Nu, nu-i aşa", dar e o observaţie calmă a ceea ce e afară, privind pe geam.
Aşa că... vorba aia "Wake me up when september ends"